ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1535/2009

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 257/P din 24 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. 1371/111/2005 s-a dispus condamnarea inculpatei H.E. la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a , lit. b) și c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare prevăzută de art. 215/1 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 76 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen. În baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptei inculpatei din infracțiunea prevăzută de art. 290 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

în infracțiunea prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991, republicată cu art. 13 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) și c) rap. la art. 76 lit. a) C. pen., text de lege în baza căruia a fost condamnată inculpata la: - 3 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals intelectual. În baza art. 34 C. pen. s-au contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare și interzicerea pe o durată de 2 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară. În baza art. 86/1 C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, precum și a pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 86/2 C. pen.

În baza art. 86/3 C. pen. a fost obligată inculpata să se supună următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de încercare: a) să se prezinte, la datele fixate, Serviciul de probațiune a infractorilor de pe lângă Tribunalul Bihor; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență. I s-a atras atenția asupra dispozițiilor art. 86/4 C. pen. În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen., a fost obligată inculpata la plata sumei de 3.663.864.873 lei despăgubiri, din care suma de 1.991.631.946 lei plus dobânzi până la data plății efective către SC S.F.

SRL cu sediul În București, iar suma de 1.672.232.927 lei plus dobânzi până la data plății efective către SC T.P. SRL prin lichidator SC R.V.A.SRL Oradea, județul Bihor. S-au respins restul pretențiilor civile formulate în cauză. În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligată inculpata la 1200 Ron cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență, următoarele: Inculpata a îndeplinit funcția de contabilă la SC S.F. SRL București și la SC T.P. SRL Oradea – Punct de lucru Marghita. Aceste societăți erau conduse de același administrator, respectiv, de cetățeanul german G.E., care era și unic asociat, având ca obiect de activitate confecționarea articolelor de îmbrăcăminte în sistem „lohn”.

Inculpata, avea ca principale atribuții de serviciu conducerea evidenței contabile la cele două societăți până la nivel de balanță, iar bilanțul contabil se realiza la SC S.F. SRL București. Actele contabile erau întocmite de inculpată care, pentru derularea activităților curente solicita de la București, prin fax sau e-mail, sume de bani defalcate pe necesar, care intrau apoi în conturile Băncii Comerciale I.T. din Oradea și Banca Comercială Română, sucursala Marghita, bănci la care aveau specimene de semnătură doar inculpata și B.A.G. care deținea funcția de director la SC S.F. SRL București, sucursala Marghita, și SC T.P. SRL Oradea, Punct de lucru Marghita.

În perioada ianuarie 2000 - februarie 2002, inculpata, prin organizarea necorespunzătoare a evidențelor contabile, în special a operațiunilor bancare și de casă, neanalizarea conturilor prin care s-au rulat operațiunile financiare (casă, bancă, debitori, creditori, vărsăminte interne), efectuarea de înregistrări de sume mari de bani fără documente justificative, efectuarea de plăți și încasări prin bancă și casă, precum și prin conducerea evidenței contabile fără nici un control financiar preventiv, și-a însușit de la cele două societăți suma totală de 3.663.864.873 lei. În concret, inculpata a ridicat de la B.C.R. Marghita și B.C.I.T.

Oradea suma de 23.349.003.033 lei, a înregistrat ca intrată în casă suma de 21.737.598.683 lei și diferența de 2.611.404.350 lei, deși a fost ridicată efectiv în numerar de la bănci, și-a însușit-o, înregistrând-o în actele contabile ca plăți ireale, fictive către diverși furnizori, plăți la bugetele de asigurări sau chiar prin viramente interne. Aceeași inculpată, prin efectuarea unor plăți fictive în numerar între cele două societăți, și-a însușit suma de 439.000.000 lei, din care 182.000.000 lei la transferurile dintre SC T.P. SRL la SC S.F. SRL, iar 257.000.000 lei din transferurile dintre SC S.F. SRL la SC T.P. SRL. Însușirea sumei de 439.000.000 lei a fost posibilă dat fiind faptul că inculpata era contabilă la cele două societăți, nu a întocmit vreun act, încălcând prevederile H.G.

nr. 831/1997. Pentru a nu fi observate aceste încălcări, inculpata a efectuat înregistrări eronate prin crearea unor obligații față de creditori, stornarea acestora fără nici o justificare de diminuare a veniturilor din producția stocată și, fără nici o justificare, anula dreptul de creanță asupra unor clienți. În toată perioada ianuarie 2000 – februarie 2002, între conturile pe care le-a folosit, nu a existat o corelație, soldurile finale fiind viciate de activitățile financiar-contabile efectuate tocmai pentru a nu se cunoaște mișcările reale ale disponibilităților celor două societăți, modul de utilizare a acestora și sumele existente. Prin efectuarea unor plăți fictive către diverși beneficiari, fără documente justificatoare sau cu documente întocmite în alte condiții decât cele legale, în perioada 2000 – februarie 2002, inculpata și-a însușit de la cele două societăți suma totală de 613.460.523 lei, din care 204.189.041 lei de la SC S.F.

SRL București, iar 409.271.482 lei de la SC T. SRL Oradea. În raport de această stare de fapt și de probele administrate, instanța de fond a apreciat că faptele inculpatei realizează elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare prevăzută de art. 215 1 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) și fals intelectual prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen. Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și inculpata H.E. Parchetul a criticat sentința sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, considerând că se impunea executarea pedepsei în regim privativ de libertate.

Inculpata H.E. a solicitat desființarea hotărârii, reducerea pedepsei și a cuantumului despăgubirilor civile la suma de 80.000.000 lei rol. Prin decizia penală nr. 116/A din 16 decembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 1371/111/2005, s-a dispus respingerea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și admiterea apelului declarat de inculpata H.E. A desființat hotărârea sub aspectul laturii civile a cauzei, obligând inculpata H.E. să plătească SC S.F. SRL suma de 1451631946 lei rol la care au fost adăugate dobânzile până la plata efectivă a sumei și către SC T.P. SRL prin lichidator SC R.V.A. SRL Oradea, suma de 1352232927 lei rol, la care au fost adăugate dobânzile legale.

Au fost menținute celelalte dispoziții. Instanța de apel reține în esență, că, părțile civile intimate și-au recuperat parțial prejudiciul prin vânzarea apartamentelor achiziționate de inculpată. În atare condiții, din prejudiciul total, se va scădea sumele de bani recuperate de SC S.F. SRL București, filiala Harghita, ca urmare a recuperării sumelor obținute prin vânzarea apartamentelor către alte persoane fizice – 80.000.000 lei, respectiv, 460.000.000 lei – iar SC T.P. SRL suma de 80.000.000 lei și 240.000.000 lei. Împotriva ambelor hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și inculpata H.E. Parchetul a criticat hotărârea sub aspectul laturii penale, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen. A solicitat majorarea pedepsei aplicate inculpatei și executarea acesteia în regim privativ de libertate. Inculpata H.E. a solicitat casarea ambelor hotărâri, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 10, 17 și 14 C. proc. pen. Recurenta inculpată a criticat hotărârile, apreciind că instanțele de fond au interpretat în mod greșit probele administrate, prejudiciul cauzat de inculpată nu a depășit suma de 180 milioane lei. A susținut, de asemenea, că în mod greșit au fost reținute dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen., probele administrate neevidențiind o activitate infracțională desfășurată de inculpata H.E. în mod repetat. În subsidiar, a invocat greșita individualizare a pedepsei, impunându-se reducerea acesteia.

Înalta Curte, examinând hotărârile atacate prin prisma motivelor de recurs invocate dar și din oficiu ambele hotărâri, conform dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea este fondat, pentru următoarele considerente: Aprecierea probelor, ca operațiune finală a activității de probațiune, permite instanței de judecată să determine măsura în care probele reflectă adevărul. Prin aprecierea tuturor probelor administrate, în ansamblul lor, instanța își formează convingerea cu privire la temeinicia sau netemeinicia învinuirii, cu privire la măsura în care prezumția de nevinovăție a fost sau nu înlăturată prin probe certe de vinovăție, dacă se impune sau nu achitarea inculpatei pentru faptele deduse judecății.

În cauza supusă analizei, Înalta Curte, reține că instanțele au reținut corect starea de fapt, reținând că probele administrate în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești, în condiții de oralitate, publicitate, contradictorialitate, converg spre reținerea vinovăției inculpatei H.E. Din declarațiile date de inculpata H.E. rezultă că toate acțiunile cu caracter fraudulos le-a îndeplinit la dispoziția expresă a directoarei B.A., aceasta din urmă, cunoscând de altfel toate operațiunile ilicite. Susținerile sale sunt însă infirmate atât de martora B.A. cât și de ceilalți martori audiați de instanța de judecată. Astfel, martora B.A. arată că inculpata a recunoscut că și-a desfășurat activitate în mod fraudulos, a cumpărat apartamentele din banii firmelor a căror contabilitate o coordona făcând demersuri pentru instituirea ipotecii asupra apartamentelor rudelor sale.

Scopul urmărit a fost acela de a acoperi prejudiciul cauzat prin faptele săvârșite. În același sens, martora M.S.A. a arătat că diferențele constatate nu puteau fi decât rezultatul activității desfășurate de inculpata H.E. care era abilitată să efectueze înregistrările în contabilitate. Aceste împrejurări sunt confirmate și de martorii S.V., respectiv F.M., precum și de celelalte probe administrate în cauză. Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că prezumția de nevinovăție a fost înlăturată prin probe certe care dovedesc vinovăția inculpatei H.E., pentru săvârșirea infracțiunilor de delapidare prevăzută de art. 215 1 C. pen. – infracțiune săvârșită în formă continuată – și fals intelectual, prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 13 C. pen. Cu privire la individualizarea judiciară a pedepselor, Înalta Curte constată că hotărârile pronunțate sunt criticabile sub două aspecte: - primul vizează aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 76 alin. (2) C. pen. și corelativ acestuia, inaplicabilitatea dispozițiilor art. 86 1 C. pen.; - cel de-al doilea privește cuantumul pedepsei și a modalității de executare în raport de gradul de pericol social ridicat al faptelor săvârșite de inculpata H.E. Cu privire la primul aspect, potrivit dispozițiilor art. 76 alin. (2) C. pen., în cazul infracțiunilor prin care s-au produs consecințe deosebit de grave, pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult până la o treime din minimul special.

Infracțiunea de delapidare prevăzută de art. 215 1 alin. (2) C. pen. este sancționată de lege cu o pedeapsă de la 10 ani la 20 ani închisoare și interzicerea unor drepturi. În atare condiții, aplicarea de către instanța de fond a unei pedepse de 3 ani închisoare pentru infracțiunea de delapidare este nelegală. Sub cel de-al doilea aspect, Înalta Curte apreciază că pedeapsa aplicată inculpatei nu reflectă gradul de pericol social ridicat al faptelor săvârșite de către aceasta. Potrivit principiului individualizării pedepselor, acestea trebuie stabilite în raport cu pericolul social concret al faptei săvârșite și în raport de individualitatea infractorului.

Indicarea criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., nu reprezintă o simplă recomandare ci are un caracter obligatoriu pentru instanță, fiind necesar a releva în considerentele hotărârii aspecte care susțin pedeapsa aplicată atât în ceea ce privește cuantumul dar și sub aspectul modalității de executare a acesteia. Sub aspectul gradului de pericol social al faptei săvârșite de inculpata H.E., Înalta Curte constată că acesta este relevat din modul în care a săvârșit infracțiunile, durata în timp a activității infracționale dar și de consecințele produse. Inculpata H.E. a profitat de calitatea sa de contabil, ceea ce-i permitea să aibă un control asupra evidențelor financiare ale celor două societăți comerciale.

Profitând de acest beneficiu, cu încălcarea dispozițiilor legale cuprinse în Legea contabilității nr. 82/1991, inculpata fie nu a întocmit actele necesare, fie le-a întocmit în alte condiții decât cele legale, însușindu-și sume mari de bani. Activitatea infracțională s-a derulat pe o perioadă mare de timp, ianuarie 2000 – februarie 2002, ceea ce reflectă periculozitatea inculpatei, aceasta acționând în baza unei rezoluții infracționale unice, în mod repetat. Relevant, sub aspectul individualizării pedepsei, este consecința faptelor și atitudinea inculpatei după săvârșirea infracțiunilor. Prejudiciul creat a fost stabilit prin expertiza dispusă în cauză la suma de 3.663.864.873 lei, fiind recuperată în cursul cercetării judecătorești doar o mică parte.

Toate aceste elemente reflectă gradul de pericol social ridicat al faptelor comise de inculpata H.E. și pe cale de consecință, necesitatea majorării pedepsei și a schimbării modalității de executare. Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (2) lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva deciziei penale nr. 116/A din 16 decembrie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Va casa, în parte, decizia penală sus-menționată și în parte, sentința penală nr. 257 din 24 septembrie 2007 a Tribunalului Bihor numai sub aspectul pedepsei aplicate inculpatei H.E.

pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, prevăzută de art. 215 1 alin. (2) C. pen., a pedepsei rezultante și a modalității de executare a acesteia. În rejudecare, va majora pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de delapidare, prevăzută de art. 215 1 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a) și c) și art. 76 alin. (2) C. pen., de la 3 ani închisoare la 3 ani și 4 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., va contopi această pedeapsă cu pedeapsa de 3 luni închisoare, aplicată aceleiași inculpate, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 13 C. pen., art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. d) C. pen., dispunând ca inculpata H.E.

să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 4 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. În baza art. 71 C. pen., va aplica inculpatei pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. Va înlătura din dispozitivul hotărârilor atacate dispozițiile art. 86 1 C. pen., suspendarea executării pedepsei sub supraveghere fiind condiționată de aplicarea unei pedepse rezultante de cel mult 3 ani, art. 86 3 C. pen., art. 86 4 C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen. În raport de elementele prezentate anterior, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata H.E. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta inculpată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva deciziei penale nr. 116/A din 16 decembrie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpata H.E. Casează, în parte, decizia penală sus-menționată și, în parte, sentința penală nr. 257 din 24 septembrie 2007 a Tribunalului Bihor, numai sub aspectul pedepsei aplicate inculpatei H.E. pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, prevăzută de art. 215 1 alin. (2) C. pen., a pedepsei rezultante, respectiv a modalității de executare a acesteia. Rejudecând cauza în aceste limite: descontopește pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare în pedepsele componente. Majorează pedeapsa aplicată inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, prevăzută de art. 215 1 alin. (2) C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a) și c) și art. 76 alin. (2) C. pen., de la 3 ani închisoare la 3 ani și 4 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi, prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., contopește pedeapsa de mai sus cu pedeapsa de 3 luni închisoare, aplicată aceleiași inculpate, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991, republicată, cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. d) C. pen. și dispune ca, în final, inculpata H.E. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 4 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi, prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., aplică inculpatei pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. Înlătură din dispozitivul hotărârilor atacate dispozițiile art. 86 1 C. pen., art. 86 3 C. pen., art. 86 4 C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata H.E. împotriva aceleiași decizii. Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 250 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 aprilie 2009.