ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4612/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 454 din 27 mai 2008 a Curții de Apel Cluj a fost respinsă acțiunea formulată de SC C.V. SRL Cluj-Napoca în contradictoriu cu Guvernul României, având ca obiect anularea prevederilor din Normele Metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004 de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că dispozițiile art. 21 alin. (4) lit. m) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal prevăd faptul că nu sunt deductibile cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte prestări de servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării acestora în scopul desfășurării activității proprii și pentru care nu sunt încheiate contracte.

De asemenea, instanța de fond a reținut că, prin Normele metodologice arătate, s-a prevăzut că pentru a deduce cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte prestări de servicii, trebuie să fie executate în temeiul unui contract. Instanța de fond a reținut că apărarea reclamantei în sensul că prin norma arătată este limitat modul de justificare a prestării efective a serviciilor este neîntemeiată, atâta timp cât aceasta putea dovedi cu orice alt document decât cele enumerate exemplificativ în conținutul dispoziției legale. Împotriva sentinței civile nr. 454 din 27 mai 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a declarat recurs în termen legal reclamanta SC C.V.

SRL Cluj-Napoca, prin care s-a solicitat admiterea căii de atac, rejudecarea cauzei și admiterea cererii introductive de instanță. A învederat recurenta, prin motivele de recurs, că reținerea din motivarea hotărârii pronunțate de instanța de fond, în sensul că sintagma „orice alte materiale corespunzătoare” din finalul prevederilor atacate ar semnifica posibilitatea justificării prestării efective a serviciilor prin orice mijloc de probă nu este conformă cu realitatea.

Sintagma menționată semnifică o generalizare a tipului de probe enumerate în textul normativ atacat, tip de probe ce se referă la înscrisuri ce se întocmesc, de regulă, cu ocazia prestării serviciilor (situații de lucrări, procese-verbale de recepție, rapoarte de lucru) sau în care se concretizează serviciile prestate (studii de fezabilitate, de piață etc). Această generalizare exclude, totuși, posibilitatea de probare a prestării efective a serviciilor prin alte mijloace de probă, cum ar fi înscrisuri de altă natură ( facturi, registre de intrare-ieșire, corespondență comercială etc.), martori sau expertize de specialitate. Această limitare a mijloacelor de probă este nelegală, motiv pentru care s-a solicitat admiterea recursului.

Desigur că instanța de judecată investită cu soluționarea unei contestații fiscale este liberă să aprecieze, de la caz la caz, oportunitatea administrării anumitor probe solicitate de reclamant, iar ulterior administrării probelor, va avea deplina libertate de a aprecia relevanța acestora și forța lor probantă. Insă mijloacele generale de probă, chiar și cu privire la aspecte strict determinate, cum este cazul tezei probatorii a prestării efective a serviciilor, nu pot fi stabilite decât de legiuitor, printr-un act normativ cu rang de lege organică, în nici un caz de către Guvernul României (care nu are atribuții de legiuitor), printr-un act normativ cu forță juridică inferioară. Recursul este nefondat.

Potrivit prevederilor art. 19 „Reguli generale” al Titlului II din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, profitul impozabil se calculează ca diferența între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitului impozabil se iau în calcul și alte elemente similare veniturilor și cheltuielilor, potrivit normelor de aplicare. În condițiile art. 21 alin. (4) lit. m) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, „nu sunt deductibile cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte prestări de servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării acestora în scopul desfășurării activității proprii și pentru care nu sunt încheiate contracte”.

Pe de altă parte, pct. 48 din H.G. nr.44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal prevede că „Pentru a deduce cheltuielile cu serviciile de management consultanță, asistență sau alte prestări de servicii trebuie să se îndeplinească cumulativ următoarele condiții: - serviciile trebuie să fie efectiv prestate, să fie executate în baza unui contract încheiat între părți sau în baza oricărei forme contractuale prevăzute de lege; justificarea prestării efective a serviciilor se efectuează prin; situații de lucrări, procese-verbale de recepție, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, de piață sau orice alte materiale corespunzătoare; - contribuabilul trebuie să dovedească necesitatea efectuării cheltuielilor prin specificul activităților desfășurate”.

Instanța de fond a reținut, în mod corect, prin raportare la sintagma „orice alte materiale corespunzătoare” din cuprinsul părții 35 pct. 48 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, că nu este limitat modul de justificare a prestării efective a serviciilor, o asemenea justificare putând fi realizată prin intermediul oricărui alt document decât cele enumerate exemplificativ în conținutul normei legale a cărei anulare s-a solicitat. Într-adevăr, prin pct. 48 prima liniuță teza finală din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/ 2004 nu se încalcă dispozițiile art. 21 lit. m) C. fisc. și nici prevederile din Codul de procedură fiscală sau Codul de procedură civilă referitoare la mijloacele de probă ce pot fi administrate în fața autorităților administrative fiscale sau a instanțelor de judecată.

Ministerul Economiei și Finanțelor, potrivit prevederilor exprese ale art. 1 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, este autorizat să elaboreze norme metodologice, instrucțiuni și ordine de aplicare a codului fiscal și a convențiilor de evitare a dublei impuneri, iar din acest punct de vedere dispoziția de la pct. 48 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal nu adaugă la lege, atâta vreme cât chiar în cuprinsul legii se prevede, la art. 21 alin. (4) lit. m) din Legea nr. 571/2003, că pentru a putea fi considerate ca și deductibile cheltuielile de servicii de management, consultanță sau alte prestări de servicii, contribuabilii trebuie să justifice necesitatea prestării acestora în scopul desfășurării propriei activități și să facă dovada încheierii unui contract.

Prevederile cuprinse la pct. 48 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 sunt legale, de asemenea, și prin raportare la împrejurarea că, în materie fiscală, înregistrările contabile se pot face numai pe bază de înscrisuri, care au calitatea de documente justificative. În fine, în elaborarea actului contestat au fost respectate dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, republicată, cu modificările și completările ulterioare. În raport de cele mai sus arătate, se constată că motivele de recurs invocate în cauză de sunt neîntemeiate și că sentința atacată este legală și temeinică. În consecință, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va dispune respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamanta SC C.V.

SRL Cluj împotriva sentinței civile nr. 454 din 27 mai 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC C.V. SRL Cluj-Napoca împotriva sentinței civile nr. 454 din 27 mai 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 decembrie 2008.