ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 41/2009

Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 19 septembrie 2007, reclamanții B.A.Ș. și B.O.V. au chemat în judecată pe pârâta SC A.R.E. SRL București cerând să fie obligată să le recunoască dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 2174,4 mp teren și să se dispună efectuarea cuvenitelor rectificări în registrele de carte funciară, invocând incidența art. 480 și art. 481 C. civ., art. 44 din Constituție și art. 1 din Protocolul adițional la CEDO. În motivarea cererii reclamanții au susținut că sunt moștenitorii foștilor proprietari ai imobilului în litigiu - teren ce se identifica în fosta C.F. nr. 8825 Cluj-Napoca și, actualmente, în C.F. nr. 113284 a aceleiași localități, că au inițiat mai multe proceduri judiciare, inclusiv cea prevăzută de Legea nr. 10/2001 (pendinte pe rolul Curții de Apel Oradea) pentru redobândirea imobilelor deținute de autorii lor B.A., B.E.

și B.R. și care au fost preluate fără un titlu valabil de stat, astfel cum s-a stabilit prin decizia civilă nr. 2173/R/2005 a Curții de Apel Cluj, cu mențiunea că actele de înstrăinare făcute de stat cu privire la imobilului în litigiu în prezenta cauză le apreciază a fi lovite de nulitate absolută, în sensul art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 . Prin sentința civilă nr. 17 din 18 ianuarie 2008, Tribunalul Cluj a respins cererea în revendicare și a obligat pe reclamanți să plătească pârâtei suma de 14.494 lei, cheltuieli de judecată. În motivarea sentinței tribunalul a reținut că acțiunea în revendicare, conform art. 480 C. civ., este pusă la îndemâna proprietarului neposesor care ar pretinde restituirea imobilului de la un posesor neproprietar, calitate pe care nu o au reclamanții cu privire la imobilul a cărui restituire o pretind de la pârâtă.

În fundamentarea concluzie menționate, tribunalul a apreciat că atâta timp cât terenul în litigiu nu a fost restituit în natură reclamanților în cadrul legii speciale de reparație, anume al Legii nr. 10/2001, act normativ prin care s-a reglementat situația juridică a unor astfel de imobile, aceștia nu au redobândit un drept de dispoziție și, pe cale de consecință, nu pot invoca că și-ar fi păstrat calitatea de proprietari avută de autorii lor la data deposedării de către stat, în sensul art. 2 din Legea nr. 10/2001.

Tribunal a apreciat că soluția se impune și în raport de mențiunile deciziei nr. 2173/R/2005 a Curții de Apel Cluj, hotărâre prin s-a stabilit că terenul în litigiu, preluat de stat din patrimoniul autorilor reclamanților fără un titlu valabil, anume în baza Decretului nr. 218/1960, nu mai poate fi restituit în natură întrucât nu se mai găsește în proprietatea statului care l-a transmis către SC E. SA Cluj-Napoca, societate care și-a intabulat dreptul de proprietate în C.F. 113.284 Cluj-Napoca, pentru ca, ulterior, să fie dobândit la licitație publică, cu bună credință, de către SC I.T. SRL București (prin contractul autentificat sub nr. 1091 din 1 octombrie 1997), cu mențiunea că cele două societăți, ale căror titluri nu au fost anulate, sunt autorii pârâtei SC A.R.E.

SRL. Instanța a mai reținut și că vechile construcții edificate pe acest teren nu mai există iar în prezent terenul este ocupat cu construcții noi și este deținut în proprietate de către pârâtă. Prin decizia civilă nr. 127/A din 9 mai 2008, Curtea de Apel Cluj a admis apelul, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. În motivarea deciziei instanța de apel a apreciat că tribunalul a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului. Pentru a concluziona în sensul arătat, instanța a reținut că atâta timp cât ambele părți au invocat existența unor titluri de proprietate, reclamanții, titlul avut de autorii lor anterior deposedării de către statul comunist, iar societatea pârâtă, contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 23 noiembrie 2005 cu vânzătoarea SC I.T.P.

SRL, tribunalul avea obligația de a proceda la compararea acestor titluri și de a stabili care dintre drepturile autorilor este mai preferabil. Instanța de apel a reținut că tribunalul trebuia să analizeze și valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare invocat de pârâtă, prisma bunei-credințe a vânzătoarei care a dobândit imobilul la licitație publică. Totodată, instanța de apel a apreciat că prin trimiterea la dispozițiile Legii nr. 10/2001 (care reglementează raporturile dintre persoanele îndreptățite și entitățile deținătoare ale imobilelor preluate abuziv de stat) tribunalul a soluționat pricina în afara obiectului și a cauzei juridice invocate de reclamanți prin cererea dedusă judecății.

În argumentarea concluziei reținute, instanța de apel a arătat că prin niciun text al Legii nr. 10/2001 nu se reglementează raportul juridic dintre proprietarul deposedat de stat de un bun și cumpărătorul sau subdobânditorul unui astfel de bun de la stat, singurele prevederi invocate de reclamanți, anume dispozițiile art. 21 alin. (5) din legea menționată, referitoare la nulitatea absolută a actelor de înstrăinare, nefiind analizate de prima instanță. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, invocând incidența art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. În motivarea recursului pârâta susține că prima instanță s-a pronunțat în raport de limitele investirii prin cererea de chemare, cerere prin care s-a solicitat doar revendicarea imobilului nu și verificarea valabilității contractului în baza căruia a cumpărat imobilul în litigiu, verificare care nici nu se putea realiza atâta timp cât timp vânzătorul nu a fost chemat în judecată în prezenta cauză.

Pârâta reiterează aspectele de fapt ale pricinii susținând că autoarea sa a cumpărat terenul la licitație publică, că prin hotărâri judecătorești irevocabile s-a statuat că aceasta a fost cumpărătoare de bună credință, că în prezent terenul este ocupat cu construcții noi și susține că, în mod just prima instanță a concluzionat în sensul că atâta timp cât reclamanților nu Ie-a fost retrocedat imobilul în procedura Legii nr. 10/2001, aceștia nu aveau alternativa de a formula o acțiune în revendicare pe calea dreptului comun. Analizând criticile formulate de pârâtă, care se circumscriu doar motivului de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată sunt fondate pentru următoarele considerente: În drept, potrivit art. 297 alin. (4) teza l-a C. proc.

civ., în cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, instanța de apel va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Sintagma „a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului" desemnează, în mod exclusiv, ideea de nestatuare asupra fondului, adică cazul când instanța a soluționat procesul pe o excepție primită nelegal care a zădărnicit cercetarea fondului, respectiv cazul în care a judecat în lipsa oricăror dovezi din care să rezulte o cercetare a fondului procesului. În cauza supusă analizei prima instanță a statuat, în fapt și în drept, asupra fondului procesului, situație în care, în mod greșit instanța de apel a trimis cauza pentru rejudecare.

Astfel, investită cu soluționarea unei cereri în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ., având ca obiect un imobil care a făcut obiectul unei legi speciale de reparație (Legea nr. 10/2001), tribunalul a reținut că nu poate primi această cerere. În motivarea în fapt a hotărârii, tribunalul a reținut că reclamanții nu sunt titularii unui drept de proprietate actual cu privire la imobilului în litigiu atâta timp cât nu Ie-a fost restituit în natură în cadrul legii de reparație, anume în cadrul procedurii prevăzută de Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, situație în care, în drept, ei nu beneficiază de protecția oferită proprietarului unui bun imobil prin intermediul acțiunii în revendicare prevăzută de art. 480 C. civ.

Prima instanță a apreciat că soluția se impune și în raport de mențiunile deciziei nr. 2173/R/2005 a Curții de Apel Cluj, care a statuat că imobilul în litigiu, preluat de stat fără un titlu valabil, a devenit proprietatea SC E. SA Cluj Napoca, în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate M03 nr. 1176 din 24 iunie 1994, act administrativ care nu a fost anulat, pentru ca, ulterior, să fie dobândit cu bună credință, la licitație publică, de către autoarea pârâtei, SC I.D.T.P. SRL București, act de înstrăinare a cărui nulitate, de asemenea, nu s-a constatat. Simpla trimitere, cu ocazia analizării calității de proprietari a reclamanților, la dispozițiile art. 2 din Legea nr. 10/2001 nu echivalează, astfel cum greșit a reținut instanța de apel, cu o schimbare a obiectului sau a cauzei cererii dedusă judecății, tribunalul pronunțând hotărârea în limitele cadrului procesual specific acțiunii în revendicare.

Așa fiind, cum prima instanță a intrat în cercetarea fondului procesului și s-a pronunțat în limitele obiectului și al cauzei acțiunii dedusă judecății, Înalta Curte urmează a admite recursul declarat de pârâtă și, în baza art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 alin. (5) C. proc. civ., va casa decizia recurată și va trimite cauza aceleiași instanțe pentru judecarea apelului declarat de reclamanți.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC A.R.E. SRL împotriva deciziei nr. 127/A din 9 mai 2008 a Curții de Apel Cluj, secția civilă. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 ianuarie 2009.