ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3893/2008

Deliberând asupra

recursului, se reține:

Prin decizia penală nr. 54/ P

din 13 mai 2008, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale

cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul Parchetului de pe lângă

Tribunalul Constanța împotriva sentinței penale nr. 527 din 18 decembrie 2008 a

Tribunalului Constanța, pe motiv că prima instanță a reținut situația de fapt

pe baza unei juste aprecieri a probelor cauzei, dând faptelor încadrarea

juridică corespunzătoare.

Astfel, nu s-a dovedit că

inculpatul D.C. ar fi avut vreo contribuție la falsificarea comenzii și a

declarației vamale și nici că ar fi cunoscut faptul că acestea sunt

falsificate.

Din probe nu a rezultat

intenția inculpatului de a folosi acte falsificate în scopul înșelării

autorităților care trebuiau să predea containerele. Simplul fapt al folosirii

actelor false și a unui mijloc de transport cu numere false de înmatriculare,

pe timp de noapte, cu scopul înșelării vigilenței autorităților portuare pentru

a intra în posesia unor containere, deși există în realitatea obiectivă, nu

întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de uz de fals și

tentativă la înșelăciune.

În termen legal Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Constanța a exercitat calea ordinară de atac a

recursului, atacând soluțiile pronunțate pentru nelegalitate și netemeinicie,

invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

și 18 C. proc. pen., în sensul greșitei încadrări juridice a faptelor

inculpatului și greșita achitare a acestuia.

Se susține că greșit s-a

schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 31 alin.

(2) C. pen., raportat la art. 291 C. pen., pentru care s-a și dispus achitarea

sa.

Greșit s-ar fi dat valoare

probatorie determinantă raportului de expertiză nr. 6991 din 20 octombrie 2007

întocmit în cursul cercetării judecătorești, prin care s-a stabilit că

semnătura și scrisul olograf ce completează rubricile înscrisului „comandă” nr.

3195 din 18 august 2006 nu au fost executate de către inculpat. Concluziile

expertizei ar contraveni raportului de constatare tehnico-științifică nr. 538489

din 10 octombrie 2006 prin care s-a concluzionat că impresiunile de ștampilă de

pe comandă nu sunt autentice, fiind realizate prin metoda multiplicării

electrostatice, iar impresiunile de ștampilă „pentru încărcare” „V.R. – B.V.C. P./069”

de pe ștampila declarației vamale de import, nu sunt autentice, primele două

având caracteristici specifice realizării cu o imprimantă color cu jet de

cerneală, iar ultima are caracteristici specifice realizării prin metoda

multiplicării electrostatice.

În ceea ce privește greșita

achitare a inculpatului se reia întreaga argumentație a actului de inculpare

pentru a se concluziona că autorul acestora este inculpatul care ar fi vrut

astfel să înșele vigilența autorităților portuare și să intre în posesia a două

containere ce nu-i aparțineau.

Examinând criticile în

raport cu actele și lucrările cauzei, hotărârile atacate dar și sub aspectul

motivelor de casare ce se iau în considerare din oficiu, - conform dispozițiilor

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că sunt

nefondate pentru considerentele ce vor fi dezvoltate în cele ce urmează.

Din rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța s-a dispus trimiterea în judecată

a inculpatului D.C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20

raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., art. 290 C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C.

pen., constând în aceea că, în noaptea de 20 august 2006, orele 3,30, martorul

C.D., angajat al SC C.S.T. SRL Constanța (patronată de inculpatul D.C.) în

calitate de șofer, s-a prezentat la poarta nr. 1 de acces în terminalul de

containere al SC S. SA Constanța, cu un autotren, cap tractor și semiremorcă.

Martorul a prezentat

angajatului SC S. SA Constanța pe nume T.N., comanda nr. 3195 din 18 august 2006

prin care se solicita deblocarea containerelor și încărcarea lor pe capul

tractor pe care-l conducea, precum și o proformă a unei declarații vamale de

import în regim de tranzit.

Sesizând anumite

neconcordanțe între cele două acte prezentate de șofer și containere, a permis

încărcarea lor pe platformă, însă a împiedicat ieșirea autovehiculului din

port, pentru a efectua verificări suplimentare.

În urma verificărilor a

constatat că cele două containere aparțineau SC R. SA Călărași și SC R. SRL București,

fiind destinate exportului și nu importului.

S-au declanșat cercetări în

urma cărora s-a stabilit că numărul de înmatriculare al semiremorcei aparține

unui autoturism Mitsubishi Pajero, al SC M.A.S. SRL din Negrești Oaș, județul

Satu Mare, care la rândul său, figurează furat din Italia la data de 17

octombrie 2000.

Numărul de înmatriculare nu

a fost atribuit vreodată vreunui autovehicul.

Pe perioada cercetărilor,

numerele false au fost înlocuite cu cele reale ale capului tractor.

Din cele două urme papilare

prelevate de pe plăcuțele autentice a putut fi valorificată numai una, ea

aparținând inculpatului D.C.

Raportul de constatare

tehnico-științifică efectuat în cursul urmăririi penale a concluzionat că

impresiunile de ștampilă nu sunt autentice, fiind realizate prin xerocopiere.

Bazându-se pe modul de

acționare, în sensul că, pe timp de noapte s-a încercat scoaterea celor două

containere din incinta portului, cu un mijloc de transport cu numere de

înmatriculare false, folosindu-se și documente falsificate, organul de urmărire

penală a tras concluzia că inculpatul D.C. este singurul care a avut interesul

să desfășoare respectiva activitate infracțională.

Instanța de fond cât și cea

de apel au apreciat pe baza probatoriului administrat și în faza de cercetare

judecătorească (martorii audiați și raportul de expertiză nr. 69917 din 20

octombrie 2007 al B.E.C.C.) că semnătura și înscrisul olograf ce completează

rubricile copiei xerox a „comenzii” nr. 3195 din 18 august 2006 nu au fost

executate de către inculpatul D.C.

Martorul C.D., șoferul

inculpatului a declarat că s-a deplasat în port pentru a încărca cele două

containere pe baza celor două înscrisuri pe care le-a prezentat S., primite de

la inculpat. Același martor arată că, în timp ce staționa lângă stația R.,

lângă Poarta nr. 5, au venit la el două persoane ce coborâseră dintr-un BMW și

i-au cerut să schimbe numerele de înmatriculare ale capului tractor și

semiremorcii, fapt adus la îndeplinire de martor, de frica acestora.

După oprirea în custodie a

mijlocului de transport când nu i s-a mai permis părăsirea portului, martorul

l-a contactat pe inculpat, căruia i-a adus la cunoștință cele întâmplate,

inclusiv schimbarea plăcuțelor de înmatriculare, inculpatul aflându-se la o

nuntă ce se desfășura în București.

Împrejurarea a fost confirmată

de martorii A.A.G., T.N. și C.P.

Inculpatul nu a recunoscut

niciodată săvârșirea infracțiunilor, susținând permanent că a fost tentat de

câștigul de 3000 lei pe care i l-au promis pentru efectuarea transportului,

bărbatul din autoturismul BMW, care i-a înmânat inclusiv documentele

falsificate.

Just au apreciat cele două

instanțe că încadrarea juridică corectă ar fi trebuit să fie în condițiile

participației improprii reglementate de art. 31 alin. (2) C. pen., cel care a

desfășurat acțiunea de inducere în eroare a autorităților portuare fiind

martorul C.D.

S-a făcut o analiză

temeinică a elementele constitutive ale infracțiunilor, corect stabilindu-se că

ambele infracțiuni sunt caracterizate sub aspectul laturii subiective de

intenția directă.

Cum nu s-a stabilit cu

certitudine că cel care a falsificat „comanda” și semnătura de pe aceasta ar fi

inculpatul, corect s-a concluzionat și nu se poate reține în sarcina sa

infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen.

Față însă de împrejurările

în care i s-a propus afacerea ar fi trebuit să dea dovadă de mai multă

diligență și să aibe anumite bănuieli cu privire la legalitatea transportului,

s-ar putea concluziona că ar fi acționat cu intenție indirectă, în sensul

prevederii și acceptării producerii rezultatului acțiunii sale.

Infracțiunile respective

presupun însă, numai intenția directă, lipsind nesancționată lipsa de prevedere

sau ușurința de care a dat dovadă inculpatul.

Pe de altă parte, prelevarea

unei urme papilare ce-i aparține de pe una din plăcuțele cu numere reale de

înmatriculare nu prezintă nici o relevanță penală asupra vinovăției sale din

moment ce autotractorul este proprietatea sa, iar în momentul schimbării

acestora el nu se afla în localitate, cum rezultă din declarațiile tuturor

martorilor.

Cum restul aspectelor

privind teoria prezumției de nevinovăție, a aprecierii valorii probelor

indirecte și a principiilor ce guvernează procesul penal au fost analizate pe

larg în hotărârile anterioare, se apreciază că soluțiile adoptate în cauză sunt

legale și temeinice.

Criticile parchetului în

ceea ce privește greșita schimbare a încadrării juridice nu pot fi primite,

nefiind altceva decât o reluare a motivelor de apel. Împrejurarea că raportul

de expertiză are în vedere semnătura și scrisul olograf, în timp ce raportul de

constatare tehnico-științifică se referă la impresiunile de ștampilă

xerografiată și ale denumirii societății comerciale care sunt false, nu

prezintă nici o conotație penală care să-l incrimineze pe inculpat câtă vreme

nu s-a stabilit cu certitudine că el este autorul acestora, făcându-se în

continuare trimitere la prezumții, ca și în rechizitoriu, care au fost

înlăturate motivat de către ambele instanțe în analiza probelor.

Și critica privind

interpretarea greșită a probelor pentru a se ajunge la achitarea inculpatului

nu conferă nici un element de noutate față de actul de inculpare, aprecierea

informațiilor furnizate de mijloacele de probă fiind în conformitate cu

conținutul acestora și cu dispozițiile legale incidente în materie, nefiind

însușite de către judecător teza prezumțiilor de vinovăție la care a recurs

organul de urmărire penală pentru a-și justifica sesizarea instanței de

judecată.

Ca atare, față de cele

expuse, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., recursul va fi respins ca nefondat.

Văzând și prevederile art. 192

alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva

deciziei penale nr. 54/ P din 13 mai 2008 a Curții de Apel Constanța, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe inculpatul D.C.

Pronunțată în ședință

publică, azi 26 noiembrie 2008.