ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1148/2009

Asupra recursului penal de față;

În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 371 din 19 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul lași, în baza art. 334 C. proc. pen. a fost respinsă cererea formulată de inculpatul D.D.C., de schimbare a încadrării juridice a faptelor din infracțiunea de viol prev. de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de viol prev. de art. 197 alin. (1) C. pen.

A fost condamnat inculpatul D.(fost A.)D.C., în prezent aflat în Penitenciarul lași, fără antecedente penale), la:

- 9 (nouă) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen.;

- 11 (unsprezece) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol, în formă continuată prev. de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 11 ani închisoare, sporită cu 1 (un) an închisoare, urmând ca, în final, inculpatul D.D.C. să execute pedeapsa de 12 (doisprezece) ani închisoare.

Potrivit art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului D.D.C., iar potrivit art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia, durata reținerii și arestării preventive din data de 06 august 2007 la zi.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., în condițiile și pe durata prev. de art. 71 C. pen.

În baza art. 197 alin. (3) teza finală C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

A fost obligat inculpatul D.D.C. să plătească părții civile M.M.P., suma de 6.000 de lei, cu titlu de daune morale.

A fost respinsă cererea de daune materiale formulată de partea civilă M.M.P.

S-a constatat că Spitalul Clinic de Urgențe „Sf. Spiridon" lași, cu sediul în lași, nu s-a constituit parte civilă în cauză.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.000 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

În dimineața zilei de 25 iulie 2007, în jurul orei 6, fiind împreună cu doi tineri rămași neidentificați, inculpatul D.D.C. a luat-o pe partea vătămată minoră M.M.P. din localitatea Drăgușeni și a dus-o în municipiul lași, cu un taxi, împotriva voinței acesteia, ținând-o la dispoziția sa până în jurul orei 10, când victima a reușit să fugă, supunând-o în tot acest timp unor suferințe fizice și psihice.

Astfel, inculpatul, folosindu-se de violența fizică și de amenințări, a încercat să întrețină un raport sexual normal cu partea vătămată M.M.P. și nereușind, a întreținut ulterior cu

ac

easta un act sexual oral, în condițiile în care știa că minora are vârsta de 14 ani.

Prima instanță și-a întemeiat soluția de condamnare a inculpatului, pentru săvârșirea celor două infracțiuni, pe următoarele mijloace de probă: plângerea și declarațiile date de partea vătămată M.M.P., declarațiile martorilor audiați în cauză - M.E., B.D., T.G., Z.D., M.F.D., G.M.M., A.G., D.I., Z.A. și Z.C.S., procesul-verbal de cercetare la fața locului și de depistare a inculpatului, însoțit de planșele foto, raportul de constatare medico-legală, ce a atestat leziunile suferite de partea vătămată, biletul de externare a părții vătămate din Spitalul Clinic de Urgențe „Sf. Spiridon" lași - Clinica Chirurgie maxilo-facială, fișa de examinare psihologică a părții vătămate și referatul de situație, întocmite de D.G.A.P. lași - Serviciul pentru Situații de Urgență, coroborate cu declarațiile inculpatului.

Î

mpotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel inculpatul

D.D.C., care a solicitat, în raport de declarația dată în mod nemijlocit de partea vătămată în fața instanței de apel, să se dispună achitarea sa, pentru ambele infracțiuni, în baza

art. 11

pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Prin decizia penală nr. 33 din 5 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel lași, secția minori și familie, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul D.D.C., împotriva sentinței penale nr. 371 din 19 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul lași, în dosarul nr. 7421/99/2007.

A fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus arestarea preventivă a acestuia de la 19 iunie 2008, la zi.

A fost obligat apelantul inculpat să plătească statului suma de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei a reprezentat onorariul apărătorului din oficiu pentru partea vătămată M.P.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel lași a constatat că situația de fapt a fost corect reținută de prima instanță, care a analizat mijloacele de probă administrate în ambele faze ale procesului penal, cu evidențierea elementelor ce s-au coroborat și care au demonstrat indubitabil existența faptelor de lipsire de libertate, în mod ilegal și de viol, precum și vinovăția inculpatului în comiterea acestora.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul D.D.C. care, prin apărătorul ales, a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 18, pct. 17 și pct. 14 C. proc. pen., criticând-o ca nelegală și netemeinică sub următoarele aspecte:

- în cauză s-a comis o gravă eroare de fapt, ce a avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare a

inculpatului, solicitându-se a se dispune achitarea acestuia, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât partea vătămată l-a însoțit de bună-voie pe inculpat în taxi și a consimțit la întreținerea de relații sexuale, violențele fiind minime și fără legătură cu înfrângerea voinței acesteia;

- în baza art. 334 C. proc. pen., s-a solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptei de viol, din infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (19 C. pen., prin înlăturarea cauzelor legale de agravare prevăzute de art. 41 alin. (2) C. pen. și de art. 197 alin. (3) C. pen., întrucât inculpatul a întreținut un singur act sexual oral cu partea vătămată și nu a cunoscut vârsta acesteia;

- pedepsele stabilite inculpatului nu au fost corect individualizate, în raport de circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor și de datele personale ale inculpatului (persoană tânără, cu o conduită corespunzătoare în societate și care nu a mai avut nici un conflict cu legea penală), astfel că s-a solicitat reducerea cuantumului pedepselor, prin reținerea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din

oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

, combinat cu art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

C. proc. pen., constată că, prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptelor comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.

De asemenea, instanța de fond a efectuat o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpatului, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acestora, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.

Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să fie gravă, adică, pe de o parte, să fi influențat asupra soluției cauzei, iar pe de altă parte, să fie vădită, neîndoielnică.

Eroarea gravă de fapt nu privește dreptul de apreciere a probelor, ci

discordanța între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente, care au avut drept consecință pronunțarea altei soluții decât cea pe care materialul probator o susține.

Verificând probatoriul administrat în cauză, prin prisma apărărilor formulate de inculpat, Înalta Curte constată că, este nefondată susținerea acestuia în sensul că faptele ce i-au fost reținute în sarcină nu au existat în materialitatea lor și că a fost comisă o gravă eroare de fapt.

Astfel, din examinarea mijloacelor de probă aflate în dosarul de urmărire penală, coroborate cu probele administrate nemijlocit în cursul cercetării judecătorești, Înalta Curte reține următoarele:

Partea vătămată M.M.P. și-a pierdut mama la vârsta de 2 ani, astfel că a rămas în îngrijirea tatălui, M.V., locuind în comuna Drăgușeni

împreună cu acesta, cu fratele mai mare G.M.M., în

vârstă de 24 de ani și soția acestuia, precum și cu un alt frate, M.D.F.

, în vârstă de 16 ani.

Ocazional, partea vătămată mai stătea la bunica paternă, M.M., în vârstă de 76 de ani, precum și la o mătușă, B.F. Datorită slabei ocrotiri, rezultând din faptul că tatăl era mai mult plecat la muncă în alte localități, partea vătămată în vârstă de 14 ani, a intrat în abandon școlar (referatul de situație - f. 68-70 dos. u.p.)

Inculpatul D.D.C., locuiește în municipiul lași, fiind comerciant în bazar, iar prin intermediul fostei sale prietene, C.A., l-a cunoscut pe martorul S.D., căsătorit cu S.E.E., care este sora părții vătămate M.M.P.

În luna octombrie 2006 inculpatul a botezat copilul martorului S.D., împrejurare în care a cunoscut-o pe partea vătămată, iar ulterior a revenit în vizită la cumătrul său, situație în care a revăzut-o pe minoră.

În după-amiaza și seara zilei de 24 iulie 2007 inculpatul a consumat băuturi alcoolice, în mai multe localuri din lași, continuând să bea și în cursul nopții de 24/25 iulie 2007. Spre dimineață, însoțit de un prieten necunoscut, inculpatul s-a deplasat cu un taxi marca Cielo, de culoare galbenă, condus de un bărbat rămas neidentificat, în satul Drăgușeni, unde a ajuns în jurul orei 5. Deranjat de vizita inculpatului, care și în trecut îi crease probleme pe fondul consumului de băuturi alcoolice, martorul S.D. nu l-a primit în casă și i-a cerut să plece. Fiind avertizat de la întâlnirile precedente, în legătură cu interesul inculpatului pentru fetele din zonă, martorul a refuzat să îl însoțească pe acesta și nici nu i-a dat lămuririle cerute despre locurile în care ar fi putut să îi găsească pe C.V. (tatăl fostei prietene), pe partea vătămată ori pe fratele acesteia.

De la martorul S.D. inculpatul s-a dus la locuința părții vătămate, unde se afla doar minorul M.D.F., căruia i-a spus că îl caută pe cumătrul său, după care l-a rugat pe minor să îl însoțească în satul Cioca-Boca din comuna Scheia, pentru a-i arăta unde locuiesc părinții lui S.D.

Inculpatul s-a deplasat în localitatea respectivă cu același autoturism, oprindu-se pentru scurt timp la locuința părinților lui S.D., după care, în jurul orei 6 dimineața s-a îndreptat din nou spre comuna Drăgușeni.

Pe drum, inculpatul a observat-o pe partea vătămată, motiv pentru care a oprit taxiul, din care a coborât împreună cu martorul minor M.D.F.

Inculpatul a abordat-o pe partea vătămată, cerându-i acesteia să-l însoțească, pentru a-i arăta de unde poate lua țigări. Deși inițial a fost refuzat, inculpatul a luat-o de mână pe partea vătămată, conducând-o la autoturism.

Cu o singură excepție, declarația dată de martorul M.D.F. în data de 02 august 2007 (f. 94-95 dos. u.p.), depozițiile

martorilor oculari se coroborează în sensul că, inculpatul nu a uzat de violențe pentru a o convinge pe partea vătămată să urce în mașină (declarațiile martorilor M.D.F. - f. 89-90 și 94-95 dos. u.p. și f. 70 instanță; A.G.- f. 100 dos. u.p. și f. 68 instanță).

După ce partea vătămată a urcat în taxi, autoturismul a oprit pentru ca inculpatul să își cumpere țigări, împrejurare în care martorul D.I. nu a remarcat ca partea vătămată să pară îngrijorată sau neliniștită din cauza companiei în care se afla (f. 101-102 dos. u.p. și f 44 instanță).

În continuare, autoturismul în care, pe lângă inculpat și partea vătămată, se mai aflau șoferul și un alt pasager, s-a pus în mișcare deplasându-se către lași. Realizând că nu se îndreaptă către locuința ei, așa cum crezuse, partea vătămată și-a dat seama că se află în pericol. Temerile i-au fost confirmate atunci când inculpatul a cerut șoferului să oprească mașina la ieșirea din Drăgușeni, după care acesta a coborât, trăgând-o și pe partea vătămată într-un lan de porumb.

Aceasta a opus rezistență, reușind să fugă, însă a fost prinsă de către inculpat care a lovit-o cu pumnii, cu o asemenea forță, încât partea vătămată a suferit o comoție. Când și-a recăpătat cunoștința, partea vătămată a relatat că se afla în taxi pe bancheta din spate, cu capul pe genunchii inculpatului, care i-a spus că a găsit-o pe marginea drumului bătută și violată.

Ajunși în lași, inculpatul și partea vătămată au coborât din autoturismul cu care călătoriseră până atunci, în zona împădurită a dealului Cetățuia, lângă o pasarelă , după care inculpatul a chemat prin telefon un alt taxi, condus de o cunoștință a sa, respectiv de martorul T.G. (declarațiile de la f. 80-83 dos. u.p.).

Martorul a relatat că a observat-o pe partea vătămată că avea urme

de lovituri pe față, că aceasta a vomat în mașină, iar când s-a arătat interesat de cele întâmplate, inculpatul i-a oferit aceeași versiune, respectiv că a găsit-o bătută și violată.

Din parcarea de lângă mănăstire inculpatul a dus-o pe partea vătămată în pădurea împrejmuitoare și i-a cerut să întrețină relații sexuale. Deși a fost refuzat, iar partea vătămată i-a spus că se află la

prima experiență sexuală, inculpatul a lovit-o peste față și apoi a zgâriat-o

cu un băț, amenințând-o că îi va străpunge abdomenul. în aceste împrejurări partea vătămată a cedat și, la cererea inculpatului, s-a

dezbrăcat și I-a dezbrăcat și pe acesta, inculpatul încercând de mai multe

ori să realizeze un act sexual complet, însă nu a reușit. Imposibilitatea consumării actului sexual s-a datorat stării de ebrietate a inculpatului, dar și configurației organelor genitale ale părții vătămate, care era virgină.

La scurt timp inculpatul a reluat agresiunea sexuală, forțând-o pe partea vătămată la un raport sexual oral.

Epuizat de oboseală și alcool, pe care I-a consumat în tot cursul dimineții, inculpatul a adormit, iar pentru a se asigura că partea vătămată nu fuge, s-a culcat pe hainele acesteia.

Profitând de faptul că inculpatul a adormit, partea vătămată a îmbrăcat maioul acestuia și a fugit la Mănăstirea Cetățuia, unde a cerut ajutor martorelor M.E. și B.D., care au chemat poliția.

Împreună cu organele de poliție partea vătămată s-a deplasat, în jurul orei 11, în locul unde dormea inculpatul (procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșele foto - f 25-26 și f. 32-45), după care aceasta a fost transportată la spital.

Fiind audiat, inculpatul D.D.C. a avut o atitudine negativă pe întreaga durată a procesului penal, ascunzând identitatea persoanelor care l-au însoțit în dimineața zilei de 25 iulie 2007 în lași, Drăgușeni și satul Cioca-Boca. Acesta a dat mai multe declarații contradictorii, împiedicând prin aceasta aflarea adevărului și lămurirea cauzei sub toate aspectele.

Astfel, în cursul urmăririi penale a oferit diferite versiuni, neverosimile și necoroborabile cu alte mijloace probatorii, asupra celor petrecute în dimineața zilei de 25 iulie 2007, constanta acestora fiind că, nu a constrâns-o pe partea vătămată la relații sexuale, că aceasta l-a însoțit de bună voie și că, în realitate, ar fi fost violată în noaptea de 24/25.07.2007 de un anume M. (v. f. 123-125, 130-137, 137-139, 144-146 dos. u.p.). Aceeași atitudine oscilantă și nesinceră, caracterizată prin reveniri asupra declarațiilor anterioare, a fost adoptată de inculpat și în fața instanței, cu ocazia audierilor în cursul procedurilor privitoare la luarea și prelungirea măsurii arestării preventive (v. f. 154, 157, 164 dos. u.p.), cât și la audierea pe fondul cauzei (f. 42-43).

În faza apelului, inculpatul D.D.C. a solicitat reaudierea

părții vătămate și, în raport de noua declarație a acesteia, în care a susținut că a mers de bună voie cu inculpatul, negând existența raporturilor sexuale, a invocat nevinovăția sa, considerând că, în mod greșit, a fost antrenată răspunderea sa penală pentru cele două infracțiuni.

Critica este nefondată întrucât partea vătămată, anterior acestei audieri, în mod constant, pe parcursul cercetării judecătorești a oferit detalii credibile în legătură cu evenimentele petrecute în dimineața zilei de 25 iulie 2007 (filele 53-59 dos. urm. penală și filele 40-41 dos. instanță), arătând modul în care a fost luată de inculpat, care era însoțit de două persoane, transportată cu mașina, amenințată de acesta și în final, agresată sexual.

Susținerile constante ale părții vătămate sunt în concordanță cu

depozițiile martorilor M.D.F., A.G., D.I.

, Z.A., Z.C.S., persoane care l-au văzut pe inculpat în dimineața zilei de 25 iulie 2007 și au

perceput momentul în care acesta a abordat-o pe partea vătămată și a

condus-o la

autoturism, cu declarațiile date de martorele M.E. și B.D., angajate la Mănăstirea Cetățuia, cărora partea vătămată, speriată, îmbrăcată doar cu un maiou și cu urme de lovituri pe

față, Ie-a povestit că a fost luată cu forța de inculpat, dusă în pădure și violată, cu concluziile raportului de constatare medico-legală, ce atestă faptul că minora prezenta la data examinării mai multe leziuni, tumefacții echimotice, chemozis a întregii conjunctive bulbare ochi stâng, excoriații și comoție cerebrală, leziuni ce s-au putut produce prin loviri cu corpuri contondente (pumn, palme, etc), vindecabile în 11-13 zile de îngrijiri medicale și cu constatările referatului de situație și ale fișei de examinare psihologică a părții vătămate întocmite de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului lași - Serviciul pentru Situații de Urgență, potrivit cărora minora M.M.P. prezenta la data examinării o simptomatologie posttraumatică manifestată prin încordare, coșmaruri, stimă de sine scăzută și tendința de evitare a persoanelor și a locurilor ce-i reamintesc evenimentele petrecute.

Ca atare, în raport de situația de fapt relevată de probele expuse mai sus, Înalta Curte apreciază că declarația din faza apelului dată de partea vătămată nu poate fi reținută ca fiind reală, fiind dată pro causa, în încercarea de exonerare de răspundere penală a inculpatului, contravenind, conduitei constante avută de partea vătămată pe tot parcursul cercetărilor și celorlalte probe administrate în cauză.

În ce privește solicitarea recurentului inculpat prin apărător, de înlăturare a cauzelor legale de agravare prevăzute de art. 41 alin. (2) C. pen. și de alin. (3) al art. 197 C. pen., cu motivarea că inculpatul a întreținut un singur act sexual oral și că nu a cunoscut vârsta minorei, Înalta Curte constată, de asemenea, că este nefondată.

Astfel, cu privire la comiterea infracțiunii de viol, în formă continuată, Înalta Curte constată că au existat trei momente distincte în care inculpatul a exercitat violențe și amenințări, asupra părții vătămate, în scopul obținerii satisfacției sexuale.

Primul episod s-a consumat după ieșirea din Drăgușeni, când inculpatul a forțat-o pe partea vătămată să-l urmeze într-un lan de porumb. Opoziția părții vătămate a determinat pe inculpat să acționeze asupra acesteia cu brutalitate excesivă, tocmai în scopul anihilării totale a voinței acesteia și doar punerea victimei în stare de inconștiență a împiedicat consumarea actului sexual dorit probabil de către agresor.

Cert este că violența extremă cu care inculpatul a acționat împotriva părții

vătămate, a contribuit esențial la anihilarea capacității acesteia de a opune rezistență pe viitor.

Având în vedere însă că actul de inculpare nu a reținut explicit această faptă, ca un act material în conținutul constitutiv al infracțiunii de viol în formă continuată (pag. 7 din rechizitoriu), Înalta Curte îi va atribui relevanță juridică doar sub aspectul comiterii infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prin supunerea la suferințe.

Al doilea episod s-a consumat în pădurea de lângă Mănăstirea Cetățuia, când, prin exercitarea de acte de violență fizică și verbală, inculpatul a supus-o pe partea vătămată unei noi agresiuni, constând în încercările repetate de obținere a satisfacției sexuale, pe calea raportului

sexual normal. Datele criminalistice și medico-legale au confirmat că raportul sexual nu s-a consumat în accepțiunea sa fiziologică (nu au fost puse în evidență urme de spermă sau de sânge pe lucrurile ridicate din perimetrul infracțional, iar examenul victimei a stabilit că aceasta prezenta atribute morfologice de virginitate - f. 61, 62 dos. u.p.). Cu toate acestea, concluziile raportului de constatare medico-legală nu exclud posibilitatea ca raportul sexual să se fi consumat, fără deflorarea victimei (f. 61 dos. u.p.), acest dubiu fiind în favoarea inculpatului.

Al treilea moment s-a consumat prin obligarea victimei aflate în imposibilitate de a se apăra (minora se afla într-un loc izolat, în pădure, doar cu agresorul) la realizarea unui act sexual oral.

Potrivit art. 41 alin. (2) C. pen. „infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni".

Ca atare, condițiile de existentă a infracțiunii continuate reies din definiția acesteia, ele fiind următoarele:

- unitatea subiectului activ;

- unicitatea rezoluției infracționale;

- pluralitatea de acțiuni (inacțiuni) săvârșite la diferite intervale de timp, care să realizeze conținutul aceleiași infracțiuni.

Unitatea rezoluției infracționale

este condiția care privește latura subiectivă și în același timp cea esențială pentru existența infracțiunii continuate, în lipsa ei, actele infracționale identice având semnificația unui concurs real omogen. Ea trebuie să îndeplinească două cerințe esențiale: să fie prealabilă începerii activității infracționale și să dureze tot timpul cât se desfășoară acest gen de activitate.

Pluralitatea de acțiuni (inacțiuni)

săvârșite la diferite intervale de timp și care să realizeze fiecare în parte conținutul aceleiași infracțiuni, este o condiție care privește latura obiectivă a infracțiunii, cerința pluralității de acțiuni sau inacțiuni fiind realizată începând cu ipoteza când sunt cel puțin două.

Nu este necesar să existe o omogenitate faptică a acțiunilor

componente, trebuie doar ca deosebirile de ordin material dintre diversele

acțiuni să nu afecteze omogenitatea juridică a acestora, iar deosebirile să fie compatibile cu unitatea de rezoluție.

Acțiunile (inacțiunile) trebuie să fie săvârșite

la intervale de timp care să nu fie prea mari, pentru că aceasta ar însemna că nu mai există rezoluție unică, ci o pluralitate de rezoluții, cu consecința unei pluralități sub forma unui concurs. Când unele din actele infracționale sunt consumate, iar altele sunt rămase în faza de tentativă, dacă au fost comise pe baza aceleiași rezoluții infracționale, există infracțiune continuată și aceasta deoarece, potrivit art. 144 C. pen. „prin săvârșirea unei infracțiuni sau comiterea unei infracțiuni se înțelege săvârșirea oricăreia dintre faptele pe care lege le pedepsește ca infracțiune consumată sau ca tentativă".

Pe de altă parte, potrivit art. 197 alin. (1) C. pen. infracțiunea de viol constă în „actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de același sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-și exprima voința".

Definirea actului sexual de orice natură a generat dificultăți în practica judiciară, astfel că, în vederea unificării acesteia, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, în soluționarea unui recurs în interesul legii, (decizia nr. 3/2005), că prin act sexual de orice natură se înțelege „orice modalitate de obținere a unei satisfacții sexuale prin folosirea sexului sau acționând asupra sexului, între persoane de sex diferit sau de același sex".

În această interpretare, noțiunea de act sexual de orice natură include atât raporturile sexuale normale, dar și cele nefirești, heterosexuale, astfel că întreținerea unor raporturi sexuale normale, precedate sau urmate de raporturi sexuale anale sau orale, cu aceeași victimă, contrar voinței acesteia, constituie doar infracțiunea de viol, aceasta incluzând în conținutul său și actele nefirești în legătură cu viața sexuală, dacă sunt realizate prin constrângerea părții vătămate sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-și exprima voința.

Ca atare, definiția infracțiunii de viol permite să se constate că, în speță, inculpatul D.D.C., în realizarea unei rezoluții infracționale unice, obținerea satisfacției sexuale, prin constrângerea fizică și morală a părții vătămate minore M.M.P., a comis două acte materiale distincte, care determină reținerea în cauză a infracțiunii prevăzute de art. 197 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., chiar dacă primul act material a rămas sub forma infracțiunii tentate, în accepțiunea art. 20 alin. (2) C. pen.

Deși formele infracționale au, după cum se știe, caracter absorbant,

în sensul că forma perfectă, infracțiunea consumată, absoarbe formele imperfecte, tentativa ori actele pregătitoare, în situația când se succed imediat, absorbția nu mare are loc însă atunci când cele două acțiuni, prima tentată, iar cealaltă consumată, se săvârșesc după un oarecare interval de timp, având la bază o rezoluție unică infracțională, acțiunile

respective constituind astfel părți componente distincte ale unei infracțiuni

continuate.

Din cele expuse mai sus rezultă că, atunci când, după ce a săvârșit o tentativă, făptuitorul, acționând în baza aceleiași rezoluții, fie a continuat executarea începută și întreruptă, fie a reluat de la capăt, actele de executare, reușind să consume infracțiunea, cele două forme infracționale nu vor alcătui o unitate naturală de infracțiune, ci o infracțiune continuată, așa cum corect s-a reținut în cauză.

Cu privire la circumstanța agravantă inclusă, prin voința legiuitorului, în forma agravată a infracțiunii de viol, la alin. (3) al art. 197 C. pen., Înalta Curte constată că textul de lege amintit prevede pedepse mai severe, dacă subiectul pasiv al infracțiunii nu a împlinit

vârsta de 15 ani. Prin această tehnică de legiferare s-a urmărit realizarea unei protecții superioare a minorilor sub 15 ani, tocmai datorită consecințelor mult mai grave ale violului asupra psihicului acestor persoane vulnerabile. Rezultă că norma de incriminare obligă erga omnes la respectarea dreptului la libertate și, în special la libertate sexuală, a persoanelor cu vârsta sub 15 ani.

În apărarea sa, inculpatul a susținut că nu a cunoscut împrejurarea că partea vătămată nu împlinise vârsta de 15 ani, solicitând a se da eficiență în cauză dispozițiilor art. 51 alin. (2) C. pen., referitoare la eroarea de fapt, cu consecința înlăturării agravantei prevăzută în alin. (3) al art. 197 C. pen., reținută în sarcina sa.

Înalta Curte, constată că simpla invocare de către inculpat a necunoașterii vârstei reale a minorei, nu poate atrage exonerarea acestuia de răspundere penală, în condițiile art. 51 alin. (2) C. pen.

Potrivit textului legal mai sus citat nu constituie o circumstanță agravantă împrejurarea pe care infractorul nu a cunoscut-o în momentul săvârșirii infracțiunii.

Codul penal reglementează atât eroarea esențială (principală), care privește elementele constitutive ale infracțiunii și care are ca efect înlăturarea caracterului penal al faptei [art. 51 alin. (1)], cât și eroarea neesențială (secundară), care privește circumstanțele agravante și care are ca efect numai atenuarea răspunderii penale [art. 51 alin. (2)].

Pentru a produce efectele amintite, eroarea de fapt trebuie să existe în următoarele condiții:

a) făptuitorul trebuie să fi comis o faptă penală, pentru că numai în

măsura în care comportamentul acestuia intră în conflict cu norma penală

eroarea în care se află are relevanță penală;

b)în momentul săvârșirii faptei, făptuitorul trebuie să nu fi cunoscut o situație, stare sau împrejurare de care depinde caracterul penal al faptei sau care constituie o circumstanță agravantă.

Eroarea poartă asupra tipicității infracțiunii, făcând fie să nu existe infracțiunea, în cazul erorii esențiale (principale), fie să nu subziste forma agravantă sau calificată a infracțiunii, în ipoteza erorii neesențiale (secundare), făptuitorul urmând a răspunde pentru infracțiunea în varianta tip.

Probele administrate în cauză au demonstrat indubitabil că inculpatul cunoștea împrejurarea că partea vătămată era minoră sub 15 ani, neexistând vreun dubiu care să-i profite acestuia.

Astfel, din declarațiile martorilor rude ale victimei și chiar din declarațiile părților a rezultat că inculpatul a vizitat de câteva ori pe

cumătrul său din Drăgușeni și și-a afișat interesul pentru dezvoltarea unei

relații de prietenie intimă cu partea vătămată, ceea ce îndrituiește să se creadă că acesta nu a putut să nu cunoască vârsta minorei.

Din declarațiile martorelor M.E. și B.D., fără nici un interes în cauză, rezultă că acestea au perceput-o pe partea vătămată, în ziua în care au cunoscut-o, ca pe o minoră cu vârstă

fragedă, întrucât ambele au folosit cuvântul „fetiță", atunci când s-au referit la aceasta (v. f. 78, 79 dos. u.p.). Mai mult, în instanță, martora M.E. a sesizat diferențele fizionomice determinate de creșterea minorei, subliniind că atunci când a văzut-o prima dată, victima „arăta ca un copil" (f. 140), în vreme ce martora B.D., prin folosirea diminutivului „fetiță" , a descris sugestiv vârsta părții vătămate la data comiterii violului (f. 72).

Mai mult, la dosar se află și fotografii ale părții vătămate, care sunt elocvente în a dovedi că trăsăturile somatice și întreaga fizionomie erau cele normale, pentru un copil sub 15 ani (f. 24-29 și chiar f. 47 dos.u.p.).

Totodată, Înalta Curte constată că, în mod corect s-a reținut în sarcina inculpatului și forma agravată a infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., strâns legată de forma calificată a infracțiunii de viol, chiar dacă sub acest aspect nu s-a solicitat o schimbare de încadrare juridică.

Potrivit art. 189 alin. (2) C. pen., în cazul în care fapta de lipsire de libertate, în mod ilegal, a unei persoane este săvârșită prin răpire, de două sau mai multe persoane împreună, precum și în cazul în care victima este minoră sau este supusă unor suferințe, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani.

Așa cum s-a reținut în considerentele ce preced, infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal nu s-a realizat prin exercitarea de amenințări sau violențe în momentul urcării părții vătămate în autoturism. Acțiunile inculpatului s-au pliat pe elementele clasice ale racolării, urmate de răpire, care a fost favorizată de ascendentul moral asupra părții vătămate, decurgând din diferențele de vârstă și sex. Astfel, profitând de slaba educație a părții vătămate (minoră de 14 ani, aflată în abandon școlar, care a avut inițial încredere în inculpat, ce era cumătrul cumnatului ei S.D.), cât și de atitudinea duplicitară a fratelui minor al victimei (martorul M.D.F.), inculpatul a reușit să o convingă cu ușurință pe aceasta să urce în taxi. Ca atare, Înalta Curte reține că infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal s-a consumat în momentul în care autoturismul a părăsit localitatea Drăgușeni (în jurul orei 6,00) și a continuat până în momentul când victima a reușit să fugă, în siguranță (în jurul orei 10.00).

Reținerea formei agravate a infracțiunii de lipsire de libertate prev. de art. 189 alin. (2) C. pen. este determinată de faptul că inculpatul a luat minora din locul în care se afla și a dus-o într-un alt loc, împotriva voinței acesteia, fiind însoțit de alte două persoane rămase neidentificate care, prin prezența lor, au mărit șansele de reușită ale inculpatului, prin anihilarea posibilităților de apărare ale victimei.

De asemenea, având în vedere tratamentul aplicat victimei pe perioada cât a fost lipsită de libertate - inculpatul a exercitat în mod repetat acte de violență fizică asupra acesteia - în mod corect, prima

instanță a reținut forma agravată a infracțiunii prev. de art. 189 alin. (2) C. pen.

și prin prisma circumstanței agravante ce prevede „supunerea victimei unor suferințe".

Cererea inculpatului de a-i fi recunoscute circumstanțe atenuante personale, cu consecința reducerii pedepselor sub limita minimă prevăzută de textele sancționatorii, este de asemenea neîntemeiată.

Având în vedere circumstanțele reale și personale, care au fost deja expuse, accentuând asupra atitudinii negative a inculpatului, care a vădit nesinceritate și a refuzat să accepte și să-și asume răspunderea faptelor comise, ținând cont de brutalitatea excesivă cu care a acționat împotriva minorei, dar reținând și lipsa antecedentelor penale (cazier judiciar —f. 122 dos.u.p.), Înalta Curte apreciază că pedepsele de 9 și respectiv 11 ani închisoare aplicate acestuia, ambele situate în proximitatea minimului special, au fost corect stabilite, neimpunându-se reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen.

Împrejurarea că inculpatul nu are antecedente penale și a avut o bună conduită socială anterior comiterii faptelor nu justifică prin ea însăși, considerarea ei ca circumstanță atenuantă, și în consecință, atragerea aplicării unei pedepse reduse, întrucât în procesul de apreciere, elementele invocate trebuie raportate la gradul de pericol social al faptelor, la ansamblul condițiilor concrete în care acestea au fost săvârșite, precum și la orice alte elemente ce privesc persoana făptuitorului.

Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu

prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.D.C. împotriva deciziei penale nr. 33 din 5 decembrie 2008 a Curții de Apel lași, secția minori și familie.

Potrivit art. 385

17

alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 alin. (1) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 6 august 2007 la 30 martie 2009.

Î

n baza art.192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.D.C. împotriva deciziei penale nr. 33 din 5 decembrie 2008 a Curții de Apel lași, secția minori și familie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 6 august 2007 la 30 martie 2009.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30 martie 2009.