ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2505/2009

Asupra recursului de față;

Prin sentința penală nr. 21 din 29 ianuarie

2009, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Curtea

de Apel București, secția

I

penală, a respins, ca nefondată, plângerea

formulată de petentul I.T. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi

penale nr. 1664/P/2007 din 5 iunie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel București.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că,

la data de 8 octombrie 2007, petentul I.T., inculpat în dosarul penal nr. 34519/3/2005

al Tribunalului București, a cerut tragerea la răspundere penală a

judecătorului L.V. din cadrul Tribunalului București și a grefierului D.P. din

cadrul aceleiași instanțe întrucât în încheierea de ședință din 11 ianuarie

2007 ar fi consemnat date neadevărate în sensul că apărătorul inculpaților I.T.,

B.T., P.I., B.G. și M.I. solicită să se constate că inculpații pe care îi apără

nu sunt vinovați deși în realitate avocatul părților ar fi refuzat să pună

concluzii în cauză.

Instanța a mai reținut că, în cauză, s-a

dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații L.V. și D.P. sub aspectul

infracțiunii prevăzută de art. 289 C. pen., deoarece invocarea nulității unei

hotărâri nu se face prin plângere penală ci în căile ordinare și extraordinare

de atac cu respectarea termenelor și condițiilor stabilite de lege.

Instanța care a soluționat plângerea

împotriva rezoluției atacate în calea prevăzută de art. 278

1

C.

proc. pen., a mai motivat că petentul nu a produs probe din care să rezulte

săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen.

Pe de altă parte a apreciat că invocarea

nulității hotărârii pe calea unei plângeri penale apare, ca neîntemeiată,

soluțiile date de procuror în rezoluția de neîncepere a urmăririi penale și

rezoluția nr. 1131/11/2/2008 din 1 iulie 2008 a procurorului general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București în procedura prevăzută de art.

278 alin. (1) C. proc. pen., fiind legale și temeinice.

Împotriva sentinței a declarat recurs

petentul pe care, însă, nu l-a motivat.

Examinând din oficiu hotărârea atacată Curtea

constată că acesta nu este fondat.

Încheierea de ședință la care face referire

petentul constituie un act procesual împotriva căruia părțile și procurorul pot

acționa în condițiile arătate de lege prin exercitarea căilor de atac.

În acest sens sunt dispozițiile art. 129 din

Constituție potrivit cărora hotărârile judecătorești pot fi controlate în căile

de atac.

Așa fiind, chiar dacă magistrații nu sunt

imuni la răspunderea penală, această răspundere nu intervine pentru activitatea

de judecată decât atunci când această activitate este rodul unor acțiuni

intenționat desfășurate cu rea-credință sau ca urmare a unor fapte de corupție.

Or, din actele prealabile și din sesizarea

persoanei vătămate nu rezultă că intimații din cauză ar fi comis fapte

prevăzute de legea penală.

Așa fiind, în baza art. 385

15

pct.

1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul petentului

pe care-l va obliga la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

petiționarul I.T. împotriva sentinței penale nr. 21 din 29 ianuarie 2009 a

Curții de Apel București, secția

I

penală.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de

200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30 iunie

2009.