ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4031/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 39 din 20 februarie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 2469/113/2008, Tribunalul Brăila a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuentul P.M. împotriva sentinței penale nr. 258/2006 a Tribunalului Brăila pronunțată în dosarul penal nr. 1830/2005. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Brăila a reținut că prin cererea formulată la data de 26 iunie 2008, revizuientul condamnat P.M. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 258 din 20 iunie 2006 pronunțată de Tribunalul Brăila, secția penală, în Dosarul penal nr. 1830/2005. Examinând actele și lucrările dosarului, s-a reținut că prin sentința penală nr. 258 din 20 iunie 2006 Tribunalul Brăila a dispus, în baza art. 334 C. proc.

pen., schimbarea încadrării juridice dată faptei comise de inculpatul P.M., prin actul de sesizare al instanței, din infracțiunea de trafic de influență prev. de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 republicată, în infracțiunea de trafic de influență prev. de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000 republicată și, în baza acestor texte legale, l-a condamnat pe inculpatul P.M. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență și la 1 an pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen.

respectiv: a) dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice; b) dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat; c) dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie, ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii, în temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. S-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) – e) C. pen., pe durata prev. de art. 71 C. pen., ca pedeapsă accesorie. În baza art. 6 1 alin. (4) din Legea nr. 78/2000 republicată, a fost obligat inculpatul P.M., să restituie părții vătămate (denunțătoare) C.J., domiciliat în comuna Crângurile, județul Dâmbovița, următoarele sume de bani: 35.000.000 lei ROL, 1000 euro și 200 DOLARI SUA, sau c/val acestor valute, la cursul valutar în lei din momentul executării prezentei sentințe.

În baza art. 189-191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la 14.000.000 lei ROL cheltuieli judiciare statului. În esență, pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că ziua de 2 noiembrie 2003, C.J., administrator la SC J.R.C.T. SRL Dâmbovița, și totodată conducător auto, (denunțător în cauză) se afla la volanul autocamionului deplasându-se pe DN - 2 de la Buzău cu destinația municipiul Hunedoara, având ca încărcătură băuturi alcoolice ale SC E. București - punctul de lucru Poșta Câlnău, din Județul Buzău, iar în localitatea Urziceni a fost oprit de către Poliția Rutieră Urziceni, pentru un control de rutină. Fiind testat cu aparatul D. s-a constatat că acest conducător auto, C.J., avea o alcoolemie de 0,65 mg/l alcool în aerul expirat.

Totodată conducătorului auto C.J. i s-au recoltat probe de sânge, în vederea stabilirii gradului real de alcoolemie în sânge, probe ce au fost înaintate Serviciului de Medicină Legală Slobozia. În același timp organele de poliție au reținut, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehiculul, permisul de conducere al conducătorului auto C.J., eliberându-i în schimb o dovadă, fără valabilitate, potrivit O.U.G. nr. 195/2002. Urmare acestei situații conducătorului auto C.J. i s-a întocmit Dosarul penal nr. 581/P/2004 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni, având ca obiect, infracțiunea prevăzută de art. 79 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, soluția, în acest dosar urmând a fi dată de organul de cercetare penală, în funcție de rezultatul analizelor de laborator al probelor de sânge, recoltate.

La 29 aprilie 2004 denunțătorul C.J. a sesizat Parchetul Național Anticorupție, Serviciul Anticorupție București - Biroul Teritorial Slobozia, despre faptul că inculpatul P.M., pentru a-i rezolva favorabil situația creată ca urmare a testării alcoolscopice, cu consecința suspendării permisului de conducere și a întocmirii unui eventual dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 79 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, i-a pretins suma de 2000 euro, lăsând să se creadă că are influențe asupra unor funcționari, prin care să-i restituie permisul de conducere, să-l exonereze de răspundere penală prin diminuarea eventual a valorii alcoolemiei, motiv pentru care i-a dat efectiv 1000 euro, 200 DOLARI SUA și 35.000.000 lei.

S-a mai relevat că inculpatul P.M., nu a recunoscut fapta în faza de urmărire penală, iar în fața primei instanțe a manifestat o atitudine oscilantă, declarând că nu l-a cunoscut pe denunțătorul C.J., după care a revenit și a arătat că l-a cunoscut pe 11 februarie 2004, când acesta a venit la sediul Poliției Rutiere Ialomița, pentru a-și ridica permisul de conducere, recunoscând, de asemenea, că a avut câteva convorbiri telefonice cu denunțătorul.

Deși inculpatul, prin apărător, a solicitat achitarea sa, motivat de faptul că în cauză nu au fost întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, întrucât a susținut că lipsește obiectul material al infracțiunii, în una din cele două modalități alternative respectiv: primirea, sau pretinderea de bani sau alte foloase materiale, instanța de fond a înlăturat o astfel de apărare constatând că, pe de o parte, infracțiunea de trafic de influență este, potrivit art. 257 C. pen., o infracțiune cu conținuturi alternative, care se realizează prin primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase, ori prin acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, în vederea determinării unui funcționar - pe lângă care subiectul are influență sau lasă să se înțeleagă că are influență - să facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu.

Datorită independenței ce există între aceste conținuturi alternative ale infracțiunii de trafic de influență, faptele prin care se concretizează două sau chiar toate conținuturile infracțiunii sus-menționate, săvârșite de aceeași persoană, chiar la intervale de timp diferite, s-a apreciat că reprezintă, în ansamblu acte de executare ale infracțiunii. S-a mai considerat că deși odată cu pretinderea foloaselor, cu acceptarea promisiunilor, infracțiunea de trafic de influență poate fi socotită realizată, activitatea ulterioară, de primire a foloaselor pretinse sau promise, nu este lipsită de relevanță penală, ceea ce constituie, alături de activitate ilicită ce o precede, o unitate infracțională naturală, cu toate consecințele ce decurg din această constatare.

Pe de altă parte, instanța de fond a reținut că probele administrate în cauză atât în faza de urmărire penală cât și în faza cercetării judecătorești: declarațiile denunțătorului C.J., coroborate cu declarațiile martorilor: C.L.R., P.M., D.I., I.G.F., P.V., P.V., G.Ș., S.L., C.Ș., Ș.D., D.I. și M.I., dovedesc că inculpatul P.M. a pretins și primit efectiv de la denunțătorul C.J., sumele de: 1000 euro, 200 DOLARI SUA și 35.000.000 lei, lăsând să se creadă că în calitatea sa de agent de poliție la I.P.J. Ialomița are influență asupra funcționarilor - polițiști - din cadrul I.P.J. Ialomița - din cadrul Serviciului de Medicină Legală Ialomița, pentru a determina reducerea perioadei de suspendare de 3 luni a permisului de conducere al denunțătorului C.J., diminuarea valorii alcoolemiei, sau a netrimiterii acestuia în judecată pentru o infracțiune la legea circulației.

S-a mai constatat că declarațiile denunțătorului C.J. s-au coroborat cu cele ale martorei C.L.R. și parțial cu ale inculpatului P.M., precum și cu listingul posturilor telefonice mobile ale inculpatului și denunțătorului, relevându-se că în perioada decembrie 2003 - februarie 2004 aceștia au discutat în mai multe rânduri, în total 1.846 secunde (pag. 161 - 168 dosar urmărire penală), cât și procesul verbal din 01 octombrie 2004 privind verificarea listelor detaliate ale apelurilor telefonice efectuate de la posturile telefonice mobile ale inculpatului P.M. și ale denunțătorului C.J., cu martorii P.V., G.Ș. și M.I., probatorii ce dovedesc că între inculpat și denunțător s-a menținut tot timpul legătura, pentru rezolvarea celor promise de inculpat.

S-a reținut că nota privind convorbirile ambientale purtate la 11 septembrie 2004, dintre C.J., martorul G.Ș. și avocatul N.D., întocmită de Serviciul tehnic al Parchetului Național Anticorupție București - Biroul Teritorial Slobozia a atestat împrejurările relevate de denunțătorul C.J., în declarațiile sale și temerea inculpatului P.M., că va fi demascat, astfel cum a reieșit din cele relatate de avocatul său, martorul N.D. De asemenea, s-a mai menționat că adresa din 27 septembrie 2004 a BCR - Sucursala Libertății a relevat împrejurarea că la 16 decembrie 2003, administratorul C.J. al SC J.R.C.T. SRL, a ridicat cu fila CEC SR MA 300 nr. 00884543, suma de 29.900.000 lei. Coroborând acest fapt, cu depozițiile denunțătorului C.J., cu ale martorilor P.M.

și C.L.R., s-a dovedit fără putință de tăgadă, că această sumă a fost dată inculpatului, care a și primit-o alături de 300 euro și 200 DOLARI SUA. S-a mai reținut că diferența de sumă până la 2000 euro, i-au fost dați în ziua de 17 decembrie 2003 după cum s-a dovedit în declarațiile martorilor P.M., D.I., C.L.R., coroborate cu ale denunțătorului C.J. Instanța a mai reținut că, din întregul material probator administrat în cauză, a reieșit, în mod evident, vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, în cauză fiind dovedită atât pretinderea cât și primirea sumelor de către inculpat echivalente a 2000 euro și care a avut loc anterior pretinsei influențe reale sau presupusă de care s-a prelevat inculpatul P.M.

Din probatoriile administrate s-a mai relevat împrejurarea că, din punct de vedere al laturii subiective, inculpatul P.M., a acționat cu intenție, lăsând că se creadă că are influență și că va acționa pentru realizarea intereselor reale ale denunțătorului creându-i totodată acestuia convingerea că prin intervențiile sale, va rezolva favorabil situația creată. Infracțiunea de trafic de influență se consumă în momentul în care făptuitorul prevalându-se de influența presupusă sau reală pe care o are pe lângă un funcționar, pretinde bani sau alte valori, spre a-l determina să efectueze un act, indiferent dacă ulterior a intervenit sau nu în acest sens.

Instanța de fond nu a primit nici susținerea inculpatului că nu ar fi intervenit pentru denunțător, la funcționari polițiști sau la lucrătorii Serviciului de Medicină Legală - Ialomița . S-a mai reținut că deși inculpatul a susținut că pentru existența infracțiunii de trafic de influență ar fi necesară identificarea funcționarului pe lângă care se presupune că inculpatul are influentă, prima instanță a considerat,că în cazul infracțiunii de trafic de influență nu este obligatorie nominalizarea funcționarilor asupra cărora se presupune că făptuitorul ar putea avea influență, fiind suficientă doar referirea la instituția sau autoritatea care are competență de a îndeplini un act în legătură cu atribuțiile de serviciu în discuție.

Inculpatul P.M. a negat fapta, adoptând în mod constant o poziție ambiguă, recunoscând, în parte, că a discutat telefonic cu C.J. și că l-a întâlnit pe acesta numai în data de 11 februarie 2004. S-a reținut de către Tribunalul Brăila că săvârșirea faptei a fost pe deplin dovedită cu denunțul și declarațiile părții civile C.J., cu declarațiile martorilor P.M., C.L.R., D.I., I.G.F., P.V., P.V., G.Ș., S.L., C.Ș., Ș.D., D.I., M.I., relațiile solicitate de la I.P.J. Ialomița, S.M.L. Slobozia, relațiile solicitate de la BCR - București - Sucursala Libertății, listing-urile convorbirilor telefonice, nota de consemnare a convorbirilor ambientale avute la 11 septembrie 2004, a Serviciului Tehnic a D.N.A.

- Biroul Teritorial Ialomița, ce au avut loc la inițiativa inculpatului, între C.J., martorul G.Ș. și avocatul - martor în cauză – N.D., adresa din 25 mai 2006 a I.P.J. Ialomița. Cu această ultimă adresă a I.P.J. Ialomița, s-a dovedit că inculpatul P.M., anterior datei de 20 februarie 2004, ocupa funcția de sectorist și îndeplinea atribuțiile prevăzute de dispoziția I.G.P.R. SR/S/124 din 14 aprilie 2003, având și dreptul să constate infracțiuni și contravenții. În cuprinsul acesteia, s-a mai menționat, de asemenea, că în conformitate cu art. 3 pct. 1 din Legea nr. 364/2004, privind organizarea și funcționarea poliției judiciare, inculpatul P.M., avea dreptul și obligația de a efectua acte de constatare a săvârșirii de infracțiuni conform legii și că la acel moment acesta și-a desfășurat activitatea la biroul poliției de ordine publică unde avea atribuții de a constata și sancționa contravenții în sensul art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000.

Prin Decizia penală nr. 21 din 9 februarie 2007 a Curții de Apel Galați, a fost modificată sentința instanței de fond, în sensul înlăturării dispozițiilor privind pedeapsa accesorie, prevăzută de art. 64 lit. d) și e) C. pen., iar prin Decizia penală nr. 1888 din 28 mai 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-au respins, ca nefondate, recursurile declarate de parchet și de inculpat. Împotriva sentinței penale nr. 258 din 20 iunie 2006 a Tribunalului Brăila a formulat cerere de revizuire inculpatul P.M., invocând drept motive: 1) Dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., respectiv, susținând că s-au descoperit fapte și împrejurări care nu au fost cunoscute ori nu au fost luate în considerare de instanțe la soluționarea cauzei; 2) Dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc.

pen., arătând că trei martori denunțători, respectiv C.J., P.M. și C.L.R. au săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire a solicitat-o. 3) Dispozițiile art. 394 lit. d) C. proc. pen., afirmând că procurorul care a instrumentat dosarul și a pus în mișcare acțiunea penală, a săvârșit infracțiuni grave în legătură cu cauza a cărei revizuire a solicitat-o constând în: represiune nedreaptă, fals intelectual, uz de fals, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, instigare la denunțare calomnioasă și instigare la mărturie mincinoasă. 4) Dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., susținând că și judecătorii ce au soluționat dosarul au comis infracțiunea de represiune nedreaptă în legătură cu cauza a cărei revizuire a solicitat-o.

În susținerea primului caz de revizuire invocat, revizuientul a arătat drept fapte și împrejurări noi, necunoscute de instanță la soluționarea cauzei, următoarele aspecte: - imposibilitatea deplasării martorului denunțător în localitatea Drajna la ora indicată de acesta, în sensul că la ora 11,38 se afla în bancă, extrasul de cont relevând operațiunea bancară la această oră; - existența unei înregistrări audio realizată de avocatul N.D., cu prilejul întâlnirii dintre acesta, martorul denunțător și martorul G.Ș., la data de 11 septembrie 2004, al cărui conținut diferă de cel al înregistrării redate ca probă în faza de urmărire penală; - înscrisuri medicale care, în opinia revizuientului, atestă că în zilele din 16 și 17 decembrie 2003 efectua proceduri medicale recuperatorii, ce făceau imposibilă deplasarea fizică; - audierea în calitate de martor, în susținerea tezei probatorii a imposibilității fizice de deplasare, a medicului curant și a personalului medical angrenat în tratamentul recuperator în perioada respectivă; - caracterul fals al biletului de transport prezentat în procesul penal de către martorul denunțător cu privire la data de 16 decembrie 2003 pe traseul București - Drajna,

necesitatea reanalizării și revalorificării probei cu înscrisuri administrate de instanța de judecată pentru dovedirea destinației reale a sumei de 29.900.000 lei (ROL) ridicată de martorul denunțător de la B.C.R. - Sucursala Libertății; - audierea ca martori a numiților N.C., L.S. și R.I. pentru a dovedi intenția ticluirii unor probe mincinoase de către organele de urmărire penală. Referatul întocmit de parchet, privind cererea de revizuire formulată de către revizuientul P.M., a conchis, în esență, că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 394 lit. a), b) și d) C. proc.

pen., solicitându-se respingerea cererii de revizuire Examinând cererea de revizuire formulată de revizuientul P.M., în raport de întregul material de cercetare înaintat de parchet, dar și prin prisma înscrisurilor depuse la dosar de revizuient, prin apărători, Tribunalul Brăila, analizându-le punctual, a reținut, în esență, că, deși în cauză au fost invocate cazurile prev. de art. 394 lit. a), b) și d) C. proc. pen., prin aspectele criticate și relevate de revizuient se tinde a se suplimenta și reanaliza probatoriul administrat în speță, întrucât toate împrejurările menționate au fost deja analizate de instanțele investite cu soluționarea cauzei. Astfel, In ceea ce privește cazurile înscrise în art. 394 lit. b) și d) C. proc.

pen., și anume plângerile penale despre care a făcut vorbire revizuientul, precum și invocarea caracterului fals al biletului de transport depus la fond de către denunțător, instanța a reținut că la dosarul cauzei nu s-au depus hotărâri judecătorești sau ordonanțe ale procurorului, din care să rezulte dovedirea acestor cazuri de revizuire, nefiind astfel îndeplinită condiția înscrisă în art. 395 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cu car, situațiile care constituie cazurile de revizuire prevăzute în art. 394 lit. b), c) și d) C. proc. pen. se dovedesc prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanța procurorului, dacă prin aceasta s-a dispus asupra fondului cauzei. Referitor la cazul de revizuire prev. de art. 394 lit. a) C. proc.

pen. s-a constatat că revizuientul a invocat mai multe aspecte - fapte și împrejurări - pe care le-a considerat necunoscute sau neluate în seamă de instanță la soluționarea fondului. Astfel, prima instanță a reținut că, deși s-a invocat imposibilitatea deplasării martorului denunțător în localitatea Drajna la ora indicată de acesta, în sensul că la ora 11,38 se afla în bancă, (depunându-se în dovedirea acestui caz de revizuire extrasul de cont ce relevă operațiunea bancară de la acea oră), totuși a constatat că simpla împrejurare că martorul denunțător a scos banii de la Filiala BCR București în ziua de 16 decembrie 2003, nu reprezintă o faptă sau împrejurare nouă necunoscută de instanța de fond.

În ceea ce privește imposibilitatea deplasării martorului denunțător în localitatea Drajna, s-a mai relevat că extrasul de cont din care rezultă faptul că martorul denunțător era în sediul băncii din București la ora 11,38, chiar dacă este un înscris nou depus în revizuire, nu era de natură a demonstra imposibilitatea de deplasare la Drajna a martorului denunțător, așa cum probele administrate la judecarea în fond a cauzei au demonstrat-o cu prisosință. Sub acest aspect instanța de fond a apreciat că revizuientul condamnat a solicitat să se facă o suplimentare și o reanalizare a probatoriului deja administrat în cauză, pe calea extraordinară de atac a revizuirii. Ori, prima instanță a constatat că pe calea revizuirii nu se poate realiza suplimentarea, reanalizarea probatoriului administrat în toate fazele procesuale până la rămânerea definitivă a soluției.

Prima instanță a mai reținut că, imposibilitatea deplasării inculpatului la Drajna în ziua de 16 decembrie 2003, motivată prin aceea că, în respectiva perioadă, inculpatul P.M. efectua proceduri medicale recuperatorii, ce făceau imposibilă deplasarea fizică, a fost deja analizată la soluționarea în fond a cauzei, reprezentând practic apărarea constantă a inculpatului, neputându-se reține ca fiind o împrejurare nouă. În ceea ce privește toate aspectele referitoare la ora ridicării banilor din bancă, deplasarea martorului denunțător la Drajna, precum și ora întâlnirii acestuia cu inculpatul, s-a constatat de către prima instanță că au fost examinate în contextul caracterului relativ al probării orei de întâlnire, tinzându-se astfel, spre o reanalizare a probatoriului deja administrat și analizat de instanțele investite cu soluționarea cauzei.

Tribunalul Brăila a mai constatat că aceste împrejurări au fost analizate, în raport de probatoriile administrate în celelalte etape procesuale (fond, apel și recurs), fiind cuprinse în considerentele hotărârilor judecătorești pronunțate. De asemenea, s-a mai apreciat că deși în revizuire, s-a demonstrat că ora 11,38 este cea la care denunțătorul a ridicat banii din bancă, acest aspect nu poate demonstra imposibilitatea deplasării acestuia în Drajna în aceeași zi de 16 decembrie 2003, în condițiile în care denunțătorul a indicat cu aproximație orele la care cei doi s-au întâlnit și implicit s-au consumat faptele.

Și sub aspectul privind susținerea revizuientului că înregistrarea ambientală realizată de avocatul inculpatului la data de 11 septembrie 2004, diferă de înregistrarea redată ca probă în faza urmăririi penale, prima instanță a apreciat că se tinde a se solicita o reanalizare a acestei probe, în condițiile în care în celelalte faze procesuale instanțele au reținut că la data de 11 septembrie 2004 a avut loc o întâlnire între denunțător, avocatul N.D. și martorul G.Ș., convorbirea fiind înregistrată de ambele părți. S-a mai menționat că nu constituie o împrejurare nouă, așa cum prevăd dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., faptul că revizuientul a susținut că există diferențe între înregistrarea făcută de avocatul său și cea cuprinsă în Nota întocmită de Serviciul tehnic al Parchetului Național Anticorupție, acesta fiind un mijloc de probă propus în completarea probatoriilor administrate la judecarea fondului.

S-a constatat că, în interpretarea art. 394 lit. a) C. proc. pen., pe calea revizuirii se pot invoca fapte și împrejurări noi, nicidecum mijloace de probă, care să conducă la suplimentarea probatoriului, administrate deja în cauză cu privire la o împrejurare de fapt ce a fost analizată deja în celelalte faze procesuale. Aceeași motivație s-a reținut și în ceea ce privește solicitarea revizuientului de a se analiza declarațiile unor martori, în condițiile în care aspectele ce tind a se dovedi cu acești martori au fost analizate de instanțe, administrându-se probe (înscrisuri și martori). De altfel, pe calea revizuirii s-a conchis că se pot invoca fapte probatorii noi, nicidecum mijloace de probă noi cu privire la o faptă sau împrejurare asupra căreia s-au administrat probatorii, iar instanța s-a pronunțat deja cu privire la existența sau inexistența ei.

Prima instanță a conchis în sensul că toate aspectele invocate în cererea de revizuire s-au regăsit în apărarea inculpatului în celelalte faze procesuale și au fost avute în vedere în motivarea soluției de condamnare a acestuia. Împotriva sentinței penale nr. 39 din 20 februarie 2009 a Tribunalului Brăila a declarat apel revizuientul P.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru aceleași motive, relevate și în fața primei instanțe, susținând, în esență că prin motivele și situațiile invocate, cererea de revizuire formulată a îndeplinit exigențele dispozițiilor art. 394 literele a) – d) C. proc. pen. Apelantul revizuient condamnat a invocat drept prim motiv de apel împrejurarea că denunțătorul (martorul) C.J.

a ridicat suma de 29.900 lei ROL, (pe care s-a reținut că i-ar fi dat-o revizuientului), în ziua de 16 decembrie 2003 la ora 11,37 de la BCR București - Filiala Libertății și nu la ora 10,03, cum a susținut acesta în declarațiile date în fața organelor de urmărire penală - situație ce reprezenta o împrejurare nouă, dovedită cu un înscris oficial și care demonstra că denunțătorul nu ar fi avut posibilitatea să ajungă până la ora 13,00 să se întâlnească cu inculpatul la un restaurant din localitatea Drajna, având în vedere și condițiile de mediu, care îngreunau circulația pe drumurile publice. O altă situație nouă invocată, necunoscută instanței de judecată la momentul judecării cauzei, a fost aceea că martorul N.D.

a făcut o înregistrare a discuțiilor din mediul ambiental purtate de acesta cu denunțătorul C.J. și martorul G.Ș., diferită de înregistrarea acelorași convorbiri făcută cu aparatura D.N.A., care dovedește provocarea, îndemnul și promisiunile făcute de procurorul D.N.A. denunțătorului. De asemenea, o altă împrejurare nouă relevată de apelantul revizuient a fost aceea că biletul de autobuz cu care denunțătorul a pretins că s-ar fi deplasat de la București în ziua de 16 decembrie 2003, a fost falsificat, arătând că acesta a fost emis în ziua de 18 decembrie 2003 pentru un alt traseu. Apelantul revizuient a mai arătat că o altă împrejurare nouă a fost și aceea că, în zilele de 16 și 17 decembrie 2003, când s-a pretins că acesta s-ar fi întâlnit cu denunțătorul, acesta efectuase proceduri de recuperare la o unitate specializată din București, invocând existența unui registru special ținut de unitatea sanitară, unde acesta a fost supus unui tratament de recuperare.

În final, un alt motiv de revizuire pe care l-a invocat apelantul a fost acela că trei dintre martorii audiați în instanță, respectiv: C.J., P.M. și C.L.R. ar fi săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă, constând în aceea că în declarațiile date au făcut afirmații necorespunzătoare adevărului, depoziții ce au fost reținute de instanța care a pronunțat hotărârea de condamnare ca fiind esențiale pentru angajarea răspunderii penale în sarcina revizuientului. Verificând sentința penală apelată, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, conform disp. art. 378 alin. (1) C. proc. pen., Curtea de Apel Galați, secția penală, prin Decizia penală nr. 66/A din 2 iunie 2009, cu majoritatea de voturi, a constatat că Tribunalul Brăila a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, menținând-o ca atare, prin respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de revizuientul condamnat.

Prin aceeași decizie, instanța de prim control judiciar l-a obligat pe apelantul revizuient la plata sumei de 30 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a dispune astfel, instanța de apel a constatat că nu poate fi reținut primul motiv de apel invocat de apelantul revizuient, întrucât ora întâlnirii dintre condamnatul P.M. și martorul denunțător C.J., nu constituie un element esențial, determinant în pronunțarea hotărârii, de natură a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, cu consecința achitării inculpatului sau a încetării procesului penal, conf. disp. art. 394 alin. (2) C. proc. pen.

S-a constatat că ora întâlnirii dintre cei doi a fost indicată cu aproximație și nu constituie singurul element în baza căruia inculpatul - revizuient a fost găsit vinovat de săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, ci cu ocazia judecării cauzei în fond, aceasta s-a făcut pe baza coroborării mai multor probe, respectiv, audieri de martori, interceptarea convorbirilor telefonice, stabilindu-se că, între inculpat și martorul denunțător întâlnirea din data de 16 decembrie 2003, a fost urmată de o altă întâlnire între aceștia, având același scop. Pe de altă parte, această situație a fost cunoscută cu ocazia judecării cauzei, făcând parte din apărarea inculpatului, motiv pentru care a fost făcut și un demers la B.C.R.

București pentru a se indica ora tranzacției efectuată de inculpat. De altfel, extrasul de cont aflat la fila 262 în Dosarul nr. 2469/113/2008 al Tribunalului Brăila, nu este certificat, semnat sau ștampilat conform legii, pentru a da valabilitate probei administrate de revizuient. Pentru motivele expuse mai sus, Curtea apreciază că apelantul a solicitat, pe calea revizuirii să se facă o reanalizare sau o suplimentare a probatoriului deja administrat în cauză, această situație excedând prevederilor art. 394 C. proc. pen.

Pe aceeași linie se situează și motivele de revizuire invocate de apelant cu privire la înregistrarea, în paralel efectuată de avocatul N.D., precum și imposibilitatea deplasării inculpatului la Drajna la data de 16 decembrie 2003, arătând că în acea perioadă efectua proceduri medicale recuperatorii la o clinică din București - ambele situații au fost analizate la soluționarea în fond a cauzei, întrucât au constituit apărări constante ale inculpatului, apreciindu-se că invocarea lor ca argumente pentru admiterea revizuirii nu constituie decât o încercare de reanalizare și suplimentare a probatoriului administrat în fazele procesuale indicate mai sus.

În ceea ce privește cazurile de revizuire vizând caracterul fals al biletului de transport depus la instanța de fond de către denunțător, precum și existența unor declarații mincinoase ale unor martori audiați de instanță, în mod corect, s-a constatat că instanța de fond a reținut corect faptul că revizuientul nu a depus la dosarul cauzei hotărâri judecătorești sau ordonanțe ale procurorului din care să rezulte existența acestor situații, condiție cerută de disp.art. 395 alin. (1) C. proc. pen. Instanța de prim control judiciar a apreciat căTribunalul Brăila, în mod corect, a reținut faptul că prin toate motivele de revizuire prezentate de inculpatul P.M., nu s-au prezentat situații noi, necunoscute de instanțe la soluționarea cauzei, de natură a fi analizate în procedura revizuirii, în condițiile prevăzute de art. 394 C. proc.

pen. astfel că, în baza art. 379 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefundat, apelul revizuientului P.M. formulat împotriva sentinței penale nr. 39/2009 pronunțată de Tribunalul Brăila. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs revizuientul condamnat P.M., care prin intermediul apărătorului ales, în esență, a reiterat, motivele invocate în cererea inițială, astfel cum au fost menționate în încheierea de ședință din 26 octombrie 2009, când s-a acordat cuvântul părților la dezbateri, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie. Examinând decizia penală atacată sub toate aspectele de fapt și de drept, conform prevederilor art. 3856 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că recursul formulat este nefondat, pentru următoarele considerente: Din economia dispozițiilor art. 393 și art. 394 C. proc. pen. rezultă caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia se pot înlătura erorile judiciare, cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoașterii de către instanțe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu realitatea și cu prevederile legale . Din aceleași dispoziții rezultă, de asemenea, că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt și de a reabilita judecătorești pe cei condamnați pe nedrept . Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea privește exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C. proc.

pen. și numai pentru cazurile prevăzute de art. 394 din același cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale. Așadar, potrivit dispozițiilor art. 394 C. proc. pen., revizuirea unei sentințe poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei. Din această formulare a textului legal rezultă că, prin fapte și împrejurări noi nu pot fi înțelese acte în sens de probe și nici elemente de fapt, ci anumite stări de fapt, respectiv acte comisive sau omisive în cadrul unei situații de fapt, în raport cu care, faptele reținute prin hotărârea definitivă nu ar corespunde adevărului. Dacă s-ar considera că prin fapte sau împrejurări s-ar înțelege și probe, respectiv acte cu valoare de probe, ar însemna că revizuirea s-ar transforma într-o nouă cale ordinară de atac, cu posibilitatea de prelungire a etapei procedurale a administrării de probe.

Prin urmare, din analiza textelor legale mai sus enunțate, se impune concluzia condiționării examinării temeiniciei hotărârii atacate prin exercitarea revizuirii, numai în condițiile legii . În cauză, revizuientul P.M. a formulat recurs, solicitând casarea ambelor hotărâri pronunțate și, pe fond, admiterea în principiu și pe fond a cererii de revizuire astfel cum a fost formulată și motivată, suspendarea executării hotărârii de condamnare și, în rejudecare, în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., achitarea sa. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că atât prima instanță cât și cea de prim control judiciar au procedat corect atunci când au apreciat că motivele invocate de revizuient nu se încadrează în nici unul din cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 lit. a) – e) C. proc.

pen., întrucât revizuientul condamnat a negat constant săvârșirea infracțiunii pentru care a fost dedus judecății și mai apoi condamnat, a tins să conducă la constatarea netemeiniciei hotărârii de condamnare și, pe cale de consecință, să obțină achitarea sa, pe considerentul că instanța de condamnare nu a cunoscut faptul că denunțătorul C.J. ar fi ridicat banii (pretinsa mită) la ora 11,37 de la B.C.R. București – Agenția Libertății, pretinzând că s-a demonstrat astfel imposibilitatea deplasării fizice a condamnatului de la București la Drajna, pentru a se întâlni cu denunțătorul, cu atât mai mult cu cât condamnatul, în zilele de 16-17 decembrie 2003, era supus unor proceduri de recuperare medicală, ce necesitau prezența sa în București, iar condițiile meteorologice erau de viscol și zăpadă.

De asemenea, contrar susținerilor recurentului revizuient că în urma experimentului extrajudiciar depus la dosar s-a relevat, cu certitudine, imposibilitatea ca denunțătorul să parcurgă distanța București – Slobozia într-un interval atât de scurt de timp, Înalta Curte constată că atât prima instanță cât și instanța de apel, în opinia majoritară, au reținut corect faptul că hotărârea de condamnare nu a avut la bază numai ora întâlnirii dintre condamnatul P.M. și martorul denunțător C.J., aceasta neconstituind un element esențial, determinant în pronunțarea hotărârii, de natură a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare.

De altfel, inculpatul, cu ocazia judecării cauzei în fond, a fost găsit vinovat de săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, situație ce s-a fundamentat pe coroborarea mai multor probe, respectiv: audieri de martori, interceptarea convorbirilor telefonice și a celor din mediul ambiental, stabilindu-se că întâlnirea din data de 16 decembrie 2003 între inculpat și martorul denunțător, a fost urmată de o altă întâlnire între aceștia, având același scop.

Totodată, actele medicale și biletul de transport în comun, despre care recurentul revizuient condamnat, prin apărător, a pretins că relevă împrejurări noi, (faptul că revizuientul s-ar fi aflat în perioada 15-17 decembrie 2003 în proceduri medicale, fapt ce l-ar fi împiedicat să efectueze deplasarea București-Slobozia la data de 16 decembrie 2003, și respectiv faptul că biletul de transport aparținând C. ar fi fost folosit de denunțător pentru o altă deplasare din data de 18 decembrie, iar nu pe data de 16 decembrie așa cum, eronat, a pretins același denunțător) nu relevau împrejurări noi și necunoscute instanțelor de condamnare, întrucât, pe de o parte, au fost deja examinate anterior, iar, pe de altă parte, nu au fost suficiente pentru a se atesta ideea că inculpatul s-ar fi aflat permanent în incinta unității spitalicești respective, situație care, dacă ar fi fost reală și dovedită în afara oricărui dubiu, ar fi putut înlătura acuzația de vinovăție, conturată, confirmată și rezultată neechivoc din probatoriul administrat de instanțele anterioare.

Înalta Curte mai constată că, în mod justificat, instanța de apel, în opinia majoritară, a reținut că nu poate constitui motiv de revizuire nici faptul că ulterior hotărârii de condamnare ar fi apărut un înscris nou, din care a rezultat ora exactă a ridicării banilor de către denunțător, întrucât înscrisul, la care au făcut referire apărătorii aleși ai recurentului condamnat revizuient, nu poartă antetul oficial al băncii, fiind o adresă fără însemne specifice, prin care s-a comunicat un răspuns către un cabinet de avocatură. De asemenea, se mai constată că interpretând dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., pe calea revizuirii se pot invoca doar fapte și împrejurări noi, fiind exclusă posibilitatea prelungirii de probatorii, iar aspectele arătate de recurentul revizuient condamnat, prin apărătorii aleși, au fost deja cunoscute de instanțele anterioare și au fost supuse analizei acestora, astfel cum rezultă din considerentele hotărârilor criticate.

Corect s-a apreciat că dacă s-ar accepta posibilitatea prelungirii probatoriului prin această cale extraordinară de atac, atunci s-ar ajunge la situația în care respectiva cale extraordinară de atac s-ar transforma într-o cale ordinară de atac. Referitor la celelalte motive de revizuire, respectiv dispozițiile art. 394 lit. b) și e) C. proc. pen., Înalta Curte constată că ambele instanțe au reținut justificat că recurentul revizuient condamnat nu a depus la dosar nici un înscris doveditor, care să ateste eventuala netemeinicie a hotărârii de condamnare. Așadar, instanțele anterioare au pronunțat hotărâri legale, ce vor fi menținute, Înalta Curte urmând ca, în baza prevederilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., să respingă ca nefondat recursul declarat de revizuientul condamnat P.M. împotriva Deciziei penale nr. nr. 66/A din 2 iunie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală. Conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuient condamnat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat P.M. împotriva Deciziei penale nr. 66/A din 2 iunie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală. Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 400 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 decembrie 2009.