ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prin plângerea înregistrată la data de 22 ianuarie 2008 la Înalta Curte de Casație și Justiție, persoana vătămată SC A. U. BUCUREȘTI SA a contestat rezoluția nr. 336/P/2007 din 12 noiembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică prin care, în baza art. 228 alin. (6) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimata judecător B.G.V. din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzută de art. 246 raportat la art. 248 1 C. pen. și art. 289 C. pen. Pentru a dispune această soluție, procurorul a reținut că, prin plângerea penală formulată, persoana vătămată A.U.

București SA a învederat faptul că prin pronunțarea hotărârilor judecătorești din data de 20 noiembrie 2006 (în dosarele cu nr. 14424/1/2006 și nr. 14333/1/2006 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal), cu știință, nu și-a îndeplinit obligațiile profesionale de aplicare și respectare a legii și a îndeplinit aceste obligații în mod defectuos cauzându-i un prejudiciu de 189.012,16 dolari S.U.A., întrucât deși au câștigat irevocabil un litigiu în care instanța a constatat dreptul de proprietate cu privire la terenul de 89.830 m.p.

nu au fost în măsură să-și exercite prerogativele dreptului de proprietate; totodată, persoana vătămată a învederat faptul că magistratul judecător „a falsificat un înscris oficial (cele două hotărâri judecătorești) cu prilejul întocmirii acestuia (respectiv cu prilejul pronunțării și motivării), prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului și prin omisiunea cu știință de a insera unele date sau împrejurări, acest lucru ducând la producerea de consecințe juridice grave în detrimentul societății.

Prin adresa înaintată secției de urmărire penală și criminalistică, urmare a solicitării cu nr. 336/P/2007 din 23 octombrie 2007, persoana vătămată a revenit asupra plângerii penale formulate, pe de o parte, majorând cuantumul prejudiciului suferit la suma de 378.024,32 dolari S.U.A., iar pe de altă parte solicitând tragerea la răspundere penală a magistratului - judecător pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 raportat la art. 248 1 C. pen., întrucât A.U. SA nu este o instituție publică; totodată persoana vătămată a indicat în cuprinsul adresei și modalitatea de calculare a prejudiciului. Pe baza actelor premergătoare efectuate în cauză, procurorul a reținut că prin decizia nr. 3329 din 10 octombrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis recursul formulat de SC A.U.

București SA și s-a dispus anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M09 nr. 0733 din 4 aprilie 2000 emis de Ministerul Transporturilor Construcției și Turismului în ceea ce privește o suprafață de 89.830 m.p., precum și obligarea acestuia la eliberarea în favoarea A.U. București SA a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului pentru respectiva suprafață. La data de 25 octombrie 2006, la registratura Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost primită cererea de revizuire formulată de S.N.A.I. Aurel Vlaicu București Băneasa SA împotriva deciziei nr. 3329 din 16 octombrie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Cererea a fost înregistrată pe rolul secției de contencios administrativ și fiscal sub nr. 14424/1/2006 iar, în urma repartizării aleatorii în sistem informatic, a primit termenul de judecată la data de 23 ianuarie 2007, la completul C1 format din judecătorii A.D., C.B. și D.l.V. La data de 26 octombrie 2006, la registratura Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost primită și cererea de revizuire formulată împotriva aceleiași decizii de către Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, intimată în ambele cauze fiind persoană vătămată A.U. București SA. Conform rezoluției înscrise de președintele secției, magistrat judecător B.G., cererea de revizuire formulată de M.T.C.T. a fost atașată la dosarul inițial înregistrat sub nr. 14424/1/2006.

Prin plângerea penală formulată, persoana vătămată a învederat faptul că, în mod greșit, această cerere a fost atașată la dosarul format anterior ca urmare a cererii de revizuire înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție de S.N.A.I. Aurel Vlaicu București - Băneasa S.A., întrucât reprezenta o cerere de chemare în judecată distinctă și nu o cerere de intervenție. Referitor la acest aspect, procurorul a reținut că verificările realizate de inspectorii din cadrul C.S.M. – C.D.J. au relevat faptul că dosarul nr. 14424/1/2006 a fost introdus în sistemul informatic, în vederea repartizării aleatorii pe complete și a stabilirii primului termen de judecată, în data de 27 octombrie 2006. Cererea de revizuire formulată de S.N.A.I.

Aurel Vlaicu București - Băneasa nu a fost repartizată aleatoriu în ziua înregistrării la instanță și nici în ziua imediat următoare, însă aceasta nu reprezintă o încălcare a dispozițiilor legale privitoare la repartizarea aleatorie a cauzelor în lipsa unei prevederi exprese care să indice termenul înlăuntrul căruia să se procedeze la distribuirea în sistem informatic a dosarelor. În acest sens, dispozițiile art. 95 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești nu prevede decât obligativitatea înregistrării și repartizării dosarelor în ordinea sosirii lor la instanță, fără nici o precizare cu privire la termenul de distribuire după data înregistrării. Pornind de la aceste considerente, inspectorii din cadrul C.S.M.

au concluzionat că, prin repartizarea dosarului 14424/1/2006 la două zile de la data înregistrării sale în evidențele instanței, nu au fost încălcate dispozițiile referitoare la repartizarea aleatorie a cauzelor. Prin plângerea penală formulată persoana vătămată a învederat și nerespectarea prevederilor art. 95 din Regulamentul de Ordine interioară a instanțelor judecătorești, prin aceea că, din dispoziția intimatei - judecător B.G., cererea de revizuire formulată de M.T.C.T. a fost atașată la dosarul nr. 14424/1/2006, deși respectiva cerere nu avea un caracter incidental pentru a fi judecată în cadrul aceluiași dosar. Și referitor la acest aspect, procurorul a reținut că verificările întreprinse de inspectorii din cadrul C.S.M.

au relevat faptul că prin adoptarea sistemului de distribuire aleatorie s-a urmărit ca repartizarea dosarelor să nu fie dictată de influențe exterioare și să nu profite nici uneia dintre părți. Chiar și în ipoteza în care cererea de revizuire formulată de M.T.C.T. ar fi fost înregistrată separat și repartizată aleatoriu pe complete de judecată, aceasta ar fi revenit spre soluționare tot completului desemnat să judece dosarul nr. 14424/1/2006, ca instanță inițial investită în sensul dispozițiilor art. 164 alin. (3) C. proc. civ. Măsura dispusă a urmărit deopotrivă comprimarea procedurii și o mai bună administrare a justiției și a profitat tuturor părților implicate în proces, evitându-se formularea unor cereri iminente de conexare la dosarul inițial.

Pe de altă parte, măsura dispusă de președintele secției nu a concretizat dispoziția sa arbitrară ci procedeul utilizat de instanțe în situația în care se formulează mai multe cereri de revizuire împotriva aceleiași decizii, cereri care se înregistrează sub același număr de dosar și primesc o singură repartizare aleatorie. La înregistrarea dosarului, primul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 23 ianuarie 2007, iar la data de 1 noiembrie 2006 au fost emise citațiile pentru părțile implicate în proces, citație care ar fi fost primită de partea vătămată în data de 6 noiembrie 2006. În data de 2 noiembrie 2006, la registratura Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost depusă cererea revizuientei S.N.A.I.

Aurel Vlaicu București - Băneasa prin care se solicita stabilirea unui termen urgent pentru soluționarea cererii de suspendare provizorie formulată în temeiul art. 403 alin. (4) C. proc. civ., și care forma obiectul dosarului 14424/1/2006. La aceeași dată, conform rezoluției înscrise de judecător B.G., în calitate de președinte a secției de contencios administrativ, s-a stabilit termen în camera de consiliu, fără citarea părților, pentru data de 14 noiembrie 2006, la completul desemnat să soluționeze cererea de revizuire în data de 23 ianuarie 2007. La data de 14 noiembrie 2006, în prezența reprezentanților persoanei vătămate (în calitate de intimată), instanța a ridicat excepția nelegalității învestirii având în vedere dispozițiile art. 403 alin. (4) C. proc.

civ. și a luat act de depunerea de către revizuienta S.N.A.I. Aurel Vlaicu București - Băneasa SA a taxei de timbru aferentă cererii. Prin încheierea pronunțată la data de 14 noiembrie 2006, instanța a dispus trimiterea cererii de suspendare provizorie a executării deciziei cu nr. 3329 din 10 octombrie 2006 președintelui secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, spre competentă soluționare.

Prin încheierea din ședința camerei de consiliu din 20 noiembrie 2006, pronunțată de magistratul - judecător B.G., în calitate de președinte al secției de contencios administrativ și fiscal, s-a dispus suspendarea provizorie a executării deciziei civile nr. 3329 din 10 octombrie 2006 până la soluționarea dosarului 14424/1/2006, cu termen de judecată la 23 ianuarie 2007. Un alt aspect învederat în plângerea penală formulată a avut în vedere înregistrarea dosarului cu nr. 14424/1/2006 și faptul că nu s-a stabilit termen pentru soluționarea cererii de suspendare provizorie a executării deciziei a cărei revizuire a fost solicitată de S.N.A.I. Aurel Vlaicu București - Băneasa. Verificările realizate de inspectorii din cadrul Comisiei de Disciplină pentru Judecători, au stabilit faptul că, la momentul înregistrării dosarului nr. 14424/1/2006, termenul fixat de 23 ianuarie 2007 privea soluționarea pe fond a cererilor de revizuire.

Prin cererea de revizuire formulată în cauză se solicitase suspendarea executării deciziei civile nr. 3329 din 10 octombrie 2006 a secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar până la soluționarea acestei cereri și suspendarea provizorie conform dispozițiilor art. 403 alin. (3) și (4) C. proc. civ. Întrucât era vorba de o cerere urgentă, aceasta trebuia soluționată cu precădere și necesita stabilirea unui termen în acest scop, astfel că cererea depusă de revizuienta S.N.A.I. Aurel Vlaicu București - Băneasa SA la data de 2 noiembrie 2006 a avut drept scop complinirea unei omisiuni a instanței care nu stabilise separat de fondul cauzei, un termen pentru soluționarea cererii de suspendare provizorie.

Astfel, în contradicție cu susținerile cuprinse în plângerea penală formulată de persoana vătămată, termenul din 14 noiembrie 2006 nu a concretizat o dispoziție de preschimbare a termenului inițial, ci a reprezentat o măsură necesară în vederea derulării procedurii. În acest context, decizia președintelui secției - judecător B. G., nu poate fi analizată în relație cu prevederile art. 153 alin. (3) C. proc. civ., neaplicabile în lipsa unui termen care să-i fi fost stabilit pentru soluționarea cererii accesorii fondului cauzei.

Totodată, procedura prevăzută pentru judecarea cererii de suspendare provizorie nu necesita citarea părților pentru termenele din data de 14 noiembrie 2006 și 20 noiembrie 2006. Un alt aspect învederat în cuprinsul plângerii penale formulate a constat în relevarea împrejurării că magistratul-judecător B.G.V., contrar dispozițiilor legale, în loc să transmită dosarul nr. 14424/1/2006 către completul de judecată ce urma să judece cererea de revizuire în data de 23 ianuarie 2007, pentru a judeca cu citarea părților cererea de preschimbare a termenului, a redactat o rezoluție pe această cerere, a stabilit ca termen data de 14 noiembrie 2006 și a dispus transmiterea dosarului către completul din 14 noiembrie 2006 în vederea judecării cererii de suspendare în camera de consiliu, fără citarea părților, încălcându-se astfel prevederile art. 99 alin. (8) din Hotărârea nr. 387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești și art. 153 alin. (3) C. proc.

civ. Referitor la aceste aspecte, verificările realizate de inspectorii din cadrul C.S.M. – C.D.J. au stabilit că cererea depusă de S.N.A.I. Aurel Vlaicu București - Băneasa SA nu avea valoarea unei solicitări de preschimbare a termenului inițial, ci de complinire a unei măsuri administrative. Un alt aspect învederat în cuprinsul plângerii penale formulate a vizat faptul că, imediat după ce persoana vătămată prin concluziile scrise depuse la dosar în data de 15 noiembrie 2006, a sesizat lipsa cauțiunii, în data de 16 noiembrie 2006, magistratul asistent din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție a luat legătura cu jurista S.N.A.I. București - Băneasa pentru a-i solicita plata cauțiunii și depunerea la dosar a documentelor doveditoare.

Persoana vătămată a susținut, raportat la aceste aspecte, faptul că atitudinea instanței a fost una părtinitoare, întrucât deși magistratul - judecător B.G. stabilise că soluționarea cererii de suspendare provizorie se va face fără citarea părților, totuși a luat legătura cu reprezentanții revizuientei S.N.A.I. București - Băneasa, solicitându-le complinirea lipsurilor de la dosar. Verificările realizate de inspectorii din cadrul C.S.M. au stabilit faptul că, odată cu depunerea cererii de stabilire a unui termen mai scurt pentru soluționarea cererii de suspendare provizorie, reprezentanții S.N.A.I. București - Băneasa au prezentat și copia recipisei de consemnare a cauțiunii de 5 mii. ROL aferente judecării cererii și, întrucât pentru soluționarea cauzei era necesară prezentarea la dosar a originalului recipisei de consemnare a cauțiunii, magistratul asistent șef, L.S., a luat legătura telefonic cu consilierul juridic al S.N.A.I.

București - Băneasa, aducându-i la cunoștința respectiva obligație procedurală. Discuția a fost consemnată în nota telefonică întocmită la data de 16 noiembrie 2006, care a fost atașată la dosarul nr. 14424/1/2006 iar, la data de 17 noiembrie 2006, la dosarul cauzei s-a depus cererea S.N.A.I. București Băneasa cu dovada achitării cauțiunii în original. Contrar susținerilor reprezentanților legali ai persoanei vătămate potrivit cărora atitudinea părtinitoare adoptată de magistratul B.G. a permis S.N.A.I. București - Băneasa să depună acte la dosar, ceea ce ar echivala cu citarea sa, verificările realizate au relevat faptul că în cadrul procedurilor nepublice nu există nici un impediment pentru instanța de a efectua un control sumar asupra îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru judecarea cererii cu care a fost investită.

În acest sens, dispozițiile art. 114 C. proc. civ., prevăd că, la primirea cererii de chemare în judecată, se va verifica dacă aceasta întrunește cerințele prevăzute de lege, iar când este cazul, se va pune în vedere reclamantului să completeze sau să modifice cererii și să depună copii certificate de pe toate înscrisurile pe care își întemeiază cererea. În cazurile prevăzute de lege, când partea datorează o sumă cu titlu de cauțiune, originalul recipisei se păstrează la grefă, având în vedere că suma se consemnează la dispoziția instanței, conform art. 723 1 C. proc. civ., în speță, cauțiunea datorată fusese achitată anterior termenului la care s-a soluționat cererea de suspendare provizorie, iar, din dispoziția președintelui secției, s-a solicitat doar depunerea originalului înscrisului, măsură ce trebuia luată încă de la înregistrarea cererii.

S-a concluzionat că această comunicare a acestui înscris nu echivalează cu o citare în fața instanței, pentru a se putea reține inechitatea procedurii. Totodată, la soluționarea cererii de suspendare provizorie S.N.A.I. București Băneasa nu a fost prezentă în fața judecătorului și nu a fost dezbătut fondul cererii; S.N.A.I. București - Băneasa nu a fost citată în instanță, procedura fiind aplicată față de toate părțile implicate în procedură. În ceea ce privește dosarul 14333/1/2006, acesta avea ca obiect contestația în anulare formulată de S.N.A.I. București - Băneasa împotriva deciziei civile nr. 3329 din 10 octombrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, atacată și pe calea revizuirii.

Contestația în anulare a fost primită la registratura instanței la data de 24 octombrie 2006, iar în urma repartizării în sistem informatic, aceasta a revenit spre soluționarea completului C4, cu primul termen de judecată la 19 ianuarie 2007. Prin contestația formulată, se solicita și suspendarea executării deciziei atacate, iar până la soluționarea acestei cereri, suspendarea provizorie, în condițiile art. 403 alin. (4) C. pen. civ. Și în această cauză, la data de 2 noiembrie 2006, S.N.A.I. Aurel Vlaicu București - Băneasa SA a depus, prin registratura instanței, o cerere prin care solicită stabilirea unui termen urgent în vederea soluționării cererii de suspendare provizorie, cu privire la care preciza că a formulat-o în cadrul contestației în anulare.

La aceeași dată, prin rezoluția președintelui secției de contencios administrativ și fiscal, s-a dispus ca cererea de suspendare provizorie să fie soluționată în conformitate cu prevederile art. 403 alin. (4) C. pen. civ. S-a reținut de către procuror că, și în cazul dosarului nr. 14333/1/2006, problematica ridicată în cuprinsul plângerii penale formulate de persoana vătămată este identică cu cea învederată în privința dosarului nr. 14424/1/2006. Un alt aspect la care persoana vătămată face referire în cuprinsul plângerii penale formulate, se referă la faptul că, prin încălcarea principiului autorității de lucru judecat, magistratul - judecător B.G. a dispus suspendarea provizorie a aceleiași decizii în două dosare diferite, iar pe de altă parte, cele două încheieri pronunțate sunt aberante din punct de vedere juridic cât și nemotivate.

Verificările realizate de inspectorii din cadrul C.S.M. au relevat faptul că cele două dosare priveau cereri de chemare în judecată diferite sub aspectul obiectului și al cauzei deduse judecății astfel încât, chiar dacă una din măsurile imediat obținute era identică în ambele cauze, nu s-a încălcat autoritatea de lucru judecat care presupunea îndeplinirea cumulativă a condițiilor cerute de art. 1201 C. civ. S-a mai menționat că nu poate fi acceptată susținerea privitoare la nemotivarea încheierilor pronunțate de judecător reținându-se că, în cuprinsul încheierilor, sunt expuse considerentele în fapt și în drept care au justificat pronunțarea soluției. Inspectorii C.S.M.

au mai relevat faptul că examinarea unei cauze nu poate fi efectuată în afara limitelor prevăzută de art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 conform cărora, orice verificare în legătură cu activitatea unui judecător sau procuror ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare, nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate prin hotărâri judecătorești, a căror desființare sau modificare nu poate fi obținută decât prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege, conform art. 17 din Legea nr. 304/2004.

Totodată, în interesul respingerii influențelor nepermise, hotărârile judecătorești sunt, în principiu, scoase de sub controlul unei autorități de supraveghere, independența judecătorului și supunerea sa numai legii fiind expres consacrate prin dispozițiile art. 124 alin. (3) din Constituție, controlul administrativ fiind permis doar pentru asigurarea desfășurării regulamentare a activității, forma exterioară de îndeplinire a sarcinilor de serviciu și celelalte chestiuni îndepărtate de esența activității jurisdicționale propriu-zise. Or, în speță, aspectele invocate se referă exclusiv la nemulțumirile petentei legate de rezolvarea ce a fost dată în cererile de suspendare provizorie a executării deciziei civile nr. 3329 din 10 octombrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a concluzionat că interpretarea probatoriului administrat, cu consecința stabilirii unei anume situații de fapt și a regulii de drept aplicabile, este în atribuția naturală a judecătorului iar instanța este suverană în aprecierea pe care o face, justețea măsurilor luate verificându-se tot într-un cadru jurisdicțional, hotărârea adoptată neputând fi supusă cenzurii unui organ administrativ. Adoptarea unei anume soluții nu poate fi apreciată drept o conduită necorespunzătoare a judecătorului, în lipsa oricăror indicii care să arate că decizia ar fi fost dată cu intenția de a încălca legea și de a decide, din motive străine de cauză, în favoarea sau în defavoarea uneia dintre părți. În finalul notei de inspecție întocmite de inspectorii din cadrul C.S.M., Comisia de disciplină pentru judecători, s-a concluzionat că nu sunt îndeplinite prevederile art. 99 lit. b), d) și h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

La data de 23 ianuarie 2007, magistratul-judecător B.G. a adresat C.S.M. o cerere de apărare a reputației profesionale în care a făcut numeroase referiri la aspectele învederate de persoana vătămată prin plângerea penală formulată. Astfel, a învederat că împotriva deciziei nr. 3329 din 10 octombrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-au formulat atât o contestație în anulare (obiect al dosarului 14333/2/2006) cât și două cerere de revizuire (obiect al dosarului nr. 14424/1/2006). Cele două dosare au fost repartizate aleatoriu la complete de judecată diferite, primind termen la 19 ianuarie 2007 și, respectiv, 23 ianuarie 2007. în ambele dosare, în afară de exercitarea căilor extraordinare de atac s-a solicitat atât suspendarea executării hotărârii atacate cât și suspendarea provizorie a executării acesteia până la soluționarea cererii de suspendare.

În nici unul dintre cele două dosare, părțile nu au solicitat preschimbarea termenului de judecată și nici nu a fost dispusă această măsură de magistratul B.G. În raport de cererea revizuientei S.N.A.I. București - Băneasa din 2 noiembrie 2006, de soluționare a cererii de suspendare provizorie a executării până la soluționarea cererii de suspendare, magistratul B.G., pe bază de rezoluție, a dispus fixarea termenului de judecată pentru data de 14 noiembrie 2006. Având în vedere principiul de drept conform căruia accesoriul urmează soarta principiului, principiul bunei administrări a justiției, precum și dispozițiile art. 96 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, cererea de suspendare provizorie a executării a fost atribuită completului desemnat aleatoriu pentru soluționarea cererii principale.

Mai mult, având în vedere caracterul urgent, potrivit legii, al judecării cererii de suspendarea provizorie, cauza a fost atribuită acestui complet pentru prima ședință de judecată imediat următoare față de data atribuirii, adică data de 14 noiembrie 2006. Potrivit dispozițiilor art. 403 alin. (4) C. proc. civ., invocate în conținutul cererii de suspendare provizorie, aceasta se dispune fără citarea părților. La termenul din 14 noiembrie 2006, în camera de consiliu și fără citarea părților, conform art. 403 alin. (4) C. proc. civ., în prezența părților care s-au prezentat, completul de judecată a dispus trimiterea cererii de suspendare provizorie spre competentă soluționare către președintele secției de contencios administrativ și fiscal.

În acest sens, instanța și-a întemeiat motivarea atât pe dispozițiile art. 403 alin. (4) C. proc. civ., care fac vorbire de competența președintelui instanței (secției) cât și pe interpretarea din 19 octombrie 2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, pct. 15 lucrarea nr. 137/1154/2006 conform căreia: „Plenul Consiliului a stabilit că, prin art. 403 alin. (4) C. proc. civ., s-a prevăzut o situație de excepție de la principiul repartizării aleatorii a dosarelor, în sensul că un anumit tip de cerere, suspendare provizorie a executării silite, este de competența exclusivă a președintelui instanței, repartizarea spre soluționare, în acest caz, fiind făcută de legiuitor, nefiind incidente nici dispozițiile art. 96 1 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.

Având în vedere soluția statuată de un complet de 3 judecători, magistratul B.G. a acceptat competența de soluționare a cererii de suspendare provizorie a executării și s-a pronunțat asupra ei prin încheierea din 20 noiembrie 2006. Pentru identitate de rațiune din punctul de vedere al competenței, totodată având în vedere cele statuate de completul de trei judecători în acest sens, magistratul - judecător B.G. s-a pronunțat și cu privire la cererea de suspendare provizorie formulată în dosarul având ca obiect contestația în anulare, iar soluționarea celor două cereri de suspendare provizorie prin două încheieri diferite de către președintele secției nu încalcă nici o dispoziție legală, fiind vorba de cereri formulate în dosare având obiecte diferite.

Judecarea celor două cereri de suspendare provizorie s-a realizat sub aspect procedural cu stricta respectare a dispozițiilor art. 403 alin. (4) C. proc. civ., respectiv în camera de consiliu și fără citarea părților. Prin cele două încheieri au fost admise cererile de suspendare provizorie, în motivare avându-se în vedere faptul că, în materia contenciosului administrativ, potrivit legii speciale, hotărârile irevocabile sunt titluri executorii iar executarea trebuie făcută în termen de cel mult 30 de zile. S-a reținut iminența executării și s-a constatat că sunt îndeplinite cerințele prevăzută de art. 403 alin. (4) C. proc. civ. Împotriva ambelor încheieri pronunțate în data de 20 noiembrie 2006, persoana vătămată SC A.U.

SA București, a formulat câte o cerere de „revocare-revenire”, care au fost soluționate tot de magistratul B.G., prin încheierile din 11 decembrie 2006, în motivare reținându-se faptul că potrivit art. 403 alin. (4) C. proc. civ., încheierea de suspendare provizorie nu este supusă nici unei căi de atac. Raportat la toate aceste considerente ale cauzei și având în vedere mai ales rezultatele verificărilor întreprinse de inspectorii din cadrul C.S.M., Comisia de disciplină pentru judecători referitoare la aceleași aspecte învederate de persoana vătămată drept temei al plângerii penale, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale întrucât faptele nu există. 2. Prin rezoluția nr. 15369/6349/2007 din 7 ianuarie 2008 a procurorului șef al secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 278 alin. (1) C. proc.

pen., s-a respins, ca nefondată, plângerea petentei împotriva rezoluției sus menționate, reținându-se în esență, aceeași motivare. 3. Prin plângerea adresată instanței în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., petentul a reiterat susținerile din plângerea penală și cea adresată procurorului ierarhic superior, solicitând desființarea rezoluției atacate întrucât soluțiile dispuse de intimata - magistrat sunt greșite, fiind dispuse în căi de atac inadmisibile, iar, pe de altă parte, măsurile administrative dispuse au încălcat dispozițiile din regulamentul de ordine interioară a instanțelor, fiind vădit părtinitoare.

Examinând actele premergătoare efectuate în dosarul nr. 336/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, Înalta Curte constată următoarele: Susținerile petentei în sensul că procurorul nu a efectuat nici un act de cercetare penală, ci și-a fundamentat rezoluția strict pe un act emis de C.S.M., preluând toate susținerile inspectorilor C.S.M., sunt întemeiate. Astfel, procurorul a preluat în mare parte constatările inspectorilor C.S.M. și explicațiile din cererea de apărare a reputației profesionale, formulată de intimata - judecător, fără a face o analiză proprie a elementelor constitutive ale infracțiunilor reclamate, concluzionând doar în dispozitivul rezoluției în sensul că faptele nu există.

În concret, prin această abordare, exclusiv disciplinară, a faptelor reclamate, procurorul a ignorat dispozițiile art. 94 din Legea nr. 303/2004 potrivit cărora magistrații răspund civil, disciplinar și penal, în condițiile legii, precum și cele ale art. 99 lit. h) din aceeași lege, potrivit cu care constituie abatere disciplinară exercitarea funcției, inclusiv nerespectarea normelor de procedură, cu rea- credință sau din gravă neglijență, dacă fapta nu constituie infracțiune. Din coroborarea celor două texte de lege, rezultă fără echivoc că inexistența unei forme a răspunderii, în speță cea disciplinară, nu exclude existenta celorlalte, evident dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de lege.

Cum procurorul a omis să se pronunțe, în condițiile arătate, asupra răspunderii penale ce poate fi antrenată în privința intimatei-magistrat, instanța va suplini această analiză, reținând următoarele: Aspectele privind atașarea cererii de revizuire formulată de M.T.C.T. la cererea de revizuire formulată de S.N.A.I. București - Băneasa SA (ce fusese prima înregistrată), urmare rezoluției înscrise de intimata - magistrat, în calitate de președinte de secție, nu reprezintă o îndeplinire abuzivă a atribuțiilor de serviciu, măsura dispusă fiind în interesul unei bune gestionări a cauzei, având în vedere că oricum, dacă ar fi primit numere distincte, a doua cerere s-ar fi conexat la prima înregistrată, întrucât aveau același obiect.

În ceea ce privește stabilirea de către intimata - magistrat a termenului de 14 noiembrie 2006 în vederea soluționării de către completul învestit a cererii de suspendare a executării deciziei contestate, deși este discutabilă în sensul că potrivit art. 97 din R.O.I. „dosarele repartizate pe complete în mod aleatoriu vor fi preluate de președintele sau de unul dintre judecătorii completului de judecată, care va lua măsurile necesare în scopul pregătirii judecății, astfel încât să se asigure soluționarea cu celeritate a cauzelor”, aceasta nu a prejudiciat cu nimic părțile, în sensul legii penale, intimata nefăcând altceva decât să preia din atribuțiile completului; oricum, termenul acordat a fost cel mai apropiat ca dată, când respectivul complet se întrunea în ședință de judecată, potrivit planificării preexistente.

De asemenea, susținerea că prin solicitarea originalului chitanței privind plata cauțiunii de către magistratul asistent șef, s-a realizat înștiințarea revizuientei despre termenul de judecată a cererii de suspendare a executării, aplicându-i-se astfel un tratament preferențial față de petentă, care nu a aflat decât întâmplător de acest termen, cu ocazia diligentelor depuse în timp ce intenționa să studieze dosarul la arhivă, este neîntemeiată, întrucât respectivul demers este permis de C. proc. civ., art. 114, potrivit cu care, la primirea cererii, părților li se poate pune în vedere să facă anumite completări sau să mai depună anumite acte sau copii. Ca atare, nu se poate susține că intimata - magistrat sau magistratul asistent șef și-au îndeplinit necorespunzător atribuțiile de serviciu, în scopul de a defavoriza persoana vătămată.

Nici dispoziția de suspendare provizorie a executării aceleași decizii, emisă în două cauze diferite, nu poate fi apreciată ca dată prin încălcarea atribuțiilor de serviciu ale intimatei, în scopul de vătămata interesele petentei, întrucât este evident că este o chestiune mai degrabă formală, întrucât suspendarea executării în oricare dintre cauze era suficientă pentru a împiedica emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate de care era interesată petenta. Referitor la celelalte aspecte reclamate de petentă, acestea comportă unele discuții. Astfel, în ceea ce nerepartizarea aleatorie a cererii de revizuire formulată de S.N.A.I.

București - Băneasa SA în ziua sosirii la instanță, 25 octombrie 2006, ci peste 2 zile, la 27 octombrie 2006, susținerea din rezoluție în sensul că regulamentul nu prevede expres un termen în interiorul căruia se va proceda la distribuirea în sistemul informatic a dosarelor, eludează dispozițiile art. 95 alin. (4) din ROI ce prevede obligativitatea înregistrării și repartizării dosarelor în ordinea sosirii lor la instanță. Termenul de distribuire a dosarelor după data înregistrării rezultă implicit, nefiind prevăzut sub forma unui interval anume de timp, ci ca o condiție de a succeda sosirea la instanța, în aceeași ordine.

Astfel, dacă un dosar a fost primit spre exemplu în data de 25 octombrie 2006 dar a fost înregistrat și distribuit aleatoriu în sistemul informatic după un anumit interval de timp, în urma altor dosare sosite ulterior acestuia, spre exemplu la datele de 26 și 27 octombrie 2007, cum este și cazul în speță, se pune problema respectării normelor administrative și dacă aceasta a adus atingere intereselor petentei.

Sub acest aspect, având în vedere că acest mod de repartizare nu este singular în practica secției, că nu este în sarcina președintelui de secție înregistrarea și distribuirea aleatorie a dosarelor, ci acesta are doar sarcina de a organiza și controla activitatea grefierului însărcinat cu această activitate, Înalta Curte apreciază că modul de înregistrare și repartizare a dosarului nr. 14424/1/2006 nu s-a făcut, cu știință, în scopul de a prejudiciu interesele procesuale ale petentei - intimate în respectiva cauză, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu în sarcina intimatei - magistrat sau a persoanei însărcinată cu această activitate. Pe de altă parte, în ceea ce privește susținerea petentei potrivit căreia intimata - magistrat nu și-a respectat obligațiile de serviciu, în sensul că nu a soluționat cererea de suspendare provizorie a executării potrivit dispozițiilor art. 403 alin. (4) C. proc.

civ., ci a preferat să o trimită completului învestit cu soluționarea pe fond a pricinii, precum și faptul că, după primirea aceleași cereri spre soluționare de la complet, nu a stabilit prin rezoluție termenul de soluționare a respectivei cereri care, astfel, nu apare înscris nici în registrul informativ, deși întemeiată, nu este de natură a atrage răspunderea penală a intimatei, neexistând indicii că aceasta a acționat cu intenție calificată pentru a vătăma interesele petentei. Astfel, în prima ipoteză, deși este vorba de o omisiune a îndeplinirii sarcinilor specifice președintelui de secție, fiind puțin probabil ca intimata, la acest nivel, să nu cunoască dispozițiile R.O.I. sau interpretarea dată de C.S.M.

dispozițiilor art. 403 alin. (4) C. proc. civ., ce prevăd competența exclusivă a președintelui instanței (respectiv de secție la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție), nu se poate vorbi de vătămarea intereselor procesuale ale petentei - intimate, întrucât nesoluționarea cererii de suspendare provizorie a executării nu avea cum să o prejudicieze, ci dimpotrivă.

Sub celălalt aspect, al nestabilirii prin rezoluție a termenul de soluționare a respectivei cereri care, astfel, nu apare înscris nici în registrul informativ, susținerea petentei este reală, fiind confirmată și de verificarea Inspecției Judiciare care a constatat că, în acest dosar ca și în alte cazuri, intimata - magistrat a încălcat prevederile art. 66 alin. (2) lit. c) și d) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, neaplicând rezoluția de stabilire a termenelor pentru judecarea cererilor de suspendare provizorie, pe baza căreia să se facă mențiunile corespunzătoare în registrul informativ și registrul de termene pentru ca părțile să poată lua cunoștință de măsurile dispuse.

Având în vedere că aceste încălcări țin de organizarea administrativă a activității instanței, și oricum cererea de suspendare provizorie a executării se judecă fără citarea părților, Curtea apreciază că, nici în acest caz, nu ne aflăm în prezența infracțiunii de abuz în serviciu. În ceea ce privește cealaltă infracțiune reclamată, aceea de fals intelectual, constând în inserarea în motivarea încheierilor de suspendare provizorie a unor mențiuni nereale, Înalta Curte apreciază că, prin intermediul plângerii penale formulate împotriva magistratului care a pronunțat o hotărâre judecătorească, nu se pot repune în discuție aspecte ce ar fi putut fi analizate doar în cadrul căilor de atac prevăzute de lege, însă pentru evidențierea laturii subiective a potențialei infracțiuni săvârșite de magistrat în exercitarea atribuțiilor de serviciu sunt admise unele verificări.

În speță, din examinarea motivării încheierilor pronunțate de intimata - magistrat, rezultă că acesta s-a preocupat de analizarea cererii deduse judecății prin prisma dispozițiilor incidente. În altă ordine de idei, susținerile petentei potrivit cărora ambele cereri, de revizuire și contestație în anulare, au fost respinse ca inadmisibile prin deciziile nr. 331 din 19 ianuarie 2007 și, respectiv nr. 372 din 23 ianuarie 2007 ale aceleași secții a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sau că au fost admise cererile de suspendare provizorie formulate de S.N.A.I. București - Băneasa SA, ce nu avea calitate procesuală activă de a formula aceste cereri întrucât obligația de executare a deciziei nr. 3329 din 10 octombrie 2006 incumba doar M.T.C.T., nu pot fi analizate în prezentul cadru procesual, întrucât soluțiile pronunțate prin hotărâri judecătorești nu se pot repune în discuție decât în căile de atac prevăzute de lege.

Așadar, cum din actele premergătoare nu rezultă nici un indiciu în legătură cu exercitarea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu de către intimata - magistrat, cu știință, în vederea prejudicierii intereselor legale ale petentei, nu există niciun temei pentru tragerea la răspundere penală, astfel că, văzând și prevederile art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, plângerea petentei SC A.U. București SA și, pe cale de consecință, va menține rezoluția atacată, urmând ca, în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petenta să fie obligată la cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara SC A.U. București SA împotriva rezoluției din 12 noiembrie 2007, dispusă în dosarul nr. 336/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică și menține rezoluția atacată. Obligă petiționara la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs în 10 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședință publică, azi 3 aprilie 2008.