ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6367/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6367/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Pentru a pronunța

această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:

Reclamanta este titulara mărcii

verbale A. și a mărcii combinate A., înregistrată sub nr. 58265/2003 pentru

clasa de produse 30 - cafea.

Pârâta, este titulara mărcii

verbale A.O., pentru clasele de produse și servicii 29, 30, 35 și 39, incluzând

și produsul cafea.

Părțile sunt, așadar,

competitori pe piața de desfacere a produselor de cafea, comercializându-le

prin aceleași rețele de distribuție iar produsele fiind așezate alăturat, în

aceleași standuri și rafturi, așa cum rezultă din planșele foto depuse la

dosar.

Deși pârâta comercializează

produsul său sub marca A.O., pentru care deține titlu de protecție, prin

modalitatea de expunere a mărcii, realizează o contrafacere prin imitație a

mărcii reclamantei, respectiv a elementului figurativ al acesteia.

Astfel, alături de elementul

verbal A.O., pârâta reproduce o serie de elemente grafice ale mărcii

reclamantei pe o cutie metalică cilindrică, având aceeași dimensiune și culoare

cu cea a reclamantei.

Eticheta produsului este

similară, fiind copiat elementul grafic central, respectiv ceașca plică cu

cafea, farfurioara de culoare albă, plasată în aceeași zonă a etichetei.

Toate

acestea sunt apte a crea confuzie pentru consumatorul mediu,

care percepe marca în întregul său, fără a

reține detaliile, ci numai elementele pe care le consideră esențiale, deturnând

astfel marca de la funcțiile sale esențiale, respectiv de a diferenția

produsele și serviciile unui comerciant de cele similare ale altor comercianți,

de a garanta consumatorului identitatea de origine a produsului sau serviciului

desemnat, precum și funcția de concurență.

De asemenea, pârâta copiază

întocmai mesajul adresat de reclamantă consumatorului, „O cafea savuroasă 100%

tradițional braziliană, deliciul clipelor tale de relaxare".

Prin aceasta încalcă

dispozițiile art. 1 din Legea nr. 8/1996 modificată, respectiv dreptul de autor

al reclamantei cu privire la slogan.

Tribunalul a mai

reținut în drept aplicabilitatea dispozițiilor art. 35 din Legea 84/1998, a art.

3 din Legea nr. 11/1991 și art. 14 alin. (2) ale O.U.G. nr. 100/2005.

Prin decizia civilă nr. 236 din

23 octombrie 2008, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru

cauze privind proprietatea intelectuală, a respins ca nefondat apelul declarat

de pârâtă împotriva sentinței, obligând-o totodată la plata sumei de 3501,63

lei, cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a pronunța această

decizie, curtea de apel a găsit neîntemeiate criticile formulate de pârâtă

împotriva sentinței, cu următoarea motivare:

Marca intimatei reclamante este

o marcă verbală combinată, cu element figurativ în cadrai căruia: se situează

în prim plan o ceașcă de cafea pe farfurioara, pe care se află și câteva boabe

de cafea și pe care se află înscris în partea dreaptă numărul 56, situat

într-un chenar reprezentând o formă stilizată a unei cești de cafea aburinde.

Ca element distinctiv al mărcii

înregistrate, acesta a fost reprodus aproape identic pe etichetele produselor

comercializate de pârâta-apelantă, ca și elementele grafice secundare, planta

de cafea stilizată sub care se află înscris logo-ul „C.D.B.", care sunt

copiate identic pe etichetele produselor comercializate de aceasta, astfel

încât diferențele sunt nesemnificative pentru cumpărătorul mediu, care nu reține

detaliile, ci numai elementele pe care le consideră esențiale, rezultând astfel

un risc de confuzie între produsul purtând marca înregistrată și cel purtând

semnele identice/similare cu care se confruntă la momentul alegerii.

Concluziile apelantei apar

eronate în privința elementelor în raport de care prima instanță a apreciat

existența riscului de confuzie incluzând și riscul de asociere.

Aprecierea gradului de

similaritate, strâns legat de riscul de confuzie, nu se face numai în raport de

elementul verbal al mărcii reclamantei intimate, ci și de totalitatea

elementelor grafice protejate, ca și a celorlalte elemente care, tară a fi

protejate, sunt menite să individualizeze produsele acesteia în raport cu

produse din aceeași clasă, aparținând altor producători.

În ipoteza în care semnele

conflictuale au fost utilizate de apelantă identic pe ambalaje, cu aceeași

formă cu cele folosite de intimată, modul de utilizare a semnelor se constituie

într-un factor pertinent de apreciere a gradului de similaritate vizuală în percepția

de ansamblu asupra

produsului, în strânsă legătură cu riscul de

confuzie, incluzând și riscul de asociere a semnului cu marca.

Ca reclamă a produsului, slogan

sub care este comercializat, textul menționat constituie obiect al dreptului de

autor, astfel cum este definit prin dispozițiile art. 7 din Legea nr. 8/1996

republicată, reprezentând o operă originală de creație intelectuală, legea

protejând în mod egal „oricare modalitate de creație, indiferent de modul sau

forma de exprimare".

În ce privește susținerea că la

momentul pronunțării sentinței cererea principală nu ar mai fi avut obiect,

întrucât apelanta a retras de pe piață produsele purtând eticheta care conținea

reclama utilizată de către reclamantă din anul 2005, curtea a reținut că atâta

vreme cât încălcarea s-a produs și este posibil să se mai producă și pe viitor

în absența unei Hotărâri care să constate aceste fapte, sentința este legală și

temeinică, retragerea la un moment dat de pe piață a produselor purtând semne

identice sau similare, menite să creeze confuzie în rândul consumatorilor,

fiind necesar a fi dispusă în cadrul judecății pe fondul cauzei.

Referitor la critica privind

încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ. sub aspectul

cuantumului daunelor materiale acordate reclamantei intimate, curtea a

privit-o, de asemenea, ca nefondată, întrucât atât prin cererea introductivă,

cât și prin cea precizatoare, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la

daune, prin indicarea modalității de cuantificare a acestora, pe baza unei

expertize ce urma a fi efectuată în cauză și care a și fost efectuată ulterior.

Prin concluziile orale și scrise

ce au fost depuse la dosar, reclamanta a solicitat plata cu titlu de daune a

sumelor evidențiate în raportul de expertiză, în forma pe care urma să o

omologheze instanța.

Obligarea pârâtei la suma

cuprinsă în varianta a ll-a la raportul de expertiză s-a circumscris obiectului

cererii de chemare în judecată, fără a se putea pune în discuție încălcarea

limitelor învestirii, sub aspect valoric, față de dispozițiile art. 132 alin. (2)

pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora cererea nu se socotește modificată când

reclamantul mărește sau micșorează câtimea obiectului ei.

Aplicând dispozițiile art. 14

alin. (2) din O.U.G. nr. 100/2005 care privesc modalitatea de evaluare a

daunelor, tribunalul a reținut că beneficiul pârâtei este echivalent

beneficiului nerealizat de reclamantă, suma stabilită de expert fiind de

23.431,95 lei, iar criteriul de apreciere a daunelor fiind cel propus de reclamantă

prin cererea precizatoare.

Acest

criteriu propus de reclamantă este un criteriu legal și obiectiv

de apreciere a daunelor cauzate prin

încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală protejate, aplicabil unor

asemenea raporturi juridice, în condițiile în care există, pe de o parte, o

imposibilitate obiectivă de cuantificare a daunelor ce se pot traduce în

scăderea vânzărilor, dar și în pierderea clientelei, diluarea mărcii în

percepția consumatorului, din

perspectiva

funcției de garanție a calității produselor marcate, precum și o

imposibilitate

obiectivă de reparare integrală a prejudiciului, dat fiind caracterul succesiv

al actelor abuzive și posibilitatea de amplificare a prejudiciului.

Astfel, tribunalul a avut în

vedere, la calculul prejudiciului, și dispozițiile Legii nr. 82/1991,

republicată.

A mai reținut curtea că, privitor

la neluarea în caicul de către instanță a cheltuielilor rezultate din

contractul de consultanță încheiat cu F.&F. L.I.C. SRL, conform răspunsului

expertei la obiecțiunile formulate în fața primei instanțe, pârâta apelantă nu

a prezentat documente din care să reiasă efectuarea cheltuielilor în baza

acestui contract de consultantă.

Justificarea cheltuielilor

trebuia să acopere din punct de vedere al obiectului contractului, categoria

produsului respectiv, reținându-se că vânzătorul extern al apelantei este

același cu consultantul din contractul menționat, neexistând nicio rațiune

pentru a se putea accepta ideea apelantei că, distinct de prețul de achiziție

al produselor, s-ar mai plăti și un preț al consultanței în legătură cu același

produs.

Faptul că aceste cheltuieli sunt

nedeductibile fiscal a fost reținut de expertă din perspectiva faptului că o

asemenea cheltuială nu a fost dovedită prin acte contabile care să ateste efectuarea

ei.

Împotriva deciziei a declarat

recurs a declarat recurs pârâta, invocând următoarele:

nelegal instanța de apel a anulat ca netimbrată cererea de

recuzare formulată de recurentă la adresa

unui membru al completului, încălcând dispozițiile art. 20 alin. (2) din Legea

nr. 146/1997 și principiul asigurării unui proces echitabil.

Astfel, constatând, în ședință

publică, împrejurarea că un membru al completului se mai pronunțase anterior cu

privire la aspectul esențial al cauzei, recurenta a formulat o cerere de

recuzare și deși a solicitat un termen pentru achitarea taxei judiciare de

timbru, instanța nu a acceptat, punându-i în vedere necesitatea achitării taxei

pentru soluționarea cererii de recuzare în cursul aceleiași zile.

Recurenta a achitat taxa

judiciară de timbru dar a reușit să o depună la dosar abia la ora 11,30, între

timp cererea de recuzare fiind anulată ca netimbrată.

În cadrul aceluiași motiv,

recurenta mai susține nelegalitatea încheierii din 5 iunie 2008, în sensul

nerespectării dispozițiilor art. 167 C. proc. civ., privitoare la luarea

interogatoriului.

instanței de apel a fost dată cu încălcarea art. 35 alin. (2) lit. b)

din Legea nr. 84/1998, ceea ce se încadrează

de asemenea în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta susține în dezvoltarea

acestui motiv că s-a reținut greșit existența unui risc de confuzie, deoarece

din perspectiva cumpărătorului mediu al produsului cafea, cele două semne

comparate nu pot fi confundate.

Recurenta arată că denumirea utilizată

diferă în mod clar atât din punct de vedere al numărului de litere, de silabe,

cât și fonetic sau prin forma literelor.

In

continuare, arată care sunt deosebirile de culoare utilizate pe cele

două ambalaje, în redarea mărcii A.O. și,

respectiv, A.

Semnul grafic 56 nu reprezintă

altceva decât numărul de cești de cafea ce se pot obține dintr-o cutie de cafea

solubilă și, întrucât ambele produse se vând în cutii de 100 gr, este logic că

din ambele se vor obține câte 56 de cești de cafea.

Mențiunea

„C.D.B.", alături de planta stilizată de cafea, nu

reprezintă decât logo-ul asociației de producători de

cafea din Brazilia, ce se regăsește pe toate ambalajele de cafea, având această

provenință și nefiind un semn distinctiv al unei mărci anume.

În concluzie, recurenta susține

că, analizând în ansamblu partea frontală a celor două etichete, prin prisma

unui cumpărător mediu, este exclus ca acesta să confunde produsele.

instanța de apel incidența dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 8/1996 și

împrejurarea că expresia „O cafea savuroasă 100% tradițional braziliană,

deliciul clipelor tale de relaxare" ar face obiectul protecției Legii nr. 8/1996.

In primul rând, instanța a

ignorat art. 129 alin. (6) C. proc. civ., acordând mai mult decât s-a cerut,

deoarece nu există un petit distinct prin care să se solicite interzicerea

folosiri de către pârâtă a respectivului text.

În al doilea rând, potrivit art.

7 din Legea nr. 8/1996, obiect al drepturilor de autor îl pot forma operele

originale de creație intelectuală, în domeniul literar, artistic ori

științific.

Or, expresia de mai sus nu se

încadrează în definiția legală, fiind o simplă referire la originea și

calitățile unui produs înscrisă pe ambalajul acestuia.

129 alin. (6) C. proc. civ. și art. 998 C. civ., prin nelegala menținere a

obligării pârâtei la plata de daune materiale.

Și în cadrul acestui motiv,

recurenta susține că prin sentință s-a acordat mai mult decât s-a cerut, în

sensul că reclamanta a solicitat plata daunelor pentru perioada octombrie 2005

- martie 2006, iar la termenul

din 30 mai

2006 a fost indicat și cuantumul acestui prejudiciu ipotetic ca

fiind

93.472 lei.

Cu toate acestea, instanța a

admis cererea și pentru perioada ulterioară, respectiv până în octombrie 2006,

conform expertizei efectuate în cauză și potrivit concluziilor scrise depuse la

dosar după închiderea dezbaterilor, ceea ce nu mai era posibil conform art. 82

C. proc. civ.

Pe de altă parte, susține că

soluția de acordare a daunelor interese

este

nelegală, deoarece reclamanta nu a adus nicio probă în sensul că ar fi

suferit

vreun prejudiciu ca urmare a comercializării de către pârâtă a produsului A.O.

Instanța de apel se referă

ipotetic la scăderea vânzărilor, pierderea clientelei, diluarea mărcii în

percepția consumatorului, în lipsa vreunei probe care să confirme aceste

situații.

Nu poate exista vreun prejudiciu

suferit de reclamantă, câtă vreme pârâta a înregistrat pierderi în urma

comercializării produsului „A.O." și nicidecum un beneficiu, aspect

confirmat și în raportul de expertiză în care sunt consemnate pierderi de

24.435,34 lei.

În ceea ce privește cheltuielile

de consultanță externă și intermediere, pârâta are obligație certă, lichidă și

exigibilă față de partenerul de afaceri, care în mod obligatoriu trebuia luată

în calcul.

Acordarea de daune interese și

pentru intervalul aprilie 2006-octombrie 2006 este lipsită de temei legal, câtă

vreme începând cu luna martie 2005, pârâta a comercializat produsul „A.O."

cu o nouă etichetă.

Reclamanta avea obligația să

probeze, conform art. 1169 C. civ., că pârâta a utilizat vechea etichetă până

în luna octombrie 2006.

Sub acest aspect, nu i se putea

cere pârâtei să facă dovada negativă contrară.

Recurenta solicită admiterea

recursului și în principal casarea deciziei, iar în subsidiar modificarea

acesteia, admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate și

respingerea cererii de chemare în judecată.

Intimata reclamantă a depus la

dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea

deciziei ca fiind legală.

Recursul este, într-adevăr,

nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:

1 .In ceea ce privește

încheierea prin care s-a anulat de recuzare ca netimbrată, recurenta se plânge

de refuzul instanței, având în componență pe judecătorul recuzat, de a acorda

un termen pentru achitarea taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Din chiar descrierea făcută de

recurentă cu privire la desfășurarea soluționării acestui incident procedural,

rezultă însă că aceasta avut loc în perfectă concordanță cu prevederile

incidente ale Codului de procedură civilă, ale Regulamentului de organizare și

funcționare al instanțelor judecătorești și ale Legii nr. 146/1997.

Astfel,

odată recuzat un membru al completului, același complet nu

mai putea lua nicio măsură în cauză, nici

chiar pe cea a amânării acesteia, deoarece potrivit art. 31 alin. (3) C. proc. civ.,

în cursul judecării cererii de recuzare nu se va face niciun act de procedură.

Cu respectarea dispozițiilor

art. 98 din Regulament, cererea de recuzare a fost deferită spre soluționare

completului constituit prin includerea judecătorului din planificarea de

permanență a respectivei zile, în locul judecătorului recuzat.

Potrivit art. 20 alin. (1) din

Legea nr. 146/1997 taxele de timbru se plătesc anticipat, ceea ce o obliga pe

recurentă să achite taxa judiciară de timbru aferentă cererii de recuzare

înaintea formulării acesteia.

Prevederile

art. 20 alin. (2) din aceeași lege nu sunt aplicabile în speță,

deoarece se referă la cererile și acțiunile

înregistrate pe rolul instanței cu nerespectarea prevederilor alin. (1) și în

legătură cu care această deficiență se poate remedia până la primul termen de

judecată.

Or, în speță este vorba despre o

cerere privitoare la un incident procedural formulată după primul termen de

judecată, respectiv la al treilea termen, iar deficiența netimbrării anticipate

a acesteia nu putea servi drept temei al amânării judecății.

Prin urmare, constatând că, la

momentul soluționării cererii de recuzare, aceasta nu era timbrată, în mod

legal completul învestit cu judecata acesteia a dispus anularea cererii în baza

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.

De altfel, recurenta

nu justifică nici interesul formulării acestei critici, în condițiile în care

decizia recurată nu a fost pronunțată la aceeași dată, 5 iunie 2008, ci

ulterior, într-un complet care nu a mai avut în componență pe judecătorul

recuzat.

Deși face trimitere și

încheierea de ședință din 5 iunie 2008, reclamând încălcarea art. 167 C. proc.

civ., recurenta nu dezvoltă această critică de o manieră care să permită

exercitarea controlului judiciar.

constând în reținerea greșită a riscului de confuzie din perspectiva art. 35 alin.

(2) al Legii nr. 84/1998 este nefondat

În determinarea existenței ori

inexistenței acestui risc ceea ce se analizează cu prioritate sunt asemănările,

și nu deosebirile.

Or, fără a combate argumentele

instanței de apel, care a înfățișat minuțios numeroasele asemănări dintre

elementul figurativ al mărcii reclamantei și semnul utilizat de pârâtă,

recurenta arată care sunt diferențele.

Parte din acestea nici nu

interesează în cauză, deoarece nu acțiunea în contrafacere nu a fost intentată

și admisă pe considerentul că elementul verbal al mărcii pârâtei A.O. ar

încălca dreptul reclamantei asupra mărcii A.

Astfel, nu s-a contestat că

pârâta este titulara mărcii A.O. și nici nu i s-a interzis folosirea acesteia.

Ceea ce s-a stabilit de către

curtea de apel, confirmându-se soluția tribunalului, a fost împrejurarea că, pe

lângă elementul verbal A., reclamanta a dobândit protecție și asupra

elementului figurativ constând într-o ceașcă de cafea, pe o farfurioară, având

alături câteva boabe de cafea și numărul 56 într-un chenar reprezentând o formă

stilizată a unei cești de cafea aburinde.

Reproducerea acestui element

figurativ îi era interzisă pârâtei de prevederile art. 35 din Legea nr. 84/1998,

care conferă drepturi exclusive titularului mărcii în folosirea acesteia, cum

corect s-a constatat de către instanțele anterioare.

3.Referitor la interzicerea

utilizării sloganului, „O cafea savuroasă 100% tradițional braziliană, deliciul

clipelor tale de relaxare", recurenta reia criticile din apel referindu-se

din nou la sentință, fără a arăta în ce

constă nelegalitatea

modului în care curtea de apel a înlăturat aceste critici.

Procedând astfel, recurenta

invocă dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., care nu pot fi incidente în

cauză, deoarece curtea de apel a respins doar apelul, neacordând ea însăși

nimic, pentru a fi putut săvârși greșeala de a depăși limitele învestirii.

In legătură cu aceste limite,

curtea a arătat că, din modul în care a fost formulată și motivată în fapt și

în drept cererea de chemare în judecată, rezultă a că aceasta a avut ca obiect

și interzicerea utilizării sloganului.

Recurenta mai contestă

apartenența expresiei „O cafea savuroasă 100% tradițional braziliană, deliciul

clipelor tale de relaxare" la categoria operelor protejate prin drept de

autor de art. 7 din Legea nr. 8/1996.

Cu toate că în motivarea curții

de apel se arată că acest text reprezintă o reclamă, că are un text original și

că art. 7 al Legii nr. 8/1996 nu limitează sfera creațiilor care se bucură de

protecție după modul sau forma de exprimare, recurenta se mărginește să afirme

despre textul incriminat că este evident că nu este o creație literară,

artistică ori științifică, deoarece conține o simplă referire la originea și

calitățile unui produs.

In realitate, alături de atare

referiri, din care consumatorul vizat ia act că este vorba despre cafea și că

aceasta este braziliană, textul cu caracter publicitar conține - cu referire ia

cafea - adjectivul „savuroasă" și exprimarea metaforică „deliciul clipelor

tale de relaxare", despre care nu se poate afirma că sunt simple

informații neutre referitoare la produs, ci exprimări originale, menite să

capteze atenția consumatorului și să stârnească în mintea acestuia dorința

achiziționării produsului.

soluția capătului de cerere referitor la daunele materiale, recurenta reia

criticile din apel, inclusiv pe aspecte care vizează situația de fapt, fără a

critica modul de soluționare a acestora de către instanța de apel.

Pentru aceleași

considerente arătate anterior, motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 6 C.

proc. civ.,

plus petita

nu poate fi incident în cauză.

Referitor la

cuantumul daunelor pretinse, curtea de apel a arătat că acesta a fost

determinat printr-un raport de expertiză, ale cărui concluzii au fost însușite

de reclamantă, cu respectarea art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.,

afirmație necombătută de recurentă, care susține că mărirea

cuantumului nu se putea face prin concluziile scrise sau orale ale

reclamantei.

Or, câtă

vreme textul de lege anterior menționat prevede că mărirea

sau micșorarea câtimii pretențiilor nu

constituie o modificare a cererii de chemare în judecată, care să impună

rigoarea formulării sale în scris, ci doar menționarea în încheierea de

ședință, curtea de apel a procedat legal respingând critica întemeiată pe

încălcarea art. 129 alin. ultim C. proc. civ.

Faptul că

pârâta ar fi realizat pierderi din comercializare produsului

A.O. nu poate constitui un motiv care să o

exonereze de plata daunelor materiale către reclamantă.

Astfel, pe baza expertizei efectuate

în cauză s-a stabilit beneficiul nerealizat de reclamantă ca urmare a punerii

pe piață a produsului pârâtei purtând "însemnele contrafăcute, ceea ce

reprezintă un criteriu legal de stabilire a daunelor în atare cauze, prevăzut

de art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 100/2005.

Criticile referitoare la

perioada de timp în care recurenta a utilizat pentru produsul său ambalajul

incriminat sau la modul în care expertul a determinat prejudiciul nu pot face

obiect de analiză, deoarece vizează situația de fapt și interpretarea probelor

administrate pe acest aspect și nu se încadrează în art. 304 C. proc. civ.

În condițiile în care curtea de

apel a reținut ca dovedită, inclusiv la data de 22 august 2008, posibilitatea

achiziționării produsului A.O., în ambalajul care poartă elementul figurativ

contrafăcut al mărcii reclamantei și sloganul acesteia, în mod legal a

obligat-o pe pârâtă la plata daunelor materiale pe întreaga perioadă de timp

indicată de reclamantă, adică și perioada aprilie 2006-octombrie 2006, soluție

ce corespunde principiului reparării integrale a prejudiciului cauzat prin

fapte ilicite.

Pentru toate aceste

considerente, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va menține decizia

și va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge ca ne fondat recursul

declarat de pârâta SC A. SRL împotriva deciziei nr. 236 din 23 octombrie 2008 a

Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind

proprietatea intelectuală

.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 5 iunie 2009.