ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2034/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2034/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 23/F din 13 februarie 2009, Curtea de Apel Galați a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinței penale nr. 64/22 august 2007 a Curții de Apel Galați, formulată de revizuientul U.P. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs revizuientul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, considerând că cererea de revizuire este admisibilă. Recursul nu este fondat. Prin sentința penală nr. 64, a cărei revizuire se solicită, Curtea de Apel Galați a respins, ca nefondată plângerea formulată de petenta SC P.F. SRL Galați prin administrator U.P. împotriva rezoluției nr. 259 din 2 octombrie 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.
Cererea de revizuire a hotărârii prin care s-a susținut că aceasta este nelegală și netemeinică, întrucât instanța nu a administrat toate probele, în mod corect a fost respinsă ca inadmisibilă. Revizuienta a invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în sensul că s-ar fi descoperit fapte și împrejurări noi care nu au fost cunoscute de instanță. Potrivit art. 394 alin. (2) C. proc. pen., acest caz constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal sau de condamnare. Instanța de fond a reținut în mod corect că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătorești definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei, deoarece prin această cale de atac se urmărește înlăturarea erorilor de fapt cuprinse în aceste hotărâri.
Acest caz de revizuire vizează hotărârile judecătorești prin care instanța s-a pronunțat asupra raportului juridic de drept substanțial și asupra raportului juridic procesual penal principal, soluționând acțiunea penală prin condamnare, achitare sau încetare a procesului penal. Hotărârea judecătorească atacată nu rezolvă fondul cauzei, soluțiile prevăzute de textul de lege, art. 278 1 C. proc. pen., fiind de admitere sau de respingere a plângerii, soluționând fondul cauzei. Cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 47 C. proc. pen. se aplică numai judecătorului, nesubzistând în cauză cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 3 C. proc. pen. invocat de recurentă. Față de aceste considerente, va fi respins recursul ca nefondat, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.
pen. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligată recurenta la cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuienta SC P.F. SRL Galați prin administrator U.P. împotriva sentinței penale nr. 23/F din 13 februarie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală. Obligă recurenta revizuientă la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 mai 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.