ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4612/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 454 din 27 mai

2008 a Curții de Apel Cluj a fost respinsă acțiunea formulată de SC C.V. SRL

Cluj-Napoca în contradictoriu cu Guvernul României, având ca obiect anularea

prevederilor din Normele Metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004 de

aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că dispozițiile art. 21 alin. (4) lit. m) din Legea

nr. 571/2003 privind Codul fiscal prevăd faptul că nu sunt deductibile

cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte

prestări de servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea

prestării acestora în scopul desfășurării activității proprii și pentru care nu

sunt încheiate contracte.

De asemenea, instanța de fond a

reținut că, prin Normele metodologice arătate, s-a prevăzut că pentru a deduce

cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte

prestări de servicii, trebuie să fie executate în temeiul unui contract.

Instanța de fond a reținut că

apărarea reclamantei în sensul că prin norma arătată este limitat modul de

justificare a prestării efective a serviciilor este neîntemeiată, atâta timp

cât aceasta putea dovedi cu orice alt document decât cele enumerate

exemplificativ în conținutul dispoziției legale.

Împotriva sentinței civile nr. 454

din 27 mai 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios

administrativ, a declarat recurs în termen legal reclamanta SC C.V. SRL Cluj-Napoca,

prin care s-a solicitat admiterea căii de atac, rejudecarea cauzei și admiterea

cererii introductive de instanță.

A învederat recurenta, prin motivele de recurs, că reținerea din

motivarea hotărârii pronunțate de instanța de fond, în sensul că sintagma

„orice alte materiale corespunzătoare” din finalul prevederilor atacate ar

semnifica posibilitatea justificării prestării efective a serviciilor prin

orice mijloc de probă nu este conformă cu realitatea. Sintagma menționată

semnifică o generalizare a tipului de probe enumerate în textul normativ

atacat, tip de probe ce se referă la înscrisuri ce se întocmesc, de regulă, cu

ocazia prestării serviciilor (situații de lucrări, procese-verbale de recepție,

rapoarte de lucru) sau în care se concretizează serviciile prestate (studii de

fezabilitate, de piață etc). Această generalizare exclude, totuși,

posibilitatea de probare a prestării efective a serviciilor prin alte mijloace

de probă, cum ar fi înscrisuri de altă natură ( facturi, registre de

intrare-ieșire, corespondență comercială etc.), martori sau expertize de

specialitate. Această limitare a mijloacelor de probă este nelegală, motiv

pentru care s-a solicitat admiterea recursului. Desigur că instanța de judecată

investită cu soluționarea unei contestații fiscale este liberă să aprecieze, de

la caz la caz, oportunitatea administrării anumitor probe solicitate de

reclamant, iar ulterior administrării probelor, va avea deplina libertate de a

aprecia relevanța acestora și forța lor probantă. Insă mijloacele generale de

probă, chiar și cu privire la aspecte strict determinate, cum este cazul tezei

probatorii a prestării efective a serviciilor, nu pot fi stabilite decât de

legiuitor, printr-un act normativ cu rang de lege organică, în nici un caz de

către Guvernul României (care nu are atribuții de legiuitor), printr-un act

normativ cu forță juridică inferioară.

Recursul este nefondat.

Potrivit

prevederilor art. 19 „Reguli generale” al Titlului

II

din Legea nr. 571/2003 privind Codul

fiscal, cu modificările și completările ulterioare, profitul impozabil se

calculează ca diferența între veniturile realizate din orice sursă și

cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal,

din care se scad veniturile neimpozabile și la care se adaugă cheltuielile

nedeductibile. La stabilirea profitului impozabil se iau în calcul și alte

elemente similare veniturilor și cheltuielilor, potrivit normelor de aplicare.

În

condițiile art. 21 alin. (4) lit. m) din Legea nr. 571/2003 privind Codul

fiscal, cu modificările și completările ulterioare, „nu sunt deductibile

cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte

prestări de servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea

prestării acestora în scopul desfășurării activității proprii și pentru care nu

sunt încheiate contracte”.

Pe de altă parte, pct. 48 din H.G.

nr.44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003

privind Codul fiscal prevede că „Pentru a deduce cheltuielile cu serviciile de

management consultanță, asistență sau alte prestări de servicii trebuie să se

îndeplinească cumulativ următoarele condiții: - serviciile trebuie să fie

efectiv prestate, să fie executate în baza unui contract încheiat între părți

sau în baza oricărei forme contractuale prevăzute de lege; justificarea

prestării efective a serviciilor se efectuează prin; situații de lucrări,

procese-verbale de recepție, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, de

piață sau orice alte materiale corespunzătoare; - contribuabilul trebuie să

dovedească necesitatea efectuării cheltuielilor prin specificul activităților

desfășurate”.

Instanța

de fond a reținut, în mod corect, prin raportare la sintagma „orice alte

materiale corespunzătoare” din cuprinsul părții 35 pct. 48 din Normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate

prin H.G. nr. 44/2004, că nu este limitat modul de justificare a prestării

efective a serviciilor, o asemenea justificare putând fi realizată prin

intermediul oricărui alt document decât cele enumerate exemplificativ în

conținutul normei legale a cărei anulare s-a solicitat.

Într-adevăr,

prin pct. 48 prima liniuță teza finală din Normele metodologice aprobate prin H.G.

nr. 44/ 2004 nu se încalcă dispozițiile art. 21 lit. m) C. fisc. și nici

prevederile din Codul de procedură fiscală sau Codul de procedură civilă

referitoare la mijloacele de probă ce pot fi administrate în fața autorităților

administrative fiscale sau a instanțelor de judecată.

Ministerul

Economiei și Finanțelor, potrivit prevederilor exprese ale art. 1 alin. (1) din

Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, este autorizat să elaboreze norme

metodologice, instrucțiuni și ordine de aplicare a codului fiscal și a

convențiilor de evitare a dublei impuneri, iar din acest punct de vedere

dispoziția de la pct. 48 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal

nu adaugă la lege, atâta vreme cât chiar în cuprinsul legii se prevede, la art.

21 alin. (4) lit. m) din Legea nr. 571/2003, că pentru a putea fi considerate

ca și deductibile cheltuielile de servicii de management, consultanță sau alte

prestări de servicii, contribuabilii trebuie să justifice necesitatea prestării

acestora în scopul desfășurării propriei activități și să facă dovada

încheierii unui contract.

Prevederile cuprinse la pct. 48 din Normele metodologice de aplicare a

Legii nr. 571/2003 sunt legale, de asemenea, și prin raportare la împrejurarea

că, în materie fiscală, înregistrările contabile se pot face numai pe bază de

înscrisuri, care au calitatea de documente justificative. În fine, în

elaborarea actului contestat au fost respectate dispozițiile Legii nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă, republicată, cu modificările și

completările ulterioare.

În raport de cele mai sus arătate,

se constată că motivele de recurs invocate în cauză de sunt neîntemeiate și că

sentința atacată este legală și temeinică. În consecință, în temeiul

prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va dispune respingerea ca

nefondat a recursului declarat de reclamanta SC C.V. SRL Cluj împotriva

sentinței civile nr. 454 din 27 mai 2008 a Curții de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC C.V. SRL

Cluj-Napoca împotriva sentinței civile nr. 454 din 27 mai 2008 a Curții de Apel

Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10

decembrie 2008.