ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2092/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2092/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra
recursurilor de față;
În
baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
încheierea de ședință din 06 mai 2009 a Curții de Apel București, secția II-a penală
și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 43021/3/2008(933/2009),
s-a menținut starea de arest preventiv
a apelanților inculpați B.A. arestat în mandatului
de arestare preventivă nr. 150/ UP din 05 august 2008, emis de Tribunalul
București, secția a II-a penală,
M.A.
arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 153/ UP
din 05 august 2008, emis de Tribunalul București, secția a II-a penală, S.M. arestat
în baza mandatului de arestare preventivă nr. I54/ UP din 05 august 2008, emis
de Tribunalul București, secția a II-a penală,
J.C.C.
arestat în baza mandatului de arestare
preventivă nr. l52/ UP din 05 august 2008, emis de Tribunalul București, secția
a II-a penală.
Onorariul
apărătorilor desemnați din oficiu pentru apelanții inculpați
J.C.C.
și
M.A., de câte 100 lei, se va avansa
din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.
Asupra
stării de arest a inculpaților J.
C.C.
, B.A., M.A. și S.M., instanța Curții de Apel București, a reținut
următoarele:
Prin
sentința penală nr. 298/ F din data de 17 martie 2009 pronunțată Tribunalul
București, secția a II-a penală, a fost condamnat inculpatul
J.C.C.,
la pedeapsa de 7 ani închisoare,
pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000,
cu aplicabilă art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) și c) și art. 76 C.
pen.; inculpatul B.A., la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii
prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicabilă art. 41 alin.
(2) C. pen., art. 74 lit. a) și c) și art. 76 C. pen.; inculpatul M.A., la
pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2
alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicabilă art. 41 alin. (2) C. pen., art.
74 lit. c) și art. 76 C. pen.; S.M., la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru
săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000,
cu aplicabilă art. 41 alin. (2) C. pen.
S-a
reținut în sarcina inculpatului B.A. că, în datele de 15 aprilie 2008, 27
februarie 2008, 11 martie 2008, a vândut colaboratorului P.M. câte două doze de
heroină, inculpatul
J.C.C.
a
vândut aceluiași colaborator, în data de 20 martie 2008 2 doze heroină, în data
de 26 mai 2008 o doza heroină, 19 iunie 2008 2 doze heroină, M.A. a vândut
colaboratorului S.R. trei doze de heroină în datele de 13 aprilie 2008 și 17
aprilie 2008 și S.M. a vândut colaboratorilor M.G. și C.C. câte 2 doze heroină
în datele de 08 februarie 2007 și 12 aprilie 2007.
Curtea
de Apel București,
secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie,
a fost sesizată urmare a
apelurilor declarate de inculpați și de către parchet împotriva acestei sentințe.
Inculpații
au fost arestați preventiv prin încheierea din 05 august 2008, dată de Tribunalul
București, secția a II-a penală.
Analizând
actele și lucrările dosarului în temeiul art. 300
2
C. proc. pen., Curtea
a constatat că temeiurile care au determinat arestarea inițială se mențin, fiind
îndeplinită una din condițiile alternative prevăzute de art. 160
b
alin.
(3) C. proc. pen.
Astfel,
în cauză existând indicii temeinice privind comiterea faptei, ce rezultă din
procesele-verbale de sesizare din oficiu, procesele-verbale de investigații,
procesele-verbale de transcriere a convorbirilor din mediul ambiental,
procesele-verbale întocmite de investigatorii sub acoperire, procesele-verbale
de consemnarea declarațiilor colaboratorilor, procesele verbale de constatare a
infracțiunilor, procesele-verbale de percheziție, rapoartele de constatare
tehnico - științifice, declarațiile martorilor.
Pe
de altă parte, s-a constatat că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile
pentru care inculpații sunt cercetați este închisoarea mai mare de 4 ani, iar
față de natura și împrejurările săvârșirii faptei, în raport de circumstanțele
personale ale inculpaților, Curtea a apreciat că lăsarea in libertate a
acestora creează pericol concret pentru ordinea publică.
Pe
cale de consecință, s-au constatat îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143
cu referire la art. 148 lit. f) C. proc. pen., în temeiul art. 300
2
cu
referire la art. 160
b
alin. (3) C. proc. pen., având în vedere și dispozițiile
art. 136 C. proc. pen., privind scopul măsurilor preventive, din perspectiva
pronunțării în primă instanță împotriva apelanților inculpați a unei hotărâri
de condamnare la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenție, s-a menținut
starea de arest preventiv a acestora.
Față
de aceste considerente, Curtea a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzută
de art. 139 alin. (1) și (2) C. proc. pen., așa încât cererea de revocare a măsurii
arestării preventive formulată de apelantul inculpat M.M. și cererea de înlocuire
a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul apelant B.A., ai fost
considerate neîntemeiate.
Împotriva
acestei încheieri, în termen legal au declarat recurs inculpații S.M., M.A. și
J.C.C., solicitând prin apărătorul desemnat din oficiu casarea încheierii
recurate și judecarea în stare de libertate, învederând instanței faptul că,
motivele care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu
mai subzistă, precum și faptul că lăsarea în libertate nu prezintă un pericol
public concret pentru ordinea publică.
Examinând
recursurile declarate de
inculpați sub toate aspectele, conform art. 385
6
alin.
(3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate.
Din
examinarea lucrărilor dosarului, se constată că prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T.
nr. 307/D/P/2008 din 12 noiembrie 2008, inculpații S.M., M.A. și J.C.C., au
fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea
infracțiunii prevăzute de art.
2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicabilă art. 41 alin. (2) C. pen.
, că arestarea preventivă a
inculpaților S.M., M.A. și J.C.C. s-a dispus în baza art. 148 alin. (1) lit. f)
C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.
2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000,
cu aplicabilă art. 41 alin. (2) C. pen.
, constând în aceea că
inculpatul
J.C.C.
a vândut colaboratorului P.M., în
data de 20 martie 2008, 2 doze heroină, în data de 26 mai 2008 o doza heroină,
19 iunie 2008 2 doze heroină, inculpatul M.A. a vândut colaboratorului S.R. trei
doze de heroină în datele de 13 aprilie 2008 și 17 aprilie 2008 și S.M. a vândut
colaboratorilor M.G. și C.C. câte 2 doze heroină în datele de 08 februarie 2007
și 12 aprilie 2007.
Ținând
seama de probele cauzei, respectiv
procesele-verbale de sesizare din oficiu, procesele-verbale
de investigații, procesele-verbale de transcriere a convorbirilor din mediul
ambiental, procesele-verbale întocmite de investigatorii sub acoperire,
procesele-verbale de consemnarea declarațiilor colaboratorilor, procesele
verbale de constatare a infracțiunilor, procesele-verbale de percheziție,
rapoartele de constatare tehnico - științifice, declarațiile martorilor, Înalta
Curte consideră că în ceea
ce îi privește pe inculpații S.M., M.A. și J.C.C., subzistă temeiurile avute în
vedere la luarea măsurii arestării preventive, temeiuri prevăzute de art. 148 lit.
f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006,
respectiv pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților
sunt mai mari de 4 ani și există probe certe că lăsarea lor în libertate
prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Astfel,
conform art. 300
1
C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este
trimis în judecată în stare de arest preventiv, instanța este datoare să
verifice din oficiu, în Camera de Consiliu, legalitatea și temeinicia măsurii
arestării preventive înainte de expirarea duratei arestării preventive. Din
actele și lucrările dosarului rezultă că instanța Curții de Apel București s-a
conformat acestor dispoziții după înregistrarea dosarului la instanță.
De
asemenea, dacă constată că temeiurile ce au determinat arestarea preventivă au
încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate,
dispune prin încheiere, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în
libertate a inculpatului.
Conform
dispozițiilor art. 160
b
alin. (3) C. proc. pen., când instanța
constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare
privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de
libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării
preventive.
Prin
încheierea atacată, instanța de apel, constatând că aceste dispoziții
procedurale sunt aplicabile în cauză, pentru că există motive verosimile de a
bănui că inculpații
S.M., M.A. și J.C.C. au comis faptele prevăzute de art.
2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000,
cu aplicabilă art. 41 alin. (2) C. pen.,
pentru care pedeapsa prevăzută de lege este mai mare
de patru ani, precum și față de conduita procesuală a inculpaților, iar lăsarea
în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, a dispus
menținerea arestării preventive.
Înalta
Curte reține că încheierea instanței de apel este legală și justificată.
Astfel,
potrivit art. 5 pct. 1 din C.A.D.O.L.F., referitor la cazurile de excepție în
care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpații
S.M., M.A. și J.C.C. au fost inițial
reținuți în vederea aducerii în fața autorităților judiciare competente
existând motive verosimile de a bănui că au săvârșit o infracțiune [(lit. c)].
Ulterior,
măsura arestării a fost menținută pe baza încheierilor pronunțate de un
tribunal competent [(art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenței)], în speță în temeiul
încheierilor și a sentinței pronunțate de către Tribunalul București prin care
s-a menținut starea de arest a inculpaților
.
Așadar,
Înalta Curte consideră că menținerea arestării preventive a inculpaților este
justificată, întrucât subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii
arestării preventive, temeiuri prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen.,
astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, respectiv pedeapsa pentru infracțiunea
reținută în sarcina inculpatului este mai mare de 4 ani și există probe că
lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Constatând
că sunt întrunite atât cerințele art. 148 lit. f), art. 300
2
și ale art.
160
b
alin. (3) C. proc. pen., cât și prevederile art. 5 pct. 1 lit.
a) și c) din C.A.D.O.L.F., Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca
nefondate, recursurile declarate de
inculpații S.M., M.A. și J.C.C. împotriva încheierii de ședință din 06 mai 2009
a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și
de familie, pronunțată în dosarul nr. 43021/3/2008 (933/2009).
În
baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați S.M., M.A. și J.C.C.
vor fi obligați la plata sumei de câte 200 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli
judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei fiecare, reprezentând
onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul
Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge,
ca nefondate, recursurile declarate de inculpații S.M., M.A. și J.C.C.,
împotriva încheierii de ședință din 06 mai 2009 a Curții de Apel București, secția
a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr.
43021/3/2008 (933/2009).
Obligă
recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli
judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei fiecare, reprezentând
onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul
Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.
Definitivă.
Pronunțată
în ședință publică, azi 03 iunie 2009.