ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 906/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 906/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I. 1. Prin sentința penală nr. 25 din 14 iunie 2006 pronunțată de

Curtea de Apel Bacău, secția penală, s-a hotărât

următoarele:

În baza art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. e)

C. pen.

, a fost condamnat inculpatul P.I.,

la pedeapsa de 2 luni închisoare.

În baza art. 215 alin. (1) și (2) C.

pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit.

c) C.

pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de un an închisoare.

Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite

cele

două pedepse în pedeapsa cea mai grea,

de un an închisoare, urmând ca

inculpatul să execute pedeapsa de un an

închisoare.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a

executării pedepsei pe o durată de 3 ani, calculată în conformitate cu art. 82

C. pen.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10

lit. b

1

) C. proc. pen., raportat la art.

18

1

C. pen., a fost achitată

inculpata P.V., pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) C.

pen.

Conform art. 18

1

alin. (3) raportat la art. 91 lit. c) C.

pen., a aplicat inculpatei amenda administrativă de 100 RON.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b

1

)

C. proc. pen., cu referire la art. 18

1

C. pen., a fost achitată

inculpata A.R., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 249 alin. (1)

C. pen.

Conform art. 18

1

alin. (3)

raportat la art. 91 lit. c) C. pen., s-a aplicat

inculpatei

amenda administrativă de 100 RON.

În baza art. 348 C. proc. pen., s-a

dispus desființarea totală

a înscrisului falsificat,

respectiv procura aflată la, dosar instanță.

În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a

confiscat de la inculpata P.

V. suma de 793,65 dolari

S.U.A., echivalentul a 1500 mărci germane.

În baza art. 14 și 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., au

fost obligați cei trei inculpați, în solidar, la plata sumei de 212.039.961 lei

către Ministerul Finanțelor Publice, cu titlu de despăgubiri civile.

S-a constatat că inculpații au fost asistați de apărători aleși, iar

conform art. 191 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligați inculpații

să plătească statului câte 300 RON, cheltuieli

judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarea

situație de fapt:

În cursul anului 1999, inculpata P.V., împreună cu familia, și-a

stabilit domiciliul în România, iar la data de 15 septembrie 1999 a obținut de

la Poliția municipiului Botoșani adeverința de repatriere nr. 186932, în baza

căreia, conform prevederilor H.G. nr. 626 din 9 octombrie 1997, anexa 6 pct. 9,

avea dreptul să introducă în România, cu scutire de taxe vamale, orice bunuri

prezentate la vamă, inclusiv două mijloace de transport auto.

Întrucât la acea dată avea nevoie de bani, pentru că nici ea și nici

soțul nu se angajaseră, inculpata P.V. s-a hotărât să vândă adeverința de

repatriere, lucru pe care l-a pus în practică și pentru care a primit suma de

1500 mărci germane de la un bărbat de circa 30-35 ani, vânzarea având loc în

zona centrală a municipiului Botoșani, ocazie cu

care i-a înmânat cumpărătorului și o copie de pe cartea sa de

identitate.

Tot în această perioadă, inculpatul P.l., fiind interesat de

introducerea în țară a două autoturisme, ce urmau a fi cumpărate din

Germania, s-a deplasat în municipiul Botoșani, în

vederea procurării unei

adeverințe de repatriere. În timp ce se afla în

centrul orașului, în fața unui magazin, un bărbat s-a oferit să-i vândă actul

respectiv și anume

adeverința de repatriere

emisă pe numele inculpatei P.V.

După ce s-au înțeles cu privire la prețul

vânzării, cei doi au convenit

ca inculpatul P.l. să-i lase

vânzătorului un act de identitate, iar a doua zi acesta să-i prezinte

adeverința de repatriere, copie de pe cartea de identitate a repatriatului și o

procură întocmită la notar, prin care repatriatul să-l împuternicească pe

inculpat să îndeplinească formalitățile

necesare

pentru introducerea în țară a două autovehicule.

Întrucât inculpatul P.l. avea asupra sa doar pașaportul, acesta i l-a

lăsat persoanei în cauză, iar a doua zi cei doi s-au întâlnit din nou, ocazie

cu care vânzătorul i-a dat inculpatului adeverința de repatriere, o copie de pe

cartea de identitate a inculpatei P.V. și procura nr. 6995 din 30 septembrie

1999, autentificată la biroul notarului public A.R. din municipiul Botoșani.

Din cuprinsul acestei procuri rezulta că inculpata P.V. îl împuternicea

pe inculpatul P.l. să transporte din străinătate două autovehicule și să

întocmească toate formalitățile vamale, precum și

formalitățile cu privire la înscrierea în circulație a celor două

mașini.

Cu privire la semnătura de la rubrica „mandant” din procură,

declarațiile inculpatului P.l. au fost contradictorii. Sub acest aspect, inițial

acesta a susținut că întrucât procura nu era semnată, a semnat el în locul

numitei P.V. Ulterior, a revenit la această declarație și a susținut că în

momentul în care a primit de la vânzător

procura

legalizată, aceasta era semnată la rubrica mandant.

În baza actelor susmenționate, inculpatul P.l. împreună cu fratele său

P.N. s-au deplasat în Ungaria unde, dintr-o localitate situată la granița cu

Austria, au cumpărat două autoturisme marca M.B. Actele cu privire la

cumpărarea autoturismelor au fost întocmite pe loc, pe formulare tip, fiind

completate atât de inculpatul P.l., cât și de vânzător. După încheierea

contractelor de vânzare-

cumpărare, mașinile

au fost conduse până la punctul de frontieră Vărsând,

jud. Alba.

Aici, în baza declarației vamale nr. 6182 din 30 septembrie 1999, cele

două

autoturisme au fost introduse în țară

cu scutire de taxe vamale, urmând ca

actele cu privire la importul

definitiv să fie încheiate la B.V. Botoșani. La data de 4 octombrie 1999,

inculpatul P.l. s-a prezentat la B.V. Botoșani, unde a solicitat, în scris,

eliberarea chitanțelor vamale de import definitiv pentru cele două autoturisme,

susținând că este împuternicitul lui P.V. În acest sens a

obținut chitanțele vamale de import nr. 94A și 95A

din 4 octombrie 1999, iar

în continuare

inculpatul P.l. a vândut cele două autoturisme fratelui

său P.N. Acesta

a înmatriculat în circulație cele două autoturisme, la data de 7 octombrie 1999,

la S.P.R. din

cadrul I.P.J. Suceava, iar a

doua zi, 8 octombrie1999, ambele autoturisme

au fost radiate, unul

pentru București iar celălalt pentru Galați.

Situația de fapt prezentată mai sus a rezultat din probele administrate

în cauză, respectiv: procura nr. 6995/1999, copie registru notarial din datele

de 29 - 30 septembrie 1999, copie chitanță nr. 6149/1999, adeverința de

repatriere nr. 186962 din 15 septembrie 1999, copie contract de

vânzare-cumpărare nr. 6995 din 29 septembrie 1999, declarație vamală nr. 6182

din

30 septembrie 1999, contracte de

vânzare-cumpărare autoturisme cu traducerile în

limba română, copie

cerere către Vama Vărsând pentru introducerea în țară a autoturismelor, cerere

pentru eliberare chitanțe de import, chitanțe

de

import nr. 94/ A și 95/ A din 4 octombrie 1999, adresa nr. 129314 din 12 iunie

2000 a

I.P.J. Suceava – S.P.R., raport de constatare tehnico-științifică

nr. 402352 al I.P.J. Botoșani, adresa nr. 3364 din 29 mai 2000 a B.V. Botoșani,

declarațiile martorilor P.V. și P.N., probe coroborate cu declarațiile

inculpaților P.l., P.V. și A.R.

S-a constatat că faptele reținute în sarcina inculpatului P.l.

întrunesc, în drept, elementele constitutive ale infracțiunilor de fals

material în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen.

(care absoarbe și uzul de fals) și înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1)

și (2) C. pen., aflate în concurs real.

Întrucât inculpatul a contestat faptul că

a semnat procura, contestând

totodată și expertiza

grafologică efectuată la I.P.J. Botoșani, în cauză s-a

dispus efectuarea unei noi expertize la Laboratorul Interjudețean lași

care,

prin raportul de expertiză criminalistică nr. 81 din 3 mai 2006, a

concluzionat că semnătura de la poziția „mandantă” de pe procura autentificată

sub nr. 6995 din 30 septembrie 2007 de B.N.P. „R.A.L.B.” Botoșani, a fost

executată de numitul P.l.

Inculpatul, prin apărător, a solicitat,

în principal, achitarea în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru

infracțiunea de fals, susținând că nu

sunt concludente

concluziile expertizei grafologice, întrucât pentru

efectuarea acesteia nu s-au folosit specimenele de semnătură date în

fața

instanței.

In subsidiar, a solicitat achitarea

conform art. 10 lit. d) C. proc. pen.

, pe motiv că procura

nu a produs consecințe juridice, fiind valabilă doar între cele două părți, respectiv

mandatar și mandant.

Referitor la infracțiunea de înșelăciune, s-a susținut că aceasta nu

există, solicitându-se achitarea în conformitate cu art. 10 lit. a) C. proc.

pen.

Sub acest aspect, s-a arătat că autoritățile nu au fost induse în

eroare, întrucât mandatul a fost recunoscut de

inculpata P.V.,

vânzarea adeverinței fiind valabilă, iar prin folosirea

sa nu s-a produs nici

o pagubă, fapt

confirmat de D.G.V.

Apărarea inculpatului a fost înlăturată, din următoarele considerente:

La efectuarea expertizei grafologice au fost folosite atât specimenele

de semnătură date de inculpat în fața instanței, dar la solicitarea

Laboratorului interjudețean de expertize criminalistice au fost înaintate

pentru comparație și alte înscrisuri atât ale inculpatului P.l., cât și ale

coinculpatei P.V.;

- procura autentificată în fața notarului public produce efecte

juridice față de terți, tocmai acesta fiind și scopul întocmirii ei, respectiv

de a fi folosită în numele și pentru mandant;

- infracțiunea de înșelăciune există și a fost săvârșită de inculpat, care,

cu o procură falsă, a introdus în țară, cu eludarea taxelor vamale, cele două

autoturisme.

Inculpata P.V., prin apărătorul ales, a solicitat achitarea în baza art.

10 lit. a) C. proc. pen., întrucât fapta nu există.

Astfel, a arătat că pe adeverința de repatriere eliberată de I.P.J.

Botoșani nu a existat nici o interdicție de a o înstrăina și că nu i se poate

reține calitatea de complice la înșelăciune, în condițiile în care nu a

cunoscut cine este cumpărătorul, iar pentru

întocmirea procurii nu i-a cerut

nimeni ajutorul.

Inculpata A.R., tot prin apărătorul ales, a solicitat în principal

achitarea în conformitate cu art. 10 lit. d) C. proc. pen., pe motiv că

infracțiunii îi lipsește latura obiectivă.

Sub acest aspect a susținut că în cauza

de față trebuia doar solicitată

anularea procurii pe calea

unei acțiuni civile, arătând totodată că notarul public nu este funcționar

public.

În subsidiar, a solicitat restituirea

cauzei la procuror, pentru refacerea

urmăririi penale,

întrucât sunt multe aspecte neclarificate și care vizează data cumpărării celor

două mașini, lipsa contractelor de vânzare-cumpărare ale acestora de la

poliție.

Instanța de fond a apreciat că apărările celor două inculpate sunt

neîntemeiate și Ie-a respins pentru următoarele

motive:

- adeverința de repatriere era nominală, iar la primirea acesteia

inculpata P.V. a semnat de primire, cunoscând că

se acordau

facilități persoanelor venite din Republica Moldova;

- latura subiectivă a infracțiunii reținute în sarcina sa este

realizată, întrucât, o dată cu adeverința de repatriere, a înmânat

cumpărătorului și copie de pe actul său de identitate, în acest fel știind că

aceasta va fi folosită fără drept pentru achiziționarea de bunuri din străinătate,

cu scutirea de taxe vamale.

În ceea ce o privește de inculpata A.R., s-a reținut că în prevederile art.

147 C. pen., este lămurit înțelesul termenilor de

funcționar public și de funcționar, arătându-se că prin funcționar

public se

înțelege orice persoană care exercită permanent sau temporar,

cu orice titlu, indiferent cum a fost investită, o însărcinare de orice natură,

retribuită

sau nu, în serviciul unei

unități dintre cele la care se referă art. 145, iar prin

funcționar se

înțelege oricare dintre aceste persoane, precum și orice salariat care exercită

o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele arătate.

De altfel, în conformitate cu art. 14 din Legea nr. 36/1995,

activitatea notarilor publici se desfășoară în cadrul unui birou în care pot

funcționa unul sau mai mulți notari publici asociați, cu personalul auxiliar

corespunzător, evidența birourilor de notari publici și lucrările privind

numirea și încetarea funcțiilor notarilor publici fiind întocmite de personalul

de specialitate notarială din Ministerul Justiției.

S-a mai reținut că, potrivit art. 17 și

25 din Legea nr. 36/1995, ministrul

justiției numește sau

suspendă din funcție pe notarul public și că în cadrul

acestor birouri, care prestează servicii de interes public, există

raporturi de

serviciu care nu pot fi restrânse numai la raporturi

juridice de muncă; chiar dacă între notar și biroul notarial nu există

raporturi tipice de muncă, pe

durata cât

notarul își desfășoară activitatea în cadrul biroului notarial el se

află

în serviciul acestui birou, a cărui înființare este dată în atribuțiile

Ministerului Justiției, care emite ordine în acest sens, în baza art. 15 din

Legea nr. 13/1995.

Cât privește autonomia funcției de notar, aceasta se referă la

modalitatea îndeplinirii serviciului de interes public, sub care aspect notarul

nu are o subordonare ierarhică și se supune numai legii, ceea ce nu exclude,

însă, calitatea lui de funcționar public.

Prin urmare, condiția ca subiectul activ al infracțiunii prevăzute în art.

249 C. pen., să fie funcționar este îndeplinită și în cazul notarului public.

Față de aceste considerente, instanța de

fond a constatat că probele

administrate în cauză confirmă

vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunilor pentru care au trimiși în

judecată.

Cât privește individualizarea pedepsei aplicată inculpatului P.l., pe

lângă gravitarea celor două fapte reținute în sarcina acestuia, instanța a mai

avut în vedere împrejurările în care acestea au fost comise

și persoana inculpatului, care se află la prima

confruntare cu legea penală,

a avut atât înainte cât și după săvârșirea

infracțiunilor o bună comportare în familie și în societate, motiv pentru care

a reținut în favoarea acestuia circumstanțe atenuante, cu consecința juridică a

reducerii pedepsei sub limita minimă stabilită de norma de încriminare,

dispunând suspendarea condiționată a executării pedepsei, în conformitate cu

dispozițiile art. 81 – art. 83 C. pen.

În ceea ce le privește pe inculpatele P.V. și A.R., prima instanță a

apreciat că se impune achitarea acestora în baza art. 10 lit. b

1

) C.

pen., cu referire la art. 18 față de modul și mijloacele de săvârșire al

faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de

urmarea produsă, precum și de persoana și conduita inculpatelor.

Astfel, s-a reținut că cele două inculpate au avut o conduită

ireproșabilă în familie și societate, P.V. vânzând adeverința

din lipsa mijloacelor materiale, având în

întreținere patru copii, din care trei

erau studenți, iar o perioadă de

timp după venirea în țară nu a avut serviciu, iar A.R. a făcut dovada că are un

număr de 13 persoane angajate la notariat, cărora le achită pe lângă salarii și

toate obligațiile fiscale față de stat, având și patru copii în întreținere.

declarat recurs.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secției penale a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, sub numărul nr. 10957/1/2006, iar prin încheierea din 20

octombrie 2006 s-a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale cu

excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 28

1

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen. și art. III alin. (3) din Legea nr. 356/2006 invocată de

recurenta inculpată A.R. și s-a dispus suspendarea

judecării cauzei

până la soluționarea excepției de

neconstituționalitate.

Prin decizia nr. 304 din 29 martie 2007 pronunțată de Curtea

Constituțională s-a respins, ca inadmisibilă, excepția invocată, dosarul fiind

restituit Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În ședința publică de judecată, cu ocazia dezbaterii recursurilor

inculpaților, apărătorii acestora au solicitat

admiterea recursurilor casarea

hotărârii instanței de fond, pentru

motivele expuse pe larg în partea introductivă a hotărârii.

În esență, s-a solicitat să se constate împlinirea termenului

prescripției speciale, prevăzut de art. 124 C. pen., cu referire la art. 122 alin.

(1) lit. d) C. pen. și să se dispună încetarea procesului penal, conform art. 11

pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., pentru

infracțiunea de neglijență în serviciu, prevăzută de art. 249 C. pen., reținută

în sarcina inculpatei A.R. și pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub

semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., reținută în sarcina

inculpatului P.l.

De asemenea, s-a solicitat achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru

infracțiunile reținute în

sarcina inculpaților A.R., P.V. și pentru

infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., reținută în

sarcina inculpatului P.l., susținându-se că nu sunt îndeplinite elementele

constitutive ale acestor infracțiuni și în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat

la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 C.

pen., reținută în sarcina inculpatului P.l., întrucât nu a săvârșit această

faptă.

Totodată, inculpații au solicitat și înlăturarea obligației de plată a

despăgubirilor civile stabilite de prima instanță.

Prin decizia penală nr. 2811 din 24 mai 2007 pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 10957/1/2006, s-au

respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații A.R., P.l. și P.V. împotriva

sentinței penale nr. 25 din 14 iunie 2006 a Curții de Apel Bacău, secția penală,

fiind obligați recurenții - inculpați la plata sumei de câte 300 lei cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut, în esență, că nu

s-a împlinit termenul de prescripție specială a răspunderii penale pentru

infracțiunea de neglijență în serviciu, prevăzută de art. 249 C. pen., reținută

în sarcina inculpatei A.R. și pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub

semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., reținută în sarcina

inculpatului P.l. Totodată, a arătat că sunt întrunite elementele constitutive

ale infracțiunilor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată și au

fost condamnați în fond, menținând hotărârea atacată.

II. 1. Contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat P.l.

la 29 mai 2007 a fost admisă în principiu la data de 14 noiembrie 2007 și în

fond, la data de 30 ianuarie 2008, prin decizia penală

nr. 371 din aceeași dată, reținându-se că judecarea recursului s-a

făcut cu

lipsă de procedură față de acesta, fiind citat la vechiul

domiciliu deși la fond, cu ocazia audierii, și-a indicat noua adresă, depunând

chiar și o copie de pe cartea de identitate.

Curți de Casație și Justiție, secția penală, în partea privindu-l pe

contestator, ca efect a admiterii contestației în anulare, Înalta Curte,

procedând la rejudecarea recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., constată următoarele:

a). Prin ordonanța nr. 76/P72000 din 31 ianuarie 2001 a Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Suceava s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a

învinuiților P.l. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 290, art. 215

alin. (1) C. pen. și art. 178 din Legea nr. 141/1997 și P.N. pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) C. pen.,

aplicându-se față de aceștia o amendă administrativă. Totodată, față de notarul

public A.R. s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzută de art. 289 și 26 raportat la art. 215 alin. (1) C.

pen.

b). Prin ordonanța nr. 2796/2003 din 2 aprilie 2003 a Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a infirmat ordonanța nr. 76/P72000

din 31 ianuarie 2001 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava,

dispunându-se redeschiderea urmăririi penale în vederea continuării

cercetărilor față de învinuiților P.l. și P.N. pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzută de art. 290, art. 215 alin. (1) C. pen. și art. 178 din Legea nr. 141/1997,

precum și față de notarul public A.R. pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzută de art. 289 și art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) C. pen.

Pentru a dispune în acest sens, procurorul ierarhic superior a indicat:

să se verifice la biroul notarial registrele generale și actele cate au stat la

baza autentificării procurii și motivele pentru care notarul a autentificat un

înscris fără ca persoana care își exprimă voința să fie prezentă, sens în care

se va proceda la reaudierea notarului; să se ridice actele de vânzare -

cumpărare a autoturismelor respective, urmând a se extinde cercetările penale

și cu privire la falsificarea acestor înscrisuri deoarece sunt întocmite în

baza unei procuri de reprezentare falsă; să se solicite relații de la B.V. Botoșani

– D.R.V. lași pentru a se stabili taxele vamale și accizele datorate de cei doi

învinuiți prin introducerea în țară a celor două autoturisme pe baza unor

documente false.

c). După reluarea urmăririi penale, procurorul de caz s-a rezumat la a

începe urmărirea penală față de învinuiții P.l., A.R. și P.V., urmată doar de

audierea acestora, prezentarea

materialului

de urmărire penală și întocmirea rechizitoriului.

Înalta Curte apreciază că prin nerespectarea întocmai a indicațiilor

obligatorii cuprinse în ordonanța de infirmare a primei soluții dispuse de

procuror, s-a încălcat însăși scopul procesului

penal, prevăzut în art. 1 C. proc. pen.

, potrivit căruia „procesul penal

are ca scop

constatarea la timp și în mod

complet a faptelor care constituie infracțiuni,

astfel ca orice persoană

care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici

o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală”. În concret, neridicându-se

de la organele de poliție actele de vânzare - cumpărare a autoturismelor

respective, nu s-a stabilit de cine au fost completate, cine a fost vânzătorul,

ce rol a avut inculpatul

P.l. și cum au

permis organele de poliție înmatricularea pe numele altei persoane decât cea

care a făcut importul definitiv și care beneficia de

scutirea vamală.

Lămurirea acestor aspecte era esențială în condițiile în care, prin

procura nr. 6995 din 30 septembrie 1999, P.l. era împuternicit de P.

V., cetățeanul moldovean care beneficia în mod

valabil de facilități

vamale, conform adeverinței de repatriat nr. 186962

din 15 septembrie 1999, să o reprezinte în fața organelor vamale pentru îndeplinirea

formalităților

vamale

privind autovehiculule aduse din străinătate, la

R.A.R. și la organele de poliție pentru înmatricularea autovehiculelor. Or,

examinând conținutul

procurii, se poate lesne observa că inculpatul P.l.

nu a fost împuternicit decât să înmatriculeze autovehiculele, evident pe numele

mandantului, nicidecum să le înstrăineze, deci teoretic era imposibil ca acesta

să se prezinte în fața organelor de poliție, în numele mandantului, în vederea

înstrăinării celor două autovehicule. Urmărirea penală o omis complet să

probeze în ce circumstanțe autovehiculele au fost

înmatriculate, pentru prima oară în România, pe numele lui P.N.,

care

nu a mai fost cercetat în cauză, situație în care nu se poate reține

contribuția inculpatului P.l., în lipsa contractelor de vânzare -

cumpărare prezentate organelor de poliție în

vederea înmatriculării.

Pe de altă parte, urmărirea penală nu a lămurit în ce constă

prejudiciul adus bugetului de stat, în condițiile în care, în mod constant

autoritatea vamală a arătat că „documentul care stă la baza acordării

facilităților prevăzute cu ocazia repatrierii unei persoane este Adeverința de

repatriere eliberată de I.J.P., semnată de Șeful acestuia, în raza căruia își

stabilește domiciliul definitiv persoana repatriată. Acesta este documentul de

bază care, dacă se constată că este fals, a fost obținut în condiții ilegale, a

fost obținut pe baza unor informații sau documente false, duce la anularea

facilităților menționate și atunci Biroul vamal Botoșani se înscrie ca parte

civilă.(...).

Dacă se constată (...) falsuri sau alte asemenea nereguli, la alte documente

depuse în momentul importului, decât cel menționat, este de competența dvs.

(s.n. a organelor de urmărire penală) să luați măsurile prevăzute de lege, dar

nu constituie motiv pentru suspendarea facilităților”.

Văzând și prevăzută H.G. nr. 626/1997, anexa 6 pct. 9, în baza căreia

persoanele repatriate beneficiau necondiționat de scutirea de taxă vamală

pentru două autovehicule, într-un interval de 9 luni de la data stabilirii

definitive a domiciliului, se poate observa că aceasta a fost extrem de

permisivă, neprevăzând condiția deținerii anterioare a

respectivelor bunuri (modificări în acest sens survenind abia în anul

2001

prin H.G. nr. 1114/2001); totodată, niciunul dintre actele

menționate nu

prevede expres interdicția

înstrăinării acestor bunuri, după introducerea în

țară.

În concluzie, față de precizările Biroului vamal și dispozițiile

legislative în vigoare la data săvârșirii

faptelor, se impune a se stabili dacă

împrejurările concrete ale cauzei

puteau duce la suspendarea facilităților vamale recunoscute de lege persoanei

repatriate, în condițiile în care nu sunt indicii ale obținerii nelegale a

documentului ce atestă această calitate, adeverința de repatriat.

Pentru ca procurorul să refacă urmărirea penală în sensul celor

arătate, precum și pentru administrarea oricăror alte probe necesare

stabilirii stării de fapt și a vinovăției tuturor

participanților, Curtea apreciază

că este necesară restituirea cauzei la

parchet pentru constatarea împrejurărilor arătate.

Deși la acest moment dispozițiile art. 333 C. proc. pen., nu mai sunt

în vigoare, fiind abrogate prin Legea nr. 356/2006 publicată la 7 august 2006

și intrată în vigoare la 7 septembrie 2006, iar regula o constituie aplicarea

imediată a normelor de procedură, Curtea apreciază că se află în prezența unui

caz de extraactivitate a normelor procesual penale, generat de nereglementarea

acestei situații prin normele tranzitorii ale respectivei legi. Aceasta,

întrucât la momentul sesizării instanței prin rechizitoriu, 8 martie 2004, în

timpul judecății în fond, unde au fost invocate aceste lipsuri ale urmăririi

penale, la data pronunțării sentinței instanței de fond, 14 iunie 2006, precum

și la data formulării

recursurilor (critica

privind omisiunile urmăririi penale figurând la pagina a

treia a

motivelor de recurs depuse de coinculpata A.R. la data de 28 iunie 2006),

soluția restituirii cauzei la procuror, și pentru alte motive decât cele ce se

regăsesc în prezent în dispozițiile art. 332 C. proc. pen., era prevăzută de

lege. O soluție asemănătoare în jurisprudența

instanțelor

din România a fost generată de abrogarea, prin aceeași lege, a

pct. 17/1

al art. 385

9

C. proc. pen., instanțele continuând a examina

hotărârile atacate prin prisma acestui caz de casare, în vigoare la data

declarării recursului, inclusiv după data

abrogării

exprese, ultraactivitatea normei de procedură fiind, și de această

dată,

produsul jurisprudenței.

Pentru toate aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 385

16

alin. (2) raportat la art. 380 C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul

formulat de inculpatul P.l., va casa în parte sentința numai cu privire la

acest inculpat și va dispune restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Suceava pentru refacerea

urmăririi

penale, urmând a fi efectuate următoarele activități:

-

ridicarea de la organele de

poliție a actelor de vânzare – cumpărare a autoturismelor respective, pentru a

se stabili de cine au fost completate,

cine a fost vânzătorul, ce rol a

avut inculpatul P.l. și cum a fost posibilă înmatricularea pe numele altei persoane

decât cea care a făcut importul definitiv și care beneficia de scutirea vamală,

având în vedere și împrejurarea că inculpatul P.l. nu a fost împuternicit decât

să înmatriculeze autovehiculele, evident pe numele mandantului, nicidecum să le

înstrăineze;

- se vor identifica cumpărătorii celor două autoturisme și vor fi

audiați pentru a se stabili în ce condiții au efectuat tranzacțiile, de la cine

au cumpărat și cui au plătit prețul;

- se vor audia lucrătorii de poliție care

au efectuat înmatricularea și

respectiv

radierea, pentru a se stabili în ce circumstanțe autovehiculele au

fost înmatriculate, pentru prima oară în România, pe numele lui P.N.,

deși persoana care beneficia de scutirea vamală era P.V. iar mandatarul

acesteia, P.l., avea procură să înmatriculeze bunurile pe și în numele

mandantului; de asemenea, se va verifica dacă era posibilă înmatricularea unui

autoturism, fără plata accizelor și taxelor vamale și accizelor, pe numele

altei persoane decât cea care beneficia de scutire vamală și de ce polițiștii

de la Serviciul înmatriculări nu au pretins lui P.N. să facă dovada achitării

acestor taxe la momentul înmatriculării;

- se vor efectua confruntări și expertize grafologice, în măsura în

care urmărirea penală o va necesita;

- se vor solicita precizări B.V. Botoșani – D.R.V. lași pentru ca, în

raport și de dispozițiile legislative în vigoare la data săvârșirii faptelor,

să se stabilească dacă, în concret, există un prejudiciu în cauză și dacă

împrejurările concrete ale cauzei puteau duce la suspendarea facilităților

vamale recunoscute de lege persoanei repatriate, în condițiile în care nu sunt

indicii ale obținerii nelegale a documentului ce atestă această calitate,

adeverința de repatriat;

- se vor efectua verificări privind procedura aplicabilă la data

introducerii în tară a celor două autoturisme în condițiile H.G. nr. 626/1997,

respectiv dacă era posibilă și se uzita înstrăinarea autoturismelor introduse

de persoanele repatriate, cu scutire de

taxe

vamale, încă înainte de prima înmatriculare în România;

- se va stabili dacă fapta de a introduce în țară cele două autoturisme

în condițiile deja stabilite și înmatricularea lor potrivit datelor ce vor fi

furnizate de anchetă constituie infracțiune sau contravenție și, în acest ilitim

caz, care este încadrarea juridică corectă a faptei, respectiv înșelăciune sau

contrabandă;

- se vor efectua orice alte activități ce vor rezulta cu necesitate din

derularea urmăririi penale.

Conform dispozițiilor 192 alin. (3) din

același cod, cheltuielile judiciare

avansate de stat rămân

în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul P.l.

împotriva sentinței

penale nr. 25 din 14 iunie 2006

pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală.

Casează în parte sentința numai cu privire la recurentul inculpat și

dispune restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava

pentru refacerea urmăririi penale.

Cheltuielile judiciare avansate de stat

rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 12 martie 2008.