ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3638/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamantul D.Z.M. a chemat în judecată Casa

Județeană de Pensii Arad, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta

să dispună anularea hotărârii nr. 477 din 31 octombrie 2007 emisă de pârâtă și

constatarea calității de beneficiar al art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că s-a născut la data de 25 decembrie 1941, părinții săi

fiind refugiați din Ardealul de Nord, din luna septembrie 1940, astfel că se

încadrează în perioada prevăzută de lege, respectiv 6 septembrie 1940 - 6

martie 1945 și implicit în prevederile Legii nr. 189/2000.

Curtea de Apel Timișoara, secția

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 81 din 8 aprilie

2008 a admis acțiunea formulată de reclamant, dispunând anularea hotărârii nr. 477

din 31 octombrie 2007 emisă de pârâtă, obligând-o pe aceasta să-i acorde

drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că potrivit art. 14 din Decretul nr. 31/1954 privind

persoanele fizice și art. 100 C. fam., domiciliul minorului este la părinții

săi.

Cum reclamantul a avut

domiciliul imediat după naștere la părinții săi, deci domiciliu de persoană

strămutată, îi sunt aplicabile dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000,

astfel cum a fost modificată.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Arad, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut în

esență, că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 1 lit. c)

din Legea nr. 189/2000, apreciind că reclamantul este strămutat din motive

etnice, întrucât din analiza textului art. 1 lit. c) rezultă că numai

persoanele născute la data strămutării pot beneficia de drepturile stabilite

prin lege.

Cum reclamantul nu era nici

măcar conceput la data strămutării mamei sale, nu poate fi considerat persoană

refugiată din motive etnice, neavând nici un drept civil în anul 1940.

Examinând cauza în raport cu

toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu probele administrate și

apărările formulate precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii,

inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, astfel cum a fot

modificată, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetatea

român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie

1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, după

cum urmează:

"c) a fost refugiată,

expulzată sau strămutată în altă localitate;" iar art. 2 din H.G. nr. 127/2002

privind aprobarea Normelor pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999

privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile

instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945

din motive etnice explicitează ce se înțelege prin persoană strămutată în altă

localitate, respectiv „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să

își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. În această

categorie se includ și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum

și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat

bilateral”.

În cauză, părinții

reclamantului au avut domiciliul în comuna Dăbâca, județul Cluj, până în luna

septembrie 1940, când mama sa, D.Z. s-a refugiat la Arad, după Dictatul de la

Viena, înainte de ocuparea Clujului, deoarece tatăl său, sublocotenent în

rezervă, era concentrat în armata română.

Este de necontestat că

intimatul - reclamant s-a născut „după strămutarea părinților săi”. Or, această

situație, astfel cum corect a reținut și instanța de fond, a avut aceleași

consecințe datorate condițiilor precare de viață ale familiei sale și asupra

intimatului - reclamant.

Într-adevăr, Înalta Curte

constată, contrar celor susținute de recurenta - pârâtă, că ceea ce prezintă

relevanță în soluționarea cauzei este, pe de o parte, calitatea părinților

intimatului - reclamant de persoane care au fost refugiate (vezi C7 1578 din 13

august 2008), iar, pe de altă parte, faptul că acesta s-a născut în perioada

prevăzută de lege, (6 septembrie 1940 - 6 martie 1945) când atât părinții cât

și copiii acestora au suferit ca urmare a strămutării.

Înalta Curte, constată

astfel că atât soluția instanței de fond cât și motivarea acesteia exprimă un

mod corect, precis și necontradictoriu de stabilire a situației de fapt și de

înțelegere a finalității legii.

Mai mult, Înalta Curte

constată că instanța de fond a considerat corect că a raționa altfel ar însemna

ca la condiții identice în urma strămutării, să se aplice un regim juridic

diferențiat, încălcându-se principiile constituționale ale egalității de

tratament și ale nediscriminărilor sociale, principii prevăzute și de Convenția

pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (cu denumirea

simplificată de Convenția Europeană a Drepturilor Omului).

Prin urmare, Înalta Curte,

constatând că sentința atacată este legală și temeinică, iar criticile aduse

acesteia nefondate, va respinge recursul declarat în cauză în baza

dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ. coroborate cu cele

ale art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Arad împotriva sentinței civile nr. 81 din 8

aprilie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 octombrie 2008.