ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1888/2008

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1888/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor de față;

în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 258 din 20 iunie 2006, Tribunalul Brăila, în baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică dată faptei

comise de inculpatul P.M., prin actul de sesizare al instanței, din

infracțiunea de trafic de influență, prev. de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 republicată, în infracțiunea de trafic de influență prev. de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000 republicată.

În baza art. 257 C. pen., raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000 republicată l-a condamnat inculpatul P.M. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență și la 1 an pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C.pen., respectiv:

a) dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice;

b)dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat;

c)dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie, ori de a desfășura activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșire infracțiunii, în temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. în referire la art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen.

A interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 C. pen., pe durata prev. de art. 71 C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 6

alin. (4) din Legea nr. 78/2000 republicată, a obligat pe inculpații P.M., să restituie părții vătămate (denunțătoare) C.J.

, următoarele sume de bani: 35.000.000 le ROL, 1000 Euro și 200 dolari SUA , sau c/valoarea acestor valute, la cursul valutar în lei din momentul executării prezentei sentințe.

În baza art. 189 -191 C. proc. pen., a obligat inculpatul la 14.000.000 lei ROL cheltuieli judiciare statului (10.000.000 lei ROL la urmărirea penală și 4.000.000 lei ROL la instanța de fond).

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin Rechizitoriul Parchetului Național Anticorupție - Serviciul Anticorupție București - Biroul Teritorial Slobozia, înregistrat sub nr. 52/P/2004, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P.M. - pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cauza fiind înregistrată la Tribunalul Ialomița sub nr. 266/2005.

Prin încheierea nr. 1824 din 15 martie 2005, pronunțată în dosarul nr. 1009/2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis cererea de strămutare, formulată de inculpatul P.M. și a dispus strămutarea cauzei la Tribunalul Brăila, menținând actele îndeplinite de Tribunalul Ialomița.

Cauza astfel strămutată a fost înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr. 1830 din 5 mai 2005, instanță care constată în fapt următoarele:

În ziua de 2 noiembrie 2003, C.J., administrator la SC „J.R.C.T." SRL Dâmbovița, și totodată conducător auto, denunțător în cauză, se afla la volanul autocamionului cu numărul de înmatriculare B, deplasându-se pe DN - 2 de la Buzău cu destinația municipiul Hunedoara, având ca încărcătură băuturi alcoolice ale SC „E.C." București, punctul de lucru Poșta Câlnău, din Județul Buzău. în localitatea Urziceni a fost oprit de către Poliția Rutieră Urziceni pentru un control de rutină și fiind cu aparatul Drager, s-a constatat că acesta avea o alcoolemie de 0,65 mg/l alcool în aerul expirat.

Totodată, conducătorului auto C.J. i s-au recoltat probe de

sânge în vederea stabilirii gradului real de alcoolemie în sânge, Serviciului

de Medicină Legală Slobozia. în același timp, organele de poliție au reținut, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehiculul, permisul de conducere al conducătorului auto, eliberându-i în schimb o dovadă, fără valabilitate, potrivit O.U.G. nr. 195/2002. Urmare a acestei situații, conducătorului auto C.J. i s-a întocmit dosarul penal nr. 581/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, având ca obiect, infracțiunea prevăzută de art. 79 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002,

soluția în acest dosar urmând a fi dată de organul de cercetare penală, în

funcție de rezultatul analizelor de laborator al probelor de sânge, recoltate.

În momentul depistării, C.J. a încercat „să negocieze" cu agentul principal I.G.F., martor în cauză (declarație fila 115, dosar urmărire penală), însă acesta l-a refuzat categoric și dat fiind că autocamionul trebuia să ajungă cu marfa la destinație, C.J. a apelat la o cunoștință din municipiul București, iar acesta a condus autocamionul la destinație.

În raport de situația creată, ca urmare a suspendării permisului de conducere, C.J. se manifesta ca o persoană deprimată la locul de muncă, mulți dintre colegi observând acest fapt, hotărând să-l ajute, astfel că martorul G.Ș. s-a oferit să-l pună în legătură cu o cunoștință a sa, anume cu martorul P.V., agent șef adjunct la Politia Slobozia.

Pentru realizarea acestui „ajutor", martorul G.Ș., l-a căutat telefonic pe agentul șef P.V. și, împreună cu C.J., s-au întâlnit la intrare în București, în zona Podului Otopeni.

Aflând cele întâmplate și văzând că fapta se petrecuse pe raza județului Ialomița, martorul P.V. l-a contactat telefonic pe inculpatul P.M., funcționar public, salariat al Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița - Biroul de Ordine Publică, al Poliției Municipiului Slobozia, având gradul profesional de agent șef și funcția de

agent

căruia i-a solicitat să se intereseze de cazul lui C.J.

Legătura fiind stabilită, în perioada următoare, C.J. a purtat

discuții prin telefon cu inculpatul P.M., primul solicitându-i inculpatului să-l ajute ca durata suspendării permisului de conducere să nu fie maximă, de 3 luni, ci să fie redusă, iar gradul de alcoolemie să nu fie la valoarea de peste 0,80 gr/l alcool pur în sânge, fiindu-i teamă de o eventuală condamnare.

În acest context, în ziua de 15 decembrie 2003, inculpatul P.M. a purtat convorbiri telefonice cu C.J., căruia i-a cerut, ca pe 16 decembrie 2003 să se deplaseze în Municipiul Slobozia și „să fie pregătit".

Dat fiind, că în dimineața zilei de 16 decembrie 2003 C.J. se afla în

Municipiul București, în interesul societății comerciale pe care o avea, a scos, de la BCR, sucursala Libertății din București, în baza unei file CEC, suma de 29.900.000 lei. C.J. mai avea asupra sa și sumele de 300 Euro și 200 dolari. Deplasându-se de la București, către Slobozia cu un microbuz, pe ruta Lehliu - Drajna, în zona Drajna, C.J., s-a întâlnit cu inculpatul P.M., care a venit la punctul deja stabilit, din direcția Călărași, cu autoturismul personal IL, marca Ford, în care se mai afla un bărbat. C.J. s-a urcat în mașina inculpatului P.M., după care s-au deplasat pe traseul

Drajna -Slobozia - București - Sudiți, unde a coborât persoana ce-l însoțea

pe inculpat, iar acesta și C.J. s-au deplasat către municipiul Slobozia pe traseul Sudiți - Gimbășani - Budea, un cartier al municipiului Slobozia.

La un moment dat, inculpatul P.M. I-a întrebat pe C.J. dacă a venit „pregătit" și, deși acesta din urmă avea asupra sa suma de 29.900.000 lei, a crezut că inculpatul dorește să-i facă vreo

„cinste". Văzând răspunsul afirmativ al lui C.J. inculpatul a dat un

telefon unei persoane, spunându-i acesteia codificat „șefu a venit motorina". La intrare în municipiul Slobozia, la solicitarea inculpatului atât acesta, cât și C.J., s-au oprit și au intrat în restaurantul „Paradis". Aici inculpatul I-a informat pe C.J. că situația este precară și „că va merge la pușcărie, dacă nu acționează rapid". Cu prilejul discuțiilor

purtate aici, inculpatul i-a relatat lui C.J. că are relații și cunoștințe

la poliție și la parchet, precum și la spital, unde poate interveni, să nu i se suspende permisul de conducere pe 3 luni, alcoolemia să fie sub limita legală, iar dosarul penal referitor la conducerea sub influența alcoolului a unui autovehicul să nu ajungă la parchet, reținându-se că această discuție I-a panicat și mai mult pe C.J.

Văzând starea acestuia și lăsând să se creadă că are influență asupra

funcționările din poliție, parchet și spital, funcționari pe care nu i-a nominalizat,

inculpatul P.M., i-a solicitat lui C.J. suma de 2000 Euro, în care

era inclusă și contravaloare unei „mese bogate", la restaurantul „Paradis" din

Slobozia, la care urma să mai participe încă patru persoane.

Crezând în spusele inculpatului și fiind convins că acesta îi va rezolva problemele ce apăruseră, C.J. i-a înmânat inculpatului P.M., pe Ioc sumele de 30.000.000 lei, 200 dolari SUA și 300 Euro. Inculpatul

transformând sumele primite în eu i-a solicitat lui C.J. să-i mai aducă

diferența până la 2000 Euro, respectiv încă 700 / 5.000.000 lei, la care să adauge și

un carton cu sticle de vin, pe care să-l ducă la restaurantul „Paradis" din

Slobozia.

În acest context, convins fiind că inculpatul îi va rezolva problemele discutate, C.J. s-a deplasat din municipiul Slobozia în București,

pentru a face rost diferența de bani, pretinsă de inculpat. În acest scop, a

împrumutat de la martorul D.I. suma de 1000 Euro, conform declarațiilor date de acest martor.

În ziua de 17 decembrie 2003, însoțit de socrul său, martorul P.M.,

C.J. s-a deplasat cu autoturismul, condus de martor la Slobozia, unde s-au întâlnit cu inculpatul, la restaurantul „Regal" situat în zona autogării din Slobozia, după ce prealabil, la telefon, stabilise locul de întâlnire.

Deoarece în local era aglomerație, inculpatul și C.J. au ieșit

din restaurant, s-au urcat în mașina inculpatului, care avea geamuri fumurii

și aici, C.J., i-a înmânat sumele de 700 Euro și 5.000.000 lei. Cu acest prilej inculpatul l-a atenționat pe C.J. asupra faptului că trebuie să-i mai trimită un carton cu sticle cu vin și contravaloarea mesei, în acest sens, în zilele ce au urmat, inculpatul l-a apelat telefonic pe C.J., repetându-i că întârzie cu „restul datoriei".

Dat fiind că soția lui C.J., martora C.L.R., cunoștea cele pățite de soțul său, în familie au avut loc certuri, întrucât posibilitățile materiale erau precare, în preajma sărbătorilor de iarnă, l-a întrebat pe inculpat la telefon ce datorii mai are soțul său la el, acesta din urmă răspunzându-i că „nu face afaceri cu femeile" și că dacă soțul său mai are să-i dea ceva să-i trimită, întrucât el, inculpatul, i-a rezolvat ce a avut de rezolvat.

S-a reținut că având convingerea că totul va decurge în continuare așa

cum i-a promis inculpatul, C.J. a așteptat ca permisul de conducere

să-i fie trimis în municipiul București, „la Udriște", de unde să-l ridice personal.

Până la data de 12 februarie 2004, între inculpat și C.J., s-au purtat mai multe convorbiri telefonice, inculpatul asigurându-l pe acesta că poate să-și ridice permisul de conducere de la Poliția din Slobozia.

În ziua de 11 februarie 2004, denunțătorul, însoțit de socrul său, martorul P.M. și de soția sa, C.L.R., s-a deplasat la Poliția Slobozia, la biroul inculpatului P.M., pentru a-și ridica permisul de conducere. Cum la această dată I.P.J. Ialomița - Serviciul Poliției Rutiere, nu primise rezultatul analizelor de laborator efectuate de Serviciul Medico-Legal Slobozia printr-un buletin de analiză toxicologică-alcoolemie, C.J. și socrul său P.M. i-au reproșat inculpatului că nu a făcut nimic în sensul de a primi permisul de conducere mai devreme de 3 luni, cât fusese suspendat.

Într-o atare împrejurare, inculpatul a plecat cu un alt polițist, cu mașina sa, la Serviciul Medico-Legal Slobozia, iar după ce inculpatul a revenit la sediul Poliției Slobozia, la ghișeul permise, a fost primit buletinul de analiză toxicologic - alcoolemiei în copie, care atestă o alcoolemie de 0,70 ml/l alcool pur în aerul expirat, fapta atrăgând doar o răspundere contravențională și cum cele 3 luni, ce constituie termenul de suspendare maxim a permisului, expirase, s-a procedat la restituirea permisului și

aplicarea unei amenzi contravenționale de 1.000.000 lei, lui C.J.

Urmare a valorii alcoolemiei stabilite științific, Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni a dispus neînceperea urmăririi penale, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 79 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, în ce-l privește pe C.J.

La 29 aprilie 2004, C.J. a sesizat Parchetul Național Anticorupție, Serviciul Anticorupție București, Biroul Teritorial Slobozia,

despre faptul că P.M., pentru a-i rezolva favorabil situația creată

ca urmare a testării alcoolscopice, cu consecința suspendării permisului de conducere și a întocmirii unui eventual dosar penal la O.U.G. nr. 195/2002, i-a pretins suma de 2000 Euro, lăsând să se creadă că are influențe asupra unor funcționari, prin intermediul cărora să-i restituie permisul de conducere, să-l exonereze de răspundere penală prin

diminuarea eventual a valorii alcoolemiei, motiv pentru care i-a dat efectiv

1000 Euro, 200 dolari SUA și 35.000.000 lei.

S-a reținut că audiat în cauză, inculpatul P.M., atât la urmărirea penală cât și la instanță nu a recunoscut fapta, însă la instanță a manifestat o atitudine oscilantă, declarând că nu l-a cunoscut pe denunțătorul C.J., după care a revenit și a arătat că l-a cunoscut pe 11 februarie 2004, când acesta a venit la sediul Poliției Rutiere Ialomița, pentru a-și ridica permisul de conducere, că a purtat câteva convorbiri telefonice cu denunțătorul.

S-a mai reținut că inculpatul, prin apărător, a solicitat achitarea sa, motivat de faptul că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, întrucât lipsește obiectul material al infracțiunii, în una din cele două modalități alternative respectiv, primirea sau pretinderea de bani sau alte foloase materiale.

Prima instanță a apreciat că o asemenea apărare nu poate fi

primită, reținând că probele administrate în cauză, atât în faza de urmărire

penală cât și în faza cercetării judecătorești și anume: declarațiile denunțătorului C.J., coroborate cu declarațiile martorilor: C.L.R., P.M., D.I., I.G.F., P.V.

, P.V., G.Ș., S.L., C.S.,

S.D., D.I., M.I., dovedesc că inculpatul P.M., a pretins și primit efectiv de la C.J., sumele de: 1000 Euro, 200 dolari SUA și 35.000.000 lei lăsând să se creadă că în calitatea sa de agent de poliție la IPJ Ialomița are influență asupra funcționarilor - polițiști - din cadrul IPJ Ialomița - din cadrul Serviciului de Medicină Legală Ialomița, pentru a determina reducerea perioadei de suspendare de 3 luni a permisului de conducere al denunțătorului C.J., diminuarea valorii alcoolemiei, sau a netrimiterii acestuia în judecată pentru o infracțiune la legea circulației.

S-a reținut că declarațiile denunțătorului C.J., coroborate cu cele ale martorei C.L.R. și parțial cu ale inculpatului

P.M., precum și listingul posturilor telefonice mobile a celor doi,

inculpat și denunțător, relevă că în perioada decembrie 2003 - februarie 2004 aceștia au discutat în mai multe rânduri, în total 1.846 secunde, cât și procesul verbal din 1 octombrie 2004 privind verificarea listelor detaliate ale apelurilor telefonice efectuate de la posturile telefonice mobile ale

inculpatului P.M. și ale denunțătorului C.J., cu martorii

P.V., G.Ș. și M.I., probatorii ce dovedesc că între inculpat și denunțător s-a menținut tot timpul legătura, pentru rezolvarea celor promise de inculpat.

S-a mai reținut că nota privind convorbirile ambientale purtate la 11 septembrie 2004, dintre C.J., martorul G.Ș. și avocatul N.D., întocmită de Serviciul tehnic al Parchetului National Anticorupție București - Biroul Teritorial Slobozia confirmă împrejurările relevate de C.J. în declarațiile sale și temerea inculpatului P.M., că va fi demascat, astfel cum reiese din cele relatate de avocatul său, martorul N.D.

Totodată, s-a reținut că adresa nr. 46523 din 27 septembrie 2004 a BCR, s

ucursala Libertății, relevă împrejurarea că la 16 decembrie 2003, administratorul

C.J. al SC J.R.C.T. SRL, a ridicat cu fila CEC SR MA 300 nr. 00884543, suma de 29.900.000 lei. Coroborând acest fapt, cu depozițiile denunțătorului C.J., cu ale martorilor P.M. și C.L.R., prima instanță a considerat că s-a dovedit fără putința de tăgadă că această sumă a fost dată inculpatului, care a și primit-o alături de 300 Euro și 200 dolari SUA. Diferența de sumă până la 2000 Euro, i-a fost dată inculpatului în ziua de 17 decembrie 2003 după cum s-a dovedit în declarațiile martorilor P.M., D.I., C.L.R., coroborate cu ale denunțătorului C.J.

S-a mai reținut că probatoriile relevă împrejurarea că, din punct de vedere al laturii subiective, inculpatul P.M., a acționat cu intenție, lăsând să se creadă că are influență și că va acționa pentru realizarea intereselor reale ale denunțătorului, creându-i totodată acestuia convingerea că prin intervențiile sale, va rezolva favorabil situația creată.

Reținând că infracțiunea de trafic de influentă se consumă în momentul în care făptuitorul, prevalându-se de influența presupusă sau reală pe care o are pe lângă un funcționar, pretinde bani sau alte valori, spre a-l determina să efectueze un act, indiferent dacă ulterior a intervenit sau nu în acest sens, prima instanță a considerat că nici susținerea inculpatului în sensul că nu ar fi intervenit pentru denunțător, la funcționari polițiști, sau la lucrătorii Serviciului de Medicină Legală Ialomița, nu a fost primită.

Totodată, susținerea inculpatului că pentru existența infracțiunii de trafic de influență ar fi necesară identificarea funcționarului pe lângă care se presupune că inculpatul are influență, prima instanță a înlăturat-o, cu motivarea că în cazul infracțiunii de trafic de influentă nu este obligatoriu nominalizarea funcționarilor asupra cărora se presupune că făptuitorul ar putea avea influență, fiind suficientă doar referirea la instituția sau autoritatea care are competența de a îndeplini un act în legătură cu atribuțiile de serviciu în discuție.

Ori, mai reține instanța că inculpatul P.M., în discuțiile avute cu denunțătorul C.J., a creat acestuia convingerea că poate interveni la IPJ Ialomița și Serviciul de Medicină Legală Ialomița, în sensul celor dorite de C.J.

S-a mai reținut că din adresa nr. 2231 din 25 mai 2006 a IPJ Ialomița rezultă că inculpatul P.M., anterior datei de 20 februarie 2004, ocupa funcția de sectorist și îndeplinirea atribuțiile prevăzute de Dispoziția I.G.P.R. SR/S/124 din 14 aprilie 2003, printre care și cea potrivit căreia avea dreptul să constate infracțiuni și contravenții, că în conformitate cu art. 3 pct. 1 din Legea nr. 364/2004, privind organizarea și funcționarea poliției

judiciare, inculpatul P.M., avea dreptul și obligația de a efectua

acte de constatare a săvârșirii de infracțiuni conform legii și că în prezent acesta își desfășoară activitatea la biroul poliției de ordine publică, unde

are atribuții de a constata și sancționa contravenții, în sensul art. 7 alin. (1) și (3)

din Legea nr. 78/2000.

În raport de aceste prevederi legale, instanța a dispus schimbarea

încadrării juridice a faptei, din infracțiunea de trafic de influență prevăzută de

art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, în infracțiunea de

trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 și art. 7

alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000.

La individualizarea pedepsei în conformitate cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., cu privire la persoana inculpatului, prima instanță a reținut că este în vârstă de 23 ani, de profesie agent de poliție la IPJ

Ialomița, este căsătorit, nu are antecedente penale, are studii superioare,

nu a recunoscut fapta, nu a fost de acord a despăgubi pe denunțător C.J., cu suma primită de la acesta, considerente față de care instanța și-a format convingerea că scopul pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen., în raport de gravitatea faptei și rezonanța sa socială, nu poate fi realizat decât prin aplicarea unei pedepse în limitele legale, pe care inculpatul P.M., să o execute prin privare de libertate.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. în referire la art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., instanța a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. pe o

durată cuprinsă în limitele legii.

Având în vedere că la urmărirea penală, cât și la instanță, denunțătorul C.J. s-a constituit parte civilă în cauză cu sumele pe care Ie-a dat inculpatului și a solicitat obligarea acestuia la restituirea lor, respectiv: 1000 Euro, 200 dolari SUA și 35.000.000 lei, prima instanță, în temeiul art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000, republicată, a obligat pe inculpatul P.M., să restituie părții civile C.J. aceste sume.

Împotriva sentinței penale nr. 258 din 20 iunie 2006 a Tribunalului Brăila au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați, precum și inculpatul P.M.

Prin motivele de apel formulate în scris, parchetul a criticat hotărârea primei instanțe ca nelegală, deoarece în mod greșit i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor părintești,

prev. de

art. 64 lit. d) și e) C. pen.

De asemenea, hotărârea primei instanțe a fost criticată ca netemeinică sub aspectul individualizării pedepsei, susținându-se că, în raport cu gradul ridicat de pericol social al infracțiunii și cu poziția procesuală nesinceră a inculpatului s-ar fi impus o pedeapsă mai aspră.

În cadrul dezbaterilor, procurorul de ședință a invocat un motiv suplimentar de apel, susținând că hotărârea atacată este nelegală, deoarece instanța de fond a omis luarea unei măsuri asigurătorii asupra bunurilor inculpatului, astfel cum prevăd dispozițiile art. 20 din Legea nr. 78/2000.

Inculpatul a criticat hotărârea primei instanțe ca nelegală, în principal pentru motivul că judecarea cauzei a avut loc în lipsa părții vătămate - constituită parte civilă (respectiv a denunțătorului C.J.), care nu a fost legal citată, solicitând în temeiul art. 379 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Printr-un motiv subsidiar de apel s-a solicitat achitarea inculpatului în temeiul

art. 11

pct. 2 lit. a), în referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen., deoarece fapta nu există, sau în temeiul

art. 11

pct. 2 lit. a) în referire la art. 10 lit. d) C. proc. pen., deoarece faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii.

De asemenea, ca o consecință a achitării inculpatului, s-a solicitat obligarea denunțătorului la plata cheltuielilor judiciare și a unor despăgubiri civile, cu titlul de daune materiale și morale.

Instanța de apel, examinând hotărârea primei instanțe în raport cu criticile formulate prin motivele de apel, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 371 alin. (2) C. proc. pen., constată că ambele apeluri sunt fondate, dar numai sub aspectul greșitei aplicări a pedepsei accesorii, prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. d) și e) C. pen.

Critica formulată de inculpat prin primul motiv de apel, în sensul că s-ar impune, în temeiul art. 379 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., desființarea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare, datorită faptului că judecarea cauzei a avut loc în lipsa părții vătămate, care nu a fost legal citată se reține ca neîntemeiată.

Astfel, denunțătorul, în cazul infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, nu are în procesul penal calitatea de parte vătămată sau de

parte civilă, în înțelesul dat prin dispozițiile art. 24 C. proc. pen.; el

este, în realitate, autorul unei fapte prevăzute de legea pene respectiv a faptei

încriminată prin dispozițiile art. 6

din Legea nr. 78/2000 (modificată prin Legea

nr. 116/2003), care, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, exonerat de

răspundere penală, deoarece a denunțat fapta de trafic de influență înainte

ca organele de urmărire penală să fi fost sesizate pentru acea faptă.

Din aceeași rațiune, legiuitorul a prevăzut, prin dispozițiile alin. (

4) al art. 6

din aceeași lege, obligația autorului traficului de influență de a

restitui denunțătorului banii, valorile sau bunurile date pentru cumpărarea

influenței, obligație care nu are însă caracterul unei reparări a pagubei cauzate prin infracțiune, în sensul art. 14 C. proc. pen.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar admite că denunțătorului, care a fost leg citat și care s-a prezentat la judecată, i s-a atribuit o calitate

procesuală greșită, acest fapt nu echivalează cu judecarea cauzei „în lipsa

unei părți nelegal citate" astfel cum prevăd dispozițiile art. 379 alin. (2) C. proc. pen., și nu poate constitui motiv pentru desființarea hotărârii

apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, reținându-

se împrejurarea că în considerentele și în dispozitivul hotărârii apelate,

prima instanță, atunci când se referă la restituirea sumelor de bani către

denunțător, îl denumește pe acesta, în mod impropriu, „parte vătămată"

sau „parte civilă

(denumire sub care a fost citat și la judecata în apel) nu are

nici o relevanță asupra calității procesuale reale a denunțătorului și nu a

influențat în nici un fel judecata.

Se reține că este nefondat și motivul de apel invocat de inculpat, în

sensul că s-ar impune achitarea sa, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.

, deoarece nu sa-a făcut dovada vinovăției sale.

Răspunzând motivului de apel prin care inculpatul a susținut, în primul

rând, că declarațiile date de el și de martori înainte de data de 8 septembrie 2004,

când s-a dispus începerea urmăririi penale, nu ar trebui luate în considerare

ca probe, deoarece sunt doar acte premergătoare, efectuate în condițiile

art. 224 C. proc. pen., se reține că deși această susținere este

corectă, neluarea în considerare a acelor efectuate de procuror anterior datei începerii urmăririi penale (8 septembrie 2004) nu are nicio relevanță asupra soluției pronunțate în cauză, întrucât, după începerea urmăririi a fost reaudiat atât inculpatul, cât și martorii cu deplina respectare a garanțiilor

procesuale, iar instanța de fond a procedat la rândul ei, în cursul cercetării

judecătorești la audierea acestora, în condițiile prevăzute de art. 289

C. proc. pen., privind oralitatea, nemijlocirea și contradictorialitatea ședinței de

judecată.

Astfel, s-a reținut că prin declarațiile date atât în cursul urmăririi penale,

cât și în instanță, inculpatul a recunoscut doar faptul că, la solicitarea martorului P.V., a acceptat să „se intereseze" cu privire la situația permisului de conducere al denunțătorului C.J., fără a pretinde sau primi de la acesta vreo sumă de bani, că de asemenea, inculpatul a susținut, în mod inconsecvent, fie că nu s-a întâlnit niciodată cu denunțătorul, fie că s-a întâlnit cu acesta numai în ziua de 3 februarie 2004, când i-a fost restituit permisul de conducere și că aceste susțineri ale inculpatului sunt în mod evident nesincere, fiind în contradicție cu faptele și împrejurările ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Astfel, se reține că declarațiile martorului denunțător C.J., în sensul că, în zilele de 16 și 17 decembrie 2003, s-a întâlnit cu inculpatul P.M. în municipiul Slobozia, prilej cu care, la solicitarea inculpatului, i-a dat acestuia suma totală de 35.000.000 ROL, 1000 Euro și 200 dolari SUA, pentru a interveni la funcționarii de la poliție, parchet și Serviciul de medicină legală, cu scopul ca denunțătorul să nu fie trimis în judecată pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice, cât și pentru a obține reducerea duratei de suspendare a permisului de conducere, se coroborează cu următoarele probe:

- declarațiile martorilor G.Ș. și P.V., care confirmă că în luna decembrie a anului 2003 l-au pus pe denunțător în legătură cu inculpatul P.M., pentru a-l ajuta să-și rezolve problema privind suspendarea permisului de conducere;

declarațiile martorilor C.L.R. - soția denunțătorului, care a fost la curent cu toate demersurile făcute de soțul său și a relatat în mod detaliat despre întâlnirile pe care acesta Ie-a avut cu inculpatul în zilele de 16 și 17 decembrie 2003 și P.M., socrul denunțătorului, care l-a însoțit pe acesta atât la întâlnirea cu inculpatul din ziua de 17 decembrie 2003, cât și la cea din ziua de 3 februarie 2004, când i-a fost restituit denunțătorului permisul de conducere;

adresa nr. 46523 din 27 septembrie 2004 a B.C.R., sucursala Libertății, care atestă că

în ziua de 16 decembrie 2003, C.J., în calitate de administrator al SC J.R.C.T. SRL, a ridicat din cont suma de 29.900.000 lei și declarația martorului D.I. - din care rezultă că în luna decembrie 2003 l-a

împrumutat pe denunțător cu suma de 1000 Euro, bani care îi trebuiau pentru

că „avea o problemă cu permisul de conducere";

desfășurătorul convorbirilor efectuate de la posturile telefonice mobile ale denunțătorului C.J. și inculpatului P.M., din care rezultă că aceștia au purtat numeroase convorbiri în perioada decembrie 2003 - februarie 2004, dintre care, un număr de 9 convorbiri au fost purtate în zilele de 15, 16 și 17 decembrie 2003 - aspect ce confirmă susținerile denunțătorului, în sensul că detaliile privind întâlnirile dintre cei doi au fost stabilite telefonic.

Instanța subliniază faptul că majoritatea acestor convorbiri au fost purtate din inițiativa inculpatului, care l-a apelat pe denunțător - fapt care contrazice susținerile inculpatului, în sensul că a acționat dezinteresat în favoarea denunțătorului.

Desfășurătorul convorbirilor telefonice confirmă și susținerile denunțătorului și ale martorei C.L.R., în sensul că, în zilele de la sfârșitul lunii decembrie 2003 și începutul lunii ianuarie 2004, inculpatul l-a apelat telefonic de mai multe ori pe denunțător, pentru a-i pretinde o diferență de 100 Euro, sumă pe care urma să o cheltuiască pentru a oferi „o masă" persoanelor la care va interveni.

Se reține că, apărarea inculpatului, în sensul că desfășurătorul convorbirilor telefonice nu poate fi folosit ca probă pentru că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 91 alin. (1) și art. 91

C. proc. pen., nu poate fi primită, deoarece aceste texte de lege se referă la interceptarea sau înregistrarea convorbirilor telefonice, pentru care este necesară autorizarea motivată a judecătorului, și nu la desfășurătorul convorbirilor telefonice, care reprezintă doar o evidență cronologică a convorbirilor telefonice, pusă la dispoziția organelor judiciare de către operatorul de telefonie mobilă.

Se mai reține că, la dosarul de urmărire penală a fost depusă și transcrierea convorbirii ambientale purtată la data de 11 septembrie 2004, între denunțător și martorul N.D., apărătorul inculpatului P.M., față de care începuse, la data de 8 septembrie 2004, urmărirea penală pentru infracțiunea de trafic de influență și că, din conținutul acestei convorbiri, purtată în prezența martorului G.Ș. și înregistrată de ambele părți, rezultă că inculpatul - prin intermediul apărătorului său - era preocupat să găsească o cale „amiabilă" pentru ca dosarul de urmărire penală să nu-și urmeze cursul, înregistrare care, contrar celor susținute de inculpat prin motivele de apel, această înregistrare poate constitui mijloc de probă, conform dispozițiilor art. 91

alin. (2) C. proc. pen.

Și celelalte aspecte invocate în fața instanței de apel, care în opinia inculpatului dovedesc nevinovăția sa, au fost examinate de instanță, aceasta concluzionând că nu sunt de natură a conduce la înlăturarea vinovăției inculpatului.

În acest sens s-a reținut că relația de dușmănie dintre inculpat și

martorul D.I. (invocată de inculpat) nu dovedește că infracțiunea

de trafic de influență este o înscenare pusă la cale de acest martor.

Tot la fel, argumentele potrivit cărora în zilele de 16 și 17 decembrie 2003, inculpatul nu se afla în Slobozia ci la un tratament în București precum și condițiile meteo nefavorabile traficului ce făceau imposibilă deplasarea inculpatului la orele reținute în actul de acuzare și de instanță nu au fost reținute de instanța de apel ca făcând dovada imposibilității întâlnirii inculpatului cu denunțătorul în zilele și la orele indicate de denunțător.

Instanța a apreciat că, în ce privește experimentul extrajudiciar efectuat la solicitarea inculpatului, prin care se stabilește timpul necesar pentru deplasarea de la București la Slobozia, acesta nu poate fi acceptat ca probă, dat fiind că nu pot fi reconstituite condițiile meteorologice și de trafic din zilele respective.

Având în vedere susținerile denunțătorului, în sensul că în dimineața

zilei de 16 decembrie 2003, mai înainte de a se deplasa din București la Slobozia, a ridicat din contul SC J.R.C.T.SRL București, al cărui administrator era, suma de 29.900.000 lei, instanța de apel a admis cererea formulată de inculpat și a solicitat Băncii Comerciale Române, sucursala Libertății București, să comunice ora efectuării acestei tranzacții.

Prin adresa nr. 2970 din 3 ianuarie 2007 (fila 167 dosar apel) Banca Comercială Române, sucursala Libertății București, a comunicat că în baza de date există doar data, nu și ora efectuării tranzacției, în consecință, inculpatul nu a putut combate susținerile denunțătorului, în sensul că operațiunea bancară s-a efectuat în dimineața zilei de 16

decembrie 2003, iar până în jurul orei 11

acesta a avut timp să ajungă în

localitatea Drajna, situată la aproximativ 100 km de București, unde s-a întâlnit cu inculpatul.

Se reține că, întrucât denunțul a fost făcut după câteva luni, este normal ca denunțătorul să nu poată indica decât cu aproximație orele la care s-au consumat faptele, iar faptul că suma scoasă de denunțător din contul SC J.R.S.T. SRL nu a fost folosită în interesul societății, ci a fost dată inculpatului, ar putea constitui, așa cum corect s-a susținut prin motivele de apel, temei pentru atragerea răspunderii penale a

denunțătorului, dar acest aspect nu are nicio relevanță în prezenta cauză.

Pentru aceste considerente, Curtea reține că inculpatul a săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată, astfel că este neîntemeiat motivul de apel care vizează achitarea sa în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., conchizându-se că fapta săvârșita de inculpat, în modalitatea și împrejurările mai sus arătate, întrunește atât în ceea ce privește conținutul obiectiv, cât și sub aspectul laturii subiective, elementele constitutive ale infracțiunii de tracic de influență prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000.

S-a mai reținut că, din probele administrate în cauză rezultă că în discuțiile purtate cu denunțătorul C.J., inculpatul, care era agent de poliție la IPJ Ialomița, i-a format acestuia convingerea că are influență și că va interveni la funcționarii din cadrul instituției în care lucrează, din cadrul Serviciului de Medicină Legală și Parchetului, pentru falsificarea

rezultatului alcoolemiei, neîntocmirea dosarului penal și reducerea duratei

de suspendare a permisului de conducere, iar împrejurarea că inculpatul nu a nominalizat funcționarii la care va interveni este lipsită de relevanță, deoarece pentru existența infracțiunii de trafic de influență este suficientă referirea la instituțiile ai căror funcționari au ca atribuții de serviciu actele ce constituie obiectul intervenției, concluzionându-se că este neîntemeiat și motivul de apel formulat de inculpat, vizând achitarea sa în temeiul

art. 11

pct. 2 lit. a), în referire la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

S-a reținut că nu este fondat nici motivul de apel al Parchetului, în sensul că pedeapsa aplicată inculpatului este prea blândă, apreciind că prima instanță a efectuat o corectă individualizare a pedepsei, fiind pe deplin respectate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv, gradul ridicat de pericol social al infracțiunii, împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, precum și de aspectele referitoare la persoana inculpatului, care este căsătorit, nu are antecedente penale și are studii superioare; având totodată, în vedere, poziția procesuală nesinceră a inculpatului, care nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii, se apreciază că în mod corect prima instanță a considerat că scopul și funcțiile pedepsei, prevăzute de art. 52 C. pen., ar putea fi atinse prin aplicarea unei pedepse situată la limita minimă prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, cu executarea prin privare de libertate.

În ce privește motivul de apel invocat de parchet, care vizează omisiunea primei instanțe, de a dispune luarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor inculpatului, Curtea apreciază că dispozițiile art. 20 din Legea nr. 78/2000 trebuie coroborate cu dispozițiile art. 163 alin. (6) lit. b) C. proc. pen., potrivit cărora luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie doar „în cazul în care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă", însă, întrucât persoana vătămată (denunțătorul C.J.) are capacitate de exercițiu deplină și nu a solicitat luarea măsurilor asigurătorii, nici în cursul urmăririi penale și nici în faza judecății, nu poate fi imputată instanței neluarea acestor măsuri.

Se apreciază ca fiind întemeiată critica formulată de parchet, privind

greșita aplicare a pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor părintești și a dreptului de a fi tutore sau curator, prevăzute de art. 64 lit. d) și e) C. pen., reținând că, întrucât infracțiunea săvârșită de inculpat este o infracțiune de corupție, care nu are legătură cu exercitarea drepturilor părintești, nu este justificată decăderea inculpatului din exercitarea acestor drepturi și nici din exercitarea dreptului de a fi tutore sau curator, urmând a fi înlăturată dispoziția privind aplicarea pedepsei accesorii

prev. de

art. 64 lit. d) și e) C. pen., sub acest ultim aspect, fiind fondat și apelul declarat de inculpatul P.M., căruia i se creează o situație favorabilă prin înlăturarea pedepsei accesorii.

Pentru motivele arătate, prin decizia penală nr. 21 A din 2 februarie 2007, Curtea de Apel Galați, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați și de inculpatul P.M. în sensul înlăturării dispozițiilor art. 64 lit. a) și e) C. pen. privind interzicerea acestor drepturi, menținând celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție -Serviciul Teritorial Galați și inculpatul P.M.

Parchetul, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385

pct. 14 și 18 C. proc. pen. a criticat hotărârea sub aspectul individualizării pedepsei și al neaplicării prevederilor art. 20 din Legea nr. 78/2000.

Cu privire la pedeapsa aplicată, se motivează în sensul că pericolul social concret al faptei comise de inculpat este reliefat atât de modalitatea în care a fost comisă, calitatea inculpatului, cât și natura infracțiunii ce a făcut obiectul cercetărilor.

Relațiile sociale protejate de lege prin incriminarea unor fapte de

acest gen, ca fapte de corupție sunt cele referitoare la buna desfășurare a

atribuțiilor de serviciu, activitate de a cărei bună desfășurare este incompatibilă cu suspiciunea că funcționarii pot fi influențați, în exercitarea atribuțiilor lor, de persoane care au influentă reală sau presupusă asupra lor.

Mai mult decât atât, gravitatea unor fapte de natura celor deduse judecății este reliefată de incriminarea acestora într-o lege specială, cu consecința modificării limitelor de pedeapsă prevăzută de lege, în sensul majorării, în ambele condiții a maximului special, în sensul că potrivit prevederilor art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr .78/2000, text de lege reținut la încadrarea juridică a faptei comise de inculpatul P.M., maximul pedepsei prevăzut de art. 257 C. pen., se majorează cu 2 ani, prin urmare, în mod nejustificat, instanțele de judecată, de fond și de apel nu au dat eficiență la individualizarea pedepsei, tuturor criteriilor legale, raportate la limitele de pedeapsă prevăzute de lege, manifestând o atitudine neexigentă la stabilirea pedepsei. Se mai subliniază că, inculpatul nu a recunoscut fapta reținută în sarcina sa, încercând pe parcursul urmăririi penale influențarea martorului-denunțător, în vederea relatării unei alte situații de fapt, favorabile, cu consecința înlăturării răspunderii penale, aspect reținut și în motivarea hotărârii instanței de apel care învederează atitudinea oscilantă a inculpatului, cu prilejul audierii, cu privire la aspectele esențiale ale cauzei, respectiv întâlnirea și cunoașterea martorului-denunțător, convorbirile telefonice dintre cei doi, precum și atitudinea nesinceră a inculpatului, încercarea acestuia de a găsi „o cale amiabilă" prin obținerea unei soluții de neurmărire penală.

Cu privire la faptul că instanța nu a luat măsura asiguratorie la care era obligată, potrivit dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 78/2000 coroborate cu art. 163 alin. (6) lit. b) C. proc. pen. se arată că aceasta echivalează cu nepronunțarea asupra acestui aspect.

Inculpatul P.M. a criticat decizia, invocând ca motive de casare dispozițiile art. 385

pct. 10, 18 și 21 C. proc. pen.

În principal, a solicitat casarea sentinței și deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât soluționarea cauzei s-a făcut cu citarea necorespunzătoare a părții vătămate C.J., constituită parte civilă. în subsidiar, a solicitat achitarea în temeiul

art. 11

pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. întrucât fapta nu există, sau în temeiul

art. 11

pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii. Înalta Curte, examinând cauza, în raport de motivele invocate, cât și din oficiu constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente :

Din examinarea motivelor de recurs invocate în scris și susținute cu

ocazia dezbaterilor consemnate în practicaua hotărârii se constată că, atât

parchetul cât și inculpatul au reiterat criticile din apel (cu excepția criticii privitoare la pedeapsa accesorie, critică admisă în apel) motiv pentru care motivele de recurs nu vor mai fi reluate în detaliu. Luând în discuție mai întâi recursul declarat de inculpat, având în vedere cazurile de casare invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins.

Primul motiv de recurs întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 385

pct. 21 C. proc. pen. prin care se solicită admiterea recursurilor, casarea deciziei atacate și a sentinței de fond și trimiterea cauzei spre „o completă și competentă soluționare la instanța de fond deoarece în fazele procesuale precedente soluționarea cauzei s-a făcut fără citarea corespunzătoare a părții vătămate", constituită parte civilă este nefondat, întrucât astfel cum s-a reținut și de instanța de fond și respectiv apel, în mod corect denunțătorul C.J. a fost citat și audiat în calitate de martor și nu în calitate de parte vătămată, constituită parte civilă.

Aceasta, întrucât, denunțătorul, în cazul infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, nu are în procesul penal calitatea de parte vătămată sau de parte civilă, în sensul dat de dispozițiile art. 24 C. proc. pen., denunțătorul fiind autorul unei fapte penale exonerat de răspundere penală în condițiile alin. (2) al art. 6 din Legea nr. 78/2000. Pentru acest motiv, obligația autorului traficului de influență de a restitui denunțătorului banii, valorile sau bunurile date pentru cumpărarea influenței nu are caracterul unei reparări a pagubei cauzate prin infracțiune în sensul art. 14 C. proc. pen.

Nici cel de-al doilea motiv de recurs prin care s-a invocat incidența cazurilor de casare prevăzute de art. 385

pct. 10 și 18 C. proc. pen. nu este fondat. Invocând aceste cazuri de casare, inculpatul a solicitat achitarea în temeiul

art. 11

pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., susținând că fapta nu există sau achitarea în temeiul

art. 11

pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., deoarece îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii.

Potrivit art. 385

pct. 10 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse

casării când instanța nu s-a pronunțat cu privire la unele probe administrate, ori asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului.

Pentru a ne afla în ipoteza acestui caz de casare, trebuie să existe o

„omisiune esențială", adică mai întâi omisiunea să fie cu privire la examinarea de către instanță a unor probe sau cereri iar în al doilea rând, omisiunea să fie de natură a afecta interesele legitime ale unei părți și implicit de a influența soluția procesului.

Or, este de observat că instanțele manifestându-și rolul activ, au administrat toate probele necesare aflării adevărului atât din oficiu cât și la cererea părților, probele fiind examinate și apreciate în spiritul dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen.

Nu s-a omis pronunțarea asupra vreunei cereri sau asupra examinării vreunei probe administrate, toate apărările inculpatului fiind analizate în raport de probatoriul administrat în cauză, astfel cum rezultă din ampla motivare a deciziei.

De altfel, inculpatul, deși invocă ca temei al casării pct. 10 al art. 385

, nu indică expres care este „omisiunea esențială" în sensul textului mai sus citat ci face o analiză proprie a probelor din dosar spre a-și demonstra nevinovăția.

Motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 385

pct. 18 C. proc. pen. potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau condamnare, de asemenea nu poate fi primit.

În conformitate cu textul mai sus citat, există eroare gravă de fapt atunci când situația de fapt reținută prin hotărâre este contrară probelor administrate.

Pentru a fi incidente aceste dispoziții legale, eroarea de fapt trebuie să fie gravă, respectiv să fi influențat asupra soluției pronunțată în cauză și să fie vădită, neîndoielnică.

În speță, nu suntem în prezența unei erori grave de fapt, astfel cum susține inculpatul, din probele administrate în cauză rezultând fără dubiu că inculpatul a săvârșit infracțiunea de trafic de influență, constând în aceea că a pretins și primit de la denunțătorul C.J. sumele de 1.000 Euro, 200 dolari și 35.000.000 lei, lăsând să se creadă că în calitatea sa de agent de poliție la I.P.J. Ialomița are influență asupra funcționarilor polițiști - din cadrul I.P.J. Ialomița - din cadrul Serviciului de Medicină Legală Ialomița, pentru a determina reducerea perioadei de suspendare de 3 luni a permisului de conducere al denunțătorului C.J., diminuarea valorii alcoolemiei sau a netrimiterii acestuia în judecată, pentru o infracțiune la legea circulației.

Situația de fapt reținută de instanțe confirmă probele administrate în cauză, probe care fiecare în parte au fost examinate în raport de apărările făcute de inculpat, acestea fiind următoarele (fără a mai indica ce anume se dovedește prin fiecare probă, acest aspect fiind în detaliu motivat de instanța de fond și apel): declarațiile denunțătorului C.J., declarațiile martorilor audiați atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței, listingul apelurilor telefonice din perioada decembrie 2003 -februarie 2004, proces-verbal din 1 octombrie 2004 privind verificarea listelor detaliate ale apelurilor telefonice efectuate de la posturile telefonice mobile ale inculpatului P.M. și ale denunțătorului C.J., cu martorii P.V., G.Ș. și M.I., notă privind convorbirile ambientale purtate la data de 11 septembrie 2004 adresa nr. 46523 din 27 septembrie 2004 a B.C.R.

Toate aceste probe administrate în scopul aflării adevărului, au fost examinate de instanțe, iar la aprecierea lor nu s-a omis examinarea unora sau altora, așa încât această omisiune să influențeze soluția dată în cauză.

Instanțele au avut în vedere toate apărările inculpatului, admițând probe în acest sens, iar înlăturarea apărărilor s-a făcut temeinic motivat, pentru fiecare susținere în parte.

Recursul parchetului este nefondat sub aspectul ambelor critici.

Astfel, este greșită susținerea parchetului în sensul că instanțele nu s-au pronunțat cu privire la luarea măsurii asigurătorii, întrucât astfel cum este de observat (chiar din motivarea recursului se reține că instanța de apel a respins acest motiv) instanța s-a pronunțat asupra acestui motiv de apel al parchetului prin respingerea lui având în vedere dispozițiile art. 20 din Legea nr. 78/2000 coroborate cu dispozițiile art. 163 alin. (6) lit. b) C. proc. pen.

Este nefondată și critica parchetului cu privire la individualizarea pedepsei, real fiind că pericolul social al faptei săvârșită de inculpat este ridicat, dat fiind atât de natura infracțiunii, de modalitatea în care a fost săvârșită, dar și de calitatea inculpatului și nu în ultimul rând de atitudinea acestuia pe parcursul procesului penal.

Înalta Curte apreciază că instanțele au dat eficiență tuturor criteriilor

prevăzute la art. 72 C. pen. privind individualizarea pedepsei și că pedeapsa aplicată prin cuantum și mod de executare este în măsură să realizeze scopul prevăzut de legiuitor astfel cum este circumscris în dispozițiile art. 52 C. pen.

Examinând din oficiu cauza nu se constată motive care să conducă

la casarea hotărârii, astfel că în temeiul art. 385

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

va respinge recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Galați și de inculpatul P.M., cu obligarea recurentului intimat inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.