ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4501/2009

Deliberând în

condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de față, reține

următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția civilă, la data de 13

noiembrie 2003, reclamanta M.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții

Primăria comunei Bărcănești, SC A. SA Bărcănești, SC H.E., A.P.A.P.S. și SC Y.L.T.S.

SA anularea dispoziției din 17 iunie 2002 emisă de pârâta SC A. SA Bărcănești,

prin care i s-a respins notificarea privind restituirea în natură a imobilului

situat în comuna Bărcănești compus din „clădire neterminată cu 1-2 etaje, o

casă veche compusă din 3-4 camere, dependințe, respectiv magazie, grajduri,

chioșc de vară, bucătărie și alte anexe gospodărești, toate situate pe un teren

în suprafață de 3,32 ha, plantat cu pomi fructiferi și diverși arbori".

Prin sentința civilă

nr. 317 din 21 martie 2005, Tribunalul Prahova, secția civilă, a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a Primăriei comunei Bărcănești și a respins

acțiunea față de aceasta ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de

calitate procesuală, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a A.P.A.P.S.,

iar pe fond, a respins contestația.

Apelul declarat de

reclamanta M.R. a fost respins de Curtea de Apel Ploiești prin decizia nr. 995

din 23 septembrie 2005.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de apel a reținut că reclamanta nu a făcut dovada

modului în care a fost preluat imobilul și nici nu există dovezi dacă a primit

sau nu despăgubiri, iar pârâta SC Y.L.T.S. SA susține că nu există identitate

între imobilul solicitat de reclamantă și cel deținut de ea.

Prin decizia

nr. 5776 din 12 iunie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă

și de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de reclamantă, a

casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecarea apelului aceleiași

instanțe, cu motivarea că nu s-au administrat suficiente probe pentru

individualizarea imobilului (compunere, vecinătăți), care este unitatea

deținătoare, precum și cu privire la dovada dreptului de proprietate al

reclamantei asupra imobilului.

În rejudecare,

Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

prin decizia nr. 486 din 22 noiembrie 2007, a respins apelul declarat de

reclamantă, reținând în considerentele sale că suprafața de teren de 3,32 ha,

identificată la măsurători cu ocazia efectuării raportului de expertiză ca

fiind de 4,2478 ha, fără posibilitate de stabilire a vecinătăților actuale, a

aparținut autorului reclamantei, fiind preluată de stat în baza Decretului nr.

83/1949, de completare a Legii nr. 187/1945 a reformei agrare.

Așa fiind, terenul

intră în sfera de aplicare a legilor speciale ale fondului funciar, fiind

exclusă incidența altui act normativ reparator, respectiv Legea nr. 10/2001.

În ce privește

construcțiile, s-a reținut că din raportul de expertiză rezultă ca aceste

construcții nu mai există fizic, astfel că au fost evaluate ipotetic după

planurile inițiale ale comunei Bărcănești.

Urmare informațiilor

furnizate de Oficiul National al registrului comerțului, potrivit cărora pârâta

SC H.E. nu figurează în baza sa de date, prin încheierea de ședință din 8

martie 2007, s-a admis excepția lipsei capacității de folosință a acestei

pârâte, sens în care nu a mai fost citată în cauză.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta, care critică decizia din apel arătând că

instanța nu a lămurit toate aspectele impuse de Înalta Curte de Casație și

Justiție prin decizia de casare, iar la expertizele efectuate în cauză nu s-a

răspuns la toate obiectivele stabilite de instanță. Se mai arată că în mod greșit

s-a stabilit că în cauză nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001

întrucât o asemenea apreciere echivalează cu admiterea excepției inadmisibilității

acțiunii de restituire, excepție care nu a fost pusă în discuția părților.

Solicită

admiterea recursului și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare

instanței de apel pentru completarea probatoriului sub aspectul stabilirii

tuturor deținătorilor actuali ai parcelelor de teren componente ale suprafeței

solicitate a se restitui în natură, precum și individualizarea construcțiilor

existente pe teren, iar în subsidiar, modificarea deciziei recurate în sensul

admiterii în parte a cererii de restituire în natură, în ceea ce privește

terenul, în măsura în care acesta este deținut de intimate și restituirea în

natură a construcțiilor.

Verificând

legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate de recurentă, Înalta

Curte constată că instanța de apel nu a respectat indicațiile deciziei de

casare și nu a lămurit pe deplin împrejurările de fapt privind imobilul ce se

solicită a fi restituit în natură, astfel că se va admite recursul declarat în

cauză, se va casa decizia recurată și se va trimite cauza spre rejudecare

instanței de apel, pentru următoarele considerente:

Imobilul în litigiu a

aparținut autorului reclamantei, C.A.D.V. în baza contractului de vânzare

cumpărare nr. 30782/1947 și a actului adițional la acest contract, datat 6

septembrie 1947, fiind preluat de stat în baza Decretului nr. 83/1949.

Întrucât situația de

fapt nu a fost complet stabilită de instanțe într-un prim ciclu procesual, Înalta

Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 5776 din 12 iunie 2006 a casat

decizia pronunțată în apel și a trimis cauza spre rejudecare, stabilind anumite

îndrumări pentru instanța de trimitere.

Potrivit

dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. „în caz de casare, hotărârile

instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra

necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii

fondului".

Regula enunțată de

textul citat vizează obligativitatea îndrumărilor date de instanța de casare cu

privire la problemele de drept dezlegate de către aceasta și cu privire la

necesitatea administrării unor probe. Precizările pe care la face textul citat

sunt categorice, iar nerespectarea lor atrage nulitatea hotărârii pronunțate.

Soluția

consacrată de art. 315 alin. (1) C. proc. civ. are o justificare deplină și o

legitimare incontestabilă ce decurge din însăși rațiunea controlului judiciar,

dispozițiile citate limitând însă obligativitatea deciziei instanței de recurs

la problemele de drept dezlegate și la necesitatea administrării unor probe.

În speță,

Curtea de Apel Ploiești, ca instanță de trimitere, în rejudecare nu a respectat

îndrumările date de instanța de casare cu privire la necesitatea administrării

tuturor probelor pentru individualizarea imobilului (compunere, vecinătăți) și

care este unitatea deținătoare, iar rezultatul nerespectării acestor îndrumări

îl reprezintă nulitatea hotărârii dată în rejudecare.

Deși a dispus

administrarea a două expertize, topo și construcții, Curtea de Apel nu a

lămurit situația de fapt cu privire la imobilul în litigiu.

La termenul

din 25 ianuarie 200, instanța a stabilit ca obiective ale expertizei topo „identificarea,

delimitarea și poziționarea pe schița de

plan a terenului în suprafață de 3,32

ha,

precum și care este unitatea deținătoare, dacă există construcții pe teren,

cine

le-a edificat și în ce perioadă

"

,

iar

pentru expertiza construcții

„identificarea,

delimitarea fi poziționarea pe schița plan a construcției.

Aceste

aspecte nu au fost însă lămurite de

experți.

Expertul

topo arată că „imediat ce voi primi

răspunsul la cererea adresată Primăriei Bărcănești

privind situația actuală a imobilelor din conturul delimitat, voi întocmi fi

depune la dosar completarea la

raportul

de expertiză",

iar în

completarea la raportul de expertiză, concluziile expertului sunt în sensul că

documentul primit de la Primăria Bărcănești este incomplet, nespecificându-se

suprafețele aferente actualilor proprietari, precum și situația juridică.

În ce privește

construcțiile, expertul arată că la efectuarea expertizei a avut în vedere

planul inițial al comunei Bărcănești întrucât „în expertiza topo nu se răspunde

la obiectivul dacă există construcții pe teren, cine le-a edificat și în ce

perioadă."

Instanța de apel nu

s-a preocupat să solicite completarea expertizei sau să oblige părțile să

depună înscrisurile menționate de experți pentru lămurirea situației de fapt.

Ca atare, pentru

motivele arătate, se impune casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre

rejudecarea apelului, instanța urmând să administreze toate probatoriile utile,

inclusiv expertiză tehnică de specialitate, pentru a stabili cu certitudine cum

se individualizează terenul în litigiu, să stabilească vecinătățile, dacă

există construcții pe teren, cine le-a edificat și în ce perioadă, care este

starea actuală a acestor construcții.

Se mai impune ca

instanța de apel să stabilească, prin orice mijloace de probă, care sunt

unitățile deținătoare ale parcelelor de teren componente ale suprafeței de

teren solicitate a fi restituită în natură.

În raport de adresa

nr. 174240 din 28 noiembrie 2008 eliberată de Oficiul Național al registrului

comerțului din care rezultă că SC A. SA Bărcănești a fost dizolvată la data de

18 iulie 2007, în rejudecare nu se mai impune citarea acestei pârâte.

Pentru

considerentele arătate, în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta

Curte va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza

aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului declarat de reclamantă, cu

ocazia rejudecării urmând a fi administrat probatoriul necesar stabilirii

situației de fapt.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta M.A.

împotriva deciziei nr. 486 din 22 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 3 aprilie 2009.