ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 821/2009

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 14 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, s-a dispus suspendarea judecării recursului declarat de B.C.R. SA București împotriva Deciziei nr. 19 din 19 iunie 2006 a Curții de Apel Cluj și a dispus sesizarea Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea excepției de nelegalitate a H.G. nr. 909/2000 privind emiterea garanțiilor prevăzute de O.U.G. nr. 131/2000 pentru reglementarea situației patrimoniale a B.C.R. SA în litigiile izvorâte din activitatea B.R.C.E. – Bancorex SA, modificată prin H.G. nr. 1087/2006 cu privire la garantarea de către M.F.P., în numele și în contul statului, prin B.C.R.

SA, în limita plafonului de 6.557.404 DOLARI S.U.A. conform poziției 10 a anexei 1. Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin Încheierea nr. 441/2007 din 24 septembrie 2007 a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența în favoarea Curții de Apel București. Recursul declarat de SC C.I.

SA împotriva acestei încheieri a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 4614 din 29 noiembrie 2007 s-a casat încheierea și s-a trimis cauza spre continuarea judecății la Curtea de Apel Cluj plecând de la faptul că încheierea de sesizare a instanței de contencios administrativ nu este supusă nici unei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul, iar Curtea de Apel Cluj, admițând excepția de necompetență materială, a reformat indirect încheierea din 14 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, în privința căreia s-a stabilit de către legiuitor că nu poate fi reformată.

Prin sentința civilă nr. 431 din 19 mai 2008, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a admis excepția de nelegalitate a poz.10 din anexa 1 a H.G. nr. 909/2000. Pentru a motiva această soluție instanța de fond a reținut că prin noile dispoziții ale art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007 legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție și astfel s-a restrâns controlul exercitat de instanțele de contencios administrativ pe calea excepției de nelegalitate și nu ar mai putea fi verificată legalitatea actelor administrative cu caracter normativ.

Plecând de la definiția actului administrativ cu caracter normativ individual ca fiind actul unilateral, expresie a manifestării de voință a unui singur subiect al raportului juridic emis de autoritățile publice în scopul executării sau organizării executării legii și privește persoane determinate, instanța de fond a reținut că actele a căror legalitate este contestată de reclamantă în procedura instituită de dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ sunt acte administrative unilaterale cu caracter individual. Referitor la nelegalitatea actului s-a reținut că dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 131/2000 stabilesc că sumele care fac obiectul litigiilor aflate pe rolul instanțelor judecătorești în care parte este B.C.R.

S.A. în calitate de pârât vor fi garantate irevocabil și necondiționat în numele și în contul statului în favoarea Băncii Comerciale Române și de aceea a fost adoptată hotărârea de guvern prin care s-a stabilit plafonul de garantare și respectiv majorarea plafonului de garantare. În poziția nr. 10 a anexei 1 a H.G. nr. 1087/2006 pretențiile formulate în litigiul înregistrat sub nr. 1818/2004 la Tribunalul Comercial Cluj, în cuantum de 6.557.404 DOLARI S.U.A. au fost clasificate drept prestații izvorâte din activitatea desfășurată de fosta BRCE Bancorex S.A. Această hotărâre a fost emisă în temeiul art. 108 din Constituția României, art. 1 din O.U.G. nr. 131/2000, art. 14 alin. (4) din O.U.G.

nr. 18/2004 prin care s-a hotărât suplimentarea plafoanelor de garantare prevăzute de art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 909/2000. Instanța de fond a considerat că analizarea legalității actului administrativ trebuie realizată prin verificarea îndeplinirii cumulative a condițiilor de legalitate a unui act administrativ (actul administrativ să fie emis în conformitate cu litera și spiritul Constituției, să fie emis în litera și spiritul legilor și a ordonanțelor, să fie emis pe baza tuturor actelor organelor administrației publice care sunt superioare organului administrativ emitent, să fie emis de organul administrativ în limitele competenței sale, în forma și în procedura prevăzută de lege). În speță, s-a apreciat că verificarea legalității actului administrativ unilateral atacat trebuie făcută în raport de respectarea dispozițiilor legale de rang superior, respectiv O.U.G.

nr. 131/2000, art. 1 în care s-a prevăzut că pentru garanțiile prevăzute la aliniatul precedent vor fi emise hotărâri de guvern, dar emiterea acestora trebuia realizată cu respectarea tuturor condițiilor de formă și de fond care să asigure respectarea legilor incidente în materie. S-a considerat că orice ajutor de stat, sub orice formă și indiferent de beneficiar, trebuie autorizat de Consiliul Concurenței din punctul de vedere al efectelor asupra concurenței, cu excepția cazurilor când legea prevede altfel, iar orice intenție de a acorda un ajutor de stat nou sau de a modifica un ajutor de stat existent se notifică de către furnizorul sau inițiatorul ajutorului de stat Consiliului Concurenței, notificare care trebuie să cuprindă informațiile complete și exacte cerute de Consiliul Concurenței pentru a evalua compatibilitatea ajutorului de stat cu legea și cu reglementările emise în aplicarea ei.

Această obligație de notificare și autorizare a fost menținută și prin dispozițiile O.U.G. nr. 117/2006 care sunt o reflectare a art. 87 - 89 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, ratificat de România prin Legea nr. 157/2005, act ce face parte din dreptul intern în baza dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Constituția României, iar prin parcurgerea etapelor notificării ajutorului de stat este relevantă recunoașterea caracterului măsurii de garantare irevocabilă și necondiționată în numele și în contul statului, în favoarea B.C.R. SA a naturii de ajutor de stat și ar confirma necesitatea respectării procedurii instituite de legea cadru în vigoare la momentul emiterii actului a cărui nelegalitate se invocă.

S-a considerat că omisiunea notificării Consiliului Concurenței, autoritatea administrativă autonomă care are drept scop protejarea și stimularea concurenței pentru asigurarea unui mediu concurențial normal, în vederea promovării intereselor consumatorilor, echivalează cu nerespectarea condițiilor sau procedurilor prealabile întrucât și suplimentarea, respectiv majorarea plafoanelor de garantare prevăzute de art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 909/2000, impunea parcurgerii acestei etape și că literatura de specialitate a admis că obținerea unui aviz conform este o condiție a legalității actului administrativ iar lipsa lui constituie un motiv de nelegalitate a actului administrativ emis cu nerespectarea acestei cerințe.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Guvernul României și B.C.R. SA București. În recursul declarat de Guvernul României este criticată soluția instanței de fond pentru că a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru că, în mod greșit, s-a interpretat actul dedus judecății și că ar fi necesar avizul Consiliului Concurenței, însă prin Decizia nr. 183 din 4 august 2006 emisă de această autoritate a reieșit că măsurile dispuse de M.E.F. (emiterea de titluri de stat, emiterea de scrisori de garanție în favoarea B.C.R.) în contextul fuziunii B.C.R. – Bancorex SA nu au constituit ajutor de stat. Pentru că nu era situația acordării unui ajutor de stat de emiterea actului contestat nu era necesar nici avizul Consiliului Concurenței, aviz prevăzut de art. 14 din Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, așa cum a reținut instanța de fond.

O altă critică adusă soluției instanței de fond este aceea că instanța nu a verificat legalitatea actului contestat în raport de legile în temeiul cărora a fost adoptat pentru că dacă s-ar fi făcut aceste verificări s-ar fi constatat că actul administrativ atacat pe calea excepției de nelegalitate a fost emis în condițiile cerute de O.U.G. nr. 131/2000, aprobată prin Legea nr. 177/2001. S-a solicitat să se admită recursul, să fie modificată sentința și pe fond să fie respinsă excepția de nelegalitate invocată. În sensul declarat de B.C.R. s-a arătat că hotărârea cuprindea motive străine și contradictorii de natura pricinii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. și este pronunțată fără temei legal (art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.). Referitor la recursul declarat de B.C.R. SA a fost invocată excepția nulității recursului în baza art. 302 1 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., iar prin Încheierea din 4 decembrie 2008 a fost admisă această excepție, astfel că recursul declarat de B.C.R. SA va fi anulat pentru lipsa calității de reprezentant. Așa cum s-a reținut și prin Încheierea din 4 decembrie 2008, delegările dispuse prin Ordinul nr. 588 din 21 iunie 2006 invocat de B.C.R. SA nu au făcut dovada calității de reprezentant pentru că ordinul era emis sub imperiul Legii nr. 58/1998 potrivit căreia banca era angajată prin semnătura a cel puțin doi conducători având competențele stabilite prin actul constitutiv sau a cel puțin 2 salariați ai băncii, împuterniciți de conducerea acesteia, iar acest act normativ era abrogat prin O.U.G.

nr. 99/2006 și era contrar dispozițiilor art. 153 3 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată. Prin intrarea în vigoare a art. 153 3 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată banca avea obligația să-și reglementeze reprezentarea în raport de noile dispoziții. Reprezentarea în justiție a persoanei juridice se face prin organele lor de conducere. Potrivit art. 35 din Decretul nr. 31/1954 persoana juridică „își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale”, iar actele juridice îndeplinite de organele persoanei juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice înseși. Dar, în fața instanței de judecată reprezentanții persoanelor juridice, ca și în cazul celor fizice, trebuie să justifice calitatea de reprezentant prin prezentarea actului de numire sau a actului prin care a fost împuternicit, în mod expres, să reprezintă persoana juridică în justiție.

Potrivit art. 161 alin. (1) C. proc. civ. când instanța constată că reprezentantul părții nu face dovada calității sale se poate da termen pentru îndeplinirea acestor lipsuri, iar alin. (2) prevede că dacă lipsurile nu se împlinesc, instanța va anula cererea. Pentru că prin Încheierea din 4 decembrie 2008 a fost admisă excepția nulității recursului declarat de B.C.R. SA și pentru că nu s-a făcut dovada calității de reprezentant al recurentei a persoanei care a semnat recursul declarat, în baza art. 316 C. proc. civ., raportat la art. 298 C. proc. civ. și art. 161 C. proc. civ., va fi anulat recursul declarat de B.C.R. SA pentru lipsa calității de reprezentant. După examinarea motivelor de recurs invocate de Guvernul României, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul pentru următoarele considerente: Pentru reglementarea situației patrimoniale a B.C.R.

SA în litigiile izvorâte din activitatea desfășurată de B.R.C.E. – Bancorex S.A. până la data radierii acesteia din registrul comerțului a fost emisă O.U.G. nr. 131 din 30 iunie 2000 care la art. 1 prevede că „Sumele care fac obiectul litigiilor aflate pe rolul instanțelor judecătorești în care este parte B.C.R. SA, în calitate de pârât, litigii izvorâte din activitatea desfășurată de B.R.C.E. – Bancorex SA până la data radierii acesteia din registrul comerțului, vor fi garantate irevocabil și necondiționat în numele și în contul statului, în favoarea Băncii Comerciale Române S.A. Garanțiile prevăzute la aliniatul precedent vor fi emisă în baza hotărârii Guvernului date în aplicarea prezentei ordonanțe de urgență”.

O.U.G. nr. 31 din 30 iunie 2000 a fost aprobată prin Legea nr. 177 din 11 aprilie 2001 dar art. 1 nu a fost modificat. În aplicarea art. 1 din O.U.G. nr. 131/2000 a fost emisă Hotărârea nr. 909 din 5 octombrie 2000 prin care Ministerul Finanțelor garanta irevocabil și necondiționat, în limita unui plafon, plata sumelor care fac obiectul litigiilor aflate pe rolul instanțelor judecătorești izvorâte din activitatea desfășurată de Bancorex S.A. până la data radierii acesteia din registrul comerțului. Plafoanele garantate au fost majorate atât prin H.G. nr. 832 din 27 mai 2004 cât și H.G. nr. 1087 din 16 august 2006. Cauza aflată pe rolul instanței de fond avea ca obiect excepția de nelegalitate a H.G.

nr. 909/2000, dar cu modificările aduse prin H.G. nr. 1087/2006, respectiv poz. 10 din acest ultim act. Potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. Nu pot fi reținute susținerile instanței de fond care concluzionează că excepția de nelegalitate a unui act administrativ unilateral cu caracter normativ nu ar putea fi analizată pentru că chiar dacă alin. (1) al art. 4 face referire la actul administrativ unilateral cu caracter individual, în art. 4 alin. (2) nu se mai face o asemenea distincție, iar când excepția de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a legii, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ.

Oricum problema nu prezintă importanță în speță pentru că a fost invocată excepția de nelegalitate a unui act administrativ unilateral cu caracter individual, emis în anul 2006 și excepția de nelegalitate va fi analizată. Instanța de fond a apreciat că excepția de nelegalitate poate fi admisă pentru omisiunea notificării Consiliului Concurenței pentru a se verifica dacă a existat un ajutor de stat. Soluția instanței de fond, care a admis excepția de nelegalitate, este dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. La dosarul instanței de fond a fost depusă Decizia nr. 183 din 4 august 2006 a Consiliului Concurenței, deciziei despre care instanța de fond nu face referire în motivarea sa, în care se precizează că măsurile de sprijin care au fost acordate Bancorex S.A.

și la privatizarea Băncii Comerciale Române nu constituie ajutor de stat în sensul art. 2 din Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, republicată, sub condiția respectării cerințelor privitoare la limitarea lor în timp și a plafonului valoric al acestora prevăzute în O.G. nr. 33/2006 privind unele măsuri pentru finalizarea privatizării Băncii Comerciale Române. Prin această decizie, Consiliul Concurenței a stabilit condițiile în care măsurile de sprijin luate de stat nu constituie ajutor de stat. Chiar dacă în decizie s-au avut în vedere plafoanele stabilite prin H.G. nr. 909/2000 și H.G. nr. 832/2004, în decizie nu se fac referiri la acestea ci se consideră că plafoanele valorice nu constituie ajutor de stat dacă se respectă condiția impusă în O.G.

nr. 33/2006. În art. 16 alin. (1) lit. a) și lit. b) din O. G. nr. 33/2006 privind unele măsuri pentru finalizarea privatizării Băncii Comerciale Române s-au făcut referiri tocmai la aceste plafoane. Astfel, în art. 16 alin. (1) lit. a) – se prevede că vor fi emise scrisorile de garanție, prin majorarea plafonului de garantare cu condiția ca: - aceste scrisori să fie emise cu privire la angajamentele extrabalanțiere rezultând din sau în legătură cu Bancorex S.A. și toate obligațiile, inclusiv daunele directe ori indirecte rezultând din sau în legătură cu litigiile izvorând din activitatea Bancorex S.A. înainte de data radierii Bancorex S.A.

de la registrul comerțului pentru care banca este răspunzătoare, și să fie notificate Ministerului Finanțelor Publice înainte de data de 31 octombrie 2013 și art. 16 titlu 1 lit. b) prevede că: - valoarea totală a acestor scrisori de garanție să nu depășească 50% din valoarea prețului total de cumpărare, astfel cum acesta este definit la art. 11 din contractul de vânzare-cumpărare. Pentru că Decizia nr. 183/4 august 2006 a Consiliului Concurenței a stabilit că măsurile de sprijin nu constituie ajutor de stat decât în anumite condiții și cum aceste condiții nu sunt îndeplinite, nu era necesară avizarea Consiliului Concurenței, și pentru emiterea H.G. nr. 1087/2006 prin care au fost suplimentate garanțiile acordate de stat.

De aceea, în baza art. 312 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 314 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul declarat de Guvernul României, va fi modificată sentința atacată în sensul că va fi respinsă excepția de nelegalitate invocată ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 431 din 9 mai 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge excepția de nelegalitate a H.G. nr. 909/2000 modificată prin H.G. nr. 1087/2006 ca neîntemeiată. Anulează recursul declarat de B.C.R. împotriva aceleiași sentințe pentru lipsa calității de reprezentat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2009.