ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2254/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamanta SC B.I.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta CNCF C.F.R.

SA ca în principal să se pronunțe o hotărâre judecătorească în vederea

suplinirii acordului de voință al pârâtei pentru constituirea aportului în

natură, la capitalul social al SC S. SA, cu terenul situat în București. În

subsidiar, a solicitat obligarea pârâtei la constituirea aportului în natură cu

terenul de la adresa menționată anterior.

Reclamanta a mai solicitat ca pârâta să fie

obligată să-i predea certificatul de proprietate sau, în subsidiar, să fie

obligată pârâta să înscrie pe numele SC S. SA terenul care formează obiectul

certificatului de proprietate. În susținerea acțiunii reclamanta a arătat în

esență, că SC S. SA a fost filiala pârâtei și că în urma procesului de

privatizare, SC B.I.L. a devenit proprietara tuturor acțiunilor SC S. SA. A mai

susținut că pârâta s-a obligat prin contractul de vânzare - cumpărare de

acțiuni să obțină certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra

terenului și să aducă acest teren ca aport la capitalul social, obligație pe

care nu și-a îndeplinit-o.

Sentința Tribunalului București.

Prin sentința nr. 10789 din 1 octombrie 2007,

prima instanță a admis excepția lipsei concilierii prealabile și ca urmare a

respins acțiunea. Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut că nu

au fost respectate prevederile art. 7201 C. proc. civ. întrucât din

corespondența purtată de părți nu rezultă că reclamanta ar fi convocat-o pe pârâtă

în vederea soluționării pretențiilor deduse judecății pe calea concilierii

prealabile.

Apelul reclamantei SC B.I.L.

Sentința pronunțată de Tribunalul București

la data de 1 octombrie 2007 a fost apelată de reclamantă și întrucât nu au fost

depuse motivele pe care s-a întemeiat apelul, Curtea de Apel București a

analizat sentința în conformitate cu dispozițiile art. 292 alin. (2) C. proc.

civ.

Decizia Curții de Apel București.

Prin Decizia nr. 630/2007, apelul reclamantei

a fost admis, sentința nr. 10789 din 1 octombrie 2007 a fost desființată, iar

cauza a fost trimisă pentru rejudecare. Pentru a decide astfel instanța de apel

a reținut că norma prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., are ca scop o

posibilitate acordată părților, ca anterior sesizării instanței, să încerce să

stingă un litigiu înainte de a face cheltuieli suplimentare cu taxele

judiciare. În speță, a mai reținut Curtea, părțile și-au comunicat reciproc

pretențiile și apărările fiecare exprimându-și poziția față de solicitarea de

aportare la capitalul social al SC S. SA a terenului în discuție. În consecință

instanța a apreciat că nu era necesară o nouă întâlnire expresă pentru a se consemna

în scris ceea ce părțile exprimaseră deja prin corespondența purtată.

Recursul declarat de pârâta CNCF C.F.R. SA.

Recurenta a invocat motivul prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ. pentru a susține că decizia instanței de apel a fost dată

cu aplicarea greșită a legii. Potrivit recurentei instanța de apel a

interpretat procedura concilierii prealabile prevăzută de art. 7201 C. proc.

civ. drept o posibilitate și nu o obligativitate prevăzută de o normă

imperativă. Legiuitorul, a mai susținut recurenta, nu a lăsat la latitudinea

părții interesate sau a ambelor părți să aprecieze dacă efectuează sau nu

procedura prealabilă, ci a condiționat sesizarea instanței de îndeplinirea ei.

În acest sens a citat art. 109 alin. (2) C. proc. civ. și decizia Curții

Constituționale nr. 335 din 16 septembrie 2004 prin care s-a reținut că această

procedură a concilierii prealabile nu restrânge exercițiul dreptului la

acțiune.

Recurenta s-a referit și la prevederile art. 7201

C. proc. civ. apreciind că litigiul își are izvorul într-o activitate ce are

legătură cu privatizarea și ca atare trebuie respectată procedura prevăzută de art.

7201 C. proc. civ. Faptul că reclamanta nu a efectuat concilierea directă,

conform autoarei recursului, nu poate să-i profite acesteia întrucât nimeni nu

poate să obțină foloase invocând propria sa vină de a nu fi efectuat

concilierea. În sprijinul acestei susțineri și a concluziei că se impune admiterea

recursului și respingerea apelului reclamantei, recurenta s-a referit și la

prevederile art. 108 alin. (4) C. proc. civ.

Recursul este nefondat.

Motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C.

proc. civ. în temeiul căruia se poate cere modificarea unei hotărâri vizează

situația „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată

cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.

Prin prisma acestui motiv recurenta a invocat

aplicarea greșită a dispozițiilor art. 7201 C. proc. civ., prin care s-a

stabilit că „În procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani,

înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca

soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte”.

Din textul articolului pus în discuție de

recurentă rezultă domeniul său de aplicare și anume, cauza să privească „procese

și cereri în materie comercială”, iar aceste litigii să fie „evaluabile în

bani”.

Prin urmare nu este suficient ca litigiul să

fie de natură comercială ci se cere ca acesta să fie evaluabil în bani, această

ultimă cerință nefiind îndeplinită în speța dedusă judecății.

În al doilea rând trimiterea la art. 7201 C.

proc. civ. prin care se stabilește competența de judecată a proceselor și

cererilor în legătură cu desfășurarea activității în scopul privatizării prin

înstrăinare de bunuri ori alte valori, precum și a litigiilor privind

drepturile și obligațiile contractate în cadrul acestei activități, nu este de

natură să ducă la concluzia că în orice situație procedura concilierii

prealabile este obligatorie independent de conținutul cererii. Cu alte cuvinte,

așa cum s-a arătat mai sus natura comercială a litigiului nu este suficientă

pentru a atrage aplicarea art. 7201 C. proc. civ.

Dincolo de aceste prevederi totuși instanța

de apel a constatat că între părți a avut loc o corespondență cu scopul de a

rezolva amiabil neînțelegerile ivite în legătură cu obligațiile asumate prin

contractul de privatizare. Or, în condițiile în care a fost sesizată instanța este

evident că nu a existat o finalitate a scopului urmărit de legiuitor. În acest

sens practica recurgând la interpretarea teleologică a stabilit constant că se urmărește

prin aceste dispoziții „să se degreveze judecățile având ca obiect pretenții

bănești” și celeritatea soluționării unor diferende. Din acest punct de vedere

s-a reținut corect de către instanța de apel, în alți termeni, că procedura concilierii

prealabile trebuie privită ca un mod de soluționare rapidă a neînțelegerilor

dintre comercianți fără a apela la procedura judiciară care este mai complexă

și mai lentă.

Prin urmare, finalitatea dispozițiilor art. 7201

C. proc. civ. a fost atinsă întrucât dispozițiile respective urmăresc să pună

părțile, anterior sesizării instanței, în situația de a discuta chestiunile

care din simple neînțelegeri vor deveni litigioase fără să le oblige să dea

finalitate concilierii, să aibă un anume rezultat. Distinct de aspectul formal

al acestor dispoziții trebuie reținut faptul că legiuitorul a cerut părților să

încerce soluționarea litigiului folosind expresia „va încerca” astfel că nu va

fi primită susținerea recurentei în legătură cu rigurozitatea acestei proceduri

la care se referă art. 7201 C. proc. civ.

Concluzia instanței de apel în legătură cu

realizarea procedurii prealabile trebuie interpretată în contextul argumentelor

aduse în sprijinul soluției în sensul că aprecierea realizării scopului acestei

concilieri în raport de modul cum a fost abordat de părți este la îndemâna instanței

care trebuie să aibă în vedere accesul la judecată fără a se înțelege prin

aceste argumente că au fost negate respectivele proceduri, care, în orice caz,

sunt anterioare sesizării instanței. După cum se poate observa din citatul dat

de recurentă cu referire la Decizia nr. 355/2004 a Curții Constituționale,

însăși Curtea a apreciat că aceasta (concilierea prealabilă) este o modalitate

eficientă de a preveni exercitarea abuzivă a drepturilor subiective în

detrimentul altor titulari de drepturi care în egală măsură sunt ocrotite. Cu alte

cuvinte, Curtea Constituțională a avut în vedere scopul acestei proceduri

subliniind faptul esențial care constă în apărarea drepturilor subiective în

egală măsură, or acest lucru nu se poate realiza dând efecte aspectelor formale

și nu celor de conținut și scop al dispozițiilor care le protejează.

În fine, în contextul arătat nu au fost

încălcate dispozițiile art. 109 alin. (2) și art. 108 alin. (4) C. proc. civ.,

întrucât nu s-a pricinuit prin propriul fapt al intimatei neregularități ale

actelor de procedură cu atât mai mult cu cât nu doar natura cauzei atrage aplicarea

art. 7201 C. proc. civ. ci și obiectul ei.

Având în vedere și faptul că nu este vorba de

o restrângere a aplicării dispozițiilor legale privind concilierea prealabilă,

conform art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta CNCF

C.F.R. SA București împotriva Deciziei nr. 630 din 19 decembrie 2007 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20

iunie 2008.