ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2813/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 3 noiembrie 2004 reclamanta SC C. SA Brăila cheamă în judecată pe pârâta S.N.P.A.

SA București – S.N.P.A., fostă A.N.P.A. R.A. – A.N.P.A., solicitând instanței

să declare nulitatea absolută a punctului 9 din „Protocolul de predare a unei

părți din patrimoniul A.N.P.A. R.A. și preluare de către societățile comerciale

care se înființează conform H.G.R. nr. 184/1992” încheiat la 21 decembrie 1998

între A.N.P.A. R.A. și sucursala A.N.P.A. R.A. Brăila, în calitate de predător,

și reclamantă, în calitate de primitor, înregistrat sub nr. 439/ din 26

noiembrie 1998 la A.N.P.A. R.A. și sub nr. 4627 din 21 decembrie 1998 la

reclamantă, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința comercială nr.

322 din 31 ianuarie 2006, Tribunalul București, secția comercială, admite

cererea de intervenție în interesul pârâtei formulată de intervenienta SC C. SA

Buzău reținând că aceasta are un litigiu pe rol cu reclamanta, suspendat, prin

care a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 9.148.168.000 lei în baza

art. 9 din Protocol, soluția în speță având astfel o înrâurire deosebită asupra

litigiului menționat; prin aceeași sentință respinge acțiunea reclamantei, ca

neîntemeiată, cu 106.000 lei cheltuieli de judecată către intervenientă. Pentru

a decide astfel instanța reține, în esență, că, având în vedere modul de

înființare al pârâtei și al unor societăți comerciale, Protocolul încheiat de

reclamantă cu pârâta a avut ca bază acordul de voință neviciat de nici o cauză

de nulitate, articolul 9 în litigiu fiind deci perfect valabil. În acest sens

instanța de fond reține că sucursala A.N.P.A. Brăila, din care a provenit, în

ultimă instanță, societatea reclamantă, a evidențiat în bilanțul contabil la 31

decembrie 1996 un profit nerepartizat de 11.219.840.000 lei, profit în legătură

cu care reclamanta nu poate pretinde că l-ar fi încărcat artificial, aceasta

echivalând cu invocarea propriei sale turpitudini, precum și că expertiza

contabilă a evidențiat existența la 30 iunie 2007, dată avută în vedere de

Protocolul de predare primire, a unui profit nerepartizat de 15.185.658.000

lei, identificând însă și o serie de deficiențe în activitatea financiar

contabilă a reclamantei care nu a urmărit recuperarea debitelor înregistrate,

fapt confirmat și de A.F.P. D.G.F.P. Brăila; mai reține instanța că reclamanta

nu s-a putut afla într-o eroare obstacol, cum pretinde, întrucât la data

încheierii Protocolului aceasta a avut cunoștință de elementele de activ și

pasiv din bilanțul contabil încheiat la 30 iunie 1997 și de balanța de

verificare, anexate protocolului, cu atât mai mult cu cât conform R.O.F. al A.N.P.A.

R.A. bilanțul contabil al regiei se constituia prin însumarea bilanțurilor

contabile ale sucursalelor, distribuirea ulterioară a profiturilor și

pierderilor fiind în competența și coordonarea regiei, nefiind necesară o

dispoziție legală expresă în acest sens; reține, de asemenea, instanța că

susținerile reclamantei privind existența unei amenințări la încheierea

protocolului cu privire la posibila afectare a constituirii reclamantei ca

societate comerciale sunt neîntemeiate, dovadă fiind faptul că Protocolul s-a

încheiat la 21 decembrie 1998, mult după scurgerea termenului limită de 45 de

zile ce ar fi putut să treacă de la data publicării HG nr. 184/1997 în M. Of.,

respectiv 3 iunie 1997, termenul fiind însă unul de recomandare.

Apelul declarat de

reclamantă împotriva sentinței de mai sus este respins ca nefondat prin decizia

comercială nr. 601 din 27 noiembrie 2006, Curtea de Apel București, secția a V-a

comercială, reținând că Protocolul de predare primire încheiat la 21 decembrie

1998 între A.N.P.A. R.A. și apelanta reclamantă nu a fost contestat pe calea

contenciosului administrativ, că, deși articolul 9 din Protocol menționează

obligația reclamantei de a vira din profitul realizat până la 30 iunie 1997

suma de 9.148.168.000 lei către intervenientă și suma de 4.572.058.000 lei

către SC C. SA Botoșani pentru acoperirea unei pierderi înregistrate până la 30

iunie 1997, reclamanta apelantă solicită constatarea nulității menționatului

articol numai pentru suma datorată intervenientei, deși contestă realitatea

întregului profit nerepartizat; mai reține instanța că susținerea apelantei,

potrivit căreia obiectul obligației asumate prin art. 9 din Protocol este

nedeterminat, este nefondată având în vedere dispozițiile art. 964 C. civ. și

probele administrate care atestă că reclamanta a înregistrat și raportat profit

nerepartizat, așa-zisele pierderi fiind rezultatul unei proaste acțiuni de

urmărire și recuperare a creanțelor.

Reține instanța că și

susținerea apelantei reclamante referitoare la faptul că, fiind o sucursală a A.N.P.A.

R.A. fără personalitate juridică, nu-și putea exercita controlul asupra

evaluării patrimoniului și distribuirii profitului și pierderilor, activitatea

aceasta aparținând regiei, este contrazisă de actele dosarului, conform cărora

apelanta a avut cunoștință la momentul încheierii Protocolului de elementele de

activ și pasiv din bilanțul contabil din 30 iunie 1997 și din balanța de

verificare, acte anexate protocolului; mai reține instanța că nu sunt întrunite

nici condițiile art. 956 C. civ., vizând violența ca viciu de consimțământ,

reclamanta nefăcând dovada faptului că amenințarea cu neîncheierea Protocolului

ar fi fost în măsură să o constrângă la asumarea obligației de plată, câtă

vreme obligativitatea încheierii protocolului a fost prevăzută de art. 2 din H.G.

nr. 184/1997, deci de un act normativ.

Împotriva deciziei instanței

de apel reclamanta declară recurs solicitând instanței, cu invocarea dispozițiilor

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în principal, modificarea deciziei recurate și

admiterea acțiunii sale astfel cum a fost formulată, cu respingerea cererii de

intervenție accesorie ca neîntemeiată, iar în subsidiar, casarea deciziei

atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru

administrarea de probe noi, cu cheltuieli de judecată în toate fazele

procesuale.

În susținerea recursului său

recurenta reproșează instanței de apel greșita aplicare a legii, respectiv a art.

8 alin. (1) din H.G. nr. 184/1997, care nu are legătură cu cauza, referindu-se

la constituirea de Comcereal-uri în baza H.G. nr. 1054/1995 și nu de C.-uri,

care s-au înființat prin H.G. nr. 184/1997, reclamanta aflându-se deci sub

incidența art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 184/1997, precum și a art. 1 din

același act normativ, care nu face nici o referire la o posibilă obligație de

transfer a profitului nerepartizat de la un C. la altul cum eronat a reținut

instanța. Recurenta reproșează instanței de apel și faptul că, ignorând că

Protocolul în litigiu este un act juridic intervenit între două unități de

drept privat, a criticat reclamanta pentru a nu-l fi contestat pe calea

contenciosului administrativ. Recurenta critică instanța de apel pentru eronata

stabilire a situației de fapt, ceea ce a condus-o la concluzii greșite cu

privire la întocmirea bilanțului contabil din 31 martie 1997, dată la care

reclamanta nu avea personalitate juridică, fiind o sucursală a A.N.P.A. și

funcționând sub incidența H.G. nr. 1054/1995, astfel că A.N.P.A. a stabilit

profitul pe care Protocolul o obligă să-l repartizeze intervenientei și SC C.

SA Botoșani.

Reluând, în esență,

criticile avansate și în apel, recurenta reproșează instanței de control

judiciar o greșită apreciere a probelor și mai ales a procesului verbal din 27

septembrie 1999 al A.F.P. – D.G.F.P. Brăila și a raportului de expertiză, ceea

ce a condus, în opinia sa, la o eronată stabilire a faptelor și, pe cale de

consecință, la o fundamentare greșită a respingerii motivelor invocate de

reclamantă în demonstrarea nulității art. 9 din Protocol, instanța ignorând

caracterul cauzal al Protocolului și concluziile raportului de expertiză care

au stabilit necontestat, spune recurenta, că profitul înregistrat la 31 martie

1997 a fost doar scriptic (fictiv), devenind în anii ulteriori o pierdere

pentru reclamantă. În opinia recurentei ignoră instanța că, neavând

personalitate juridică, recurenta nu putea verifica bilanțul contabil și

balanța de verificare la care se referă art. 2.1 din Protocol și nici

patrimoniul său, ori distribuirea „profiturilor” și pierderilor între

sucursalele A.N.P.A. – R.A., care nu avea o bază legală, această din urmă

situație nefiind nici ea cenzurată de instanță.

Recurenta critică instanța

și pentru neînțelegerea sensului violenței invocate, ca viciu de consimțământ,

neținând cont de înscrisurile depuse la dosar emanând de la A.N.P.A. și prin

care se condiționa încheierea Protocolului de virarea profitului.

Prin întâmpinarea depusă la

dosar intervenienta intimată solicită respingerea recursului ca nefondat.

Din examinarea actelor și

lucrărilor dosarului se constată că recursul nu este fondat.

Constituită în baza H.G. nr.

184/1997 recurenta cade în primul rând sub incidența art. 1 alin. (1), (2) și (3)

și art. 2 din menționata hotărâre, capitalul său social provenind din preluarea

cu titlu gratuit a unei părți din patrimoniul net al A.N.P.A. R.A. potrivit

bilanțului contabil la 31 decembrie 1996, partea ce-i revine din activul și

pasivul A.N.P.A. R.A. urmând a-i fi fost predată prin protocol de predare

primire care are la bază bilanțul contabil la 31 martie 1997.

Cum diferențele ce pot

rezulta din procesul de predare preluare, cu obligații derivând din garanțiile

acordate de Ministerul Finanțelor pentru creditele angajate de către fosta R. R.A.

și de către A.N.P.A. R.A., preluate de societățile comerciale nou înființate în

funcție de preluarea stocurilor de produse agricole la data predării-preluării,

cât și a contractelor de înființare a culturilor, consemnate în protocoalele

încheiate între părți, pot influența capitalul social al societăților

comerciale anterior constituite, deci și al recurentei, aceasta cade și ea, ca

și societățile comerciale constituite în baza H.G. nr. 1054/1995, sub incidența

art. 8 din H.G. nr. 184/1997, astfel că nu se poate reține că, sub acest aspect,

instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor H.G. nr. 184/1997.

Întrucât recurenta nu a

probat că ar fi contestat valabilitatea și legalitatea dispozițiilor H.G. nr. 184/1997,

în mod întemeiat a reținut instanța de control judiciar că și Protocolul de

predare a unei părți din patrimoniul A.N.P.A. R.A. și preluare de către

societățile comerciale care se înființează conform H.G.R. nr. 184/1997,

respectiv de către recurentă, încheiat la 21 decembrie 1998, nu a fost

contestat de reclamantă.

Constatând că recurenta s-a

înmatriculat în Registrul Comerțului la 17 iulie 1997, dată care probează și

dobândirea personalității juridice, se reține că, întrucât Protocolul a fost

însoțit, așa cum stabilește și instanța de apel și recunoaște și recurenta, de

bilanțul contabil la 30 iunie 1997 și balanța de verificare, la data de 21

decembrie 1998, data încheierii protocolului, recurenta reclamantă avea

capacitatea de a proceda la verificarea acestora; mai mult, documentele în

cauză, elaborate anterior momentului constituirii recurentei, au fost întocmite

de sucursala Brăila a A.N.P.A. R.A. din care a provenit, sucursală care,

potrivit art. 8 pct. 1 alin. (2) din cap. II al Regulamentului de organizare și

funcționare a sucursalelor și filialelor A.N.P.A. R.A. „are buget de venituri

și cheltuieli defalcate din bugetul A.N.P.A. R.A., întocmind bilanț contabil și

situația principalilor indicatori economico-financiari”. În aceste condiții

corect a reținut instanța de apel că reclamanta recurentă nu poate invoca

eroarea obstacol ca viciu de consimțământ, înregistrările contabile greșite,

care au condus eventual la un „profit fictiv”, fiind imputabile chiar

sucursalei Brăila care a întocmit raporturile fictive în cauză.

Câtă vreme profitul a fost

evidențiat în bilanțul contabil și în balanța de verificare încheiată la 30

iunie 1997, întocmite de sucursala Brăila a A.N.P.A. R.A. conform competențelor

sale - așa cum se constată și în raportul expertizei contabile datele fiind

doar centralizate de A.N.P.A. R.A., conform specificității funcționării noii

regii autonome, persoană juridică de drept public, aceasta este îndrituită să

stabilească destinația întregului profit, fără a mai avea nevoie de abilitări

legale suplimentare, astfel că includerea în Protocol a obligației recurentei

de a transmite o cotă parte din profitul nerepartizat, realizat anterior

constituirii acesteia ca societate comercială, este perfect legală, obligația

urmând a se îndeplini în procesul de constituire, în baza H.G. nr. 184/1997, a

mai multor societăți comerciale prin transformarea și reorganizarea regiei

autonome.

Astfel fiind, corect a

respins instanța de apel primul motiv de nulitate invocat de recurentă.

Corect a respins instanța de

apel și alegațiile reclamantei recurente privind existența violenței ca viciu

de consimțământ constând în presiune din partea A.N.P.A. R.A. pentru încheierea

Protocolului cu dispoziția de virare a unei părți din profitul nerepartizat către

intervenientă, sub amenințarea că nu va semna Protocolul de predare-primire

prevăzut de art. 2 din H.G. nr. 184/1997 în temeiul căruia societatea recurentă

urma să se constituie ca persoană juridică. O asemenea susținere din partea

recurentei este evident nefondată întrucât Protocolul s-a încheiat la 21

decembrie 1998, iar recurenta s-a constituit și înmatriculat în Registrul

Comerțului la 17 iulie 1997.

În fine, se reține că, prin

construcții juridice vizând aparent aspecte de nelegalitate, recurenta formulează

de fapt critici de netemeinicie, reproșând instanței de apel greșita apreciere

a probelor administrate în cauză, respectiv, în principal, a expertizei

contabile și a Procesului verbal din 27 septembrie 1999 întocmit de D.G.F.P.

Brăila, aspecte ce urmează a nu fi examinate față de dispozițiile art. 304 C.

proc. civ., care prevăd că modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere

numai pentru motive de nelegalitate.

Astfel fiind, cu aplicarea art.

312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamanta recurentă

împotriva deciziei instanței de apel, care se constată a fi legală și

temeinică, urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC C. SA Brăila împotriva deciziei nr. 601 din 27 noiembrie 2006

a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 septembrie 2007.