ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3859/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 30 din 12 februarie 2008, a respins acțiunea formulată de reclamanta G.A.C. împotriva pârâților A.N.P.H., C.S.E.P.H.A. București și C.E.M.P.H. Timiș, ca fiind nefondată, iar față de pârâtul Consiliul Județean Timiș pentru lipsa calității procesuale pasive a acestuia. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Reclamanta, pensionară pentru limita de vârstă, a beneficiat de protecția specială prevăzută pentru persoanele cu dizabilități, prin C.H. nr. 1776 din 30 martie 2005 și 849 din 13 februarie 2006 fiind încadrată în grad accentuat de handicap, motivat de faptul că în anul 2004 a fost depistată cu un cancer ductal-infiltrativ la sânul drept stadiul IIA, operat, mastectomie totală dr.

iradiat, chimio-hormono tratat. La revizuirea din 5 februarie 2007, aceasta nu a mai fost încadrată în categoria persoanelor cu handicap, motivat de faptul că boala de care suferă nu a fost avansată și la mai mult de doi ani de la depistare nu prezintă semne de recidivă locală, determinări la distanță, afectarea stării de nutriție, afecțiunea neoplazică fiind prin definiție „boală, nu handicap”. Au fost avute în vedere criteriile de la capitolul II, pct. 2 din Ordinul nr. 729/10/2002 potrivit cărora au acces la această formă de protecție numai persoanele cu sechele eminamente handicapante după neoplazii operate, însoțite de tulburări funcționale de intensitate accentuată sau gravă, concluziile materializate în certificatul din 5 februarie 2007 fiind confirmate prin decizia din 12 aprilie 2007, emisă în procedura soluționării contestației formulate de reclamantă.

Pentru a se verifica legalitatea actelor emise de pârâte privind refuzul de a se mai aproba încadrarea reclamantei într-un grad de handicap, contestate de aceasta, instanța a dispus efectuarea unei expertize medico-legale. Având în vedere concluziile acestei probe de specialitate, dispozițiile Legii nr. 519/2002 și criteriile aprobate prin Ordinul nr. 726/10/2002, s-a constatat că reclamanta nu se încadrează într-un grad de handicap și acțiunea acesteia este nefondată, întrucât nu este întrunită cerința art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind dovada dreptului vătămat prin actele contestate. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta G.A.C., solicitând modificarea ei în sensul admiterii acțiunii.

Au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. în dezvoltarea cărora s-a susținut, în esență, că refuzul de a se recunoaște statutul de persoană cu handicap printr-un certificat este nelegal, iar hotărârea atacată nu este motivată, instanța neexplicând motivul pentru care a apreciat că reclamanta se află în prezența unei boli și nu a unui handicap. În opinia recurentei, textul de lege avut în vedere stipulează că boala canceroasă, în cazul persoanelor cu sechele handicapante după neoplazii operate, are un astfel de caracter, așa cum s-a apreciat, de altfel, la eliberarea certificatelor anterioare. A mai susținut recurenta că așa zisa expertiză medicală nu contestă existența sechelelor handicapante reprezentate de împrejurarea că i s-a făcut operația de mastectomie totală, precizând totodată că este nevoită să poarte proteza mamară și suferă de nenumărate efecte secundare ale tratamentului cu chimioterapie.

Recurentul nu este fondat. Analizând actele dosarului, motivele de recurs invocate și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii, nefiind incident în speță niciun motiv care să impună casarea sau modificarea acesteia, având în vedere considerentele în continuare arătate. Pentru emiterea actelor contestate autoritățile pârâte au avut în vedere criteriile medicale stabilite prin Ordinul nr. 726/2002, în vigoare la data revizuirii stabilită prin certificatul de încadrare în grad de handicap, eliberat ulterior evaluării stării de sănătate a recurentei.

Potrivit acestor criterii, capitolul II pct. 2, în cazul bolii canceroase, dreptul la încadrarea în grad de handicap pentru a beneficia de măsurile de protecție specială este prevăzut numai în favoarea persoanelor cu sechele handicapante după neoplazii operate, însoțite de tulburări funcționale de intensitate accentuată sau gravă ca de exemplu: cancer de colon cu anus iliac, sigma anus, anus contra lateralis; cancer de vezică urinară sau alte cancere cu implantare de ureter; cancer laringian cu laringectomie totală - purtător canulă gastrotomă pentru alimentație; tulburări neurologice ale unor neoplazii. Prin raportul de expertiză medico-legală întocmit de I.M.L. Timișoara au fost confirmate concluziile autorităților pârâte care au evaluat starea de sănătate a reclamantei în sensul că, în raport cu afecțiunile pe care le prezintă, aceasta nu poate fi încadrată în grad de handicap.

Raportat la prevederile legale incidente în materie și pe baza probelor administrate în cauză, prima instanță a concluzionat în mod corect că nu este îndeplinită cerința art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind dovada dreptului vătămat prin actele contestate, acțiunea reclamantei fiind neîntemeiată. Prin urmare, constatându-se că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii, incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi reținută. Codul de procedură civilă a consacrat într-adevăr, prin art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., principiul general potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate clar, convingător și pertinent, ca o garanție pentru părți în fața eventualului arbitrariu judecătoresc și singurul mijloc prin care se asigură exercitarea în mod real a controlului judiciar.

Instanța nu este obligată însă să răspundă punctual tuturor susținerilor părților, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, ori să interpreteze numai în modalitatea solicitată anumite texte de lege, prevederile art. 304 pct. 7 invocat de recurentă, coroborate cu cele ale art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., impunând doar cerința ca hotărârea să cuprindă motivele pe care se sprijină soluția adoptată și ca acestea să nu fie contradictorii sau străine de natura pricinii, precum și cele pentru care au fost respinse cererile părților, nu orice susținere a acestora. În speță, motivarea hotărârii atacate îndeplinește toate aceste cerințe, făcând posibilă exercitarea controlului judiciar, astfel încât nu este incident nici motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. Pe de altă parte, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este incident numai atunci când instanța, interpretând greșit actul dedus judecății și nu probele administrate, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Prin acest motiv se invocă încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Or, în speță, raportat la obiectul acțiunii reclamantei, nu s-a pus problema stabilirii naturii juridice sau conținutului vreunui act juridic, în sensul acestui text de lege, instanța examinând, în limitele investirii, îndeplinirea condițiilor cerute de lege pentru admisibilitatea acțiunii în contencios administrativ și legalitatea actelor administrative unilaterale contestate.

Față de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de G.A.C. împotriva sentinței civile nr. 30 din 12 februarie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2008.