ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 478/2009

Asupra recursului de față

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 276 din 2 octombrie 2008, Tribunalul Suceava a

condamnat pe inculpatul C.Ș., la pedepsele de 17 ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C.

pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 174 raportat la art. 175

alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) și c) C. pen. și a art.

71 – art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.

Totodată, a fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a dedus,

din durata pedepsei aplicate, durata reținerii și a arestării preventive, de la

27 noiembrie 2007 la zi.

A fost obligat inculpatul, în solidar cu ceilalți doi coinculpați

condamnați în aceeași cauză, unul dintre ei minor, la plata despăgubirilor

civile și a daunelor morale către partea civilă T.M.L., așa cum rezultă din

dispozitivul sentinței.

În esență, s-au reținut următoarele:

La data de 26 noiembrie 2007, în baza unei rezoluții anterioare și pe

fondul consumului de băuturi alcoolice, inculpatul C.Ș., însoțit de

coinculpații C.l. și minorul C.P., au urmat-o pe victima M.V. la localul pe

care știau că îl frecventa, au folosit asupra acesteia gaz lacrimogen, după

care toți trei au sărit asupra victimei, lovind-o cu pumnii și picioarele, iar

ulterior au târât-o în afara localului, continuând să-i aplice, cu aceeași

intensitate, alte lovituri cu pumnii și picioarele, aducând-o în stare de

inconștiență. La scurt timp după agresiune, victima a decedat la spital.

Curtea de Apel Suceava, secția minori și familie, prin

decizia penală nr. 21 din 8 decembrie 2008, a

respins, ca nefondate,

apelurile declarate de inculpați, menținând

starea de arest a acestora și deducând, în continuare, durata executată în

arest preventiv.

Prin recursul declarat, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării

juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen.

, iar, în subsidiar, redozarea pedepsei aplicate,

pentru motivele

expuse în partea introductivă a hotărârii. Recursul nu

este fondat.

Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanțele au reținut

corect fapta și vinovăția inculpatului, i-au dat o încadrare juridică

corespunzătoare dispozițiilor legale și au individualizat în mod just pedeapsa

aplicată.

Din analiza probelor și actelor dosarului, rezultă că în cauză sunt

întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de omor

calificat, iar nu cele ale infracțiunii de loviri

sau vătămără cauzatoare

de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., așa

cum susține apărarea.

Distincția între cele două infracțiuni se apreciază în raport de datele

exterioare ale faptei, împrejurările, mobilul, scopul, aspecte ce

caracterizează latura subiectivă și conduc neîndoielnic la reținerea acțiunii

făptuitorului cu intenția de a ucide. De regulă,

această intenție, care poate fi directă sau indirectă, se desprinde din

natura obiectului folosit, zona vitală în care sunt aplicate loviturile

sau intensitatea loviturilor aplicate.

În cauză, analizând toate aceste elemente, se constată că, în raport cu

numeroasele lovituri aplicate victimei, de o intensitate ridicată și pe o

durată mare de timp, în zona toracică, care i-au cauzat părții vătămate o

moarte violentă, datorată insuficienței cardiace hipodiastolice ca urmare a

hemopericardului și tamponadei cardiace după ruptură de arteră pulmonară

intrapericardică, fractura coastelor 4 - 5 și fractura sternului (concluziile

raportului medico-legal), inculpatul, chiar dacă nu a urmărit rezultatul letal,

a acceptat posibilitatea producerii acestuia.

Așa fiind, încadrarea juridică dată faptei este corectă, neimpunându-se

casarea hotărârilor sub acest aspect.

În raport cu modalitatea în care inculpatul a acționat, se constată că

nici susținerea referitoare la reprezentarea inculpatului că va fi atacat,

motiv pentru care a intenționat să-i aplice o corecție victimei, nu poate fi

primită.

Astfel, din probe nu rezultă vreo stare de provocare din partea

victimei, ci, dimpotrivă, rezultă că inculpatul a căutat-o cu insistență pe

victimă și s-a asigurat că este în incinta localului, pentru a-i aplica

loviturile.

Nici critica referitoare la individualizarea pedepsei aplicată

inculpatului nu este fondată.

În raport de gradul ridicat de pericol social al faptei săvârșite,

reflectat de modul în care inculpatul a conceput și realizat fapta de omor

calificat (la sugestia sa, inculpații s-au deplasat în localul unde obișnuia să

vină victima, au verificat dacă aceasta se află în interior, după care au

pătruns în bar și, anihilându-i orice posibilitate de apărare, prin

pulverizarea gazului lacrimogen, au lovit-o cu mare intensitate în zona

toracică, după care au târât-o și pe peronul din fața barului, continuând să-i

aplice lovituri, care i-au cauzat moartea violentă), precum și de datele ce

caracterizează

persoana acestuia, rezultă

că instanțele au individualizat în mod just

cuantumul pedepsei aplicate,

acordând eficiență criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. și i-au aplicat o

pedeapsă al cărei cuantum a fost corect stabilit.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanțele au avut

în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, pe care, în mod corect,

Ie-a valorificat în favoarea inculpatului, prin reținerea circumstanțelor

atenuante legale.

Neexistând nici alte temeiuri de casare care pot fi luate în

considerare din oficiu, urmează ca recursul inculpatului C.Ș. să fie respins,

ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de recurentul inculpat

C.Ș. împotriva deciziei penale nr.

21 din 8 decembrie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția minori și familie.

Deduce din cuantumul pedepsei aplicată recurentului inculpat, durata

reținerii și a arestării preventive de la 27 noiembrie 2007 la 12 februarie

2009.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei cu titlul de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

200 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 februarie 2009.