ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4501/2009

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de față, reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția civilă, la data de 13 noiembrie 2003, reclamanta M.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Primăria comunei Bărcănești, SC A. SA Bărcănești, SC H.E., A.P.A.P.S. și SC Y.L.T.S.

SA anularea dispoziției din 17 iunie 2002 emisă de pârâta SC A. SA Bărcănești, prin care i s-a respins notificarea privind restituirea în natură a imobilului situat în comuna Bărcănești compus din „clădire neterminată cu 1-2 etaje, o casă veche compusă din 3-4 camere, dependințe, respectiv magazie, grajduri, chioșc de vară, bucătărie și alte anexe gospodărești, toate situate pe un teren în suprafață de 3,32 ha, plantat cu pomi fructiferi și diverși arbori". Prin sentința civilă nr. 317 din 21 martie 2005, Tribunalul Prahova, secția civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei comunei Bărcănești și a respins acțiunea față de aceasta ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a A.P.A.P.S., iar pe fond, a respins contestația.

Apelul declarat de reclamanta M.R. a fost respins de Curtea de Apel Ploiești prin decizia nr. 995 din 23 septembrie 2005. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că reclamanta nu a făcut dovada modului în care a fost preluat imobilul și nici nu există dovezi dacă a primit sau nu despăgubiri, iar pârâta SC Y.L.T.S. SA susține că nu există identitate între imobilul solicitat de reclamantă și cel deținut de ea. Prin decizia nr. 5776 din 12 iunie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de reclamantă, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe, cu motivarea că nu s-au administrat suficiente probe pentru individualizarea imobilului (compunere, vecinătăți), care este unitatea deținătoare, precum și cu privire la dovada dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului.

În rejudecare, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 486 din 22 noiembrie 2007, a respins apelul declarat de reclamantă, reținând în considerentele sale că suprafața de teren de 3,32 ha, identificată la măsurători cu ocazia efectuării raportului de expertiză ca fiind de 4,2478 ha, fără posibilitate de stabilire a vecinătăților actuale, a aparținut autorului reclamantei, fiind preluată de stat în baza Decretului nr. 83/1949, de completare a Legii nr. 187/1945 a reformei agrare. Așa fiind, terenul intră în sfera de aplicare a legilor speciale ale fondului funciar, fiind exclusă incidența altui act normativ reparator, respectiv Legea nr. 10/2001.

În ce privește construcțiile, s-a reținut că din raportul de expertiză rezultă ca aceste construcții nu mai există fizic, astfel că au fost evaluate ipotetic după planurile inițiale ale comunei Bărcănești. Urmare informațiilor furnizate de Oficiul National al registrului comerțului, potrivit cărora pârâta SC H.E. nu figurează în baza sa de date, prin încheierea de ședință din 8 martie 2007, s-a admis excepția lipsei capacității de folosință a acestei pârâte, sens în care nu a mai fost citată în cauză. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, care critică decizia din apel arătând că instanța nu a lămurit toate aspectele impuse de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare, iar la expertizele efectuate în cauză nu s-a răspuns la toate obiectivele stabilite de instanță.

Se mai arată că în mod greșit s-a stabilit că în cauză nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001 întrucât o asemenea apreciere echivalează cu admiterea excepției inadmisibilității acțiunii de restituire, excepție care nu a fost pusă în discuția părților. Solicită admiterea recursului și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel pentru completarea probatoriului sub aspectul stabilirii tuturor deținătorilor actuali ai parcelelor de teren componente ale suprafeței solicitate a se restitui în natură, precum și individualizarea construcțiilor existente pe teren, iar în subsidiar, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii în parte a cererii de restituire în natură, în ceea ce privește terenul, în măsura în care acesta este deținut de intimate și restituirea în natură a construcțiilor.

Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate de recurentă, Înalta Curte constată că instanța de apel nu a respectat indicațiile deciziei de casare și nu a lămurit pe deplin împrejurările de fapt privind imobilul ce se solicită a fi restituit în natură, astfel că se va admite recursul declarat în cauză, se va casa decizia recurată și se va trimite cauza spre rejudecare instanței de apel, pentru următoarele considerente: Imobilul în litigiu a aparținut autorului reclamantei, C.A.D.V. în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 30782/1947 și a actului adițional la acest contract, datat 6 septembrie 1947, fiind preluat de stat în baza Decretului nr. 83/1949.

Întrucât situația de fapt nu a fost complet stabilită de instanțe într-un prim ciclu procesual, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 5776 din 12 iunie 2006 a casat decizia pronunțată în apel și a trimis cauza spre rejudecare, stabilind anumite îndrumări pentru instanța de trimitere. Potrivit dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. „în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului". Regula enunțată de textul citat vizează obligativitatea îndrumărilor date de instanța de casare cu privire la problemele de drept dezlegate de către aceasta și cu privire la necesitatea administrării unor probe.

Precizările pe care la face textul citat sunt categorice, iar nerespectarea lor atrage nulitatea hotărârii pronunțate. Soluția consacrată de art. 315 alin. (1) C. proc. civ. are o justificare deplină și o legitimare incontestabilă ce decurge din însăși rațiunea controlului judiciar, dispozițiile citate limitând însă obligativitatea deciziei instanței de recurs la problemele de drept dezlegate și la necesitatea administrării unor probe. În speță, Curtea de Apel Ploiești, ca instanță de trimitere, în rejudecare nu a respectat îndrumările date de instanța de casare cu privire la necesitatea administrării tuturor probelor pentru individualizarea imobilului (compunere, vecinătăți) și care este unitatea deținătoare, iar rezultatul nerespectării acestor îndrumări îl reprezintă nulitatea hotărârii dată în rejudecare.

Deși a dispus administrarea a două expertize, topo și construcții, Curtea de Apel nu a lămurit situația de fapt cu privire la imobilul în litigiu. La termenul din 25 ianuarie 200, instanța a stabilit ca obiective ale expertizei topo „identificarea, delimitarea și poziționarea pe schița de plan a terenului în suprafață de 3,32 ha, precum și care este unitatea deținătoare, dacă există construcții pe teren, cine le-a edificat și în ce perioadă " , iar pentru expertiza construcții „identificarea, delimitarea fi poziționarea pe schița plan a construcției. Aceste aspecte nu au fost însă lămurite de experți.

Expertul topo arată că „imediat ce voi primi răspunsul la cererea adresată Primăriei Bărcănești privind situația actuală a imobilelor din conturul delimitat, voi întocmi fi depune la dosar completarea la raportul de expertiză", iar în completarea la raportul de expertiză, concluziile expertului sunt în sensul că documentul primit de la Primăria Bărcănești este incomplet, nespecificându-se suprafețele aferente actualilor proprietari, precum și situația juridică. În ce privește construcțiile, expertul arată că la efectuarea expertizei a avut în vedere planul inițial al comunei Bărcănești întrucât „în expertiza topo nu se răspunde la obiectivul dacă există construcții pe teren, cine le-a edificat și în ce perioadă." Instanța de apel nu s-a preocupat să solicite completarea expertizei sau să oblige părțile să depună înscrisurile menționate de experți pentru lămurirea situației de fapt.

Ca atare, pentru motivele arătate, se impune casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului, instanța urmând să administreze toate probatoriile utile, inclusiv expertiză tehnică de specialitate, pentru a stabili cu certitudine cum se individualizează terenul în litigiu, să stabilească vecinătățile, dacă există construcții pe teren, cine le-a edificat și în ce perioadă, care este starea actuală a acestor construcții. Se mai impune ca instanța de apel să stabilească, prin orice mijloace de probă, care sunt unitățile deținătoare ale parcelelor de teren componente ale suprafeței de teren solicitate a fi restituită în natură. În raport de adresa nr. 174240 din 28 noiembrie 2008 eliberată de Oficiul Național al registrului comerțului din care rezultă că SC A. SA Bărcănești a fost dizolvată la data de 18 iulie 2007, în rejudecare nu se mai impune citarea acestei pârâte.

Pentru considerentele arătate, în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului declarat de reclamantă, cu ocazia rejudecării urmând a fi administrat probatoriul necesar stabilirii situației de fapt.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta M.A. împotriva deciziei nr. 486 din 22 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 aprilie 2009.