ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1870/2008

Asupra recursului de față,

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții

de Apel Alba Iulia, reclamantele C.I.E. și B.D.C. au solicitat, în

contradictoriu cu A.N.O.F.M.

, obligarea

pârâtei la

plata drepturilor bănești reprezentând prima de vacanță,

aferentă anului 2006, actualizată cu rata inflației, pentru fiecare reclamantă

drepturi diferențiat, în funcție de data încheierii raporturilor de muncă cu

pârâta.

Au mai arătat reclamantele faptul că printr-o serie

de acte

normative s-a dispus suspendarea

aplicării acestui articol, astfel

încât nu au putut beneficia de acest

drept în anii 2001-2006, deși dreptul subzistă și în prezent, textul care îl

prevede fiind în vigoare.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta A.N.O.F.M.

a solicitat respingerea acțiunii ca

neîntemeiată, întrucât aplicarea textului de lege

invocat de

reclamante a fost suspendată prin O.U.G. nr. 33/2001 precum

și

legile bugetare ulterioare, până la data

de 31 decembrie 2006.

Prin sentința civilă nr. 144

din 12 decembrie 2007 a Curții de Apel

Alba Iulia a fost admisă acțiunea reclamantelor C.I.E.

și B.D.C. privind plata primelor de

vacanță

pe perioada solicitată.

Pentru a se pronunța în sensul arătat instanța de

fond a reținut, în esență, nelegalitatea normelor respective de suspendare a

dreptului la prima de concediu, iar, pe de altă parte, că suspendarea dreptului

la prima de concediu pentru perioada 2001-2006 nu echivalează cu stingerea

dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în

intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul său.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în

termen legal, pârâta A.N.O.F.M., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că

instanța de fond a aplicat greșit legea în cauza dedusă judecății, neobservând

că deși potrivit prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999

republicată, funcționarul public are dreptul la o primă de concediu, totuși,

acordarea primei a fost suspendată în anii 2001-2006 prin legile bugetului de

stat pentru anii 2001-2005, legi care sunt în acord cu prevederile

constituționale, iar aplicarea lor este obligatorie inclusiv funcționarilor

publici.

Mai arată recurenta-pârâtă că, potrivit alin. (5) al

art. 5 din Legea nr. 379/2005 al bugetului de stat pentru anul 2006 și alin. (1)

al art. 5 din Legea nr. 380/2005 al asigurărilor sociale de stat pentru anul

2006 prevederile din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se

acordă cu ocazia plecării în concediu au fost suspendate până la data de 31

decembrie 2006.

Recursul este nefondat.

Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse

soluției instanței de fond, cu probele administrate precum și cu dispozițiile

legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge recursul formulat pentru considerentele expuse în

continuare.

Prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 s-a

prevăzut dreptul funcționarilor publici ca pe lângă indemnizația de concediu să

li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în

concediu.

Prin legi bugetare succesive, acordarea primei de

vacanță a fost suspendată în anii 2001-2006, însă aceste dispoziții nu au

conținut vreo referire la eventualitatea desființării dreptului, ci doar la

suspendarea exercițiului acestuia.

Astfel cum corect a reținut instanța de fond, Înalta

Curte constată că suspendarea dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea

lui cât timp nu există nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată

existența acestuia.

Suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu

însăși înlăturarea lui, atâta timp cât nu există nici o dispoziție legală prin

care să fi fost înlăturată existența acestuia și aceasta pentru că s-ar încălca

principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate, din

moment ce, printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru

concediul de odihnă.

Nu se poate considera că acel drept nu a existat în

perioada anilor 2001-2006, pentru că exercițiul lui a fost suspendat, iar nu

înlăturat, întrucât s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția revizuită

(privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept) cât și

reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția

pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Efectele produse de aceste acte normative, de

suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziției legale

referitoare la dreptul dobândit, trebuie limitate numai la perioada cât a fost

în vigoare actul normativ, care a prevăzut dreptul respectiv.

A considera altfel, ar însemna să se prelungească

valabilitatea dispoziției de suspendare a aplicării unui text de lege și după

abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput și inadmisibil.

Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept

patrimonial, a cărui existentă este recunoscută, să fie golit de substanța sa

și, practic, să devină lipsit de orice valoare.

Este cert faptul că un drept

derivând dintr-un raport juridic

de muncă odată câștigat nu mai poate fi anulat.

Respectarea principiului încrederii în statul de

drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera

lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor

situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să

nu poată fi împiedicați de a se bucura efectiv de acestea, pentru perioada în

care au fost prevăzute de lege.

Prin urmare, constatându-se că sentința atacată este

legală și temeinică, se va respinge recursul declarat în cauză, în baza

dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a coroborate cu cele ale art. 20 și art.

28 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.N.O.F.M.

împotriva sentinței civile nr. 144 din

12 decembrie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, secția

de contencios

administrativ și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 13 mai 2008.