ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4665/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4665/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr.

103/CA din 19 mai 2008, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și

fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de A.C. și A.M.M., în

contradictoriu cu pârâtul M.A.D.R. – D.A.D.R. Iași, prin care solicitau

anularea Ordinelor nr. 185 și nr. 186 din 20

aprilie 2007, prin care au fost

sancționați disciplinar cu diminuarea

drepturilor salariale cu 20% pe o perioadă de 3 luni, susținând că acestea au

fost emise după împlinirea termenului legal de prescripție și că încheierea și

derularea contractului nr. 7691 din 2 decembrie 2005, semnat cu SC. A. SRL

respectă normele legale în materie.

Prin aceeași sentință, instanța de

judecată a respins excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea

procedurii prealabile sesizării instanței, invocată de pârât, precum și

excepția prescripției dreptului de a aplica sancțiunea disciplinară, invocată

de reclamanți.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut

următoarele:

Cu privire la excepții,

sancțiunea aplicată reclamanților, constând în

diminuarea drepturilor

salariale, în condițiile art. 77 din Legea nr. 188/1999,

republicată, nu poate fi asimilată celei la care face referire art. 106 din

același act normativ, pentru care se prevede în mod expres că anularea actului

administrativ se poate cere „în condițiile și termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004”,

astfel că, raportat la conținutul art. 80 din Legea nr. 188/1999, „funcționarul

public nemulțumit de sancțiunea aplicată se poate adresa instanței de

contencios administrativ” fără a mai fi nevoit să parcurgă vreo procedură

prealabilă, atâta timp cât acțiunea în anulare este continuarea directă și

nemijlocită a procedurii administrative desfășurate în fața Comisiei de

disciplină, ale cărei propuneri au stat, de altfel, la baza emiterii actului

administrativ contestat, procedura prealabilă fiind, într-un asemenea caz, de

prisos.

De

asemenea, reține instanța de fond, excepția prescripției dreptului

pârâtului de a aplica sancțiunea disciplinară

ignoră dispozițiile art. 77 alin. (5)

din Legea nr. 188/1999,

republicată în baza Legii nr. 251/2006, care stabilește, spre deosebire de

vechea reglementare, că „sancțiunile disciplinare se aplică în termen de cel

mult 1 an de la data sesizării comisiei de disciplină cu privire la săvârșirea

abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 2 ani de la data săvârșirii

acesteia”.

În

cauză, se arată în considerentele hotărârii recurate, este

necontestat faptul că actul considerat nelegal,

respectiv contractul nr. 7691,

s-a încheiat la data de 2 decembrie 2005

și că sesizarea comisiei de disciplină a avut loc la data de 21 iulie 2006,

ceea ce denotă fără echivoc că atât termenul de 2 ani, socotit de la data

semnării contractului litigios, cât și termenul de 1 an, socotit de la data

sesizării Comisiei de disciplină, nu erau împlinite la data de 20 aprilie 2007,

când au fost emise ordinele

nr. 185 și nr. 186,

prin care reclamanții au fost sancționați disciplinar.

Cu privire la

fond,

este necontestat faptul că reclamanții au statut de

funcționari publici,

că aceștia exercită funcția de director executiv și, respectiv, de

director

executiv adjunct în cadrul D.A. a Județului

Iași și că

regimul lor juridic este

guvernat de Legea nr. 188/1999.

Este, de asemenea, necontestat faptul că atribuțiile pe care cei doi

funcționari publici le pot exercita sunt cele

înscrise în fișa postului, de care ei au luat cunoștință sub semnătură și că,

în cuprinsul fișei nici unuia din posturi, nu se regăsește cerința de a „face

cunoscută legislația în domeniu,

precum mecanismele de acordare a

subvențiilor” și, respectiv, aceea de „mărire a rolului inginerului agronom în

teritoriu precum și educarea

țăranilor

fermieri în ceea ce privește acordarea subvențiilor”, astfel cum

încearcă

reclamanții să acrediteze prin răspunsurile date cu ocazia audierii lor în fața

comisiei de disciplină, afirmații consemnate în procesul verbal încheiat la

data de 28 august 2006.

De asemenea, reține prima instanță, în lipsa

oricăror acte prealabile încheierii „contractului de abonament și prestări

servicii din 2 decembrie

2005”, nu se poate trage o altă concluzie decât aceea la

care a ajuns și

auditorul ce a întocmit

raportul înregistrat sub nr. 50732 din 13 iulie 2006,

anume că A.C. și A.M.M.

au fost singurii care s-au sesizat de „necesitatea” achiziționării a 2.000 de

ziare lunar de la

SC A. SRL Iași și au

decis în mod voluntar să plătească editorului ziarului G.S. valoarea

abonamentului, care se ridica la suma de

1.000 lei/lunar, plus TVA.

Chiar dacă în bugetul aprobat pentru anul 2006 erau

înscrise sume la capitolul „Cheltuieli materiale”, articol bugetar 20.11 (cărți

și publicații),

aceste

sume erau destinate exclusiv completării fondului documentar al Direcției

pentru Agricultură Iași și nicidecum „educării țăranilor fermieri” sau

popularizării „legislației în domeniu, precum și mecanismele de acordare a

subvențiilor, așa cum afirmă reclamanții.

Reclamanții nu justifică nici de ce, obligați de nevoia

„educării și

popularizării”

au ales, din multitudinea de publicații cu profil și preocupări

în domeniul agriculturii, tocmai pe cea editată de

SC A. SRL Iași,

societate comercială înființată în anul 2002, având un

capital social de numai 2.000.000 lei vechi, respectiv 200 RON.

Mai reține instanța de fond că, deși din procesul verbal

încheiat la 28

august

2006 nu rezultă cu claritate care a fost sfera completă a colaborării dintre D.A.

Iași și SC A. SRL Iași, reclamanții

recunosc

în mod implicit că au folosit serviciile editorului G.S.

pentru a-și

promova propriile lor interese materiale, astfel cum s-a convenit prin

contractul nr. 7691 din 2 decembrie 2005; faptul

că beneficiarul a uzat de dreptul de a transmite materiale și articole către

prestator, pentru publicare, justifică, așadar, pe deplin caracterizarea

contractului ca fiind unul atât de „abonament” cât și unul de „prestări servicii”,

așa cum, în mod justificat, a

reținut și auditorul.

Chiar și în ipoteza în care această transmitere de materiale nu ar fi

avut loc, reține prima instanță, din punct de vedere juridic contractul a fost

și rămâne ceea ce părțile au convenit și anume un contract de prestări

servicii, a cărei finanțare nu se putea face din

sumele înscrise la articolul

bugetar 20 noiembrie.

Conform

dispozițiilor O.U.G. nr. 60/2001, în vigoare la data încheieri

contractului, D.A. Iași avea

statut de autoritate contractantă și, prin prisma acestui statut, ea trebuia

să-și asigure produsele, lucrările sau serviciile necesare desfășurării

activității în condițiile legii, prin utilizarea uneia din procedurile de

atribuire a contractului de achiziție publică reglementată de actul normativ

susmenționat, chiar dacă valoarea acestuia ar fi fost mai mică de 40.000 euro,

directorul executiv și directorul executiv adjunct neputând dispune după

propria lor apreciere și voință de fondurile publice.

Or, se arată în considerentele hotărârii recurate,

reclamanții nu numai

că au acționat în mod voluntar și discreționar, atunci când au încheiat

contractul, dar nu au luat nici măsurile organizatorice care să permită

oricărui organism sau persoană interesată verificarea modului în care au fost

utilizate fondurile publice, necontestându-se faptul că la data

verificării ei nu au fost în măsură să producă

dovezi cu privire la recepția publicațiilor, modul de distribuire a acestora și

mai ales că ziarul G.

S. a ajuns la cei pe care ei susțin că au dorit că

îi „educe” și să-i familiarizeze cu „legislația în domeniu”, maniera lor de

lucru neavând nimic în comun nici cu Normele metodologice privind angajarea,

lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor

instituțiilor publice, aprobate

prin Ordinul nr. 92/2002 al Ministerului

finanțelor, și nici cu Legea nr. 82/1991.

Ca atare, concluzionează instanța de fond,

constatând că reclamanții

și-au asumat prerogative peste cele prevăzute în fișa

postului, că ei au angajat patrimoniul instituției publice pe care o conduc, cu

ignorarea dispozițiilor legale ce reglementează atribuirea contractelor de

achiziție publică, și că pretinsa acțiune de „popularizare a legislației” și de

„educare a țăranilor fermieri” nu poate justifica încălcarea competențelor și a

legislației referitoare la funcționarea direcțiilor pentru agricultură și

dezvoltare rurală, se apreciază că sancțiunea disciplinară aplicată acestora

este justificată, ea fiind urmarea parcurgerii cu

rigurozitate a procedurii

consacrate de Legea nr. 188/1999.

Împotriva

sentinței pronunțate de instanța de fond au declarat recurs

reclamanții,

care, fără a se raporta la motivele de recurs prevăzute la art. 304 și 304

1

C. proc. civ., au susținut, în esență, că hotărârea instanței de fond este

nelegală și netemeinică, pentru că:

-

instanța de fond a respins în mod nelegal excepția prescripției dreptului

autorității de a aplica sancțiunea disciplinară, aplicând în mod greșit

prevederile art. 35 pct. 5 și 6 din H.G. nr. 1210/2003;

- în mod greșit s-a reținut

existența unor abateri disciplinare, din moment ce au urmărit „o ridicare a

nivelului de informare a tuturor persoanelor care lucrează în agricultură”, iar

cheltuielile au fost angajate în limita disponibilului de credite bugetar.

M.A.D.R. a depus întâmpinare

prin care a susținut, în esență, că soluția instanței de fond este legală și

temeinică, solicitând respingerea recursului. Recursul este nefondat.

critica referitoare la respingerea excepției de prescripție a dreptului de a

aplica sancțiunea disciplinară;

În cauză este necontestat că

actul în raport cu care a fost reținută săvârșirea abaterilor disciplinare este

Contractul nr. 7691 din 2 decembrie 2005, iar sesizarea Comisiei de disciplină

a avut loc la data de 21 iulie 2006.

Potrivit art. 65 alin. (5)

din Legea nr. 188/1999, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 251/2006,

intrată în vigoare la 19 iulie 2006 (actualul art. 77 alin. (5) după

republicarea legii), sancțiunile disciplinare se aplică în termen de cel mult 1

an de la data sesizării Comisiei de disciplină, cu privire la săvârșirea

abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 2 ani de la data săvârșirii

abaterii disciplinare.

Or, în cauză, sancțiunile

disciplinare au fost aplicate celor doi recurenți-reclamanți prin Ordinul nr. 185

și, respectiv, nr. 186 din 20 aprilie 2007, ceea ce reprezintă respectarea

termenelor la care se referă dispozițiile legale citate mai sus.

Este adevărat că art. 35 alin. (6)

din H.G. nr. 1210/2003 se referea la un termen de 6 luni derulat de la data

săvârșirii abaterii disciplinare, dar având în vedere principiul constituțional

al ierarhiei actelor normative, aceste dispoziții nu se mai aplică, de la data

intrării în vigoare a Legii nr. 251/2006 acestea nemaifiind conforme cu

dispozițiile art. 65 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 (actualul art. 77 alin. (5)

după republicare).

fondul cauzei, din probele administrate în cauză rezultă că instanța de fond a

reținut în mod temeinic și legal că recurenții-reclamanți sunt vinovați de

săvârșirea abaterilor disciplinare reținute în sarcina lor, prin aceea că și-au

asumat atribuții în afara fișei postului, pe care le-au exercitat în afara

cadrului legal privind achizițiile publice.

În același timp, în mod

corect a reținut instanța de fond că sancțiunile disciplinare au fost

individualizate și aplicate în mod temeinic și legal.

Astfel fiind, rezultă că

soluția instanței de fond este legală și temeinică, urmând ca recursul formulat

de către cei doi recurenți să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de

reclamanții A.C. și A.M.M. împotriva sentinței nr. 103/ CA din 19 mai 2008 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 decembrie 2008.