ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra plângerii de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

înregistrată la data de 22 ianuarie 2008 la Înalta Curte de Casație și

Justiție, persoana vătămată SC A.

U.

BUCUREȘTI SA a contestat rezoluția nr. 336/P/2007 din

12 noiembrie 2007

a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

urmărire penală și criminalistică prin care, în baza art. 228 alin. (6) și art.

10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de

intimata judecător B.G.V. din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzută de art. 246 raportat la art. 248

1

C. pen. și art. 289 C. pen.

Pentru a dispune această soluție, procurorul a reținut că, prin

plângerea penală formulată, persoana vătămată A.U. București SA a învederat

faptul că prin pronunțarea hotărârilor judecătorești din data de 20 noiembrie 2006

(în dosarele cu nr. 14424/1/2006 și nr. 14333/1/2006 ale Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal), cu știință,

nu și-a îndeplinit obligațiile profesionale de aplicare și respectare a legii

și a îndeplinit aceste obligații în mod defectuos cauzându-i un prejudiciu de

189.012,16 dolari S.U.A., întrucât deși au câștigat irevocabil un litigiu în

care instanța a constatat dreptul de proprietate cu privire la terenul de

89.830 m.p. nu au fost în măsură să-și exercite prerogativele dreptului de

proprietate; totodată, persoana vătămată a învederat faptul că magistratul

judecător „a falsificat un înscris oficial (cele două hotărâri judecătorești)

cu prilejul întocmirii acestuia (respectiv cu prilejul pronunțării și

motivării), prin atestarea unor fapte sau împrejurări

necorespunzătoare adevărului și prin omisiunea cu știință de a insera

unele

date sau împrejurări, acest lucru ducând la producerea de consecințe juridice

grave în detrimentul societății.

Prin adresa înaintată secției de urmărire penală și criminalistică,

urmare a solicitării cu nr. 336/P/2007 din 23 octombrie 2007, persoana vătămată

a revenit asupra plângerii penale formulate, pe de o parte, majorând cuantumul

prejudiciului suferit la suma de 378.024,32 dolari S.U.A., iar pe de altă parte

solicitând tragerea la răspundere penală a magistratului - judecător pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 raportat la art. 248

1

C. pen., întrucât A.U. SA nu este o instituție publică; totodată persoana

vătămată a indicat în cuprinsul adresei și modalitatea de calculare a

prejudiciului.

Pe baza actelor premergătoare efectuate

în cauză, procurorul a reținut că prin decizia nr. 3329 din 10 octombrie 2006 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis recursul

formulat

de SC A.U. București SA și s-a dispus

anularea

parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate

seria

M09 nr. 0733 din 4 aprilie 2000 emis de Ministerul Transporturilor Construcției

și Turismului în ceea ce privește o suprafață de 89.830 m.p., precum și

obligarea acestuia la eliberarea în favoarea A.U. București SA a certificatului

de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului pentru respectiva

suprafață.

La data de 25 octombrie 2006, la registratura Înaltei Curți de Casație

și Justiție a fost primită cererea de revizuire formulată de S.N.A.I. Aurel

Vlaicu București Băneasa SA împotriva deciziei nr. 3329 din 16 octombrie 2006

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Cererea a fost înregistrată pe rolul secției de contencios administrativ

și fiscal sub nr. 14424/1/2006 iar, în urma repartizării

aleatorii în sistem informatic, a primit termenul

de judecată la data de

23 ianuarie 2007, la completul C1 format din

judecătorii A.D., C.B. și D.l.V.

La data de 26 octombrie 2006, la registratura Înaltei Curți de Casație

și Justiție a fost primită și cererea de revizuire formulată împotriva

aceleiași decizii de către Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și

Turismului, intimată în ambele cauze fiind persoană vătămată A.U. București SA.

Conform rezoluției înscrise de președintele secției, magistrat

judecător B.G., cererea de revizuire formulată de M.T.C.T. a fost atașată la

dosarul inițial înregistrat sub nr. 14424/1/2006.

Prin plângerea penală formulată, persoana vătămată a învederat faptul

că, în mod greșit, această cerere a fost atașată la

dosarul format anterior ca urmare a cererii de revizuire înregistrată la

Înalta Curte de Casație și Justiție de S.N.A.I. Aurel Vlaicu București -

Băneasa S.A., întrucât reprezenta o cerere de chemare în judecată distinctă și

nu o cerere de intervenție.

Referitor la acest aspect, procurorul a reținut că verificările

realizate de inspectorii din cadrul C.S.M. –

C.D.J.

au relevat faptul că dosarul nr. 14424/1/2006 a fost introdus în sistemul

informatic, în vederea repartizării aleatorii pe complete și a stabilirii

primului termen de judecată, în data de 27 octombrie 2006. Cererea de revizuire

formulată de

S.N.A.I. Aurel Vlaicu

București - Băneasa nu a fost repartizată aleatoriu

în ziua

înregistrării la instanță și nici în ziua imediat următoare, însă aceasta nu

reprezintă o încălcare a dispozițiilor legale privitoare la

repartizarea aleatorie a cauzelor în lipsa unei

prevederi exprese care

să indice

termenul înlăuntrul căruia să se procedeze la distribuirea în sistem informatic

a dosarelor. În acest sens, dispozițiile art. 95 alin. (4)

din Regulamentul de ordine interioară al

instanțelor judecătorești nu

prevede decât obligativitatea înregistrării

și repartizării dosarelor în ordinea sosirii lor la instanță, fără nici o

precizare cu privire la termenul de distribuire după data înregistrării.

Pornind de la aceste considerente, inspectorii din cadrul C.S.M. au

concluzionat că, prin repartizarea dosarului 14424/1/2006 la două zile de la

data înregistrării sale în evidențele instanței, nu au fost încălcate dispozițiile

referitoare la repartizarea aleatorie a cauzelor.

Prin plângerea penală formulată persoana vătămată a

învederat și nerespectarea prevederilor art. 95

din Regulamentul de

Ordine interioară a instanțelor judecătorești, prin

aceea că, din

dispoziția intimatei -

judecător B.G., cererea de revizuire formulată de M.T.C.T. a fost atașată la

dosarul nr. 14424/1/2006, deși respectiva cerere nu avea un caracter incidental

pentru a fi judecată

în cadrul aceluiași dosar.

Și referitor la acest aspect, procurorul a reținut că verificările

întreprinse de inspectorii din cadrul C.S.M. au relevat faptul că prin

adoptarea sistemului de distribuire aleatorie s-a urmărit ca repartizarea

dosarelor să nu fie dictată de influențe exterioare și să nu profite nici uneia

dintre părți. Chiar și în ipoteza în care cererea de revizuire formulată de M.T.C.T.

ar fi fost înregistrată separat și repartizată aleatoriu pe complete de

judecată, aceasta ar fi revenit spre soluționare tot completului desemnat să

judece dosarul nr. 14424/1/2006, ca instanță inițial investită în sensul

dispozițiilor art. 164 alin. (3) C. proc. civ. Măsura dispusă a urmărit

deopotrivă comprimarea procedurii și o mai bună administrare a justiției și a

profitat tuturor părților implicate în proces, evitându-se formularea unor

cereri iminente de conexare la dosarul inițial. Pe de altă parte, măsura

dispusă de președintele secției nu a concretizat dispoziția sa arbitrară ci

procedeul utilizat de instanțe în situația în care se formulează mai multe

cereri de

revizuire împotriva aceleiași

decizii, cereri care se înregistrează sub

același număr de dosar și

primesc o singură repartizare aleatorie.

La înregistrarea dosarului, primul termen de judecată a fost stabilit

pentru data de 23 ianuarie 2007, iar la data de 1 noiembrie 2006 au fost

emise citațiile pentru părțile implicate în

proces, citație care ar fi fost

primită de partea vătămată în data de 6

noiembrie 2006.

În data de 2 noiembrie 2006, la registratura Înaltei Curți de Casație

și Justiție a fost depusă

cererea

revizuientei S.N.A.I. Aurel Vlaicu București - Băneasa prin care

se

solicita stabilirea unui termen urgent pentru soluționarea cererii de

suspendare provizorie formulată în temeiul art. 403 alin. (4) C. proc. civ., și

care forma obiectul dosarului 14424/1/2006.

La aceeași dată, conform rezoluției înscrise de judecător B.G., în

calitate de președinte a secției de contencios administrativ, s-a stabilit

termen în camera de consiliu, fără citarea părților, pentru data de 14

noiembrie 2006, la completul desemnat să soluționeze cererea de revizuire în

data de 23 ianuarie 2007.

La data de 14 noiembrie 2006, în prezența reprezentanților persoanei

vătămate (în calitate de intimată), instanța a ridicat excepția nelegalității

învestirii având în vedere dispozițiile art. 403 alin. (4) C. proc. civ. și a

luat act de depunerea de către revizuienta S.N.A.I. Aurel Vlaicu București -

Băneasa SA a taxei de timbru aferentă cererii.

Prin încheierea pronunțată la data de 14 noiembrie 2006, instanța a

dispus trimiterea cererii de suspendare provizorie a executării deciziei cu nr.

3329 din 10 octombrie 2006 președintelui secției de contencios administrativ și

fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, spre competentă soluționare.

Prin încheierea din ședința camerei de

consiliu din 20 noiembrie 2006, pronunțată de magistratul - judecător B.G., în

calitate de

președinte al secției

de contencios administrativ și fiscal, s-a dispus

suspendarea

provizorie a executării deciziei civile nr. 3329 din 10 octombrie 2006 până la

soluționarea dosarului 14424/1/2006, cu termen de judecată la 23 ianuarie 2007.

Un alt aspect învederat în plângerea penală formulată a avut în vedere

înregistrarea dosarului cu nr. 14424/1/2006 și faptul că nu s-a stabilit termen

pentru soluționarea cererii de suspendare provizorie a executării deciziei a

cărei revizuire a fost solicitată de S.N.A.I. Aurel Vlaicu București - Băneasa.

Verificările realizate de inspectorii din cadrul Comisiei de Disciplină

pentru Judecători, au stabilit faptul că, la momentul

înregistrării dosarului nr. 14424/1/2006, termenul fixat de 23 ianuarie

2007

privea soluționarea pe fond a cererilor de revizuire. Prin cererea

de revizuire formulată în cauză se solicitase suspendarea executării deciziei

civile nr. 3329 din 10 octombrie 2006 a secției de contencios administrativ și

fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar până la soluționarea acestei

cereri și suspendarea provizorie conform dispozițiilor art. 403 alin. (3) și (4)

C. proc. civ.

Întrucât era vorba de o cerere urgentă, aceasta trebuia soluționată cu

precădere și necesita stabilirea unui termen în acest scop, astfel că cererea

depusă de revizuienta S.N.A.I. Aurel Vlaicu București - Băneasa SA la data de 2

noiembrie 2006 a avut drept scop complinirea unei omisiuni a instanței care nu

stabilise separat de fondul cauzei, un termen pentru soluționarea cererii de

suspendare provizorie.

Astfel, în contradicție cu susținerile cuprinse în plângerea penală

formulată de persoana vătămată, termenul din 14 noiembrie 2006 nu a concretizat

o dispoziție de preschimbare a termenului inițial, ci a reprezentat o măsură

necesară în vederea derulării procedurii. În acest context, decizia

președintelui secției - judecător B.

G., nu

poate fi analizată în relație cu prevederile art. 153 alin. (3)

C. proc.

civ., neaplicabile în lipsa unui termen care să-i fi fost stabilit pentru

soluționarea cererii accesorii fondului cauzei. Totodată, procedura prevăzută

pentru judecarea cererii de suspendare provizorie nu necesita citarea părților

pentru termenele din data de 14 noiembrie 2006 și 20 noiembrie 2006.

Un alt aspect învederat în cuprinsul plângerii penale

formulate a constat în relevarea împrejurării că

magistratul-judecător

B.G.V., contrar dispozițiilor legale, în loc să

transmită dosarul nr. 14424/1/2006 către completul

de judecată ce urma

să judece cererea de revizuire în data de 23

ianuarie 2007, pentru a judeca cu citarea părților cererea de preschimbare a

termenului, a redactat o rezoluție pe această cerere, a stabilit ca termen data

de 14 noiembrie 2006 și a dispus transmiterea dosarului către completul din

14 noiembrie 2006 în vederea judecării cererii de

suspendare în camera de consiliu, fără citarea părților, încălcându-se astfel

prevederile art. 99 alin. (8) din Hotărârea nr. 387/2005 pentru aprobarea

Regulamentului

de ordine interioară al instanțelor judecătorești și art.

153 alin. (3) C. proc. civ.

Referitor la aceste aspecte, verificările realizate de inspectorii

din cadrul C.S.M. – C.D.J. au stabilit că cererea

depusă de S.N.A.I. Aurel Vlaicu

București - Băneasa SA nu avea valoarea

unei solicitări de preschimbare a termenului inițial, ci de complinire a unei

măsuri administrative.

Un alt aspect învederat în cuprinsul plângerii penale formulate a vizat

faptul că, imediat după ce persoana vătămată prin concluziile scrise depuse la

dosar în data de 15 noiembrie 2006, a sesizat lipsa cauțiunii, în data de 16

noiembrie 2006, magistratul asistent din cadrul Înaltei Curți de Casație și

Justiție a luat legătura cu jurista S.N.A.I. București - Băneasa pentru a-i solicita

plata cauțiunii și depunerea la dosar a documentelor doveditoare. Persoana

vătămată a susținut, raportat la aceste

aspecte,

faptul că atitudinea instanței a fost una părtinitoare, întrucât

deși magistratul - judecător B.G. stabilise că

soluționarea cererii de suspendare provizorie se va face fără citarea părților,

totuși

a luat legătura cu reprezentanții revizuientei S.N.A.I. București

- Băneasa, solicitându-le complinirea lipsurilor de la dosar.

Verificările realizate de inspectorii din cadrul C.S.M. au stabilit

faptul că, odată cu depunerea

cererii de

stabilire a unui termen mai scurt pentru soluționarea cererii

de

suspendare provizorie, reprezentanții S.N.A.I. București - Băneasa au prezentat

și copia recipisei de consemnare a cauțiunii de 5 mii. ROL aferente judecării

cererii și, întrucât pentru soluționarea cauzei

era necesară prezentarea la dosar a originalului recipisei de

consemnare

a cauțiunii, magistratul asistent șef, L.S., a luat legătura telefonic cu

consilierul juridic al S.N.A.I. București - Băneasa, aducându-i la cunoștința

respectiva obligație procedurală.

Discuția a fost consemnată în nota telefonică întocmită la data de 16

noiembrie 2006, care a fost atașată la dosarul nr. 14424/1/2006 iar, la data de

17 noiembrie 2006, la dosarul cauzei s-a depus cererea S.N.A.I.

București Băneasa cu dovada achitării cauțiunii

în original.

Contrar susținerilor reprezentanților legali ai persoanei vătămate

potrivit cărora atitudinea părtinitoare adoptată de magistratul B.G. a permis S.N.A.I.

București - Băneasa să depună acte la dosar, ceea ce ar echivala cu citarea sa,

verificările realizate au relevat faptul că în cadrul procedurilor nepublice nu

există nici un impediment pentru instanța de a efectua un control sumar asupra

îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru judecarea cererii cu care a

fost investită. În acest sens, dispozițiile art. 114 C. proc. civ., prevăd că,

la primirea cererii de chemare în judecată, se va verifica dacă aceasta

întrunește cerințele prevăzute de lege, iar când este cazul, se va pune în

vedere reclamantului să completeze sau să modifice cererii și să depună copii

certificate de pe toate înscrisurile pe care își întemeiază cererea. În

cazurile prevăzute de lege, când partea datorează o sumă cu titlu de cauțiune,

originalul recipisei se păstrează la grefă, având în vedere că suma se

consemnează la dispoziția instanței, conform art. 723

1

C. proc. civ.,

în speță, cauțiunea datorată fusese achitată anterior termenului la care s-a

soluționat cererea de suspendare provizorie, iar, din dispoziția președintelui

secției, s-a solicitat doar depunerea originalului înscrisului, măsură ce

trebuia luată încă de la înregistrarea cererii.

S-a concluzionat că această comunicare a acestui înscris nu echivalează

cu o citare în fața instanței, pentru a se putea reține inechitatea procedurii.

Totodată, la soluționarea cererii de suspendare provizorie S.N.A.I. București

Băneasa nu a fost prezentă în fața judecătorului și nu a fost dezbătut fondul

cererii; S.N.A.I. București - Băneasa nu a fost citată în instanță, procedura

fiind aplicată față de toate părțile implicate în procedură.

În ceea ce privește dosarul 14333/1/2006, acesta avea ca

obiect contestația în anulare formulată de S.N.A.I.

București - Băneasa împotriva deciziei civile nr. 3329 din 10 octombrie 2006 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, atacată și pe calea

revizuirii.

Contestația în anulare a fost primită la

registratura instanței la

data de 24 octombrie 2006, iar

în urma repartizării în sistem informatic,

aceasta

a revenit spre soluționarea completului C4, cu primul termen

de judecată

la 19 ianuarie 2007.

Prin contestația formulată, se solicita și suspendarea executării

deciziei atacate, iar până la soluționarea acestei cereri, suspendarea

provizorie, în condițiile art. 403 alin. (4) C. pen. civ.

Și în această cauză, la data de 2 noiembrie 2006, S.N.A.I. Aurel Vlaicu

București - Băneasa SA a depus, prin

registratura instanței, o cerere

prin

care solicită stabilirea unui termen urgent în vederea soluționării

cererii

de suspendare provizorie, cu privire la care preciza că a formulat-o în cadrul

contestației în anulare. La aceeași dată, prin rezoluția președintelui secției

de contencios administrativ și fiscal, s-a dispus ca cererea de suspendare

provizorie să fie soluționată în conformitate cu prevederile art. 403 alin. (4)

C. pen. civ.

S-a reținut de către procuror că, și în cazul dosarului nr. 14333/1/2006,

problematica ridicată în cuprinsul plângerii penale formulate de persoana

vătămată este identică cu cea învederată în privința dosarului nr. 14424/1/2006.

Un alt aspect la care persoana vătămată face referire în cuprinsul

plângerii penale formulate, se referă la faptul că, prin încălcarea

principiului autorității de lucru judecat, magistratul - judecător B.G. a

dispus suspendarea provizorie a aceleiași decizii în două dosare diferite, iar

pe de altă parte, cele două încheieri pronunțate sunt aberante din punct de

vedere juridic cât și nemotivate.

Verificările realizate de inspectorii din cadrul C.S.M. au relevat

faptul că cele două dosare

priveau cereri

de chemare în judecată diferite sub aspectul obiectului și al cauzei deduse

judecății astfel încât, chiar dacă una din măsurile

imediat obținute era

identică în ambele cauze, nu s-a încălcat autoritatea de lucru judecat care

presupunea îndeplinirea cumulativă a condițiilor cerute de art. 1201 C. civ.

S-a mai menționat că nu poate fi acceptată susținerea privitoare la

nemotivarea încheierilor pronunțate de judecător reținându-se că, în cuprinsul

încheierilor, sunt expuse considerentele în fapt și în drept care au justificat

pronunțarea soluției.

Inspectorii C.S.M. au mai relevat faptul că examinarea unei cauze nu

poate fi efectuată în afara limitelor prevăzută de art. 97 alin. (2) din Legea nr.

303/2004 conform cărora, orice verificare în legătură cu activitatea unui

judecător sau procuror ori săvârșirea de către

aceștia a unor abateri disciplinare, nu poate pune în discuție

soluțiile

pronunțate prin hotărâri judecătorești, a căror desființare

sau modificare nu poate fi obținută decât prin intermediul căilor de atac

prevăzute de lege, conform art. 17 din Legea nr. 304/2004.

Totodată,

în interesul respingerii influențelor nepermise, hotărârile

judecătorești sunt, în principiu, scoase de sub controlul unei

autorități de supraveghere, independența

judecătorului și supunerea sa numai legii fiind expres consacrate prin

dispozițiile art. 124 alin. (3)

din Constituție, controlul administrativ

fiind permis doar pentru asigurarea desfășurării regulamentare a activității,

forma exterioară de îndeplinire a sarcinilor de serviciu și celelalte chestiuni

îndepărtate de esența activității jurisdicționale propriu-zise.

Or, în speță, aspectele invocate se referă exclusiv la nemulțumirile

petentei legate de rezolvarea ce a fost dată în cererile de suspendare

provizorie a executării deciziei civile nr. 3329 din 10 octombrie 2006 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

S-a concluzionat că interpretarea probatoriului administrat, cu consecința

stabilirii unei anume

situații

de fapt

și a regulii de drept aplicabile, este în atribuția naturală a judecătorului

iar instanța este suverană în aprecierea pe care o face, justețea măsurilor

luate verificându-se tot într-un cadru jurisdicțional, hotărârea adoptată

neputând fi supusă cenzurii unui organ administrativ. Adoptarea unei anume

soluții nu poate fi apreciată drept o conduită necorespunzătoare a

judecătorului, în lipsa oricăror indicii care să arate că decizia ar fi fost

dată cu intenția de a încălca legea și de a decide, din motive străine de

cauză, în favoarea sau în defavoarea uneia dintre părți.

În finalul notei de inspecție întocmite de inspectorii din cadrul C.S.M.,

Comisia de disciplină pentru judecători, s-a concluzionat că nu sunt

îndeplinite prevederile art. 99 lit. b), d) și h) din Legea nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor.

La data de 23 ianuarie 2007, magistratul-judecător B.G. a adresat C.S.M.

o cerere de

apărare a reputației

profesionale în care a făcut numeroase referiri la

aspectele învederate

de persoana vătămată prin plângerea penală formulată. Astfel, a învederat că

împotriva deciziei nr. 3329 din 10 octombrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție s-au formulat atât o contestație în anulare (obiect al dosarului

14333/2/2006) cât și două cerere de revizuire (obiect al dosarului nr. 14424/1/2006).

Cele două dosare au fost repartizate aleatoriu la complete de judecată

diferite, primind termen la 19 ianuarie 2007 și, respectiv, 23 ianuarie 2007.

în ambele dosare, în afară de exercitarea căilor extraordinare de atac s-a

solicitat atât suspendarea executării hotărârii atacate cât și suspendarea

provizorie a executării acesteia până la soluționarea cererii de suspendare. În

nici unul dintre cele două dosare, părțile nu au solicitat preschimbarea

termenului de judecată și nici nu a fost dispusă această măsură de magistratul

B.G.

În raport de cererea revizuientei S.N.A.I.

București - Băneasa din

2 noiembrie 2006, de soluționare a

cererii de suspendare provizorie a executării până la soluționarea cererii de

suspendare, magistratul

B.G., pe bază de

rezoluție, a dispus fixarea termenului de

judecată pentru data de 14

noiembrie 2006. Având în vedere principiul de

drept

conform căruia accesoriul urmează soarta principiului, principiul

bunei

administrări a justiției, precum și dispozițiile art. 96 din Regulamentul de

ordine interioară al instanțelor judecătorești, cererea de suspendare

provizorie a executării a fost atribuită

completului

desemnat aleatoriu pentru soluționarea cererii principale. Mai mult, având în

vedere caracterul urgent, potrivit legii, al judecării

cererii de

suspendarea provizorie, cauza a fost atribuită acestui

complet pentru prima ședință de judecată imediat următoare față de

data

atribuirii, adică data de 14 noiembrie 2006.

Potrivit dispozițiilor art. 403 alin. (4) C. proc. civ., invocate în

conținutul cererii de suspendare provizorie, aceasta se dispune fără citarea

părților.

La termenul din 14 noiembrie 2006, în camera de consiliu și fără

citarea părților, conform art. 403 alin. (4) C. proc. civ., în prezența

părților

care s-au prezentat, completul de

judecată a dispus trimiterea cererii

de suspendare provizorie spre

competentă soluționare către

președintele secției

de contencios administrativ și

fiscal.

În acest sens, instanța și-a întemeiat motivarea atât pe dispozițiile art.

403 alin. (4) C. proc. civ., care fac vorbire de competența președintelui

instanței (secției) cât și pe interpretarea din 19 octombrie 2006 a Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii, pct. 15 lucrarea nr. 137/1154/2006

conform căreia: „Plenul Consiliului a stabilit că, prin art. 403 alin. (4) C. proc.

civ., s-a prevăzut o situație de excepție de la principiul repartizării

aleatorii a dosarelor, în sensul că un anumit tip de cerere, suspendare

provizorie a executării silite, este de competența exclusivă a președintelui

instanței, repartizarea spre soluționare, în acest caz,

fiind

făcută de legiuitor, nefiind incidente nici dispozițiile art.

96

1

din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor

judecătorești.

Având în vedere soluția statuată de un

complet de 3 judecători,

magistratul

B.G. a acceptat competența de soluționare a

cererii de

suspendare provizorie a executării și s-a pronunțat asupra ei prin încheierea

din 20 noiembrie 2006.

Pentru identitate de rațiune din punctul de vedere al

competenței, totodată având în vedere cele

statuate de completul de

trei judecători în acest sens, magistratul -

judecător B.G. s-a pronunțat și cu privire la cererea de suspendare provizorie

formulată în dosarul având ca obiect contestația în anulare, iar soluționarea

celor două cereri de suspendare provizorie prin două încheieri diferite de către

președintele secției nu încalcă nici o dispoziție legală, fiind vorba de cereri

formulate în dosare având obiecte diferite.

Judecarea celor două cereri de suspendare provizorie s-a

realizat sub aspect procedural cu stricta

respectare a dispozițiilor art. 403 alin. (4) C. proc. civ., respectiv în

camera de consiliu și fără citarea

părților.

Prin cele două încheieri au fost admise

cererile de suspendare

provizorie, în motivare avându-se

în vedere faptul că, în materia contenciosului administrativ, potrivit legii

speciale, hotărârile irevocabile sunt titluri executorii iar executarea trebuie

făcută în termen de cel mult 30 de zile. S-a reținut iminența executării și s-a

constatat că sunt îndeplinite cerințele prevăzută de art. 403 alin. (4) C. proc.

civ.

Împotriva ambelor încheieri pronunțate în data de 20 noiembrie 2006,

persoana vătămată SC A.U. SA București, a formulat câte o cerere de

„revocare-revenire”, care au fost soluționate tot de magistratul B.G., prin

încheierile din 11 decembrie 2006, în motivare reținându-se faptul că potrivit art.

403 alin. (4) C. proc. civ., încheierea de suspendare provizorie nu este supusă

nici unei căi de atac.

Raportat la toate aceste considerente ale cauzei și având în vedere mai

ales rezultatele verificărilor întreprinse de inspectorii din cadrul C.S.M.,

Comisia de disciplină pentru judecători referitoare la aceleași aspecte

învederate de persoana vătămată drept temei al plângerii penale, procurorul a

dispus neînceperea urmăririi penale întrucât faptele nu există.

procurorului șef al secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în

baza art. 278 alin. (1) C. proc. pen., s-a

respins, ca nefondată,

plângerea petentei împotriva rezoluției sus

menționate, reținându-se în esență, aceeași motivare.

278

1

C. proc. pen., petentul a reiterat susținerile din plângerea

penală și cea adresată procurorului ierarhic superior, solicitând desființarea

rezoluției atacate întrucât soluțiile dispuse de intimata - magistrat sunt

greșite, fiind dispuse în căi de atac inadmisibile, iar, pe de altă parte,

măsurile administrative

dispuse au încălcat

dispozițiile din regulamentul de ordine interioară a

instanțelor, fiind

vădit părtinitoare.

Examinând actele premergătoare efectuate în dosarul nr. 336/P/2007 al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire

penală și criminalistică, Înalta Curte constată următoarele:

Susținerile petentei în sensul că procurorul nu a efectuat nici un act

de cercetare penală, ci și-a fundamentat rezoluția strict pe un act emis de C.S.M.,

preluând toate susținerile inspectorilor C.S.M., sunt întemeiate. Astfel,

procurorul a preluat în mare parte constatările inspectorilor C.S.M. și

explicațiile din cererea de apărare a reputației profesionale, formulată de

intimata - judecător, fără a face o analiză proprie a elementelor constitutive

ale infracțiunilor reclamate, concluzionând doar în dispozitivul rezoluției în

sensul că faptele nu există.

În concret, prin această abordare, exclusiv disciplinară, a faptelor

reclamate, procurorul a ignorat dispozițiile art. 94 din Legea nr. 303/2004

potrivit cărora magistrații răspund civil, disciplinar și penal, în condițiile

legii, precum și cele ale art. 99 lit. h) din aceeași lege, potrivit cu care

constituie abatere disciplinară exercitarea funcției, inclusiv nerespectarea

normelor de procedură, cu rea-

credință sau

din gravă neglijență, dacă fapta nu constituie infracțiune.

Din

coroborarea celor două texte de lege, rezultă fără echivoc că inexistența unei

forme a răspunderii, în speță cea disciplinară, nu exclude existenta

celorlalte, evident dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de lege.

Cum procurorul a omis să se pronunțe, în condițiile arătate, asupra

răspunderii penale ce poate fi antrenată în privința intimatei-magistrat,

instanța va suplini această analiză, reținând următoarele:

Aspectele privind atașarea cererii de revizuire formulată de

M.T.C.T. la cererea de revizuire formulată de S.N.A.I.

București - Băneasa

SA (ce fusese prima înregistrată), urmare rezoluției

înscrise de intimata - magistrat, în calitate de președinte de secție, nu

reprezintă

o îndeplinire abuzivă a

atribuțiilor de serviciu, măsura dispusă fiind în

interesul unei bune

gestionări a cauzei, având în vedere că oricum, dacă ar fi primit numere

distincte, a doua cerere s-ar fi conexat la prima înregistrată, întrucât aveau

același obiect.

În ceea ce privește stabilirea de către intimata - magistrat a

termenului de 14 noiembrie 2006 în vederea soluționării de către completul

învestit a cererii de suspendare a executării deciziei contestate, deși este

discutabilă în sensul că potrivit art. 97 din R.O.I. „dosarele repartizate pe

complete în mod aleatoriu vor fi preluate de președintele sau de unul dintre

judecătorii completului de judecată, care va lua măsurile necesare în scopul

pregătirii judecății, astfel încât să se asigure soluționarea cu celeritate a

cauzelor”, aceasta nu

a prejudiciat cu

nimic părțile, în sensul legii penale, intimata nefăcând

altceva decât

să preia din atribuțiile completului; oricum, termenul acordat a fost cel mai

apropiat ca dată, când respectivul complet se întrunea în ședință de judecată,

potrivit planificării preexistente.

De asemenea, susținerea că prin solicitarea originalului chitanței

privind plata cauțiunii de către magistratul asistent șef, s-a realizat

înștiințarea revizuientei despre termenul de judecată a cererii de suspendare a

executării, aplicându-i-se astfel un tratament preferențial față de petentă,

care nu a aflat decât întâmplător de acest termen, cu ocazia diligentelor

depuse în timp ce intenționa să studieze dosarul la arhivă, este neîntemeiată,

întrucât respectivul

demers este permis de C.

proc. civ., art. 114, potrivit cu

care, la primirea cererii, părților li

se poate pune în vedere să facă anumite completări sau să mai depună anumite

acte sau copii. Ca atare, nu se poate susține că intimata - magistrat sau

magistratul

asistent șef și-au îndeplinit

necorespunzător atribuțiile de serviciu, în

scopul de a defavoriza

persoana vătămată.

Nici dispoziția de suspendare provizorie a executării aceleași

decizii, emisă în două cauze diferite, nu poate fi

apreciată ca dată prin

încălcarea atribuțiilor de serviciu ale

intimatei, în scopul de vătămata interesele petentei, întrucât este evident că

este o chestiune mai degrabă formală, întrucât suspendarea executării în

oricare dintre cauze era suficientă pentru a împiedica emiterea certificatului

de atestare a dreptului de proprietate de care era interesată petenta.

Referitor la celelalte aspecte reclamate de petentă, acestea comportă

unele discuții. Astfel, în ceea ce nerepartizarea aleatorie a

cererii de revizuire formulată de S.N.A.I.

București - Băneasa SA în ziua

sosirii la instanță, 25 octombrie 2006,

ci peste 2 zile, la 27 octombrie 2006, susținerea din rezoluție în sensul că

regulamentul nu prevede expres

un termen în

interiorul căruia se va proceda la distribuirea în sistemul

informatic a

dosarelor, eludează dispozițiile art. 95 alin. (4) din ROI ce prevede

obligativitatea înregistrării și repartizării dosarelor în ordinea sosirii lor

la instanță. Termenul de distribuire a dosarelor după data înregistrării

rezultă implicit, nefiind prevăzut sub forma unui interval anume de timp, ci ca

o condiție de a succeda sosirea la instanța, în aceeași ordine. Astfel, dacă un

dosar a fost primit spre exemplu în data de 25 octombrie 2006 dar a fost

înregistrat și distribuit aleatoriu în sistemul informatic după un anumit

interval de timp, în urma altor dosare sosite ulterior acestuia, spre exemplu

la datele de 26 și 27 octombrie 2007, cum este și cazul în speță, se pune

problema respectării normelor administrative și dacă aceasta a adus atingere

intereselor petentei. Sub acest aspect, având în vedere că acest mod de

repartizare nu este singular în practica secției, că nu este în sarcina

președintelui de secție înregistrarea și distribuirea aleatorie a dosarelor, ci

acesta are doar sarcina de a organiza și controla activitatea grefierului

însărcinat cu această activitate, Înalta Curte apreciază că modul de

înregistrare și repartizare a dosarului nr. 14424/1/2006 nu s-a făcut, cu

știință, în scopul de a prejudiciu interesele procesuale ale petentei -

intimate în respectiva cauză, nefiind întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii de abuz în serviciu în sarcina intimatei - magistrat sau a

persoanei însărcinată cu această activitate.

Pe de altă parte, în ceea ce privește

susținerea petentei potrivit căreia intimata - magistrat nu și-a respectat

obligațiile de serviciu, în

sensul că nu a soluționat

cererea de suspendare provizorie a executării potrivit dispozițiilor art. 403 alin.

(4) C. proc. civ., ci a preferat să o trimită completului învestit cu

soluționarea pe fond a pricinii, precum și faptul că, după primirea aceleași

cereri spre soluționare de la complet, nu a stabilit prin rezoluție termenul de

soluționare a respectivei cereri care, astfel, nu apare înscris nici în

registrul informativ, deși întemeiată, nu este de natură a atrage răspunderea

penală a intimatei, neexistând indicii că aceasta a acționat cu intenție

calificată pentru a vătăma interesele petentei. Astfel, în prima ipoteză, deși

este vorba de o omisiune a îndeplinirii sarcinilor specifice președintelui de

secție, fiind puțin probabil ca intimata, la acest nivel, să nu cunoască

dispozițiile R.O.I. sau interpretarea dată de C.S.M. dispozițiilor art. 403 alin.

(4) C. proc. civ., ce prevăd competența exclusivă a președintelui instanței

(respectiv de secție la nivelul Înaltei Curți de

Casație și Justiție), nu se poate vorbi de vătămarea

intereselor

procesuale ale petentei - intimate, întrucât nesoluționarea cererii de suspendare

provizorie a executării nu avea cum să o prejudicieze, ci dimpotrivă. Sub

celălalt aspect, al nestabilirii prin

rezoluție

a termenul de soluționare a respectivei cereri care, astfel, nu

apare

înscris nici în registrul informativ, susținerea petentei este reală, fiind

confirmată și de verificarea Inspecției Judiciare care a constatat că, în acest

dosar ca și în alte cazuri, intimata - magistrat a încălcat prevederile art. 66

alin. (2) lit. c) și d) din Regulamentul privind

organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, neaplicând rezoluția de stabilire a termenelor pentru

judecarea cererilor de suspendare provizorie, pe baza căreia să se facă

mențiunile corespunzătoare în registrul informativ și registrul de termene

pentru ca părțile să poată lua cunoștință de măsurile dispuse. Având în vedere

că aceste încălcări țin de organizarea administrativă a activității instanței,

și oricum cererea de suspendare provizorie a executării se judecă fără citarea

părților, Curtea

apreciază că, nici în

acest caz, nu ne aflăm în prezența infracțiunii de

abuz în serviciu.

În ceea ce privește cealaltă infracțiune reclamată, aceea de fals

intelectual, constând în inserarea în motivarea încheierilor de suspendare

provizorie a unor mențiuni nereale, Înalta Curte apreciază că, prin intermediul

plângerii penale formulate împotriva magistratului care a pronunțat o hotărâre

judecătorească, nu se pot repune în discuție aspecte ce ar fi putut fi

analizate doar în cadrul căilor de atac prevăzute de lege, însă pentru

evidențierea laturii subiective a potențialei infracțiuni săvârșite de

magistrat în exercitarea atribuțiilor de serviciu sunt admise unele verificări.

În speță, din examinarea motivării încheierilor pronunțate de intimata - magistrat,

rezultă că acesta s-a preocupat de analizarea cererii deduse judecății prin

prisma dispozițiilor incidente.

În altă ordine de idei, susținerile

petentei potrivit cărora ambele

cereri, de revizuire și

contestație în anulare, au fost respinse ca inadmisibile prin deciziile nr. 331

din 19 ianuarie 2007 și, respectiv nr. 372 din 23 ianuarie 2007 ale aceleași

secții a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sau că au fost admise cererile

de suspendare provizorie formulate de S.N.A.I. București - Băneasa SA, ce nu

avea calitate procesuală activă de a formula aceste cereri întrucât obligația

de executare a deciziei nr. 3329 din 10 octombrie 2006 incumba doar M.T.C.T.,

nu pot fi analizate în prezentul cadru procesual, întrucât soluțiile pronunțate

prin hotărâri judecătorești nu se pot repune în discuție decât în căile de atac

prevăzute de lege.

Așadar, cum din actele premergătoare nu rezultă nici un indiciu în

legătură cu exercitarea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu de către

intimata - magistrat, cu știință, în vederea prejudicierii intereselor legale

ale petentei, nu există niciun temei pentru tragerea la răspundere penală,

astfel că, văzând și prevederile art. 278

1

alin. (8) lit. a) C.

proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, plângerea petentei SC A.U.

București SA și, pe cale de consecință, va menține rezoluția atacată, urmând

ca, în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petenta

să fie obligată la cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara SC A.U.

București SA împotriva rezoluției din 12 noiembrie 2007, dispusă în dosarul nr.

336/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de urmărire penală și criminalistică și menține rezoluția atacată.

Obligă petiționara la plata sumei de 100

lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Cu recurs în 10 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi 3 aprilie 2008.