ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 136/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura în fața instanței de fond Prin acțiunea înregistrată la data de 30 august 2012 și completată la data de 19 noiembrie 2012, reclamanta SC H.C. SRL Ploiești a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova să se dispună anularea deciziei de impunere din 12 martie 2012, a raportului de inspecție fiscală din 12 martie 2012 și a deciziei nr. 569 din 12 iunie 2012 cu privire la diferența de impozit pe profit în sumă de 501.061 lei, cu majorări și penalități de întârziere în sumă de 401.012 lei, precum și cu privire la diferența de T.V.A.

în sumă de 571.170 lei, cu majorări și penalități de întârziere în sumă de 601.020 lei. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin actele administrative întocmite de pârâtă s-a apreciat în mod eronat că pentru perioada 2007 - 2010 nu sunt deductibile la calculul impozitului pe profit cheltuielile în sumă de 2.963.504 lei pentru serviciile prestate de firma austriacă H.H.T.M. și că nu este deductibilă T.V.A. aferentă achizițiilor intracomunitare de servicii de la această societate. Nelegalitatea constatărilor privind impozitul pe profit aferent cheltuielilor cu serviciile de management de la firma H.H.T.M. a fost invocată cu motivarea că în mod greșit organele fiscale au reținut că nu au fost prezentate documente justificative care să ateste prestarea acestor servicii și că nu există corespondență între persoanele menționate în documentația anexată facturilor și personalul detașat.

Reclamanta a susținut că serviciile prestate de firma austriacă sunt necesare desfășurării activității din România, deoarece rolul acestei firme în cadrul grupului H. este acela de a asigura servicii de consultanță și management către celelalte societăți din cadrul grupului; această firmă acționează ca o societate holding mixtă, care are ca activitate operațională o serie de activități de la construcții tradiționale la construcții civile, de conducte și prefabricate în Europa, precum și funcții tipice de holding pentru întregul grup, având departamente centrale care oferă servicii către alte entități din grup, care nu dețin propriile departamente de specialitate.

Pentru desfășurarea activității și menținerea nivelului calitativ al serviciilor prestate de H. Construcții este necesar ca aceasta să beneficieze de experiența colegilor specialiști din grup în ceea ce privește emiterea facturilor, colectarea creanțelor, efectuarea plăților, controlling, diverse servicii financiare și tehnice, pregătirea documentației necesare pentru licitații, activități comerciale, iar personalul firmei austriece este specializat să ofere asemenea servicii de consultanță. În consecință, în opinia reclamantei, cheltuielile pe care le-a efectuat cu serviciile de management prestate de H.H.T.M. justifică necesitatea prestării lor și deci se impunea includerea lor în cheltuielile deductibile la calculul impozitului pe profit.

Nelegalitatea constatărilor privind impozitul pe profit aferent ajustărilor din perspectiva prețurilor de transfer a fost invocată cu motivarea că, în mod eronat, organele de inspecție fiscală au procedat la neacceptarea costurilor cu lucrările de construcții de la H.H.T.M. în sumă totală de 168.126 lei și la stabilirea de obligații de plată în contul impozitului pe profit pentru perioada 2008 - 2009 în sumă totală de 26.900 lei, dat fiind că rezultatele reclamantei (calculate ca diferență între venituri și costuri) sunt la nivelul de piață și s-au efectuat în conformitate cu prevederile legislației naționale și O.E.C.D. Nelegalitatea constatărilor privind diferența de T.V.A.

pentru care s-a refuzat dreptul de deducere a fost invocată cu motivarea că, în mod eronat, organele de inspecție fiscală au considerat că nu s-a justificat necesitatea serviciilor de management efectuate de H.H.T.M., fără a ține cont de principiile de T.V.A., în baza cărora trebuia să se constate implicit și faptul că societatea nu mai era obligată la aplicarea T.V.A. (prin taxare inversă) asupra unor astfel de operațiuni, ceea ce ar fi condus inevitabil la imposibilitatea ajustării dreptului de deducere a T.V.A. aferentă acestor operațiuni. În atare situație, reclamanta a considerat că refuzul organelor fiscale de a-i recunoaște dreptul de deducere pentru T.V.A. aferentă achizițiilor de servicii este de natură să încalce principiul neutralității T.V.A.

Reclamanta a susținut că nu datorează nici accesoriile calculate de organele de inspecție fiscală pentru diferențele de impozit pe profit și T.V.A. 2.Soluția instanței de fond Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința nr. 158 din 12 iunie 2013, prin care a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantă. Instanța de fond a constatat legalitatea actelor administrativ fiscale întocmite de pârâtă pentru obligațiile fiscale suplimentare datorate de societatea reclamantă în perioada mai 2007 - septembrie 2010, cu titlul de impozit pe profit, T.V.A., majorări și penalități de întârziere. În privința diferenței de impozit pe profit, s-a reținut că în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (4) lit. m) din C. fisc.

și pct. 48 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal aprobate prin H.G. nr. 44/2004 organele de inspecție fiscală au considerat corect că nu sunt deductibile fiscal la stabilirea impozitului pe profit cheltuielile în sumă de 2.963.504 lei pentru achiziții servicii de management de la prestatorul H.H.T.M. din Austria, stabilind un impozit pe profit suplimentar în sumă de 506.807 lei, din care s-a contestat suma de 501.061 lei, cu accesoriile aferente în sumă de 401.012 lei. Judecătorul fondului a considerat că reclamata nu a dovedit cu documente prestarea serviciilor de management de către firma din Austria, întrucât documentele prezentate, cât și explicațiile furnizate sunt incomplete și contradictorii.

Astfel, s-a avut în vedere că la control s-a constatat că documentele prezentate de societate pentru perioada supusă verificării nu îndeplinesc calitatea de document justificativ, existând neconcordanțe între sumele facturate și anexele prezentate, între numele persoanelor implicate în prestarea serviciilor și contractele de detașare. De asemenea, s-a reținut că reclamanta a prezentat un alt dosar al prețurilor de transfer în care s-a inclus ca document justificativ pentru cheltuielile cu serviciile de management achiziționate de la persoana juridică afiliată din Austria și contractul de management încheiat la data de 01 iunie 2007, s-a modificat numele persoanelor implicate în prestarea serviciilor de management (21 persoane față de 7 persoane inițiale) și s-a susținut că serviciile de management au fost prestate pe teritoriul Austriei, motiv pentru care nu există contracte de detașare pentru cele 21 de persoane.

În privința refuzului de acordare a dreptului de deducere pentru T.V.A. în sumă de 571.180 lei aferentă prestărilor de servicii de management înscrise în facturile emise de firma H.H.T.M. din Austria în perioada mai 2007 - septembrie 2010, s-a reținut că organele de inspecție fiscală au aplicat corect dispozițiile art. 133 alin. (2) și art. 150 alin. (2) din Codul fiscal. De asemenea, s-a reținut că au fost corect aplicate dispozițiile art. 145 alin. (2) lit. a) din C. fisc., potrivit cărora, se poate deduce T.V.A. aferentă achizițiilor doar dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor taxabile, condiție care nu a fost îndeplinită de către societatea reclamantă, deoarece nu a dovedit cu documente că achizițiile de servicii de management au fost destinate utilizării în folosul operațiunilor sale taxabile.

În concret, s-a avut în vedere că, pentru perioada supusă verificării, reclamanta a prezentat două exemplare diferite de documente justificative, furnizorul a facturat unele cheltuieli care au fost efectuate înainte de data înființării societății beneficiare și înainte de data încheierii contractului dintre cele două părți, s-a modificat numele persoanelor implicate în prestarea serviciilor de management (21 de persoane în loc de 7 persoane inițial), nu există concordanță între persoanele menționate în documentația anexată facturilor și personalul detașat, nejustificându-se astfel persoanele care efectiv au desfășurat activitate și serviciile care au fost prestate. Din acest motiv s-a considerat că nu sunt îndeplinite cerințele impuse de Codul fiscal prin art. 21 alin. (4) lit. m) și de H.G.

nr. 44/2004 prin pct. 48 pentru a se deduce cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte prestări de servicii. Concluziile expertizei contabile cu privire la impozitul pe profit și la T.V.A. au fost înlăturate de instanța de fond, reținându-se că au fost analizate și alte documente tehnice, documente care nu au fost prezentate autorității administrative nici cu ocazia formulării contestației. Astfel, s-a avut în vedere că reclamanta avea obligația să depună documentele fiscale până la finalizarea controlului pentru a se verifica autenticitatea și realitatea acestora, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) C. proc. fisc., care prevăd obligația contribuabilului de a prezenta toate documentele, precum și orice alte date necesare clarificării situațiilor de fapt relevante din punct de vedere fiscal.

Instanța de fond a înlăturat și opinia expertului că reprezintă simple erori prezentarea de documente justificative diferite, deoarece la baza emiterii oricăror documente stau date, evidențiate la rândul lor în anumite înscrisuri, nefiind posibilă încheierea unor documente diferite pentru atestarea acelorași situații care produc consecințe fiscale. În privința impozitului pe profit aferent cheltuielilor ajustate, în sumă de 168.126 lei, instanța de fond a avut în vedere faptul că și potrivit concluziilor expertizei contabile, suma respectivă este nedeductibilă la calculul impozitului pe profit, aplicându-se în mod corect de pârâtă metoda cost - plus, constatându-se că prestările de servicii achiziționate de reclamantă de la persoane afiliate au reprezentat diverse lucrări specifice de construcții, pentru care nu pot fi găsite tarife standard cu care să se compare contravaloarea acestor tranzacții (art. 11 alin. (2) din Codul fiscal și pct. 36 din H.G.

nr. 44/2004). În privința dobânzilor și penalităților de întârziere în sumă totală de 1.002.032 lei aferente impozitului pe profit (401.012 lei) și T.V.A. (601.020 lei), instanța de fond a constatat că acestea au fost calculate corect în baza dispozițiilor art. 119 alin. (1), art. 120 alin. (1) și art. 120 1 C. proc. fisc., potrivit principiului de drept „accesoriul urmează calea principalului”. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta SC H.C. SRL Ploiești, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii și anulării parțiale a deciziei de impunere nr. din 12 martie 2012, a raportului de inspecție fiscală din 12 martie 2012 și a deciziei nr. 569 din 12 iunie 2012 pentru diferența de impozit pe profit în sumă de 501.061 lei, cu majorări de întârziere în sumă de 401.012 lei și pentru diferența de T.V.A.

în sumă de 571.170 lei, cu majorări de întârziere în sumă de 601.020 lei. În dezvoltarea cererii de recurs, recurenta - reclamantă a invocat următoarele motive: 3.1. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., respectiv nemotivarea hotărârii atacate potrivit cerințelor impuse de prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arătându-se că din considerentele acestei hotărâri nu rezultă o minimă analiză a probelor administrate și a susținerilor din acțiune legate de modul în care prestările de servicii contractate s-ar putea reflecta în activitatea economică și de caracterul lor real, efectiv, a argumentelor pentru care s-au înlăturat cerințele societății dovedite cu înscrisurile depuse (în special, cele adresate organului fiscal prin contestația administrativă).

În opinia recurentei, instanța de fond nu a procedat la o analiză punctuală atât din perspectiva susținerilor sale, cât și din perspectiva susținerilor intimatei a aspectelor de fond necesare lămuririi situației de fapt, a cadrului legal aplicabil și a sumelor pretins a fi fost datorate de către societate, mai ales în contextul în care concluziile expertizei contabile au fost înlăturate. 3.2. Înlăturarea în totalitate și în mod nejustificat a concluziilor expertului contabil cu scopul de a favoriza intimata, prin preluarea aproape fidelă a constatărilor și susținerilor acesteia în cuprinsul sentinței pronunțate, precum și cu ignorarea înscrisurilor aduse în probațiune de recurentă, reprezintă o încălcare a dreptului fundamental al acesteia la un proces echitabil, drept consacrat prin art. 23 alin. (3) din Constituția României, prin Legea nr. 304/2004 și art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Recurenta a susținut că este cel puțin abuzivă decizia primei instanțe de a înlătura concluziile expertizei contabile pe considerentul că ar fi fost analizate documente tehnice în plus, dat fiind că opinia expertului nu a fost fundamentată doar pe aceste documente tehnice suplimentar revizuite. Dacă instanța de judecată avea dubii în privința modalității de întocmire a raportului de expertiză, recurenta a învederat că exista posibilitatea ca, prin exercitarea rolului activ, în conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., să se dispună completarea raportului de expertiză, solicitându-se expertului contabil să își exprime punctul de vedere făcând abstracție de documentația tehnică analizată suplimentar.

3.3. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a fost invocat pentru încălcarea sau aplicarea greșită a legii,, arătându-se că sunt nelegale considerentele avute în vedere de instanța de fond și de organele fiscale, în principal, pentru următoarele argumente: 3.3.1. Nelegalitatea constatărilor referitoare la impozitul pe profit aferent cheltuielilor de management În opinia recurentei, fără a depune o minimă diligență în analiza probelor administrate și fără a expune motivele pentru care au fost respinse susținerile din acțiune, instanța de fond s-a rezumat să preia concluzia organului fiscal privind neacceptarea la deducere a cheltuielilor de management în sumă totală de 2.963.504 lei și stabilirea obligațiilor de plată pentru perioada mai 2007 - septembrie 2010 a diferenței de impozit pe profit și a accesoriilor aferente.

Contrar celor reținute de prima instanță, recurenta a susținut că sunt deductibile fiscal cheltuielile privind serviciile de management prestate de firma H.H.T.M., fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 21 alin. (1), art. 21 alin. (4) lit. m) C. fisc., pct. 23 lit. h) și pct. 48 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004. Raportat la principiul libertății de gestiune și la principiul proporționalității, s-a arătat că diversitatea și specificitatea serviciilor de consultanță și de management impun ca să fie verificată condiția prestării efective prin probe care se pot produce în mod natural, fără ca prestatorul să fie obligat să confecționeze în mod special anumite probe, care ar lua timp disproporționat de mult față de timpul alocat prestării efective a serviciului.

În atare situație, dovada prestării efective a serviciilor de management a fost efectuată prin documentația tehnică reprezentând proiecte, specificații tehnice, situații de lucrări, calculații de preț, grafice de execuție, toate aferente lucrărilor de construcții executate de firma H.H.T.M. pentru recurentă și chiar dacă acestea au o formă scrisă neuzuală, nu există temei pentru a nu fi considerate documente justificative pentru recunoașterea dreptului la deducerea cheltuielilor astfel efectuate.

Recurenta a precizat că nu are personal specializat pentru activități de management, pentru pregătirea situațiilor de lucrări și a specificațiilor tehnice în cadrul proiectelor desfășurate în România și din anul 2007, aceste servicii au fost externalizate către asociatul unic H.H.T.M., fiind dovedite astfel condițiile privind justificarea și necesitatea serviciilor, avându-se în vedere obiectul principal de activitate al societății și lipsa personalului specializat în prestarea de servicii de consultanță și management, dar și profitul înregistrat.

Cu privire la pretinsele greșeli din cuprinsul dosarului prețurilor de transfer semnalate de către organul de control fiscal și reproduse de instanța de judecată, s-a arătat că sunt numai erori materiale referitoare la identitatea/numele persoanelor implicate în prestarea serviciilor de management, care au fost corectate ulterior, astfel că nu pot fi reținute ca o dovadă pentru înregistrarea unor cheltuieli cu prestații care nu au fost efectiv prestate. 3.3.2. Nelegalitatea constatărilor referitoare la impozitul pe profit aferent ajustărilor din perspectiva prețurilor de transfer.

În condițiile în care nu s-a contestat că profitul obținut de recurentă este comparabil cu profiturile obținute de alte societăți similare activând pe piață, s-a susținut că în mod nelegal s-a procedat la ajustarea cheltuielilor (prin neacordarea dreptului de deducere pentru suma de 168.126 lei), deși conform dispozițiilor art. 11 alin. (2) C. fisc., ajustarea cheltuielilor sau veniturilor unui contribuabil trebuie efectuată numai dacă prețurile practicate nu sunt la prețul de piață și este necesară o corecție a acestora în vederea alinierii la valoarea de piață.

Recurenta a învederat că legalitatea ajustării din perspectiva prețurilor de transfer trebuie pusă la îndoială și față de Procedura de estimare a cuantumului prețurilor de transfer, în cadrul căreia a comunicat organelor de inspecție fiscală prin adresa din 23 decembrie 2011 că, potrivit prevederilor Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, a utilizat metoda marjei nete pentru a justifica marja netă obținută și nu doar veniturile, așa cum în mod eronat s-a reținut în actele administrative și în hotărârea atacată. De asemenea, s-a arătat că abordarea urmată de inspectorii fiscali (prin compararea rezultatelor obținute de partea afiliată și nu a rezultatelor contribuabilului în cauză) este în totală neconcordanță cu principiile de prețuri de transfer enunțate de O.E.C.D.

și preluate în legislația fiscală din România, astfel că era imperativ necesar ca o analiză a rezultatelor obținute de firma H.H.T.M. din Austria să ia în considerare și faptul că aceasta este entitatea nucleu a grupului H. care îndeplinește majoritatea funcțiilor și riscurilor și deci nu se poate efectua o comparare a profiturilor sale cu profiturile altor entități de pe piață care nu îndeplinesc același rol de entitate nucleu. Recurenta a mai arătat că pentru justificarea prețului achizițiilor de la firma H.H.T.M. a utilizat metoda marjei tranzacționale nete, aceeași care a fost utilizată și de organele de inspecție fiscală și de soluționare a contestației, ceea ce dovedește că este total nefondată și nesusținută de documentele anexate cauzei concluzia primei instanțe privind aplicarea de către pârâtă a metodei cost - plus.

3.3.3. Nelegalitatea constatărilor referitoare la T.V.A. aferentă achizițiilor intracomunitare de servicii de la firma H.H.T.M. în sumă de 571.170 lei, cu accesorii în sumă de 601.020 lei. Contrar celor reținute de prima instanță, recurenta a susținut că au fost îndeplinite cerințele legale și că a exercitat în mod corect dreptul de deducere a T.V.A. prin aplicarea mecanismului de taxare inversă și pe cale de consecință, a aplicat corect prevederile art. 145 - 147 C. fisc., evidențiind în deconturile T.V.A. atât sumele ca T.V.A. deductibilă, cât și T.V.A. colectată. Considerând că a dovedit realitatea, necesitatea și oportunitatea serviciilor de consultanță și de management prestate de firma H.H.T.M., recurenta a susținut că a exercitat în mod corect dreptul de deducere pentru T.V.A.

aferentă, conform principiului fundamental al T.V.A. că este deductibilă taxa aferentă achizițiilor de bunuri și servicii care reprezintă parte din costul aferent operațiunilor taxabile. Din acest motiv, s-a arătat că refuzul organelor fiscale de a recunoaște dreptul recurentei la deducerea T.V.A. aferentă facturilor de prestări de servicii emise de H.H.T.M. este contrar următoarelor principii: - principiul neutralității T.V.A., care garantează persoanelor impozabile dreptul de a deduce taxa plătită pentru achizițiile de bunuri și servicii folosite în cursul activității lor economice, în sensul că T.V.A. nu este un cost adițional care împovărează întreprinzătorii; - principiul certitudinii impunerii prevăzut la art. 3 alin. (1) lit. b) C. fisc., astfel că, deși Codul fiscal conține prevederi clare cu privire la condițiile de exercitare a dreptului de deducere - art. 145 - 146, organele de inspecție fiscală au refuzat dreptul de deducere a T.V.A.

în baza unor condiții suplimentare, condiții care afectează situația financiară a societății, aflată în imposibilitate de a avea o certitudine cu privire la obligațiile fiscale care îi revin în ceea ce privește dreptul de deducere; - principiul proporționalității, reținut de Curtea Europeană de Justiție în cazurile reunite C - 286/94, C-340/95, C - 401/95, C - 47/96 Garage Molenheide, la punctele 46 - 48, precum și în cazul Bulves AD v. Bulgaria (case ECHR 3991/2003), conform căruia organele de inspecție fiscală aveau obligația să analizeze toate circumstanțele edificatoare cazului, dar fără a impune condiții suplimentare față de Codul fiscal numai pentru atingerea scopului urmărit și anume, evitarea fraudei și a evaziunii fiscale.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând actele și lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente: 1. Motivul de recurs invocat în baza dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este neîntemeiat, constatându-se că, hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cuprinzând atât motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. În dezacord cu susținerile recurentei din acest prim motiv de recurs, se constată că prima instanță a prezentat o motivare coerentă, clară și lipsită de contradicții sau ambiguități, cu dezvoltarea raționamentului juridic care a condus la pronunțarea hotărârii printr-o interpretare corectă a normelor legale incidente în cauză.

În conformitate cu prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., art. 6 parag. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale și jurisprudența C.E.D.O. (hotărârea din 15 martie 2007 în cauza Gheorghe c. României) sentința instanței de fond cuprinde un răspuns specific, explicit la problema dedusă judecății. 2. Motivul de recurs prin care s-a invocat greșita înlăturare a concluziilor expertizei de specialitate efectuată în cauză este neîntemeiat, constatându-se că judecătorul fondului a apreciat în mod corect forța probantă a acestei probe în raport cu toate înscrisurile depuse de părți și cu dispozițiile art. 201 alin. (1) C. proc. civ.

din 1865, conform cărora, proba respectivă este încuviințată și administrată când este necesară lămurirea unor împrejurări de fapt și nu pentru interpretarea normelor legale incidente litigiului, care reprezintă atributul instanței de judecată de judecată, în exercitarea controlului de legalitate cu privire la actele administrativ - fiscală deduse judecății. Concluziile expertizei contabile cu privire la impozitul pe profit și la T.V.A. au fost corect înlăturate și în raport cu dispozițiile art. 10 alin. (1) C. proc. fisc., dat fiind că au fost analizate documente care nu au fost depuse la organele de control și de soluționare a contestației administrative, deși contribuabilul are obligația ca, până la finalizarea controlului, să prezinte toate documentele fiscale, pentru a se verifica autenticitatea și realitatea acestora, precum și orice alte date necesare clarificării situațiilor de fapt relevante din punct de vedere fiscal.

În mod întemeiat a fost respinsă și concluzia expertului că prezentarea unor documente justificative diferite reprezintă simple erori, dat fiind că, la baza emiterii oricăror documente stau date, evidențiate la rândul lor în anumite înscrisuri, nefiind deci posibilă încheierea unor documente cu un conținut diferit pentru atestarea acelorași situații care produc consecințe fiscale. În concluzie, opinia expertului contabil care nu a fost argumentată în baza normelor fiscale referitoare la impozitul pe profit și T.V.A. și care nu este concordantă altor probe administrate în cauză, nu poate constitui un temei justificat de anulare a actelor administrativ - fiscale întocmite de intimata - pârâtă și de exonerare a recurentei - reclamante de obligațiile fiscale suplimentare, iar prin aprecierea probei respective nu au fost încălcate prevederile art. 129 C. proc.

civ. din 1865 și ale art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale. 3. Motivul de recurs invocat în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865 este neîntemeiat, constatându-se că instanța de fond a interpretat și a aplicat corect normele de drept substanțial care reglementează cheltuielile deductibile la calculul impozitului pe profit și T.V.A. deductibilă. 3.1. Cu privire la impozitul pe profit suplimentar în sumă de 506.807 lei (din care s-a contestat suma de 501.061), cu accesorii în sumă de 401.012 lei, ca urmare a neadmiterii la deducere a cheltuielilor în sumă de 2.963.504 lei efectuate în perioada mai 2007 - septembrie 2010 pentru achiziții de servicii de management de la firma H.H.T.M.

din Austria, instanța de fond a constatat în mod corect legalitatea actelor administrativ - fiscale întocmite de intimata - pârâtă. În conformitate cu prevederile art. 21 alin. (4) lit. m) din Codul fiscal și pct. 48 din Normele de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin H.G.

nr. 44/2004, s-a stabilit judicios că nu sunt deductibile fiscal la calculul impozitului pe profit cheltuielile în sumă de 2.963.504 lei, reținându-se în principal următoarele elemente de fapt pentru perioada supusă verificării: - în perioada mai - decembrie 2007, cheltuielile cu serviciile prestate reprezintă salariul unor persoane pentru perioada ianuarie - mai 2007, perioadă anterioară înființării societății verificate și nu au fost efectuate în baza unui contract de prestări servicii; - în anul 2008, cheltuielile cu serviciile prestate reprezintă salariul unor persoane, fiind costuri de personal și nu au fost justificate persoanele care efectiv au desfășurat activitate, întrucât o parte din anexe nu menționează numele persoanelor, iar o altă parte a anexelor reprezintă duplicate, în sensul că pentru aceeași sumă facturată au fost emise două anexe cuprinzând nume diferite de persoane; - în anul 2009, cheltuielile cu serviciile prestate reprezintă salariul unor persoane, fiind costurile personalului detașat din străinătate în România, fără a exista o corespondență între persoanele menționate în documentația anexată facturilor și personalul detașat; - în perioada ianuarie - septembrie 2010, cheltuielile cu serviciile de management au reprezentat de asemenea salariul unor persoane, existând neconcordanță între sumele facturate și anexele prezentate,

persoanele implicate și datele cuprinse în dosarul prețurilor de transfer. În consecință, documentele prezentate de recurenta - reclamantă nu justifică înregistrarea în categoria cheltuielilor deductibile a sumei de 2.963.504 lei pentru serviciile de management ale firmei H.H.T.M. Austria, a căror realitate nu a fost dovedită prin simpla indicare a unor persoane și a unor servicii, fără alte elemente concrete. De asemenea, se reține că nu au fost prezentate documente care să ateste corespondența dintre beneficiar și prestator cu privire la activitățile de management și nici documente care să dovedească deplasarea ocazională în România a persoanelor implicate în activitățile respective, prezentându-se două rânduri de documente justificative.

Astfel, se reține că inițial, în dosarul prețurilor de transfer s-au justificat cheltuielile de management achiziționate în perioada mai 2007 - septembrie 2010 doar prin contractul de management încheiat la 1 aprilie 2008, prin menționarea numelui și funcției persoanelor implicate în prestarea serviciilor și prin contractele de detașare în România a acestor persoane.

După sesizarea organelor de inspecție fiscală cu privire la faptul că există neconcordanțe între sumele facturate și anexele prezentate, între numele persoanelor implicate în prestarea serviciilor și contractele de detașare, recurenta și-a schimbat punctul de vedere, prezentând un alt dosar al prețurilor de transfer în care s-a inclus ca document justificativ și contractul de management încheiat la data de 1 iunie 2007, s-a modificat numele persoanelor implicate în prestarea serviciilor de management (21 de persoane față de 7 persoane), altele decât cele prezentate inițial și s-a susținut că serviciile au fost prestate pe teritoriul Austriei, drept pentru care nu există contracte de detașare pentru cele 21 de persoane.

3.2. Cu privire la impozitul pe profit în sumă de 26.900 lei aferent cheltuielilor ajustate în sumă de 168.126 lei, se constată că organele de inspecție fiscală au procedat corect la estimarea prețurilor de transfer pentru prestările de servicii achiziționate de recurentă de la persoanele afiliate, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (3) din Procedura de estimare a cuantumului prețurilor de transfer, anexă la Ordinul nr. 222/2008 emis de M.F.P. În acest sens, s-a avut în vedere că dosarul prețurilor de transfer prezentat la control avea date incomplete și prin adresa nr. 9586 din 23 decembrie 2011 înregistrată la A.I.F. Prahova, recurenta nu a prezentat informațiile suplimentare cerute spre completare în baza prevederilor art. 2 alin. (2) din actul normativ susmenționat.

În condițiile în care recurenta nu a completat dosarul prețurilor de transfer și nu a justificat faptul că lucrările achiziționate de la persoana juridică afiliată din Austria au fost facturate la prețul de piață, tranzacțiile privind achizițiile de la persoanele afiliate nu au fost analizate în dosarul prețurilor de transfer. Din acest motiv, au fost aplicate prevederile art. 11 alin. (2) C. fisc., conform cărora, pentru a reflecta prețul de piață al bunurilor sau serviciilor furnizate în cadrul unor tranzacții, autoritățile fiscale pot ajusta suma venitului sau a cheltuielilor oricăreia dintre persoane, după cum este necesar.

În consecință, în mod legal organele de inspecție fiscală au aplicat metoda marjei tranzacționale nete pentru determinarea prețului de piață practicat de H.H.T.M., respectiv s-a verificat dacă are aceeași profitabilitate compania testată ca și companiile independente comparabile care au tranzacții pe criterii de afiliere, iar reținerea în hotărârea atacată a unei alte metode se poate datora unei erori materiale, fără însă a afecta raționamentul juridic și legalitatea soluției pronunțate. Celelalte susțineri formulate în dezvoltarea acestei critici sunt nefondate, constatându-se că au fost respectate prevederile Ghidului O.E.C.D. privind prețurile de transfer.

De altfel, și în raportul de expertiză contabilă s-a concluzionat că a fost corect calculat impozitul pe profit aferent cheltuielilor ajustate, dat fiind că prestările de servicii achiziționate de către recurentă de la persoane afiliate au reprezentant diverse lucrări specifice de construcții, pentru care nu pot fi găsite tarife standard cu care să se compare contravaloarea acestor tranzacții. 3.3. Cu privire la neacordarea dreptului de deducere pentru T.V.A. în sumă de 571.180 lei aferentă prestărilor de servicii de management înscrise în facturile emise de firma H.H.T.M. din Austria în perioada mai 2007 - septembrie 2010, instanța de fond a constatat în mod întemeiat că recurenta nu a dovedit îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 145 alin. (2) lit. a) C. fisc.

pentru recunoașterea dreptului la deducere. Conform acestei prevederi legale, se poate deduce T.V.A. aferentă achizițiilor doar dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor taxabile, condiție care nu a fost îndeplinită, întrucât nu s-a dovedit cu documente că achizițiile de servicii de management au fost destinate utilizării în folosul realizării unor operațiuni taxabile. Nefiind îndeplinite condițiile impuse de lege pentru exercitarea dreptului de deducere a T.V.A. și fără a se fi impus de către organele fiscale alte condiții suplimentare, recurenta a susținut neîntemeiat că prin refuzul exprimat în acest sens de către autoritatea intimată ar fi fost încălcate principiul neutralității T.V.A., principiul certitudinii impunerii și principiul proporționalității, astfel că nu se mai impune a fi examinate celelalte argumente invocate cu privire la fiecare din aceste principii.

Referitor la obligațiile accesorii, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere în sumă totală de 1.002.032 lei, aferente impozitului pe profit (401.012 lei) și T.V.A. (601.020 lei), s-a constatat corect că acestea sunt datorate de recurentă, în conformitate cu prevederile art. 119 alin. (1), art. 120 alin. (1) și art. 120 1 C. proc. fisc. și cu principiul de drept „accesoriul urmează soarta principalului”. Pentru considerentele care au fost expuse, constatându-se că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat. III Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia În baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

Civ. din 1865 și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC H.C. SRL Ploiești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC H.C. SRL împotriva Sentinței nr. 158 din 12 iunie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2015.