ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la 30 noiembrie 2007, petiționara C.F. a solicitat efectuarea de cercetări penale față de l.M., magistrat judecător la Curtea de Apel Brașov, sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzută de art. 246 C. pen., art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen.; din conținutul sesizării rezultă că pretinsele fapte infracționale ar fi fost săvârșite de magistrat cu ocazia soluționării dosarului nr. 221/F/CA/2004 al Curții de Apel Brașov - Secția Comercială și de Contencios Administrativ. Prin rezoluția nr. 1646/P/2007 din 25 iunie 2008, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 228 alin. (6) raportat la ari.

10 lit. a) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale fată de I.M. S-a reținut în cuprinsul rezoluției că, în fapt, la Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, a fost înregistrată acțiunea petentei C.F., în contradictoriu cu Ministerul Apărării Naționale și ministrul Apărării, l.M.P., solicitând instanței să fie aplicate amenzi legale conducătorului autorității publice Ministerul Apărării Naționale, la plata daunelor întârziere pentru neexecutarea hotărârii nr. 154/ F din 27 iulie 2000 a Curții de Apel Brașov și a deciziei nr. 925 din 06 martie 2001 a Curții Supreme de Justiție. Conform acestor hotărâri judecătorești, Ministerul Apărării Naționale a fost obligată să o reintegreze pe C.F.

în funcția deținută anterior, însă potrivit mențiunilor petentei, a fost de rea-credință și nu a pus în executare dispozițiile instanței. S-a constatat că prin sentința nr. 85/ F din data de 1 iunie 2004, pronunțată de judecătorul I.M., a fost respinsă acțiunea formulată de C.F., reținându-se că, hotărârile judecătorești care stabileau reintegrarea petiționarei sunt hotărâri în contencios administrativ, deci nu era necesară obținerea titlului executoriu, ci petiționara ar fi trebuit să formuleze o cerere pentru reintegrarea în muncă, adresată Ministerului Apărării Naționale și să se prezinte la locul de muncă, în baza hotărârii judecătorești.

S-a constatat că petenta nu a făcut nici un demers la Ministerul Apărării Naționale pentru a se executa hotărârea și nici Ministerul nu a pus-o în executare din oficiu, apreciind că, atâta timp cât reclamanta nu a făcut nici un gest și nu dorește reintegrarea, nu poate fi reintegrată peste voința acesteia, care trebuie să fie expresă, reală. Petiționara a arătat, în cuprinsul plângerii penale că aceste considerente reprezintă falsuri, motivând că, potrivit normelor legale, chiar Ministerul Apărării Naționale avea obligația să pună în executare hotărârea de reintegrare. S-a constatat că, în raport de aspectele invocate de petiționară, în sarcina magistratului I.M. de la Curtea de Apel Brașov nu poate fi reținută comiterea vreunei fapte penale, deoarece, în conformitate cu dispozițiile legale, motivarea unei hotărâri se face de către magistrat, potrivit interpretării date probelor administrate în cauză.

S-a mai apreciat că materializarea opiniei judecătorului, formată în acest mod în motivarea soluției, nu implică o încălcare a atribuțiilor sale de serviciu In sensul neîndeplinirii vreunui act sau îndeplinirii în mod defectuos ori falsificării hotărârii judecătorești, ci este rezultatul aplicării normelor legale în raport de situația de fapt reținută și de probele din dosarul cauzei. Astfel, s-a considerat că, în condițiile în care nu se evidențiază săvârșirea unei fapte penale, modalitatea de soluționare a cauzelor de către magistrați nu poate face obiectul urmăririi penale, întrucât ar constitui o încălcare a principiului independenței judecătorilor. S-a conchis în sensul că, cenzurarea unei hotărâri judecătorești, a soluției, a modului de interpretare a probelor, se poate realiza doar prin exercitarea căilor de atac ordinare și extraordinare prevăzute de lege.

În temeiul art. 278 C. proc. pen., petiționara a formulat plângere, ce a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluția nr. 4771/11-2/2008 din 30 iulie 2007, dată de Procurorul Șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În urma verificărilor efectuate în cauză, s-a constatat că nu există indicii în sensul comiterii vreunei fapte infracționale de către persoana reclamată, iar hotărârea pronunțată în cauză a fost motivată în fapt și în drept, fiind rezultatul convingerii magistratului, bazată pe probele administrate și pe interpretarea dispozițiilor legale în vigoare. Împotriva rezoluției mai sus-menționate, petiționara C.F., în termen legal, a formulat plângere, ce a fost înregistrată pe rolul Secției Penale a înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 6932/1/2008.

Aceasta a solicitat admiterea plângerii astfel cum a fost formulată, pentru argumentele pe care Ie-a susținut în fața acestei instanțe și detaliate în cuprinsul practicalei prezentei hotărâri. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că rezoluția nr. 1646/P/2007 dată la 25 iunie 2008 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva magistratului judecător I.M., este legală și temeinică, urmând a fi menținută, prin respingerea ca nefondată a plângerii, în temeiul art. 278 1 alin. 8 lit. a) C. proc. pen., pentru considerentele ce vor fi mai jos relevate. Ca o garanție a respectării legalității în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de actele și măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora.

În concepția legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare. Accesul liber la justiție este reglementat de legiuitor, iar cel nemulțumit de soluția dată de procuror se poate adresa judecătorului de la instanța căreia i-ar reveni potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, așa cum de altfel, a procedat și petiționara prin plângerea ce face obiectul verificării în cauza de fată. Se constată, în urma actelor premergătoare efectuate în cauză, că procurorul a reținut corect situația de fapt potrivit căreia reclamanta-petiționară C.F.

a formulat o acțiune pe rolul Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale și Ministrul Apărării, l.M.P., ca instanța să pronunțe o hotărâre prin care să se dispună aplicarea unei amenzi legale conducătorului autorității publice Ministerului Apărării Naționale și obligarea la plata daunelor întârziere pentru neexecutarea hotărârii nr. 154/ F din 27 iulie 2000 a Curții de Apel Brașov și a deciziei nr. 925 din 6 martie 2001 a Curții Supreme de Justiție. Totodată, se mai constată că soluția de neîncepere a urmăririi penale împotriva judecătorului I.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., fals intelectual .prevăzută de art. 289 C. pen.

și uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., presupuse a fi săvârșite de intimata făptuitoare, dispusă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, este legală și temeinică, întrucât din întreg probatoriul administrat în cauză nu rezultă faptul că pe parcursul desfășurării procesului în contencios administrativ, ce a făcut obiectul dosarului nr. 221/F/CA/2004, cu ocazia efectuării actelor de cercetare judecătorească specifice activității de judecată, intimata ar fi nu și-ar fi îndeplinit sau și-a fi îndeplinit defectuos sarcinile de serviciu ori ar fi efectuat acte materiale, care să aibă valențele unei fapte de natură penală.

Întrucât, în speță, nu s-au identificat indicii sau alte elemente din care să rezulte că în timpul efectuării actelor specifice de cercetare judecătorească intimata I.M., cu ocazia soluționării acțiunii în contencios administrativ ce a făcut obiectul dosarului nr. 221/F/CA/2004 aflat pe rolul Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, atunci când a pronunțat sentința penală nr. 85/ F din 1 iunie 2004, ar fi săvârșit vreo faptă de natură a antrena răspunderea penală și, cu atât mai puțin a unor fapte de abuz în serviciu, fals intelectual sau uz de fals, în mod justificat s-a apreciat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, că susținerile petiționarei nu au niciun suport probator, întrucât acesta nu a produs dovezi în sprijinul celor relevate și nu a făcut referire la aspecte concrete ce țin de elementele constitutive ale acestor infracțiuni, fiind simple afirmații lipsite de orice fundament real.

De asemenea, Înalta Curte mai constată că împrejurările de fapt au fost corect stabilite de procuror și s-a dat o interpretare justă probelor administrate, ajungându-se în mod justificat la concluzia că judecătorul I.M. a respectat dispozițiile legale atunci când a pronunțat sentința nr. 85/ F din 1 iunie 2004, în dosarul nr. 221/F/CA/2004, exprimându-și propria convingere în urma administrării probelor de la dosarul cauzei, neputându-se reține în sarcina acesteia săvârșirea niciunei infracțiuni.

De altfel, persoanele care îndeplinesc o activitate judecătorească în cadrul instanțelor naționale, așa cum este cazul intimatei judecător I.M., în prezent judecător la Curtea de Apel Brașov, își desfășoară activitatea în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, îndeplinindu-și atribuțiile profesionale, ce le revin pentru rezolvarea cauzelor deduse judecății, prin pronunțarea unor soluții pe care le consideră legale și temeinice, în raport de probele administrate, iar aceste soluții, pot fi ulterior verificate și, eventual, desființate prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege. Or, în speță nu a fost făcut dovada că intimata, pronunțând soluția în cauza mai sus-menționată, ar fi săvârșit vreo faptă de natură a atrage răspunderea sa penală, petiționara fiind nemulțumită de faptul că judecătorul i-a respins acțiunea astfel cum a fost formulată și precizată.

Față de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara C.F., menținând rezoluția atacată ca fiind legală și temeinică. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara C.F. împotriva rezoluției nr. 1646/P/2007 din 25 iunie 2008, dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. Menține rezoluția atacată. Obligă petiționara la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 20 octombrie 2008.