ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4695/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC C.S. SRL a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 180 din 29 iunie 2007 a A.N.A.F. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 829 din 18 martie 2008 a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată. În motivarea sentinței s-a reținut că potrivit Legii nr. 295/2004 armele militare sunt arme destinate uzului militar, iar în sensul art. 5 din același act normativ, armele militare pot fi deținute și folosite numai de către structurile specializate care au competențe în domeniul ordinii publice, apărării și siguranței naționale.

Armele importate de reclamantă sunt arme cu glonț și au avut, la data importului, avizul Ministerului Apărării Naționale și autorizația Agenției de Control al Exporturilor. Pentru că armele importate au fost încadrate la arme și puști, carabine, pistoale cu resort ele sunt supuse accizelor, potrivit art. 207 lit. h) din Legea nr. 571/2003 pentru că armele achiziționate nu au fost comercializate către structuri specializate care să aibă competențe în domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale, iar data nașterii obligației de plată a accizelor e determinată de data întocmirii formalităților vamale.

Potrivit art. 139 alin. (1) din Legea n. 571/2003, a reținut instanța de fond că, baza de impozitare pentru importul de bunuri este constituită din valoarea în vamă a bunurilor la care se adaugă taxele vamale, comisionul vamal, accizele și alte taxe datorate pentru importul de bunuri, iar TVA-ul calculat de organele vamale reprezintă diferența față de ceea ce reclamanta susține că a plătit și este rezultată din calcularea TVA și asupra accizelor incluse în baza de impozitare, care a fost legal calculată, pentru că reclamanta nu este exceptată de la plata accizelor. Accesoriile s-a reținut că au fost calculate pentru neachitarea la termen a obligațiilor de plată conform art. 115 alin. (1) din O.G.

nr. 92/2003, iar după republicarea Codului de procedură fiscală, începând cu 1 ianuarie 2006 se datorează și majorării de întârziere în sensul art. 116 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003. Susținerile reclamantei privind incidente prevederilor art. 3 din O.G. nr. 119/1999 au fost considerate nefondate față de obiectul de reglementare al ordonanței ce permite utilizarea fondurilor publice și administrarea patrimoniului public, astfel că acel control financiar preventiv vizează aceste fonduri și un control la care face trimitere reclamanta al legalității DVI. Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de către reclamantă și s-a solicitat casarea sentinței și admiterea acțiunii. În motivele de recurs se arată că societatea a achiziționat arme de foc cu glonț și a achitat, pentru aceste importuri, TVA.

După controalele efectuate de D.A.V. au fost stabilite obligații suplimentare fiscale dar care nu sunt imputabile societății pentru că suma achitată inițial s-a făcut pe baza unui calcul verificat și aprobat de Biroul Vamal Otopeni, pentru că între vizele aplicate este și cea pentru Controlul Financiar Preventiv Propriu. Instanța d fond a înlăturat susținerile legate de incidența O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv pentru că nu ar fi incidente în cauză, dar, se arată că motivele de recurs, totuși, analiza declarațiilor vamale se face de Biroul Vamal Otopeni, iar potrivit prevederilor Ordinului nr. 9988/2006 al Președintelui A.N.A.F. s-a certificat declarația vamală, fiind aplicată semnătura și ștampila.

În aceste condiții o culpă cu privire la neplata accizelor o are Biroul Vamal Otopeni care a aplicat viza de control financiar preventiv pe declarațiile vamale. Mai mult, potrivit art. 7 alin. (3) C. proc. fisc., organul fiscal are obligația să examineze în mod obiectiv starea de fapt și să îndrume contribuabilii pentru depunerea declarațiilor și a altor documente, pentru corectarea declarațiilor sau a documentelor, dar s-a susținut că această prevedere nu s-ar aplica organelor vamale. Și în privința încadrării în regimul vamal al mărfurilor importate se consideră că reprezentanții societății au efectuat o încadrare corectă din perspectiva art. 51 alin. (1) din Legea nr. 141/1997 coroborat cu art. 50 din aceeași lege și era de datoria lucrătorilor vamali să sesizeze, încă de la data depunerii declaraților vamale de import, neplata accizelor și a diferențelor de TVA.

A fost criticată și susținerea că reprezentanții societății ar fi încadrat armele importate la coduri vamale specifice armelor militare pentru a evita astfel plata accizelor pentru că reprezentanții societăți au arătat corect codurile vamale ale importurilor efectuate. Se apreciază că dispozițiile legale arată obligația autorităților de a efectua controlul mărfurilor importate, dar mai cu seamă, de a verifica cuprinsul declarațiilor vamale. S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și anularea Deciziei nr. 180 din 29 iunie 2007 a A.N.A.F. A.N.V. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

După examinarea motivelor de recurs a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente: Recurenta recunoaște achiziționarea armelor de foc cu glonț din import și că pentru aceste importuri se plătește TVA, însă se contestă rezultatele controlului ulterior și soluția instanței de fond. Susținerea recurentei că neplata accizelor s-ar datora culpei Biroului Vamal Otopeni care a aplicat viza de control preventiv pentru declarațiile vamale va fi respinsă pentru că nu ține seama de dispozițiile art. 3 lit. s) din Legea nr. 141/1997 privind Codul Vamal al României și art. 40 din H.G.

nr. 1114/2001 privind Regulamentul de aplicare a Codului Vamal al României, texte care dovedesc faptul că declarația vamală este actul unilateral prin care se exprimă voința de a plasa mărfuri sub un regim vamal determinat, iar declarația vamală semnată de importator, exportator sau reprezentanții acestora are valoarea unei declarații pe proprie răspundere în ceea ce privește exactitatea datelor înscrise în declarația vamală. Art. 61 alin. (1) din Legea nr. 141/1997 dă posibilitatea efectuării de controale vamale ulterioare începând cu acordarea liberului de vamă. Prin certificarea declarațiilor vamale nu se confirmă exactitatea datelor înscrise în declarație ci se verifică exactitatea încasărilor în numerar față de sumele declarate de importator ca fiind datorate, dar această certificare nu înlătură dreptul organelor vamale de a face un control ulterior al operațiunilor.

Se va înlătura și susținerea recurentei că organele vamale ar avea obligația de a îndruma contribuabilii pentru depunerea declarațiilor și a altor documente pentru că activitatea acestora se desfășoară în baza unei legi speciale (Codul Vamal) și nu după reglementările generale, iar potrivit Codului Vamal organele vamale au obligația de a pune la dispoziția solicitanților înainte de a efectua primul import de arme cu glonț, informații legate de reglementările vamale aplicabile, dar recurenta nu a făcut dovada că A.N.V. nu ar fi dat curs unei asemenea solicitări.

Nu pot fi reținute ca fondate nici susținerile privind încadrarea în regimul vamal a mărfurilor importate pentru că sunt exceptate de la plata accizelor numai armele militare, iar potrivit art. 5 din Legea nr. 295/2004, privind regimul armelor și munițiilor, armele militare pot fi deținute și folosite numai de către structurile specializate care au competențe în domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale. Recurenta a importat arme, a indicat codurile, dar armele nu au fost comercializate către structuri specializate care să aibă competențe în domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale și, de aceea, au fost supuse accizării în conformitate cu art. 207 lit. h) din Legea nr. 571/2004 privind Codul Fiscal.

Pentru că sumele datorate nu au fost achitate, organele vamale au calculat și majorări de întârziere și nu pot fi restituite nici acestea pentru că recurenta nu a achitat accizele și TVA-ul. Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 alin. (1) teza II C. proc. civ., va fi respins recursul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC C.S. SRL București împotriva sentinței civile nr. 829 din 18 martie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2008.