ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1932/2008

Asupra recursului de față, Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel București, reclamantul C.E. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Arhivele Naționale, obligarea pârâtelor la plata drepturilor bănești reprezentând prima de vacanță, aferentă anilor 2001-2006, actualizate cu rata inflației. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că este în raporturi de serviciu cu pârâta Arhivele Naționale, raporturi guvernate de Legea nr. 188/1999, cu modificările și completările ulterioare, iar potrivit dispozițiilor art. 33 alin. (2) din lege, are dreptul pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.

A mai arătat reclamantul faptul că printr-o serie de acte normative s-a dispus suspendarea aplicării acestui articol, astfel încât nu a putut beneficia de acest drept în anii 2001-2006, deși dreptul subzistă și în prezent, textul care îl prevede fiind în vigoare. Prin sentința civilă nr. 2679 din 31 octombrie 2007 a Curții de Apel București a fost admisă acțiunea reclamantului privind plata primelor de vacanță și respinsă cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de MIRA . Pentru a se pronunța în sensul arătat instanța de fond a reținut, în esență, pe de o parte, nelegalitatea normelor respective de suspendare a dreptului la prima de concediu, iar, pe de altă parte, că suspendarea dreptului la prima de concediu pentru perioada 2001 - 2006 nu echivalează cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul său.

In ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată în dosar, instanța de fond a reținut că nu există nici o legătură între cele două ministere, iar sumele de bani ce se solicită nu sunt la dispoziția MEF. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, pârâtele Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Arhivele Naționale, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că instanța de fond a aplicat greșit legea în cauza dedusă judecății, neobservând că deși potrivit prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 republicată, funcționarul public are dreptul la o primă de concediu, totuși, acordarea primei a fost suspendată în anii 2001-2006 prin legile bugetului de stat pentru anii 2001-2005, legi care sunt în acord cu prevederile constituționale, iar aplicarea lor este obligatorie inclusiv funcționarilor publici.

Mai arată recurentele-pârâte că și în anul 2006, potrivit alin. (5) al art. 5 din Legea nr. 379/2005 al bugetului de stat pentru anul 2006 și alin. (1) al art. 5 din Legea nr. 380/2005 al asigurărilor sociale de stat pentru anul 2006 prevederile din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediu au fost suspendate până la data de 31 decembrie 2006. Recursurile sunt nefondate. Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu probele administrate precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile formulate pentru considerentele expuse în continuare.

Prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcționarilor publici ca pe lângă indemnizația de concediu să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Prin dispoziții succesive, acordarea primei de vacanță a fost suspendată în anii 2001-2006. Astfel cum corect a reținut instanța de fond, Înalta Curte constată că suspendarea dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cât timp nu există nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existenta acestuia. Astfel, dreptul la prima de concediu stabilit inițial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (publicată în M.Of. nr. 600 din 8 decembrie 1999), s-a menținut prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (republicată în M. Of.

nr. 251 din 22 martie 2004) precum și prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (republicată în M. Of. nr. 365 din 29 mai 2007). Așadar, prin suspendarea acestui drept nu se poate considera că acesta nu exista în perioada respectivă, întrucât s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate. Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existenta. Neprevederea în continuare a acestui drept recunoscut și garantat nu poate înlătura existența lui anterioară pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția României revizuită (art. 49 din Constituția anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

De asemenea este neîntemeiată critica cu privire la respingerea cererii de chemare în garanție a MEF, Înalta Curte constatând că între intimatul-reclamant ori recurenții-pârâți și această parte nu există niciun raport juridic. Prin urmare, constatându-se că sentința atacată este legală și temeinică, se va respinge recursul declarat în cauză, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a coroborate cu cele ale art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Arhivele Naționale împotriva sentinței civile nr. 2679 din 31 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2008.