ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1535/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1535/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra

recursurilor de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 257/P din 24 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul

Bihor în dosarul nr. 1371/111/2005 s-a dispus condamnarea inculpatei H.E. la

pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64

lit. a) teza a II-a , lit. b) și c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de

delapidare prevăzută de art. 215/1 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin.

(2), art. 76 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptei

inculpatei din infracțiunea prevăzută de art. 290 cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991,

republicată cu art. 13 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74

lit. a) și c) rap. la art. 76 lit. a) C. pen., text de lege în baza căruia a

fost condamnată inculpata la:

- 3 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals intelectual.

În baza art. 34 C. pen. s-au contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa

cea mai grea, de 3 ani închisoare și interzicerea pe o durată de 2 ani a

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C.

pen., cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 86/1 C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus

suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, precum și a pedepselor

accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen.,

pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 86/2 C. pen.

În baza art. 86/3 C. pen. a fost obligată inculpata să se supună

următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de încercare:

a) să se prezinte, la

datele fixate, Serviciul de probațiune a infractorilor de pe lângă Tribunalul

Bihor;

b)

să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință

sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să

justifice schimbarea locului de muncă;

d)

să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele

lui de existență.

I s-a atras atenția asupra dispozițiilor art. 86/4 C. pen.

În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen., a fost obligată inculpata la

plata sumei de 3.663.864.873 lei despăgubiri, din care suma de 1.991.631.946

lei plus dobânzi până la data plății efective către SC S.F. SRL cu sediul În

București, iar suma de 1.672.232.927 lei plus dobânzi până la data plății

efective către SC T.P. SRL prin lichidator SC R.V.A.SRL Oradea, județul Bihor.

S-au respins restul pretențiilor civile formulate în cauză.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligată inculpata la 1200 Ron

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru

a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență, următoarele:

Inculpata

a îndeplinit funcția de contabilă la SC S.F. SRL București și la SC T.P. SRL Oradea

– Punct de lucru Marghita.

Aceste

societăți erau conduse de același administrator, respectiv, de cetățeanul

german G.E., care era și unic asociat, având ca obiect de activitate

confecționarea articolelor de îmbrăcăminte în sistem „lohn”.

Inculpata,

avea ca principale atribuții de serviciu conducerea evidenței contabile la cele

două societăți până la nivel de balanță, iar bilanțul contabil se realiza la SC

S.F. SRL București.

Actele

contabile erau întocmite de inculpată care, pentru derularea activităților curente

solicita de la București, prin fax sau e-mail, sume de bani defalcate pe

necesar, care intrau apoi în conturile Băncii Comerciale I.T. din Oradea și

Banca Comercială Română, sucursala Marghita, bănci la care aveau specimene de

semnătură doar inculpata și B.A.G. care deținea funcția de director la SC S.F. SRL

București, sucursala Marghita, și SC T.P. SRL Oradea, Punct de lucru Marghita.

În

perioada ianuarie 2000 - februarie 2002, inculpata, prin organizarea

necorespunzătoare a evidențelor contabile, în special a operațiunilor bancare

și de casă, neanalizarea conturilor prin care s-au rulat operațiunile

financiare (casă, bancă, debitori, creditori, vărsăminte interne), efectuarea

de înregistrări de sume mari de bani fără documente justificative, efectuarea

de plăți și încasări prin bancă și casă, precum și prin conducerea evidenței

contabile fără nici un control financiar preventiv, și-a însușit de la cele

două societăți suma totală de 3.663.864.873 lei.

În

concret, inculpata a ridicat de la B.C.R. Marghita și B.C.I.T. Oradea suma de

23.349.003.033 lei, a înregistrat ca intrată în casă suma de 21.737.598.683 lei

și diferența de 2.611.404.350 lei, deși a fost ridicată efectiv în numerar de

la bănci, și-a însușit-o, înregistrând-o în actele contabile ca plăți ireale,

fictive către diverși furnizori, plăți la bugetele de asigurări sau chiar prin

viramente interne.

Aceeași

inculpată, prin efectuarea unor plăți fictive în numerar între cele două

societăți, și-a însușit suma de 439.000.000 lei, din care 182.000.000 lei la

transferurile dintre SC T.P. SRL la SC S.F. SRL, iar 257.000.000 lei din

transferurile dintre SC S.F. SRL la SC T.P. SRL.

Însușirea

sumei de 439.000.000 lei a fost posibilă dat fiind faptul că inculpata era

contabilă la cele două societăți, nu a întocmit vreun act, încălcând

prevederile H.G. nr. 831/1997.

Pentru

a nu fi observate aceste încălcări, inculpata a efectuat înregistrări eronate

prin crearea unor obligații față de creditori, stornarea acestora fără nici o

justificare de diminuare a veniturilor din producția stocată și, fără nici o

justificare, anula dreptul de creanță asupra unor clienți.

În

toată perioada ianuarie 2000 – februarie 2002, între conturile pe care le-a

folosit, nu a existat o corelație, soldurile finale fiind viciate de

activitățile financiar-contabile efectuate tocmai pentru a nu se cunoaște

mișcările reale ale disponibilităților celor două societăți, modul de utilizare

a acestora și sumele existente.

Prin

efectuarea unor plăți fictive către diverși beneficiari, fără documente

justificatoare sau cu documente întocmite în alte condiții decât cele legale,

în perioada 2000 – februarie 2002, inculpata și-a însușit de la cele două

societăți suma totală de 613.460.523 lei, din care 204.189.041 lei de la SC S.F.

SRL București, iar 409.271.482 lei de la SC T. SRL Oradea.

În

raport de această stare de fapt și de probele administrate, instanța de fond a

apreciat că faptele inculpatei realizează elementele constitutive ale

infracțiunii de delapidare prevăzută de art. 215

1

alin. (2) C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) și fals intelectual prevăzută de art. 40 din

Legea nr. 82/1991, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen.

Împotriva

hotărârii pronunțată de instanța de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă

Tribunalul Bihor și inculpata H.E.

Parchetul

a criticat sentința sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei,

considerând că se impunea executarea pedepsei în regim privativ de libertate.

Inculpata

H.E. a solicitat desființarea hotărârii, reducerea pedepsei și a cuantumului

despăgubirilor civile la suma de 80.000.000 lei rol.

Prin

decizia penală nr. 116/A din 16 decembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel

Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 1371/111/2005,

s-a dispus respingerea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Bihor și admiterea apelului declarat de inculpata H.E.

A

desființat hotărârea sub aspectul laturii civile a cauzei, obligând inculpata H.E.

să plătească SC S.F. SRL suma de 1451631946 lei rol la care au fost adăugate

dobânzile până la plata efectivă a sumei și către SC T.P. SRL prin lichidator

SC R.V.A. SRL Oradea, suma de 1352232927 lei rol, la care au fost adăugate

dobânzile legale.

Au fost

menținute celelalte dispoziții.

Instanța

de apel reține în esență, că, părțile civile intimate și-au recuperat parțial

prejudiciul prin vânzarea apartamentelor achiziționate de inculpată.

În

atare condiții, din prejudiciul total, se va scădea sumele de bani recuperate

de SC S.F. SRL București, filiala Harghita, ca urmare a recuperării sumelor

obținute prin vânzarea apartamentelor către alte persoane fizice – 80.000.000

lei, respectiv, 460.000.000 lei – iar SC T.P. SRL suma de 80.000.000 lei și

240.000.000 lei.

Împotriva

ambelor hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea

și inculpata H.E.

Parchetul

a criticat hotărârea sub aspectul laturii penale, invocând cazul de casare prevăzut

de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

A solicitat majorarea pedepsei aplicate inculpatei și executarea

acesteia în regim privativ de libertate.

Inculpata H.E. a solicitat casarea ambelor hotărâri, invocând cazurile

de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 10, 17 și 14 C. proc. pen.

Recurenta inculpată a criticat hotărârile, apreciind că instanțele de

fond au interpretat în mod greșit probele administrate, prejudiciul cauzat de

inculpată nu a depășit suma de 180 milioane lei.

A

susținut, de asemenea, că în mod greșit au fost reținute dispozițiile art. 41 alin.

(2) C. pen., probele administrate neevidențiind o activitate infracțională

desfășurată de inculpata H.E. în mod repetat.

În

subsidiar, a invocat greșita individualizare a pedepsei, impunându-se reducerea

acesteia.

Înalta

Curte, examinând hotărârile atacate prin prisma motivelor de recurs invocate dar

și din oficiu ambele hotărâri, conform dispozițiilor art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen. raportat la art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Oradea este fondat, pentru următoarele considerente:

Aprecierea

probelor, ca operațiune finală a activității de probațiune, permite instanței

de judecată să determine măsura în care probele reflectă adevărul. Prin

aprecierea tuturor probelor administrate, în ansamblul lor, instanța își

formează convingerea cu privire la temeinicia sau netemeinicia învinuirii, cu

privire la măsura în care prezumția de nevinovăție a fost sau nu înlăturată

prin probe certe de vinovăție, dacă se impune sau nu achitarea inculpatei

pentru faptele deduse judecății.

În

cauza supusă analizei, Înalta Curte, reține că instanțele au reținut corect

starea de fapt, reținând că probele administrate în faza de urmărire penală și

în cursul cercetării judecătorești, în condiții de oralitate, publicitate,

contradictorialitate, converg spre reținerea vinovăției inculpatei H.E.

Din declarațiile

date de inculpata H.E. rezultă că toate acțiunile cu caracter fraudulos le-a

îndeplinit la dispoziția expresă a directoarei B.A., aceasta din urmă,

cunoscând de altfel toate operațiunile ilicite.

Susținerile

sale sunt însă infirmate atât de martora B.A. cât și de ceilalți martori

audiați de instanța de judecată.

Astfel,

martora B.A. arată că inculpata a recunoscut că și-a desfășurat activitate în

mod fraudulos, a cumpărat apartamentele din banii firmelor a căror

contabilitate o coordona făcând demersuri pentru instituirea ipotecii asupra

apartamentelor rudelor sale. Scopul urmărit a fost acela de a acoperi

prejudiciul cauzat prin faptele săvârșite.

În

același sens, martora M.S.A. a arătat că diferențele constatate nu puteau fi

decât rezultatul activității desfășurate de inculpata H.E. care era abilitată

să efectueze înregistrările în contabilitate.

Aceste

împrejurări sunt confirmate și de martorii S.V., respectiv F.M., precum și de

celelalte probe administrate în cauză.

Pe cale

de consecință, Înalta Curte constată că prezumția de nevinovăție a fost

înlăturată prin probe certe care dovedesc vinovăția inculpatei H.E., pentru

săvârșirea infracțiunilor de delapidare prevăzută de art. 215

1

C.

pen. – infracțiune săvârșită în formă continuată – și fals intelectual,

prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. și art. 13 C. pen.

Cu

privire la individualizarea judiciară a pedepselor, Înalta Curte constată că

hotărârile pronunțate sunt criticabile sub două aspecte:

- primul vizează aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 76 alin.

(2) C. pen. și corelativ acestuia, inaplicabilitatea dispozițiilor art. 86

1

C. pen.;

- cel

de-al doilea privește cuantumul pedepsei și a modalității de executare în

raport de gradul de pericol social ridicat al faptelor săvârșite de inculpata H.E.

Cu

privire la primul aspect, potrivit dispozițiilor art. 76 alin. (2) C. pen., în

cazul infracțiunilor prin care s-au produs consecințe deosebit de grave,

pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult până la o treime din minimul

special.

Infracțiunea

de delapidare prevăzută de art. 215

1

alin. (2) C. pen. este

sancționată de lege cu o pedeapsă de la 10 ani la 20 ani închisoare și

interzicerea unor drepturi.

În

atare condiții, aplicarea de către instanța de fond a unei pedepse de 3 ani

închisoare pentru infracțiunea de delapidare este nelegală.

Sub cel

de-al doilea aspect, Înalta Curte apreciază că pedeapsa aplicată inculpatei nu

reflectă gradul de pericol social ridicat al faptelor săvârșite de către

aceasta.

Potrivit

principiului individualizării pedepselor, acestea trebuie stabilite în raport

cu pericolul social concret al faptei săvârșite și în raport de

individualitatea infractorului.

Indicarea

criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., nu

reprezintă o simplă recomandare ci are un caracter obligatoriu pentru instanță,

fiind necesar a releva în considerentele hotărârii aspecte care susțin pedeapsa

aplicată atât în ceea ce privește cuantumul dar și sub aspectul modalității de

executare a acesteia.

Sub

aspectul gradului de pericol social al faptei săvârșite de inculpata H.E.,

Înalta Curte constată că acesta este relevat din modul în care a săvârșit

infracțiunile, durata în timp a activității infracționale dar și de

consecințele produse.

Inculpata

H.E. a profitat de calitatea sa de contabil, ceea ce-i permitea să aibă un control

asupra evidențelor financiare ale celor două societăți comerciale.

Profitând

de acest beneficiu, cu încălcarea dispozițiilor legale cuprinse în Legea

contabilității nr. 82/1991, inculpata fie nu a întocmit actele necesare, fie

le-a întocmit în alte condiții decât cele legale, însușindu-și sume mari de

bani.

Activitatea

infracțională s-a derulat pe o perioadă mare de timp, ianuarie 2000 – februarie

2002, ceea ce reflectă periculozitatea inculpatei, aceasta acționând în baza

unei rezoluții infracționale unice, în mod repetat.

Relevant,

sub aspectul individualizării pedepsei, este consecința faptelor și atitudinea

inculpatei după săvârșirea infracțiunilor.

Prejudiciul

creat a fost stabilit prin expertiza dispusă în cauză la suma de 3.663.864.873

lei, fiind recuperată în cursul cercetării judecătorești doar o mică parte.

Toate

aceste elemente reflectă gradul de pericol social ridicat al faptelor comise de

inculpata H.E. și pe cale de consecință, necesitatea majorării pedepsei și a

schimbării modalității de executare.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul

dispozițiilor art. 385

15

alin. (2) lit. d) C. proc. pen., va admite

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva

deciziei penale nr. 116/A din 16 decembrie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția

penală și pentru cauze cu minori.

Va casa,

în parte, decizia penală sus-menționată și în parte, sentința penală nr. 257

din 24 septembrie 2007 a Tribunalului Bihor numai sub aspectul pedepsei

aplicate inculpatei H.E. pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare,

prevăzută de art. 215

1

alin. (2) C. pen., a pedepsei rezultante și a

modalității de executare a acesteia.

În rejudecare, va majora pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de delapidare,

prevăzută de art. 215

1

alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin.

(2), art. 74 lit. a) și c) și art. 76 alin. (2) C. pen., de la 3 ani închisoare

la 3 ani și 4 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii

exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a,

lit. b) și lit. c) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., va contopi această

pedeapsă cu pedeapsa de 3 luni închisoare, aplicată aceleiași inculpate, pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991, cu

aplicarea art. 41 alin. (2), art. 13 C. pen., art. 74 lit. a) și c) și art. 76

lit. d) C. pen., dispunând ca

inculpata

H.E. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 4 luni închisoare și 2 ani

pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit.

b) și lit. c) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., va aplica inculpatei pedeapsa accesorie

prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen.

Va înlătura din dispozitivul hotărârilor atacate dispozițiile art. 86

1

C. pen., suspendarea executării pedepsei sub supraveghere fiind condiționată de

aplicarea unei pedepse rezultante de cel mult 3 ani, art. 86

3

C.

pen., art. 86

4

C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen.

În raport de elementele prezentate anterior, Înalta Curte, în temeiul

dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata H.E.

În

temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta inculpată la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea

împotriva deciziei penale nr. 116/A din 16 decembrie 2008 a Curții de Apel

Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpata H.E.

Casează, în parte, decizia penală sus-menționată și, în parte, sentința

penală nr. 257 din 24 septembrie 2007 a Tribunalului Bihor, numai sub aspectul

pedepsei aplicate inculpatei H.E. pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare,

prevăzută de art. 215

1

alin. (2) C. pen., a pedepsei rezultante,

respectiv a modalității de executare a acesteia.

Rejudecând cauza în aceste limite: descontopește pedeapsa rezultantă de

3 ani închisoare în pedepsele componente.

Majorează pedeapsa aplicată inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii

de delapidare, prevăzută de art. 215

1

alin. (2) C. pen. cu aplicarea

art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a) și c) și art. 76 alin. (2) C. pen., de la 3

ani închisoare la 3 ani și 4 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a

interzicerii exercitării unor drepturi, prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza

a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., contopește pedeapsa

de mai sus cu pedeapsa de 3 luni închisoare, aplicată aceleiași inculpate,

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991,

republicată, cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74

lit. a) și c) și art. 76 lit. d) C. pen. și dispune ca,

în final, inculpata H.E. să execute pedeapsa cea mai

grea de 3 ani și 4 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a

interzicerii exercitării unor drepturi, prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza

a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., aplică inculpatei pedeapsa accesorie prevăzută

de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen.

Înlătură din dispozitivul hotărârilor atacate dispozițiile art. 86

1

C. pen., art. 86

3

C. pen., art. 86

4

C. pen. și art. 71

alin. (5) C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata H.E. împotriva

aceleiași decizii.

Obligă

recurenta inculpată la plata sumei de 250 lei, cu titlul de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică,

azi 27 aprilie 2009.