ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 216/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 216/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Tribunalul Timiș, sub nr. 8537/30 din 19 noiembrie 2007, reclamantul F.P. a

chemat-o în judecată pe pârâta SC M.I.F.A.B.A.R. SRL, solicitând instanței să

dispună anularea Hotărârii A.G.A., organizată la sediul pârâtei,   din data de

12 septembrie 2007.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că, potrivit celor prevăzute în hotărârea atacată, s-ar

înțelege că la data de 12 septembrie 2007, la sediul din București  al

Cabinetului de avocat S.M., s-ar fi întrunit adunarea generală a acționarilor,

în scopul elaborării respectivei hotărâri. Aceasta însă nu a fost convocată în

termenele și în condițiile stipulate de art. 195 pct. 3 din Legea nr. 31/1990

republicată, iar în

conținutul hotărârii

s-a arătat că au fost prezenți toți asociații, inclusiv

asociatul

majoritar F.P., în persoana reclamantului, care însă, având domiciliul în

Austria, la acea dată nu s-a aflat în

București

și nici nu a fost reprezentat în baza vreunei procuri speciale.

S-au

invocat prevederile art. 131 alin. (4) din lege, cu referire la opozabilitatea

față de terți și la termenul de înregistrare la O.R.C. care a avut loc doar la

16 noiembrie 2007.

S-a mai susținut că nici d-na

M.L. nu se afla în București la acea dată, ci în localitatea Caransebeș, că nu

s-a publicat în Monitorul Oficial hotărârea și, ca urmare, nu îi este

opozabilă, susținând că nu deține un exemplar al hotărârii pentru a putea vedea

cine a semnat în numele reclamantului, solicitând instanței să constate

că s-a falsificat semnătura acestuia.

Deși, în cuprinsul cererii de

chemare în judecată se face referire și la d-na M.L. ca reclamantă, aceasta nu

apare ca semnatară a acțiunii și nici nu s-a prezentat în instanță.

Prin întâmpinare, pârâta a

invocat în principal excepția prescripției dreptului la acțiune, a prematurității

formulării cererii și a lipsei calității procesuale active a reclamantului, iar

pe fondul cauzei, respingerea acțiunii, ca neîntemeiate.

S-a

solicitat a se constata că cererea reclamantului este formulată

peste termenul imperativ prevăzut de art. 132

alin. (1) și (2) din Legea nr. 31/1990 republicată, cel de 15 zile, care curge

de la data la care a luat cunoștință de hotărârea pe care o atacă, prin urmare,

acțiunea fiind tardiv formulată, reclamantul luând cunoștință despre aceasta la

data de 12 septembrie 2007, adică la data adoptării și semnării ei, acțiunea

fiind introdusă numai la 19 noiembrie 2007. În legătură cu această excepție,

reclamantul a apreciat că termenul de 15 zile curge

de la data publicării în Monitorul Oficial al României, nicidecum de la

data la care asociatul a luat cunoștință despre existența hotărârii A.G.A.,

ori,

această publicare nu a avut lor. S-a mai arătat că, fiind invocate motive de

nulitate absolută, potrivit art. 132 alin. (39, dreptul la acțiune este

imprescriptibil.

Cu privire

la prematuritatea introducerii cererii, respectiv înainte

de a fi publicată în Monitorul Oficial, reclamantul a

solicitat respingerea și a acesteia, motivat de faptul că, potrivit art. 196,

termenul de a ataca hotărârile adunărilor

generale este de 15 zile de la

data la care asociatul a luat cunoștință

de hotărârea adunării generale, fără ca textul să facă referire la

obligativitatea publicării în Monitorul Oficial și că, la data de 16 noiembrie

2007, reclamantul a înaintat la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Timiș opoziție cu

privire la înregistrarea acestei hotărâri, cât și a contractului de cesiune,

iar Comisia de Supraveghere a Asigurărilor nu a emis avizul prealabil necesar

înregistrării respectivelor mențiuni la O.R.C. Timiș.

Excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantului a fost susținută de pârâtă prin indicarea

dispozițiilor imperative ale art. 132 alin. (2), care precizează categoriile de

persoane care au calitatea de a introduce o acțiune în anularea unei hotărâri

A.G.A. (acționarii care nu au luat parte la adunare sau care au votat împotrivă

și acționarii care

au cerut să se însereze

obiecțiunile lor în procesul verbal) ori, în speță,

hotărârea a fost

semnată de reclamantul care nu a votat împotrivă și nu a ridicat vreo obiecție,

iar prezența/identitatea reclamantului din momentul semnării hotărârii este

atestată prin avocat. Cu privire la această excepție, reclamantul a solicitat a

fi respinsă, având în vedere faptul că acțiunea în nulitate absolută a unei

hotărâri poate fi promovată de orice persoană interesată.

Privind cererea de suspendare a

punerii în executare a hotărârii

supuse

cenzurii, reclamantul a solicitat prorogarea punerii în discuție a

acestei cereri pe cale de ordonanță președințială,

după ce instanța se va

pronunța pe excepții.

Prin sentința nr. 4/CC din 29

ianuarie 2008, Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios

administrativ, a respins excepția prematurității, cât și a tardivității

introducerii acțiunii în anulare.

A admis excepția lipsei

calității procesuale active a

reclamantului

și a respins acțiunea în anulare formulată de reclamant,

pentru lipsa

calității procesuale active.

L-a obligat pe reclamant față de

pârâtă la 1000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a

pronunța această sentință, tribunalul a reținut, în esență,

următoarele:

Reclamantul și-a motivat

acțiunea în anulare în principal prin aceea că nu-i aparține semnătura

existentă în hotărârea supusă cenzurii, care este, de altfel, un fals, că nici

nu se afla în România la data adoptării acesteia, 12 septembrie 2007, dar în

probațiune nu justifică cu înscrisuri aceste afirmații, mai mult, nu declară că

se

înscrie în fals. Nu poate fi reținută ca

motivație incidența dispozițiilor

art. 195 pct. 3 din Legea nr. 31/1990

republicată, cu referire la modalitatea și termenul de convocare a adunării

generale a acționarilor, rațiunea textului fiind aceea de a aduce la cunoștința

fiecărui asociat cu privire la desfășurarea

adunării, acțiunea în nulitate

nefiind admisibilă dacă toți asociații au

fost prezenți și au votat în unanimitate.

Cât

privește calitatea persoanei care poate introduce o acțiune în

nulitatea hotărârii, tribunalul a reținut că

terții care dovedesc un interes legitim pot ataca hotărârea pe calea instituită

de art. 132 alin. (3) când invocă motive de nulitate absolută, oricând,

acțiunea fiind imprescriptibilă. Acționarii, însă, care au votat în favoarea

hotărârii

lovite de nulitate ori s-au abținut de la vot nu au

calitatea de a introduce acțiunea în constatarea nulității absolute, altă

soluție echivalând cu încurajarea propriei turpitudini. In speță, reclamantul,

în calitate de acționar majoritar, a participat la adoptarea hotărârii

(nefacându-se dovada falsului semnăturii), votând în favoarea hotărârii, astfel

că acestuia îi lipsește calitatea procesuală activă, în înțelesul art. 132

alin. (2).

S-a reținut, prin urmare, că

prin acțiunea în anulare, fiind invocate motive care vizează nulitatea

absolută, aceasta poate fi invocată oricând, considerent pentru care s-au

respins excepțiile privitoare la prematuritatea și tardivitatea introducerii

cererii și s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a

reclamantului, respectiv s-a respins acțiunea în constatarea nulității pentru

lipsa acestei calități. Admiterea acestei ultime excepții a fost apreciată ca

făcând de prisos examinarea fondului cauzei.

Prin decizia civilă nr. 117/A

din 5 iunie 2008, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, a respins, ca

nefondat, apelul declarat

de reclamant și

1-a obligat pe acesta la plata sumei de 5000 RON către

intimata SC

M.I.F.A.B.A.R. SRL, cu titlu de onorariu avocat, în apel.

În motivarea acestei soluții,

instanța de apel a reținut următoarele:

Schimbând susținerea

de fals a semnăturii cu cea de nerecunoaștere a actului semnat, apărările

reclamantului exced dispozițiilor art. 294 C. proc. civ., având în vedere că se

schimbă, în fapt, obiectul cererii de chemare în judecată, iar în ce privește

aplicabilitatea dispozițiilor art. 295 alin. (2) C. proc. civ., care se referă

la încuviințarea unor probe noi față de cele administrate sau cerute la fond,

s-a constatat că acestea nu au fost cerute în limitele impuse de dispozițiile

art. 292 C. proc. civ.

Deși s-a criticat de

către apelant faptul că nici la fond nu i-au fost admise probele, s-a omis a se

prezenta faptul că, la fond, s-a susținut doar nelegala constituite a A.G.A. și

faptul că semnăturile sale și ale d-nei M.L. erau false, în timp ce în apel

nici nu s-a

mai tins a se dovedi aceste

susțineri, actele contestate fiind semnate de

fiecare asociat, cu semnături

necontestate și, mai mult, certificate de un avocat.

S-a formulat o cerere

de înscriere în fals de către reprezentantul reclamantului, avocat C., însă, nu

s-a făcut nicio referire la

elementele art.

177 și urm. C. proc. civ., în ce privește autorul

falsului, recunoscând

însă că îi aparține semnătura.

În esență,

raportat la susținerile pe care reclamantul, prin avocat,

le-a prezentat în apel, diferite de cele prezentate

în primă instanță, nu se poate reține ca fiind incident în cauză nici unul dintre

motivele de nulitate absolută a hotărârii adunării generale a pârâtei, ținută

în data de 12 septembrie 2007.

Raportat la dispozițiile art.

1169 C. civ., în sarcina reclamantului era probarea faptului că s-a aflat în

altă localitate decât cea în care s-a ținut adunarea generală, însă, acest

aspect nu a fost dovedit deși, fiind în calea devolutivă a apelului, instanța a

acordat mai multe termene de judecată în scopul realizării acestei obligații

procesuale,   diferitele rezervări de bilete de avion, în zile diferite, la o

anumită companie aeriană, neputând proba fără putință de tăgadă faptul că

reclamantul nu s-a aflat la 12 septembrie 2007 în București, câtă vreme nu s-a

dovedit faptul pozitiv, contrar, respectiv acela că s-ar fi aflat într-o altă

localitate.

Chiar și factura de la un hotel

din Varșovia, pe care se întemeiază apărarea, prezintă cheltuieli efectuate din

data de 13 septembrie, astfel că tocmai pentru data de 12 septembrie nu se

poate stabili cu certitudine că reclamantul s-ar fi aflat acolo și, în plus, la

fila 50 dosar apel, reclamantul a susținut că se afla la Viena în data de

referință, 12 septembrie.

În fine, a concluzionat instanța

de apel,   aspectele contradictorii și tendința de a proba diferite fapte

juridice, în etape, în absența unor

prezentări

curente și susținute a stării de fapt și a unor norme de drept

incidente

în cauză, atât la fond cât și în apel, nu pot decât să conducă la respingerea

ca nefondat a apelului declarat de reclamant.

Împotriva deciziei curții de

apel a declarat recurs reclamantul, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct.

9, 7 și 5 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, casarea deciziei

curții de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În temeiul dispozițiilor art.

304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul susține că, în judecarea cauzei, instanța

de apel a dat o interpretare greșită textelor legale corespunzătoare situației

de fapt, nu a luat în considerare probele existente la dosar din care rezultă

că la

data de 12 septembrie 2007, între orele 13 - 17 se

afla la Viena,

beneficiind de asistentă

medicală ambulatorie, ceea ce exclude în mod

automat prezența sa în

București, participarea la Adunarea Generală din 12 septembrie 2007 și semnarea

hotărârii. Arată că era obligatoriu

ca

Adunarea Generală a Asociaților să fie ținută la sediul societății din

Timișoara

și nicidecum la București și, totodată, că se impunea

respectarea prevederii legale exprese privind obligativitatea

convocării de către administratorul societății sau asociatul care deține cel

puțin o

pătrime din valoarea părților sociale,  în contextul în care, în

speță, nu s-a făcut niciun fel de convocare.

Recurentul, invocând

dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., critică decizia curții de apel,

susținând că aceasta nu este motivată, instanța nearătând motivele avute în

vedere la soluționarea cauzei. De asemenea, instanța nu și-a format aprecierea

în funcție de întregul ansamblu probator administrat, a încălcat dreptul la

apărare și la un proces echitabil prin respingerea altor probe propuse și nu a

dat dovadă de rol activ.

Întemeindu-se

pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.,

recurentul susține că în mod eronat cererea de

recuzare i-a fost respinsă, astfel că judecătorii recuzați au făcut parte din

completul care a soluționat cauza, deși în timpul soluționării cauzei s-au

antepronunțat, cauzându-i o vătămare a drepturilor, ce nu poate fi înlăturată

decât prin anularea hotărârii.

Recursul nu este fondat.

În ce

privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., se constată

următoarele:

Ambele instanțe care s-au

pronunțat în cauză au aplicat judicios dispozițiile legale incidente la o

situație de fapt corect stabilită și au admis întemeiat excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantului, în deplin acord cu dispozițiile

imperative ale art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 republicată, care

prevăd că au calitatea de a introduce o acțiune în anulare a unei hotărâri

A.G.A. oricare dintre acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau

care au votat contra și au cerut să se insereze aceasta în procesul verbal al

ședinței.

Or, contrar

susținerilor reclamantului, inconsecvente și chiar contradictorii privind

semnarea/nesemnarea (semnătura aplicată ar fi falsă) și

nerecunoașterea/recunoașterea (ar fi fost în eroare cu privire

la conținutul actelor semnate), cât și a locului

unde se afla reclamantul

(Varșovia sau Viena), ceea ce ar exclude

prezența sa la București, unde s-a semnat hotărârea A.G.A.,   din actele

dosarului (filele 116 dosar apel, 23 dosar fond) rezultă fără nici un dubiu că

hotărârea a fost semnată de reclamantul, care, nu a votat împotrivă și nici nu

a ridicat vreo obiecție.

Prin urmare, se constată că

hotărârea A.G.A. adoptată a fost semnată de toți asociații și, în plus, prin

încheierea nr. 382 din 12 septembrie 2007 au fost atestate conținutul, data

înscrisului și identitatea părților, cum la aceeași dată, 12 septembrie 3007,

au fost perfectate și contractele de cesiune a părților sociale, prin semnarea

lor, de asemenea, de către toate părțile și, din nou, printr-o încheiere, nr.

379 din 12 septembrie 2007, au fost atestate conținutul, data înscrisului,

precum și identitatea părților.

Astfel fiind, în speță, devin

aplicabile dispozițiile art. 121 din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora,

acționarii reprezentând întreg

capitalul

social vor putea, dacă niciunul dintre ei nu se opune, să țină o

adunare

generală și să ia orice hotărâre de competența adunării, fără respectarea

formalităților cerute pentru convocarea ei.

Rezultă drept urmare că

obligația de convocare a acționarilor este înlăturată atunci când sunt

îndeplinite cumulativ două condiții și anume unanimitatea acordului

acționarilor și totalitatea capitalului social,   aceste două condiții fiind

îndeplinite în speță.

În virtutea prevederilor

textului legal mai sus arătat există posibilitatea de a deroga de la

dispozițiile legale și statutare, prin convenția părților, având în vedere motivele

de operabilitate și viteza cu care se realizează/derulează tranzacțiile

comerciale în prezent. Ca atare, nici locul în care se afla reclamantul în

momentul semnării hotărârii și nici data nu au o semnificație deosebită și

devin elemente lipsite de relevanță juridică, atât timp cât există certitudinea

că toți asociații, inclusiv reclamantul, au semnat hotărârea A.G.A.

În consecință, se reține că

instanțele care s-au pronunțat în cauză au apreciat corect că reclamantul este

lipsit de calitate procesuală activă în cauză, în raport de dispozițiile

imperative ale art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 republicată, întrucât,

astfel cum s-a mai arătat, hotărârea este semnată de reclamant, acesta nu a

formulat nicio

obiecție, iar identitatea

reclamantului din momentul semnării hotărârii

este atestată de avocat.

Reclamantul nu are în aceste

condiții calitatea de a ataca hotărârea A.G.A. cu o acțiune în constatarea

nulității absolute, pentru că a-i recunoaște o astfel de calitate ar însemna

a-i da posibilitatea să se prevaleze de propria turpitudine, ceea ce în drept

este evident inadmisibil.

Drept urmare, criticile

formulate de recurentul-reclamant în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. vor fi respinse ca nefondate.

Nici criticile întemeiate de recurent

pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care de fapt nu vizează exclusiv

pct.7 nu sunt

fondate, întrucât ambele

instanțe, atât cea de fond, cât și cea de apel au

luat în considerare

întregul probatoriu existent la dosar, au reținut corect și echitabil apărările

părților, și-au exercitat rolul activ, mai ales având în vedere susținerile

inconsecvente și contradictorii ale reclamantului și au motivat deciziile date

prin raportare la textele legale incidente.

În fine, ultimul motiv de recurs

fundamentat de recurent pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., care

conține în esență susținerea potrivit căreia judecătorii, deși recuzați, au

făcut parte din

completul care a soluționat

cauza, cauzându-i recurentului o vătămare

este de asemenea nefondat,

având în vedere că prin încheierea pronunțată de Curtea de Apel Timișoara,

secția comercială, la data de 29 mai 2008 cererea de recuzare a completului de

judecată a fost respinsă, consemnându-se în considerentele acesteia atât faptul

că cererea a fost greșit întemeiată pe dispozițiile art. 37 pct. 7, în loc de

art. 27 pct. 7 C. proc. civ., cât și că recurentul nu a respectat dispozițiile

art. 29 alin. (1) C. proc. civ. și, de asemenea, că, în

speță, nu au fost respectate cerințele art. 27 pct. 7 C. proc. civ.,

care

impuneau ca opinia judecătorului să fie exprimată de aceasta înainte sau în

cursul judecății.

Drept urmare, reținându-se că

recurentul nu a formulat niciun motiv de recurs întemeiat, care în condițiile

strict și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. să conducă

la desființarea deciziei curții de apel, aceasta va fi menținută, ca fiind

legală și se va respinge recursul declarat în cauză de reclamat, ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamantul P.F. împotriva deciziei civile nr. 117/A din 5

iunie 2008 pronunțată

de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2009