ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 522/2009

Asupra recursului de față; În motivarea recursului, recurenta G.C. a arătat că în intervalele 1 august 2005-1 martie 2006 și 13 septembrie 2006-1 mai 2007 a fost delegată în cadrul structurii specializate a D.I.I.C.O.T., iar prin Ordinul nr. 2279 din data de 14 noiembrie 2007 al Procurorului General a fost numită, cu începere de la data de 15 noiembrie 2007, procuror în cadrul D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Bacău, unde își desfășoară activitatea și în prezent. A apreciat recurenta să intenția legiuitorului a fost aceea ca numirea în cadrul acestei structuri să constituie, în fapt și în drept, o promovare în interesul legii. Or, art. 63 alin. (6) din Legea nr. 303/2004 consacră teoria drepturilor câștigate cu caracter definitiv, prevăzând că magistratul eliberat din funcție din motive neimputabile își păstrează gradul profesional dobândit în ierarhia instanțelor și a parchetelor.

Analizând recursul formulat de G.C., prin prisma motivelor, în raport cu dispozițiilor art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ.

și în conformitate cu legislația aplicabilă în speță, Curtea constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente: În motivarea Hotărârii nr.981 din 2 octombrie 2008 Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut, în esență, următoarele: Standardele europene în materie, respectiv Recomandarea nr. R (94) 12 a Consiliului de Miniștri, privind eficiența și rolul judecătorilor, precum și Carta Europeană privind statutul judecătorilor, subliniază importanța deosebită a tuturor aspectelor ce țin de statutul magistratului și reclamă un minim de garanții, respectiv o unică autoritate care să decidă asupra promovării magistraților, exigențe cărora li s-a răspuns prin înființarea Consiliului Superior al Magistraturii , autoritate independentă, formată din magistrați aleși de către colegi egali în grad și care decide asupra promovării acestora.

S-a mai susținut că numirea în funcția de procuror în cadrul D.I.I.C.O.T., prevăzută în Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum și de legislația privitoare la înființarea acestei structuri, respectiv Legea nr. 508/2004 și O.U.G. nr. 43/2002, cu modificările ulterioare, nu poate echivala cu promovarea în funcții de execuție, respectiv dobândirea gradului profesional reglementată de Legea nr. 303/2004. În acest context s-a apreciat rigoarea definiției date de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii noțiunii de grad profesional, ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câștigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează cariera magistraților", fără a exista o echivalență între numirea în cadrul D.I.I.C.O.T.

și promovarea, cu consecința dobândirii gradului profesional. Este necontestat și faptul că numirea procurorilor D.I.I.C.O.T. se face potrivit prevederilor Legii nr. 508/2004, dispoziții cu caracter special, derogatoriu de la dreptul comun în materia promovării procurorilor în funcții de execuție sau de conducere, reprezentat de dispozițiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor. Astfel, în intervalele 1 august 2005-1 martie 2006 și 13 septembrie 2006 -1 mai 2007 recurenta a fost delegată în cadrul structurii specializate a D.I.I.C.O.T., iar prin Ordinul nr. 2279 din data de 14 noiembrie 2007 al Procurorului General a fost numită, cu începere de la data de 15 noiembrie 2007, procuror în cadrul D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Bacău, unde își desfășoară activitatea și în prezent.

Rezultă așadar că nu se poate face confuzie între numirea procurorilor în cadrul D.I.I.C.O.T., în conformitate cu Legea nr. 508/2004 și promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile și potrivit procedurii prevăzute de Legea nr. 303/2004. Sub acest aspect, Curtea are în vedere faptul că recurenta nu a solicitat promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ci recunoașterea gradului profesional corespunzător acestui parchet.

Pe de altă parte, Curtea reține că existența unei anumite conjuncturi socio-politice a făcut necesară înființarea, în timp util, a unei structuri specializate în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, organizată în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, prin urmare, adoptarea Legii speciale nr. 508/2004, pentru reglementarea condițiilor și procedurii de numire, în cadrul acestui organism, a unor procurori competenți, conform unei proceduri derogatorii de la dreptul comun.

Curtea mai reține că, prin Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007 Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a definit gradul profesional ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câștigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează cariera magistraților", prin această hotărâre fiind, de altfel, recunoscut gradul profesional al unui procuror. Cum în cauză este necontestat faptul că recurenta a fost numit în condițiile legii speciale (Legea nr. 508/2004) la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, rezultă că, potrivit raționamentului din Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a câștigat dreptul de a funcționa la acest nivel în ierarhia parchetelor.

Pe de altă parte, nerecunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar echivala, în fapt, cu o nerecunoaștere a competenței ce revine procurorilor D.I.I.C.O.T. în exercitarea atribuțiilor specifice acestei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, structură înființată ca atare prin lege.

De reținut este și faptul că, în această materie, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în primă și ultimă instanță, ceea ce presupune că nu se poate face abstracție de practica deja existentă la nivelul instanței, în care au fost reținute argumente ce vizează aplicarea dreptului comunitar în sensul că o altă decizie decât cea de admitere a cererii de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ar echivala cu acceptarea unor divergențe de jurisprudență și prin urmare încălcarea dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din C.E.D.O.

Cât privește susținerea intimatului cu privire la deciziile pronunțate anterior în această materie de Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul că acestea nu sunt obligatorii, aceasta urmează a fi înlăturată pentru următoarele considerente: - rolul unei jurisdicții supreme, cum este cazul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în această materie este acela „de a regla contradicțiile jurisprudenței" (Zielinski și Pradal & Gonzalez și alții împotriva Franței, nr. 24846/94, §59; Pădurarii împotriva României, nr. 63252/00, §98); - cât privește menținerea acelorași soluții în cauze similare, aceasta este de natură a asigura o interpretare și aplicare unitară a legii în scopul de a evita apariția unor divergențe jurisprudențiale, ceea ce ar avea ca efect crearea unui climat de incertitudine și insecuritate juridică { mutatis mutandis , Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei, nr. 48553/99, §96; Păduraru împotriva României, nr. 63252/00, §98; Beian împotriva României, nr.30658/05, §37-39); - invocarea caracterului obligatoriu numai în privința problemelor de drept dezlegate prin intermediul recursurilor în interesul legii este lipsită de relevanță în cauza dedusă judecății deoarece: pe de o parte, nu suntem în prezența unei practici contradictorii în sensul dispozițiilor art. 329 C. proc.

civ., iar, pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca jurisdicție unică în această materie, judecă în primă și ultimă instanță, având obligația de a aplica și interpreta unitar legea, ceea ce implică în mod necesar respectarea propriei jurisprudențe. În raport de cele mai sus reținute, Curtea apreciază că hotărârea recurată este nelegală în ceea ce o privește pe recurenta G.C., motiv pentru care, față de dispozițiile art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., va anula Hotărârea nr. 981 din 2 octombrie 2008 a Plenului C.S.M. în ceea ce o privește pe recurentă, va admite cererea acesteia și îl va obliga pe intimat să recunoască recurentei gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de G.C. împotriva Hotărârii nr. 981 din 2 octombrie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. Anulează hotărârea atacată în ceea ce o privește pe recurentă și obligă intimatul Consiliul Superior al Magistraturii să recunoască acesteia gradul profesional de procuror corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2009.