ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1556/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată, la data de 15 decembrie 2005, reclamanta M.L. a chemat în judecată pe pârâta SC F.I.S.E.E.S. SA solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să fie obligată să-i vândă imobilul situat în Slatina, care este locuință de serviciu deținută în baza contractului de închiriere împreună cu cota indiviză de teren aferent, la prețul stabilit prin raportul de evaluare întocmit la 15 decembrie 2005. În susținerea cererii s-a arătat că este angajata pârâtei din anul 1990, iar în cvartalul în care se află apartamentul, blocul a fost construit din fonduri proprii ale SC E. SA și dat în funcțiune în anul 1996. S-a mai susținut că potrivit art. 4 alin. (1) din O.U.G.

nr. 130/2004 s-a născut dreptul chiriașilor de a cumpăra apartamentul deținut cu chirie, pârâta dând curs în mai multe situații dreptului de proprietate către chiriași. Tribunalul Olt, secția comercială, prin sentința nr. 324 din 27 iunie 2007, a respins acțiunea ca neîntemeiată. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că potrivit prevederilor O.U.G. nr. 130/2004, vânzarea imobilelor deținute cu titlu de locuință de serviciu, în baza unui contract de închiriere, este facultativă și nu obligatorie, astfel încât nu constituie o obligație pentru pârâtă, iar prețul trebuie stabilit corect în funcție de prevederile actelor normative în materie, valoarea locuințelor neputând fi mai mică decât valoarea rămasă de amortizat.

Împotriva acestei soluții a promovat apel reclamanta prin care susține că îndeplinește condițiile legale prevăzute de dispozițiile O.U.G. nr. 130/2004 aprobată prin Legea nr. 189/2005, în sensul că este deținătoarea unui contract de închiriere și că prețul apartamentului este cel stabilit în baza raportului de evaluare iar cereri asemănătoare ale altor persoane au fost soluționate în mod favorabil.

Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 268 din 6 noiembrie 2007, a admis apelul a schimbat sentința în sensul admiterii acțiunii obligând pârâtele să vândă reclamantei imobilul în litigiu la prețul stabilit prin raportul de evaluare întocmit la data de 15 decembrie 2005. Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut că în adevăr norma legală este dispozitivă, iar nu imperativă, însă trebuie interpretată în sensul că astfel de contracte de vânzare-cumpărare pot fi încheiate în condițiile în care ambele părți își manifestă acordul de voință în acest sens. În speță, ambele părți, reclamanta prin cererea formulată, cât și intimata prin numirea comisiei de evaluare și desemnarea expertului și-au manifestat acordul de voință în sensul încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

S-a considerat că singura condiție cerută de lege este ca prețul să fie cel stabilit printr-un raport de evaluare, care în speță a fost îndeplinit, iar răspunderea privind corectitudinea stabilirii prețului de vânzare revine evaluatorului, ce a întocmit raportul de evaluare, conform art. 4 din O.U.G. nr. 130/2004 aprobată prin Legea nr. 189/2005. Cu petiția înregistrată, la data de 31 decembrie 2007, pârâtele au declarat recurs criticile vizând aspecte de nelegalitate. Astfel, se susține că s-a asimilat în mod eronat aplicarea de către recurentă a procedurii prevăzute de O.U.G. nr. 130/2004 cu o obligație legală de vânzare.

Potrivit Metodologiei privind vânzarea locuințelor de serviciu, prețul de vânzare va fi calculat pe baza valorii stabilite prin raportul de evaluare indexat cu indicii generali ai inflației aferenți perioadei dintre data evaluării și finele lunii anterioare celei care se încheie contractul de vânzare-cumpărare la care se adaugă un beneficiu de 50 %. Recursul este nefondat. Potrivit art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate. În speță deși se susține că s-a făcut o îndreptare eronată a dispozițiilor legale în materie, recurenta nu a fost în măsură prin criticile formulate să demonstreze aplicarea greșită a legii. Așa cum a reținut și instanța de apel norma legală invocată este dispozitivă contractele de vânzare-cumpărare putând fi încheiate în condițiile în care ambele părți își manifestă acordul de voință în acest sens.

În speță, reclamanta-intimată a formulat cerere de cumpărare a locuinței, iar recurenta-pârâtă și-a manifestat acordul de voință în sensul încheierii contractului de vânzare-cumpărare prin numirea comisiei de evaluare a apartamentului. Susținerea recurentei potrivit căreia nu se opune vânzării dar nu este de acord cu prețul stabilit de expert nu poate fi luată în considerare întrucât pe de o parte nu a fost contestat, iar pe de altă parte corectitudinea prețului revine evaluatorului ce a întocmit raportul de evaluare, conform art. 4 din O.U.G. nr. 130/2004 aprobată prin Legea nr. 189/2005. Legea nu lasă posibilitatea recurentei – pârâte de a decide modul în care își valorifică locuințele pe care le are în patrimoniu ci impune o anumită succesiune și chiar un termen al operațiunilor de vânzare conform dispozițiilor art. 9 alin. (2) din O.U.G.

nr. 130/2004. În aceste condiții văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtele SC F.I.S.E.E.S. SA BUCUREȘTI și S.I.S.E.E.O. CRAIOVA, împotriva deciziei nr. 268 din 6 noiembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat. Obligă recurentele la 600 lei cheltuieli de judecată, către intimata M.L. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 mai 2008.