ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2434/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2434/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 16 iunie 2009, pronunțată în dosarul nr. 4545/2/2009 (nr. 1193/2009), Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, invocată de recurenta petentă M.A. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că prin încheierea din 14 mai 2009, Tribunalul București, secția I penală (ca instanță de recurs), a respins, ca neîntemeiată, cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurenta M.A.
cu privire la neconstituționalitatea dispoziției art. 29 din Legea nr. 47/1992 potrivit căreia „dosarul va fi trimis judecătorului în termen de 5 zile de la primirea adresei prin care se solicită dosarul.” În recursul declarat împotriva încheierii din 14 mai 2009, în fața curții de apel, recurenta a invocat o nouă excepție de neconstituționalitate, de data aceasta a dispozițiilor art. 26 alin. (6) ultima teză din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, text potrivit căruia „recursul se judecă în termen de 3 zile”. Recurenta a susținut că această dispoziție legală este neconstituțională în raport de prevederile art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) și (2), art. 20, 21, 24, 52, 54, 124, 129 și 148 alin. (2) din Constituția României și ale art. 6 alin. (1), art. 13, 14, 17 și art. 53 din C.E.A.D.O.L.F.
Curtea de Apel București a constatat că, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 „dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.” Cum din cuprinsul sesizării excepției de neconstituționalitate a textului privind mențiunea că „recursul se judecă în termen de 3 zile” nu rezultă o legătură directă cu obiectul recursului supus judecății, respectiv, excepția de neconstituționalitate a dispoziițiilor art. 278 alin. (3) C. proc.
pen., raportat la art. 16 alin. (2), art. 21 alin. (3) și art. 124 alin. (1) și (2) din Constituție, Curtea a constatat excepția ca fiind promovată fără a îndeplini exigențele de admisibilitate prevăzute de art. 29 și, în consecință, a respins-o ca inadmisibilă. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs petiționara M.A. care a solicitat instanței atașarea în întregime a dosarului nr. 84/P/2005 în care D.N.A. a emis soluția de netrimitere în judecată împotriva căreia petenta a formulat plângere la Judecătoria sectorului 2 București. Recursul este nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, instanța de judecată în fața căreia se invocă o excepție de neconstituționalitate, trebuie să verifice îndeplinirea cumulativă a celor trei condiții referitoare la existența în vigoare a dispoziției criticate, legătura acesteia cu soluționarea cauzei și nedeclararea anterioară a ei ca neconstituțională.
Or, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, invocată de petiționară în fața instanței de recurs Curtea de Apel București, nu are legătură cu soluționarea cauzei al cărei obiect îl constituie excepția de neconstituționalitate invocată în fața instanței de fond, Tribunalul București, și care avea un cu totul alt conținut. În consecință, Curtea constată că în mod just instanța a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale. Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că prin succedarea unor astfel de cereri, desfășurarea cursului dosarului inițial, având ca obiect recurs la sentința judecătoriei prin care s-a soluționat o plângere în baza art. 278 1 C. proc.
pen., a fost deviată spre instanța supremă, instanță care nu este competentă în nici un grad de jurisdicție în această pricină. Pentru aceste motive, constatând că recursul declarat este nefondat, Înalta Curte va dispune respingerea acestuia și obligarea recurentei petiționare la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara M.A. împotriva încheierii din 16 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 4545/2/2009 (1193/2009). Obligă recurenta petiționară la 160 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 iunie 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.