ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1620/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 602 din 15 aprilie 2008, Tribunalul

Dâmbovița, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea

formulată de reclamanta SC S. SRL în contradictor cu pârâtele SC C.L.I. SA Slatina

și SC C.L.I. SA Slatina, sucursala București, și, în consecință, a constatat

nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare din 28 iunie 2007,

dispunând repunerea părților în situația anterioară. Prin aceeași sentință a

respins cererea de intervenție formulată de intervenienta în interes propriu SC

I.G. SRL.

Instanța de fond a reținut

că prin hotărârea A.G.A. din 4 iunie 2007 s-a decis dizolvarea societății

reclamante și numirea în calitate de lichidator a d-lui B.F., hotărârea

menționată fiind înregistrată în Registrul Comerțului și publicată în Monitorul

Oficial.

Când procedura de lichidare

era deja declanșată societatea reclamantă prin împuternicit A.O.R. a încheiat

contractul de vânzare - cumpărare a unor bunuri proprietatea societății cu pârâta

SC C.L.I. SA Slatina, sucursala București, în calitate de cumpărător,

încălcându-se astfel prevederile art. 233 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, fapt

ce atrage nulitatea contractului încheiat cu consecința repunerii părților în

situația anterioară.

Curtea de Apel Ploiești,

secția comercială, prin decizia nr. 175 din 29 septembrie 2008 a admis

apelurile declarate de pârâta SC C.L.I. SA Slatina și intervenienta SC I.G. SRL,

a schimbat în tot sentința atacată în sensul că a admis cererea de intervenție

și a respins acțiunea lichidatorului reclamantei privind constatarea nulității

absolute a contractului de vânzare - cumpărare menționat.

Instanța de apel a reținut

că la data de 18 iunie 2007, reprezentantul asociatului unic al reclamantei,

desemnat să exercite atribuțiile A.G.A. în cadrul societății a mandatat pe A.O.R.

să negocieze și să semneze în numele său contractul de vânzare - cumpărare

contract care s-a încheiat însă anterior publicării hotărârii de dizolvare în Monitorul

Oficial, care astfel nu-i era opozabilă, pe de o parte, iar pe de altă parte,

sancțiunea încălcării prevederilor art. 233 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 nu

este nulitatea actului încheiat în aceste condiții ci răspunderea personală și

solidară a persoanelor vinovate de nerespectarea lor, în speță a

reprezentantului asociatului unic.

Reținând ca nedovedite dubla

calitate de reprezentant al părților contractante și inducerea în eroare a

reprezentantului reclamantei cu privire la prețul vânzării, susținută de

lichidatorul reclamantei și nici prețul derizoriu, care se stabilește prin

mecanismul cerere - ofertă din momentul vânzării, și că, deci, nu există nicio

cauză de nulitate care să afecteze contractul încheiat, acțiunea cu acest

obiect a fost respinsă, reținând ca operantă și obligația instituită de art. 1339

C. civ.

În contra deciziei menționate

a declarat recurs societatea reclamantă prin lichidator pentru motivele

prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. în a căror dezvoltare invocă:

aspectul fraudei tranzacției și neexaminarea în apel a situației de fapt deși a

invocat că mandatarul a încheiat actul de vânzare - cumpărare acționând în

dublă calitate, reprezentând interesele ambelor părți contractante, inducând în

eroare mandantul în acordarea împuternicirii de vânzare a imobilului în cauză

prin prezentarea unei situații nereale cu privire la bonitatea agenției

imobiliare;

prevederilor art. 233 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, în sensul că acest text

de lege ar institui sancțiunea răspunderii personalului de conducere, întrucât

nu instituie o atare sancțiune de vreme ce nu prevede și o obligație a

lichidatorului de a se îndrepta împotriva administratorului ci dar o

posibilitate în acest sens;

prevederilor art. 234 din Legea nr. 31/1990 întrucât în cazul în care

societatea dizolvată a fost constituită pe o durată nelimitată, trecerea

termenului de 30 de zile nu este necesară pentru opozabilitatea față de terți

întrucât textul are în vedere numai societatea constituită pe durată

determinată;

avea o obligație de răspundere pentru evicțiune în condițiile în care actul a

fost încheiat de o persoană ce nu mai reprezenta societatea, fiind deja numit

un lichidator judiciar.

Intimata SC I.G. SRL București

a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea recursului ca

nefondat.

Arată intimata că decizia a

fost motivată sub aspectul criticii privind existența fraudei la încheierea

contractului în sensul că aceasta nu a fost dovedită iar respingerea probei cu

martori de către instanța de apel nu este un motiv prevăzut de art. 304 C.

proc. civ. Mai precizează că instanța de apel a interpretat corect prevederile art.

233 și art. 234 din Legea nr. 31/1990, în cauză avându-și aplicarea și

prevederile art. 1554 C. civ. și art. 72 din Legea nr. 31/1990, republicată.

Cât privește obligația de

garanție pentru evicțiune ea există, instanța de apel reținând corect

identitatea de persoane dintre vânzătoarea din contract și reclamanta din cauza

de față.

Recursul nu este fondat.

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se constată că decizia

atacată, contrar susținerii recurentei, a fost motivată în fapt și în drept sub

aspectul tuturor criticilor formulate în apel, inclusiv al „fraudei

tranzacției” și al încheierii actului de către mandatar în dublă calitate,

reținându-se că acestea nu au fost dovedite, așa încât dezvoltarea acestui

motiv neîncadrându-se în prima ipoteză a art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu

poate fi primit. De altfel, din chiar modul în care se prezintă situația de

către recurentă se poate constata ca nefiind întrunite nici condițiile

inducerii în eroare a mandantului sub aspectul existenței unor manopere

dolosive și nici cele ale dublei reprezentări, mandatara perfectând actul în

baza procurii încheiată în acest scop, clară și neechivocă sub aspectul

condițiilor vânzării, inclusiv al prețului acesteia care a fost determinat.

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și care are ca obiect

interpretarea de către instanța de apel a prevederilor art. 233 alin. (2) din

Legea nr. 31/1990, republicată și modificată, precum și a prevederilor art. 234

din aceeași lege, Înalta Curte constată interpretarea corectă de către instanța

de apel a prevederilor legale incidente.

Astfel, art. 233 alin. (2)

din legea menționată dispune: „Din momentul dizolvării, directorii,

administratorii, respectiv directorul, nu mai pot întreprinde noi operațiuni.

În caz contrar, aceștia sunt personal și solidar răspunzători pentru acțiunile

întreprinse”.

Prin urmare, textul de lege

citat stipulează clar și neechivoc sancțiunea pentru încălcarea interdicției

instituită directorilor și administratorilor ca fiind răspunderea patrimonială

pentru acțiunile întreprinse, iar nu sancțiunea nulității, cum greșit susține

recurenta, așa încât instanța de apel a făcut aplicarea acestui text, nefiind

necesară interpretarea lui față de precizia redactării.

Cât privește interpretarea art.

234 C. proc. civ., instanța de apel nu a făcut nici interpretarea și nici

aplicarea lui, recurenta fiind în eroare. Ceea ce decizia atacată afirmă

alternativ la invocarea sancțiunii prevăzută de art. 233 alin. (2) din Legea nr.

31/1990, este că hotărârea de dizolvare a societății nefiind publicată în Monitorul

Oficial la momentul încheierii contractului de vânzare - cumpărare în speță ea

nu era, oricum, opozabilă terțului cumpărător, fără relevanță însă față de

obiectul acțiunii de chemare în judecată: constatarea nulității vânzării în

speță.

Tot fără relevanță în raport

de obiectul acțiunii este și critica și respectiv motivarea sub aspectul

obligației de răspundere pentru evicțiune câtă vreme contractul de vânzare în

speță este valabil încheiat, nefiind întrunite condițiile pentru această formă

de răspundere.

Așa fiind, față de cele ce

preced, Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat, menținând ca

legală decizia atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC S. SRL Pucioasa prin lichidator B.F. împotriva deciziei nr. 175

din 29 septembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 mai 2009.