ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3867/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3867/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Iași sub nr. 10027/99/2008, reclamanta C.M.C. a contestat Decizia nr. 18329 din 17

noiembrie 2008 emisă de pârâta D.M.P.S. Iași (în prezent D.M.I.S. a județului

Iași), invocând în această cauză, la termenul din 6 mai 2009, excepția de

nelegalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Normele metodologice de

aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei, în

vederea creșterii copilului, norme aprobate prin H.G. nr. 1025/2006.

În motivarea excepției,

reclamanta a arătat că art. 3 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a

prevederilor O.U.G. nr. 148/2005, aprobate prin H.G. nr. 1025/2006 nu sunt în

concordanță cu prevederile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, potrivit cărora,

concediul și indemnizația lunară se cuvin pentru fiecare primele trei nașteri,

sau după caz, pentru primii trei copii.

Prin încheierea din 11

februarie 2009, Tribunalul Iași a dispus introducerea în cauză în calitate de

pârâtă a A.J.P.S. Iași.

Prin întâmpinare pârâta A.J.P.S.

Iași a solicitat respingerea excepției, susținând că, art. 6 din O.U.G. nr. 148/2005

prevede acordarea indemnizației pentru naștere și nu pentru fiecare copil

rezultat în urma nașterii.

La data de 6 mai 2009,

Tribunalul Iași a suspendat judecarea cauzei și a sesizat Curtea de Apel Iași,

în vederea soluționării excepției de nelegalitate invocată, conform art. 4 din

Legea nr. 554/2004, republicată.

Curtea de Apel Iași, secția contencios

administrativ și fiscal, prin sentința nr. 100/CA din 9 iunie 2009 a admis excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare

a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005, norme aprobate prin H.G. nr. 1025/2006 și a

constatat nelegalitatea dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Normele metodologice

de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei, în

vederea creșterii copilului, norme aprobate prin H.G. nr. 1025/2006.

În motivarea soluției s-a

reținut că prevederile art. 3 alin. (1) din Normele metodologice sunt în

contradicție cu dispozițiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise,

întrucât definiția stabilită pentru naștere, ca element de referință pentru

acordarea indemnizației lunare, creează o discriminare între persoane aflate în

situații identice, fără a exista o justificare de ordin obiectiv.

Instanța de fond a mai

arătat că definind nașterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai

multor copii vii, art. 3 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a

prevederilor O.U.G. nr. 148/2005, completează în mod nelegal, actul normativ cu

forță juridică superioară, pentru aplicarea căruia a fost adoptat și încalcă

principiul egalității de tratament între copiii proveniți dintr-o sarcină

simplă și multiplă.

Împotriva acestei hotărâri,

în termen legal, au declarat recurs pârâții A.J.P.S. Iași și Guvernul României.

(i) Recurentul pârât A.J.P.S.

Iași, prin motivele de recurs dezvoltate, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 a invocat excepția inadmisibilității excepției ridicate de

reclamanta-intimată, arătând, în esență, că potrivit textului de lege citat numai

actele administrative cu caracter individual pot forma obiect al unei astfel de

excepții, nu și cele cu caracter normativ, pentru care legea instituie o altă procedură.

În cauză, față de obiectul

de reglementare, este evident că dispozițiile HG nr. 1025/2006 reglementează modul

de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005, cu caracter normativ, astfel că nu le sunt

aplicabile dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește fondul

excepției de nelegalitate, recurenta-pârâtă A.J.P.S. Iași a susținut că HG nr. 1025/2006

este legală și temeinică, fiind adoptată în temeiul art. 108 din Constituția

României, republicată și al art. 3 din O.U.G. nr. 44/2006, pentru modificarea

și completarea O.U.G. nr. 148/2005, privind susținerea familiei în vederea

creșterii copilului și al Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru

copii. Dispozițiile art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006, raportate la

prevederile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 definesc nașterea ca fiind

„aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii vii” în vreme ce textele

cuprinse în O.U.G. nr. 148/2005, cu modificările și completările ulterioare (art.

6 alin. (1) art. 2 și art. 3) prevăd acordarea indemnizației pentru naștere și

nu pentru fiecare copil rezultat în urma unei nașteri, sintagma „după caz”

utilizată de legiuitor, în opinia recurentei, fiind înțeleasă numai în

contextul enumerării situațiilor pentru primii trei copii adoptați, luați în

plasament sau încredințați în vederea adopției și în nici un caz cu referire la

copiii rezultați din sarcini gemelare și/sau multiple.

S-a mai arătat că

dispozițiile art. 3 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr.

148/2005, aprobate prin HG nr. 1025/2006, cu modificări și completări

ulterioare „definesc nașterea ca fiind aducerea pe lume a unuia sau a mai

multor copii vii, definiția fiind preluată din Dicționarul explicativ al limbii

române, din coroborarea textelor de lege invocate rezultând indubitabil că

intenția legiuitorului a fost stabilirea indemnizației în funcție de numărul de

nașteri și nu după numărul de copii rezultați din fiecare naștere.

În fine, recurenta a mai susținut

că textele în discuție evidențiază că beneficiarul indemnizației este părintele

aflat în concediu, care, indiferent de durata concediului pentru creșterea

copilului, pe toată perioada acestuia, are dreptul la o singură indemnizație,

indiferent de numărul de copii pe care îi crește până la 2 ani și respectiv 3

ani, în același sens fiind și deciziile Curții Constituționale.

(ii) La rândul său pârâtul-recurent

Guvernul României, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a criticat sentința

primei instanțe, apreciind că admiterea excepției de nelegalitate invocată este

rezultatul unei greșite interpretări a textului de lege în temeiul căruia a

fost adoptat actul administrativ.

Reluând și prezentând

conținutul art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006, ca și pe cel al art. 6 alin.

(1) din O.U.G. nr. 148/2005 potrivit cu care nașterea este definită ca fiind

aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii vii, recurentul-pârât a susținut

că intenția legiuitorului a fost ca legea să recunoască dreptul la acordarea

unei singure indemnizații pentru familie, indiferent dacă aceasta are un singur

copil sau mai mulți copii gemeni, pentru considerentul că această indemnizație

reprezintă un substitut al salariului.

Și acest recurent a

menționat că măsurile de ocrotire a copilului fac obiect de reglementare al

altor acte normative, cum ar fi Legea nr. 61/1993, privind alocația de stat

pentru copii, republicată, cu modificări, indicând că interpretarea dată de

instanța de fond nu ține cont de echilibrul ce trebuie să existe între

principiile ce guvernează instituția familiei, în sensul protejării acesteia,

dar și protecția interesului public în administrarea fondurilor publice, sens

în care a și fost ulterior modificată legislația, respectiv prin Legea nr. 239/2009.

Examinând cauza în raport cu

actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

ambele recursuri sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare.

Analizând cu prioritate

excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate invocată de recurentul –

pârât A.J.P.S. Iași, Înalta Curte reține potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 262/2007, că „Legalitatea

unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data

emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de

excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța,

constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond,

sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ

competentă și suspendă cauza”.

În conformitate

cu dispozițiile alin. (2) al acestui articol „Instanța de contencios

administrativ se pronunță, după procedura de urgență, în ședință publică, cu

citarea părților și a emitentului. În cazul în care excepția de nelegalitate

vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a

prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la

dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ”.

Este adevărat

că legiuitorul în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 face trimitere, în

privința analizării legalității, la actele administrative cu caracter

individual, ceea ce ar putea conduce la concluzia că s-ar limita posibilitatea

invocării excepției de nelegalitate la actul administrativ unilateral cu

caracter individual, însă tot atât de adevărat este că în cuprinsul alin. (2)

al art. 4 este folosită sintagma „act administrativ unilateral”fără a se mai

face distincție între cel normativ și cel individual.

În virtutea

principiului de drept, potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a

produce efecte iar nu în sensul înlăturării efectelor sale, Înalta Curte a

apreciat constant în jurisprudența sa că și în actuala reglementare actele

administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în

procedura excepției de nelegalitate, prevăzută de art. 4 din legea

contenciosului administrativ.

Aceasta presupune

că actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de

legalitate în cadrul procedurii excepției de nelegalitate prevăzută de art. 4

din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat.

Astfel fiind,

Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut că excepția

de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter normativ poate fi

cercetată.

Referitor la

criticile recurenților ce vizează fondul excepției de nelegalitate invocată se

constată că și acestea sunt nefondate.

Acordarea indemnizației pentru

creșterea copilului, lunar, și nu doar la momentul nașterii, o singură dată,

confirmă că definiția nașterii, avută în vedere la adoptarea O.U.G. nr. 148/2005,

trebuie raportată la numărul de copii rezultați din naștere. De asemenea, se

poate reține că la adoptarea acestui act normativ, legiuitorul a avut în vedere

situația cea mai frecventă, aceea a nașterii simple, ceea nu poate exclude din

sfera de aplicare și situațiile de excepție, înlăturând de la beneficiul legii anumite

categorii de persoane, fără existența unei justificări obiective.

H.G. nr. 1025/2006 a fost

adoptată pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005

privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului.

Prin acest din urmă act

normativ au fost definiți beneficiarii și stabilite situațiile de eligibilitate

pentru acordarea dreptului de indemnizație pentru creșterea copilului, fiind

prevăzute totodată condițiile și procedurile de acordare a indemnizației.

Normele metodologice

prevăzute la art. 3 sunt însă în contradicție cu dispozițiile legale pentru

aplicarea cărora au fost emise, deoarece definiția stabilită pentru naștere, ca

element de referință în acordarea indemnizației lunare, creează o discriminare

între persoanele aflate în situații identice, fără să existe o justificare de

ordin obiectiv.

După cum cu justețe a

reținut instanța de fond definind nașterea ca reprezentând aducerea pe lume a

unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 din H.G. nr. 1025/2006, completează în

mod nelegal actul normativ cu forță superioară în aplicarea căruia a fost

adoptat și încalcă principiul egalității de tratament între copiii proveniți

dintr-o sarcină simplă și una multiplă.

Art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005

privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului prevede că

indemnizația lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau,

după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre

situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul,

cărora li s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care au copilul în

plasament ori în plasament în regim de urgență, precum și persoana care a fost

numită tutore).

Definind nașterea într-o manieră

contrară literei și spiritului O.U.G. nr. 148/2005 și limitând acordarea

drepturilor prevăzute de ordonanța de urgență la numărul nașterilor, prin

neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultați din fiecare naștere,

art. 3 din H.G. nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a

prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 contravine prevederilor actului normativ în

aplicarea căruia a fost adoptată.

Într-adevăr, O.U.G. nr. 148/2005 se

referă la indemnizația lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei

nașteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din

situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din același act normativ, iar prin

maniera în care a fost definită nașterea prin normele metodologice de aplicare

a ordonanței de urgență s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuți

și cei, de exemplu, adoptați, în sensul că în cazul adopției s-ar primi o

indemnizație pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar

pentru gemenii născuți în cadrul unei familii s-ar acorda o singură

indemnizație.

Nici referirile la decizia

pronunțată de Curtea Constituțională nu au relevanță în prezenta cauză deoarece

nu a fost invocată neconstituționalitatea dispozițiilor art. 6 alin. (1) din O.U.G.

nr. 148/2005, ci nelegalitatea dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006

De altfel, este de menționat și

faptul că Legea nr. 239 din 10 iunie 2009 a modificat dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 148/2005, iar potrivit acestei din urmă modificări cuantumul

indemnizației se majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o

sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil

provenit dintr-o astfel de naștere ceea ce demonstrează o dată în plus

existența echivocului reglementării de până la acea dată, ce se impunea a fi

înlăturat.

Nu mai puțin relevantă este și

împrejurarea că până la data prezentei decizii practica Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în această

materie s-a cristalizat în sensul reținut și de instanța de fond[1] respectiv al constatării nelegalității

dispozițiilor legale invocate, pentru considerente similare.

În consecință, pentru considerentele

arătate și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursurile vor fi

respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de A.J.P.S. Iași și de

Guvernul României împotriva sentinței nr. 100/CA din 9 iunie 2009 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 22 septembrie 2009.