ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3202/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3202/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului penal de

față;

Prin sentința penală nr. 178 din 27 mai 2007 a Curții

de Apel Timișoara a fost condamnată inculpata

M.E.E. la:

- 1 an închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor

prevăzută de art. 246 C. pen.;

- 10 luni închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen.;

În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen.

s-au contopit pedepsele

de mai

sus în pedeapsa cea mai grea, de

1(un) an închisoare,

pe care inculpata urmează

să o execute.

S-au interzis inculpatei

drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C.

pen. pe durata și condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.

În baza art. 81, art. 82 C. pen. s-a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate, pe durata unui termen

de încercare de 3 ani.

S-a atras inculpatei

asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiționate

a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus

suspendarea executării pedepselor accesorii constând în interzicerea

exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 14, 346 C. proc. pen. rap. la art.

998, art. 999 C. civ.

a

fost obligată inculpata

la

plata sumei de 1.500 lei cu titlu de daune materiale, respectiv de 5.000 lei cu

titlu de daune morale, către partea civilă S.M.

S-au respins în rest pretențiile civile solicitate de partea

civila

Pentru a pronunța

astfel, prima instanță a reținut următoarele

:

S.I., fiind despărțit de soția sa S.M., a

solicitat un împrumut de 3.710 dolar S.U.A. de la numitul Ș.G., cu condiția

garantării împrumutului cu un imobil.

În consecință, pentru contractarea

împrumutului, S.I. avea nevoie de consimțământul soției sale

S.

M. pentru garantarea împrumutului cu imobilul proprietate comună.

În data de 15 aprilie 2002, S.I. s-a prezentat

la Biroul Notarial M. din municipiul Arad, unde a încheiat împreună cu Ș.G. și

notarul M.E.E., a autentificat contractul de împrumut prin încheierea nr. 2333

din 15 aprilie 2002 și oferta de dare în plată prin încheierea nr. 2334 din 15

aprilie  2002.

În contractul de împrumut s-a specificat faptul

că Ș.G. a dat numiților S.I. și soției sale S.M., cu titlu de împrumut, suma de

3.720 dolar S.U.A., pe o perioadă de 3 luni până cel târziu la data de 15 iulie

proprietatea numiților S.I. și soția S.M., situat în comuna Gurahonț, nr. 686,

jud. Arad, înscris în CF Iosășel de sub

B

3

și B

4

constând în case cu construcțiile anexe și suprafața de 250 m.p. teren aferent.

Partea vătămată S.M., a depus o plângere penală

împotriva notarului public M.E.E. și a precizat că semnătura de la rubrica

„împrumutați" a contractului de împrumut nu-i aparține. De asemenea, a

susținut că nu-i aparține nici semnătura de la rubrica „declaranți

debitori" din oferta de dare în plată.

Drept urmare, partea vătămată S.M. a introdus

acțiune civilă pentru constatarea nulității contractului de împrumut. Astfel,

prin sentința civilă nr. 322 din 16 iulie 2002, pronunțată de Judecătoria

Gurahonț, în Dosarul nr. 540/2002, a fost admisă acțiunea reclamantei S.M. și,

în consecință, s-a constatat nulitatea contractului de împrumut autentificat

sub nr. 2333 din 15 aprilie 2002 și s-a dispus radierea înscrierii în CF

Iosășel a dreptului de ipotecă.

În cursul administrării probelor în dosarul nr.

86/PA/2002, învinuitul S., inițial a recunoscut că a luat buletinul de

identitate al concubinei sale L.J., spunându-i că dorește să perfecteze un

împrumut, după care o va solicita să semneze dar nu a mai făcut-o. În același

mod a declarat și L.J. și că a doua semnătură ar fi fost depusă de o persoană

de sex feminin și cu care s-a înțeles să semneze pentru S.M.

Fiind disjunsă cauza pentru identificarea celei

de a doua persoane care ar fi semnat contractul alături de S.I. și fiind

reaudiat, S.I., în declarația dată la organul de poliție, în 5 august 2003 a

revenit și a arătat că, în realitate, el a semnat în fața notarului și nu a

falsificat buletinul de identitate al concubinei ci doar a dat funcționarei

datele de identitate ale acesteia pentru a fi trecute în contract, că a fost

singur în fața notarului și că el a semnat atât pentru el cât și pentru soția

sa în fața notarului, contractul de împrumut.

Faptul că soția sa nu a semnat în fața

notarului este declarat de S.I. și în data de 19 martie 2003, în declarația

olograf dată.

De altfel, S.M., în declarația dată la organele

de poliție în 6 august 2003, a arătat că nu a fost să semneze contractul în

fata notarului, S.I. nu i-a cerut acest lucru și nici nu i-a cerut buletinul de

identitate.

În drept, s-a reținut că faptele comise de

notarul public M.E.E., în condițiile descrise mai sus, întrunesc

elementele

constitutive ale infracțiunii de abuz în

serviciu

contra

intereselor prev. și ped. de art. 246 C. pen.

și fals material prev. și ped. de art. 289 C. pen. cu aplic. art. 33 lit. b) C.

pen.

Au fost atașate Dosarele nr. 223/P/2003 și nr.

86/PA/2002 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și

Dosarul nr. 33/2003

al Judecătoriei Arad.

În consecință, instanța a reținut că la data de

15 aprilie 2002 inculpata M.E. la Biroul Notarial M. din municipiul Arad, a

autentificat contractul de împrumut prin încheierea nr. 2333 din 15 aprilie

2002 și oferta de dare în plată prin încheierea nr. 2334 din 15 aprilie 2002,

acte autentice încheiate între numitul S.I., respectiv Ș.G., în primul act notarial

garantându-se împrumutul de 3.720 dolar S.U.A. prin înscrierea ipotecii asupra

imobilului proprietatea numitului S.I. și soția S.M., situat în comuna Gurahonț

nr. 686, jud. Arad, înscris în

C.F.

371 Iosășel cu nr. top. 429/1/1/33. Aceste acte

notariale au fost încheiate în fapt de numitul S.I., respectiv numitul Ș.G.,

fără să fie prezentă soția numitului S.I., numita S.M., parte vătămată în

prezenta cauză, iar semnăturile pentru împrumutați în contractul de împrumut și

pentru declaranți debitori din oferta de dare în plată au fost executate de

către numitul Ș.I., fără a exista consimțământul soției sale, de care era

despărțit în fapt.

Deși procedură notarială prevede că notarul

public pe baza documentelor arătate de către părți trebuie să identifice persoanele

în cauză, notarul public M.E.E. nu a depus diligentele necesare pentru corecta

identificare a părților care urmau să încheie actele notariale în cauză și mai

mult decât atât, a permis numitului S.I. să semneze pe contractul de împrumut,

respectiv pe darea în plată, și în locul soției sale, S.M., deși acest lucru nu

era permis.

Deși inițial în cursul administrării probelor

în Dosarul nr. 86/PA/2002 în care numitul S.I. a avut calitate de inculpat,

respectiv concubina acestuia, numita L.J., au acreditat ideea că în locul

soției S.M. ar fi semnat o persoană de sex feminin necunoscută, însă ulterior

numitul S.I. a revenit asupra acestei versiuni și a arătat că el a semnat

pentru ambele persoane, versiune susținută și de probele dosarului.

Ulterior, partea vătămată S.M. a aflat de

încheierea acestor acte notariale și a fost nevoită să inițieze proces civil

pentru radierea din cartea funciară a acestui contract de împrumut, încheiat în

fapt între S.I. și Ș.G., fiind notată o ipotecă pentru suma de 3.720 dolar S.U.A.

în favoarea numitului Ș.G.

În

cele din urmă, partea vătămată prin acest proces civil a reușit să

obțină constatarea nulității contractului de împrumut autentificat din 15 aprilie

2002 al biroului notarial M. și radierea ipotecii înscrise în C.F. Iosășel,

printr-o hotărâre a Judecătoriei Gurahonț.

Inculpata M.E.E. în cursul urmăririi penale și

în cursul judecării la prima instanță, a negat în mod constant săvârșirea celor

două infracțiuni reținute în sarcina sa de către organul de urmărire penală,

arătând că la data încheierii actelor notariale s-au prezentat numiții Ș.G., S.I.

și o persoană de sex feminin, care avea un buletin pe care scria numele de S.M.,

având convingerea că în fața sa se află aceeași persoană ca și cea menționată

în buletinul de identitate.

Cu referire la

faptul că numitul S.I.

ar fi semnat atât pentru el cât și pentru partea vătămată S.M., inculpata a

arătat că datorită procedurii de semnare a actelor pe care o adoptă, nu ar fi

fost posibil ca numitul S.I. să efectueze cele două semnături fără ca inculpata

să observe acest lucru.

Din întregul probatoriu administrat în cauză,

rezultă că inculpata M.E.E. a săvârșit atât infracțiunea de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen., dar și cea de fals intelectual

prev. de art. 289 C. pen.

În ceea ce privește infracțiunea de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. instanța

constată că aceasta este definită în Codul penal ca fiind fapta funcționarului

public, care în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință nu

îndeplinește un act, ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta

cauzează o vătămare a intereselor legale ale unor persoane.

Inculpata a săvârșit infracțiunea prin faptul

că a efectuat într-un mod defectuos operațiunea de identificare a părților care

s-au prezentat în vederea încheierii actelor notariale, deoarece inculpata în

calitatea sa de notar public nu a depus toate diligentele necesare în vederea

identificării corecte a acestor persoane și cu atât mai mult, a permis unei

părți, numitul S.I., să semneze și în locul soției sale, S.M., care nu și-a dat

consimțământul cu privire la încheierea unui contract de împrumut, respectiv a

actului numit „Ofertă de dare în plată".

Deși în cursul urmăririi penale inculpata a

contestat vehement faptul că numitul S.I. ar fi semnat și pentru soția sa, S.M.,

inculpata a solicitat efectuarea a încă două expertize grafologice, în afară de

cea întocmită de către poliția municipiului Arad la data de 4 iunie 2003 și care

a concluzionat că semnăturile de pe contractul de împrumut autentificat cu nr.

2333 din 15 aprilie 2002, de la poziția „împrumutați", respectiv cele două

semnături de la poziția „Declaranți-debitori" de pe documentul intitulat

„Oferta de dare în plată" au fost executate de numitul S.I.

Și cele două expertize ulterioare, respectiv

Raportul de expertiză nr. 89545 din 14 noiembrie 2005 întocmit de serviciul criminalistic

din cadrul I.P.J. Arad, respectiv raportul de expertiză criminalistică nr. 65

din 28 martie 2006 întocmit de I.N.E.C. - Laboratorul Interjudețean Timișoara,

au concluzionat același fapt, respectiv primul raport că pe contractul de

împrumut și oferta de dare în plată, semnăturile au fost executate de către

numitul S.I. în locul numitei S.M., soția acestuia, iar cel de-al doilea raport

că pe contractul de împrumut semnăturile au fost executate de S.I. în locul

soției sale.

Văzând cele trei probe științifice existente la

dosarul cauzei, instanța a apreciat că în mod indubitabil a fost dovedit faptul

că numitul S.I. a realizat semnăturile în locul soției sale, S.M., pe cele două

înscrisuri notariale care au fost autentificate de către inculpată în calitate

de notar, astfel că susținerile inculpatei în sensul că acest lucru nu ar fi

fost posibil datorită modalității de lucru pe care o adoptă, nu pot fi luate în

considerare de instanță.

De altfel, această apărare a fost susținută pe

parcursul întregului proces penal, încă din faza urmăririi penale, însă pe

parcursul efectuării probelor s-a constatat că această versiune prezentată de

către inculpată, nu este cea reală.

Aceste probe se coroborează și cu declarația

părții vătămate S.M., care a arătat în cursul urmăririi penale că numitul S.I. ar

fi recunoscut că a semnat și în locul ei în actele notariale încheiate de

inculpată, respectiv cu declarația dată în calitate de inculpat a lui S.I. în Dosarul

nr. 33/2003 al Judecătoriei Arad, când a susținut aceeași versiune.

Este adevărat că așa cum rezultă din probe, S.I.

a fost însoțit de o persoană de sex feminin, însă aceasta nu a fost soția sa, S.M.,

și nici nu a efectuat vreo semnătură pe actele notariale în cauză.

Pentru a subzista infracțiunea de abuz în

serviciu în forma prev. de art. 246 C. pen., trebuia să existe o vătămare a

intereselor legale ale părții vătămate, care să fi fost cauzată prin faptele

ilicite săvârșite de inculpată.

Această vătămare constă în faptul că partea

vătămată S.M. a fost obligată să inițieze procese civile pentru anularea

contractului de împrumut autentificat de inculpată în calitate de notar public,

pentru a putea evita efectele executării acestui contract de împrumut, iar

pentru aceste procese civile a cheltuit suma de 15.000.000 lei vechi.

Inculpata în cursul procesului penal a susținut

în apărarea sa că între timp a avut loc o schimbare majoră din punct de vedere

al proprietății deținute de către S.I. și S.M., în sensul că a avut loc un

proces civil prin care aceștia au pierdut proprietatea lor retroactiv.

Într-adevăr această stare de fapt este

confirmată prin sentința civilă nr. 407/2002 a Judecătoriei Gurahonț,

pronunțată în Dosar nr. 659/2002, prin care s-a admis acțiunea civilă a

reclamantului V.I. împotriva pârâților S.M. și S.I., s-a constatat simulația

contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1150 din 21 iulie 1989

de către Notariatul de Stat Ineu, asupra imobilului identificat în C.F. Iosășel,

s-a dispus anularea încheierii de C.F. și intabularea imobilului în favoarea

reclamantului.

Mai mult decât atât, inculpata a mai invocat și

poziția părții vătămate S.M., care a fost de acord cu admiterea acțiunii

reclamantului, care este chiar tatăl său.

Această situație care a intervenit pe parcursul

procesului penal, încă în cursul urmăririi penale, nu modifică însă situația

inculpatei din punct de vedere penal deoarece la data încheierii celor două

acte notariale în cauză, partea vătămată S.M. era proprietara imobilului

respectiv și a fost nevoită să inițieze un proces civil pentru a îndepărta

efectele acestor acte notariale, respectiv pentru constatarea nulității

contractului de împrumut încheiat în fapt între numitul S.I. și numitul Ș.G. și

pentru radierea dreptului de ipotecă din cartea funciară.

Derularea acestor procese civile, care au avut

loc în acest scop, au păgubit-o pe partea vătămată S.M. cu suma de 15.000.000

lei vechi, reprezentând cheltuieli de judecată pe care a trebuit să le achite,

astfel că vătămarea ei s-a produs prin efectele actelor încheiate de către

inculpată în mod defectuos, existând legătură de cauzalitate între fapta

inculpatei de încheiere defectuoasa a actelor notariale, respectiv paguba,

vătămarea produsă părții vătămate.

Întrucât inculpata și-a îndeplinit în mod

defectuos sarcinile de serviciu pe care le avea în calitate de notar public,

constând în lipsa unei identificări eficace a părților, și apoi faptul că a

permis ca numitul S.I. să semneze actele notariale atât pentru sine cât și

pentru soția sa, S.M., parte vătămată, fără

a

exista acordul acesteia, cauzând vătămarea

intereselor acesteia din urmă, fapta întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor prev. de art. 246 C. pen.

În ceea ce privește infracțiunea

de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen., aceasta constă în faptul că

inculpata în calitate, de notar, public, a atestat prin autentificarea

contractului fapte necorespunzătoare adevărului, prin consemnarea în încheierea

de autentificare că în fața sa s-au prezentat S.I. și soția sa S.M.,

un fapt nereal, în condițiile în care din

probele administrate în cauză a rezultat fără dubii că S.M. nu a fost prezentă

în fața notarului public.

În acest înscris oficial, datele nereale au

fost inserate în exercițiul atribuțiilor de serviciu ale inculpatei, care, are

calitatea de notar public, astfel că sunt îndeplinite elementele constitutive ale

infracțiunii de fals intelectual, prev. de art.

289

C. pen.

Din punct de vedere al laturii subiective,

instanța a precizat că cele două infracțiuni au fost săvârșite cu intenție

indirectă, deoarece inculpata nu a urmărit producerea rezultatului socialmente

periculos, însă a acceptat acest lucru prin efectuarea defectuoasă a

obligațiilor sale de serviciu.

Pentru aceste motive, instanța a dispus

condamnarea inculpatei, deoarece faptele săvârșite de către aceasta prezintă un

grad destul de ridicat de pericol social, întrucât prin săvârșirea celor două

infracțiuni au fost aduse vătămări relațiilor sociale referitoare la

modalitatea de îndeplinire a sarcinilor de serviciu, dar au fost aduse vătămări

și în ceea ce privește încrederea oamenilor în înscrisurile cu caracter public,

înscrisuri oficiale, care sunt întocmite de persoana învestită cu emiterea unor

asemenea acte, notarul public.

În cauza de față, partea civilă S.M. a

exercitat acțiunea civilă împotriva inculpatei, constituindu-se parte civilă în

cauză încă din cursul urmăririi penale, cu suma de 15.000.000 lei vechi, sumă

care a fost majorată în cursul judecății la 2.000 RON daune materiale și 5.000

RON daune morale, în sumă totală de 7.000

RON.

Instanța a constatat că prejudiciul cauzat

părții civile prin faptele ilicite ale inculpatei au fost dovedite în cursul

procesului penal, pentru că aceasta a fost nevoită să inițieze procese civile

pentru înlăturarea efectelor actelor notariale încheiate în mod nelegal, pentru

că în cazul executării dispozițiilor din contractul de împrumut, în cazul

neplății sumelor, partea civilă își putea pierde cota de proprietate din

imobilul ipotecat.

În cursul procesului penal partea civilă a

dovedit cu înscrisuri, respectiv

hotărârile

judecătorești

anexate,

a efectuat cheltuieli de judecată în cuantum de

1.500 RON (15.000.000 lei vechi), astfel că inculpata

a fost obligată

să plătească părții civile această sumă, cu

titlu de daune materiale.

În ceea ce privește suma de 500 RON care a fost

solicitată cu titlu de cheltuieli suplimentare cu transportul, instanța

a apreciat că

această solicitare este nedovedită, deoarece

partea civilă nu a prezentat nici un document în cursul procesului penal, care

să dovedească că în realitate a cheltuit aceste sume; mai mult decât atât,

aceasta a arătat că transportul

l

-a efectuat cu

mașini de ocazie, de la Gurahonț și până la Timișoara, unde a fost chemată

pentru declarații la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și la

instanță, astfel că această solicitare a fost respinsă.

În ceea ce privește suma de 5.000 RON

solicitată de către partea vătămată cu titlu de daune morale, instanța

a apreciat

că această cerere este

admisibilă,

deoarece prin situația în care a ajuns partea

vătămată, cauzată de fapta penală a inculpatei, numitei S.M. i

s

-a creat o stare de stres și de temere cu privire la posibilitatea

pierderii proprietății fără a fi culpabilă în vreun fel, de a suporta

neplăcerile purtării proceselor civile existente în legătură cu acest

imobil

fapt care o îndreptățește să fie despăgubită pentru aceste suferințe cu

suma solicitată.

Împotriva acestei sentințe

în termen legal a declarat recurs inculpata

M.E.E., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Prima critică formulată de

către inculpată vizează nelegalitatea sesizării instanței de judecată,

inculpata apreciind că sunt incidente dispozițiile art. 385

9

pct. 2

C. proc. pen.

Astfel, expertizele

efectuate de către I.P.J. Arad privesc două documente distincte, acestea se

referă la două infracțiuni arătate în procesul-verbal de punere sub învinuire

și sunt prezentate separat în materialul de urmărire penală, deși în

rechizitoriu nu este precizată ca probă decât expertiza contractului de

împrumut.

În dosar se amintește de Ordonanța

nr. 86/PA din 18 mai 2005 prin care se redeschide dosarul de urmărire penală,

dar aceasta nu se regăsește la dosar, sens în care nu se dovedește modul de

sesizare din oficiu și nici infirmarea soluției de neîncepere a urmăririi

penale.

Inculpata susține că nu au

fost respectate dispozițiile art. 263 C. proc. pen.

Al doilea motiv de recurs

este întemeiat pe dispozițiile art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen. și se

referă la împrejurarea că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină

soluția, motivarea acesteia este neclară, nu se face trimitere la elementele

probatorii administrate, nu se face o analiză a probelor și nu sunt arătate

motivele înlăturării probelor propuse.

Inculpata arată că prima

instanță i-a respins nejustificat probele solicitate, respectiv proba cu expertiza

grafoscopică, audierea martorilor L.J. și Ș.G., efectuarea de confruntări,

extinderea procesului penal cu privire la numitul S.I., iar în cuprinsul

hotărârii nu sunt arătate probele care dovedesc săvârșirea faptei.

Cel de-al treilea motiv de

recurs este cel prevăzut de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen. –

instanța nu s-a pronunța cu privire la unele probe administrate sau cereri

esențiale pentru părți, de natură să influențeze soluția procesului.

Astfel, deși în cursul

cercetării judecătorești, la termenul din 19 noiembrie 2007 a solicitat să se

constate nulitatea rapoartelor de expertiză efectuate în cursul urmăririi

penale, motivat de faptul că acestea nu au analizat documentele originale, nu

au răspuns la obiectivele formulate de inculpată, instanța nu s-a pronunțat

asupra legalității lor.

De asemenea, instanța nu s-a

pronunțat nici asupra excepției autorității de lucru judecat, numitul S.I.,

fiind condamnat în mod definitiv pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de

art. 26 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. și art. 25 C. pen. raportat la

art. 289 C. pen., fiind stabilită vinovăția unei alte persoane în comiterea

falsului, fiind instigată de către S.I.

Ultima critică este

întemeiată pe dispozițiile art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. și se

referă la greșita condamnare a inculpatei pentru cele două infracțiuni,

existând o gravă eroare de fapt.

Inculpata reține că partea

vătămată S.M. nu avea această calitate în proces, întrucât nu a fost niciodată

proprietare imobilului, fiind radiată în mod retroactiv din C.F. ca urmare a

constatării simulației contractului de vânzare - cumpărare prin care alături de

S.I. ar fi dobândit imobilul, iar la baza hotărârii de condamnare nu stau decât

rapoartele de expertiză care sunt nule.

De asemenea, prin

respingerea tuturor probelor solicitate, inculpatei i s-a încălcat dreptul la

apărare.

Pentru motivele expuse,

inculpata solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și în

principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță pentru a se

administra probele solicitate.

În subsidiar, solicită

achitarea sa pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 289 C.

pen. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) sau d C. proc.

pen.

Examinând hotărârea recurată

prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu sub toate aspectele conform

dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta:

Prima critică formulată de

inculpată este nefondată.

Prin rechizitoriul nr.

86/PA/2002 din data de 3 decembrie 2002 al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Timișoara s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în

judecată a inculpatului S.I. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.

288 C. pen., art. 291 C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. și

art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen.

Prin același rechizitoriu

s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public

M.E.E. pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 289 C. pen., iar ulterior prin Ordonanța nr.

86/PA/2002 din 18 februarie 2005 existentă la filele 6-7 dosar u.p. s-a dispus

infirmarea parțială a rechizitoriului nr. 86/PA/2002 al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Timișoara în ceea ce privește soluția de neîncepere a urmăririi

penale față de inculpată, urmând ca aceasta să fie cercetată pentru

infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen.

Prin rezoluția nr.

223/P/2005 din 19 decembrie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara s-a dispus începerea urmăririi penale față de inculpată pentru

infracțiunile prevăzute de art. 289 C. pen. și art. 249 C. pen., iar la data de

11 ianuarie 2006 s-a dispus începerea urmăririi penale și pentru infracțiunea

prevăzută de art. 246 C. pen. (filele 6-9 dosar u.p.).

La data de 14 aprilie 2006

inculpatei i-a fost adus la cunoștință întreg materialul de urmărire penală de

la dosar, arătându-i-se și încadrarea juridică a faptelor săvârșite.

Ulterior, prin rechizitoriul

nr. 223/P/2003 din 10 mai 2006 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara s-a pus în mișcare acțiunea penală și s-a dispus trimiterea în

judecată a inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C.

pen. și art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen., precum și scoaterea

de sub urmărire penală a acesteia sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzută

de art. 249 C. pen.

A doua critică este, de

asemenea, nefondată, nefiind incidente dispozițiile art. 385

9

pct. 9

C. proc. pen.

Potrivit dispozițiilor

legale invocate hotărârea este supusă casării când aceasta nu cuprinde motivele

pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul

hotărârii sau acesta nu se înțelege.

În speță nu suntem în

niciuna dintre aceste ipoteze.

Din examinarea hotărârii recurate

rezultă că în considerentele acesteia au fost descrise faptele care au făcut

obiectul trimiterii în judecată, cu arătarea timpului și locului unde au fost

săvârșite, încadrarea juridică dată acestora prin actul de sesizare, au fost

analizate probele care au servit ca temei la soluționarea laturii penale a

cauzei, au fost expuse faptele reținute în sarcina inculpatei, încadrarea

juridică, forma de vinovăție și criteriilor care au stat la baza

individualizării pedepsei.

De asemenea, soluția cu

privire la latura civilă a cauzei a fost motivată corespunzător, fiind arătate

și temeiurile de drept care au justificat soluțiile date în cauză.

Împrejurarea că instanța a

respins motivat probele solicitate de către inculpată nu atrage casarea

hotărârii în baza dispozițiilor art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen., așa

cum se susține.

Referitor la cel de al

treilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 385

9

pct. 10

C. proc. pen., din examinarea dosarului cauzei rezultă că prima instanță s-a

pronunțat cu privire la toate cererile formulate de către inculpată.

Astfel, la termenul din 22

octombrie 2007, instanța a respins cererea de efectuare a unei noi expertize,

apreciind că nu este utilă în cauză, precum și cererea de confruntare a

inculpatei cu numitul S.I., întrucât din actele dosarului reiese că acesta este

plecat în Spania de 3 ani, o astfel de confruntare nefiind posibilă.

Ulterior, la termenul din 19

mai 2007, au fost respinse, ca nefiind utile soluționării cauzei, și celelalte

cereri formulate de inculpată prin apărător, respectiv cea de restituire a

cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale întrucât, în opinia sa,

rapoartele de expertiză efectuate în cursul urmăririi penale sunt nule, iar

prin actul de sesizare nu a fost trimis în judecată și numitul S.I. în calitate

de autor la infracțiunea de fals material în înscrisuri și de instigare la

infracțiunea de abuz în serviciu, precum și cea de efectuare a unei adrese

pentru obținerea fișei de cazier judiciar a lui S.I. pentru a se verifica

existența autorității de lucru judecat.

Cu privire la valabilitatea

expertizelor grafoscopice efectuate în cursul urmăririi penale, instanța s-a

pronunțat prin hotărârea recurată, apreciind că acestea coroborate cu celelalte

probe conduc la stabilirea vinovăției inculpatei pentru faptele pentru care a

fost trimisă în judecată.

Ultima critică formulată de

inculpată este, de asemenea, nefondată.

Conform art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare

gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de

achitare sau de condamnare.

În cauză nu suntem în

prezența unei erori grave de fapt, situația de fapt reținută de instanță nu

este contrară probelor administrate, din analiza coroborată a acestora

rezultând că inculpata se face vinovată pentru infracțiunile pentru care a fost

trimisă în judecată.

În fapt, la data de 15

aprilie 2002, numitul S.I. a încheiat cu Ș.G. la B.N.P. M. un contract de

împrumut privind suma de 3.720 dolar S.U.A., prin care împrumutătorul Ș.G. a

dat, cu titlu de împrumut, suma respectivă soților S.I. și S.M., împrumutul

fiind garantat cu ipotecă asupra imobilului proprietatea împrumutaților situat

în comuna Gurahonț jud. Arad.

Partea civilă S.M. nu a fost

prezentă la notar în momentul încheierii contractului de împrumut și a ofertei

de dare în plată, în locul acesteia semnând soțul său – S.I.

În încheierea de

autentificare nr. 2333 din 15 aprilie 2002 și respectiv 2334 din 15 aprilie

2002, inculpata a consemnat, necorespunzător adevărului, că în fața sa a fost

prezentă și partea civilă Stan Mariana care a consimțit la autentificarea

respectivelor înscrisuri și a semnat toate exemplarele.

Împrejurarea că partea

civilă nu a fost prezentă în fața notarului și nu a semnat cele două înscrisuri

rezultă din declarațiile acesteia, coroborate cu declarațiile martorilor L.J.,

Ș.G., declarația lui S.I. dată în cursul urmăririi penale, declarații ce se

coroborează cu expertizele grafice efectuate în cauză și care concluzionează

fără dubiu că semnăturile de pe cele două înscrisuri au fost efectuate de către

S.I.

În calitatea sa de notar

public, inculpata avea obligația potrivit Legii nr. 36/1995 să stabilească

identitatea părților prin acte de identitate sau legitimații oficiale prevăzute

cu semnătură, ștampilă și fotografia posesorului.

Or, este cert că inculpata

nu și-a îndeplinit această obligație legală pentru că în încheierile de

autentificare, deși este trecut numele părții civile S.M., datele de

identificare nu sunt ale acesteia.

În ipoteza prezentării unei

alte persoane cu un B.I. falsificat în fața notarului public

M.E., cele două înscrisuri

ar fi fost semnate de respectiva persoană, potrivit procedurii notariale, așa

cum susține și inculpata, or expertizele efectuate în cauză infirmă acest

aspect.

Inculpata a solicitat,

inclusiv cu ocazia susținerii recursului, efectuarea unei noi expertize

grafoscopice, însă cum nu există îndoieli cu privire la exactitatea

concluziilor rapoartelor de expertiză anterioare, în mod întemeiat prima

instanță a apreciat că nu se impune o nou expertiză.

Referitor la infracțiunea de

abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen.,

inculpata a susținut că aceasta nu subzistă în condițiile în care partea civilă

nu a fost proprietara imobilului, dispunându-se radierea din C.F. ca urmare a

unui proces civil, iar acesteia nu i s-a cauzat o vătămare a intereselor sale

legale.

Examinând actele dosarului

rezultă că la data autentificării contractului de împrumut și a ofertei de dare

în plată, partea civilă S.M. și soțul său erau proprietari ai imobilului situat

în comuna Gurahonț, jud. Arad, înscris în C.F. Iosășel, părții civile aducându-i-se

o vătămare intereselor sale legitime, prin autentificarea celor două acte,

aceasta fiind nevoită să promoveze acțiuni civile pentru a nu-și pierde dreptul

de proprietate.

Împrejurarea că ulterior

prin sentința civilă nr. 407 din 19 septembrie 2002 a Judecătoriei Gurahonț,

s-a admis acțiunea civilă a reclamantului V.I., s-a constatat simulația

contractului autentificat sub nr. 1150 din 21 iulie 1989 de către Notariatul de

Stat Ineu și s-a dispus intabularea imobilului în favoarea reclamantului nu

duce la concluzia că nu suntem în prezența infracțiunii prevăzută de art. 246

C. pen., părții civile fiindu-i vătămate interesele sale legitime, așa cum s-a

expus.

Față de dispozițiile art. 14

și art. 346 C. proc. pen. coroborate cu dispozițiile art. 998 și art. 999 C.

civ., prima instanță a obligat-o pe inculpată la plata despăgubirilor civile în

vederea acoperirii integrale a prejudiciului cauzat.

Din oficiu, Înalta Curte

constată că în cauză s-a realizat și o justă individualizare a pedepsei în

raport cu cazurile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol

social concret al faptelor comise, împrejurările săvârșirii acestora, urmările

produse și datele ce circumstanțiază persoana inculpatei.

În cursul soluționării

recursului, inculpata a invocat în mod succesiv excepții de

neconstituționalitate, pentru două dintre acestea sesizându-se Curtea

Constituțională.

Prin decizia nr. 965 din 25

septembrie 2008 a Curții Constituționale s-a respins excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 361 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.,

iar prin Decizia nr. 908 din 23 iunie 2009 s-a respins excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 329 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

La termenul din 9 octombrie

2009, inculpata prin apărătorul său, a invocat excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 112 C. proc. pen., art. 113 C. proc.

pen., art. 124 C. proc. pen. și art. 125 C. proc. pen. în raport cu prevederile

art. 11 alin. (2), art. 20 alin. (1) și (2), art. 21 și art. 24 alin. (1) din

Constituția României.

În motivarea excepțiilor

invocate, inculpata arată că în condițiile în care numai procurorul și instanța

uzează de prevederile art. 124 și 125 C. proc. pen. se aduce a atingere gravă

aplicării principiului constituțional conținut în art. 24, art. 20 alin. (1) și

(2) și art. 21 din Constituție cu trimitere la dispozițiile art. 6 alin. (1), 3

lit. b) și lit. c) din C.E.D.O.

Referitor la prevederile

art. 112 și art. 113 C. proc. pen., inculpata apreciază că acestea vin în

contradicție cu principiile constituționale conținute în art. 11 alin. (2),

art. 20 alin. (1) și (2), art. 21, art. 24 din Constituția României și cu

dispozițiile art. 6 din C.E.D.O.

Astfel, reportul

tehnico-științific în lumina acestor dispoziții legale, este o probă care se

dispune de organul de urmărire penală, care stabilește și obiectivele, precum

și termenul în care trebuie efectuat.

În acest context, proba

rezidă de la acuzare fără posibilitatea ca acuzatul să poată propune și

corelativ să beneficieze de o contraprobă, iar prevederile art. 171 C. proc.

pen. devin fără conținut și finalitate, nu numai față de apărător ci și față de

parte, respectiv învinuit sau inculpat.

Potrivit art. 29 din Legea

nr. 47/1992 republicată pentru a se dispune sesizarea Curții Constituționale cu

soluționarea unei excepții de neconstituționalitate este necesar ca această

excepție să privească neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei

dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, care au legătură cu

soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul

acestuia.

Excepția de

neconstituționalitate poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți, din

oficiu sau de către procuror, în cauzele în care participă, iar conform

dispozițiilor alin. (3) al art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu pot face obiectul

excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie

anterioară a Curții Constituționale.

Excepțiile invocate privesc

dispoziții din Codul de procedură penală aflate în vigoare, acestea nu au fost

constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții

Constituționale, însă nu au legătură cu soluționarea cauzei, cererea de

sesizare a Curții Constituționale urmând a fi respinsă.

În faza soluționării

recursului, invocând dispozițiile art. 113 și art. 125 C. proc. pen. inculpata

a solicitat efectuarea unei noi expertize grafice cerere ce a fost respinsă

având în vedere dispozițiile art. 385

14

C. proc. pen. potrivit

cărora instanța de recurs verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor și

materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate.

Așa cum a arătat în

apărările formulate, inculpata solicită de fapt a se constata nulitatea

expertizelor efectuate în cauză, or Curtea Constituțională nu se poate pronunța

asupra modului cum sunt administrate probele ori asupra legalității acestora,

revenind instanței de judecată investită cu soluționarea cauzei atribuția de a

verifica aceste aspecte.

Față de considerentele

expuse, Înalta Curte urmează să respingă cererea de sesizare a Curții

Constituționale cu excepțiile invocate, iar potrivit art. 385

15

pct.

1 lit. b) C. proc. pen. să respingă, ca nefondat, recursul declarat de

inculpată.

Văzând și dispozițiile art.

192 alin. (2) C. proc. pen., art. 193 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a

Curții Constituționale formulată de inculpata M.E.E., privind

neconstituționalitatea art. 112 C. proc. pen. raportat la prevederile art. 11

alin. (2), art. 20 alin. (1) și (2), art. 21, art. 24 alin. (1) din Constituția

României; art. 113 C. proc. pen. raportat la prevederile art. 11 alin. (2), art.

20 alin. (1) și (2), art. 21, art. 24 alin. (1) din Constituția României; art.

124 C. proc. pen. raportat la prevederile art. 11 alin. (2), art. 20 alin. (1)

și (2), art. 21, art. 24 alin. (1) din Constituția României; art. 125 C. proc.

pen. raportat la prevederile art. 11 alin. (2), art. 20 alin. (1) și 2, art.

21, art. 24 alin. (1) din Constituția României.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata

M.E.E. împotriva sentinței penale nr. 178/ PI din 27 noiembrie 2007 a Curții de

Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 1.000

lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat și la suma de 3.000 lei

cheltuieli judiciare către intimata parte civilă S.M.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 octombrie 2009.