ÎCCJ, decizie (scj.ro #84943)

Import de arme destinate uzului militar, necomercializate către structuri specializate cu competențe în domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale. Obligația de plată a accizelor. Legea nr. 141/1997, art. 3, art. 61, H.G. nr. 1114/2001, art. 40 Legea nr. 571/2004, art. 207 Legea nr. 295/2004, art. 5 Cuprins pe materii : Drept vamal. Index alfabetic : declarație vamală accize arme de foc Sunt exceptate de la plata accizelor armele militare care, în conformitate art. 5 din Legea nr. 295/2004, pot fi deținute și folosite numai de către structurile specializate care au competențe în domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale. Dacă însă, armele importate nu sunt comercializate către astfel de structuri specializate care să aibă competențe în domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale, sunt supuse accizării în conformitate cu art. 207 lit. h din Legea nr. 571/2004.

ICCJ, Secția contencios administrativ și fiscal, decizia civilă nr. 4695 din 12 decembrie 2008 Prin cererea adresată Curții de Apel București, reclamanta S.C. C.S. S.R.L. a formulat contestație împotriva deciziei nr. 180/2007 emisă de ANAF. Curtea de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 829 din 18 martie 2008 a respins acțiunea ca neîntemeiată. Instanța a reținut că potrivit Legii nr. 295/2004, armele militare sunt arme destinate uzului militar, iar în sensul art. 5 din același act normativ, pot fi deținute și folosite numai de către structurile specializate care au competențe în domeniul ordinii publice, apărării și siguranței naționale. Armele importate de reclamantă sunt arme cu glonț și au avut, la data importului, avizul Ministerului Apărării Naționale și autorizația Agenției de Control al Exporturilor.

Pentru că armele importate au fost încadrate la arme și puști, pistoale cu resort, sunt supuse accizelor, întrucât nu au fost comercializate către structuri specializate care să aibă competențe în domeniul apărării, ordinii publice și siguranție naționale. Potrivit art. 139 alin.(1) din Legea nr. 571/2003, baza de impozitare pentru importul de bunuri este constituită din valoarea în vamă a bunurilor la care se adaugă taxele vamale, comisionul vamal, accizele și alte taxe datorate pentru importul de bunuri, iar TVA-ul calculat de organele vamale reprezintă diferența față de ceea ce reclamanta susține că a plătit. Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de către reclamantă. În motivele de recurs, se arată că societatea a achiziționat arme de foc cu glonț și a achitat, pentru aceste importuri, TVA.

După controalele efectuate de Direcția Antifraudă Vamală au fost stabilite obligații suplimentare fiscale, dar care nu sunt imputabile societății pentru că suma achitată inițial s-a făcut pe baza unui calcul verificat și aprobat de Biroul Vamal Otopeni, pentru că între vizele aplicate este și cea pentru Controlul Financiar Preventiv Propriu. Instanța de fond a înlăturat susținerile legate de incidența O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv pentru că nu ar fi incidente în cauză, dar, se arată că motivele de recurs, totuși, analiza declarațiilor vamale se face de Biroul Vamal Otopeni, iar potrivit prevederilor Ordinului nr. 9988/2006 al Președintelui A.N.A.F.

s-a certificat declarația vamală, fiind aplicată semnătura și ștampila. În aceste condiții o culpă cu privire la neplata accizelor o are Biroul Vamal Otopeni care a aplicat viza de control financiar preventiv pe declarațiile vamale. Mai mult, potrivit art. 7 alin.(3) C.proc.fisc, organul fiscal are obligația să examineze în mod obiectiv starea de fapt și să îndrume contribuabilii pentru depunerea declarațiilor și a altor documente, pentru corectarea declarațiilor sau a documentelor, dar s-a susținut că această prevedere nu s-ar aplica organelor vamale. Se apreciază că dispozițiile legale arată obligația autorităților de a efectua controlul mărfurilor importate, dar mai cu seamă, de a verifica cuprinsul declarațiilor vamale.

Recursul este nefondat. Recurenta recunoaște achiziționarea armelor de foc cu glonț din import și că pentru aceste importuri se plătește TVA, însă se contestă rezultatele controlului ulterior și soluția instanței de fond. Susținerea recurentei că neplata accizelor s-ar datora culpei Biroului Vamal Otopeni, care a aplicat viza de control preventiv pentru declarațiile vamale, a fost respinsă pentru că nu ține seama de dispozițiile art. 3 lit. s din Legea nr. 141/1997 privind Codul Vamal al României și art. 40 din H.G. nr. 1114/2001 privind Regulamentul de aplicare a Codului Vamal al României, texte care dovedesc faptul că declarația vamală este actul unilateral prin care se exprimă voința de a plasa mărfuri sub un regim vamal determinat, iar declarația vamală semnată de importator, exportator sau reprezentanții acestora are valoarea unei declarații pe proprie răspundere în ceea ce privește exactitatea datelor înscrise în declarația vamală.

Art. 61 alin.(1) din Legea nr. 141/1997 dă posibilitatea efectuării de controale vamale ulterioare începând cu acordarea liberului de vamă. Prin certificarea declarațiilor vamale nu se confirmă exactitatea datelor înscrise în declarație, ci se verifică exactitatea încasărilor în numerar față de sumele declarate de importator ca fiind datorate, dar această certificare nu înlătură dreptul organelor vamale de a face un control ulterior al operațiunilor.

A fost înlăturată și susținerea recurentei că organele vamale ar avea obligația de a îndruma contribuabilii pentru depunerea declarațiilor și a altor documente pentru că activitatea acestora se desfășoară în baza unei legi speciale (Codul Vamal) și nu după reglementările generale, iar potrivit Codului Vamal organele vamale au obligația de a pune la dispoziția solicitanților înainte de a efectua primul import de arme cu glonț, informații legate de reglementările vamale aplicabile, dar recurenta nu a făcut dovada că Autoritatea Națională a Vămilor nu ar fi dat curs unei asemenea solicitări.

Nu pot fi reținute nici susținerile privind încadrarea în regimul vamal a mărfurilor importate pentru că sunt exceptate de la plata accizelor numai armele militare, iar potrivit art. 5 din Legea nr. 295/2004, privind regimul armelor și munițiilor, armele militare pot fi deținute și folosite numai de către structurile specializate care au competențe în domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale. Recurenta a importat arme, a indicat codurile, dar armele nu au fost comercializate către structuri specializate care să aibă competențe în domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale și, de aceea, au fost supuse accizării în conformitate cu art. 207 lit. h din Legea nr. 571/2004.

Pentru că sumele datorate nu au fost achitate, organele vamale au calculat și majorări de întârziere și nu pot fi restituite nici acestea pentru că recurenta nu a achitat accizele și TVA-ul. Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 alin.(1) teza II-a C.proc.civ., recursul a fost respins ca nefondat.