ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 522/2009

Asupra recursului de față;

În motivarea recursului, recurenta G.C. a arătat că

în intervalele 1 august 2005-1 martie 2006 și 13 septembrie 2006-1 mai 2007 a

fost delegată în cadrul structurii specializate a D.I.I.C.O.T., iar prin

Ordinul nr. 2279 din data de 14 noiembrie 2007 al Procurorului General a fost

numită, cu începere de la data de 15 noiembrie 2007, procuror în cadrul

D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Bacău, unde își desfășoară activitatea și în

prezent.

A apreciat recurenta să intenția legiuitorului a fost

aceea ca numirea în cadrul acestei structuri să constituie, în fapt și în drept,

o promovare în interesul legii.

Or, art. 63 alin. (6) din Legea nr. 303/2004 consacră

teoria drepturilor câștigate cu caracter definitiv, prevăzând că magistratul

eliberat din funcție din motive neimputabile își păstrează gradul profesional

dobândit în ierarhia instanțelor și a parchetelor.

Analizând recursul formulat de G.C., prin prisma

motivelor, în raport cu dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

C. proc.

civ. și în conformitate cu legislația aplicabilă în speță, Curtea constată că

recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

În motivarea Hotărârii nr.981 din 2 octombrie 2008

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut, în esență, următoarele:

Standardele europene în materie, respectiv

Recomandarea nr. R (94) 12 a Consiliului de Miniștri, privind eficiența și

rolul judecătorilor, precum și Carta Europeană privind statutul judecătorilor,

subliniază importanța deosebită a tuturor aspectelor ce țin de statutul

magistratului și reclamă un minim de garanții, respectiv o unică autoritate

care să decidă asupra promovării magistraților, exigențe cărora li s-a răspuns

prin înființarea Consiliului Superior al Magistraturii , autoritate

independentă, formată din magistrați aleși de către colegi egali în grad și

care decide asupra promovării acestora.

S-a mai susținut că numirea în funcția de procuror în

cadrul D.I.I.C.O.T., prevăzută în Legea nr. 304/2004 privind organizarea

judiciară, precum și de legislația privitoare la înființarea acestei structuri,

respectiv Legea nr. 508/2004 și O.U.G. nr. 43/2002, cu modificările ulterioare,

nu poate echivala cu promovarea în funcții de execuție, respectiv dobândirea

gradului profesional reglementată de Legea nr. 303/2004.

În acest context s-a apreciat rigoarea definiției

date de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii noțiunii de grad

profesional, ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcționa la un anumit nivel

în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câștigat prin numire, promovare sau

transfer, cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează cariera

magistraților", fără a exista o echivalență între numirea în cadrul

D.I.I.C.O.T. și promovarea, cu consecința dobândirii gradului profesional.

Este necontestat și faptul că numirea procurorilor

D.I.I.C.O.T. se face potrivit prevederilor Legii nr. 508/2004, dispoziții cu

caracter special, derogatoriu de la dreptul comun în materia promovării

procurorilor în funcții de execuție sau de conducere, reprezentat de

dispozițiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Astfel, în intervalele 1 august 2005-1 martie 2006 și

13 septembrie 2006 -1 mai 2007 recurenta a fost delegată în cadrul structurii

specializate a D.I.I.C.O.T., iar prin Ordinul nr. 2279 din data de 14 noiembrie

2007 al Procurorului General a fost numită, cu începere de la data de 15

noiembrie 2007, procuror în cadrul D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Bacău, unde

își desfășoară activitatea și în prezent.

Rezultă așadar că nu se poate face confuzie între

numirea procurorilor în cadrul D.I.I.C.O.T., în conformitate cu Legea nr. 508/2004

și promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, în condițiile și potrivit procedurii prevăzute de Legea nr. 303/2004.

Sub acest aspect, Curtea are în vedere faptul că recurenta

nu a solicitat promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, ci recunoașterea gradului profesional corespunzător acestui parchet.

Pe de altă parte, Curtea reține că existența unei

anumite conjuncturi socio-politice a făcut necesară înființarea, în timp util,

a unei structuri specializate în combaterea infracțiunilor de criminalitate

organizată și terorism, organizată în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție și, prin urmare, adoptarea Legii speciale nr. 508/2004,

pentru reglementarea condițiilor și procedurii de numire, în cadrul acestui

organism, a unor procurori competenți, conform unei proceduri derogatorii de la

dreptul comun.

Curtea mai reține că, prin Hotărârea nr. 878 din 13

decembrie 2007 Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a definit gradul

profesional ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcționa la un anumit nivel

în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câștigat prin numire, promovare

sau transfer, cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează cariera

magistraților", prin această hotărâre fiind, de altfel, recunoscut gradul

profesional al unui procuror.

Cum în cauză este necontestat faptul că recurenta a

fost numit în condițiile legii speciale (Legea nr. 508/2004) la D.I.I.C.O.T.

din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, rezultă

că, potrivit raționamentului din Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a

câștigat dreptul de a funcționa la acest nivel în ierarhia parchetelor.

Pe de altă parte, nerecunoașterea gradului

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție ar echivala, în fapt, cu o nerecunoaștere a competenței ce revine

procurorilor D.I.I.C.O.T. în exercitarea atribuțiilor specifice acestei structuri

din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

structură înființată ca atare prin lege.

De reținut este și faptul că, în această materie, Înalta

Curte de Casație și Justiție judecă în primă și ultimă instanță, ceea ce presupune

că nu se poate face abstracție de practica deja existentă la nivelul instanței,

în care au fost reținute argumente ce vizează aplicarea dreptului comunitar în

sensul că o altă decizie decât cea de admitere a cererii de recunoaștere a

gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, ar echivala cu acceptarea unor divergențe de jurisprudență

și prin urmare încălcarea dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6

din C.E.D.O.

Cât privește susținerea intimatului cu privire la

deciziile pronunțate anterior în această materie de Secția de contencios

administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul că

acestea nu sunt obligatorii, aceasta urmează a fi înlăturată pentru următoarele

considerente:

- rolul unei jurisdicții supreme, cum este cazul Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în

această materie este acela „de a regla contradicțiile jurisprudenței"

(Zielinski și Pradal & Gonzalez și alții împotriva Franței, nr. 24846/94,

- cât privește menținerea acelorași soluții în cauze

similare, aceasta este de natură a asigura o interpretare și aplicare unitară a

legii în scopul de a evita apariția unor divergențe jurisprudențiale, ceea ce

ar avea ca efect crearea unui climat de incertitudine și insecuritate juridică

{

mutatis mutandis

, Sovtransavto Holding

împotriva Ucrainei, nr. 48553/99, §96; Păduraru împotriva României, nr.

63252/00, §98; Beian împotriva României, nr.30658/05, §37-39);

- invocarea caracterului obligatoriu numai în

privința problemelor de drept dezlegate prin intermediul recursurilor în interesul

legii este lipsită de relevanță în cauza dedusă judecății deoarece: pe de o

parte, nu suntem în prezența unei practici contradictorii în sensul

dispozițiilor art. 329 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

jurisdicție unică în această materie, judecă în primă și ultimă instanță, având

obligația de a aplica și interpreta unitar legea, ceea ce implică în mod

necesar respectarea propriei jurisprudențe.

În raport de cele mai sus reținute, Curtea apreciază

că hotărârea recurată este nelegală în ceea ce o privește pe recurenta G.C.,

motiv pentru care, față de dispozițiile art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ.,

va anula Hotărârea nr. 981 din 2 octombrie 2008 a Plenului C.S.M. în ceea ce o

privește pe recurentă, va admite cererea acesteia și îl va obliga pe intimat să

recunoască recurentei gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de G.C.

împotriva Hotărârii nr. 981 din 2 octombrie 2008 a Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii.

Anulează hotărârea atacată în ceea ce o

privește pe recurentă și obligă intimatul Consiliul Superior al Magistraturii

să recunoască acesteia gradul profesional de procuror corespunzător Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2009.