ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 502/2009

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 34 din 13

februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Alba, s-a respins excepția

prescripției, excepția prematurității și a inadmisibilității acțiunii și

totodată s-a respins acțiunea reclamantei SC U.S.A. SA Brașov împotriva pârâtei

SC S. SA Alba Iulia.

Pentru a pronunța această sentință,

tribunalul a reținut că:

Prin acțiunea formulată reclamanta SC

U.S.A. SA Brașov a solicitat ca prin hotărârea judecătorească în contradictoriu

cu pârâta SC S. SA Alba Iulia să se constate că pe terenul său există o

cantitate de materii toxice – cianuri – aparținând pârâtei și să fie obligată

aceasta să le ridice pe cheltuiala sa.

Potrivit dispozițiilor art. 137 C. proc.

civ., instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură și

asupra celor de fond invocate de pârâtă, care ar fi făcut de prisos, în tot sau

în parte cercetarea în fond a pricinii.

Față de excepția prescripției dreptului

la acțiune, raportat la obiectul acțiunii care nu este unul patrimonial,

instanța a constatat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile Decretului nr. 167/1958,

respingând excepția invocată de pârâtă cu această motivare.

Față de excepția prematurității și a

inadmisibilității acțiunii, raportat la împrejurarea potrivit căreia pârâta a

fost notificată la data de 5 iulie 2006, instanța a constatat îndeplinită

obligația prevăzută de art. 720

1

C. proc. civ., cu consecința

respingerii excepțiilor invocate.

Pe fondul cauzei instanța a constatat că

acțiunea reclamantei este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Reclamanta a fost înștiințată la data de

13 septembrie 2001 prin divizarea pârâtei SC S. SA Alba Iulia cu aport de

capital în natură adus de aceasta prin protocolul de predare-primire încheiat

la data de 1 octombrie 2001 cu anexele la aceasta.

În baza acestui protocol reclamanta

primea o serie de bunuri mobile și imobile printre care și o cantitate

semnificativă de cianură de cupru necesară în procesul de fabricație unelte și

scule de mână, sectorul acoperiri metalice.

Materialele predate în baza protocolului

semnat de părți la data de 1 octombrie 2001 au fost gestionate de către

reclamantă conform interesului generat de aceasta, așa încât susținerea

reclamantei, potrivit căreia mențiunea făcută ulterior pe listingul de predare,

respectiv „302,3 vândut S. Satu Mare 2003” și „vândută 2002” nu poate fi

primită ca o dovadă a faptului că cianurile descoperite ulterior ar fi altele

decât cele care au făcut obiectul predării – preluării prin protocol.

De altfel, este greu de acceptat că după

data înființării societății reclamante, respectiv 13 septembrie 2001, aceasta

nu și-a inventariat bunurile din societate, ci doar după circa 5 - 6 ani a

descoperit că deține bunuri care ar fi trebuit utilizate sau valorificate în

folos propriu.

Or, modalitatea defectuoasă de gestionare

și administrare proprie nu poate fi pusă în sarcina pârâtei.

Dacă se susține de către reclamantă că a

înstrăinat după preluare o anumită cantitate de cinuri (în anul 2002 și

respectiv în anul 2003) către cumpărătorul SC S. Satu Mare, nu este de înțeles

de ce nu a înstrăinat și cantitatea de cianuri care se solicită a fi ridicate

la acest moment de către pârâtă, știut fiind că acestea se aflau la reclamantă

și puteau fi ușor sursa unor venituri proprii.

Mai mult, prin adresa nr. 771 din 25

martie 2004 reclamanta solicită I.P.J. Alba să fie radiată din evidența

societății care utilizează substanțe toxice conform Decretului nr. 466/1997,

întrucât nu mai deține și nici nu mai utilizează astfel de substanțe, precizând

și faptul că a depus la I.T.M. autorizația pe care o deținea în acest sens cu

adresa nr. 770 din 25 martie 2004.

Modalitatea defectuoasă de administrare a

societății reclamante nu poate fi pusă în sarcina pârâtei, iar declarațiile

extrajudiciare date de B.M. și B.J.G. nu au relevanță față de înscrisurile de

la dosar, așa încât susținerile acesteia nu pot fi primite și deci acțiunea

formulată a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel ambele părți.

Reclamanta a solicitat modificarea

sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii sale.

În motivarea apelului, reclamanta a

arătat că, în mod greșit tribunalul a apreciat că pârâta a predat reclamantei

prin procesul-verbal de la 1 octombrie 2001 și cantitatea de cianură

descoperită în anul 2004. Din probele administrate rezultă că cianura nu

aparține reclamantei.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 282

și urm. C. proc. civ.

Pârâta a solicitat modificarea în parte a

sentinței atacate și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta a arătat că, deși a făcut

cheltuieli de 3.000 lei, reprezentând onorariul avocatului, tribunalul nu a

obligat pe reclamantă la plata acestora.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 304

pct. 9, art. 274 și art. 242 alin. (2) C. proc. civ.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia

nr. 74 din 30 mai 2008 a respins ca nefondat apelul reclamantei SC U.S.A. SA

Brașov și a admis apelul pârâtei SC S. Alba Iulia, modificând în parte

sentința, în sensul că a obligat-o pe reclamantă să-i plătească pârâtei 3.000

lei cheltuieli de judecată în primă instanță.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs, în termen, reclamanta SC U.S.A. SA Brașov solicitând „reanalizarea

probelor aflate la dosarul cauzei” și admiterea recursului său cu consecința

admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

Deși indică drept temei de drept al

recursului său prevederile pct. 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ. în motivarea

recursului său recurenta nu arată care este actul juridic dedus judecății

interpretat greșit de instanță sau cu privire la care a fost schimbată natura

ori înțelesul lămurit vădit neîndoielnic al acestuia și nici în ce constă lipsa

de temei legal a deciziei atacate sau norma legală încălcată sau aplicată

greșit.

Recurenta se mulțumește să susțină că

instanțele nu au avut în vedere prevederile legale în materie de deșeuri

periculoase (Legea nr. 426/2001) și că pârâta – producătoare a produs deșeuri

periculoase dar nu le-a înregistrat și depozitat în condițiile legii ci le-a

abandonat, lăsându-le recurentei – reclamante. Instanțele au presupus, nelegal

și netemeinic, că deșeurile din recipient sunt ale reclamantei deoarece

răspunderea o poartă producătorul acestora.

În continuarea motivelor sale de recurs

reclamanta reia discuția asupra situației de fapt și aprecierea probelor

administrate, aducând critici, sub acest aspect, instanței de fond, ori aceste

aprecieri nu pot face obiectul examinării în calea extraordinară de atac a

recursului.

Examinând recursul prin prisma motivelor

invocate Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Instanța de apel, ca și instanță de fond,

a făcut o corectă interpretare actului juridic dedus judecății și o corectă

interpretare și aplicare a prevederilor legale, nefiind date motivele prevăzute

de pct. 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ., indicate de către recurentă.

Astfel instanțele au stabilit, în mod

legal și temeinic, că proprietarul substanței toxice este reclamanta ca urmare

a operațiunilor de predare – primire ocazionate de divizarea în urma căreia a

fost creată reclamanta. Ca atare acțiunea în constatare și obligația de a face

ca și apelul reclamantei au fost legal respinse.

Față de cele de mai sus, Înalta Curte

urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ. să respingă recursul ca nefondat,

iar în temeiul art. 274 C. proc. civ. să oblige recurenta – reclamantă să-i

plătească intimatei – pârâte cheltuielile de judecată în recurs, reprezentând

onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC

U.S.A. SA Brașov împotriva deciziei comerciale nr. 74/A din 30 mai 2008,

pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, ca nefondat.

Obligă recurenta – reclamantă să

plătească intimatei – pârâte SC S. SA Alba Iulia suma de 3000 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi

18 februarie 2009.