ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 767/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 767/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 164 din 19 mai 2008

a Tribunalului Harghita, în baza art. 11 pct. 2

lit. a)

raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., s-a dispus

achitarea inculpatei F.J. pentru infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art.

174 alin. (1), art. 175 lit. c) C. pen.; s-a reținut, de asemenea, că nu există

constituire de parte civilă și s-a dispus rămânerea în sarcina statului a

cheltuielilor judiciare ocazionate de soluționarea pricinii.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond

a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă

Tribunalul Harghita, întocmit la data de 25 iulie 2006, s-a pus în mișcare

acțiunea penală și s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a

inculpatei F.J., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută și

pedepsită de art. 174 alin. (l) și art. 175 lit. c) C. pen.

În cuprinsul actului de sesizare s-a reținut

că, în seara zilei de 26 decembrie 2005, între inculpată și victima F.A. (soțul

acesteia, 69 de ani) s-ar fi produs o altercație violentă, care explică

leziunile suferite de inculpată. în disperare, sub impulsul instinctului de

conservare, inculpata a luat un instrument metalic folosit la zdrobirea

cartofilor pentru furajarea porcilor, o bară prevăzută cu o rozetă cu colțurile

ascuțite, cu care a aplicat victimei lovituri multiple, orientate în zona

capului, lovituri în urma cărora aceasta a decedat.

Inculpata a prezentat leziuni corporale grave

cranio-faciale, politraumatism prin agresiune cu echimoze ale extremității

cefalice, hematom periorbitral bilateral, în observație pentru fractura

craniană, fiind transportată la Spitalul Județean Miercurea Ciuc, timpul de

îngrijiri medicale estimate pentru vindecarea leziunilor suferite fiind de

90-100 zile.

Ministerul Public a reținut, în constatările

cercetării la fața locului, că s-a fixat poziția cadavrului căzut la podea

într-o baltă de sânge în bucătăria locuinței, iar la intrare în holul locuinței

s-a găsit un instrument metalic confecționat artizanal, folosit pentru

mărunțirea cartofilor, posibil a fi arma crimei.

În cele două dormitoare s-a constatat o

ordine desăvârșită, fără urme de deranj, împrejurare care, în opinia acuzării,

exclude mobilul faptei în scop de furt. Din datele prezente la cercetarea la

fața locului, inculpata a fost inclusă în cercul de bănuiți, ca principala

suspectă a infracțiunii.

Ancheta a vizat și alte persoane, care, în

final, au fost excluse în urma probelor administrate.

În sprijinul acuzării au fost prezentate

concluziile raportului de expertiză biocriminalistică, raportul medico legal

întocmit de S.J.M.L., județul Harghita pentru victimă și inculpată.

La întocmirea rechizitoriului, Ministerul

Public a avut în vedere următoarele: proces verbal de cercetare la fața

locului, planșa foto-criminalistică, raportul medico legal de autopsie, raport

de constatare medico-legal pentru inculpată, raport de constatare

biocriminalistică, declarațiile martorilor, declarațiile inculpatei.

În cursul cercetării judecătorești au fost

audiați inculpata F.J. și martorii B.P., K.E., G.K., F.V., fiind avute în

vedere: raportul de expertiză medico legală psihiatrică întocmit de către I.M.L.

Tg. Mureș; raportul de noua expertiză medico legală psihiatrică întocmit de I.N.M.L.

MINA MINOVICI București – L.M.L.P. București - Comisia de noua expertiză

medico-legală psihiatrică.

Instanța de fond a reținut că martorii B.P.,

I.J., G.A., B.M., K.E., G.K., nu au relatat nimic concret în legătură cu

săvârșirea faptei pentru care inculpata a fost trimisă în judecată, în declarațiile

lor făcându-se referiri doar la viața conjugală a soților, la starea lor

materială.

Instanța de fond a mai constatat că nu există

probe care să demonstreze săvârșirea de către inculpată a infracțiunii de omor

asupra victimei F.A. Martorii propuși de acuzare au cunoscut doar împrejurările

referitoare la modul de viață a soților, și nu cu privire la făptuitor ori la

faptă.

De altfel, a mai menționat prima instanță,

din chiar lucrările dosarului s-a putut constata că rezultatul cercetărilor

efectuate de către organele de cercetare și de urmărire penale sunt doar

supoziții și presupuneri, neexistând nici o probă certă la dosar.

De asemenea, în opinia instanței de fond, din

concluziile raportului de noua expertiză medico-legală psihiatrică a rezultat

că, în urma studierii întregului material și a examinării inculpatei F.J., s-a

constatat, cu certitudine, doar că, în prezent, inculpata prezintă tulburare

organică de personalitate cu tulburări de amnezie de tip lacunar. Referitor la

momentul comiterii faptei, nu s-a putut reconstitui statuerul biopsihopatologic

deoarece, în situația dată, fiind în imposibilitate de a reconstitui modul de

comitere a faptei, mobilul, motivul și motivația din punct de vedere

medico-legal ar apare hazardată presupunerea că o persoană cu un traumatism

cranio-cerebral cu fracturi craniene, hematom subdural, hemoragie

subarahnoidială, care, din punct de vedere clinic, nu se poate manifesta fără

pierderea cunoștinței, să fi fost în stare de a acționa, de asemenea,

intensitate încât să poată ucide o altă persoană.

Această contradicție, între starea gravă

posttraumatică și posibilitatea oricărei acțiuni consecutive producerii

leziunilor, a pus în imposibilitate prima instanță să poată face aprecieri

asupra stării psihice a făptuitorului în acel moment.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești, în

termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita și

numitele B.A. si B.E. În apelul declarat de Ministerul Public s-a susținut că

se impune admiterea apelului, desființarea hotărârii judecătorești criticate

pentru motive de nelegalitate, arătându-se următoarele:

Pentru a se ajunge la concluzia condamnării,

legea pretinde ca probele administrate să fie în măsură să răstoarne prezumția

de nevinovăție a inculpatului și să nu lase niciun dubiu cu privire la autorul

faptei și vinovăția acestuia, în cauză exigențe fiind realizate.

Astfel, conform declarațiilor inculpatei, în

imobilul unde s-a săvârșit fapta nu au fost prezente alte persoane în afara

soților F.A. și F.J. Poarta imobilului era încuiată, în curte nu s-au

descoperit urme de pași, iar vecinii nu au confirmat prezența unor persoane

străine. Incidentul putea fi generat, cel mai plauzibil, de un conflict spontan

între soți, inculpata ripostând violent cu obiectul metalic menționat.

Existenta la fata locului numai a inculpatei și a victimei F.A. a fost

confirmată și de raportul de expertiză biocriminalistică nr. 210619 din 13

martie 2006, emis de Institutul de Criminalistică din cadrul I.G.P.R., care a

concluzionat că genotiparea AND-ului extras din probele de referință au pus în

evidență profilele genetice ale numitei F.J. și, respectiv, ale numitului F.A.

Atitudinea ulterioară săvârșirii faptei,

respectiv neacceptarea propunerii de a fi anunțate organele în drept, și

prezentarea variantei autoaccidentării victimei, conduc la concluzia

indubitabilă că numita F.J. este autoarea faptei de omor.

Concluziile ultimului raport de expertiză

medico-legală psihiatrică s-a apreciat a fi subiective. Astfel, nu s-a ținut

cont de faptul că, deși prezenta traumatismele descrise, inculpata a fost aptă

să se deplaseze până la domiciliul martorei K.E. și apoi să revină la locul

faptei.

În final, s-a solicitat admiterea apelului,

desființarea integrală a hotărârii judecătorești criticate și pronunțarea unei

soluții de condamnare a inculpatei pentru fapta pentru care a fost trimisă în

judecată.

Celelalte două persoane, surori ale victimei,

care au declarat apel împotriva sentinței penale nr. 164/2008 a Tribunalului

Harghita, au învederat faptul că această hotărâre judecătorească este

netemeinică și nelegală, deoarece manifestându-se o subiectivitate

inexplicabilă, s-a pronunțat o soluție ce nu se fundamentează pe probele

administrate în cauză.

Prin decizia penala nr. 72/ A din 14

noiembrie 2008, Curtea de Apel Târgu Mureș a dispus următoarele:

A admis apelurile declarate împotriva

sentinței penale nr. 164 din 19 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita, în

dosarul nr. 191/96/2006, de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita și

de B.A. și B.E.

A desființat integral sentința atacată și a

dispus rejudecarea cauzei privind pe inculpata F.J. de către prima instanță,

Tribunalul Harghita.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de

prim control judiciar a reținut următoarele:

Instanța de fond s-a mărginit a reține, în

considerentele hotărârii atacate, că martorii audiați în cauză au demonstrat

doar situația existentă în familia soților, anterior trimiterii inculpatei în

judecată, trecând cu foarte mare ușurință peste aspectele ce rezultau din

celelalte probe, administrate atât în faza urmăririi penale, cât și în faza

cercetării judecătorești. Nu s-a explicat în sentința pronunțată de ce au fost

înlăturate concluziile expertizelor criminalistice efectuate în cauză asupra

obiectelor de îmbrăcăminte purtate atât de victimă, cât și de inculpată în ziua

respectivă, cele vizând analizarea probelor biologice (fire de păr) ridicate

din diferite zone ale corpului victimei, cele reieșite din procesul-verbal de

cercetare la fața locului și din planșa foto efectuate cu această ocazie.

Motivarea instanței de fond, extrem de succintă în opinia instanței de control

judiciar, în sensul că se impune achitarea inculpatei, nu-și găsește suportul

în probatoriul administrat în cauză, în condițiile în care au fost elucidate nu

doar aspectele anterior menționate, dar și cele legate de: absența amprentelor

unei terțe persoane pe obiectul folosit la comiterea faptei; absența urmelor de

pași existente în curtea locuinței părților; inexistența posibilității ca o

terță persoană să fi asigurat închiderea din interior a porții de la locuința

familiei F. prin care se realiza accesul în gospodăria acestora.

A mai constatat instanța de apel că, axându-se

doar pe concluziile expertizelor neuropsihiatrice la care inculpata a fost

supusă, instanța de fond nu și-a pus o legitimă întrebare: dacă starea

sănătății acesteia era atât de gravă, cum de în ziua imediat următoare

comiterii faptei imputate aceasta s-a putut deplasa la locuința martorei K.E.,

căreia i-a relatat propria sa versiune asupra derulării evenimentelor și căreia

i-a spus că soțul său este mort? Starea inculpatei din acele momente îi

permiteau, în condiții de iarnă, deplasarea la domiciliul martorei anterior

amintite și derularea unei conversații cu aceasta, în mod coerent, logic?

De asemenea, s-a apreciat că instanța de fond

nu a explicat în ce ar consta neveridicitatea probelor administrate în cauză și

nici nu a argumentat temeinic de ce se impune înlăturarea probelor științifice

administrate, altele decât cele cu caracter medico-legal psihiatric. Lacunele

hotărârii instanței de fond privesc și latura civilă a cauzei, în condițiile în

care victima avea două surori, ce locuiau în aceeași localitate cu ea și cu

care întreținea relații doar cu ocazia vizitării acestora (a surorilor) la

domiciliul lor și cu ocazia întâlnirilor ocazionale ce le aveau în comună.

Tribunalul Harghita s-a limitat a reține în hotărârea pronunțată că nu există

constituire de parte civilă, având în vedere cele reieșite din declarația

martorului F.V., aflată la dosar de urmărire penală, și din actul de sesizare

al instanței, omițându-se a se analiza și eventualele prejudicii moral-afective

ce au putut fi înregistrate de rudele de gradul II ale victimei. Lacunele

actului de sesizare al instanței, pe latură civilă, se impuneau a fi corect

sesizate și rezolvate de către prima instanță, în condițiile în care, așa cum

s-a mai arătat, victima avea rude colaterale, cu vocație succesorală, în

localitatea sa de domiciliu. în opinia instanței de apel cele două surori ale

victimei, în mod legitim, au atacat cu apel hotărârea instanței de fond, nu

doar prin prisma celor reținute, dar și potrivit art. 21 alin. (1) din

Constituția României, drepturile lor legitime în prezenta cauză fiind evidente.

Împotriva deciziei, inculpata a declarat

prezentul recurs.

Recursul este fondat, și urmează a fi admis

pentru motivele ce se vor arăta.

Apelul este o cale de atac integral

devolutivă, în fapt și în drept, în limitele prevăzute de art. 371 C. proc. pen.

În condițiile în care Curtea de Apel Târgu

Mureș a fost investită cu apelul Ministerului Public declarat împotriva

sentinței de achitare a inculpatei, efectul devolutiv era integral, în fapt și

în drept.

În urma adoptării Legii nr. 356/2006,

potrivit noii concepții a legiuitorului cu privire la modul de soluționare a

apelului, soluțiile dispuse în apel au fost limitate substanțial.

Astfel, în urma modificării art. 379 C. proc.

pen., rezultă că, sub aspectul soluției de admitere a apelului, principala

modalitate o reprezintă soluționarea pe fond a cauzei (a apelurilor) prin desființarea

sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, procedându-se potrivit art. 345 C. proc.

pen și urm. privind judecata în fond [(art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.)].

În mod excepțional, pentru motivele ce se vor

arăta, a fost menținută și soluția desființării sentinței cu dispunerea

rejudecării cauzei de prima instanță [(art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.)].

Motivele care permit, legal, această ultimă

soluție sunt:

- judecarea cauzei a avut loc în lipsa unei

părți nelegal citată sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se

prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate;

- există vreunul dintre cazurile de nulitate

prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

Or, pentru adoptarea deciziei, Curtea de Apel

Târgu Mureș nu a constatat incidența niciunuia dintre aceste motive expres și

limitativ prevăzute de lege.

Criticile aduse hotărârii instanței de fond

de către Curtea de Apel Târgu Mureș (motivarea extrem de succintă a sentinței,

neanalizarea și necoroborarea tuturor probelor administrate, nemotivarea

înlăturării unor mijloace de probă, mai ales a celor științifice și criminalistice,

neexplicarea înlăturării unor constatări faptice, dar mai ales a împrejurării

că, din probele administrate, ar fi rezultat că în afara celor 2 soți nu s-ar

mai aflat nimeni în locuință, amplificarea valorii probatorii acordată unor

mijloace de probă în detrimentul altora, fără o argumentare corespunzătoare,

etc.), în principiu corecte în raport cu dispozițiile art. 356 C. proc. pen.,

privind conținutul expunerii sentinței, nu sunt însă încadrabile în motivele

care, potrivit art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., permit soluția

desființării cu trimitere spre rejudecarea cauzei în primă instanță.

Nici aspectul referitor la soluționarea

eventualelor pretenții civile nu se regăsește printre motivele prevăzute de art.

379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată

următoarele:

Nici în cursul urmăririi penale, și nici în

cursul judecății în primă instanță, nu a existat constituire de parte civilă a

numitelor B.A. și B.E., ambele surori ale victimei, acestea fiind ascultate în

calitate de martor.

Numitele B.A. și B.E. au declarat apel „având

în vedere că la pronunțarea acestei hotărâri, cu toate că există dovezi

îndestulătoare, s-a dat dovadă de o subiectivitate inexplicabilă, probabil

datorită atitudinii false a inculpatei ..”.

Aceste 2 persoane nu au avut, potrivit

actelor și lucrărilor dosarului, calitatea de parte civilă ori de parte

vătămată.

Cauza s-a judecat în apel, la primul și

ultimul termen (din 07 noiembrie 2008), luându-se act că cele 2 apelante

lipsesc și că apelul acestora „..nu este motivat în conformitate cu

dispozițiile art. 374 C. proc. pen.”.

În aceste condiții procesuale concrete ale

cauzei, precum și a constatării că cele 2 apelante sunt persoane majore,

instanța de apel avea obligația să examineze, în raport cu dispozițiile

procesual penale existente în materia declarării apelului, precum și în materia

constituirii de parte civilă și exercitării acțiunii civile în cazul

persoanelor majore, susținerile apărătorului inculpatei, astfel cum acestea

sunt consemnate în încheierea de dezbateri.

Sub aspectul laturii penale, instanța de apel

avea posibilitatea, în condițiile existenței apelului Ministerului Public

declarat împotriva sentinței de achitare a inculpatei, să administreze orice

probe apreciate ca utile și pertinente aflării adevărului, fie administrând

probe noi (la cererea procurorului, intimatei-inculpate, și chiar dispuse din

oficiu), fie readministrând probele efectuate în fața primei instanțe [(iar în

cazul în care obținea acordul inculpatei, să procedeze la audierea acesteia

potrivit art. 378 alin. (1

1

) C. proc. pen.)], pronunțând pe fondul

cauzei, în urma examinării tuturor probelor administrate, o soluție legală și

temeinică asupra faptei reținute în sarcina inculpatei prin actul de sesizare.

Decizia este nelegală și pentru neindicarea,

potrivit art. 383 alin. (3) C. proc. pen., a ultimului act procedural rămas

valabil de la care procesul penal ar fi trebuit să își reia cursul în fața

primei instanțe.

Față de cele reținute, Înalta Curte, în

temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul

inculpatei, va casa decizia atacată și va dispune trimiterea cauzei la instanța

de apel pentru continuarea judecării apelurilor declarate de procuror și de

numitele B.A. și B.E.

Întrucât în apel cauza a fost judecată la un

prim și ultim termen (încheierea de dezbateri fiind parte integrantă din

decizia casată, așa cum se menționează în pag. 1 a deciziei), nu se poate

stabili, potrivit art. 385

17

alin. (2) cu referire la art. 382 alin.

(3) C. proc. pen., ultimul act procedural rămas valabil de la care procesul

penal trebuie să își reia cursul, astfel că instanța de apel va relua judecata

în urma reînregistrării cauzei pe rol și stabilirea primului termen de

judecată.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,

cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului vor rămâne în

sarcina statului.

Având în vedere soluția admiterii recursului

inculpatei, potrivit art. 193 alin. (6) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge

cererea apărătorului intimatelor de obligare a acesteia la plata cheltuielilor

judiciare.

Potrivit art. 192 alin. (6) C. proc. pen.,

cheltuielile pentru plata interpretului de limbă maghiară rămân în sarcina

statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpata F.J.

împotriva deciziei penale nr. 72/ A din 14 noiembrie 2008 a Curții de Apel

Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia atacată și trimite cauza la

Curtea de Apel Târgu Mureș pentru continuarea judecării apelurilor declarate de

procuror și intimatele B.A. și B.E.

Respinge cererea de obligare la plata

cheltuielilor judiciare formulată de intimatele B.A. și B.E.

Cheltuielile judiciare ocazionate de

judecarea recursului rămân în sarcina statului, din care suma de 200 lei

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Onorariul interpretului de limba maghiară se

va plăti din fondul înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5 martie

2009.