ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1066/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin contestația înregistrata la 7

august 2007 contestatoarea A.N.A.R. București, D.A. Mureș a solicitat anularea

deciziei nr. 120 din 4 mai 2006 emisa de A.N.A.F, precum și a deciziilor de

impunere fiscală prin care instituția a fost obligată la plata sumei de

5.388.125 lei cu titlu de datorii fiscale reprezentând TVA dedus și despre care

organele fiscale susțin ca deducerea s-a făcut eronat.

În motivarea contestației se arată

că în temeiul O.U.G. nr. 73/2005, A.N.A.R. a fost transformată în instituție

publică având anumite atribuții reglementate de lege, iar cheltuielile pentru

îndeplinirea acestor atribuții sunt asigurate din venituri proprii dar și din

alocații bugetare de la bugetul de stat și bugetele locale, precum și din fonduri

nerambursabile de interes național, având în subordine 11 direcții de ape, cu

aceleași atribuții.

A mai reținut că, în perioada supusă

controlului instituția a procedat la deducerea de T.V.A. și pentru investițiile

finanțate din bugetul statului, urmând ca aceste sume să fie utilizate pentru

reîntregirea disponibilităților de investiții și plata aferente acelorași

obiective de investiții, la aceste deduceri instituția a avut în vedere

dispozițiile cuprinse în art. 145 C. fisc.

Mai susține că modalitatea de

deducere aplicată de instituție a fost folosită și de către celelalte 10

direcții de ape din cadrul administrației naționale și că la controalele

efectuate la nivelul celorlalte direcții organele fiscale au apreciat aceasta

procedură ca fiind conformă cu normele stabilite în Codul fiscal.

Prin sentința nr. 43 din 31 martie

2008, Curtea de Apel Târgu-Mureș a admis contestația formulată de A.N.A.R., D.A.

Mureș și a anulat decizia nr. 120 din 4 mai 2007 emisă de A.N.A.F., D.G.S.C.

și, rejudecând contestația a anulat deciziile de impunere nr. 124 din 26

ianuarie 2007, nr. 125 din 6 ianuarie 2007, nr. 138 din 29 ianuarie 2007, nr. 139

din 29 ianuarie 2007, nr. 194 din 1 februarie 2007, nr. 195 din 1 februarie 2007

și nr. 196 din 1 februarie 2007, exonerând petiționara de plata sumei în

cuantum de 5.388.125 lei cu titlu de datorii fiscale.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că în temeiul O.U.G. nr. 73/2005 A.N.A.R. a fost transformată în

instituție de interes public național având în subordine 11 direcții de ape,

printre care și contestatoarea, având ca atribuții gestionarea și valorificarea

resurselor de apă de suprafața și subterane, gospodărirea unitară a acestora,

întreținerea, repararea si monitorizarea infrastructurii naționale de gospodărire

a apelor și a infrastructurii sistemului național de supraveghere a resurselor

de apă. Cheltuielile pentru îndeplinirea acestor atribuții sunt asigurate din

venituri proprii dar și din alocații bugetare de la bugetul de stat, bugetele

locale și fonduri nerambursabile, iar instituția s-a înregistrat ca plătitor de

T.V.A. pentru întreaga activitate începând cu luna ianuarie 2006.

Verificând dacă în speță sunt

aplicabile dispozițiile art. 126 alin. (1), art. 127 alin. (1) și ale art. 147

alin. (5) din Legea nr. 571/2003 sau dacă au fost încălcate, așa cum au reținut

în rapoartele de inspecție organele fiscale, Curtea de Apel a reținut că

dreptul de deducere este dreptul recunoscut de lege persoanelor impozabile

plătitoare de T.V.A., beneficiare ale livrărilor de bunuri și prestărilor de

servicii, de restituire a T.V.A.-ului aferent acestor operațiuni.

A mai constatat că acest drept este

reglementat prin dispozițiile cuprinse în art. 145 C. fisc. prin care sunt

stabilite și categoriile de persoane care beneficiază de acest drept, precum și

condițiile ce se impun a fi îndeplinite pentru a beneficia de deducere, iar în

ceea ce privește T.V.A.-ul aferent bunurilor și serviciilor achiziționate

destinate realizării obiectivelor proprii de investiții, stocurilor de produse

cu destinație specială finanțate de la bugetul de stat sau de la bugetele

locale se prevede că pentru acestea se aplică operațiunea de deducere și cu

suma dedusă se vor reîntregi obligatoriu disponibilitățile de investiții.

A mai reținut prima instanță că

instituția contestatoare, fiind înregistrată ca plătitoare de T.V.A. pentru

întreaga activitate, încă din luna ianuarie 2006, împrejurare necontestată de

către organele fiscale si având în vedere natura bunurilor achiziționate, în

mod temeinic și legal, a procedat la deducerea T.V.A.-ului pentru bunurile și

serviciile achiziționate în speța fiind pe deplin aplicabile dispozițiile din

textul legal sus menționat.

A apreciat prima instanță că, în

speță nu poate fi vorba de achiziționarea unor bunuri și servicii a căror

destinație nu era cunoscută la data efectuării achizițiilor, atâta timp cât

toate aceste achiziții au fost trecute într-un registru special în care era

precizată destinația acestor bunuri și servicii și anume pentru activități

specifice domeniului gospodăririi durabile a resurselor de apă. Au fost evidențiate

toate facturile emise și achitate de la bugetul statului, la fel și

corespondența purtată cu constructorul de lucrări și investiții, acte care de

altfel se impuneau a fi întocmite pentru a se justifica deducerea.

A concluzionat instanța de fond că,

în condițiile în care instituția contestatoare a efectuat deducerea T.V.A.-ului

cu respectarea condițiilor prevăzute de art. 145 C. fisc. și având în vedere

faptul că instituția se încadrează în categoriile de persoane care pot

beneficia de dreptul de deducere, fiind o persoană impozabilă înregistrată ca

plătitoare de TVA pentru întreaga activitate și având în vedere faptul că

bunurile și serviciile achiziționate sunt purtătoare de T.V.A., deciziile de

imputare emise de câtre organele fiscale sunt netemeinice și nelegale,

impunându-se admiterea contestației formulate împotriva acestor decizii.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, în termen legal, pârâta A.N.A.F., prin D.G.F.P. Mureș, care a

invocat ca temei legal, motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și a susținut, în esență, că instanța de fond a dat o hotărâre netemeinică

și nelegală, ca urmare a interpretării și aplicării greșite a prevederilor

legale incidente în cauză, reținând greșit că reclamanta este o persoană

juridică impozabilă înregistrată ca plătitor de TVA pentru întreaga activitate.

Astfel, argumentează recurenta, în

mod greșit a reținut instanța de fond că reclamanta îndeplinea condițiile de

deducere a TVA aferentă achizițiilor de bunuri și servicii destinate activităților

specifice de interes național și social precum lucrări cu rol de apărare

împotriva inundațiilor, refacerea și punerea în funcțiune a lucrărilor de

gospodărire afectate de calamități naturale, finanțate de la bugetul de stat.

A.N.A.R., D.A. Mureș, a formulat

întâmpinare prin care a susținut, în esență, că hotărârea instanței de fond

este legală și temeinică, cerând respingerea recursului.

Recursul este întemeiat.

A.N.A.R. este, potrivit art. 1 din

O.U.G. nr. 107/2002, modificată și completată prin O.U.G. nr. 73/2005,

instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, iar potrivit

art. 127 alin. (4) C. fisc., instituțiile publice nu sunt persoane impozabile

pentru activitățile desfășurate în calitate de autorități constând în urmărirea

și realizarea investițiilor finanțate integral din alocații bugetare pentru

obiective de interes public național.

Din punctul de vedere al

dispozițiilor art. 197 C. fisc., D.A. Mureș este o persoană impozabilă cu regim

mixt, întrucât aceasta realizează atât operațiuni care dau drept la deducere,

pentru activitățile specifice din structura ei pentru care se utilizează

sistemul de contribuții și plăți, cât și operațiuni care nu dau drept de

deducere.

Problema în funcție de care se

rezolvă cauza de față, este dacă D.A. Mureș are drept de deducere în perioada

mai- noiembrie 2006, pentru TVA aferentă achizițiilor destinate în

exclusivitate activităților specifice de interes național și social, lucrări cu

rol de apărare împotriva inundațiilor, refacerea și punerea în funcțiune a

lucrărilor de gospodărire afectate de calamități naturale, etc., care au fost

finanțate de la bugetul de stat.

Din prevederile art. 145-147 C.

fisc., rezultă că au dreptul la deducerea TVA doar persoanele impozabile, iar

potrivit art. 127 alin. (4) C. fisc., instituțiile publice nu sunt persoane

impozabile pentru activitățile desfășurate în calitate de autorități publice

constând în urmărirea și realizarea investițiilor finanțate integral din

alocații bugetare pentru obiective de interes public național.

Or, în cauză, este necontestat că

achizițiile respective priveau investiții finanțate integral de la bugetul de

stat pentru obiective definite ca fiind de interes public național.

Deci, având în vedere că pentru

investițiile respective, D.A. Mureș nu avea calitatea de persoană impozabilă,

pe cale de consecință nu avea nici dreptul de deducere a TVA ce fusese

colectată de antreprenorii care au executat lucrările respective.

Astfel fiind, rezultă că recursul

este întemeiat, soluția instanței de fond fiind nelegală și netemeinică, urmând

să fie casată, cu consecința respingerii acțiunii.

La adoptarea acestei soluții,

instanța de recurs a avut în vedere și soluțiile anterioare ale Secției de

contencios administrativ și fiscal, precum Decizia nr. 1944/2008 pronunțată

într-o cauză similară, actele administrative fiscale fiind menținute ca legale

și temeinice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A.N.A.F.,

prin D.G.F.P. Mureș, împotriva sentinței civile nr. 43 din 31 martie 2008 a

Curții de Apel Târgu-Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal.

Casează sentința recurată și, pe fond,

respinge acțiunea formulată de A.N.A.R., D.A. Mureș, ca neîntemeiată.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26

februarie 2009.