ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3675/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 106 din 14 aprilie 2009,

pronunțată de

Tribunalul

Gorj în dosarul cu nr. 12594/95/20008, s-a dispus respingerea,

ca inadmisibilă, a plângerii formulată de petiționarul T.D.

,

împotriva

rezoluției nr. 7/P/2004 din 04 februarie 2004 a

Parchetului de pe lângă

Tribunalul Gorj.

De

asemenea, prin aceeași sentință, a fost respinsă, ca fiind inadmisibilă,

plângerea formulată de petiționarul T.D. împotriva referatului nr.

5019/VIII/I/2004 din 5 octombrie 2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul

Gorj, obligându-l, totodată la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru

a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență că, prin

adresa nr. 1483/11/2/2008 din 30 septembrie 2008, Parchetul de pe lângă

Tribunalul Gorj a înaintat referatul cu nr. 1147/VII1/1/2008, împreună cu

plângerea formulată de T.D. spre

competentă

soluționare, potrivit art. 278

1

C. proc. pen.

Prin această plângere, petiționarul T.D. a

solicitat instanței să dispună desființarea rezoluției nr. 7/P/2004 din 04

februarie 2004 a

Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj,

privind pe intimatul T.I. cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzută de

art. 246 C. pen., intimatul având calitatea de agent de poliție.

Din

conținutul plângerii, a rezultat că petiționarul este nemulțumit de soluția

adoptată de către procuror, susținând că, deși a formulat mai multe plângeri

împotriva numitului L.I., intimatul-făptuitor T.I., care a instrumentat aceste

cauze ca agent de poliție în cadrul Poliției Bumbești Jiu, a efectuat cercetări

necorespunzătoare, neîndeplinindu-și atribuțiunile de serviciu și neremițând

petentului copiile referatelor întocmite.

Instanța de fond, analizând actele și lucrările

dosarului, a constatat

că o

plângere având același obiect, formulată de către același petent, a

fost judecată de către Tribunalul Gorj, secția penală care, prin

sentința nr. 332 din 11 iulie 2006, pronunțată în dosarul nr. 1019/2006, a

dispus respingerea ei ca neîntemeiată, hotărârea rămânând definitivă prin

decizia penală nr. 16 din 15 ianuarie 2007, pronunțată de Curtea de Apel

Craiova, în dosarul nr. 11854/54/2006.

S-a conchis că, în conformitate cu dispozițiile

art. 278

1

alin. (11) C. proc. pen.

, persoana în privința căruia judecătorul, prin

hotărâre

definitivă, a decis că nu este cazul să se

înceapă ori să se redeschidă

urmărirea

penală, nu mai poate fi urmărită pentru aceeași faptă, afară de

cazul

când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute de

organul de urmărire penală; petiționarul nu a produs la dosar acte și nu a

invocat instanței că s-ar fi descoperit fapte sau împrejurări noi, ce nu au

fost cunoscute de organul de urmărire penală cu ocazia instrumentării cauzei. În

ceea ce privește referatul nr. 5019/VI11/1/2004 al Parchetului de pe lângă

Tribunalul Gorj, examinând conținutul acestuia de la fila 31, instanța de fond

a constatat că nu privește o soluție de netrimitere în judecată, ci privește o

plângere a petentului, în care a arătat că a avut mai multe dosare penale și

civile în care a fost implicată familia sa, iar din verificările efectuate de

către procuror, a rezultat că aspectele învederate de către petent au făcut

obiectul a numeroase verificări din partea organelor de justiție și parchet și

au fost pronunțate hotărâri și soluții care au rămas definitive.

Împotriva

acestei sentințe, a declarat recurs petiționarul T.D., solicitând admiterea

recursului, casarea sentinței și, pe fond, desființarea referatului nr.

5019/VIII/8/2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj și trimiterea

dosarului la procuror, în vederea trimiterii în judecată a persoanelor

reclamate.

Curtea

de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, prin decizia penală

nr. 648 din 18 iunie 2009, a apreciat recursul declarat de petiționar, ca

inadmisibil, respingându-l ca atare.

S-a

relevat că față de împrejurarea că, prin sentința penală nr. 106 din 14 aprilie

2009 a Tribunalului Gorj a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea petentului

T.D. împotriva referatului nr. 5019/VIII/I/2004 al Parchetului de pe lângă

Tribunalul Gorj și recursul formulat împotriva acestei sentințe de către petent

apare ca fiind tot inadmisibil, respingându-l în consecință.

Împotriva

acestei din urmă decizii a formulat, din nou, recurs petiționarul T.D.,

susținând că în mod greșit instanțele au respins plângerea sa ca inadmisibilă,

solicitând trimiterea cauzei la parchet pentru continuarea cercetărilor sub

aspectul faptelor sesizate.

Pe

rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a înregistrat

dosarul nr. 12594/95/2008, fixându-se prim termen, la 28 septembrie 2009, cauza

amânându-se la 9 noiembrie 2009, la solicitarea recurentului petiționar pentru

lipsă de apărare (fila 7 dosar recurs).

La

termenul fixat instanța, din oficiu, a pus în discuția părților excepția

admisibilității recursului formulat, iar recurentul petiționar, deși a fost

legal citat, nu s-a mai prezentat pentru a-și susține apărările, însă a depus

la dosar, prin intermediul mandatarului său, un memoriu, în susținerea

recursului formulat, solicitând în esență, admiterea recursului, casarea

hotărârii atacate și, pe fond, admiterea plângerii, infirmarea rezoluțiilor

date de parchet și, pe cale de consecință, trimiterea cauzei la parchet pentru

continuarea cercetărilor împotriva intimatului ofițer de poliție T.I., sub

aspectul faptelor sesizate în plângerea inițială.

Examinând recursul formulat de petiționarul T.D.,

Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele

considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 385

1

lit. e) C. proc. pen.

„pot fi atacate cu recurs deciziile pronunțate,

ca instanțe de apel,

de

tribunale,

tribunale militare teritoriale, curți de apel și Curtea Militară de Apel.

În

speță, petiționarul T.D. a formulat recurs împotriva deciziei nr. 648 din 18

iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova.

Totodată,

dispozițiile art. 417 C. proc. pen.

prevăd

că deciziile pronunțate în recurs nu sunt supuse nici unei alte căi

ordinare

de atac, ele fiind definitive și executorii.

Așadar,

sistemul român de jurisdicție a statuat principiul unicității acestei căi de

atac, dreptul la recurs stingându-se prin exercitare, așa încât posibilitatea

legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.

Or,

recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual

penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din

acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de cele mai sus menționate, Înalta Curte, în

conformitate cu

prevederile

art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a

II

a C. proc. pen.

va

respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul T.D.

împotriva deciziei penale nr. 648 din 18 iunie 2009 a Curții de Apel

Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va

obliga recurentul

petiționar la plata sumei de 200 lei, cu

titlul de cheltuieli judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de

petiționarul T.D. împotriva deciziei penale nr. 648 din 18 iunie 2009 a Curții

de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de

200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 9 noiembrie 2009.