ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 821/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 821/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 14 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, s-a dispus suspendarea judecării

recursului declarat de B.C.R. SA București împotriva Deciziei nr. 19 din 19

iunie 2006 a Curții de Apel Cluj și a dispus sesizarea Curții de Apel Cluj, secția

comercială, contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea excepției

de nelegalitate a H.G. nr. 909/2000 privind emiterea garanțiilor prevăzute de O.U.G.

nr. 131/2000 pentru reglementarea situației patrimoniale a B.C.R. SA în

litigiile izvorâte din activitatea B.R.C.E. – Bancorex SA, modificată prin H.G.

nr. 1087/2006 cu privire la garantarea de către M.F.P., în numele și în contul

statului, prin B.C.R. SA, în limita plafonului de 6.557.404 DOLARI S.U.A.

conform poziției 10 a anexei 1.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, contencios administrativ și fiscal, prin Încheierea nr. 441/2007

din 24 septembrie 2007 a admis excepția necompetenței materiale și a declinat

competența în favoarea Curții de Apel București.

Recursul declarat de SC C.I.

SA împotriva acestei încheieri a fost admis de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 4614 din 29

noiembrie 2007 s-a casat încheierea și s-a trimis cauza spre continuarea

judecății la Curtea de Apel Cluj plecând de la faptul că încheierea de sesizare

a instanței de contencios administrativ nu este supusă nici unei căi de atac,

iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată

cu fondul, iar Curtea de Apel Cluj, admițând excepția de necompetență

materială, a reformat indirect încheierea din 14 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, în privința căreia s-a stabilit de

către legiuitor că nu poate fi reformată.

Prin sentința civilă nr. 431

din 19 mai 2008, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis excepția de nelegalitate a poz.10 din anexa 1 a H.G. nr. 909/2000.

Pentru a motiva această

soluție instanța de fond a reținut că prin noile dispoziții ale art. 4 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007 legalitatea unui

act administrativ unilateral cu caracter individual poate fi cercetată oricând

în cadrul unui proces, pe cale de excepție și astfel s-a restrâns controlul

exercitat de instanțele de contencios administrativ pe calea excepției de

nelegalitate și nu ar mai putea fi verificată legalitatea actelor

administrative cu caracter normativ.

Plecând de la definiția

actului administrativ cu caracter normativ individual ca fiind actul

unilateral, expresie a manifestării de voință a unui singur subiect al

raportului juridic emis de autoritățile publice în scopul executării sau

organizării executării legii și privește persoane determinate, instanța de fond

a reținut că actele a căror legalitate este contestată de reclamantă în procedura

instituită de dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului

administrativ sunt acte administrative unilaterale cu caracter individual.

Referitor la nelegalitatea actului

s-a reținut că dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 131/2000 stabilesc că sumele

care fac obiectul litigiilor aflate pe rolul instanțelor judecătorești în care

parte este B.C.R. S.A. în calitate de pârât vor fi garantate irevocabil și

necondiționat în numele și în contul statului în favoarea Băncii Comerciale

Române și de aceea a fost adoptată hotărârea de guvern prin care s-a stabilit

plafonul de garantare și respectiv majorarea plafonului de garantare.

În poziția nr. 10 a anexei 1 a H.G. nr. 1087/2006 pretențiile formulate în litigiul înregistrat sub nr. 1818/2004 la Tribunalul Comercial Cluj, în cuantum de 6.557.404 DOLARI S.U.A. au fost clasificate drept

prestații izvorâte din activitatea desfășurată de fosta BRCE Bancorex S.A.

Această hotărâre a fost

emisă în temeiul art. 108 din Constituția României, art. 1 din O.U.G. nr. 131/2000,

art. 14 alin. (4) din O.U.G. nr. 18/2004 prin care s-a hotărât suplimentarea plafoanelor

de garantare prevăzute de art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 909/2000.

Instanța de fond a

considerat că analizarea legalității actului administrativ trebuie realizată

prin verificarea îndeplinirii cumulative a condițiilor de legalitate a unui act

administrativ (actul administrativ să fie emis în conformitate cu litera și

spiritul Constituției, să fie emis în litera și spiritul legilor și a

ordonanțelor, să fie emis pe baza tuturor actelor organelor administrației

publice care sunt superioare organului administrativ emitent, să fie emis de

organul administrativ în limitele competenței sale, în forma și în procedura

prevăzută de lege).

În speță, s-a apreciat că

verificarea legalității actului administrativ unilateral atacat trebuie făcută în

raport de respectarea dispozițiilor legale de rang superior, respectiv O.U.G. nr.

131/2000, art. 1 în care s-a prevăzut că pentru garanțiile prevăzute la

aliniatul precedent vor fi emise hotărâri de guvern, dar emiterea acestora

trebuia realizată cu respectarea tuturor condițiilor de formă și de fond care

să asigure respectarea legilor incidente în materie.

S-a considerat că orice

ajutor de stat, sub orice formă și indiferent de beneficiar, trebuie autorizat

de Consiliul Concurenței din punctul de vedere al efectelor asupra concurenței,

cu excepția cazurilor când legea prevede altfel, iar orice intenție de a acorda

un ajutor de stat nou sau de a modifica un ajutor de stat existent se notifică de

către furnizorul sau inițiatorul ajutorului de stat Consiliului Concurenței,

notificare care trebuie să cuprindă informațiile complete și exacte cerute de

Consiliul Concurenței pentru a evalua compatibilitatea ajutorului de stat cu

legea și cu reglementările emise în aplicarea ei.

Această obligație de

notificare și autorizare a fost menținută și prin dispozițiile O.U.G. nr. 117/2006

care sunt o reflectare a art. 87 - 89 din Tratatul de instituire a Comunității

Europene, ratificat de România prin Legea nr. 157/2005, act ce face parte din

dreptul intern în baza dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Constituția

României, iar prin parcurgerea etapelor notificării ajutorului de stat este

relevantă recunoașterea caracterului măsurii de garantare irevocabilă și

necondiționată în numele și în contul statului, în favoarea B.C.R. SA a naturii

de ajutor de stat și ar confirma necesitatea respectării procedurii instituite

de legea cadru în vigoare la momentul emiterii actului a cărui nelegalitate se

invocă.

S-a considerat că omisiunea

notificării Consiliului Concurenței, autoritatea administrativă autonomă care

are drept scop protejarea și stimularea concurenței pentru asigurarea unui mediu

concurențial normal, în vederea promovării intereselor consumatorilor,

echivalează cu nerespectarea condițiilor sau procedurilor prealabile întrucât

și suplimentarea, respectiv majorarea plafoanelor de garantare prevăzute de art.

1 alin. (1) din H.G. nr. 909/2000, impunea parcurgerii acestei etape și că

literatura de specialitate a admis că obținerea unui aviz conform este o

condiție a legalității actului administrativ iar lipsa lui constituie un motiv

de nelegalitate a actului administrativ emis cu nerespectarea acestei cerințe.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs Guvernul României și B.C.R. SA București.

În recursul declarat de

Guvernul României este criticată soluția instanței de fond pentru că a fost dată

cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. pentru că, în mod greșit, s-a interpretat actul dedus judecății și

că ar fi necesar avizul Consiliului Concurenței, însă prin Decizia nr. 183 din 4

august 2006 emisă de această autoritate a reieșit că măsurile dispuse de M.E.F.

(emiterea de titluri de stat, emiterea de scrisori de garanție în favoarea B.C.R.)

în contextul fuziunii B.C.R. – Bancorex SA nu au constituit ajutor de stat.

Pentru că nu era situația

acordării unui ajutor de stat de emiterea actului contestat nu era necesar nici

avizul Consiliului Concurenței, aviz prevăzut de art. 14 din Legea nr. 143/1999

privind ajutorul de stat, așa cum a reținut instanța de fond.

O altă critică adusă

soluției instanței de fond este aceea că instanța nu a verificat legalitatea

actului contestat în raport de legile în temeiul cărora a fost adoptat pentru

că dacă s-ar fi făcut aceste verificări s-ar fi constatat că actul administrativ

atacat pe calea excepției de nelegalitate a fost emis în condițiile cerute de

O.U.G. nr. 131/2000, aprobată prin Legea nr. 177/2001.

S-a solicitat să se admită

recursul, să fie modificată sentința și pe fond să fie respinsă excepția de

nelegalitate invocată.

În sensul declarat de B.C.R.

s-a arătat că hotărârea cuprindea motive străine și contradictorii de natura

pricinii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. și este

pronunțată fără temei legal (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

Referitor la recursul

declarat de B.C.R. SA a fost invocată excepția nulității recursului în baza art.

302

1

alin. (1) lit. d) C. proc. civ., iar prin Încheierea din 4 decembrie 2008 a fost admisă această excepție, astfel că recursul declarat de B.C.R. SA

va fi anulat pentru lipsa calității de reprezentant.

Așa cum s-a reținut și prin

Încheierea din 4 decembrie 2008, delegările dispuse prin Ordinul nr. 588 din 21

iunie 2006 invocat de B.C.R. SA nu au făcut dovada calității de reprezentant

pentru că ordinul era emis sub imperiul Legii nr. 58/1998 potrivit căreia banca

era angajată prin semnătura a cel puțin doi conducători având competențele

stabilite prin actul constitutiv sau a cel puțin 2 salariați ai băncii,

împuterniciți de conducerea acesteia, iar acest act normativ era abrogat prin

O.U.G. nr. 99/2006 și era contrar dispozițiilor art. 153

3

alin. (1)

din Legea nr. 31/1990, republicată.

Prin intrarea în vigoare a art.

153

3

alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată banca avea

obligația să-și reglementeze reprezentarea în raport de noile dispoziții.

Reprezentarea în justiție a

persoanei juridice se face prin organele lor de conducere.

Potrivit art. 35 din

Decretul nr. 31/1954 persoana juridică „își exercită drepturile și își îndeplinește

obligațiile prin organele sale”, iar actele juridice îndeplinite de organele persoanei

juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei

juridice înseși.

Dar, în fața instanței de

judecată reprezentanții persoanelor juridice, ca și în cazul celor fizice,

trebuie să justifice calitatea de reprezentant prin prezentarea actului de

numire sau a actului prin care a fost împuternicit, în mod expres, să

reprezintă persoana juridică în justiție.

Potrivit art. 161 alin. (1) C.

proc. civ. când instanța constată că reprezentantul părții nu face dovada calității

sale se poate da termen pentru îndeplinirea acestor lipsuri, iar alin. (2)

prevede că dacă lipsurile nu se împlinesc, instanța va anula cererea.

Pentru că prin Încheierea

din 4 decembrie 2008 a fost admisă excepția nulității recursului declarat de B.C.R.

SA și pentru că nu s-a făcut dovada calității de reprezentant al recurentei a

persoanei care a semnat recursul declarat, în baza art. 316 C. proc. civ.,

raportat la art. 298 C. proc. civ. și art. 161 C. proc. civ., va fi anulat

recursul declarat de B.C.R. SA pentru lipsa calității de reprezentant.

După examinarea motivelor de

recurs invocate de Guvernul României, a dispozițiilor legale incidente în

cauză, Înalta Curte va admite recursul pentru următoarele considerente:

Pentru reglementarea situației

patrimoniale a B.C.R. SA în litigiile izvorâte din activitatea desfășurată de B.R.C.E.

– Bancorex S.A. până la data radierii acesteia din registrul comerțului a fost

emisă O.U.G. nr. 131 din 30 iunie 2000 care la art. 1 prevede că „Sumele care

fac obiectul litigiilor aflate pe rolul instanțelor judecătorești în care este

parte B.C.R. SA, în calitate de pârât, litigii izvorâte din activitatea

desfășurată de B.R.C.E. – Bancorex SA până la data radierii acesteia din registrul

comerțului, vor fi garantate irevocabil și necondiționat în numele și în contul

statului, în favoarea Băncii Comerciale Române S.A. Garanțiile prevăzute la

aliniatul precedent vor fi emisă în baza hotărârii Guvernului date în aplicarea

prezentei ordonanțe de urgență”.

O.U.G. nr. 31 din 30 iunie 2000 a fost aprobată prin Legea nr. 177 din 11 aprilie 2001 dar art. 1 nu a fost modificat.

În aplicarea art. 1 din

O.U.G. nr. 131/2000 a fost emisă Hotărârea nr. 909 din 5 octombrie 2000 prin care

Ministerul Finanțelor garanta irevocabil și necondiționat, în limita unui

plafon, plata sumelor care fac obiectul litigiilor aflate pe rolul instanțelor

judecătorești izvorâte din activitatea desfășurată de Bancorex S.A. până la

data radierii acesteia din registrul comerțului.

Plafoanele garantate au fost

majorate atât prin H.G. nr. 832 din 27 mai 2004 cât și H.G. nr. 1087 din 16

august 2006.

Cauza aflată pe rolul

instanței de fond avea ca obiect excepția de nelegalitate a H.G. nr. 909/2000,

dar cu modificările aduse prin H.G. nr. 1087/2006, respectiv poz. 10 din acest

ultim act.

Potrivit art. 4 din Legea nr.

554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată

oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea

părții interesate.

Nu pot fi reținute susținerile

instanței de fond care concluzionează că excepția de nelegalitate a unui act administrativ

unilateral cu caracter normativ nu ar putea fi analizată pentru că chiar dacă alin.

(1) al art. 4 face referire la actul administrativ unilateral cu caracter individual,

în art. 4 alin. (2) nu se mai face o asemenea distincție, iar când excepția de

nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în

vigoare a legii, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare

la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ.

Oricum problema nu prezintă

importanță în speță pentru că a fost invocată excepția de nelegalitate a unui

act administrativ unilateral cu caracter individual, emis în anul 2006 și

excepția de nelegalitate va fi analizată.

Instanța de fond a apreciat

că excepția de nelegalitate poate fi admisă pentru omisiunea notificării

Consiliului Concurenței pentru a se verifica dacă a existat un ajutor de stat.

Soluția instanței de fond,

care a admis excepția de nelegalitate, este dată cu aplicarea greșită a legii,

motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

La dosarul instanței de fond

a fost depusă Decizia nr. 183 din 4 august 2006 a Consiliului Concurenței, deciziei despre care instanța de fond nu face referire în motivarea

sa, în care se precizează că măsurile de sprijin care au fost acordate Bancorex

S.A. și la privatizarea Băncii Comerciale Române nu constituie ajutor de stat

în sensul art. 2 din Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, republicată,

sub condiția respectării cerințelor privitoare la limitarea lor în timp și a

plafonului valoric al acestora prevăzute în O.G. nr. 33/2006 privind unele

măsuri pentru finalizarea privatizării Băncii Comerciale Române.

Prin această decizie,

Consiliul Concurenței a stabilit condițiile în care măsurile de sprijin luate

de stat nu constituie ajutor de stat.

Chiar dacă în decizie s-au

avut în vedere plafoanele stabilite prin H.G. nr. 909/2000 și H.G. nr. 832/2004,

în decizie nu se fac referiri la acestea ci se consideră că plafoanele valorice

nu constituie ajutor de stat dacă se respectă condiția impusă în O.G. nr. 33/2006.

În art. 16 alin. (1) lit. a)

și lit. b) din O. G. nr. 33/2006 privind unele măsuri pentru finalizarea

privatizării Băncii Comerciale Române s-au făcut referiri tocmai la aceste

plafoane. Astfel, în art. 16 alin. (1) lit. a) – se prevede că vor fi emise scrisorile

de garanție, prin majorarea plafonului de garantare cu condiția ca:

- aceste scrisori să fie

emise cu privire la angajamentele extrabalanțiere rezultând din sau în legătură

cu Bancorex S.A. și toate obligațiile, inclusiv daunele directe ori indirecte

rezultând din sau în legătură cu litigiile izvorând din activitatea Bancorex

S.A. înainte de data radierii Bancorex S.A. de la registrul comerțului pentru

care banca este răspunzătoare, și să fie notificate Ministerului Finanțelor

Publice înainte de data de 31 octombrie 2013 și art. 16 titlu 1 lit. b) prevede că:

- valoarea totală a acestor

scrisori de garanție să nu depășească 50% din valoarea prețului total de

cumpărare, astfel cum acesta este definit la art. 11 din contractul de

vânzare-cumpărare.

Pentru că Decizia nr. 183/4 august 2006 a Consiliului Concurenței a stabilit că măsurile de sprijin nu constituie

ajutor de stat decât în anumite condiții și cum aceste condiții nu sunt îndeplinite,

nu era necesară avizarea Consiliului Concurenței, și pentru emiterea H.G. nr. 1087/2006

prin care au fost suplimentate garanțiile acordate de stat.

De aceea, în baza art. 312 alin.

(2) C. proc. civ. raportat la art. 314 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea

nr. 554/2004, va fi admis recursul declarat de Guvernul României, va fi

modificată sentința atacată în sensul că va fi respinsă excepția de

nelegalitate invocată ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul

declarat de Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 431 din 9 mai 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în

sensul că respinge excepția de nelegalitate a H.G. nr. 909/2000 modificată prin

H.G. nr. 1087/2006 ca neîntemeiată.

Anulează recursul declarat

de B.C.R. împotriva aceleiași sentințe pentru lipsa calității de reprezentat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 februarie 2009.