ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1944/2008
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1944/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra
recursului de față,
Din
examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constatată următoarele:
Prin cererea adresată
Curții de Apel Pitești, reclamanta Administrația Națională „A.R.” – D.A. Olt a
solicitat în contradictoriu cu Ministerul Economiei și Finanțelor – Agenția
Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală de Soluționare a
Contestațiilor, nulitatea absolută a deciziei nr. 139 din 30 mai 2007 emisă de
pârâtă, iar în subsidiar anularea acesteia ca netemeinică și nelegală, pentru
întreaga sumă stabilită de inspectorii fiscali, reprezentând taxa pe valoarea
adăugată stabilită suplimentar de plată și accesorii aferente.
În
motivarea cererii a arătat faptul că Administrația Națională A.R. este persoană
impozabilă pentru întreaga activitate figurând în evidențele D.G.F.P. Vâlcea ca
instituție publică plătitoare de TVA, având atribut fiscal R în anul 2006 sau
RO în anul 2007.
Prin
decizia contestată, reclamantei i s-a anulat dreptul de deducere și apoi
reîntregire a TVA-ului aferent investițiilor finanțate de la bugetul de stat,
credite BDCE, fonduri Watman etc.
S-a criticat
faptul că Inspectorii fiscali ai D.G.F.P. Vâlcea au împărțit eronat, fără
niciun temei legal, activitățile Direcției Apelor Olt în două categorii și
anume în: „activități specifice mecanismului economic
”
și „
activități specifice de interes național și social”.
Reclamanta
a precizat că Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor București nu a
precizat care este temeiul de drept al acestei împărțiri arbitrare a
activității, ceea ce îi îndreptățește să considere soluția adoptată nulă de
drept.
Reclamanta
a arătat că în mod greșit autoritatea pârâtă a reținut faptul că trebuie să
achite suma de 2.544.542 RON reprezentând TVA suplimentar și majorări de
întârziere aferente de 480.893 RON, întrucât organul fiscal este obligat să
aplice unitar prevederile obligației fiscale pe teritoriul României.
Prin
întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor -
Agenția Națională de Administrare Fiscală a solicitat respingerea acțiunii
reclamantei ca neîntemeiată.
S-a
precizat faptul că instituțiile publice nu sunt persoane impozabile pentru
activitățile pe care le desfășoară în calitate de autorități publice, nefiind
îndeplinite condițiile expres prevăzute în art. 126 din C. fisc.
Prin
sentința nr. 127/F-C din 19 decembrie 2007 a Curții de Apel Pitești a fost
respinsă acțiunea reclamantei.
Pentru a
pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut faptul că reclamanta
desfășoară atât activități privind realizarea unor investiții finanțate
integral din alocații bugetare pentru obiective de interes public național, cât
și activități destinate obiectivelor proprii de investiții finanțate de la
bugetul de stat sau de la bugetele locale.
Instanța
de fond a constatat că reclamanta este o persoană impozabilă cu regim mixt și
care nu deduce TVA pentru activitățile de interes național și social finanțate
din alocații bugetare, apreciind că soluția pronunțată de organele fiscale este
în acord cu dispozițiile legale în materie.
Împotriva
acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate
și netemeinicie.
În cadrul
motivelor de recurs formulate, s-a arătat faptul că la înființarea Direcției
Apelor Olt ca instituție publică, în ianuarie 2006, a fost calificată unitate
plătitoare de TVA pentru întreaga activitate și ar fi absurd acum să se
considere că este o unitate plătitoare de TVA cu regim mixt, inclusiv pentru
anul 2006.
S-a
precizat faptul că Administrația Națională A.R. are 11 filiale în România,
pentru care se încheie un singur bilanț contabil, iar toate celelalte filiale,
au rambursat TVA către Direcțiile de Ape, numai această filială nu poate
beneficia de rambursarea cerută.
De
asemenea, recurenta a precizat că încă de la apariția TVA practica a fost
aceeași, în sensul că li s-au returnat întotdeauna sumele avansate cu titlu de TVA.
A detaliat
pe larg modul de folosire a resurselor bugetare și modul în care sunt
gestionate sumele respective, precum și faptul că în situația în care nu li se
returnează aceste sume, activitatea filialei este în pericol de a fi blocată și
în final va fi inevitabil falimentul acestei unități.
Recurenta
a criticat și faptul că instanța de fond, în mod subiectiv a făcut o aplicare
greșită a legii, deși au fost depuse la dosar înscrisuri doveditoare din care
rezultă că atât recurenta cât și celelalte 11 Direcții de Ape din țară au
procedat în mod unitar la deducerea TVA atât pentru activitatea curentă,
finanțată din venituri proprii, cât și pentru cea finanțată din alocații
bugetare, arătându-se că tratamentul fiscal al TVA a fost același pentru ambele
surse de finanțare.
În finalul
motivelor de recurs formulate, recurenta a invocat excepția nulității absolute
a deciziei de impunere atacată, întrucât datele de identificare ale Direcție
Apelor Olt nu sunt corecte, în sensul că nu sunt arătate C. fisc. și
calificativul fiscal RO, esențiale în opinia recurentei, deoarece prin acestea
se arată clar că sunt unitate plătitoare de TVA, iar instanța de fond a trecut
cu ușurință peste această nulitate invocată.
Înalta
Curte analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul
probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul
formulat pentru considerentele ce urmează.
Direcția
Apelor Olt este o persoană impozabilă cu regim mixt, în înțelesul dispozițiilor
art. 147 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., întrucât aceasta realizează
atât operațiuni care dau drept de deducere, pentru activitățile specifice din
structura ei pentru care se utilizează sistemul de contribuții, plăți, cât și
operațiuni care nu dau drept de deducere.
Direcția
Apelor Olt este o instituție publică din categoria celor de interes național,
conform O.U.G. nr. 73/2005 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr.
107/2002 de înființare a Administrației Naționale Apele Române, iar potrivit
dispozițiilor art. 127 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu
modificările și completările ulterioare, instituțiile publice nu sunt persoane
impozabile pentru activitățile desfășurate în calitate de autorități publice,
constând în urmărirea și realizarea investițiilor finanțate integral din
alocații bugetare pentru obiective de interes public național.
Actul
administrativ atacat de recurenta-reclamantă a fost emis în urma verificărilor
efectuate de organele de inspecție fiscală din cadrul Direcției Generale a
Finanțelor Publice a Județului Vâlcea –Activitatea de Control Fiscal, dispuse
ca urmare a cererii reclamantei de rambursare TVA.
Cu această
ocazie, organele de inspecție fiscală au constatat că Direcția Apelor Olt a
exercitat dreptul de deducere, atât pentru operațiuni specifice mecanismului
economic, cât și pentru activitatea de investiții finanțată de la bugetul de
stat.
În ceea ce
privește activitățile specifice pentru care se încasează sistemul de
contribuții, plăți, penalități și tarife, organele de inspecție fiscală au
acordat contestatoarei dreptul de deducere pentru taxa pe valoarea adăugată
aferentă facturilor emise de furnizori.
Pe aceeași
perioadă verificată s-a constatat că reclamanta a dedus eronat taxa pe valoarea
adăugată în sumă totală de 3.888.650 RON aferentă achizițiilor destinate în
exclusivitate activităților specifice de interes național și social finanțate
de la bugetul de stat și pentru care nu sunt îndeplinite condițiile de deducere
pentru taxa pe valoarea adăugată, conform art. 145 alin. (3) din Legea nr.
571/2003.
Pentru
aceste considerente, Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Vâlcea
a respins la rambursare taxa pe valoarea adăugată în sumă de 1.344.108 RON și a
stabilit suplimentar ca obligație de plată taxa pe valoarea adăugată în suma de
2.544.542 RON și accesorii aferente în suma de 480.893 RON, iar instanța de
fond a reținut ca legală și temeinică măsura dispusă.
Înalta
Curte reține faptul că Direcția Apelor Olt nu beneficiază de dreptul de
deducere a taxei pe valoarea adăugată aferentă achizițiilor destinate pentru
realizarea investițiilor de interes național și social, în condițiile în care
aceste operațiuni nu intră în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată.
Astfel de
activități publice de interes general și social nu intră în sfera de aplicare a
taxei pe valoarea adăugată, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute
de dispozițiile art. 126 din C. fisc. coroborate cu prevederile din H.G. nr.
44/2004 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003
privind C. fisc.
Dreptul de
deducere a TVA din facturile de achiziții se exercită în funcție de natura
operațiunilor efectuate de unitate, în raport de care aceasta poate beneficia
sau nu de deducerea taxei aferente achiziției, precum și în funcție de
calitatea reclamantei raportată la natura activităților desfășurate.
Pentru
aceste considerente, Înalta Curte a respins criticile formulate de
recurenta-reclamantă cu privire la încadrarea în categoria persoanelor juridice
cu regim mixt, precum și cu privire la faptul că fiind persoană juridică
plătitoare de TVA, are dreptul la deducerea arătată.
Raportarea
la faptul că celelalte direcții de ape din teritoriu beneficiază de returnare a
TVA nu poate fi luată în considerare de Înalta Curte, întrucât excede cadrului
privind controlul judiciar cu care a fost învestită instanța de judecată.
Dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. fixează limitele acestui control,
iar actele financiare încheiate de direcțiile teritoriale de ape nu fac
obiectul controlului de față.
În ceea ce
privește critica referitoare la respingerea, de către instanța fondului, a
excepției de nulitate a deciziei atacate, Înalta Curte constată nefondat și
acest motiv pentru argumentele ce urmează.
În
conformitate cu dispozițiile art. 46 C. proc. fisc., lipsa unuia dintre
elementele actului administrativ fiscal referitoare la numele, prenumele și
calitatea persoanei împuternicite a organului fiscal, numele și prenumele ori
denumirea contribuabilului, a obiectului actului administrativ sau a semnăturii
persoanei împuternicite a organului fiscal, cu excepția prevăzută la art. 43
alin. (3), atrage nulitatea acestuia.
Verificând
actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că actul administrativ
atacat respectă condițiile de validitate, iar criticile cu privire la nulitatea
actului atacat nu sunt întemeiate, întrucât se referă la elemente de
identificare suplimentare ale unei societăți, pentru care legea nu prevede
sancțiunea nulității actului încheiat.
Pentru
aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., recursul
formulat va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
recursul declarat de Administrația Națională A.R. – D.A. Olt împotriva sentinței
nr. 127/F-C din 19 decembrie 2007 a Curții de Apel Pitești, secția comercială
și de contencios administrativ și fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 15 mai 2008.