ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2092/2009

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 06 mai 2009 a Curții de Apel București, secția II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 43021/3/2008(933/2009), s-a menținut starea de arest preventiv a apelanților inculpați B.A. arestat în mandatului de arestare preventivă nr. 150/ UP din 05 august 2008, emis de Tribunalul București, secția a II-a penală, M.A. arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 153/ UP din 05 august 2008, emis de Tribunalul București, secția a II-a penală, S.M. arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. I54/ UP din 05 august 2008, emis de Tribunalul București, secția a II-a penală, J.C.C.

arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. l52/ UP din 05 august 2008, emis de Tribunalul București, secția a II-a penală. Onorariul apărătorilor desemnați din oficiu pentru apelanții inculpați J.C.C. și M.A., de câte 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Asupra stării de arest a inculpaților J. C.C. , B.A., M.A.

și S.M., instanța Curții de Apel București, a reținut următoarele: Prin sentința penală nr. 298/ F din data de 17 martie 2009 pronunțată Tribunalul București, secția a II-a penală, a fost condamnat inculpatul J.C.C., la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicabilă art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) și c) și art. 76 C. pen.; inculpatul B.A., la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicabilă art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) și c) și art. 76 C. pen.; inculpatul M.A., la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicabilă art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. c) și art. 76 C. pen.; S.M., la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicabilă art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a reținut în sarcina inculpatului B.A. că, în datele de 15 aprilie 2008, 27 februarie 2008, 11 martie 2008, a vândut colaboratorului P.M. câte două doze de heroină, inculpatul J.C.C. a vândut aceluiași colaborator, în data de 20 martie 2008 2 doze heroină, în data de 26 mai 2008 o doza heroină, 19 iunie 2008 2 doze heroină, M.A. a vândut colaboratorului S.R. trei doze de heroină în datele de 13 aprilie 2008 și 17 aprilie 2008 și S.M. a vândut colaboratorilor M.G. și C.C. câte 2 doze heroină în datele de 08 februarie 2007 și 12 aprilie 2007. Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost sesizată urmare a apelurilor declarate de inculpați și de către parchet împotriva acestei sentințe.

Inculpații au fost arestați preventiv prin încheierea din 05 august 2008, dată de Tribunalul București, secția a II-a penală. Analizând actele și lucrările dosarului în temeiul art. 300 2 C. proc. pen., Curtea a constatat că temeiurile care au determinat arestarea inițială se mențin, fiind îndeplinită una din condițiile alternative prevăzute de art. 160 b alin. (3) C. proc. pen. Astfel, în cauză existând indicii temeinice privind comiterea faptei, ce rezultă din procesele-verbale de sesizare din oficiu, procesele-verbale de investigații, procesele-verbale de transcriere a convorbirilor din mediul ambiental, procesele-verbale întocmite de investigatorii sub acoperire, procesele-verbale de consemnarea declarațiilor colaboratorilor, procesele verbale de constatare a infracțiunilor, procesele-verbale de percheziție, rapoartele de constatare tehnico - științifice, declarațiile martorilor.

Pe de altă parte, s-a constatat că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care inculpații sunt cercetați este închisoarea mai mare de 4 ani, iar față de natura și împrejurările săvârșirii faptei, în raport de circumstanțele personale ale inculpaților, Curtea a apreciat că lăsarea in libertate a acestora creează pericol concret pentru ordinea publică. Pe cale de consecință, s-au constatat îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 cu referire la art. 148 lit. f) C. proc. pen., în temeiul art. 300 2 cu referire la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., având în vedere și dispozițiile art. 136 C. proc. pen., privind scopul măsurilor preventive, din perspectiva pronunțării în primă instanță împotriva apelanților inculpați a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenție, s-a menținut starea de arest preventiv a acestora.

Față de aceste considerente, Curtea a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzută de art. 139 alin. (1) și (2) C. proc. pen., așa încât cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de apelantul inculpat M.M. și cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul apelant B.A., ai fost considerate neîntemeiate. Împotriva acestei încheieri, în termen legal au declarat recurs inculpații S.M., M.A. și J.C.C., solicitând prin apărătorul desemnat din oficiu casarea încheierii recurate și judecarea în stare de libertate, învederând instanței faptul că, motivele care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă, precum și faptul că lăsarea în libertate nu prezintă un pericol public concret pentru ordinea publică.

Examinând recursurile declarate de inculpați sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate. Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T. nr. 307/D/P/2008 din 12 noiembrie 2008, inculpații S.M., M.A. și J.C.C., au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicabilă art. 41 alin. (2) C. pen. , că arestarea preventivă a inculpaților S.M., M.A. și J.C.C. s-a dispus în baza art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicabilă art. 41 alin. (2) C. pen.

, constând în aceea că inculpatul J.C.C. a vândut colaboratorului P.M., în data de 20 martie 2008, 2 doze heroină, în data de 26 mai 2008 o doza heroină, 19 iunie 2008 2 doze heroină, inculpatul M.A. a vândut colaboratorului S.R. trei doze de heroină în datele de 13 aprilie 2008 și 17 aprilie 2008 și S.M. a vândut colaboratorilor M.G. și C.C. câte 2 doze heroină în datele de 08 februarie 2007 și 12 aprilie 2007. Ținând seama de probele cauzei, respectiv procesele-verbale de sesizare din oficiu, procesele-verbale de investigații, procesele-verbale de transcriere a convorbirilor din mediul ambiental, procesele-verbale întocmite de investigatorii sub acoperire, procesele-verbale de consemnarea declarațiilor colaboratorilor, procesele verbale de constatare a infracțiunilor, procesele-verbale de percheziție, rapoartele de constatare tehnico - științifice, declarațiile martorilor, Înalta Curte consideră că în ceea ce îi privește pe inculpații S.M., M.A.

și J.C.C., subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, temeiuri prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, respectiv pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților sunt mai mari de 4 ani și există probe certe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Astfel, conform art. 300 1 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest preventiv, instanța este datoare să verifice din oficiu, în Camera de Consiliu, legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive înainte de expirarea duratei arestării preventive.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că instanța Curții de Apel București s-a conformat acestor dispoziții după înregistrarea dosarului la instanță. De asemenea, dacă constată că temeiurile ce au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune prin încheiere, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului. Conform dispozițiilor art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

Prin încheierea atacată, instanța de apel, constatând că aceste dispoziții procedurale sunt aplicabile în cauză, pentru că există motive verosimile de a bănui că inculpații S.M., M.A. și J.C.C. au comis faptele prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicabilă art. 41 alin. (2) C. pen., pentru care pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de patru ani, precum și față de conduita procesuală a inculpaților, iar lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, a dispus menținerea arestării preventive. Înalta Curte reține că încheierea instanței de apel este legală și justificată. Astfel, potrivit art. 5 pct. 1 din C.A.D.O.L.F., referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpații S.M., M.A.

și J.C.C. au fost inițial reținuți în vederea aducerii în fața autorităților judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că au săvârșit o infracțiune [(lit. c)]. Ulterior, măsura arestării a fost menținută pe baza încheierilor pronunțate de un tribunal competent [(art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenței)], în speță în temeiul încheierilor și a sentinței pronunțate de către Tribunalul București prin care s-a menținut starea de arest a inculpaților . Așadar, Înalta Curte consideră că menținerea arestării preventive a inculpaților este justificată, întrucât subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, temeiuri prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, respectiv pedeapsa pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Constatând că sunt întrunite atât cerințele art. 148 lit. f), art. 300 2 și ale art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., cât și prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) și c) din C.A.D.O.L.F., Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații S.M., M.A. și J.C.C. împotriva încheierii de ședință din 06 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 43021/3/2008 (933/2009). În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați S.M., M.A. și J.C.C. vor fi obligați la plata sumei de câte 200 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei fiecare, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații S.M., M.A. și J.C.C., împotriva încheierii de ședință din 06 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 43021/3/2008 (933/2009). Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei fiecare, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 03 iunie 2009.