SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 59441/00 prezentate de Ilija RANČI Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 19 iulie 2000, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACUTĂ Reclamantul, domnul Ilija Rančić, este un resortisant sloven de origine sârbă, născut în 1944 și rezident în Vipava. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul Krivic. Guvernul sloven ( Procedura privind cererea de acordare a unui avans pentru o pensie militară Reclamantul este un fost membru al Serviciului Secret al Armatei Populare Iugoslave ( La 12 februarie 1992, reclamantul a solicitat ca fondul de pensii pentru limită de vârstă și invaliditate să-i acorde un avans din pensia sa militară, acordată anterior de către autoritățile din cadrul societății APOY. La 31 martie 1992, casa de marcat și-a respins cererea, nerespectând toate condițiile prevăzute de legislația relevantă. Reclamantul a contestat această decizie în fața autorității centrale a casieriei, care a respins contestația sa la 21 mai 1992. La 29 iunie 1992, reclamantul a intentat o procedură în fața tribunalului pentru afaceri sociale, iar la 21 septembrie 1992 acesta din urmă a cerut Ministerului Apărării să pregătească un aviz. La 7 octombrie 1992 a avut loc o audiere. La 13 noiembrie 1992, Ministerul și-a prezentat avizul. La 6 octombrie 1993, după o audiere, tribunalul s-a întrebat: "Nu a îndeplinit toate condițiile prevăzute de decretul din 1992. Reclamantul a interjet apel, dar instanța superioară l-a deportat la 23 februarie 1995. În cele din urmă, la 16 iunie 1995, reclamantul a prezentat o acțiune la Curtea Supremă. Conform informațiilor furnizate de guvern la 10 septembrie. 1996, Curtea Supremă a respins acțiunea sa. Această decizie a fost notificată reclamantului la 29 octombrie 1996. În cele din urmă, la 11 noiembrie 2003, pe baza noii legislații, reclamantului i s-a atribuit o pensie pentru limită de vârstă începând cu 22 ianuarie 2003. Procedura privind cererea de naturalizare. La 7 octombrie 1991, reclamantul a formulat o cerere de naturalizare, care a fost respinsă de Ministerul de Interne la 7 iulie 1992. El a intentat un litigiu administrativ la Curtea Supremă. În plus, la 17 noiembrie 1992, reclamantul a fost eliminat din registrul persoanelor cu domiciliul în Slovenia. La 21 octombrie 1993, Curtea Supremă a respins cererea sa. La 25 ianuarie 2001, reclamantul a prezentat o acțiune constituțională împotriva deciziei Curții Supreme, care a fost respinsă de Curtea Constituțională la 27 noiembrie 2001, ca fiind tardivă. Această decizie i-a fost notificată la 18 decembrie 2001. În cele din urmă, la 25 martie 2002, reclamantul a prezentat o nouă cerere. La 10 ianuarie 2003, reclamantul a dobândit cetățenia slovenă. Această decizie i-a fost notificată la 22 ianuarie 2003. Cu ocazia depunerii cererii și în cursul procedurii în fața Curții, reclamantul susținea că Curtea Supremă nu dispunea încă de o hotărâre cu privire la cazul său. În plus, se plângea de această procedură și ataca legislația din 1992 privind atribuirea de cont. El considera, de asemenea, că a fost, de asemenea, victima torturii contrar articolului 3 din Convenție. În cele din urmă, dreptul său la respectarea proprietăților sale, protejat de art. 1 din Protocolul nr. 1, singur și combinat cu art. 14 din Convenție, ar fi fost, de asemenea, încălcat. În 2002, pe teren la art. 6 alineatul (1), reclamantul și-a exprimat nemulțumirea cu privire la deciziile privind cererea sa de naturalizare și, în special, cu privire la modificarea legislației intervenite în timpul procedurii. De asemenea, se plânge de încălcarea articolelor 9, care garantează libertatea de gândire, și 14, care interzice discriminarea. În cele din urmă, el se plânge de încălcarea dreptului său la libertatea sa de circulație garantate prin art. 2 din Protocolul nr. Primul motiv al reclamantului se referă la durata procedurii care a început la 12 fevier 1992 și se încheie la 29 octombrie 1996 prin notificarea deciziei Curții Supreme către reclamant și, prin urmare, a durat 4 ani, 8 luni și 17 zile. Pe de altă parte, consideră că a fost, de asemenea, victima torturii contrar articolului 3 din Convenție. În cele din urmă, dreptul său la respectarea proprietăților sale, protejat de art. 1 din Protocolul nr 1, singur și combinat cu art. 14 din Convenție, ar fi încălcat. Curtea constată că procedura privind atribuirea unui avans pentru pensia militară a reclamantului sa încheiat la 29 octombrie 1996, atunci când hotărârea Curții Supreme a fost notificată reclamantului. În lumina faptului că cererea a fost depusă la 19 iulie 2000, au trecut mai mult de șase luni de la notificarea deciziei Curții Supreme către solicitant. În plus, Curtea constată că reclamantul a primit atribuirea la 11 noiembrie 2003, pensia pentru limită de vârstă pe baza noii legislații; prin urmare, obiecțiile referitoare la procedura încheiată la 29 octombrie 1996 sunt întârziate și trebuie respinse în conformitate cu art. 35 alin. (1) și (4) din Convenție. Pe de altă parte, pe teren la art. 6 alineatul (1), reclamantul și-a exprimat plângerea în 2002 cu privire la deciziile referitoare la cererea sa de naturalizare și, în special, la modificarea legislației din timpul procedurii. De asemenea, se plânge de încălcarea articolelor 9, care garantează libertatea de gândire și 14, care interzice discriminarea. În cele din urmă, se plânge de încălcarea dreptului său la libertatea de circulație garantată de art. 2 din Protocolul nr. Curtea amintește, în primul rând, că hotărârile referitoare la intrarea, șederea și la landul străinilor nu aduc atingere drepturilor sau obligațiilor cu caracter civil ale reclamantului și nu se referă la temeinicia unei acuzații în materie penală îndreptate împotriva acestuia în sensul articolului 6 din convenție, deoarece acestea sunt strâns legate de exercitarea prerogativelor de către autoritatea publică (a se vedea mutatis mutandis Maauuia c. Franța , n 39652/98, § 34-41, CEDO 2000 , Slivenko și alții c. Letonia (dec.) [GC] 48321/99, § 94-95, CEDH 2002-II. În consecință, art. 6 nu se aplică procedurilor de naturalizare și că această parte a cererii ar trebui respinsă ca fiind incompatibilă cu dispozițiile Convenției. În orice caz, Curtea constată că prima procedură privind naturalizarea sa a fost încheiată la 21 octombrie 1993, prin urmare înainte de 28 iunie 1994 atunci când Convenția a intrat în vigoare pentru Slovenia. Cu toate acestea, Convenția reglementează, pentru fiecare dintre părțile contractante, numai faptele ulterioare intrării sale în vigoare cu privire la această parte. cu dispozițiile Convenției. De altfel, reclamantul nu a epuizat în mod valabil căile de atac interne, dat fiind că acțiunea sa constituțională a fost respinsă la 27 noiembrie 2001 ca fiind întârziată. În cele din urmă, Curtea arată că reclamantul nu ar mai putea pretinde că este victima încălcărilor pretinse, dat fiind că a fost naturalizat sloven la 10 ianuarie 2003. Prin urmare, rezultă că această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatul (4). Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Vincent Berger John Hedigan modulier Președintele
de la requête n
o
59441/00
présentée par Ilija RANČIĆ
contre la Slovénie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 9 novembre 2006 en une chambre composée de
:
MM.
J.
Hedigan
,
président
,
B.M.
Zupančič
,
C.
Bîrsan
,
M
me
A.
Gyulumyan
,
MM.
E.
Myjer
,
David Thór
Björgvinsson,
M
me
I.
Berro-Lefevre,
juges
,
et de M. V.
Berger,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 19 juillet 2000,
Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Ilija Rančić, est un ressortissant slovène d’origine serbe, né en
1944 et résidant à Vipava. Il est représenté devant la Cour par M. M. Krivic. Le gouvernement slovène («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M. L. Bembič, procureur général de l’Etat.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
1.
Procédure relative à la demande d’attribution d’un acompte sur une pension militaire
Le requérant est un ancien membre du Service secret de l’Armée populaire yougoslave («
l’APY
»).
Suite à l’accès de la Slovénie à l’indépendance le 25 juin 1991, l’APY se retira du territoire slovène après des combats d’une dizaine de jours.
Le 12 février 1992, le requérant demanda à la caisse slovène d’assurance vieillesse et invalidité de lui accorder un acompte sur sa pension de retraite militaire, préalablement accordée par les autorités de l’APY.
Le 31 mars 1992, la caisse rejeta sa demande, étant donne qu’il ne remplissait pas toutes les conditions fixées par la législation pertinente. Le requérant contesta cette décision auprès de l’autorité centrale de la caisse, laquelle rejeta sa contestation le 21 mai 1992.
Le 29 juin 1992, le requérant intenta alors une procédure devant le tribunal des affaires sociales. Le 21 septembre 1992, ce dernier demanda au ministère de la Défense de préparer un avis.
Le 7 octobre 1992, une audience fut tenue. Le 13 novembre 1992, le ministère soumit son avis. Une autre audience fut tenue le 25
novembre
1992.
Le 6 octobre 1993, après une audience, le tribunal rejeta se demande, estimant qu’il ne remplissait pas toutes les conditions prévues par le décret de 1992.
Le requérant interjeta appel, mais le tribunal supérieur le débouta le 23
février
1995.
Enfin, le 16 juin 1995, le requérant présenta un recours auprès de la Cour suprême.
Selon les informations fournies par le Gouvernement, le 10
septembre
1996, la Cour suprême rejeta son recours. Cette décision fut notifiée au requérant le 29 octobre 1996.
Enfin, le 11 novembre 2003, sur le fondement de la nouvelle législation, une pension de vieillesse fut attribuée au requérant à partir du 22
janvier
2003.
2.
Procédure relative à la demande de naturalisation
Le 7 octobre 1991, le requérant formula une demande de naturalisation, laquelle fut rejetée par le ministère de l’Intérieur le 7 juillet 1992. Il intenta un litige administratif auprès de la Cour suprême.
Par ailleurs, le 17 novembre 1992, le requérant fut rayé du registre des personnes domiciliées en Slovénie.
Le 21 octobre 1993, la Cour suprême rejeta sa demande.
Le 25 janvier 2001, le requérant présenta un recours constitutionnel contre la décision de la Cour suprême, lequel fut rejeté par la Cour constitutionnelle le 27 novembre 2001, comme étant tardif. Cette décision lui fut notifiée le 18 décembre 2001.
Par ailleurs, le 19 octobre 2000, le requérant formula une nouvelle demande de naturalisation. Le 29 avril 2002, sa demande fut rejetée.
Enfin, le 25 mars 2002, le requérant introduisit une nouvelle demande. Le 10 janvier 2003, le requérant acquit la nationalité slovène. Cette décision lui fut notifiée le 22 janvier 2003.
1.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de la procédure concernant l’acompte sur sa pension militaire.
Lors de l’introduction de la requête et au cours de la procédure devant la Cour, le requérant affirmait que la Cour suprême n’avait pas encore statué sur son cas. De plus, il se plaignait de l’iniquité de cette procédure et attaquait la législation de 1992 relative à l’attribution de l’acompte. Il estimait par ailleurs qu’il avait également été victime de torture contrairement à l’article
3 de la Convention. Enfin, son droit au respect de ses biens, protégé par l’article 1 du Protocole n
o
1, seul et combiné avec l’article 14 de la Convention, aurait également été violé.
2.
En 2002, sur le terrain de l’article 6 § 1, le requérant s’est plaint de l’iniquité des décisions relatives à sa demande de naturalisation et en particulier du changement de la législation intervenu pendant la procédure. Il s’est dit victime de torture, contrairement à l’article 3. Il s’est plaint également de la violation des articles 9, garantissant la liberté de pensée, et 14, interdisant la discrimination. Enfin, il s’est plaint de la violation de son droit à
sa liberté de circulation garanti par l’article 2 du Protocole n
o
4.
1.
Le premier grief du requérant porte sur la durée de la procédure qui a débuté le 12 févier 1992 et s’est terminée le 29 octobre 1996 par la notification de la décision de la Cour suprême au requérant. Elle a donc duré 4 ans, 8 mois et 17 jours. De plus, le requérant se plaint de l’iniquité de cette procédure. Il estime par ailleurs qu’il également été victime de torture contrairement à l’article 3 de la Convention. Enfin, son droit au respect de ses biens, protégé par l’article 1 du Protocole n
o
1, seul et combiné avec l’article 14 de la Convention, serait violé.
La Cour constate que la procédure relative à l’attribution d’un acompte sur la pension de retraite militaire du requérant s’est terminée le 29
octobre
1996, quand la décision de la Cour suprême a été notifiée au requérant. Eu égard au fait que la requête a été introduite le 19 juillet 2000, plus de six mois se sont écoulés depuis la notification de la décision de la Cour suprême
au requérant.
En outre, la Cour note que le requérant s’est vu attribuer le 11
novembre
2003, une pension de vieillesse sur le fondement de la nouvelle législation.
Il s’ensuit que les griefs relatifs à la procédure terminée le 29
octobre
1996 sont tardifs et doivent être rejetés en application de l’article
35 §§
1 et
4 de la Convention.
2.
Par ailleurs, sur le terrain de l’article 6 § 1, le requérant s’est plaint en 2002 de l’iniquité des décisions relatives à sa demande de naturalisation et en particulier du changement de la législation intervenu pendant la procédure. Il s’est dit victime de torture, contrairement à l’article 3. Il s’est plaint également de la violation des articles 9, garantissant la liberté de pensée, et 14, interdisant la discrimination. Enfin, il s’est plaint de la violation de son droit à
sa liberté de circulation garantie par l’article 2 du Protocole n
o
4.
La Cour rappelle en premier lieu que les décisions relatives à l’entrée, au séjour et à l’éloignement des étrangers n’emportent pas contestation sur des droits ou obligations de caractère civil du requérant et n’ont pas trait au bien-fondé d’une accusation en matière pénale dirigée contre lui au sens de l’article 6 de la Convention, car elles sont étroitement liées à l’exercice de prérogatives par la puissance publique (voir
mutatis mutandis
,
Maaouia c.
France
, n
o
39652/98, §§ 34-41,
‑
X
, Slivenko et autres c.
Lettonie
(déc.)
[GC]
,
n
o
Il s’ensuit que l’article 6 n’est pas applicable aux procédures de naturalisation et que cette partie de la requête devrait être rejetée comme incompatible
ratione materiae
avec les dispositions de la Convention.
En tout état de cause, la Cour constate que la première procédure relative à la naturalisation s’est terminée le 21 octobre 1993, donc avant le 28
juin
1994 quand la Convention est entrée en vigueur pour la Slovénie.
Or, la Convention ne régit, pour chacune des Parties contractantes, que les faits postérieurs à son entrée en vigueur à l’égard de cette Partie. Il s’ensuit que les griefs ayant trait à la première procédure de naturalisation sont incompatibles
ratione temporis
avec les dispositions de la Convention. Le requérant n’a d’ailleurs pas valablement épuisé les voies de recours internes, étant donné que son recours constitutionnel a été rejeté le 27
novembre 2001 comme étant tardif.
Enfin, la Cour relève que le requérant ne pourrait plus se prétendre victime des violations alléguées, étant donné qu’il a été naturalisé slovène le 10
janvier 2003.
Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée en application de l’article 35 § 4.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Vincent
Berger
John
Hedigan
Greffier
Président