ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1159/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1159/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Deliberând asupra recursului civil de față, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1556

din 24 septembrie 2007 a Tribunalului Constanta, s

ecția civilă, s-a admis în parte acțiunea formulată

de reclamantul F.H., prin mandatar C.E.H., în contradictoriu cu pârâtul

Primarul municipiului Medgidia, s-a anulat în parte dispoziția nr. 2239 din 17

august 2006 emisă de acesta, a fost obligat pârâtul la restituirea în natură a

terenului liber, respectiv suprafața de 27.217 mp, identificată în

limitele notațiilor date de pct. A-B-C-D-E-F-G-L,

având vecinătățile indicate în dispozitivul hotărârii, conform loturilor

stabilite prin raportul de expertiză tehnică imobiliară întocmit de expertul B.E.

și planurilor de situație

anexate.

S-a respins capătul de cerere privind restituirea

terenului în suprafață

de 4.100 mp din Medgidia,

județul Constanța.

A fost menținută propunerea

stabilită prin dispoziția contestată privind

acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent

valoric al imobilului reprezentând construcția demolată și suprafața de teren

ce nu poate fi restituită în natură; fără cheltuieli de judecată.

În pronunțarea acestei sentințe, prima instanță a

reținut că, prin

dispoziția nr. 2239 din 17

august 2006, emisă de Primarul municipiului Medgidia, s-

a propus

acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul

situat în municipiul Medgidia, compus din

suprafața de teren

de 3000 mp și construcție, ce a fost ulterior

demolată, solicitat prin

notificarea nr. 377

din 13 august 2001, cu consecința înaintării dosarului către

Secretariatul Comisiei Centrale pentru Acordarea

Despăgubirilor.

S-a reținut, în cuprinsul dispoziției contestate, că

imobilul nu poate fi restituit în natură deoarece, în prezent, este afectat de

construcția Canalului Dunăre-Marea Neagră.

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că

reclamantul a făcut dovada calității de persoană îndreptățită de pe urma

autorului său, C.J.H., la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de art. 3

din Legea nr. 10/2001, fiind vorba despre un imobil preluat în mod abuziv în

proprietatea statului, fără titlu valabil.

Prin raportul de expertiză

tehnică imobiliară a fost identificat imobilul

ce a aparținut autorului reclamantului, rezultând că

acesta poate fi restituit în parte, pentru suprafața de teren liberă de

construcții, de 27.217 mp, identificată conform celor menționate în dispozitivul

hotărârii.

S-a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 3

din Legea nr. 10/2001.

În ceea ce privește suprafața de 4100 mp, aceasta se

află în administrarea SC C.C. SA Tulcea, astfel încât nu poate fi obligat

Primarul municipiului Medgidia la restituirea în natură.

A fost menținută propunerea de acordare a măsurilor

reparatorii prin

echivalent pentru

construcția demolată și suprafața de teren ce nu poate fi

restituită în

natură.

Împotriva acestei sentințe civile au declarat apel

reclamantul și pârâtul Primarul municipiului Medgidia.

Reclamantul a criticat hotărârea în ceea ce privește

respingerea capătului de cerere privind restituirea terenului în suprafață de

4.100 mp, situat în str. P. nr. 23. Pârâtul Primarul municipiului Medgidia a

susținut că sentința este netemeinică și nelegală, dispoziția nr. 2239 din 17

august 2006 fiind emisă în mod corect.

Astfel, din actele depuse la dosar pentru

soluționarea notificării nu se

putea stabili

suprafața de teren, nu erau identificate construcțiile demolate,

neexistând

documente care să ateste deținerea proprietății ori a calității de moștenitor,

așa cum prevăd dispozițiile art. 23 lit. e) din Normele metodologice de

aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.

Se impune suspendarea

soluționării cauzei până la definitivarea

corespondenței purtate cu Secretariatul Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor privind depunerea actelor care să

ateste dreptul de proprietate.

La expertiza efectuată în cauză, în cadrul căreia s-a

identificat terenul restituit în natură, s-au avut în vedere acte din anul

1910, respectiv 1915,

expertul neținând

seama însă de prevederile art. 24 din Legea nr. 10/2001.

De asemenea, există la dosar înscrisuri din care

rezultă posibilitatea înstrăinării, în decursul timpului, a imobilului, de

exemplu, actul de vânzare din anul 1924.

Expertiza a luat, în mod greșit, în calcul suprafața

de 30.348,80 mp, expertul confundând str. I. cu str. P.

În mod eronat, instanța s-a

pronunțat cu privire la restituirea suprafeței

de 27.217 mp, însușindu-și mai mult decât trebuia

concluziile expertului și neținând seama de situația juridică a imobilului.

Apelantul invocă și dispozițiile art. 129 alin. (5)

C. proc. civ., pe care instanța trebuia să le aibă în vedere.

Prin decizia civilă nr. 114/C

din 19 mai 2008 a Curții de Apel Constanța, se

cția civilă, minori și familie, litigii de muncă și

asigurări sociale, s-a admis apelul declarat de reclamant împotriva sentinței

civile sus-menționate, care a

fost schimbată

în parte, în sensul că a fost obligat Primarul municipiului

Medgidia să înainteze documentația necesară

pentru suprafața de 4.100 mp

la SC

C.C. SA Tulcea, pentru a se emite decizie sau dispoziție

motivată,

conform art. 26 din Legea nr. 10/2001.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței.

În pronunțarea acestei decizii, instanța a reținut

că, în cauză, reclamantul a formulat apel, care este nefondat.

Astfel, în baza art. 21 din Legea nr. 10/2001,

reclamantul a notificat,

prin intermediul

B.EJ. S.N., pe Primarul municipiului

Medgidia, solicitând restituirea în

natură a suprafeței de teren de 35.500

mp,

compusă din 30.000 mp grădină de zarzavat, situată peste calea ferată

la

sud, paralel cu șos. P. la est și baltă la vest; suprafața de 3000

mp aferentă casei de locuit și terenul din jurul

acesteia; 2500 mp pe str.

A. la sud.

Conform art. 23 din Legea nr. 10/2001, Primarul

municipiului Medgidia a emis dispoziția contestată, prin care a propus

acordarea

măsurilor reparatorii pentru

imobilul solicitat, compus din casă și teren, ce

nu poate fi restituit în natură, întrucât construcția a fost demolată și

terenul

este ocupat de Canalul Dunăre-Marea Neagră.

Imobilul a fost preluat abuziv în baza Decretului nr.

92/1950.

În raport de actele depuse la dosar și conform

dispozițiilor art. 2 și art. 3

din Legea nr.

10/2001, reclamantul a făcut dovada calității de persoană

îndreptățită

la măsuri reparatorii pentru imobilul preluat abuziv.

În urma expertizei efectuate la instanța de fond, a

fost identificat imobilul în litigiu, respectiv suprafața de 27.217 mp liberă

de construcții și suprafața de 4100 mp, aflată în administrarea SC C. SA

Tulcea.

Soluționând contestația, în mod

corect, instanța de fond a dispus

restituirea

în natură a suprafeței de 27.217 mp, identificată conform schiței anexă la

raportul de expertiză întocmit de expert B.E., cu

menținerea propunerii de acordare a măsurilor reparatorii prin

echivalent

pentru imobilul reprezentând construcția demolată și

suprafața de teren ce nu poate fi restituită în natură.

Suprafața de teren de 4.100 mp se află în prezent în

proprietate SC C.C. SA

, conform

certificatului de atestare a dreptului de proprietate

privată asupra

terenurilor, fiind ocupată de construcții.

Față de dispozițiile art. 21 alin. (4) din legea

specială, notificarea cu

privire la acest

teren a fost adresată greșit Primarului municipiului Medgidia,

care nu are calitatea de unitate deținătoare,

această calitate aparținând SC C.C. SA.

Ca atare, pârâtul urmează să fie obligat a înainta

documentația

necesară pentru suprafața

respectivă, către această societate, pentru a emite

decizie sau dispoziție motivată privind acordarea

măsurilor reparatorii, în

condițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii civile

a declarat recurs pârâtul Primarul

municipiului Medgidia, înregistrat la 25 iulie 2008, motivele căii de

atac fiind depuse la 24 decembrie 2008.

În motivarea căii de atac, recurentul a criticat

hotărârea în temeiul art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ.

În susținerea primului motiv de recurs, pârâtul a

arătat că instanța de apel a omis să se pronunțe asupra apelului promovat de

Primarul

municipiului Medgidia, fiind

încălcate principiul disponibilității procesuale

și obligația instanței de a se pronunța în limitele pretențiilor deduse

judecății.

Pe prima pagină a deciziei se face vorbire despre

examinarea apelurilor civile declarate de părți, iar în motivare și dispozitiv,

Curtea se pronunță doar cu privire la apelul reclamantului.

Din perspectiva art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.,

recurentul a arătat că motivarea hotărârii este o condiție indispensabilă a

acestui act

procedural, iar nemotivarea

constituie un motiv de casare.

Astfel, instanța a reținut o situație de fapt care nu

corespunde realității, însușindu-și concluziile expertului și ale primei

instanțe, fără motivarea prealabilă a acestora, dispunând restituirea în natură

a terenului, fără să țină seama de situația juridică a bunului.

Recurentul invocă și dispozițiile art. 129 alin. (5)

C. proc. civ.

Mai susține că modalitatea de reparație s-a dispus în

lipsa actului de preluare, iar înscrisurile de care s-a folosit expertul, în

întocmirea raportului de expertiză, nu constituie documente justificative

conform art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Mai mult, nu există documente din care să rezulte cu

claritate dreptul de proprietate asupra terenului solicitat, cu limitele de

hotar și suprafețele individualizate. Expertul a luat în considerare suprafața

de 30.348,80 mp,

deși, din actele depuse la

dosar, nu rezultă această suprafață.

În plus, a existat

posibilitatea înstrăinării în timp a terenului, sens în

care se invocă un act de vânzare-cumpărare din anul

1942.

Deși legal citat cu mențiunea de a depune

întâmpinare, în condițiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ., intimatul

reclamant nu a depus acest act

procedural și

nu s-a prezentat în instanță, pentru a formula apărări orale față

de

susținerile recurentului.

În ceea ce privește motivele de recurs, Înalta Curte

constată că acestea

sunt trimise prin poștă,

fiind depuse la oficiul poștal la data de 23 decembrie 2008,

după cum rezultă

din ștampila aplicată pe plicul aflat la fila 22 dosar, hotărârea recurată

fiind comunicată la 17 iulie 2008 (dovada de comunicare de

la fila 75 dosar apel). Ca atare, conform art. 303

alin. (1) cu referire la art. 301

C.

proc. civ., termenul de motivare a recursului s-a împlinit la 4 august 2008,

calculat potrivit art. 101 alin. (1) și (5) din același cod, motivele de

recurs

fiind depuse cu depășirea acestui termen.

Cu toate acestea, criticile care se încadrează în

motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vor fi examinate de prezenta

instanță deoarece au caracter de ordine publică, în absența unei motivări

corespunzătoare, neputându-se proceda la exercitarea unui control judiciar

corespunzător.

Astfel, recurentul a invocat

dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

, arătând, în esență, că, deși în partea introductivă

a deciziei, se face

referire la analizarea

ambelor apeluri declarate în cauză, dispozitivul și

motivarea se referă

doar la apelul reclamantului, Curtea însușindu-și argumentarea expertului și a

instanței de fond, fără prezentarea propriilor considerente în legătură cu cele

reținute.

Susținerile recurentului sunt

întemeiate.

Astfel, conform art. 261 pct. 5 C. proc. civ.,

hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au fundamentat

convingerea instanței în pronunțarea soluției, precum și cele pentru care s-au

înlăturat apărările părților.

Art. 304 pct. 7 din cod sancționează lipsa motivării

sau argumentarea incompletă ori contradictorie a hotărârii, acestea

reprezentând un motiv de

ordine publică

tocmai deoarece, în absența expunerii unor argumente

convingătoare și de natură a explica fără dubiu

soluția adoptată de instanță în

dispozitiv, nu se pot cunoaște

considerentele pentru care s-a pronunțat decizia respectivă și nu se pot

verifica legalitatea și temeinicia hotărârii, din perspectiva criticilor

formulate de recurent.

Textul legal sus-menționat

consacră mai multe ipoteze ale nemotivării

hotărârii, și anume atât cea în care lipsește total

motivarea actului procedural, cât și ipoteza în care decizia recurată cuprinde

motive contradictorii sau străine de natura pricinii.

În speță, există contradicție între considerentele

deciziei, pe de-o parte, între considerente și dispozitiv pe de altă parte, în

plus, instanța de

apel preluând parte

dintre considerentele sentinței, fără să răspundă criticilor

formulate

împotriva hotărârii primei instanțe.

După cum a arătat și recurentul, în partea de început

a deciziei

recurate, Curtea menționează că

„s-au luat în examinare apelurile declarate",

pentru ca, în

dispozitiv, să se pronunțate doar cu privire la apelul reclamantul, pe care îl

admite.

De asemenea, în cadrul considerentelor, face referire

doar la apelul

exercitat de reclamant, pe

care îl consideră ca fiind nefondat (pagina 3 din

decizie, paragraful

7), pentru ca, ulterior, să motiveze în sensul admiterii, soluție pronunțată și

prin dispozitivul hotărârii. Aceasta reprezintă o

contradicție atât între considerente, respectiv între concluzia

netemeiniciei

apelului declarat de reclamant și motivele care conduc la

admiterea căii de atac exercitate de această parte, cât și între considerentul

privind caracterul nefondat al apelului și admiterea sa, prin dispozitiv.

Pe de altă parte, deși a fost sesizată și cu apelul

declarat de pârât, omite să se pronunțe asupra acestuia în dispozitivul

deciziei, dar

menționează că, în mod

corect, instanța a dispus restituirea suprafeței de

27.217 mp teren, identificată potrivit schiței

anexă la raportul de expertiză întocmit de expert B.E., cu menținerea

propunerii de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru

construcția demolată și terenul

imposibil

de restituit în natură. Or, critica privind greșita restituire în natură

a acestei suprafețe de teren se regăsește doar în

apelul pârâtului, criticile din

apelul

reclamantului vizând exclusiv suprafața de 4100 mp, pentru care

prima instanță a respins modalitatea de reparație

solicitată de reclamant.

De asemenea, în ceea ce privește această concluzie,

Curtea de Apel se

limitează să o preia ca

atare din hotărârea atacată, fără să prezinte propriile

considerații

asupra situației de fapt, prin raportare la probele administrate, și nici

argumentele de drept care au condus-o la menținerea soluției Tribunalului,

privind restituirea în natură a terenului de 27.217 mp.

Totodată, astfel cum s-a arătat

deja, deși învestită cu apelul declarat de

pârât, în dispozitivul hotărârii nu se regăsește

soluția acestei căi de atac, iar

considerentele

deciziei recurate prezintă doar concluzia menționată mai sus

în legătură

cu una dintre criticile apelantului pârât.

În consecință, Curtea a încălcat și obligația de a se

pronunța în limitele învestirii, nerespectând unul dintre principiile

fundamentale care

guvernează procesul

civil, și anume cel al disponibilității, decizia fiind

pronunțată,

astfel, și cu ignorarea art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

Pe de altă parte, considerentele deciziei recurate

prezintă mai mult o expunere a situației de fapt, fără ca argumentele Curții să-și

găsească un

corespondent în probele

administrate și fără să răspundă la criticile pârâtului

privind

nejustificarea de către reclamant a suprafeței de 30.348,80 mp,

avută în vedere de expert, confuzia comisă de

acesta privind identitatea între

str. P. și str. I., precum și actele

din care rezultă că anumite

suprafețe de

teren este posibil să fi fost înstrăinate. De altfel, aceste critici

nici nu au putut fi analizate din moment ce

instanța nu s-a pronunțat asupra

apelului pârâtului, menționând doar că soluția

primei instanțe este corectă în ceea ce privește restituirea suprafeței de

27.217 mp.

De asemenea, considerentele deciziei recurate sunt

contradictorii și pentru motivul că instanța de apel a menținut soluția primei

instanțe privind păstrarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru terenul

imposibil de restituit în natură și construcția demolată și, totodată, în urma

admiterii apelului declarat de reclamant, a schimbat soluția aceleiași instanțe

în legătură cu măsurile reparatorii în echivalent, considerând că, pentru

suprafața de 4100 mp, notificarea nu putea fi soluționată de pârât, ci de către

unitatea deținătoare a terenului. Or, în privința acestei suprafețe de teren,

de 4100 mp, prima instanță, respingând cererea de restituire în

natură, a menținut propunerea stabilită prin

dispoziția contestată, de acordare a reparației prin echivalent. De altfel, și

între dispoziția Tribunalului privind

menținerea

măsurilor reparatorii prin echivalent propuse prin dispoziția Primarului și

înseși această propunere există contradicție deoarece se referă

la

suprafețe diferite, 4100 mp, conform hotărârii instanței, 3000 mp,

potrivit dispoziției nr. 2239/2006, aspect care

trebuia lămurit de Curtea de

Apel,

care, prin dispozitivul deciziei recurate, s-a limitat doar să menționeze

că

„menține restul dispozițiilor sentinței de fond".

În ceea ce privește situația de fapt, astfel cum a

susținut și recurentul,

aceasta nu este pe

deplin stabilită, decizia recurată nerăspunzând argumentat

cererilor și

apărărilor formulate, ceea ce constituie o insuficientă motivare a deciziei.

Astfel, Curtea face vorbire despre solicitarea

reclamantului, prin intermediul B.E.J. S.N., de a se dispune restituirea în

natură a suprafeței de 35.500 mp teren, o parte aferent casei de locuit, fără

să

precizeze de unde rezultă această

suprafață și ce probe justifică întinderea ei.

Din conținutul deciziei nu rezultă nici pentru ce

teren s-a menținut dispoziția primei instanțe privind reparația prin

echivalent, în sensul identificării imobilului prin laturi și vecinătăți,

indicării adresei de situare,

mărimea

suprafeței de teren respective și argumentele pentru care nu poate fi

restituit

în natură.

Pe de altă parte, Înalta Curte reține că reclamantul

a formulat mai multe notificări, una dintre acestea vizând imobilul din str. P.

nr. 23,

înregistrată sub nr. 16921 din 3

august 2001 și completată în anul 2006, după cum se

menționează în referatul de fundamentare a

dispoziției atacate în prezenta

cauză

și pentru care s-a format dosarul nr. 184, pe rolul Primăriei Medgidia, iar

cealaltă privind imobilul din str. A. nr. 14-16, constituind obiectul

dosarului nr. 185, pe rolul aceleiași instituții,

după cum rezultă chiar din

conținutul cererii introductive de instanță.

Dispoziția nr. 2239 din 17 august 2006 a vizat

imobilul din str. P., nr. 23, iar nu și pe cel din str. A., reclamantul

solicitând totodată, prin contestația declarată împotriva dispoziției

menționate, că ar fi oportună soluționarea contestației împotriva acestei

dispoziții cu cea formulată în dosarul nr. 185.

Din dosarul instanței de apel nu

rezultă cu claritate dacă au fost avute

în vedere ambele imobile din moment ce, la prezentarea situației de

fapt, în descrierea compunerii imobilului pentru care s-a formulat notificare,

în suprafață totală de 35.500 mp, este cuprinsă și o suprafață de 2500 mp

situată pe str. A., la sud.

În concluzie, Înalta Curte constată că decizia

recurată nu conține motivele soluției pronunțate, în ceea ce privește anumite

aspecte, prezentate

deja, și, pe de altă

parte, cuprinde motive contradictorii, atât unele față de

altele, cât și față de soluția din dispozitiv, în

care s-a omis a se rezolva apelul

declarat de pârât.

Această modalitate de argumentare a rezolvării cauzei

cu care a fost învestită instanța de apel, inclusiv încălcarea obligației de a

se pronunța asupra tuturor căilor de atac cu care a fost sesizată, reprezintă,

în final, o

necercetare a fondului

litigiului și împiedică exercitarea unui control judiciar

real și

corespunzător asupra legalității hotărârii recurate.

Ca atare, în baza art. 312 alin. (1)-(3) și (5) cu

referire la art. 304 pct. 7 și art. 314

C.

proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârât, va

casa

decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de

apel, care urmează a se pronunța pe ambele

apeluri cu care a fost sesizată și

a motiva decizia în raport de toate

susținerile și apărările părților, față și de probele administrate.

Soluția de casare vizează hotărârea privită în

întregul său, iar rejudecarea se va efectua și în privința apelului declarat de

reclamant deoarece, deși acesta nu a exercitat recurs, cele două căi de atac

privesc

același imobil, pentru care pârâtul

a contestat suprafața totală avută în vedere

de instanțe, respectiv de 30.348,80 mp, în accepțiunea primei instanței,

de

35.500 mp, conform deciziei Curții de Apel, din care face parte și

suprafața

de teren de 4100 mp, în legătură

cu care reclamantul a formulat apel. În

consecință, chiar dacă susținerile celor doi apelanți nu au același

conținut,

vizează în parte, aceeași suprafață de teren, de 4100 mp,

apelurile având o legătură indisolubilă, care implică soluționarea lor

concomitentă.

În concluzie, în urma judecării

celor două apeluri, Curtea urmează a

stabili în mod clar, în limitele învestirii primei instanțe și în raport

de

criticile formulate de apelanți în

legătură cu acest aspect, obiectul notificării

asupra căruia se pronunță

în litigiul de față, și anume imobilul din str.

P. sau și cel din str. A., suprafața de teren totală, forma de

reparație cuvenită reclamantului și

individualizarea suprafeței pentru care se

acordă reparația (această

reparație incluzând totodată și construcția demolată), precum și indicarea

suprafeței de teren deținută de o altă

persoană

decât pârâtul și care ar atrage, în limitele legii, o altă soluție decât

cea a primei instanțe. Din această perspectivă,

instanța de apel va aprecia cu

privire

la concludenta raportului de expertiză sub acest aspect, care, inițial,

referindu-se

la același teren în suprafață de 30.348,80 mp, face referire în

cuprinsul expertizei, la o suprafață de 3132 mp

din acest teren, ocupată de SC C.C. SA, pentru ca, în concluzii, să indice o

suprafață de 4100 mp, aparținând aceluiași imobil și fiind ocupată de

societatea comercială

respectivă, păstrând însă suprafața care poate fi

restituită în natură din suprafața totală, și anume 27.217 mp.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

pârâtul Primarul municipiului Medgidia împotriva deciziei civile nr. 114/C din

19 mai 2008 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie,

litigii de muncă și asigurări sociale.

Casează decizia recurată și

trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 6 februarie 2009.