ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3867/2009

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Iași sub nr. 10027/99/2008, reclamanta C.M.C. a contestat Decizia nr. 18329 din 17 noiembrie 2008 emisă de pârâta D.M.P.S. Iași (în prezent D.M.I.S. a județului Iași), invocând în această cauză, la termenul din 6 mai 2009, excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei, în vederea creșterii copilului, norme aprobate prin H.G. nr. 1025/2006. În motivarea excepției, reclamanta a arătat că art. 3 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G.

nr. 148/2005, aprobate prin H.G. nr. 1025/2006 nu sunt în concordanță cu prevederile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, potrivit cărora, concediul și indemnizația lunară se cuvin pentru fiecare primele trei nașteri, sau după caz, pentru primii trei copii. Prin încheierea din 11 februarie 2009, Tribunalul Iași a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâtă a A.J.P.S. Iași. Prin întâmpinare pârâta A.J.P.S. Iași a solicitat respingerea excepției, susținând că, art. 6 din O.U.G. nr. 148/2005 prevede acordarea indemnizației pentru naștere și nu pentru fiecare copil rezultat în urma nașterii. La data de 6 mai 2009, Tribunalul Iași a suspendat judecarea cauzei și a sesizat Curtea de Apel Iași, în vederea soluționării excepției de nelegalitate invocată, conform art. 4 din Legea nr. 554/2004, republicată.

Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 100/CA din 9 iunie 2009 a admis excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005, norme aprobate prin H.G. nr. 1025/2006 și a constatat nelegalitatea dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei, în vederea creșterii copilului, norme aprobate prin H.G. nr. 1025/2006. În motivarea soluției s-a reținut că prevederile art. 3 alin. (1) din Normele metodologice sunt în contradicție cu dispozițiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise, întrucât definiția stabilită pentru naștere, ca element de referință pentru acordarea indemnizației lunare, creează o discriminare între persoane aflate în situații identice, fără a exista o justificare de ordin obiectiv.

Instanța de fond a mai arătat că definind nașterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005, completează în mod nelegal, actul normativ cu forță juridică superioară, pentru aplicarea căruia a fost adoptat și încalcă principiul egalității de tratament între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă și multiplă. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs pârâții A.J.P.S. Iași și Guvernul României. (i) Recurentul pârât A.J.P.S. Iași, prin motivele de recurs dezvoltate, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a invocat excepția inadmisibilității excepției ridicate de reclamanta-intimată, arătând, în esență, că potrivit textului de lege citat numai actele administrative cu caracter individual pot forma obiect al unei astfel de excepții, nu și cele cu caracter normativ, pentru care legea instituie o altă procedură.

În cauză, față de obiectul de reglementare, este evident că dispozițiile HG nr. 1025/2006 reglementează modul de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005, cu caracter normativ, astfel că nu le sunt aplicabile dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004. În ceea ce privește fondul excepției de nelegalitate, recurenta-pârâtă A.J.P.S. Iași a susținut că HG nr. 1025/2006 este legală și temeinică, fiind adoptată în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată și al art. 3 din O.U.G. nr. 44/2006, pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 148/2005, privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului și al Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii. Dispozițiile art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006, raportate la prevederile art. 6 alin. (1) din O.U.G.

nr. 148/2005 definesc nașterea ca fiind „aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii vii” în vreme ce textele cuprinse în O.U.G. nr. 148/2005, cu modificările și completările ulterioare (art. 6 alin. (1) art. 2 și art. 3) prevăd acordarea indemnizației pentru naștere și nu pentru fiecare copil rezultat în urma unei nașteri, sintagma „după caz” utilizată de legiuitor, în opinia recurentei, fiind înțeleasă numai în contextul enumerării situațiilor pentru primii trei copii adoptați, luați în plasament sau încredințați în vederea adopției și în nici un caz cu referire la copiii rezultați din sarcini gemelare și/sau multiple. S-a mai arătat că dispozițiile art. 3 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a O.U.G.

nr. 148/2005, aprobate prin HG nr. 1025/2006, cu modificări și completări ulterioare „definesc nașterea ca fiind aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, definiția fiind preluată din Dicționarul explicativ al limbii române, din coroborarea textelor de lege invocate rezultând indubitabil că intenția legiuitorului a fost stabilirea indemnizației în funcție de numărul de nașteri și nu după numărul de copii rezultați din fiecare naștere. În fine, recurenta a mai susținut că textele în discuție evidențiază că beneficiarul indemnizației este părintele aflat în concediu, care, indiferent de durata concediului pentru creșterea copilului, pe toată perioada acestuia, are dreptul la o singură indemnizație, indiferent de numărul de copii pe care îi crește până la 2 ani și respectiv 3 ani, în același sens fiind și deciziile Curții Constituționale.

(ii) La rândul său pârâtul-recurent Guvernul României, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a criticat sentința primei instanțe, apreciind că admiterea excepției de nelegalitate invocată este rezultatul unei greșite interpretări a textului de lege în temeiul căruia a fost adoptat actul administrativ. Reluând și prezentând conținutul art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006, ca și pe cel al art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 potrivit cu care nașterea este definită ca fiind aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii vii, recurentul-pârât a susținut că intenția legiuitorului a fost ca legea să recunoască dreptul la acordarea unei singure indemnizații pentru familie, indiferent dacă aceasta are un singur copil sau mai mulți copii gemeni, pentru considerentul că această indemnizație reprezintă un substitut al salariului.

Și acest recurent a menționat că măsurile de ocrotire a copilului fac obiect de reglementare al altor acte normative, cum ar fi Legea nr. 61/1993, privind alocația de stat pentru copii, republicată, cu modificări, indicând că interpretarea dată de instanța de fond nu ține cont de echilibrul ce trebuie să existe între principiile ce guvernează instituția familiei, în sensul protejării acesteia, dar și protecția interesului public în administrarea fondurilor publice, sens în care a și fost ulterior modificată legislația, respectiv prin Legea nr. 239/2009. Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate invocată de recurentul – pârât A.J.P.S. Iași, Înalta Curte reține potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 262/2007, că „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă și suspendă cauza”.

În conformitate cu dispozițiile alin. (2) al acestui articol „Instanța de contencios administrativ se pronunță, după procedura de urgență, în ședință publică, cu citarea părților și a emitentului. În cazul în care excepția de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ”.

Este adevărat că legiuitorul în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 face trimitere, în privința analizării legalității, la actele administrative cu caracter individual, ceea ce ar putea conduce la concluzia că s-ar limita posibilitatea invocării excepției de nelegalitate la actul administrativ unilateral cu caracter individual, însă tot atât de adevărat este că în cuprinsul alin. (2) al art. 4 este folosită sintagma „act administrativ unilateral”fără a se mai face distincție între cel normativ și cel individual. În virtutea principiului de drept, potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a produce efecte iar nu în sensul înlăturării efectelor sale, Înalta Curte a apreciat constant în jurisprudența sa că și în actuala reglementare actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în procedura excepției de nelegalitate, prevăzută de art. 4 din legea contenciosului administrativ.

Aceasta presupune că actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în cadrul procedurii excepției de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat. Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut că excepția de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter normativ poate fi cercetată. Referitor la criticile recurenților ce vizează fondul excepției de nelegalitate invocată se constată că și acestea sunt nefondate. Acordarea indemnizației pentru creșterea copilului, lunar, și nu doar la momentul nașterii, o singură dată, confirmă că definiția nașterii, avută în vedere la adoptarea O.U.G.

nr. 148/2005, trebuie raportată la numărul de copii rezultați din naștere. De asemenea, se poate reține că la adoptarea acestui act normativ, legiuitorul a avut în vedere situația cea mai frecventă, aceea a nașterii simple, ceea nu poate exclude din sfera de aplicare și situațiile de excepție, înlăturând de la beneficiul legii anumite categorii de persoane, fără existența unei justificări obiective. H.G. nr. 1025/2006 a fost adoptată pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului. Prin acest din urmă act normativ au fost definiți beneficiarii și stabilite situațiile de eligibilitate pentru acordarea dreptului de indemnizație pentru creșterea copilului, fiind prevăzute totodată condițiile și procedurile de acordare a indemnizației.

Normele metodologice prevăzute la art. 3 sunt însă în contradicție cu dispozițiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise, deoarece definiția stabilită pentru naștere, ca element de referință în acordarea indemnizației lunare, creează o discriminare între persoanele aflate în situații identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv. După cum cu justețe a reținut instanța de fond definind nașterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 din H.G. nr. 1025/2006, completează în mod nelegal actul normativ cu forță superioară în aplicarea căruia a fost adoptat și încalcă principiul egalității de tratament între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă și una multiplă.

Art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului prevede că indemnizația lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență, precum și persoana care a fost numită tutore). Definind nașterea într-o manieră contrară literei și spiritului O.U.G. nr. 148/2005 și limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanța de urgență la numărul nașterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultați din fiecare naștere, art. 3 din H.G.

nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 contravine prevederilor actului normativ în aplicarea căruia a fost adoptată. Într-adevăr, O.U.G. nr. 148/2005 se referă la indemnizația lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din același act normativ, iar prin maniera în care a fost definită nașterea prin normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuți și cei, de exemplu, adoptați, în sensul că în cazul adopției s-ar primi o indemnizație pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuți în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizație.

Nici referirile la decizia pronunțată de Curtea Constituțională nu au relevanță în prezenta cauză deoarece nu a fost invocată neconstituționalitatea dispozițiilor art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 148/2005, ci nelegalitatea dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2006 De altfel, este de menționat și faptul că Legea nr. 239 din 10 iunie 2009 a modificat dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 148/2005, iar potrivit acestei din urmă modificări cuantumul indemnizației se majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere ceea ce demonstrează o dată în plus existența echivocului reglementării de până la acea dată, ce se impunea a fi înlăturat.

Nu mai puțin relevantă este și împrejurarea că până la data prezentei decizii practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în această materie s-a cristalizat în sensul reținut și de instanța de fond[1] respectiv al constatării nelegalității dispozițiilor legale invocate, pentru considerente similare. În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursurile vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de A.J.P.S. Iași și de Guvernul României împotriva sentinței nr. 100/CA din 9 iunie 2009 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2009.