ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3202/2009

Asupra recursului penal de față; Prin sentința penală nr. 178 din 27 mai 2007 a Curții de Apel Timișoara a fost condamnată inculpata M.E.E. la: - 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen.; - 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen.; În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea, de 1(un) an închisoare, pe care inculpata urmează să o execute. S-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe durata și condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. În baza art. 81, art. 82 C. pen.

s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate, pe durata unui termen de încercare de 3 ani. S-a atras inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. În baza art. 14, 346 C. proc. pen. rap. la art. 998, art. 999 C. civ. a fost obligată inculpata la plata sumei de 1.500 lei cu titlu de daune materiale, respectiv de 5.000 lei cu titlu de daune morale, către partea civilă S.M. S-au respins în rest pretențiile civile solicitate de partea civila Pentru a pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele : S.I., fiind despărțit de soția sa S.M., a solicitat un împrumut de 3.710 dolar S.U.A.

de la numitul Ș.G., cu condiția garantării împrumutului cu un imobil. În consecință, pentru contractarea împrumutului, S.I. avea nevoie de consimțământul soției sale S. M. pentru garantarea împrumutului cu imobilul proprietate comună. În data de 15 aprilie 2002, S.I. s-a prezentat la Biroul Notarial M. din municipiul Arad, unde a încheiat împreună cu Ș.G. și notarul M.E.E., a autentificat contractul de împrumut prin încheierea nr. 2333 din 15 aprilie 2002 și oferta de dare în plată prin încheierea nr. 2334 din 15 aprilie 2002. În contractul de împrumut s-a specificat faptul că Ș.G. a dat numiților S.I. și soției sale S.M., cu titlu de împrumut, suma de 3.720 dolar S.U.A., pe o perioadă de 3 luni până cel târziu la data de 15 iulie 2002. Împrumutul a fost garantat prin înscrierea ipotecii asupra imobilului proprietatea numiților S.I.

și soția S.M., situat în comuna Gurahonț, nr. 686, jud. Arad, înscris în CF Iosășel de sub B 3 și B 4 constând în case cu construcțiile anexe și suprafața de 250 m.p. teren aferent. Partea vătămată S.M., a depus o plângere penală împotriva notarului public M.E.E. și a precizat că semnătura de la rubrica „împrumutați" a contractului de împrumut nu-i aparține. De asemenea, a susținut că nu-i aparține nici semnătura de la rubrica „declaranți debitori" din oferta de dare în plată. Drept urmare, partea vătămată S.M. a introdus acțiune civilă pentru constatarea nulității contractului de împrumut. Astfel, prin sentința civilă nr. 322 din 16 iulie 2002, pronunțată de Judecătoria Gurahonț, în Dosarul nr. 540/2002, a fost admisă acțiunea reclamantei S.M.

și, în consecință, s-a constatat nulitatea contractului de împrumut autentificat sub nr. 2333 din 15 aprilie 2002 și s-a dispus radierea înscrierii în CF Iosășel a dreptului de ipotecă. În cursul administrării probelor în dosarul nr. 86/PA/2002, învinuitul S., inițial a recunoscut că a luat buletinul de identitate al concubinei sale L.J., spunându-i că dorește să perfecteze un împrumut, după care o va solicita să semneze dar nu a mai făcut-o. În același mod a declarat și L.J. și că a doua semnătură ar fi fost depusă de o persoană de sex feminin și cu care s-a înțeles să semneze pentru S.M. Fiind disjunsă cauza pentru identificarea celei de a doua persoane care ar fi semnat contractul alături de S.I.

și fiind reaudiat, S.I., în declarația dată la organul de poliție, în 5 august 2003 a revenit și a arătat că, în realitate, el a semnat în fața notarului și nu a falsificat buletinul de identitate al concubinei ci doar a dat funcționarei datele de identitate ale acesteia pentru a fi trecute în contract, că a fost singur în fața notarului și că el a semnat atât pentru el cât și pentru soția sa în fața notarului, contractul de împrumut. Faptul că soția sa nu a semnat în fața notarului este declarat de S.I. și în data de 19 martie 2003, în declarația olograf dată. De altfel, S.M., în declarația dată la organele de poliție în 6 august 2003, a arătat că nu a fost să semneze contractul în fata notarului, S.I.

nu i-a cerut acest lucru și nici nu i-a cerut buletinul de identitate. În drept, s-a reținut că faptele comise de notarul public M.E.E., în condițiile descrise mai sus, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor prev. și ped. de art. 246 C. pen. și fals material prev. și ped. de art. 289 C. pen. cu aplic. art. 33 lit. b) C. pen. Au fost atașate Dosarele nr. 223/P/2003 și nr. 86/PA/2002 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Dosarul nr. 33/2003 al Judecătoriei Arad. În consecință, instanța a reținut că la data de 15 aprilie 2002 inculpata M.E. la Biroul Notarial M. din municipiul Arad, a autentificat contractul de împrumut prin încheierea nr. 2333 din 15 aprilie 2002 și oferta de dare în plată prin încheierea nr. 2334 din 15 aprilie 2002, acte autentice încheiate între numitul S.I., respectiv Ș.G., în primul act notarial garantându-se împrumutul de 3.720 dolar S.U.A.

prin înscrierea ipotecii asupra imobilului proprietatea numitului S.I. și soția S.M., situat în comuna Gurahonț nr. 686, jud. Arad, înscris în C.F. 371 Iosășel cu nr. top. 429/1/1/33. Aceste acte notariale au fost încheiate în fapt de numitul S.I., respectiv numitul Ș.G., fără să fie prezentă soția numitului S.I., numita S.M., parte vătămată în prezenta cauză, iar semnăturile pentru împrumutați în contractul de împrumut și pentru declaranți debitori din oferta de dare în plată au fost executate de către numitul Ș.I., fără a exista consimțământul soției sale, de care era despărțit în fapt. Deși procedură notarială prevede că notarul public pe baza documentelor arătate de către părți trebuie să identifice persoanele în cauză, notarul public M.E.E.

nu a depus diligentele necesare pentru corecta identificare a părților care urmau să încheie actele notariale în cauză și mai mult decât atât, a permis numitului S.I. să semneze pe contractul de împrumut, respectiv pe darea în plată, și în locul soției sale, S.M., deși acest lucru nu era permis. Deși inițial în cursul administrării probelor în Dosarul nr. 86/PA/2002 în care numitul S.I. a avut calitate de inculpat, respectiv concubina acestuia, numita L.J., au acreditat ideea că în locul soției S.M. ar fi semnat o persoană de sex feminin necunoscută, însă ulterior numitul S.I. a revenit asupra acestei versiuni și a arătat că el a semnat pentru ambele persoane, versiune susținută și de probele dosarului.

Ulterior, partea vătămată S.M. a aflat de încheierea acestor acte notariale și a fost nevoită să inițieze proces civil pentru radierea din cartea funciară a acestui contract de împrumut, încheiat în fapt între S.I. și Ș.G., fiind notată o ipotecă pentru suma de 3.720 dolar S.U.A. în favoarea numitului Ș.G. În cele din urmă, partea vătămată prin acest proces civil a reușit să obțină constatarea nulității contractului de împrumut autentificat din 15 aprilie 2002 al biroului notarial M. și radierea ipotecii înscrise în C.F. Iosășel, printr-o hotărâre a Judecătoriei Gurahonț. Inculpata M.E.E. în cursul urmăririi penale și în cursul judecării la prima instanță, a negat în mod constant săvârșirea celor două infracțiuni reținute în sarcina sa de către organul de urmărire penală, arătând că la data încheierii actelor notariale s-au prezentat numiții Ș.G., S.I.

și o persoană de sex feminin, care avea un buletin pe care scria numele de S.M., având convingerea că în fața sa se află aceeași persoană ca și cea menționată în buletinul de identitate. Cu referire la faptul că numitul S.I. ar fi semnat atât pentru el cât și pentru partea vătămată S.M., inculpata a arătat că datorită procedurii de semnare a actelor pe care o adoptă, nu ar fi fost posibil ca numitul S.I. să efectueze cele două semnături fără ca inculpata să observe acest lucru. Din întregul probatoriu administrat în cauză, rezultă că inculpata M.E.E. a săvârșit atât infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen., dar și cea de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen.

În ceea ce privește infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. instanța constată că aceasta este definită în Codul penal ca fiind fapta funcționarului public, care în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință nu îndeplinește un act, ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare a intereselor legale ale unor persoane.

Inculpata a săvârșit infracțiunea prin faptul că a efectuat într-un mod defectuos operațiunea de identificare a părților care s-au prezentat în vederea încheierii actelor notariale, deoarece inculpata în calitatea sa de notar public nu a depus toate diligentele necesare în vederea identificării corecte a acestor persoane și cu atât mai mult, a permis unei părți, numitul S.I., să semneze și în locul soției sale, S.M., care nu și-a dat consimțământul cu privire la încheierea unui contract de împrumut, respectiv a actului numit „Ofertă de dare în plată". Deși în cursul urmăririi penale inculpata a contestat vehement faptul că numitul S.I.

ar fi semnat și pentru soția sa, S.M., inculpata a solicitat efectuarea a încă două expertize grafologice, în afară de cea întocmită de către poliția municipiului Arad la data de 4 iunie 2003 și care a concluzionat că semnăturile de pe contractul de împrumut autentificat cu nr. 2333 din 15 aprilie 2002, de la poziția „împrumutați", respectiv cele două semnături de la poziția „Declaranți-debitori" de pe documentul intitulat „Oferta de dare în plată" au fost executate de numitul S.I. Și cele două expertize ulterioare, respectiv Raportul de expertiză nr. 89545 din 14 noiembrie 2005 întocmit de serviciul criminalistic din cadrul I.P.J. Arad, respectiv raportul de expertiză criminalistică nr. 65 din 28 martie 2006 întocmit de I.N.E.C.

- Laboratorul Interjudețean Timișoara, au concluzionat același fapt, respectiv primul raport că pe contractul de împrumut și oferta de dare în plată, semnăturile au fost executate de către numitul S.I. în locul numitei S.M., soția acestuia, iar cel de-al doilea raport că pe contractul de împrumut semnăturile au fost executate de S.I. în locul soției sale. Văzând cele trei probe științifice existente la dosarul cauzei, instanța a apreciat că în mod indubitabil a fost dovedit faptul că numitul S.I. a realizat semnăturile în locul soției sale, S.M., pe cele două înscrisuri notariale care au fost autentificate de către inculpată în calitate de notar, astfel că susținerile inculpatei în sensul că acest lucru nu ar fi fost posibil datorită modalității de lucru pe care o adoptă, nu pot fi luate în considerare de instanță.

De altfel, această apărare a fost susținută pe parcursul întregului proces penal, încă din faza urmăririi penale, însă pe parcursul efectuării probelor s-a constatat că această versiune prezentată de către inculpată, nu este cea reală. Aceste probe se coroborează și cu declarația părții vătămate S.M., care a arătat în cursul urmăririi penale că numitul S.I. ar fi recunoscut că a semnat și în locul ei în actele notariale încheiate de inculpată, respectiv cu declarația dată în calitate de inculpat a lui S.I. în Dosarul nr. 33/2003 al Judecătoriei Arad, când a susținut aceeași versiune. Este adevărat că așa cum rezultă din probe, S.I. a fost însoțit de o persoană de sex feminin, însă aceasta nu a fost soția sa, S.M., și nici nu a efectuat vreo semnătură pe actele notariale în cauză.

Pentru a subzista infracțiunea de abuz în serviciu în forma prev. de art. 246 C. pen., trebuia să existe o vătămare a intereselor legale ale părții vătămate, care să fi fost cauzată prin faptele ilicite săvârșite de inculpată. Această vătămare constă în faptul că partea vătămată S.M. a fost obligată să inițieze procese civile pentru anularea contractului de împrumut autentificat de inculpată în calitate de notar public, pentru a putea evita efectele executării acestui contract de împrumut, iar pentru aceste procese civile a cheltuit suma de 15.000.000 lei vechi. Inculpata în cursul procesului penal a susținut în apărarea sa că între timp a avut loc o schimbare majoră din punct de vedere al proprietății deținute de către S.I.

și S.M., în sensul că a avut loc un proces civil prin care aceștia au pierdut proprietatea lor retroactiv. Într-adevăr această stare de fapt este confirmată prin sentința civilă nr. 407/2002 a Judecătoriei Gurahonț, pronunțată în Dosar nr. 659/2002, prin care s-a admis acțiunea civilă a reclamantului V.I. împotriva pârâților S.M. și S.I., s-a constatat simulația contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1150 din 21 iulie 1989 de către Notariatul de Stat Ineu, asupra imobilului identificat în C.F. Iosășel, s-a dispus anularea încheierii de C.F. și intabularea imobilului în favoarea reclamantului. Mai mult decât atât, inculpata a mai invocat și poziția părții vătămate S.M., care a fost de acord cu admiterea acțiunii reclamantului, care este chiar tatăl său.

Această situație care a intervenit pe parcursul procesului penal, încă în cursul urmăririi penale, nu modifică însă situația inculpatei din punct de vedere penal deoarece la data încheierii celor două acte notariale în cauză, partea vătămată S.M. era proprietara imobilului respectiv și a fost nevoită să inițieze un proces civil pentru a îndepărta efectele acestor acte notariale, respectiv pentru constatarea nulității contractului de împrumut încheiat în fapt între numitul S.I. și numitul Ș.G. și pentru radierea dreptului de ipotecă din cartea funciară. Derularea acestor procese civile, care au avut loc în acest scop, au păgubit-o pe partea vătămată S.M.

cu suma de 15.000.000 lei vechi, reprezentând cheltuieli de judecată pe care a trebuit să le achite, astfel că vătămarea ei s-a produs prin efectele actelor încheiate de către inculpată în mod defectuos, existând legătură de cauzalitate între fapta inculpatei de încheiere defectuoasa a actelor notariale, respectiv paguba, vătămarea produsă părții vătămate. Întrucât inculpata și-a îndeplinit în mod defectuos sarcinile de serviciu pe care le avea în calitate de notar public, constând în lipsa unei identificări eficace a părților, și apoi faptul că a permis ca numitul S.I. să semneze actele notariale atât pentru sine cât și pentru soția sa, S.M., parte vătămată, fără a exista acordul acesteia, cauzând vătămarea intereselor acesteia din urmă, fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor prev. de art. 246 C. pen.

În ceea ce privește infracțiunea de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen., aceasta constă în faptul că inculpata în calitate, de notar, public, a atestat prin autentificarea contractului fapte necorespunzătoare adevărului, prin consemnarea în încheierea de autentificare că în fața sa s-au prezentat S.I. și soția sa S.M., un fapt nereal, în condițiile în care din probele administrate în cauză a rezultat fără dubii că S.M. nu a fost prezentă în fața notarului public. În acest înscris oficial, datele nereale au fost inserate în exercițiul atribuțiilor de serviciu ale inculpatei, care, are calitatea de notar public, astfel că sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen.

Din punct de vedere al laturii subiective, instanța a precizat că cele două infracțiuni au fost săvârșite cu intenție indirectă, deoarece inculpata nu a urmărit producerea rezultatului socialmente periculos, însă a acceptat acest lucru prin efectuarea defectuoasă a obligațiilor sale de serviciu. Pentru aceste motive, instanța a dispus condamnarea inculpatei, deoarece faptele săvârșite de către aceasta prezintă un grad destul de ridicat de pericol social, întrucât prin săvârșirea celor două infracțiuni au fost aduse vătămări relațiilor sociale referitoare la modalitatea de îndeplinire a sarcinilor de serviciu, dar au fost aduse vătămări și în ceea ce privește încrederea oamenilor în înscrisurile cu caracter public, înscrisuri oficiale, care sunt întocmite de persoana învestită cu emiterea unor asemenea acte, notarul public.

În cauza de față, partea civilă S.M. a exercitat acțiunea civilă împotriva inculpatei, constituindu-se parte civilă în cauză încă din cursul urmăririi penale, cu suma de 15.000.000 lei vechi, sumă care a fost majorată în cursul judecății la 2.000 RON daune materiale și 5.000 RON daune morale, în sumă totală de 7.000 RON. Instanța a constatat că prejudiciul cauzat părții civile prin faptele ilicite ale inculpatei au fost dovedite în cursul procesului penal, pentru că aceasta a fost nevoită să inițieze procese civile pentru înlăturarea efectelor actelor notariale încheiate în mod nelegal, pentru că în cazul executării dispozițiilor din contractul de împrumut, în cazul neplății sumelor, partea civilă își putea pierde cota de proprietate din imobilul ipotecat.

În cursul procesului penal partea civilă a dovedit cu înscrisuri, respectiv hotărârile judecătorești anexate, a efectuat cheltuieli de judecată în cuantum de 1.500 RON (15.000.000 lei vechi), astfel că inculpata a fost obligată să plătească părții civile această sumă, cu titlu de daune materiale. În ceea ce privește suma de 500 RON care a fost solicitată cu titlu de cheltuieli suplimentare cu transportul, instanța a apreciat că această solicitare este nedovedită, deoarece partea civilă nu a prezentat nici un document în cursul procesului penal, care să dovedească că în realitate a cheltuit aceste sume; mai mult decât atât, aceasta a arătat că transportul l -a efectuat cu mașini de ocazie, de la Gurahonț și până la Timișoara, unde a fost chemată pentru declarații la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și la instanță, astfel că această solicitare a fost respinsă.

În ceea ce privește suma de 5.000 RON solicitată de către partea vătămată cu titlu de daune morale, instanța a apreciat că această cerere este admisibilă, deoarece prin situația în care a ajuns partea vătămată, cauzată de fapta penală a inculpatei, numitei S.M. i s -a creat o stare de stres și de temere cu privire la posibilitatea pierderii proprietății fără a fi culpabilă în vreun fel, de a suporta neplăcerile purtării proceselor civile existente în legătură cu acest imobil fapt care o îndreptățește să fie despăgubită pentru aceste suferințe cu suma solicitată. Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs inculpata M.E.E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prima critică formulată de către inculpată vizează nelegalitatea sesizării instanței de judecată, inculpata apreciind că sunt incidente dispozițiile art. 385 9 pct. 2 C. proc.

pen. Astfel, expertizele efectuate de către I.P.J. Arad privesc două documente distincte, acestea se referă la două infracțiuni arătate în procesul-verbal de punere sub învinuire și sunt prezentate separat în materialul de urmărire penală, deși în rechizitoriu nu este precizată ca probă decât expertiza contractului de împrumut. În dosar se amintește de Ordonanța nr. 86/PA din 18 mai 2005 prin care se redeschide dosarul de urmărire penală, dar aceasta nu se regăsește la dosar, sens în care nu se dovedește modul de sesizare din oficiu și nici infirmarea soluției de neîncepere a urmăririi penale. Inculpata susține că nu au fost respectate dispozițiile art. 263 C. proc. pen. Al doilea motiv de recurs este întemeiat pe dispozițiile art. 385 9 pct. 9 C. proc.

pen. și se referă la împrejurarea că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină soluția, motivarea acesteia este neclară, nu se face trimitere la elementele probatorii administrate, nu se face o analiză a probelor și nu sunt arătate motivele înlăturării probelor propuse. Inculpata arată că prima instanță i-a respins nejustificat probele solicitate, respectiv proba cu expertiza grafoscopică, audierea martorilor L.J. și Ș.G., efectuarea de confruntări, extinderea procesului penal cu privire la numitul S.I., iar în cuprinsul hotărârii nu sunt arătate probele care dovedesc săvârșirea faptei. Cel de-al treilea motiv de recurs este cel prevăzut de art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen. – instanța nu s-a pronunța cu privire la unele probe administrate sau cereri esențiale pentru părți, de natură să influențeze soluția procesului.

Astfel, deși în cursul cercetării judecătorești, la termenul din 19 noiembrie 2007 a solicitat să se constate nulitatea rapoartelor de expertiză efectuate în cursul urmăririi penale, motivat de faptul că acestea nu au analizat documentele originale, nu au răspuns la obiectivele formulate de inculpată, instanța nu s-a pronunțat asupra legalității lor. De asemenea, instanța nu s-a pronunțat nici asupra excepției autorității de lucru judecat, numitul S.I., fiind condamnat în mod definitiv pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. și art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen., fiind stabilită vinovăția unei alte persoane în comiterea falsului, fiind instigată de către S.I.

Ultima critică este întemeiată pe dispozițiile art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. și se referă la greșita condamnare a inculpatei pentru cele două infracțiuni, existând o gravă eroare de fapt. Inculpata reține că partea vătămată S.M. nu avea această calitate în proces, întrucât nu a fost niciodată proprietare imobilului, fiind radiată în mod retroactiv din C.F. ca urmare a constatării simulației contractului de vânzare - cumpărare prin care alături de S.I. ar fi dobândit imobilul, iar la baza hotărârii de condamnare nu stau decât rapoartele de expertiză care sunt nule. De asemenea, prin respingerea tuturor probelor solicitate, inculpatei i s-a încălcat dreptul la apărare. Pentru motivele expuse, inculpata solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță pentru a se administra probele solicitate.

În subsidiar, solicită achitarea sa pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 289 C. pen. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) sau d C. proc. pen. Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu sub toate aspectele conform dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta: Prima critică formulată de inculpată este nefondată. Prin rechizitoriul nr. 86/PA/2002 din data de 3 decembrie 2002 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului S.I. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 288 C. pen., art. 291 C. pen., art. 26 C. pen.

raportat la art. 290 C. pen. și art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. Prin același rechizitoriu s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public M.E.E. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 289 C. pen., iar ulterior prin Ordonanța nr. 86/PA/2002 din 18 februarie 2005 existentă la filele 6-7 dosar u.p. s-a dispus infirmarea parțială a rechizitoriului nr. 86/PA/2002 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în ceea ce privește soluția de neîncepere a urmăririi penale față de inculpată, urmând ca aceasta să fie cercetată pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. Prin rezoluția nr. 223/P/2005 din 19 decembrie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a dispus începerea urmăririi penale față de inculpată pentru infracțiunile prevăzute de art. 289 C. pen.

și art. 249 C. pen., iar la data de 11 ianuarie 2006 s-a dispus începerea urmăririi penale și pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (filele 6-9 dosar u.p.). La data de 14 aprilie 2006 inculpatei i-a fost adus la cunoștință întreg materialul de urmărire penală de la dosar, arătându-i-se și încadrarea juridică a faptelor săvârșite. Ulterior, prin rechizitoriul nr. 223/P/2003 din 10 mai 2006 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a pus în mișcare acțiunea penală și s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. și art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen., precum și scoaterea de sub urmărire penală a acesteia sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzută de art. 249 C. pen.

A doua critică este, de asemenea, nefondată, nefiind incidente dispozițiile art. 385 9 pct. 9 C. proc. pen. Potrivit dispozițiilor legale invocate hotărârea este supusă casării când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta nu se înțelege. În speță nu suntem în niciuna dintre aceste ipoteze. Din examinarea hotărârii recurate rezultă că în considerentele acesteia au fost descrise faptele care au făcut obiectul trimiterii în judecată, cu arătarea timpului și locului unde au fost săvârșite, încadrarea juridică dată acestora prin actul de sesizare, au fost analizate probele care au servit ca temei la soluționarea laturii penale a cauzei, au fost expuse faptele reținute în sarcina inculpatei, încadrarea juridică, forma de vinovăție și criteriilor care au stat la baza individualizării pedepsei.

De asemenea, soluția cu privire la latura civilă a cauzei a fost motivată corespunzător, fiind arătate și temeiurile de drept care au justificat soluțiile date în cauză. Împrejurarea că instanța a respins motivat probele solicitate de către inculpată nu atrage casarea hotărârii în baza dispozițiilor art. 385 9 pct. 9 C. proc. pen., așa cum se susține. Referitor la cel de al treilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen., din examinarea dosarului cauzei rezultă că prima instanță s-a pronunțat cu privire la toate cererile formulate de către inculpată. Astfel, la termenul din 22 octombrie 2007, instanța a respins cererea de efectuare a unei noi expertize, apreciind că nu este utilă în cauză, precum și cererea de confruntare a inculpatei cu numitul S.I., întrucât din actele dosarului reiese că acesta este plecat în Spania de 3 ani, o astfel de confruntare nefiind posibilă.

Ulterior, la termenul din 19 mai 2007, au fost respinse, ca nefiind utile soluționării cauzei, și celelalte cereri formulate de inculpată prin apărător, respectiv cea de restituire a cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale întrucât, în opinia sa, rapoartele de expertiză efectuate în cursul urmăririi penale sunt nule, iar prin actul de sesizare nu a fost trimis în judecată și numitul S.I. în calitate de autor la infracțiunea de fals material în înscrisuri și de instigare la infracțiunea de abuz în serviciu, precum și cea de efectuare a unei adrese pentru obținerea fișei de cazier judiciar a lui S.I. pentru a se verifica existența autorității de lucru judecat. Cu privire la valabilitatea expertizelor grafoscopice efectuate în cursul urmăririi penale, instanța s-a pronunțat prin hotărârea recurată, apreciind că acestea coroborate cu celelalte probe conduc la stabilirea vinovăției inculpatei pentru faptele pentru care a fost trimisă în judecată.

Ultima critică formulată de inculpată este, de asemenea, nefondată. Conform art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare. În cauză nu suntem în prezența unei erori grave de fapt, situația de fapt reținută de instanță nu este contrară probelor administrate, din analiza coroborată a acestora rezultând că inculpata se face vinovată pentru infracțiunile pentru care a fost trimisă în judecată. În fapt, la data de 15 aprilie 2002, numitul S.I. a încheiat cu Ș.G. la B.N.P. M. un contract de împrumut privind suma de 3.720 dolar S.U.A., prin care împrumutătorul Ș.G.

a dat, cu titlu de împrumut, suma respectivă soților S.I. și S.M., împrumutul fiind garantat cu ipotecă asupra imobilului proprietatea împrumutaților situat în comuna Gurahonț jud. Arad. Partea civilă S.M. nu a fost prezentă la notar în momentul încheierii contractului de împrumut și a ofertei de dare în plată, în locul acesteia semnând soțul său – S.I. În încheierea de autentificare nr. 2333 din 15 aprilie 2002 și respectiv 2334 din 15 aprilie 2002, inculpata a consemnat, necorespunzător adevărului, că în fața sa a fost prezentă și partea civilă Stan Mariana care a consimțit la autentificarea respectivelor înscrisuri și a semnat toate exemplarele. Împrejurarea că partea civilă nu a fost prezentă în fața notarului și nu a semnat cele două înscrisuri rezultă din declarațiile acesteia, coroborate cu declarațiile martorilor L.J., Ș.G., declarația lui S.I.

dată în cursul urmăririi penale, declarații ce se coroborează cu expertizele grafice efectuate în cauză și care concluzionează fără dubiu că semnăturile de pe cele două înscrisuri au fost efectuate de către S.I. În calitatea sa de notar public, inculpata avea obligația potrivit Legii nr. 36/1995 să stabilească identitatea părților prin acte de identitate sau legitimații oficiale prevăzute cu semnătură, ștampilă și fotografia posesorului. Or, este cert că inculpata nu și-a îndeplinit această obligație legală pentru că în încheierile de autentificare, deși este trecut numele părții civile S.M., datele de identificare nu sunt ale acesteia. În ipoteza prezentării unei alte persoane cu un B.I. falsificat în fața notarului public M.E., cele două înscrisuri ar fi fost semnate de respectiva persoană, potrivit procedurii notariale, așa cum susține și inculpata, or expertizele efectuate în cauză infirmă acest aspect.

Inculpata a solicitat, inclusiv cu ocazia susținerii recursului, efectuarea unei noi expertize grafoscopice, însă cum nu există îndoieli cu privire la exactitatea concluziilor rapoartelor de expertiză anterioare, în mod întemeiat prima instanță a apreciat că nu se impune o nou expertiză. Referitor la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., inculpata a susținut că aceasta nu subzistă în condițiile în care partea civilă nu a fost proprietara imobilului, dispunându-se radierea din C.F. ca urmare a unui proces civil, iar acesteia nu i s-a cauzat o vătămare a intereselor sale legale. Examinând actele dosarului rezultă că la data autentificării contractului de împrumut și a ofertei de dare în plată, partea civilă S.M.

și soțul său erau proprietari ai imobilului situat în comuna Gurahonț, jud. Arad, înscris în C.F. Iosășel, părții civile aducându-i-se o vătămare intereselor sale legitime, prin autentificarea celor două acte, aceasta fiind nevoită să promoveze acțiuni civile pentru a nu-și pierde dreptul de proprietate. Împrejurarea că ulterior prin sentința civilă nr. 407 din 19 septembrie 2002 a Judecătoriei Gurahonț, s-a admis acțiunea civilă a reclamantului V.I., s-a constatat simulația contractului autentificat sub nr. 1150 din 21 iulie 1989 de către Notariatul de Stat Ineu și s-a dispus intabularea imobilului în favoarea reclamantului nu duce la concluzia că nu suntem în prezența infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., părții civile fiindu-i vătămate interesele sale legitime, așa cum s-a expus.

Față de dispozițiile art. 14 și art. 346 C. proc. pen. coroborate cu dispozițiile art. 998 și art. 999 C. civ., prima instanță a obligat-o pe inculpată la plata despăgubirilor civile în vederea acoperirii integrale a prejudiciului cauzat. Din oficiu, Înalta Curte constată că în cauză s-a realizat și o justă individualizare a pedepsei în raport cu cazurile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al faptelor comise, împrejurările săvârșirii acestora, urmările produse și datele ce circumstanțiază persoana inculpatei. În cursul soluționării recursului, inculpata a invocat în mod succesiv excepții de neconstituționalitate, pentru două dintre acestea sesizându-se Curtea Constituțională.

Prin decizia nr. 965 din 25 septembrie 2008 a Curții Constituționale s-a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 361 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar prin Decizia nr. 908 din 23 iunie 2009 s-a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 329 alin. (1) și (2) C. proc. pen. La termenul din 9 octombrie 2009, inculpata prin apărătorul său, a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 112 C. proc. pen., art. 113 C. proc. pen., art. 124 C. proc. pen. și art. 125 C. proc. pen. în raport cu prevederile art. 11 alin. (2), art. 20 alin. (1) și (2), art. 21 și art. 24 alin. (1) din Constituția României. În motivarea excepțiilor invocate, inculpata arată că în condițiile în care numai procurorul și instanța uzează de prevederile art. 124 și 125 C. proc.

pen. se aduce a atingere gravă aplicării principiului constituțional conținut în art. 24, art. 20 alin. (1) și (2) și art. 21 din Constituție cu trimitere la dispozițiile art. 6 alin. (1), 3 lit. b) și lit. c) din C.E.D.O. Referitor la prevederile art. 112 și art. 113 C. proc. pen., inculpata apreciază că acestea vin în contradicție cu principiile constituționale conținute în art. 11 alin. (2), art. 20 alin. (1) și (2), art. 21, art. 24 din Constituția României și cu dispozițiile art. 6 din C.E.D.O. Astfel, reportul tehnico-științific în lumina acestor dispoziții legale, este o probă care se dispune de organul de urmărire penală, care stabilește și obiectivele, precum și termenul în care trebuie efectuat.

În acest context, proba rezidă de la acuzare fără posibilitatea ca acuzatul să poată propune și corelativ să beneficieze de o contraprobă, iar prevederile art. 171 C. proc. pen. devin fără conținut și finalitate, nu numai față de apărător ci și față de parte, respectiv învinuit sau inculpat. Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată pentru a se dispune sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate este necesar ca această excepție să privească neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, care au legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Excepția de neconstituționalitate poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți, din oficiu sau de către procuror, în cauzele în care participă, iar conform dispozițiilor alin. (3) al art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. Excepțiile invocate privesc dispoziții din Codul de procedură penală aflate în vigoare, acestea nu au fost constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, însă nu au legătură cu soluționarea cauzei, cererea de sesizare a Curții Constituționale urmând a fi respinsă. În faza soluționării recursului, invocând dispozițiile art. 113 și art. 125 C. proc.

pen. inculpata a solicitat efectuarea unei noi expertize grafice cerere ce a fost respinsă având în vedere dispozițiile art. 385 14 C. proc. pen. potrivit cărora instanța de recurs verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate. Așa cum a arătat în apărările formulate, inculpata solicită de fapt a se constata nulitatea expertizelor efectuate în cauză, or Curtea Constituțională nu se poate pronunța asupra modului cum sunt administrate probele ori asupra legalității acestora, revenind instanței de judecată investită cu soluționarea cauzei atribuția de a verifica aceste aspecte. Față de considerentele expuse, Înalta Curte urmează să respingă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile invocate, iar potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. să respingă, ca nefondat, recursul declarat de inculpată. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., art. 193 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de inculpata M.E.E., privind neconstituționalitatea art. 112 C. proc. pen. raportat la prevederile art. 11 alin. (2), art. 20 alin. (1) și (2), art. 21, art. 24 alin. (1) din Constituția României; art. 113 C. proc. pen. raportat la prevederile art. 11 alin. (2), art. 20 alin. (1) și (2), art. 21, art. 24 alin. (1) din Constituția României; art. 124 C. proc. pen. raportat la prevederile art. 11 alin. (2), art. 20 alin. (1) și (2), art. 21, art. 24 alin. (1) din Constituția României; art. 125 C. proc. pen. raportat la prevederile art. 11 alin. (2), art. 20 alin. (1) și 2, art. 21, art. 24 alin. (1) din Constituția României.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata M.E.E. împotriva sentinței penale nr. 178/ PI din 27 noiembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat și la suma de 3.000 lei cheltuieli judiciare către intimata parte civilă S.M. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 octombrie 2009.