ÎCCJ, decizie (scj.ro #84943)

Import de arme

destinate uzului militar, necomercializate

către structuri

specializate cu competențe în domeniul apărării, ordinii publice

și siguranței naționale. Obligația de plată a

accizelor.

Legea nr. 141/1997, art. 3, art. 61,

H.G. nr. 1114/2001, art. 40

Legea nr. 571/2004, art. 207

Legea

nr. 295/2004, art. 5

Cuprins pe materii : Drept

vamal.

Index alfabetic : declarație

vamală

accize

arme de foc

Sunt

exceptate de la plata accizelor armele militare care, în conformitate art. 5

din Legea nr. 295/2004, pot fi deținute și folosite numai de

către structurile specializate care au competențe în domeniul

apărării, ordinii publice și siguranței naționale.

Dacă însă, armele importate nu sunt comercializate către astfel

de structuri specializate care să aibă competențe în domeniul

apărării, ordinii publice și siguranței naționale,

sunt supuse accizării în conformitate cu art. 207 lit. h din Legea nr.

571/2004.

ICCJ, Secția

contencios administrativ și fiscal, decizia civilă nr. 4695 din

12 decembrie 2008

Prin cererea adresată

Curții de Apel București, reclamanta S.C. C.S. S.R.L. a formulat

contestație împotriva deciziei nr. 180/2007  emisă de ANAF.

Curtea de Apel

București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

prin sentința nr. 829 din 18 martie

2008 a

respins

acțiunea ca neîntemeiată.

Instanța a

reținut că potrivit Legii nr. 295/2004, armele militare sunt arme

destinate uzului militar, iar în sensul art. 5 din același act normativ,

pot fi deținute și folosite numai de către structurile

specializate care au competențe în domeniul ordinii publice,

apărării și siguranței naționale.

Armele importate de

reclamantă sunt arme cu glonț și au avut, la data importului,

avizul Ministerului Apărării Naționale și autorizația

Agenției de Control al Exporturilor. Pentru că armele importate au

fost încadrate la arme și puști, pistoale cu resort, sunt  supuse

accizelor, întrucât nu au fost comercializate către structuri specializate

care să aibă competențe în domeniul apărării, ordinii

publice și siguranție naționale.

Potrivit art. 139 alin.(1)

din Legea nr. 571/2003, baza de impozitare pentru importul de bunuri este

constituită din valoarea în vamă a bunurilor la care se adaugă

taxele vamale, comisionul vamal, accizele și alte taxe datorate pentru

importul de bunuri, iar TVA-ul calculat de organele vamale reprezintă

diferența față de ceea ce reclamanta susține că a

plătit.

Împotriva acestei

sentințe s-a declarat recurs de către reclamantă.

În motivele de recurs, se

arată că societatea a achiziționat arme de foc cu glonț

și a achitat, pentru aceste importuri, TVA. După controalele

efectuate de Direcția Antifraudă Vamală au fost stabilite

obligații suplimentare fiscale, dar care nu sunt imputabile

societății pentru că suma achitată inițial s-a

făcut pe baza unui calcul verificat și aprobat de Biroul Vamal

Otopeni, pentru că între vizele aplicate este și cea pentru Controlul

Financiar Preventiv Propriu.

Instanța de fond a

înlăturat susținerile legate de incidența O.G. nr. 119/1999

privind controlul intern și controlul financiar preventiv pentru că

nu ar fi incidente în cauză, dar, se arată că motivele de

recurs, totuși, analiza declarațiilor vamale se face de Biroul Vamal

Otopeni, iar potrivit prevederilor Ordinului  nr. 9988/2006 al

Președintelui A.N.A.F. s-a certificat declarația vamală, fiind

aplicată semnătura și ștampila.

În aceste condiții o

culpă cu privire la neplata accizelor o are Biroul Vamal Otopeni care a

aplicat viza de control financiar preventiv pe declarațiile vamale.

Mai mult, potrivit art. 7

alin.(3) C.proc.fisc, organul fiscal are obligația să examineze în

mod obiectiv starea de fapt și să îndrume contribuabilii pentru

depunerea declarațiilor și a altor documente, pentru corectarea

declarațiilor sau a documentelor, dar s-a susținut că

această prevedere nu s-ar aplica organelor vamale.

Se apreciază că

dispozițiile legale arată obligația autorităților de a

efectua controlul mărfurilor importate, dar mai cu seamă, de a

verifica cuprinsul declarațiilor vamale.

Recursul este nefondat.

Recurenta recunoaște

achiziționarea armelor de foc cu glonț din import și că

pentru aceste importuri se plătește TVA, însă se contestă

rezultatele controlului ulterior și soluția instanței de fond.

Susținerea recurentei

că neplata accizelor s-ar datora culpei Biroului Vamal Otopeni, care a

aplicat viza de control preventiv pentru declarațiile vamale, a fost

respinsă pentru că nu ține seama de dispozițiile art. 3

lit. s din Legea nr. 141/1997 privind Codul Vamal al României și art. 40

din H.G. nr. 1114/2001 privind Regulamentul de aplicare a Codului Vamal al

României, texte care dovedesc faptul că declarația vamală este

actul unilateral prin care se exprimă voința de a plasa mărfuri

sub un regim vamal determinat, iar declarația vamală semnată de

importator, exportator sau reprezentanții acestora are valoarea unei

declarații pe proprie răspundere în ceea ce privește exactitatea

datelor înscrise în declarația vamală.

Art. 61 alin.(1) din Legea

nr. 141/1997 dă posibilitatea efectuării de controale vamale

ulterioare începând cu acordarea liberului de vamă.

Prin certificarea

declarațiilor vamale nu se confirmă exactitatea datelor înscrise în

declarație, ci se verifică exactitatea încasărilor în numerar

față de sumele declarate de importator ca fiind datorate, dar

această certificare nu înlătură dreptul organelor vamale de a

face un control ulterior al operațiunilor.

A fost înlăturată

și susținerea recurentei că organele vamale ar avea

obligația de a îndruma

contribuabilii pentru depunerea declarațiilor și a altor documente pentru

că activitatea acestora se desfășoară în baza unei legi

speciale (Codul Vamal) și nu după reglementările generale, iar

potrivit Codului Vamal organele vamale au obligația de a pune la

dispoziția solicitanților înainte de a efectua primul import de arme

cu glonț, informații legate de reglementările vamale aplicabile,

dar recurenta nu a făcut dovada că Autoritatea Națională a

Vămilor nu ar fi dat curs unei asemenea solicitări.

Nu pot fi reținute nici

susținerile privind încadrarea în regimul vamal a mărfurilor importate

pentru că sunt exceptate de la plata accizelor numai armele militare, iar

potrivit art. 5 din  Legea nr. 295/2004, privind regimul armelor și

munițiilor, armele militare pot fi deținute și folosite numai de

către structurile specializate care au competențe în domeniul

apărării, ordinii publice și siguranței naționale.

Recurenta a importat arme,

a indicat codurile, dar armele nu au fost comercializate către structuri

specializate care să aibă competențe în domeniul

apărării, ordinii publice și siguranței naționale

și, de aceea, au fost supuse accizării în conformitate cu art. 207

lit. h din Legea nr. 571/2004.

Pentru că sumele

datorate nu au fost achitate, organele vamale au calculat și majorări

de întârziere și nu pot fi restituite nici acestea pentru că

recurenta nu a achitat accizele și TVA-ul.

Apreciind că

soluția instanței de fond este legală și temeinică, în

baza art. 312 alin.(1) teza II-a C.proc.civ., recursul a fost respins ca

nefondat.