ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4866/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4866/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3611 din data de 30 octombrie
2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal,
a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta A.S. în contradictoriu
cu pârâtele Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți
prin Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap și Comisia de Evaluare
a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți prin Consiliul Local sector 2.
Pentru a hotărî astfel,
Curtea a reținut că prin cererea înregistrată la data de 23 februarie 2009 pe rolul
Curții de Apel București, reclamanta A.S. a solicitat
anularea
deciziei de încadrare în grad de handicap nr. 391 din 21 ianuarie 2009, emisă de
pârâta
Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți
și a
Certificatului de încadrare în grad de handicap
nr. 4816 din 19 noiembrie 2008 emis de
Comisia de Evaluare a Persoanelor
cu Handicap pentru Adulți sector 2, cu
obligarea acesteia
din urmă la emiterea certificatului de încadrare în gradul de handicap avut anterior,
respectiv încadrarea reclamantei în gradul de handicap accentuat așa cum a fost
stabilit de aceeași comisie prin certificatul din 15 noiembrie 2007 și obligarea
pârâtelor la repararea pagubei ce i-a fost provocată prin emiterea celor două acte
a căror anulare o solicită, constând în contravaloarea sumelor de care a fost lipsită
pe perioada cuprinsă între data emiterii cerificatului de încadrare în grad de handicap
din 19 noiembrie 2008 și data rămânerii irevocabile a hotărârii ce se va pronunța
în cauză, actualizate la data plății efective.
Reclamanta
a susținut că
extirparea
sânului, ca urmare a unei boli de care suferă din anul 2002, este ireversibilă,
iar certificatul de încadrare în gradul de handicap accentuat putea fi schimbat
doar dacă comisia ar fi constatat pe baza raportului medicului oncolog că nu se
mai află în situația din anul precedent și nu mai există riscul de recidivă al bolii,
ceea ce nu este cazul în situația sa.
Reclamanta a mai criticat
actele administrative contestate pentru vicii de fond și de formă, arătând și că
Ordinul nr. 762/2007 al Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Ordinul
nr. 1992/2007 al Ministerului Sănătății Publice publicate în M. Of. nr. 885bis/27.12.2007
au fost aplicate retroactiv, cu încălcarea principiului consacrat de art. 1 C. civ.
Analizând înscrisurile
depuse la dosarul cauzei, instanța de fond a constatat că prin certificatul din
15 noiembrie 2007 Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți sector
2 a stabilit că reclamanta are „grad de handicap accentuat care necesită protecție
socială și beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 448 din 06
decembrie 2006, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 1006/18.12.2006".
Prin același certificat,
comisia a stabilit că data de revizuire a certificatului luna noiembrie 2008, dată
la care reclamanta trebuia să prezinte ca documentație un referat al medicului oncolog.
Cu ocazia revizuirii,
prin certificatul din 19 noiembrie 2008, aceeași comisie și în aceeași componență,
i-a respins cererea motivând că afecțiunea prezentată este boală, nu un handicap,
și că reclamanta „nu se încadrează conform criteriilor medico-psihociale aprobate
prin Ordinul nr. 762/2007 al Ministerului Muncii, Familiei și Protecției
Sociale și Ordinul nr. 1992/2007 al Ministerului Sănătății Publice publicate în
M. Of. nr. 885bis/27.12.2007".
Curtea a apreciat că această
soluție adoptată la revizuirea anuală este justificată de situația concretă a reclamantei
și prin aplicarea criteriilor medico-psihosociale aprobate prin Ordinul comun
nr. 762 din 31 august 2007 al Ministerului Muncii, Familiei și Protecției
Sociale și nr. 1992 din 19 noiembrie 2007 al Ministerul Sănătății Publice publicate
în M. Of. al Romaniei, nefiind reținută ca pertinentă argumentația reclamantei,
în sensul aplicării retroactive a acestor acte normative, întrucât aceste criterii
au fost avute în vedere în verificarea situației părții din anul 2008.
Instanța de fond a mai
reținut că reclamanta are diagnosticul neoplasm mamar stâng operat (masectomie radicală
-2002) chimiotratat, iradiat, fără semne de recidivă, astfel încât, în mod corect
s-a concluzionat că nu se încadrează în criteriile medico-psihosociale aprobate
prin Ordinul comun nr. 762 din 31 august 2007 al Ministerului Muncii, Familiei
și Protecției Sociale și nr. 1992 din 19 noiembrie 2007 al Ministerului Sănătății
Publice pe baza cărora se stabileste încadrarea în grad de handicap, aprobate de
instituții autorizate și avizate de Comisia de oncologie a Ministerului Sănătății.
A apreciat ca judicioasă
aplicarea acestor acte normative, reținăndu-se că la cap. 6 se menționează: Funcțiile
uro-genitale, subcap. II: evaluarea gradului de handicap în afectarea funcțiilor
uro-genitale, iar la pct. 2 se stipulează: „acces la încadrarea în grad de handicap
pentru persoanele cu neoplasm mamar inoperabil sau în faze de generalizare sau operate
cu recidive locale sau/și la distanță”, "Deficiența accentuată sau gravă
și respectiv gradul de handicap accentuat sau grav se stabilește în funcție de apariția
recidivelor loco-regionale sau determinărilor la distanță, precum și de starea de
nutriție - este obligatorie ancheta socială cu obiective particularizate de comisie",
ori, reclamanta nu îndeplinește condițiile prevăzute în criterii și prezentate mai
sus față de documentele medicale depuse la dosar.
Instanța de fond a arătat
că în mod corect s-a apreciat de pârâte că reclamanta nu poate fi încadrată într-un
grad de handicap prin prisma noilor criterii, iar împrejurarea că anterior, reclamanta
a fost încadrată în gradul de handicap accentuat nu este relevantă în cauză, pentru
că acea încadrare nu a avut caracter permanent, fiind supusă revizuirii în termen
de 12 luni în raport cu evoluția diagnosticului clinic și funcțional și cu gradul
de recuperare medicală.
Împotriva acestei sentințe
a declarat recurs reclamanta A.S., solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii
cererii sale, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9
și art. 304¹ C. proc. civ.
În motivarea căii de atac,
recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat în ceea ce
privește viciile de formă ale actelor administrative atacate, vicii de natură a
atrage nulitatea relativă a acestora, și că, prin nemenținerea încadrării în gradul
de handicap accentuat i se retrag drepturi câștigate, prin aplicarea retroactivă
a unor criterii de evaluare apărute ulterior și care lasă comisia de evaluare să
aprecieze arbitrar.
Examinând cauza
în raport de actele și
lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum și de reglementările
legale incidente, inclusiv cele ale art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte
constată că recursul este nefondat și urmează a-l respinge, pentru considerentele
ce urmează.
Înalta Curte reține că
prin certificatul din 15 noiembrie 2007 Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap
pentru Adulți sector 2 a stabilit ca reclamanta are „grad de handicap accentuat
care necesită protecție socială și beneficiază de drepturile prevăzute de Legea
nr. 448 din 06 decembrie 2006”.
Potrivit
art. 85 alin. (5) din Legea nr. 448/2006, criteriile medicopsihosociale pe baza
cărora se stabilește încadrarea în grad de handicap sunt aprobate prin Ordin comun
al Ministrului Sănătății Publice și al Ministrului Muncii, Familiei și Egalității
de Șanse, la propunerea Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap.
La baza evaluării și încadrării
recurentei-reclamante în gradul de handicap accentuat au stat criteriile stabilite
prin Ordinul nr. 726/2002 al Ministerului Sănătății Publice.
Revizuirea încadrării și a programului individual de reabilitare și
integrare socială se efectuează anual, de către comisia de evaluare a persoanelor
adulte cu handicap.
În spatele
acestor dispoziții se află intenția legiuitorului de a acorda, de a adapta periodic
protecția și măsurile de reabilitare corespunzătoare nevoilor identificate și în
permanentă evoluție a persoanelor cu handicap, precum și de a retrage acest sprijin
persoanelor care nu îl mai necesită, orientând resursele spre acea categorie de
beneficiari care are mai mare nevoie de suport.
De altfel, prin acelasi
certificat, comisia a stabilit ca data de revizuire: noiembrie 2008, data la care
reclamanta trebuia să prezinte ca documentație un referat al medicului oncolog.
Cu ocazia revizuirii,
prin certificatul din 19 noiembrie 2008, aceeași comisie a respins cererea reclamantei
motivând că afecțiunea prezentată este boala, nu un handicap, și că reclamanta „nu
se încadrează conform criteriilor medico-psihociale aprobate prin Ordinul nr. 762/2007
al Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Ordinul nr. 1992/2007
al Ministerului Sănătății Publice publicate în M. Of. nr. 885bis/27.12.2007".
Ordinul nr. 1992/2007
a fost modificat de Ordinul nr. 124/2008 al Ministerului Sănătății Publice, care
a abrogat Ordinul nr. 726/2002 al aceleiași autorități, intrând în vigoare la data
de 21 februarie 2008.
Cap. VI, pct. 11.2 din
Ordinul nr. 1992/2007 al Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale condiționează
încadrarea în grad de handicap de existența, la persoana care prezintă neoplasm
mamar operat, a unor recidive locoregionale sau la distanță.
Or, din documentele medicale
depuse la dosarul cauzei reiese că, la momentul evaluării din noiembrie 2008, recurenta
nu mai prezenta recidive locale, nici metastaze, markerii tumorali fiind la nivel
normal, nemaiexistând nici leziuni secundare osoase vizualizabile scintigrafic.
Ancheta socială efectuată
evidențiază un anumit grad de deficiență funcțională, propunând stabilirea de măsuri
recuperatorii, fără a mai recomanda încadrarea în grad de handicap.
În aceste condiții, Înalta
Curte arată că în mod corect a evaluat instanța de fond materialul probator și față
de criteriile actual aplicabile, a apreciat că cererea recurentei-reclamante este
neîntemeiată.
Nu pot fi reținute susținerile
recurentei privitor la retroactivitatea legii, câtă vreme orice acțiune a autorităților
publice trebuie să respecte cadrul legal în vigoare, nefiind permisă ultraactivitatea
unei norme legale expres abrogate.
În ceea ce privește justificarea
dreptului câștigat, drepturile prevăzute de Legea nr.
448/2006
reprezintă o formă de protecție acordată persoanelor cu handicap strict condiționată
de această calitate, a căror existență este afectată de pierderea acestei calități,
în speță prin neîndeplinirea criteriilor prevăzute de lege.
Înalta Curte mai constată
că susținerile recurentei privind pretinsele vicii de formă ale deciziilor nr.
4816 din 19 noiembrie 2008 și nr. 391 din 21 ianuarie 2009 sunt neîntemeiate.
Astfel, ambele decizii
sunt semnate și motivate corespunzător, neavând importanță gradul de detaliere al
motivării, câtă vreme este enunțat în mod concret motivul pentru care cererea este
respinsă, ambele decizii arătând condițiile în care actul administrativ poate fi
contestat.
Pentru aceste considerente,
nefiind întemeiate motivele de recurs invocate de către recurenta-reclamantă A.S.,
în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge
recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
recursul formulat de A.S.
împotriva sentinței civile nr. 3611 din data de 30 octombrie 2009 a Curții de Apel
București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 10 noiembrie 2010.