ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4031/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4031/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor de

la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 39 din 20

februarie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 2469/113/2008, Tribunalul

Brăila a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată

de revizuentul P.M. împotriva sentinței penale nr. 258/2006 a Tribunalului

Brăila pronunțată în dosarul penal nr. 1830/2005.

Pentru a hotărî astfel,

Tribunalul Brăila a reținut că prin cererea formulată la

data de 26 iunie 2008, revizuientul condamnat P.M. a solicitat revizuirea

sentinței penale nr. 258 din 20 iunie 2006 pronunțată de

Tribunalul Brăila, secția penală, în Dosarul penal nr.

1830/2005.

Examinând actele și lucrările dosarului,

s-a reținut că prin sentința penală nr. 258 din 20 iunie

2006 Tribunalul Brăila a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen.,

schimbarea încadrării juridice dată faptei comise de inculpatul P.M.,

prin actul de sesizare al instanței, din infracțiunea de trafic de

influență prev. de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr.

78/2000 republicată, în infracțiunea de trafic de influență

prev. de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) și (3)

din Legea nr. 78/2000 republicată și, în baza acestor texte legale,

l-a condamnat pe inculpatul P.M. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de influență și

la 1 an pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de

art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. respectiv: a) dreptul de a

alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în

funcții elective publice; b) dreptul de a ocupa o funcție implicând

exercițiul autorității de stat; c) dreptul de a ocupa o

funcție sau de a exercita o profesie, ori de a desfășura o

activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru

săvârșirea infracțiunii, în temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. cu

referire la art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen.

S-au interzis inculpatului exercițiul

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) – e) C. pen., pe durata prev. de art. 71

C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 6

1

alin. (4) din Legea nr.

78/2000 republicată, a fost obligat inculpatul P.M., să restituie

părții vătămate (denunțătoare) C.J., domiciliat

în comuna Crângurile, județul Dâmbovița, următoarele sume de

bani: 35.000.000 lei ROL, 1000 euro și 200 DOLARI SUA, sau c/val acestor

valute, la cursul valutar în lei din momentul executării prezentei

sentințe.

În baza art. 189-191 C. proc. pen. a fost obligat

inculpatul la 14.000.000 lei ROL cheltuieli judiciare statului.

În esență, pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut că ziua de 2 noiembrie 2003, C.J.,

administrator la SC J.R.C.T. SRL Dâmbovița, și totodată

conducător auto, (denunțător în cauză) se afla la volanul

autocamionului deplasându-se pe DN - 2 de la Buzău cu destinația

municipiul Hunedoara, având ca încărcătură băuturi

alcoolice ale SC E. București - punctul de lucru Poșta Câlnău,

din Județul Buzău, iar în localitatea Urziceni a fost oprit de

către Poliția Rutieră Urziceni, pentru un control de

rutină. Fiind testat cu aparatul D. s-a constatat că acest

conducător auto, C.J., avea o alcoolemie de 0,65 mg/l alcool în aerul

expirat.

Totodată conducătorului auto C.J. i s-au

recoltat probe de sânge, în vederea stabilirii gradului real de alcoolemie în

sânge, probe ce au fost înaintate Serviciului de Medicină Legală

Slobozia. În același timp organele de poliție au reținut, în

vederea suspendării dreptului de a conduce autovehiculul, permisul de

conducere al conducătorului auto C.J., eliberându-i în schimb o

dovadă, fără valabilitate, potrivit O.U.G. nr. 195/2002. Urmare

acestei situații conducătorului auto C.J. i s-a întocmit Dosarul

penal nr. 581/P/2004 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria

Urziceni, având ca obiect, infracțiunea prevăzută de art. 79

alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, soluția, în acest dosar urmând a fi

dată de organul de cercetare penală, în funcție de rezultatul

analizelor de laborator al probelor de sânge, recoltate.

La 29 aprilie 2004 denunțătorul C.J. a

sesizat Parchetul Național Anticorupție, Serviciul Anticorupție

București - Biroul Teritorial Slobozia, despre faptul că inculpatul P.M.,

pentru a-i rezolva favorabil situația creată ca urmare a

testării alcoolscopice, cu consecința suspendării permisului de

conducere și a întocmirii unui eventual dosar penal pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 79 alin. (1)

din O.U.G. nr. 195/2002, i-a pretins suma de 2000 euro, lăsând să se

creadă că are influențe asupra unor funcționari, prin care

să-i restituie permisul de conducere, să-l exonereze de

răspundere penală prin diminuarea eventual a valorii alcoolemiei,

motiv pentru care i-a dat efectiv 1000 euro, 200 DOLARI SUA și 35.000.000

lei.

S-a mai relevat că inculpatul P.M., nu a

recunoscut fapta în faza de urmărire penală, iar în fața primei

instanțe a manifestat o atitudine oscilantă, declarând că nu l-a

cunoscut pe denunțătorul C.J., după care a revenit și a

arătat că l-a cunoscut pe 11 februarie 2004, când acesta a venit la

sediul Poliției Rutiere Ialomița, pentru a-și ridica permisul de

conducere, recunoscând, de asemenea, că a avut câteva convorbiri

telefonice cu denunțătorul.

Deși inculpatul, prin apărător, a

solicitat achitarea sa, motivat de faptul că în cauză nu au fost

întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de

influență, întrucât a susținut că lipsește obiectul

material al infracțiunii, în una din cele două modalități

alternative respectiv: primirea, sau pretinderea de bani sau alte foloase

materiale, instanța de fond a înlăturat o astfel de apărare

constatând că, pe de o parte, infracțiunea de trafic de

influență este, potrivit art. 257 C. pen., o infracțiune cu

conținuturi alternative, care se realizează prin primirea ori

pretinderea de bani sau alte foloase, ori prin acceptarea de promisiuni, de

daruri, direct sau indirect, în vederea determinării unui funcționar

- pe lângă care subiectul are influență sau lasă să se

înțeleagă că are influență - să facă un act

ce intră în atribuțiile sale de serviciu. Datorită

independenței ce există între aceste conținuturi alternative ale

infracțiunii de trafic de influență, faptele prin care se

concretizează două sau chiar toate conținuturile

infracțiunii sus-menționate, săvârșite de aceeași

persoană, chiar la intervale de timp diferite, s-a apreciat că

reprezintă, în ansamblu acte de executare ale infracțiunii. S-a mai

considerat că deși odată cu pretinderea foloaselor, cu

acceptarea promisiunilor, infracțiunea de trafic de influență

poate fi socotită realizată, activitatea ulterioară, de primire

a foloaselor pretinse sau promise, nu este lipsită de relevanță

penală, ceea ce constituie, alături de activitate ilicită ce o

precede, o unitate infracțională naturală, cu toate

consecințele ce decurg din această constatare.

Pe de altă parte, instanța de fond a

reținut că probele administrate în cauză atât în faza de

urmărire penală cât și în faza cercetării

judecătorești: declarațiile denunțătorului C.J.,

coroborate cu declarațiile martorilor: C.L.R., P.M., D.I., I.G.F., P.V., P.V.,

G.Ș., S.L., C.Ș., Ș.D., D.I. și M.I., dovedesc că

inculpatul P.M. a pretins și primit efectiv de la denunțătorul C.J.,

sumele de: 1000 euro, 200 DOLARI SUA și 35.000.000 lei, lăsând

să se creadă că în calitatea sa de agent de poliție la I.P.J.

Ialomița are influență asupra funcționarilor -

polițiști - din cadrul I.P.J. Ialomița - din cadrul Serviciului

de Medicină Legală Ialomița, pentru a determina reducerea

perioadei de suspendare de 3 luni a permisului de conducere al

denunțătorului C.J., diminuarea valorii alcoolemiei, sau a

netrimiterii acestuia în judecată pentru o infracțiune la legea

circulației.

S-a mai constatat că declarațiile

denunțătorului C.J. s-au coroborat cu cele ale martorei C.L.R. și

parțial cu ale inculpatului P.M., precum și cu listingul posturilor

telefonice mobile ale inculpatului și denunțătorului,

relevându-se că în perioada decembrie 2003 - februarie 2004 aceștia

au discutat în mai multe rânduri, în total 1.846 secunde (pag. 161 - 168 dosar

urmărire penală), cât și procesul verbal din 01 octombrie 2004

privind verificarea listelor detaliate ale apelurilor telefonice efectuate de

la posturile telefonice mobile ale inculpatului P.M. și ale

denunțătorului C.J., cu martorii P.V., G.Ș. și M.I.,

probatorii ce dovedesc că între inculpat și denunțător s-a

menținut tot timpul legătura, pentru rezolvarea celor promise de

inculpat.

S-a reținut că nota privind convorbirile

ambientale purtate la 11 septembrie 2004, dintre C.J., martorul G.Ș. și

avocatul N.D., întocmită de Serviciul tehnic al Parchetului Național

Anticorupție București - Biroul Teritorial Slobozia a atestat

împrejurările relevate de denunțătorul C.J., în

declarațiile sale și temerea inculpatului P.M., că va fi demascat,

astfel cum a reieșit din cele relatate de avocatul său, martorul N.D.

De asemenea, s-a mai menționat că adresa din 27 septembrie 2004 a BCR

- Sucursala Libertății a relevat împrejurarea că la 16 decembrie

2003, administratorul C.J. al SC J.R.C.T. SRL, a ridicat cu fila CEC SR MA 300

nr. 00884543, suma de 29.900.000 lei. Coroborând acest fapt, cu

depozițiile denunțătorului C.J., cu ale martorilor P.M. și

C.L.R., s-a dovedit fără putință de tăgadă,

că această sumă a fost dată inculpatului, care a și

primit-o alături de 300 euro și 200 DOLARI SUA.

S-a mai reținut că diferența de

sumă până la 2000 euro, i-au fost dați în ziua de 17 decembrie 2003

după cum s-a dovedit în declarațiile martorilor P.M., D.I., C.L.R.,

coroborate cu ale denunțătorului C.J.

Instanța a mai reținut că, din

întregul material probator administrat în cauză, a reieșit, în mod

evident, vinovăția inculpatului în săvârșirea

infracțiunii de trafic de influență, în cauză fiind

dovedită atât pretinderea cât și primirea sumelor de către

inculpat echivalente a 2000 euro și care a avut loc anterior pretinsei

influențe reale sau presupusă de care s-a prelevat inculpatul P.M.

Din probatoriile administrate s-a mai relevat

împrejurarea că, din punct de vedere al laturii subiective, inculpatul P.M.,

a acționat cu intenție, lăsând că se creadă că

are influență și că va acționa pentru realizarea

intereselor reale ale denunțătorului creându-i totodată acestuia

convingerea că prin intervențiile sale, va rezolva favorabil

situația creată.

Infracțiunea de trafic de influență se

consumă în momentul în care făptuitorul prevalându-se de

influența presupusă sau reală pe care o are pe lângă un

funcționar, pretinde bani sau alte valori, spre a-l determina să

efectueze un act, indiferent dacă ulterior a intervenit sau nu în acest

sens.

Instanța de fond nu a primit nici

susținerea inculpatului că nu ar fi intervenit pentru

denunțător, la funcționari polițiști sau la

lucrătorii Serviciului de Medicină Legală - Ialomița .

S-a mai reținut că deși inculpatul a

susținut că pentru existența infracțiunii de trafic de

influență ar fi necesară identificarea funcționarului pe

lângă care se presupune că inculpatul are influentă, prima

instanță a considerat,că în cazul infracțiunii de trafic de

influență nu este obligatorie nominalizarea funcționarilor

asupra cărora se presupune că făptuitorul ar putea avea

influență, fiind suficientă doar referirea la instituția

sau autoritatea care are competență de a îndeplini un act în

legătură cu atribuțiile de serviciu în discuție.

Inculpatul P.M. a negat fapta, adoptând în mod

constant o poziție ambiguă, recunoscând, în parte, că a discutat

telefonic cu C.J. și că l-a întâlnit pe acesta numai în data de 11

februarie 2004.

S-a reținut de către Tribunalul Brăila

că săvârșirea faptei a fost pe deplin dovedită cu

denunțul și declarațiile părții civile C.J., cu

declarațiile martorilor P.M., C.L.R., D.I., I.G.F., P.V., P.V., G.Ș.,

S.L., C.Ș., Ș.D., D.I., M.I., relațiile solicitate de la I.P.J.

Ialomița, S.M.L. Slobozia, relațiile solicitate de la BCR -

București - Sucursala Libertății, listing-urile convorbirilor

telefonice, nota de consemnare a convorbirilor ambientale avute la 11

septembrie 2004, a Serviciului Tehnic a D.N.A. - Biroul Teritorial

Ialomița, ce au avut loc la inițiativa inculpatului, între C.J.,

martorul G.Ș. și avocatul - martor în cauză – N.D., adresa din

25 mai 2006 a I.P.J. Ialomița.

Cu această ultimă adresă a I.P.J.

Ialomița, s-a dovedit că inculpatul P.M., anterior datei de 20

februarie 2004, ocupa funcția de sectorist și îndeplinea

atribuțiile prevăzute de dispoziția I.G.P.R. SR/S/124 din 14

aprilie 2003, având și dreptul să constate infracțiuni și

contravenții. În cuprinsul acesteia, s-a mai menționat, de asemenea,

că în conformitate cu art. 3 pct. 1 din Legea nr. 364/2004, privind

organizarea și funcționarea poliției judiciare, inculpatul P.M.,

avea dreptul și obligația de a efectua acte de constatare a

săvârșirii de infracțiuni conform legii și că la acel

moment acesta și-a desfășurat activitatea la biroul

poliției de ordine publică unde avea atribuții de a constata

și sancționa contravenții în sensul art. 7 alin. (1) și (3)

din Legea nr. 78/2000.

Prin Decizia penală nr. 21 din 9 februarie 2007

a Curții de Apel Galați, a fost modificată sentința

instanței de fond, în sensul înlăturării dispozițiilor

privind pedeapsa accesorie, prevăzută de art. 64 lit. d) și e)

C. pen., iar prin Decizia penală nr. 1888 din 28 mai 2008 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, s-au respins, ca nefondate, recursurile

declarate de parchet și de inculpat.

Împotriva sentinței penale nr. 258 din 20 iunie

2006 a Tribunalului Brăila a formulat cerere de revizuire inculpatul P.M.,

invocând drept motive:

1) Dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C.

proc. pen., respectiv, susținând că s-au descoperit fapte și împrejurări

care nu au fost cunoscute ori nu au fost luate în considerare de instanțe

la soluționarea cauzei;

2) Dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. b) C.

proc. pen., arătând că trei martori denunțători, respectiv

C.J., P.M. și C.L.R. au săvârșit infracțiunea de

mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire a solicitat-o.

3) Dispozițiile art. 394 lit. d) C. proc. pen.,

afirmând că procurorul care a instrumentat dosarul și a pus în

mișcare acțiunea penală, a săvârșit infracțiuni

grave în legătură cu cauza a cărei revizuire a solicitat-o

constând în: represiune nedreaptă, fals intelectual, uz de fals, abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor, instigare la denunțare

calomnioasă și instigare la mărturie mincinoasă.

4)

Dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., susținând

că și judecătorii ce au soluționat dosarul au comis

infracțiunea de represiune nedreaptă în legătură cu cauza a

cărei revizuire a solicitat-o.

În susținerea primului caz de revizuire invocat,

revizuientul a arătat drept fapte și împrejurări noi,

necunoscute de instanță la soluționarea cauzei, următoarele

aspecte:

- imposibilitatea deplasării martorului

denunțător în localitatea Drajna la ora indicată de acesta, în

sensul că la ora 11,38 se afla în bancă, extrasul de cont relevând

operațiunea bancară la această oră;

- existența unei înregistrări audio

realizată de avocatul N.D., cu prilejul întâlnirii dintre acesta, martorul

denunțător și martorul G.Ș., la data de 11 septembrie 2004,

al cărui conținut diferă de cel al înregistrării redate ca

probă în faza de urmărire penală;

- înscrisuri medicale care, în opinia revizuientului,

atestă că în zilele din 16 și 17 decembrie 2003 efectua

proceduri medicale recuperatorii, ce făceau imposibilă deplasarea

fizică;

- audierea în calitate de martor, în susținerea

tezei probatorii a imposibilității fizice de deplasare, a medicului

curant și a personalului medical angrenat în tratamentul recuperator în

perioada respectivă;

- caracterul fals al biletului de transport prezentat

în procesul penal de către martorul denunțător cu privire la

data de 16 decembrie 2003 pe traseul București - Drajna, necesitatea

reanalizării și revalorificării probei cu înscrisuri

administrate de instanța de judecată pentru dovedirea

destinației reale a sumei de 29.900.000 lei (ROL) ridicată de

martorul denunțător de la B.C.R. - Sucursala Libertății;

- audierea ca martori a numiților N.C., L.S. și

R.I. pentru a dovedi intenția ticluirii unor probe mincinoase de

către organele de urmărire penală.

Referatul întocmit de parchet, privind cererea de

revizuire formulată de către revizuientul P.M., a conchis, în

esență, că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de

art. 394 lit. a), b) și d) C. proc. pen., solicitându-se respingerea

cererii de revizuire

Examinând cererea de revizuire formulată de

revizuientul P.M., în raport de întregul material de cercetare înaintat de

parchet, dar și prin prisma înscrisurilor depuse la dosar de revizuient,

prin apărători, Tribunalul Brăila, analizându-le punctual, a

reținut, în esență, că, deși în cauză au fost

invocate cazurile prev. de art. 394 lit. a), b) și d) C. proc. pen., prin

aspectele criticate și relevate de revizuient se tinde a se suplimenta și

reanaliza probatoriul administrat în speță, întrucât toate

împrejurările menționate au fost deja analizate de instanțele

investite cu soluționarea cauzei.

Astfel, In ceea ce privește cazurile înscrise în

art. 394 lit. b) și d) C. proc. pen., și anume plângerile penale

despre care a făcut vorbire revizuientul, precum și invocarea

caracterului fals al biletului de transport depus la fond de către

denunțător, instanța a reținut că la dosarul cauzei nu

s-au depus hotărâri judecătorești sau ordonanțe ale

procurorului, din care să rezulte dovedirea acestor cazuri de revizuire,

nefiind astfel îndeplinită condiția înscrisă în art. 395 alin. (1)

C. proc. pen., potrivit cu car, situațiile care constituie cazurile de

revizuire prevăzute în art. 394 lit. b), c) și d) C. proc. pen. se

dovedesc prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanța

procurorului, dacă prin aceasta s-a dispus asupra fondului cauzei.

Referitor la cazul de revizuire prev. de art. 394

lit. a) C. proc. pen. s-a constatat că revizuientul a invocat mai multe

aspecte - fapte și împrejurări - pe care le-a considerat necunoscute

sau neluate în seamă de instanță la soluționarea fondului.

Astfel, prima instanță a reținut

că, deși s-a invocat imposibilitatea deplasării martorului

denunțător în localitatea Drajna la ora indicată de acesta, în

sensul că la ora 11,38 se afla în bancă, (depunându-se în dovedirea

acestui caz de revizuire extrasul de cont ce relevă operațiunea

bancară de la acea oră), totuși a constatat că simpla

împrejurare că martorul denunțător a scos banii de la Filiala

BCR București în ziua de 16 decembrie 2003, nu reprezintă o

faptă sau împrejurare nouă necunoscută de instanța de fond.

În ceea ce privește imposibilitatea

deplasării martorului denunțător în localitatea Drajna, s-a mai

relevat că extrasul de cont din care rezultă faptul că martorul

denunțător era în sediul băncii din București la ora 11,38,

chiar dacă este un înscris nou depus în revizuire, nu era de natură a

demonstra imposibilitatea de deplasare la Drajna a martorului

denunțător, așa cum probele administrate la judecarea în fond a

cauzei au demonstrat-o cu prisosință.

Sub acest aspect instanța de fond a apreciat că

revizuientul condamnat a solicitat să se facă o suplimentare și

o reanalizare a probatoriului deja administrat în cauză, pe calea

extraordinară de atac a revizuirii.

Ori, prima instanță a constatat că pe

calea revizuirii nu se poate realiza suplimentarea, reanalizarea probatoriului

administrat în toate fazele procesuale până la rămânerea

definitivă a soluției.

Prima instanță a mai reținut că,

imposibilitatea deplasării inculpatului la Drajna în ziua de 16 decembrie

2003, motivată prin aceea că, în respectiva perioadă, inculpatul

P.M. efectua proceduri medicale recuperatorii, ce făceau imposibilă

deplasarea fizică, a fost deja analizată la soluționarea în fond

a cauzei, reprezentând practic apărarea constantă a inculpatului,

neputându-se reține ca fiind o împrejurare nouă.

În ceea ce privește toate aspectele referitoare

la ora ridicării banilor din bancă, deplasarea martorului

denunțător la Drajna, precum și ora întâlnirii acestuia cu

inculpatul, s-a constatat de către prima instanță că au

fost examinate în contextul caracterului relativ al probării orei de

întâlnire, tinzându-se astfel, spre o reanalizare a probatoriului deja

administrat și analizat de instanțele investite cu soluționarea

cauzei.

Tribunalul Brăila a mai constatat că aceste

împrejurări au fost analizate, în raport de probatoriile administrate în

celelalte etape procesuale (fond, apel și recurs), fiind cuprinse în

considerentele hotărârilor judecătorești pronunțate.

De asemenea, s-a mai apreciat că deși în

revizuire, s-a demonstrat că ora 11,38 este cea la care

denunțătorul a ridicat banii din bancă, acest aspect nu poate

demonstra imposibilitatea deplasării acestuia în Drajna în aceeași zi

de 16 decembrie 2003, în condițiile în care denunțătorul a indicat

cu aproximație orele la care cei doi s-au întâlnit și implicit s-au

consumat faptele.

Și sub aspectul privind susținerea

revizuientului că înregistrarea ambientală realizată de avocatul

inculpatului la data de 11 septembrie 2004, diferă de înregistrarea

redată ca probă în faza urmăririi penale, prima

instanță a apreciat că se tinde a se solicita o reanalizare a

acestei probe, în condițiile în care în celelalte faze procesuale

instanțele au reținut că la data de 11 septembrie 2004 a avut

loc o întâlnire între denunțător, avocatul N.D. și martorul G.Ș.,

convorbirea fiind înregistrată de ambele părți.

S-a mai menționat că nu constituie o

împrejurare nouă, așa cum prevăd dispozițiile art. 394 lit.

a) C. proc. pen., faptul că revizuientul a susținut că există

diferențe între înregistrarea făcută de avocatul său

și cea cuprinsă în Nota întocmită de Serviciul tehnic al

Parchetului Național Anticorupție, acesta fiind un mijloc de

probă propus în completarea probatoriilor administrate la judecarea

fondului.

S-a constatat că, în interpretarea art. 394 lit.

a) C. proc. pen., pe calea revizuirii se pot invoca fapte și

împrejurări noi, nicidecum mijloace de probă, care să

conducă la suplimentarea probatoriului, administrate deja în cauză cu

privire la o împrejurare de fapt ce a fost analizată deja în celelalte

faze procesuale.

Aceeași motivație s-a reținut și

în ceea ce privește solicitarea revizuientului de a se analiza declarațiile

unor martori, în condițiile în care aspectele ce tind a se dovedi cu

acești martori au fost analizate de instanțe, administrându-se probe

(înscrisuri și martori). De altfel, pe calea revizuirii s-a conchis

că se pot invoca fapte probatorii noi, nicidecum mijloace de probă

noi cu privire la o faptă sau împrejurare asupra căreia s-au administrat

probatorii, iar instanța s-a pronunțat deja cu privire la

existența sau inexistența ei.

Prima instanță a conchis în sensul că

toate aspectele invocate în cererea de revizuire s-au regăsit în

apărarea inculpatului în celelalte faze procesuale și au fost avute

în vedere în motivarea soluției de condamnare a acestuia.

Împotriva sentinței penale nr. 39 din 20

februarie 2009 a Tribunalului Brăila a declarat apel revizuientul P.M.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru aceleași

motive, relevate și în fața primei instanțe, susținând, în

esență că

prin motivele și situațiile

invocate, cererea de revizuire formulată a îndeplinit exigențele

dispozițiilor art. 394 literele a) – d) C. proc. pen.

Apelantul revizuient condamnat a invocat drept prim motiv

de apel împrejurarea că denunțătorul (martorul) C.J. a ridicat

suma de 29.900 lei ROL, (pe care s-a reținut că i-ar fi dat-o

revizuientului), în ziua de 16 decembrie 2003 la ora 11,37 de la BCR

București - Filiala Libertății și nu la ora 10,03, cum a

susținut acesta în declarațiile date în fața organelor de

urmărire penală - situație ce reprezenta o împrejurare

nouă, dovedită cu un înscris oficial și care demonstra că

denunțătorul nu ar fi avut posibilitatea să ajungă

până la ora 13,00 să se întâlnească cu inculpatul la un

restaurant din localitatea Drajna, având în vedere și condițiile de

mediu, care îngreunau circulația pe drumurile publice.

O altă situație nouă invocată,

necunoscută instanței de judecată la momentul judecării

cauzei, a fost aceea că martorul N.D. a făcut o înregistrare a

discuțiilor din mediul ambiental purtate de acesta cu

denunțătorul C.J. și martorul G.Ș., diferită de

înregistrarea acelorași convorbiri făcută cu aparatura D.N.A.,

care dovedește provocarea, îndemnul și promisiunile făcute de

procurorul D.N.A. denunțătorului.

De asemenea, o altă împrejurare nouă

relevată de apelantul revizuient a fost aceea că biletul de autobuz

cu care denunțătorul a pretins că s-ar fi deplasat de la

București în ziua de 16 decembrie 2003, a fost falsificat, arătând

că acesta a fost emis în ziua de 18 decembrie 2003 pentru un alt traseu.

Apelantul revizuient a mai arătat că o

altă împrejurare nouă a fost și aceea că, în zilele de 16

și 17 decembrie 2003, când s-a pretins că acesta s-ar fi întâlnit cu

denunțătorul, acesta efectuase proceduri de recuperare la o unitate

specializată din București, invocând existența unui registru

special ținut de unitatea sanitară, unde acesta a fost supus unui

tratament de recuperare.

În final, un alt motiv de revizuire pe care l-a

invocat apelantul a fost acela că trei dintre martorii audiați în

instanță, respectiv: C.J., P.M. și C.L.R. ar fi

săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă, constând

în aceea că în declarațiile date au făcut afirmații

necorespunzătoare adevărului, depoziții ce au fost reținute

de instanța care a pronunțat hotărârea de condamnare ca fiind

esențiale pentru angajarea răspunderii penale în sarcina

revizuientului.

Verificând sentința penală apelată, pe

baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, conform disp.

art. 378 alin. (1) C. proc. pen., Curtea de Apel Galați,

secția penală, prin Decizia penală nr. 66/A din 2 iunie 2009, cu

majoritatea de voturi, a constatat că Tribunalul Brăila a

pronunțat o hotărâre temeinică și legală, menținând-o

ca atare, prin respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de revizuientul

condamnat.

Prin aceeași decizie, instanța de prim

control judiciar l-a obligat pe apelantul revizuient la plata sumei de 30 lei

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, instanța de apel a

constatat că nu poate fi reținut primul motiv de apel invocat de

apelantul revizuient, întrucât ora întâlnirii dintre condamnatul P.M. și

martorul denunțător C.J., nu constituie un element esențial,

determinant în pronunțarea hotărârii, de natură a dovedi

netemeinicia hotărârii de condamnare, cu consecința achitării

inculpatului sau a încetării procesului penal, conf. disp. art. 394 alin. (2) C. proc. pen.

S-a constatat că ora

întâlnirii dintre cei doi a fost indicată cu aproximație și nu

constituie singurul element în baza căruia inculpatul - revizuient a fost

găsit vinovat de săvârșirea infracțiunii de trafic de

influență, ci cu ocazia judecării cauzei în fond, aceasta s-a

făcut pe baza coroborării mai multor probe, respectiv, audieri de

martori, interceptarea convorbirilor telefonice, stabilindu-se că, între

inculpat și martorul denunțător întâlnirea din data de 16

decembrie 2003, a fost urmată de o altă întâlnire între aceștia,

având același scop.

Pe de altă parte,

această situație a fost cunoscută cu ocazia judecării

cauzei, făcând parte din apărarea inculpatului, motiv pentru care a

fost făcut și un demers la B.C.R. București pentru a se indica ora

tranzacției efectuată de inculpat. De altfel, extrasul de cont aflat

la fila 262 în Dosarul nr. 2469/113/2008 al Tribunalului Brăila, nu este

certificat, semnat sau ștampilat conform legii, pentru a da valabilitate

probei administrate de revizuient.

Pentru motivele expuse mai sus,

Curtea apreciază că apelantul a solicitat, pe calea revizuirii

să se facă o reanalizare sau o suplimentare a probatoriului deja

administrat în cauză, această situație excedând prevederilor art.

394 C. proc. pen.

Pe aceeași linie se

situează și motivele de revizuire invocate de apelant cu privire la

înregistrarea, în paralel efectuată de avocatul N.D., precum și

imposibilitatea deplasării inculpatului la Drajna la data de 16 decembrie

2003, arătând că în acea perioadă efectua proceduri medicale

recuperatorii la o clinică din București - ambele situații au

fost analizate la soluționarea în fond a cauzei, întrucât au constituit

apărări constante ale inculpatului, apreciindu-se că invocarea

lor ca argumente pentru admiterea revizuirii nu constituie decât o încercare de

reanalizare și suplimentare a probatoriului administrat în fazele

procesuale indicate mai sus.

În ceea ce privește cazurile

de revizuire vizând caracterul fals al biletului de transport depus la

instanța de fond de către denunțător, precum și

existența unor declarații mincinoase ale unor martori audiați de

instanță, în mod corect, s-a constatat că instanța de fond

a reținut corect faptul că revizuientul nu a depus la dosarul cauzei

hotărâri judecătorești sau ordonanțe ale procurorului din

care să rezulte existența acestor situații, condiție

cerută de disp.art. 395 alin. (1) C. proc. pen.

Instanța de prim control

judiciar a apreciat căTribunalul

Brăila, în mod corect, a reținut faptul că prin toate motivele

de revizuire prezentate de inculpatul P.M., nu s-au prezentat situații

noi, necunoscute de instanțe la soluționarea cauzei, de natură a

fi analizate în procedura revizuirii, în condițiile prevăzute de art.

394 C. proc. pen. astfel că, în baza art. 379 alin. (1) pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., a respins, ca nefundat, apelul revizuientului P.M. formulat

împotriva sentinței penale nr. 39/2009 pronunțată de Tribunalul

Brăila.

Împotriva acestei hotărâri,

în termen legal, a declarat recurs revizuientul condamnat P.M., care prin

intermediul apărătorului ales, în esență, a reiterat,

motivele invocate în cererea inițială, astfel cum au fost

menționate în încheierea de ședință din 26 octombrie 2009,

când s-a acordat cuvântul părților la dezbateri, încheiere ce face

parte integrantă din prezenta decizie.

Examinând decizia penală

atacată sub toate aspectele de fapt și de drept, conform prevederilor

art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată

că recursul formulat este nefondat, pentru următoarele considerente:

Din economia dispozițiilor

art. 393 și art. 394 C. proc. pen. rezultă caracterul revizuirii de

cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia se pot

înlătura erorile judiciare, cu privire la faptele reținute printr-o

hotărâre judecătorească definitivă, datorită

necunoașterii de către instanțe a unor împrejurări de care

depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu realitatea și cu

prevederile legale .

Din aceleași dispoziții

rezultă, de asemenea, că revizuirea are rolul de a atrage anularea

hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt și de a

reabilita judecătorești pe cei condamnați pe nedrept .

Fiind o cale extraordinară

de atac, revizuirea privește exclusiv hotărârile determinate de art.

393 C. proc. pen. și numai pentru cazurile prevăzute de art. 394 din

același cod, singurele apte a provoca o reexaminare  în fapt a cauzei

penale. Așadar, potrivit dispozițiilor art. 394 C. proc. pen.,

revizuirea unei sentințe poate fi cerută când s-au descoperit fapte

sau împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute de instanță la

soluționarea cauzei. Din această formulare a textului legal

rezultă că, prin fapte și împrejurări noi nu pot fi

înțelese acte în sens de probe și nici elemente de fapt, ci anumite

stări de fapt, respectiv acte comisive sau omisive în cadrul unei

situații de fapt, în raport cu care, faptele reținute prin

hotărârea definitivă nu ar corespunde adevărului. Dacă s-ar

considera că prin fapte sau împrejurări s-ar înțelege și

probe, respectiv acte cu valoare de probe, ar însemna că revizuirea s-ar

transforma într-o nouă cale ordinară de atac, cu posibilitatea de

prelungire a etapei procedurale a administrării de probe.

Prin urmare, din analiza textelor

legale mai sus enunțate, se impune concluzia condiționării

examinării temeiniciei hotărârii atacate prin exercitarea revizuirii,

numai în condițiile legii .

În cauză, revizuientul P.M. a formulat recurs, solicitând casarea

ambelor hotărâri pronunțate și, pe fond, admiterea în principiu

și pe fond a cererii de revizuire astfel cum a fost formulată și

motivată, suspendarea executării hotărârii de condamnare și,

în rejudecare, în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., achitarea sa.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că atât prima

instanță cât și cea de prim control judiciar au procedat corect

atunci când au apreciat că motivele invocate de revizuient nu se

încadrează în nici unul din cazurile de revizuire prevăzute de art.

394 lit. a) – e) C. proc. pen., întrucât revizuientul condamnat a negat

constant săvârșirea infracțiunii pentru care a fost dedus

judecății și mai apoi condamnat, a tins să conducă la

constatarea netemeiniciei hotărârii de condamnare și, pe cale de

consecință, să obțină achitarea sa, pe considerentul

că instanța de condamnare nu a cunoscut faptul că

denunțătorul C.J. ar fi ridicat banii (pretinsa mită) la ora

11,37 de la B.C.R. București – Agenția Libertății,

pretinzând că s-a demonstrat astfel imposibilitatea deplasării fizice

a condamnatului de la București la Drajna, pentru a se întâlni cu

denunțătorul, cu atât mai mult cu cât condamnatul, în zilele de 16-17

decembrie 2003, era supus unor proceduri de recuperare medicală, ce

necesitau prezența sa în București, iar condițiile meteorologice

erau de viscol și zăpadă. De asemenea, contrar susținerilor

recurentului revizuient că în urma experimentului extrajudiciar depus la

dosar s-a relevat, cu certitudine, imposibilitatea ca denunțătorul

să parcurgă distanța București – Slobozia într-un interval

atât de scurt de timp, Înalta Curte constată că atât prima

instanță cât și instanța de apel, în opinia

majoritară, au reținut corect faptul că hotărârea de

condamnare nu a avut la bază numai ora întâlnirii dintre condamnatul P.M. și martorul

denunțător C.J., aceasta neconstituind un element esențial,

determinant în pronunțarea hotărârii, de natură a dovedi

netemeinicia hotărârii de condamnare.

De altfel, inculpatul, cu ocazia

judecării cauzei în fond, a fost găsit vinovat de

săvârșirea infracțiunii de trafic de influență,

situație ce s-a fundamentat pe coroborarea mai multor probe, respectiv:

audieri de martori, interceptarea convorbirilor telefonice și a celor din

mediul ambiental, stabilindu-se că întâlnirea din data de 16 decembrie

2003 între inculpat și martorul denunțător, a fost urmată

de o altă întâlnire între aceștia, având același scop.

Totodată, actele medicale și

biletul de transport în comun, despre care recurentul revizuient condamnat,

prin apărător, a pretins că relevă împrejurări noi, (faptul

că revizuientul s-ar fi aflat în perioada 15-17 decembrie 2003 în

proceduri medicale, fapt ce l-ar fi împiedicat să efectueze deplasarea

București-Slobozia la data de 16 decembrie 2003, și respectiv faptul

că biletul de transport aparținând C. ar fi fost folosit de denunțător

pentru o altă deplasare din data de 18 decembrie, iar nu pe data de 16

decembrie așa cum, eronat, a pretins același denunțător) nu

relevau împrejurări noi și necunoscute instanțelor de

condamnare, întrucât, pe de o parte, au fost deja examinate anterior, iar, pe

de altă parte, nu au fost suficiente pentru a se atesta ideea că

inculpatul s-ar fi aflat permanent în incinta unității

spitalicești respective, situație care, dacă ar fi fost

reală și dovedită în afara oricărui dubiu, ar fi putut

înlătura acuzația de vinovăție, conturată, confirmată

și rezultată neechivoc din probatoriul administrat de instanțele

anterioare.

Înalta Curte mai constată că, în mod justificat, instanța

de apel, în opinia majoritară, a reținut că nu poate constitui

motiv de revizuire nici faptul că ulterior hotărârii de condamnare ar

fi apărut un înscris nou, din care a rezultat ora exactă a

ridicării banilor de către denunțător, întrucât înscrisul,

la care au făcut referire apărătorii aleși ai recurentului

condamnat revizuient, nu poartă antetul oficial al băncii, fiind o

adresă fără însemne specifice, prin care s-a comunicat un

răspuns către un cabinet de avocatură. De asemenea, se mai

constată că interpretând dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc.

pen., pe calea revizuirii se pot invoca doar fapte și împrejurări

noi, fiind exclusă posibilitatea prelungirii de probatorii, iar aspectele

arătate de recurentul revizuient condamnat, prin apărătorii

aleși, au fost deja cunoscute de instanțele anterioare și au

fost supuse analizei acestora, astfel cum rezultă din considerentele

hotărârilor criticate.

Corect s-a apreciat că dacă s-ar accepta posibilitatea

prelungirii probatoriului prin această cale extraordinară de atac,

atunci s-ar ajunge la situația în care respectiva cale extraordinară

de atac s-ar transforma într-o cale ordinară de atac.

Referitor la celelalte motive de revizuire, respectiv dispozițiile

art. 394 lit. b) și e) C. proc. pen., Înalta Curte constată că

ambele instanțe au reținut justificat că recurentul revizuient

condamnat nu a depus la dosar nici un înscris doveditor, care să ateste

eventuala netemeinicie a hotărârii de condamnare.

Așadar, instanțele anterioare au pronunțat hotărâri

legale, ce vor fi menținute, Înalta Curte urmând ca, în baza prevederilor

art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă ca

nefondat recursul declarat de revizuientul condamnat P.M. împotriva Deciziei penale

nr. nr. 66/A din 2 iunie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală.

Conform dispozițiilor art.

192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuient condamnat va fi obligat la

cheltuieli judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de revizuientul condamnat P.M. împotriva Deciziei penale nr.

66/A din 2 iunie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală.

Obligă recurentul

revizuient la plata sumei de 400 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 3 decembrie 2009.