ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3675/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 106 din 14 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul cu nr. 12594/95/20008, s-a dispus respingerea, ca inadmisibilă, a plângerii formulată de petiționarul T.D. , împotriva rezoluției nr. 7/P/2004 din 04 februarie 2004 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. De asemenea, prin aceeași sentință, a fost respinsă, ca fiind inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul T.D. împotriva referatului nr. 5019/VIII/I/2004 din 5 octombrie 2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, obligându-l, totodată la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență că, prin adresa nr. 1483/11/2/2008 din 30 septembrie 2008, Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a înaintat referatul cu nr. 1147/VII1/1/2008, împreună cu plângerea formulată de T.D.

spre competentă soluționare, potrivit art. 278 1 C. proc. pen. Prin această plângere, petiționarul T.D. a solicitat instanței să dispună desființarea rezoluției nr. 7/P/2004 din 04 februarie 2004 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, privind pe intimatul T.I. cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., intimatul având calitatea de agent de poliție. Din conținutul plângerii, a rezultat că petiționarul este nemulțumit de soluția adoptată de către procuror, susținând că, deși a formulat mai multe plângeri împotriva numitului L.I., intimatul-făptuitor T.I., care a instrumentat aceste cauze ca agent de poliție în cadrul Poliției Bumbești Jiu, a efectuat cercetări necorespunzătoare, neîndeplinindu-și atribuțiunile de serviciu și neremițând petentului copiile referatelor întocmite.

Instanța de fond, analizând actele și lucrările dosarului, a constatat că o plângere având același obiect, formulată de către același petent, a fost judecată de către Tribunalul Gorj, secția penală care, prin sentința nr. 332 din 11 iulie 2006, pronunțată în dosarul nr. 1019/2006, a dispus respingerea ei ca neîntemeiată, hotărârea rămânând definitivă prin decizia penală nr. 16 din 15 ianuarie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. 11854/54/2006. S-a conchis că, în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 alin. (11) C. proc. pen.

, persoana în privința căruia judecătorul, prin hotărâre definitivă, a decis că nu este cazul să se înceapă ori să se redeschidă urmărirea penală, nu mai poate fi urmărită pentru aceeași faptă, afară de cazul când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală; petiționarul nu a produs la dosar acte și nu a invocat instanței că s-ar fi descoperit fapte sau împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală cu ocazia instrumentării cauzei.

În ceea ce privește referatul nr. 5019/VI11/1/2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, examinând conținutul acestuia de la fila 31, instanța de fond a constatat că nu privește o soluție de netrimitere în judecată, ci privește o plângere a petentului, în care a arătat că a avut mai multe dosare penale și civile în care a fost implicată familia sa, iar din verificările efectuate de către procuror, a rezultat că aspectele învederate de către petent au făcut obiectul a numeroase verificări din partea organelor de justiție și parchet și au fost pronunțate hotărâri și soluții care au rămas definitive. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs petiționarul T.D., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și, pe fond, desființarea referatului nr. 5019/VIII/8/2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj și trimiterea dosarului la procuror, în vederea trimiterii în judecată a persoanelor reclamate.

Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, prin decizia penală nr. 648 din 18 iunie 2009, a apreciat recursul declarat de petiționar, ca inadmisibil, respingându-l ca atare. S-a relevat că față de împrejurarea că, prin sentința penală nr. 106 din 14 aprilie 2009 a Tribunalului Gorj a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea petentului T.D. împotriva referatului nr. 5019/VIII/I/2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj și recursul formulat împotriva acestei sentințe de către petent apare ca fiind tot inadmisibil, respingându-l în consecință. Împotriva acestei din urmă decizii a formulat, din nou, recurs petiționarul T.D., susținând că în mod greșit instanțele au respins plângerea sa ca inadmisibilă, solicitând trimiterea cauzei la parchet pentru continuarea cercetărilor sub aspectul faptelor sesizate.

Pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a înregistrat dosarul nr. 12594/95/2008, fixându-se prim termen, la 28 septembrie 2009, cauza amânându-se la 9 noiembrie 2009, la solicitarea recurentului petiționar pentru lipsă de apărare (fila 7 dosar recurs). La termenul fixat instanța, din oficiu, a pus în discuția părților excepția admisibilității recursului formulat, iar recurentul petiționar, deși a fost legal citat, nu s-a mai prezentat pentru a-și susține apărările, însă a depus la dosar, prin intermediul mandatarului său, un memoriu, în susținerea recursului formulat, solicitând în esență, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, pe fond, admiterea plângerii, infirmarea rezoluțiilor date de parchet și, pe cale de consecință, trimiterea cauzei la parchet pentru continuarea cercetărilor împotriva intimatului ofițer de poliție T.I., sub aspectul faptelor sesizate în plângerea inițială.

Examinând recursul formulat de petiționarul T.D., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 385 1 lit. e) C. proc. pen. „pot fi atacate cu recurs deciziile pronunțate, ca instanțe de apel, de tribunale, tribunale militare teritoriale, curți de apel și Curtea Militară de Apel. În speță, petiționarul T.D. a formulat recurs împotriva deciziei nr. 648 din 18 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova. Totodată, dispozițiile art. 417 C. proc. pen. prevăd că deciziile pronunțate în recurs nu sunt supuse nici unei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive și executorii. Așadar, sistemul român de jurisdicție a statuat principiul unicității acestei căi de atac, dreptul la recurs stingându-se prin exercitare, așa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.

Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Față de cele mai sus menționate, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II a C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul T.D. împotriva deciziei penale nr. 648 din 18 iunie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul T.D. împotriva deciziei penale nr. 648 din 18 iunie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 noiembrie 2009.