ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1848/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj sub nr. 1812/117/2007, la data de 10 aprilie 2007, reclamanții I.I. și I.E. au chemat în judecată pârâtul Consiliul local al comunei Palatca solicitând anularea hotărârii nr. 16 adoptată de acesta la 12 februarie 2007. În motivare s-a arătat că, prin actul atacat s-a dispus evacuarea reclamanților din locuința proprietatea Statului Român, situată în comuna Palatca, județul Cluj act care a fost emis cu încălcarea prevederilor art. 3, art. 4 din Legea nr. 215/2001. În condițiile în care imobilul în litigiu a fost închiriat reclamanților încă din anul 1968, ca locuință de serviciu, dispoziția de evacuare apare ca fiind abuzivă, aceștia fiind îndreptățiți la cumpărarea locuinței, conform Legii nr. 85/1992 și a Decretului-lege nr. 61/1990.

La data de 12 iulie 2007 reclamanții au înregistrat la dosarul cauzei un înscris prin care au arătat că înțeleg să invoce excepția de nelegalitate a H.G. nr. 969/2002, întrucât acest act normativ a inclus în domeniul public al comunei și un imobil care aparține domeniului privat al unității administrativ teritoriale și este locuință de serviciu. Instanța de fond a sesizat la data de 14 septembrie 2007, Curtea de Apel Cluj pentru soluționarea excepției de nelegalitate invocată. Prin sentința nr. 223 din 20 februarie 2008, Curtea de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate a H.G. nr. 969/2002 invocată de recurenți în contradictoriu cu pârâtul consiliul local al comunei Palatca, emitent fiind Guvernul României, Ministerul Internelor și Reformei Administrative.

Pentru a hotărî astfel instanța competentă a reținut că nu poate fi susținută nelegalitatea H.G. nr. 969/2002 în condițiile în care, la adoptarea actului au fost respectate prevederile invocate de către reclamanți și întrucât nu există nici o dovadă a faptului că o parte din imobilul în litigiu ar fi fost locuință de serviciu, făcând parte din domeniul privat al comunei, nu era necesară parcurgerea procedurii prevăzută de art. 7 din Legea nr. 213/1998. Bunurile menționate în anexa acestui act administrativ la pct. III devin proprietate publică a unității administrativ teritoriale în ipoteza în care figurează în evidențele și inventarele întocmite ca având vreuna dintre destinațiile expres stabilite.

A mai reținut instanța de fond, că nu are nici o relevanță faptul că o parte a imobilului a fost închiriat reclamanților, întrucât prin acest act de administrare nu se poate schimba apartenența bunului. Împotriva acestei sentințe în termen legal au declarat recurs reclamanții I.I. și I.E. Prin motivele de recurs dezvoltate, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., cu referire la art. 312 alin. (3) C. proc. civ., recurenții au solicitat în principal suspendarea prezentei cauze, până la soluționarea definitivă a dosarului 13879/211/2007 înregistrat la Judecătoria Cluj Napoca, în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., apreciind că în mod greșit instanța de fond a respins această cerere de suspendare, în condițiile în care, în opinia lor, soluționarea acestui dosar depinde cu totul de soluția ce se va da în dosarul Judecătoriei Cluj.

Au arătat recurenții-reclamanți că în dosarul Judecătoriei Cluj au solicitat să se constate că imobilul construcție din litigiu este format din două unități locative distincte, respectiv două corpuri de clădire, una fiind biblioteca sătească și cea de-a doua locuința de serviciu, pe care o ocupă ei în calitate de chiriași, fiind primordială în opinia recurenților, clarificarea situației faptice a celor două clădiri, ce au regimuri juridice diferite. În subsidiar, recurenții-reclamanți au susținut nelegalitatea și netemeinicia sentinței atacate, întrucât, în opinia lor, instanța de fond nu a elucidat excepția de nelegalitate invocată, cu privire la H.G. nr. 969 din 5 septembrie 2002. Recurenții, pentru a-și susține motivele de nelegalitate invocate, au reiterat situația de fapt din litigiile în curs, arătând în esență că din anul 1968 ocupă în calitate de chiriași locuința de serviciu, greșit cuprinsă prin H.G.

nr. 969/2002, în domeniul public al județului Cluj, respectiv al comunei Palatca, cu destinația unică de „bibliotecă sătească”. Mai arată recurenții că locuința pe care o ocupă nu a fost dobândită de Statul Român prin modurile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 213/1998, aceasta fiind de altfel separată de biblioteca comunală, considerentele instanței de fond în sensul că actul administrativ a cărui nelegalitate a fost invocată este legal emis, fiind eronată în condițiile în care instanța a ignorat împrejurarea că dintotdeauna au fost două corpuri de clădire, una folosită ca locuință și o alta ca bibliotecă comunală. S-a mai susținut că și aprecierea instanței vizând natura de proprietate de stat a construcției, ce datează din 1919, nu este corectă, câtă vreme această locuință, deși ocupată de recurenți numai în calitate de chiriași, este administrată ca o proprietate privată, și ca atare nu putea fi inclusă în domeniul public al comunei.

În fine, recurenții-reclamanți au mai arătat că instanța de fond a ignorat și valoarea probantă a împrejurărilor de fapt prezentate, cum ar fi situația de carte funciară, intabularea Consiliului local al comunei Palatca realizată abia în anul 2007, astfel că instanța nu a elucidat pe care din cele două terenuri, conform înscrisurilor în cartea funciară, se regăsește în mod efectiv construcția în litigiu, aspecte neclarificate care ar putea impune și casarea cauzei cu trimitere, spre rejudecare. Intimatul-pârât Consiliul local al comunei Palatca precum și intimatul intervenient Ministerul Internelor și Reformei Administrative au formulat întâmpinări față de recursul declarat de reclamanți I.I.

și I.E., solicitând respingerea acestuia și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală, prin care, corect a fost respinsă, în opinia lor, excepția de nelegalitate a H.G. nr. 962/2002. În esență, ambii intimați au arătat că această hotărâre a fost emisă în aplicarea dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu precizarea că respectiva hotărâre de atestare a inventarului domeniului public nu are efect constitutiv de drept de proprietate în favoarea unităților administrativ teritoriale, ci doar efect declarativ de atestare a regimului juridic al proprietății publice, diferențiat de regimul juridic al proprietății private.

Recursul nu este fondat. Înalta Curte examinând actele și lucrările dosarului în raport de prevederile legale incidente, incluzând art. 304 1 C. proc. civ., de criticile recurenților dar și de apărările celorlalte părți, reține că nu subzistă în cauză nici un motiv legal care să impună casarea sau modificarea sentinței atacate, în considerarea celor prezentate în cele ce urmează. În temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată pe cale de excepție, de instanța de contencios administrativ care printr-o procedură de urgență și cu citarea părților, se pronunță asupra excepției de nelegalitate invocată.

După cum s-a arătat în mod constant și în doctrină, din punct de vedere legal, excepția de nelegalitate este în primul rând o apărare, întrucât nu are ca efect anularea actului administrativ ci doar, eventuala constatare a nelegalității acestuia și în consecință înlăturarea lui din cauza de fond și, totodată, o excepție procesuală de ordine publică, chiar dacă are efecte numai inter partes . Pornind de la natura legală a instituției excepției de nelegalitate și a prevederilor Legii nr. 554/2004, Înalta Curte reține că în mod just și pe deplin legal instanța de fond a respins cererea reclamanților-recurenți, de suspendare, în temeiul art. 244 alin. (1) C. proc. civ. a cauzei de față, până la soluționarea unui dosar de fond (nr. 13879/211/2007) aflat pe rolul Judecătoriei Cluj Napoca.

Nu poate fi primit așadar acest prim motiv de recurs căci după cum s-a apreciat, în sensul art. 244 C. proc. civ., nu poate depinde soluționarea unui dosar de fond de soluționarea, printr-o procedură specială, expres calificată de o lege specială ca având natură de urgență, a unei excepții procesuale. Și aceasta cu atât mai mult cu cât o astfel de excepție vizează aspectele de legalitate ale unui act administrativ, raportat la prevederile legale ce îi guvernează emiterea și nu pur și simplu la aspecte de fapt, ce fac obiectul analizei instanței investite cu acțiunea de fond în cadrul căreia a fost invocată respectiva excepție de nelegalitate. Nici motivele de recurs ce vizează netemeinicia sentinței atacate nu sunt fondate, întrucât, Înalta Curte apreciază, în acord cu instanța de fond că recurenții-reclamanți nu au prezentat și nici dovedit care sunt motivele de nelegalitate ale actului administrativ atacat, respectiv ale H.G.

nr. 969/2002 privind atestarea domeniului public al județului Cluj, precum și a municipiilor, orașelor și comunelor din județul Cluj. După cum constant a reținut Înalta Curte și în practica sa anterioară în această materie, nelegalitatea unui act administrativ se examinează de instanța de contencios administrativ competentă prin raportarea actului administrativ la prevederile legale în temeiul sau în executarea cărora au fost emise, aspectele de fapt invocate fiind subsumate acestui principiu. Nici prin motivele de recurs și nici prin cererea precizată de altfel, nu s-au arătat de către recurentă căror texte și prevederi legale le sunt potrivnice prevederile din cuprinsul H.G. nr. 969/2002. H.G.

nr. 969/2002 a fost emisă în temeiul art. 107 din Constituția României și a art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia. Potrivit acestui din urmă text de lege inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al unităților administrativ teritoriale se centralizează de consiliul județean, și se trimit Guvernului pentru ca prin hotărâre să se ateste apartenența bunurilor la domeniul public județean sau de interes local. Față de cele de mai sus arătate, în acord și cu instanța de fond, Înalta Curte reține că nu există nici o neconcordanță între actul administrativ a cărui nelegalitate s-a invocat și textele legale în aplicarea cărora a fost emis, cu atât mai mult cu cât, din actele dosarului, a rezultat că imobilul în discuție (poz.

7 din Anexa nr. 58 „Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Palatca” din H.G. nr. 969/2002) a fost cuprins în domeniul public al comunei Palatca prin Hotărârea nr. 6/2000 a Consiliului local al comunei, el fiind construit în anul 1919 și neavând niciodată destinație de locuință. Împrejurarea că recurenții-reclamanți au fost beneficiarii unui contract de închiriere pentru parte din imobil, încheiat în anul 1968, când nu era contestată în nici un mod apartenența acestui imobil la proprietatea publică a statului, contract care de altfel a și expirat în anul 2006, nu este de natură a schimba natura juridică sau apartenența bunului, cum greșit s-a susținut. De altfel, aspectele referitoare la situația imobilului și a destinației sale de –a lungul timpului nu au fost contestate nici de recurenți.

În raport de cele enunțate, rezultă așadar că nici una din criticile recurenților reclamanți, vizând temeinicia soluției pronunțate de instanța de fond, nu este întemeiată și nu poate fi primită, mai cu seamă că parte dintre critici reprezintă doar aspecte de fapt ce exced evident competențelor instanței de contencios administrativ, față de obiectul sesizării din cauza de față (ca de exemplu verificarea și compararea înscrierilor privitoare terenului aferent imobilului în litigiu, din cartea funciară). În temeiul art. 312 C. proc. civ. se va respinge așadar ca nefondat recursul formulat, urmând a fi menținută hotărârea legală și temeinică pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de I.I. și I.E. împotriva sentinței civile nr. 223 din 20 februarie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 mai 2008.