ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1439/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 627 din 17 ianuarie 2008

pronunțată în dosar nr. 26043/3/2007 al Tribunalului București, secția a VI-a

comercială, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC D. SA Bacău

împotriva pârâtei A.D.S. pentru obligarea acesteia la plata sumei de

6.674.000.000 lei (rol) cu titlu de despăgubiri.

Pentru a pronunța această

soluție prima instanță – în rejudecare după casare, ca urmare a respingerii

irevocabile a excepției prescripției dreptului la acțiune, în speță fiind

incident termenul general de prescripție de 3 ani și nu de o lună prevăzut de art.

39 din Legea 137/2002 – a reținut în esență că prin contractul de vânzare - cumpărare

acțiuni din 6 ianuarie 2004 încheiat între părți reclamanta a dobândit dreptul

de proprietate asupra pachetului de acțiuni reprezentând 65,25% din capitalul

social al SC P.C. SA Iași pentru prețul de 13.347.910.788 lei (rol).

În acest context solicitarea

reclamantei întemeiată în drept pe dispozițiile art. 28 din Legea 137/2002 de

obligare a pârâtei la plata sumei anterior menționate, este nefondată deoarece

conform art. 8.11 din contract, cumpărătoarea, respectiv reclamanta a declarat

că a primit de la vânzătoare – pârâta din speță – toate informațiile privind

situația financiară a societății supuse privatizării, iar potrivit mențiunilor

din dosarul de prezentare potențialul cumpărător avea posibilitatea efectuării

propriului raport de expertiză pentru a obține toate informațiile necesare

privind societatea privatizată.

Prin urmare, arată Tribunalul,

textul de lege anterior menționat, nu impune instituției publice implicate în

privatizare obligația de acordare a unor garanții sau de acoperire a unor daune

cu atât mai mult cu cât reclamanta participând la licitație a cunoscut aceste

condiții, le-a acceptat, astfel încât eventualele omisiuni sau erori în

privința situația economice reale a societății privatizate nu pot fi imputate

pârâtei care a fost descărcată de răspundere.

Apelul declarat de

reclamantă împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefondat prin decizia

comercială nr. 283 din 27 mai 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a

comercială, cu motivarea că reclamanta limitându-se doar la documentația

prezentată de pârâtă și-a asumat toate riscurile în privința evaluării

consecințelor legale decurgând din derularea contractului din litigiu, după cum

rezultă de altfel, din clauza cuprinsă în art. 8.11, situație în care nu poate

obține despăgubiri de la partea care nu și-a asumat obligații în această privință.

De asemenea, arată instanța

de apel în lipsa efectuării unui audit propriu prin care ar fi putut descoperi

erorile reclamate în privința calității de creditor al societății privatizate

și despre care afirmă că în realitate era debitoarea unui terț, precum și în

absența unor clauze contractuale pentru garantarea sa, corect Tribunalul a

respins acțiunea.

În privința motivului de

apel referitor la greșita calificare a acțiunii, Curtea de Apel a reținut că

față de încadrarea în fapt și în drept a cererii de chemare în judecată este

evident că reclamanta nu a solicitat reducerea prețului de cumpărare – o atare

susținere fiind formulată pentru prima dată în apel, încălcându-se în acest mod

și dispozițiile art. 132 și

art.

292 C. proc. civ.

Și sub acest aspect,

apreciază instanța de apel, Tribunalul a pronunțat o hotărâre legală și

temeinică considerând că solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la

despăgubiri este nefondată față de conținutul contractului încheiat între părți

și dispozițiile art. 969 C. civ.

Împotriva acestei decizii a

formulat recurs reclamanta SC D. SA Bacău criticând-o pentru motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor

recurenta invocă faptul că prin hotărârea dată instanța a încălcat formele de

procedură prevăzute sub sancțiunea nulității în condițiile în care curtea de

apel nesocotind principiul rolului activ a refuzat să facă aplicarea

prevederilor art. 84 C. proc. civ. dând calificarea juridică exactă a

obiectului dedus judecății în condițiile în care motivarea în fapt a cererii de

chemare în judecată ar fi permis calificarea acesteia ca fiind o acțiune

estimatorie.

Al doilea motiv de apel

vizează interpretarea greșită a actului dedus judecății în sensul că contrar

celor reținute de ambele instanțe clauza cuprinsă în art. 8.11 nu are valoarea

unei clauze exoneratoare de răspundere a pârâtei, în lipsa unei precizări

exprese în acest sens.

Dar, arată recurenta, prin

ultima critică chiar și în ipoteza în care ar fi acceptată o atare

interpretare, hotărârea este dată cu încălcarea legii, respectiv a

dispozițiilor art. 1354 C. civ. conform căruia, clauza de înlăturare a

răspunderii este valabilă și produce efecte numai dacă vânzătorul a fost de

bună-credință, ceea ce în speță nu este cazul în condițiile în care, pârâta a

participat la întocmirea dosarului de prezentare aceasta a participat împreună

cu societatea privatizată, astfel încât a fost în măsură să cunoască nemijlocit

situația financiară reală a societății supuse acestei proceduri.

Analizând recursul formulat

prin prisma motivelor invocate, raportat la textele legale anterior menționate,

Curtea, constată, cu următoarele precizări că este întemeiat.

Astfel, prima critică nu

este întemeiată deoarece instanța de apel, aplicând corect dispozițiile art. 292

C. proc. civ., a reținut că nu este întemeiată susținerea reclamantei conform

căreia Tribunalul trebuia în temeiul art. 84 C. proc. civ. să califice obiectul

cererii de chemare în judecată ca fiind o acțiune estimatorie.

Reclamanta a solicitat

obligarea pârâtei la plata sumei de 6.674.000.000 lei cu titlu de despăgubiri

cu motivarea că prin prezentarea unei situații financiar - contabile nereale a

societății comerciale privatizate a suferit un prejudiciu pe care A.D.S., în

calitate de instituție publică implicată în acest proces trebuie să îl repare.

Ca temei de drept au fost

invocate dispozițiile art. 28 din Legea 137/2002 potrivit cărora pârâta poate

să negocieze și să convină acordarea unor garanții cumpărătorului pentru

daunele cauzate acestuia prin faptul că societatea comercială este ținută să

îndeplinească vreo obligație, inclusiv față de terți – situația reclamată în

speță, în sensul că potrivit dosarului de prezentare societatea avea calitatea

de creditori, iar ulterior, susține reclamanta, s-a dovedit contrariul.

În privința cuantumului

despăgubirilor acordate, legiuitorul a prevăzut că valoarea acestora, nu va

putea depăși cumulat 50% din prețul efectiv plătit de cumpărător, sens în care

în acțiunea introductivă au fost invocate și prevederile art. 30 din Legea

137/2002.

Prin urmare, este evident că

reclamanta nu a investit prima instanță cu o acțiune estimatorie prin care să

solicite reducerea prețului plătit pentru acțiunile adjudecate, ci obligarea

pârâtei la despăgubiri în condițiile și pentru motivele prevăzute de textele

legale anterior invocate, astfel încât nu se impunea o calificare a litigiului

dedus judecății, acțiunea fiind clar motivată în fapt și în drept.

În ceea ce privește însă

criticile privind fondul litigiului, Curtea va reține că acestea sunt

întemeiate.

Este real că potrivit

clauzei cuprinse în art. 8.11 din contractul părților – invocat de ambele

instanțe drept temei pentru respingerea acțiunii – cumpărătorul, respectiv

reclamanta, declară că a primit de la vânzător, adică de la pârâtă toate

informațiile privind situația societății, a avut acces la toate documentele și

a putut verifica personal activitatea societății.

O atare clauză nu poate fi

însă interpretată în sensul că vânzătorului nu-i incumbă nicio obligație în

ipoteza în care aceste informațiile și documentele ar fi inexacte. Cu alte

cuvinte acest articol nu are – în lipsa unei prevederi exprese în acest sens –

valoarea unei clauze exoneratoare de orice răspundere a vânzătoarei.

Această concluzie rezultă,

de altfel și din art. 7.3.1 inclus la capitolul 7 din contract intitulat

„obligațiile și garanțiile vânzătorului”, în conformitate cu care „datoriile

societății sunt cele constatate în dosarul de prezentare al societății și în

certificatele de sarcini eliberate de instituțiile abilitate, actualizate în

anexa 1”.

Prin urmare, pârâta, prin

confirmarea împrejurării că „situațiile financiare au fost întocmite în mod

exact și corect”, și-a asumat și consecințele ce derivă din existența unei

stări de fapt diferită de aceea relevată de actele prezentate cu prilejul

desfășurării licitației.

Din această perspectivă,

reiese că tocmai în temeiul clauzelor contractuale, și art. 969 C. civ. pârâtei

îi revine răspunderea în ipoteza în care se va dovedi că într-adevăr situația

financiară a societății privatizate nu a fost conform cu cele descrise în

dosarul de prezentare și asumate expres de pârâtă potrivit clauzei anterior

menționate.

În acest context faptul că

reclamanta nu a procedat la efectuarea unui audit propriu nu are semnificația

unei renunțări implicite și definitive de a efectua astfel de verificări după

cum nici lipsa unei clauze convenționale exprese prin care părțile să fi

reglementat modul de reparare a daunelor cauzate cumpărătorului prin

prezentarea unor date incomplete ori inexacte, nu este de natură a înlătura

posibilitatea acestuia de a se adresa instanței de judecată, cu atât mai mult

cu cât, în speță, pârâta a confirmat expres exactitatea datelor privind

situația economică a societății privatizate, iar art. 28 și

art.

30 din Legea 137/2002 oferă cadrul

legal pentru rezolvarea litigiului.

În consecință, dat fiind

faptul că instanța a apreciat că este exclusă orice răspundere contractuală a

pârâtei, însă o atare concluzie este rezultatul interpretării eronate a

convenției părților, în sensul celor anterior menționate, soluția ce impune,

fiind incidente și dispozițiile art. 312 alin. (3) și (5) C. proc. civ. este

aceea de admitere a recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre

rejudecare pentru administrarea probelor în vederea verificării susținerilor

reclamantei cu privire la prejudiciul suferit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta SC D. SA Bacău împotriva deciziei nr. 283 din 27 mai 2008 a Curții

de Apel București, secția a VI-a comercială.

Casează decizia recurată și

trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 mai 2009.