ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2219/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2219/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2443/C/2006 pronunțată de Tribunalul Sibiu s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC V. U.S.A. SRL invocată de pârâții L.F. și O.R.C. de pe lângă Tribunalul Sibiu. S-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune a reclamantului F.R. invocată de pârâții L.F., C.C.I.A. Sibiu, excepția puterii lucrului judecat invocată în cauză de pârâtul O.R.C. Sibiu, precum și lipsa calității procesuale pasive a O.R.C. Sibiu și în consecință a respins acțiunea formulată de reclamantul F.R. împotriva pârâtelor, C.C.I.A. Sibiu, O.R.C. de pe lângă tribunalul Sibiu, L.F. și SC V. U.S.A.
SRL Mediaș. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul F.R. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, iar prin Decizia nr. 9/A/2007 din 25 mai 2007, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, a respins apelul reclamantului. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul F.R. solicitând admiterea recursului și casarea celor două hotărâri, criticând decizia recurată pentru nelegalitate. Prin întâmpinarea formulată în raport de cererea de recurs intimata pârâtă L.F. a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Înalta Curte, conform art. 137 C. proc. civ. raportat la art. 11 și 20 alin. (1)-(3) din Legea nr. 146/1997 modificată și la dispozițiile art. 302 1 alin. (2) C. proc.
civ., a luat în examinare excepția netimbrării cererii de recurs și a reținut: Având în vedere criticile formulate în recurs, raportat la soluția instanței, Înalta Curte în conformitate cu art. 11 din Legea nr. 146/1997 a stabilit în sarcina recurentului obligația de a achita o taxă judiciară de timbru în sumă de 4 lei și respectiv 0,15 lei timbru judiciar potrivit art. 1 din O.G. nr. 32/1995. Recursul nu a fost timbrat cu suma reprezentând taxa judiciară de timbru stabilită în sarcina recurentului. Conform art. 1 din Legea nr. 146/1997 modificată, privind taxele judiciare de timbru acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de către instanță.
Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea părții se anulează ca netimbrată. Constatând că recursul nu a fost însoțit de dovada achitării taxei judiciare de timbru, recurentul a fost citat pentru termenul de judecată din data de 19 iunie 2008 să depună originalul dovezii achitării taxei judiciare de timbru (fila 39 dosar recurs). Având în vedere că recurentul nu s-a conformat obligației de timbrare, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 pct. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, modificată și completată și să dispună anularea recursului ca insuficient timbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Anulează recursul declarat de reclamantul F.R. împotriva Deciziei nr. 9/A din 25 mai 2007, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, ca insuficient timbrat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 19 iunie 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.