ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2254/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC B.I.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta CNCF C.F.R. SA ca în principal să se pronunțe o hotărâre judecătorească în vederea suplinirii acordului de voință al pârâtei pentru constituirea aportului în natură, la capitalul social al SC S. SA, cu terenul situat în București. În subsidiar, a solicitat obligarea pârâtei la constituirea aportului în natură cu terenul de la adresa menționată anterior. Reclamanta a mai solicitat ca pârâta să fie obligată să-i predea certificatul de proprietate sau, în subsidiar, să fie obligată pârâta să înscrie pe numele SC S. SA terenul care formează obiectul certificatului de proprietate.

În susținerea acțiunii reclamanta a arătat în esență, că SC S. SA a fost filiala pârâtei și că în urma procesului de privatizare, SC B.I.L. a devenit proprietara tuturor acțiunilor SC S. SA. A mai susținut că pârâta s-a obligat prin contractul de vânzare - cumpărare de acțiuni să obțină certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului și să aducă acest teren ca aport la capitalul social, obligație pe care nu și-a îndeplinit-o. Sentința Tribunalului București. Prin sentința nr. 10789 din 1 octombrie 2007, prima instanță a admis excepția lipsei concilierii prealabile și ca urmare a respins acțiunea. Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut că nu au fost respectate prevederile art. 7201 C. proc.

civ. întrucât din corespondența purtată de părți nu rezultă că reclamanta ar fi convocat-o pe pârâtă în vederea soluționării pretențiilor deduse judecății pe calea concilierii prealabile. Apelul reclamantei SC B.I.L. Sentința pronunțată de Tribunalul București la data de 1 octombrie 2007 a fost apelată de reclamantă și întrucât nu au fost depuse motivele pe care s-a întemeiat apelul, Curtea de Apel București a analizat sentința în conformitate cu dispozițiile art. 292 alin. (2) C. proc. civ. Decizia Curții de Apel București. Prin Decizia nr. 630/2007, apelul reclamantei a fost admis, sentința nr. 10789 din 1 octombrie 2007 a fost desființată, iar cauza a fost trimisă pentru rejudecare. Pentru a decide astfel instanța de apel a reținut că norma prevăzută de art. 7201 C. proc.

civ., are ca scop o posibilitate acordată părților, ca anterior sesizării instanței, să încerce să stingă un litigiu înainte de a face cheltuieli suplimentare cu taxele judiciare. În speță, a mai reținut Curtea, părțile și-au comunicat reciproc pretențiile și apărările fiecare exprimându-și poziția față de solicitarea de aportare la capitalul social al SC S. SA a terenului în discuție. În consecință instanța a apreciat că nu era necesară o nouă întâlnire expresă pentru a se consemna în scris ceea ce părțile exprimaseră deja prin corespondența purtată. Recursul declarat de pârâta CNCF C.F.R. SA. Recurenta a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru a susține că decizia instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

Potrivit recurentei instanța de apel a interpretat procedura concilierii prealabile prevăzută de art. 7201 C. proc. civ. drept o posibilitate și nu o obligativitate prevăzută de o normă imperativă. Legiuitorul, a mai susținut recurenta, nu a lăsat la latitudinea părții interesate sau a ambelor părți să aprecieze dacă efectuează sau nu procedura prealabilă, ci a condiționat sesizarea instanței de îndeplinirea ei. În acest sens a citat art. 109 alin. (2) C. proc. civ. și decizia Curții Constituționale nr. 335 din 16 septembrie 2004 prin care s-a reținut că această procedură a concilierii prealabile nu restrânge exercițiul dreptului la acțiune. Recurenta s-a referit și la prevederile art. 7201 C. proc.

civ. apreciind că litigiul își are izvorul într-o activitate ce are legătură cu privatizarea și ca atare trebuie respectată procedura prevăzută de art. 7201 C. proc. civ. Faptul că reclamanta nu a efectuat concilierea directă, conform autoarei recursului, nu poate să-i profite acesteia întrucât nimeni nu poate să obțină foloase invocând propria sa vină de a nu fi efectuat concilierea. În sprijinul acestei susțineri și a concluziei că se impune admiterea recursului și respingerea apelului reclamantei, recurenta s-a referit și la prevederile art. 108 alin. (4) C. proc. civ. Recursul este nefondat. Motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ. în temeiul căruia se poate cere modificarea unei hotărâri vizează situația „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.

Prin prisma acestui motiv recurenta a invocat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 7201 C. proc. civ., prin care s-a stabilit că „În procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte”. Din textul articolului pus în discuție de recurentă rezultă domeniul său de aplicare și anume, cauza să privească „procese și cereri în materie comercială”, iar aceste litigii să fie „evaluabile în bani”. Prin urmare nu este suficient ca litigiul să fie de natură comercială ci se cere ca acesta să fie evaluabil în bani, această ultimă cerință nefiind îndeplinită în speța dedusă judecății.

În al doilea rând trimiterea la art. 7201 C. proc. civ. prin care se stabilește competența de judecată a proceselor și cererilor în legătură cu desfășurarea activității în scopul privatizării prin înstrăinare de bunuri ori alte valori, precum și a litigiilor privind drepturile și obligațiile contractate în cadrul acestei activități, nu este de natură să ducă la concluzia că în orice situație procedura concilierii prealabile este obligatorie independent de conținutul cererii. Cu alte cuvinte, așa cum s-a arătat mai sus natura comercială a litigiului nu este suficientă pentru a atrage aplicarea art. 7201 C. proc. civ. Dincolo de aceste prevederi totuși instanța de apel a constatat că între părți a avut loc o corespondență cu scopul de a rezolva amiabil neînțelegerile ivite în legătură cu obligațiile asumate prin contractul de privatizare.

Or, în condițiile în care a fost sesizată instanța este evident că nu a existat o finalitate a scopului urmărit de legiuitor. În acest sens practica recurgând la interpretarea teleologică a stabilit constant că se urmărește prin aceste dispoziții „să se degreveze judecățile având ca obiect pretenții bănești” și celeritatea soluționării unor diferende. Din acest punct de vedere s-a reținut corect de către instanța de apel, în alți termeni, că procedura concilierii prealabile trebuie privită ca un mod de soluționare rapidă a neînțelegerilor dintre comercianți fără a apela la procedura judiciară care este mai complexă și mai lentă. Prin urmare, finalitatea dispozițiilor art. 7201 C. proc. civ. a fost atinsă întrucât dispozițiile respective urmăresc să pună părțile, anterior sesizării instanței, în situația de a discuta chestiunile care din simple neînțelegeri vor deveni litigioase fără să le oblige să dea finalitate concilierii, să aibă un anume rezultat.

Distinct de aspectul formal al acestor dispoziții trebuie reținut faptul că legiuitorul a cerut părților să încerce soluționarea litigiului folosind expresia „va încerca” astfel că nu va fi primită susținerea recurentei în legătură cu rigurozitatea acestei proceduri la care se referă art. 7201 C. proc. civ. Concluzia instanței de apel în legătură cu realizarea procedurii prealabile trebuie interpretată în contextul argumentelor aduse în sprijinul soluției în sensul că aprecierea realizării scopului acestei concilieri în raport de modul cum a fost abordat de părți este la îndemâna instanței care trebuie să aibă în vedere accesul la judecată fără a se înțelege prin aceste argumente că au fost negate respectivele proceduri, care, în orice caz, sunt anterioare sesizării instanței.

După cum se poate observa din citatul dat de recurentă cu referire la Decizia nr. 355/2004 a Curții Constituționale, însăși Curtea a apreciat că aceasta (concilierea prealabilă) este o modalitate eficientă de a preveni exercitarea abuzivă a drepturilor subiective în detrimentul altor titulari de drepturi care în egală măsură sunt ocrotite. Cu alte cuvinte, Curtea Constituțională a avut în vedere scopul acestei proceduri subliniind faptul esențial care constă în apărarea drepturilor subiective în egală măsură, or acest lucru nu se poate realiza dând efecte aspectelor formale și nu celor de conținut și scop al dispozițiilor care le protejează. În fine, în contextul arătat nu au fost încălcate dispozițiile art. 109 alin. (2) și art. 108 alin. (4) C. proc.

civ., întrucât nu s-a pricinuit prin propriul fapt al intimatei neregularități ale actelor de procedură cu atât mai mult cu cât nu doar natura cauzei atrage aplicarea art. 7201 C. proc. civ. ci și obiectul ei. Având în vedere și faptul că nu este vorba de o restrângere a aplicării dispozițiilor legale privind concilierea prealabilă, conform art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta CNCF C.F.R. SA București împotriva Deciziei nr. 630 din 19 decembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 iunie 2008.