ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1556/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată,

la data de 15 decembrie 2005, reclamanta M.L. a chemat în judecată pe pârâta SC

F.I.S.E.E.S. SA solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să fie

obligată să-i vândă imobilul situat în Slatina, care este locuință de serviciu

deținută în baza contractului de închiriere împreună cu cota indiviză de teren

aferent, la prețul stabilit prin raportul de evaluare întocmit la 15 decembrie

2005.

În susținerea cererii s-a

arătat că este angajata pârâtei din anul 1990, iar în cvartalul în care se află

apartamentul, blocul a fost construit din fonduri proprii ale SC E. SA și dat

în funcțiune în anul 1996.

S-a mai susținut că potrivit

art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 130/2004 s-a născut dreptul chiriașilor de a

cumpăra apartamentul deținut cu chirie, pârâta dând curs în mai multe situații

dreptului de proprietate către chiriași.

Tribunalul Olt, secția comercială,

prin sentința nr. 324 din 27 iunie 2007, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut că potrivit prevederilor O.U.G. nr. 130/2004,

vânzarea imobilelor deținute cu titlu de locuință de serviciu, în baza unui contract

de închiriere, este facultativă și nu obligatorie, astfel încât nu constituie o

obligație pentru pârâtă, iar prețul trebuie stabilit corect în funcție de

prevederile actelor normative în materie, valoarea locuințelor neputând fi mai

mică decât valoarea rămasă de amortizat.

Împotriva acestei soluții a

promovat apel reclamanta prin care susține că îndeplinește condițiile legale

prevăzute de dispozițiile O.U.G. nr. 130/2004 aprobată prin Legea nr. 189/2005,

în sensul că este deținătoarea unui contract de închiriere și că prețul

apartamentului este cel stabilit în baza raportului de evaluare iar cereri

asemănătoare ale altor persoane au fost soluționate în mod favorabil.

Curtea de Apel Craiova, secția

comercială, prin decizia nr. 268 din 6 noiembrie 2007, a admis apelul a

schimbat sentința în sensul admiterii acțiunii obligând pârâtele să vândă

reclamantei imobilul în litigiu la prețul stabilit prin raportul de evaluare

întocmit la data de 15 decembrie 2005.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de control judiciar a reținut că în adevăr norma legală este

dispozitivă, iar nu imperativă, însă trebuie interpretată în sensul că astfel

de contracte de vânzare-cumpărare pot fi încheiate în condițiile în care ambele

părți își manifestă acordul de voință în acest sens.

În speță, ambele părți,

reclamanta prin cererea formulată, cât și intimata prin numirea comisiei de

evaluare și desemnarea expertului și-au manifestat acordul de voință în sensul

încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

S-a considerat că singura

condiție cerută de lege este ca prețul să fie cel stabilit printr-un raport de

evaluare, care în speță a fost îndeplinit, iar răspunderea privind

corectitudinea stabilirii prețului de vânzare revine evaluatorului, ce a

întocmit raportul de evaluare, conform art. 4 din O.U.G. nr. 130/2004 aprobată

prin Legea nr. 189/2005.

Cu petiția înregistrată, la

data de 31 decembrie 2007, pârâtele au declarat recurs criticile vizând aspecte

de nelegalitate.

Astfel, se susține că s-a

asimilat în mod eronat aplicarea de către recurentă a procedurii prevăzute de O.U.G.

nr. 130/2004 cu o obligație legală de vânzare.

Potrivit Metodologiei

privind vânzarea locuințelor de serviciu, prețul de vânzare va fi calculat pe

baza valorii stabilite prin raportul de evaluare indexat cu indicii generali ai

inflației aferenți perioadei dintre data evaluării și finele lunii anterioare

celei care se încheie contractul de vânzare-cumpărare la care se adaugă un

beneficiu de 50 %.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 304 C. proc.

civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive

de nelegalitate.

În speță deși se susține că

s-a făcut o îndreptare eronată a dispozițiilor legale în materie, recurenta nu

a fost în măsură prin criticile formulate să demonstreze aplicarea greșită a

legii.

Așa cum a reținut și

instanța de apel norma legală invocată este dispozitivă contractele de

vânzare-cumpărare putând fi încheiate în condițiile în care ambele părți își

manifestă acordul de voință în acest sens.

În speță,

reclamanta-intimată a formulat cerere de cumpărare a locuinței, iar

recurenta-pârâtă și-a manifestat acordul de voință în sensul încheierii

contractului de vânzare-cumpărare prin numirea comisiei de evaluare a

apartamentului.

Susținerea recurentei potrivit

căreia nu se opune vânzării dar nu este de acord cu prețul stabilit de expert

nu poate fi luată în considerare întrucât pe de o parte nu a fost contestat,

iar pe de altă parte corectitudinea prețului revine evaluatorului ce a întocmit

raportul de evaluare, conform art. 4 din O.U.G. nr. 130/2004 aprobată prin

Legea nr. 189/2005.

Legea nu lasă posibilitatea

recurentei – pârâte de a decide modul în care își valorifică locuințele pe care

le are în patrimoniu ci impune o anumită succesiune și chiar un termen al

operațiunilor de vânzare conform dispozițiilor art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 130/2004.

În aceste condiții văzând

dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâtele SC F.I.S.E.E.S. SA BUCUREȘTI și S.I.S.E.E.O. CRAIOVA, împotriva

deciziei nr. 268 din 6 noiembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția

comercială, ca nefondat.

Obligă recurentele la 600

lei cheltuieli de judecată, către intimata M.L.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 mai 2008.