ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 41/2009

Asupra

recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 19

septembrie 2007, reclamanții

B.A.Ș. și B.O.V.

au chemat în judecată

pe

pârâta SC A.R.E. SRL București cerând să fie obligată

să

le recunoască dreptul de proprietate cu

privire la suprafața de 2174,4

mp teren și să se dispună efectuarea cuvenitelor

rectificări în registrele de carte funciară, invocând incidența art. 480 și art.

481 C. civ., art. 44 din Constituție și art. 1 din Protocolul adițional la

CEDO.

În motivarea

cererii reclamanții au susținut că sunt moștenitorii

foștilor

proprietari ai imobilului în litigiu - teren ce se identifica în fosta C.F. nr.

8825 Cluj-Napoca și, actualmente, în C.F. nr. 113284 a aceleiași localități, că

au inițiat mai multe proceduri judiciare,

inclusiv

cea prevăzută de Legea nr. 10/2001 (pendinte pe rolul Curții

de Apel

Oradea) pentru redobândirea imobilelor deținute de autorii

lor B.A., B.E. și B.R. și care au fost preluate

fără un titlu valabil de stat, astfel cum s-a stabilit prin decizia civilă nr.

2173/R/2005

a Curții de Apel Cluj, cu mențiunea că actele de înstrăinare făcute de stat cu

privire la imobilului în litigiu în prezenta cauză le apreciază a fi lovite de

nulitate absolută, în sensul art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 .

Prin sentința civilă nr. 17 din 18

ianuarie 2008, Tribunalul Cluj

a

respins cererea în revendicare și a obligat pe reclamanți să plătească

pârâtei

suma de 14.494 lei, cheltuieli de judecată.

În motivarea sentinței tribunalul a

reținut că acțiunea în revendicare, conform art. 480 C. civ., este pusă la

îndemâna proprietarului neposesor care ar pretinde restituirea imobilului de la

un posesor neproprietar, calitate pe care nu o au reclamanții cu

privire la imobilul a cărui restituire o pretind

de la pârâtă.

În

fundamentarea concluzie menționate, tribunalul a apreciat că

atâta timp cât terenul în litigiu nu a fost restituit în natură

reclamanților în cadrul legii speciale de reparație, anume al Legii

nr. 10/2001, act normativ prin care s-a

reglementat situația juridică a

unor astfel de imobile, aceștia nu au

redobândit un drept de dispoziție și, pe cale de consecință, nu pot invoca că

și-ar fi păstrat

calitatea de

proprietari avută de autorii lor la data deposedării de către stat, în sensul

art. 2 din Legea nr. 10/2001.

Tribunal a apreciat că soluția se impune

și în raport de

mențiunile deciziei nr. 2173/R/2005

a Curții de Apel Cluj, hotărâre prin

s-a stabilit că terenul în litigiu,

preluat de stat din patrimoniul autorilor reclamanților fără un titlu valabil,

anume în baza Decretului nr. 218/1960, nu mai poate fi restituit în natură întrucât

nu se mai găsește în proprietatea statului care l-a transmis către SC E. SA

Cluj-Napoca, societate care și-a intabulat dreptul de proprietate în C.F.

113.284 Cluj-Napoca, pentru ca, ulterior, să fie dobândit la licitație publică,

cu bună credință, de către SC I.T. SRL București (prin contractul autentificat

sub

nr. 1091 din 1 octombrie 1997), cu

mențiunea că cele două societăți, ale

căror titluri nu au fost anulate,

sunt autorii pârâtei SC A.R.E. SRL.

Instanța a mai

reținut și că vechile construcții edificate pe acest

teren

nu mai există iar în prezent terenul este ocupat cu construcții noi și este

deținut în proprietate de către pârâtă.

Prin decizia civilă nr. 127/A din 9 mai 2008,

Curtea de Apel Cluj

a admis apelul, a desființat sentința

și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În motivarea deciziei instanța de apel a

apreciat că tribunalul a

rezolvat procesul

fără a intra în cercetarea fondului.

Pentru a

concluziona în sensul arătat, instanța a reținut că atâta

timp

cât ambele părți au invocat existența unor titluri de proprietate, reclamanții,

titlul avut de autorii lor anterior deposedării de către statul comunist, iar

societatea pârâtă, contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 23

noiembrie 2005 cu vânzătoarea SC I.T.P. SRL, tribunalul avea obligația de a

proceda la compararea acestor titluri și de a stabili care dintre drepturile

autorilor este mai preferabil.

Instanța de apel a reținut că tribunalul

trebuia să analizeze și valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare invocat

de pârâtă, prisma bunei-credințe a vânzătoarei care a dobândit imobilul la

licitație publică.

Totodată, instanța de apel a apreciat

că prin trimiterea la dispozițiile Legii nr. 10/2001 (care reglementează

raporturile dintre

persoanele îndreptățite

și entitățile deținătoare ale imobilelor preluate

abuziv de stat)

tribunalul a soluționat pricina în afara obiectului și a cauzei juridice

invocate de reclamanți prin cererea dedusă judecății.

În

argumentarea concluziei reținute, instanța de apel a arătat că

prin niciun text al Legii nr. 10/2001 nu se reglementează raportul

juridic dintre proprietarul deposedat de stat de un bun și cumpărătorul sau

subdobânditorul unui astfel de bun de la stat,

singurele prevederi invocate de reclamanți, anume dispozițiile

art. 21 alin. (5) din legea menționată,

referitoare la nulitatea absolută a

actelor

de înstrăinare, nefiind analizate de prima instanță.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

pârâta, invocând incidența art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului pârâta susține

că prima instanță s-a pronunțat în raport de limitele investirii prin cererea

de chemare, cerere prin care s-a solicitat doar revendicarea imobilului nu și

verificarea valabilității contractului în baza căruia a cumpărat imobilul în

litigiu, verificare care nici nu se putea realiza atâta timp cât timp

vânzătorul nu a fost chemat în judecată în

prezenta cauză.

Pârâta reiterează aspectele de fapt ale

pricinii susținând că autoarea sa a cumpărat terenul la licitație publică, că prin

hotărâri judecătorești irevocabile s-a statuat că aceasta a fost cumpărătoare

de bună credință, că în prezent terenul este ocupat cu construcții noi și

susține că, în mod just prima instanță a concluzionat în sensul că atâta timp

cât reclamanților nu Ie-a fost retrocedat imobilul în procedura Legii nr.

10/2001, aceștia nu aveau alternativa de a

formula

o acțiune în revendicare pe calea dreptului comun.

Analizând

criticile formulate de pârâtă, care se circumscriu doar

motivului de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.,

Înalta Curte

constată sunt fondate pentru următoarele considerente:

În drept, potrivit art. 297 alin. (4) teza l-a C.

proc. civ., în

cazul în care se constată

că, în mod greșit, prima instanță a rezolvat

procesul fără a intra în

cercetarea fondului, instanța de apel va desființa hotărârea atacată și va

trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Sintagma „a soluționat procesul fără a intra în

cercetarea

fondului" desemnează, în

mod exclusiv, ideea de nestatuare asupra

fondului, adică cazul când

instanța a soluționat procesul pe o excepție primită nelegal care a zădărnicit

cercetarea fondului, respectiv cazul în care a judecat în lipsa oricăror dovezi

din care să rezulte o cercetare a fondului procesului.

În cauza supusă analizei prima instanță a

statuat, în fapt și în drept, asupra fondului procesului, situație în care, în

mod greșit instanța de apel a trimis cauza pentru rejudecare.

Astfel, investită cu soluționarea unei cereri

în revendicare

întemeiată pe dispozițiile

art. 480 C. civ., având ca obiect un imobil

care a făcut obiectul unei

legi speciale de reparație (Legea

nr.

10/2001), tribunalul a reținut că nu poate primi această cerere.

În motivarea în

fapt a hotărârii, tribunalul a reținut că reclamanții

nu sunt titularii unui drept de proprietate

actual cu privire la imobilului

în litigiu atâta timp cât

nu Ie-a fost restituit în natură în cadrul legii de reparație, anume în cadrul

procedurii prevăzută de Legea nr.

10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv

în

perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, situație în care, în drept, ei nu

beneficiază de protecția oferită proprietarului unui bun imobil prin

intermediul acțiunii în revendicare prevăzută de art. 480 C. civ.

Prima instanță a apreciat că soluția se impune

și în raport de mențiunile deciziei nr. 2173/R/2005 a Curții de Apel Cluj, care

a statuat că imobilul în litigiu, preluat de stat fără un titlu valabil, a

devenit proprietatea SC E. SA Cluj Napoca, în baza certificatului de atestare a

dreptului de proprietate M03 nr. 1176 din 24 iunie 1994, act administrativ care

nu a fost anulat, pentru ca, ulterior, să fie dobândit cu bună credință, la

licitație publică, de către autoarea pârâtei, SC I.D.T.P. SRL București, act de

înstrăinare a cărui nulitate, de asemenea,

nu s-a constatat.

Simpla trimitere, cu ocazia analizării

calității de proprietari a reclamanților, la dispozițiile art. 2 din Legea nr.

10/2001 nu echivalează, astfel cum greșit a reținut instanța de apel, cu o

schimbare a obiectului sau a cauzei cererii dedusă judecății,

tribunalul pronunțând hotărârea în limitele

cadrului procesual specific

acțiunii în revendicare.

Așa fiind, cum prima instanță a intrat în

cercetarea fondului procesului și s-a pronunțat în limitele obiectului și al cauzei

acțiunii

dedusă judecății, Înalta Curte

urmează a admite recursul declarat de

pârâtă și, în baza art. 304 pct. 9

coroborat cu art. 312 alin. (5) C. proc. civ., va casa decizia recurată și va

trimite cauza

aceleiași instanțe pentru

judecarea apelului declarat de reclamanți.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC A.R.E. SRL

împotriva deciziei nr. 127/A din 9 mai 2008 a Curții de Apel Cluj, secția

civilă.

Casează decizia și trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 7 ianuarie 2009.