ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 502/2009

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 34 din 13 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Alba, s-a respins excepția prescripției, excepția prematurității și a inadmisibilității acțiunii și totodată s-a respins acțiunea reclamantei SC U.S.A. SA Brașov împotriva pârâtei SC S. SA Alba Iulia. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că: Prin acțiunea formulată reclamanta SC U.S.A. SA Brașov a solicitat ca prin hotărârea judecătorească în contradictoriu cu pârâta SC S. SA Alba Iulia să se constate că pe terenul său există o cantitate de materii toxice – cianuri – aparținând pârâtei și să fie obligată aceasta să le ridice pe cheltuiala sa.

Potrivit dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond invocate de pârâtă, care ar fi făcut de prisos, în tot sau în parte cercetarea în fond a pricinii. Față de excepția prescripției dreptului la acțiune, raportat la obiectul acțiunii care nu este unul patrimonial, instanța a constatat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile Decretului nr. 167/1958, respingând excepția invocată de pârâtă cu această motivare. Față de excepția prematurității și a inadmisibilității acțiunii, raportat la împrejurarea potrivit căreia pârâta a fost notificată la data de 5 iulie 2006, instanța a constatat îndeplinită obligația prevăzută de art. 720 1 C. proc.

civ., cu consecința respingerii excepțiilor invocate. Pe fondul cauzei instanța a constatat că acțiunea reclamantei este neîntemeiată pentru următoarele considerente: Reclamanta a fost înștiințată la data de 13 septembrie 2001 prin divizarea pârâtei SC S. SA Alba Iulia cu aport de capital în natură adus de aceasta prin protocolul de predare-primire încheiat la data de 1 octombrie 2001 cu anexele la aceasta. În baza acestui protocol reclamanta primea o serie de bunuri mobile și imobile printre care și o cantitate semnificativă de cianură de cupru necesară în procesul de fabricație unelte și scule de mână, sectorul acoperiri metalice.

Materialele predate în baza protocolului semnat de părți la data de 1 octombrie 2001 au fost gestionate de către reclamantă conform interesului generat de aceasta, așa încât susținerea reclamantei, potrivit căreia mențiunea făcută ulterior pe listingul de predare, respectiv „302,3 vândut S. Satu Mare 2003” și „vândută 2002” nu poate fi primită ca o dovadă a faptului că cianurile descoperite ulterior ar fi altele decât cele care au făcut obiectul predării – preluării prin protocol. De altfel, este greu de acceptat că după data înființării societății reclamante, respectiv 13 septembrie 2001, aceasta nu și-a inventariat bunurile din societate, ci doar după circa 5 - 6 ani a descoperit că deține bunuri care ar fi trebuit utilizate sau valorificate în folos propriu.

Or, modalitatea defectuoasă de gestionare și administrare proprie nu poate fi pusă în sarcina pârâtei. Dacă se susține de către reclamantă că a înstrăinat după preluare o anumită cantitate de cinuri (în anul 2002 și respectiv în anul 2003) către cumpărătorul SC S. Satu Mare, nu este de înțeles de ce nu a înstrăinat și cantitatea de cianuri care se solicită a fi ridicate la acest moment de către pârâtă, știut fiind că acestea se aflau la reclamantă și puteau fi ușor sursa unor venituri proprii. Mai mult, prin adresa nr. 771 din 25 martie 2004 reclamanta solicită I.P.J. Alba să fie radiată din evidența societății care utilizează substanțe toxice conform Decretului nr. 466/1997, întrucât nu mai deține și nici nu mai utilizează astfel de substanțe, precizând și faptul că a depus la I.T.M.

autorizația pe care o deținea în acest sens cu adresa nr. 770 din 25 martie 2004. Modalitatea defectuoasă de administrare a societății reclamante nu poate fi pusă în sarcina pârâtei, iar declarațiile extrajudiciare date de B.M. și B.J.G. nu au relevanță față de înscrisurile de la dosar, așa încât susținerile acesteia nu pot fi primite și deci acțiunea formulată a fost respinsă ca neîntemeiată. Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți. Reclamanta a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii sale. În motivarea apelului, reclamanta a arătat că, în mod greșit tribunalul a apreciat că pârâta a predat reclamantei prin procesul-verbal de la 1 octombrie 2001 și cantitatea de cianură descoperită în anul 2004. Din probele administrate rezultă că cianura nu aparține reclamantei.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 282 și urm. C. proc. civ. Pârâta a solicitat modificarea în parte a sentinței atacate și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. Pârâta a arătat că, deși a făcut cheltuieli de 3.000 lei, reprezentând onorariul avocatului, tribunalul nu a obligat pe reclamantă la plata acestora. În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 274 și art. 242 alin. (2) C. proc. civ. Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia nr. 74 din 30 mai 2008 a respins ca nefondat apelul reclamantei SC U.S.A. SA Brașov și a admis apelul pârâtei SC S. Alba Iulia, modificând în parte sentința, în sensul că a obligat-o pe reclamantă să-i plătească pârâtei 3.000 lei cheltuieli de judecată în primă instanță.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta SC U.S.A. SA Brașov solicitând „reanalizarea probelor aflate la dosarul cauzei” și admiterea recursului său cu consecința admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată. Deși indică drept temei de drept al recursului său prevederile pct. 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ. în motivarea recursului său recurenta nu arată care este actul juridic dedus judecății interpretat greșit de instanță sau cu privire la care a fost schimbată natura ori înțelesul lămurit vădit neîndoielnic al acestuia și nici în ce constă lipsa de temei legal a deciziei atacate sau norma legală încălcată sau aplicată greșit. Recurenta se mulțumește să susțină că instanțele nu au avut în vedere prevederile legale în materie de deșeuri periculoase (Legea nr. 426/2001) și că pârâta – producătoare a produs deșeuri periculoase dar nu le-a înregistrat și depozitat în condițiile legii ci le-a abandonat, lăsându-le recurentei – reclamante.

Instanțele au presupus, nelegal și netemeinic, că deșeurile din recipient sunt ale reclamantei deoarece răspunderea o poartă producătorul acestora. În continuarea motivelor sale de recurs reclamanta reia discuția asupra situației de fapt și aprecierea probelor administrate, aducând critici, sub acest aspect, instanței de fond, ori aceste aprecieri nu pot face obiectul examinării în calea extraordinară de atac a recursului. Examinând recursul prin prisma motivelor invocate Înalta Curte constată că acesta este nefondat. Instanța de apel, ca și instanță de fond, a făcut o corectă interpretare actului juridic dedus judecății și o corectă interpretare și aplicare a prevederilor legale, nefiind date motivele prevăzute de pct. 8 și 9 ale art. 304 C. proc.

civ., indicate de către recurentă. Astfel instanțele au stabilit, în mod legal și temeinic, că proprietarul substanței toxice este reclamanta ca urmare a operațiunilor de predare – primire ocazionate de divizarea în urma căreia a fost creată reclamanta. Ca atare acțiunea în constatare și obligația de a face ca și apelul reclamantei au fost legal respinse. Față de cele de mai sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ. să respingă recursul ca nefondat, iar în temeiul art. 274 C. proc. civ. să oblige recurenta – reclamantă să-i plătească intimatei – pârâte cheltuielile de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC U.S.A. SA Brașov împotriva deciziei comerciale nr. 74/A din 30 mai 2008, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, ca nefondat. Obligă recurenta – reclamantă să plătească intimatei – pârâte SC S. SA Alba Iulia suma de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2009.