ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3230/2008

Asupra recursurilor de față;

În baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 42/P din 27 martie 2008 Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis plângerea formulată de petiționarul D.A.,împotriva ordonanței dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța la data de 10 decembrie 2007 în dosarul nr. 84/P/2007.

S-a dispus desființarea ordonanței dată de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Constanța și s-a trimis cauza la procuror pentru efectuarea de

cercetări asupra făptuitoarei G.A. sub aspectul infracțiunii pe abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut

următoarele;

Petiționarul D.A., în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., s-a adresat instanței cu plângere împotriva soluției de

netrimitere în judecată dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanta în dosarul nr. 84/P/2007, fată de învinuita G.A. Instanța de fond a reținut că, făptuitoarea G.A. a autentificat contractul de vânzare-cumpărare nr. 2492 din 23 octombrie 2004 , prin care SC "D.E.E.C." SNC reprezentată prin asociații D.A. și D.E. a vândut către D.E. un chioșc metalic.

Petiționarul a susținut că el nu a fost prezent la încheierea acestui act,

dar acesta a fost încheiat totuși, datorită notarului public G.A. care și-a îndeplinit defectuos sarcinile de serviciu.

A mai precizat petiționarul că, îndeplinirea defectuoasă a sarcinilor de serviciu a avut loc la cererea și cu contribuția numitei D.E.

La data de 4 aprilie 2006 petiționarul D.A. s-a adresat cu plângere penală la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva notarului public G.A. , sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, prev. și ped. de art. 246 C. pen. și a soției lui, D.E., pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen., solicitând cercetarea

acestora în legătură cu faptul că, la data de 23 octombrie 2001 a fost încheiat

și autentificat contractul de vânzare-cumpărare nr. 2490 între cei doi soți, deși petiționarul D.A. nu a fost prezent.

Procurorul a efectuat cercetări și a constatat că acest contract nu a fost

semnat de petiționar dar că, făptuitoarea G.A. nu a acționat cu intenție

și a dispus prin ordonanța din 10 decembrie 2007, scoaterea de sub urmărire

penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, prev. și ped. de art. 246 C. pen.

Considerând că această ordonanță și ordonanța procurorului ierarhic superior sunt nelegale și netemeinice, petiționarul s-a adresat cu plângere instanței, solicitând desființarea acestora și trimiterea cauzei la procuror

pentru continuarea cercetărilor și trimiterea în judecată a făptuitoarei.

Prin rezoluția din 20 iunie 2006 procurorul din cadrul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public G.A. pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, prev. și ped. de art. 246 C. pen., iar prin rezoluția din 30 mai 2007 s-a dispus începerea urmăririi penale și față de numita D.E. pentru

săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art.

290 C. pen.

A mai reținut instanța de fond a mai reținut în considerente că, în cauză au fost efectuate acte de cercetare, iar prin expertiza criminalistică nr. 255 din

30 iulie 2001, cererea notarială nr. 5305 din 23 octombrie 2001 și contractul

menționat nu au fost semnate de petiționarul D.A.

Instanța de fond a apreciat că, în cauză sunt necesare administrarea unor probe care să lămurească dacă notarul public G.A. și-a îndeplinit obligațiile profesionale ce îi reveneau conform Legii nr. 36/1995, legea notarilor publici și a activității notariale, de ce aceasta a fost de acord să încheie actul notarial fără respectarea programării, în condițiile în care în birou erau și alți clienți care apelaseră la serviciile acesteia și care fuseseră programați.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și intimata G.A.

Prin motivele de casare formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța este criticată sentința ca nelegală și netemeinică, susținându-se că, din examinarea dosarului rezultă că, au fost administrate suficiente probe , care au dovedit că, notarul nu a acționat "cu știință," cu intenția de a produce o vătămare intereselor unei persoane, neavând nicio relevanță pentru existența infracțiunii faptul că, notarul a încheiat pentru părți un act fără o planificare prealabilă.

S-a solicitat admiterea recursului declarat de parchet, casarea hotărârii primei instanțe și menținerea ca fiind legală și temeinică a ordonanței atacate, întrucât soluția de trimitere a cauzei la procuror, în vederea redeschiderii urmăririi penale nu se justifică.

În recursul său, intimata G.A. a criticat hotărârea atacată invocând

motive de nelegalitate și netemeinicie.

În acest sens a susținut că, instanța de fond a dispus desființarea ordonanței dată de procuror și a trimis cauza la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, în vederea efectuării de cercetări împotriva sa, sub aspectul săvârșirii susținut că, dar sentința atacată nu cuprinde elementele imperative obligatorii, cumulative, ale dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen., care prevăd soluțiile pe care judecătorul trebuie să le pronunțe în situația în care admite o plângerea și anume, să arate motivele pentru care dispune astfel, să arate faptele și împrejurările pe care

urmărirea penală urmează să le constate și să indice mijloacele de probă prin

care urmează a se stabili împrejurările vizate.

Recurenta petiționară a mai criticat hotărârea atacată în sensul că, aceasta nu indică mijloacele de probă ce urmează a fi administrate, astfel că dispoziția de admitere a plângerii și de desființarea rezoluțiilor este nelegală.

A mai arătat recurenta petiționară în motivarea recursului că, hotărârea atacată este nelegală întrucât instanța avea obligația să dispună trimiterea cauzei la procuror cu obligația de a se referi la stadiul procedural exact și anume, în vederea începerii urmăririi penale, sau după caz, a redeschiderii ei. A mai precizat că, trimiterea cauzei la procuror nu a fost avută în vedere de legiuitor pentru verificări premergătoare, ori instanța de fond a dispus trimiterea cauzei în vederea cercetării, evitând să spună așa cum era corect, „în vederea începerii urmăririi penale sau în vederea redeschiderii urmăriri penal" dispoziții care constituiau condiții legale de admitere.

Recurenta intimată a mai susținut că, singurele elemente dubitative reținute de instanță se referă la faptul că, notarul public a acceptat tranzacția fără programare, în condiții de aglomerare la notariat și că au existat nemulțumire din partea celorlalte persoane care își așteptau rândul, dovedind solicitudine față de intimata D.E.

Față de susținerile expuse, recurenta petiționară a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și menținerea ca fiind legală și temeinică a ordonanței dată de procuror.

Recursurile declarate nu sunt fondate.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, în raport cu criticile formulate prin cele două recursuri, Înalta Curte constată că, prin motivarea

dată soluției pronunțate, instanța de fond a expus în mod judicios situațiile ce impun trimiterea cauzei la procuror, în vederea redeschiderii urmăririi penale,

indicând totodată și probele ce trebuie administrate pentru clarificarea deplină a stării de fapt și vinovăției învinuitei, astfel că, hotărârea pronunțată

este legală și temeinică.

Pentru rezolvarea cauzelor penale, organele

judiciare au nevoie de date și informații care să conducă la concluzia

existenței sau inexistenței infracțiunii, vinovăției sau nevinovăției făptuitorului,

acestea fiind furnizate prin intermediul probelor.

Î

n acest sens, art. 62 C. proc. pen., prevede că, în

vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală și instanța de judecată

sunt obligate să lămurească sub toate aspectele cauza, pe bază de probe.

Pe de altă parte, datorită complexității informațiilor pe care le aduc probele în procesul penal, dispozițiile art. 63 C. proc. pen. Ie-a definit ca fiind elemente de fapt care servesc, la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei,

Î

n alin. (2) al aceluiași articol se arată că, probele nu au valoare mai dinainte stabilită iar aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Î

n faza procesuală a urmăririi penale, procurorul este cel care are obligația să-și manifeste pe deplin rolul activ și să strângă probele necesare cu privire la existenta infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor si la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata daca este sau nu cazul sa se dispună trimiterea în judecată.

De asemenea, In situația redeschiderii urmăririi penale, procurorul are obligația de a clarifica, în continuare, faptele și împrejurările și de a administra mijloacele de probă indicate de judecător.

Verificând actele dosarului se constată că în cauză, au fost efectuate acte de cercetare penală și anume, a fost ascultată făptuitoarea G.A.,

au fost atașate înscrisuri care au legătură cu cauza, a fost efectuată expertiză

criminalistică grafologică prin care s-a constat că, certificatul nr. 68641/18642 din 4 octombrie 2001, cererea notarială nr. 5305 din 23 octombrie 2001 și contractul de vânzare-cumpărare a chioșcului metalic nu au fost semnate de petiționarul D.A.

Potrivit art. 43 alin. ultim din Legea nr. 36/1995 privind notarii publici și desfășurarea activității notariale, notarul public are obligația ca în cadrul lucrărilor de îndeplinire a actelor notariale, să stabilească identitatea, domiciliul si capacitatea părților.

Pe de altă parte, art. 50 alin. (1) lit. a) din aceeași lege, în cazul în care notarul public nu cunoaște părțile este obligat sa se convingă de identitatea acestora, stabilita, după caz, prin acte de identitate sau legitimații oficiale, prevăzute cu semnătura, stampila si fotografia posesorului;

Din declarațiile date de făptuitoarea G.A. rezultă că, în seara de 22 octombrie 2001, fără o programare prealabilă, s-au prezentat în biroul său soții Dumitru, solicitând ca urgent să perfecteze actul de vânzare-cumpărare a unui chioșc metalic. Deși taxele notariale nu erau plătite, notarul a fost de acord să redacteze actul, iar cei doi soți să-l semneze, urmând ca autentificarea și eliberarea actului să se facă în ziua următoare, când taxele erau achitate și se aducea și certificatul fiscal.

Făptuitoarea a mai relatat că, cererea prin care părțile solicitau încheierea actului, a fost întocmită de secretara biroului și semnată de cei doi soți.

Înalta Curte constată că, în mod corect instanța de fond a apreciat că pentru stabilirea concretă a situației de fapt și pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, este necesar a se administra probe care să clarifice modul în care făptuitoarea, în calitate de notar public și-a îndeplinit obligațiile legale ce îi reveneau, conform dispozițiilor Legii nr. 36/1995 și în ce modalitate, dacă aceasta a fost de acord cu încheierea actului, deși soții D. nu erau programați.

De asemenea, față de aspectele relevate de făptuitoare în „Nota de relații" (fila 36 din dosarul nr. 62/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța) în care arată că, „fiind aglomerație, publicul planificat era nemulțumit i-a îndrumat pe soții D. să achite taxa de autentificare datorată statului la A.F. Tulcea și să revină pentru eliberarea actului", în mod justificat instanța de fond a apreciat că se mai impune administrarea unor probe pentru a se stabili ce anume a determinat notarul public să încheie

contractul de vânzare-cumpărare fără programare, deși în biroul notarial se

aflau numeroase persoane care îndeplineau această condiție și care și-au manifestat indignarea față de modul în care aceasta a procedat.

Așadar, pentru a se stabili dacă notarul public G.A., și-a îndeplinit

atribuțiile de serviciu sau, cu știință, Ie-a îndeplinit în mod defectuos, cu ocazia încheierii și autentificării unui act translativ de proprietate, care a avut drept consecință o vătămare a intereselor legale ale petiționarului D.A., în mod justificat instanța de fond a dispus desființarea ordonanțelor date de procuror și trimiterea cauzei aceleiași unități de parchet, în vederea administrării probelor arătate, astfel că recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și intimata G.A. sunt nefondate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și de intimata G.A.

Î

n baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurenta

intimată va fi obligată la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Constanța și de intimata G.A. împotriva sentinței penale nr. 42/P din 27 martie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Obligă recurenta intimată G.A. la plata sumei de 200 lei cu titlu

de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publica, azi 14 octombrie 2008.