ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1439/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 627 din 17 ianuarie 2008 pronunțată în dosar nr. 26043/3/2007 al Tribunalului București, secția a VI-a comercială, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC D. SA Bacău împotriva pârâtei A.D.S. pentru obligarea acesteia la plata sumei de 6.674.000.000 lei (rol) cu titlu de despăgubiri. Pentru a pronunța această soluție prima instanță – în rejudecare după casare, ca urmare a respingerii irevocabile a excepției prescripției dreptului la acțiune, în speță fiind incident termenul general de prescripție de 3 ani și nu de o lună prevăzut de art. 39 din Legea 137/2002 – a reținut în esență că prin contractul de vânzare - cumpărare acțiuni din 6 ianuarie 2004 încheiat între părți reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra pachetului de acțiuni reprezentând 65,25% din capitalul social al SC P.C.

SA Iași pentru prețul de 13.347.910.788 lei (rol). În acest context solicitarea reclamantei întemeiată în drept pe dispozițiile art. 28 din Legea 137/2002 de obligare a pârâtei la plata sumei anterior menționate, este nefondată deoarece conform art. 8.11 din contract, cumpărătoarea, respectiv reclamanta a declarat că a primit de la vânzătoare – pârâta din speță – toate informațiile privind situația financiară a societății supuse privatizării, iar potrivit mențiunilor din dosarul de prezentare potențialul cumpărător avea posibilitatea efectuării propriului raport de expertiză pentru a obține toate informațiile necesare privind societatea privatizată.

Prin urmare, arată Tribunalul, textul de lege anterior menționat, nu impune instituției publice implicate în privatizare obligația de acordare a unor garanții sau de acoperire a unor daune cu atât mai mult cu cât reclamanta participând la licitație a cunoscut aceste condiții, le-a acceptat, astfel încât eventualele omisiuni sau erori în privința situația economice reale a societății privatizate nu pot fi imputate pârâtei care a fost descărcată de răspundere.

Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefondat prin decizia comercială nr. 283 din 27 mai 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, cu motivarea că reclamanta limitându-se doar la documentația prezentată de pârâtă și-a asumat toate riscurile în privința evaluării consecințelor legale decurgând din derularea contractului din litigiu, după cum rezultă de altfel, din clauza cuprinsă în art. 8.11, situație în care nu poate obține despăgubiri de la partea care nu și-a asumat obligații în această privință. De asemenea, arată instanța de apel în lipsa efectuării unui audit propriu prin care ar fi putut descoperi erorile reclamate în privința calității de creditor al societății privatizate și despre care afirmă că în realitate era debitoarea unui terț, precum și în absența unor clauze contractuale pentru garantarea sa, corect Tribunalul a respins acțiunea.

În privința motivului de apel referitor la greșita calificare a acțiunii, Curtea de Apel a reținut că față de încadrarea în fapt și în drept a cererii de chemare în judecată este evident că reclamanta nu a solicitat reducerea prețului de cumpărare – o atare susținere fiind formulată pentru prima dată în apel, încălcându-se în acest mod și dispozițiile art. 132 și art. 292 C. proc. civ. Și sub acest aspect, apreciază instanța de apel, Tribunalul a pronunțat o hotărâre legală și temeinică considerând că solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la despăgubiri este nefondată față de conținutul contractului încheiat între părți și dispozițiile art. 969 C. civ. Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta SC D. SA Bacău criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc.

civ. În dezvoltarea criticilor recurenta invocă faptul că prin hotărârea dată instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității în condițiile în care curtea de apel nesocotind principiul rolului activ a refuzat să facă aplicarea prevederilor art. 84 C. proc. civ. dând calificarea juridică exactă a obiectului dedus judecății în condițiile în care motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată ar fi permis calificarea acesteia ca fiind o acțiune estimatorie. Al doilea motiv de apel vizează interpretarea greșită a actului dedus judecății în sensul că contrar celor reținute de ambele instanțe clauza cuprinsă în art. 8.11 nu are valoarea unei clauze exoneratoare de răspundere a pârâtei, în lipsa unei precizări exprese în acest sens.

Dar, arată recurenta, prin ultima critică chiar și în ipoteza în care ar fi acceptată o atare interpretare, hotărârea este dată cu încălcarea legii, respectiv a dispozițiilor art. 1354 C. civ. conform căruia, clauza de înlăturare a răspunderii este valabilă și produce efecte numai dacă vânzătorul a fost de bună-credință, ceea ce în speță nu este cazul în condițiile în care, pârâta a participat la întocmirea dosarului de prezentare aceasta a participat împreună cu societatea privatizată, astfel încât a fost în măsură să cunoască nemijlocit situația financiară reală a societății supuse acestei proceduri. Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, raportat la textele legale anterior menționate, Curtea, constată, cu următoarele precizări că este întemeiat.

Astfel, prima critică nu este întemeiată deoarece instanța de apel, aplicând corect dispozițiile art. 292 C. proc. civ., a reținut că nu este întemeiată susținerea reclamantei conform căreia Tribunalul trebuia în temeiul art. 84 C. proc. civ. să califice obiectul cererii de chemare în judecată ca fiind o acțiune estimatorie. Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 6.674.000.000 lei cu titlu de despăgubiri cu motivarea că prin prezentarea unei situații financiar - contabile nereale a societății comerciale privatizate a suferit un prejudiciu pe care A.D.S., în calitate de instituție publică implicată în acest proces trebuie să îl repare.

Ca temei de drept au fost invocate dispozițiile art. 28 din Legea 137/2002 potrivit cărora pârâta poate să negocieze și să convină acordarea unor garanții cumpărătorului pentru daunele cauzate acestuia prin faptul că societatea comercială este ținută să îndeplinească vreo obligație, inclusiv față de terți – situația reclamată în speță, în sensul că potrivit dosarului de prezentare societatea avea calitatea de creditori, iar ulterior, susține reclamanta, s-a dovedit contrariul. În privința cuantumului despăgubirilor acordate, legiuitorul a prevăzut că valoarea acestora, nu va putea depăși cumulat 50% din prețul efectiv plătit de cumpărător, sens în care în acțiunea introductivă au fost invocate și prevederile art. 30 din Legea 137/2002.

Prin urmare, este evident că reclamanta nu a investit prima instanță cu o acțiune estimatorie prin care să solicite reducerea prețului plătit pentru acțiunile adjudecate, ci obligarea pârâtei la despăgubiri în condițiile și pentru motivele prevăzute de textele legale anterior invocate, astfel încât nu se impunea o calificare a litigiului dedus judecății, acțiunea fiind clar motivată în fapt și în drept. În ceea ce privește însă criticile privind fondul litigiului, Curtea va reține că acestea sunt întemeiate. Este real că potrivit clauzei cuprinse în art. 8.11 din contractul părților – invocat de ambele instanțe drept temei pentru respingerea acțiunii – cumpărătorul, respectiv reclamanta, declară că a primit de la vânzător, adică de la pârâtă toate informațiile privind situația societății, a avut acces la toate documentele și a putut verifica personal activitatea societății.

O atare clauză nu poate fi însă interpretată în sensul că vânzătorului nu-i incumbă nicio obligație în ipoteza în care aceste informațiile și documentele ar fi inexacte. Cu alte cuvinte acest articol nu are – în lipsa unei prevederi exprese în acest sens – valoarea unei clauze exoneratoare de orice răspundere a vânzătoarei. Această concluzie rezultă, de altfel și din art. 7.3.1 inclus la capitolul 7 din contract intitulat „obligațiile și garanțiile vânzătorului”, în conformitate cu care „datoriile societății sunt cele constatate în dosarul de prezentare al societății și în certificatele de sarcini eliberate de instituțiile abilitate, actualizate în anexa 1”. Prin urmare, pârâta, prin confirmarea împrejurării că „situațiile financiare au fost întocmite în mod exact și corect”, și-a asumat și consecințele ce derivă din existența unei stări de fapt diferită de aceea relevată de actele prezentate cu prilejul desfășurării licitației.

Din această perspectivă, reiese că tocmai în temeiul clauzelor contractuale, și art. 969 C. civ. pârâtei îi revine răspunderea în ipoteza în care se va dovedi că într-adevăr situația financiară a societății privatizate nu a fost conform cu cele descrise în dosarul de prezentare și asumate expres de pârâtă potrivit clauzei anterior menționate.

În acest context faptul că reclamanta nu a procedat la efectuarea unui audit propriu nu are semnificația unei renunțări implicite și definitive de a efectua astfel de verificări după cum nici lipsa unei clauze convenționale exprese prin care părțile să fi reglementat modul de reparare a daunelor cauzate cumpărătorului prin prezentarea unor date incomplete ori inexacte, nu este de natură a înlătura posibilitatea acestuia de a se adresa instanței de judecată, cu atât mai mult cu cât, în speță, pârâta a confirmat expres exactitatea datelor privind situația economică a societății privatizate, iar art. 28 și art. 30 din Legea 137/2002 oferă cadrul legal pentru rezolvarea litigiului.

În consecință, dat fiind faptul că instanța a apreciat că este exclusă orice răspundere contractuală a pârâtei, însă o atare concluzie este rezultatul interpretării eronate a convenției părților, în sensul celor anterior menționate, soluția ce impune, fiind incidente și dispozițiile art. 312 alin. (3) și (5) C. proc. civ. este aceea de admitere a recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrarea probelor în vederea verificării susținerilor reclamantei cu privire la prejudiciul suferit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC D. SA Bacău împotriva deciziei nr. 283 din 27 mai 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 mai 2009.