ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1211/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată inițial la Judecătoria Brăila, reclamanta CNCF C.F.R. SA București, sucursala Regională C.F.R. Galați, a chemat în judecată pe SC H. SA Brăila pentru a se constata că pârâta nu este proprietara liniilor de cale ferată „C.V”, „H.V.”, „N.F.R.”, și „D.”, linii notate în Cartea Funciară a localității Brăila. A mai solicitat reclamanta ca pârâta să fie obligată să lase în deplină proprietate și posesie aceste linii de cale ferată. Judecătoria Brăila, prin sentința civilă nr. 3283 din 9 iunie 2006 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila. Împotriva sentinței de declinare a formulat recurs reclamanta, recurs ce a fost respins prin decizia nr. 241 din 19 octombrie 2006. Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Brăila.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că pârâta s-a înființat în anul 1991 în baza H.G. nr. 19/1991 în urma reorganizării fostei N.F.R. Brăila. În momentul înființării, singurul acționar era Statul Român și ulterior a fost privatizată. Pârâta a intrat fără drept în proprietatea și posesia liniilor de cale ferată revendicate. Aceasta s-a folosit de un document intitulat „Protocol” încheiat între reprezentanții reclamantei și ai pârâtei la nivel de șef Divizie Linii din cadrul regionalei C.F.R. Galați și Șef Secție L2 C.F.R. Brăila. Documentul încheiat de cei doi angajați ai reclamantei nu are bază legală deoarece aceștia nu puteau reprezenta la acea dată Regionala C.F.R. Galați. Liniile de cale ferată pe care le revendică reclamanta au fost construite în perioada anilor 1985 – 1986 când s-a construit în Portul Brăila un depozit frigorific de pește al fostei Î.P.

Brăila. Vechimea liniilor de cale ferată revendicate este de peste 20 de ani. În baza Protocolului din 8 februarie 2000 s-a trecut în mod nelegal la intabularea liniilor de cale ferată și astfel s-a creat o aparență de drept în favoarea pârâtei. Pârâta a solicitat respingerea acțiunii deoarece liniile de cale ferată revendicate sunt proprietatea sa, fiind intabulate în Cartea Funciară iar cu privire la proprietatea acestora s-a mai purtat un proces, acesta având ca obiect anularea Protocolului din 8 februarie 2000. Acțiunea în anularea protocolului a făcut obiectul dosarului nr. 6241/2001 al Tribunalului Brăila, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 224 din 12 februarie 2003. Sentința civilă nr. 224 din 12 februarie 2003 a devenit irevocabilă în urma respingerii recursului declarat de reclamanta de față prin decizia civilă nr. 732/R/2003 pronunțată de Curtea de Apel Galați.

În dovedirea acțiunii și în apărare a fost admisă și administrată proba cu acte și interogatoriul pârâtei. Reclamanta a depus un memoriu justificativ din anul 1986 privind sistematizarea liniilor de cale ferată în Portul Brăila, un memoriu tehnic, memoriu economic și corespondența purtată cu fosta Î.P. Brăila. Pârâta a solicitat proba cu actele ce au fost deja depuse în dosarul nr. 1219/2006. Tribunalul Brăila, prin sentința nr. 928/FCOM din 12 decembrie 2007, a respins acțiunea, ca nefondată. A obligat reclamanta către pârâtă la plata sumei de 1.190 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, a reținut, în esență, următoarele: Părțile din prezenta cauză au încheiat, la data de 8 februarie 2000, o înțelegere consemnată într-un „Protocol”, privind proprietatea liniilor de cale ferată aflate pe Platforma Portuară Brăila.

În acest document sunt cuprinse, la pct. 2, și cele 4 linii de cale ferată ce fac obiectul litigiului de față. Actul intitulat „Protocol” a făcut obiectul unei acțiuni în anulare (dosarul nr. 6241/2002 al Tribunalului Brăila). Prin sentința civilă nr. 224 din 12 februarie 2003 a Tribunalului Brăila, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 732/R/2003 a Curții de Apel Galați, s-a constatat, cu putere de lucru judecat, că liniile de cale ferată din Portul Brăila au fost partajate în mod legal, în baza actului încheiat de părți. A mai constatat instanța de fond că prezenta acțiune în revendicare poartă între aceleași părți, cu același obiect, dar o cauză juridică diferită în raport cu aceea care a făcut obiectul dosarului nr. 6241/2002 al Tribunalului Brăila.

Însă, în speță, operează efectul pozitiv al lucrului judecat în ce privește sentința nr. 224 din 12 februarie 2003 a Tribunalului Brăila, astfel că aceea ce s-a constatat în sentința mai sus arătată nu poate fi contrazis printr-o hotărâre ulterioară. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel reclamanta CNCF C.F.R. SA București, sucursala Regională CFR Galați, înregistrat pe rolul Curții de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială. Sentința apelată a fost criticată sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, pentru următoarele motive: Instanța nu s-a pronunțat asupra ambelor capete de cerere ale acțiunii introductive de instanță. Astfel reclamanta a formulat un capăt de cerere în constatare negatorie, și un altul în revendicare, iar instanța nu s-a pronunțat decât asupra celui de-al doilea capăt de cerere (în revendicare).

Instanța de fond a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 163 C. proc. civ., referitoare la excepția puterii de lucru judecat. Astfel, nu se poate reține puterea de lucru judecat câtă vreme nu există triplă identitate de părți, obiect și cauză. Or, însuși judecătorul fondului a reținut, în considerente, cauza diferită în prezenta cauză, în raport cu acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. 6241/2001 al Tribunalului Brăila. Mai mult, în dosarul nr. 6241/2001, reclamanta din cauza de față a investit instanța cu o cerere în anularea actului numit „Protocol” cu motivarea că respectivul document a fost întocmit și semnat de persoane care nu aveau calitatea de reprezentanți ai părții, iar instanța s-a pronunțat în sensul respingerii acțiunii în anulare, fără a constata existența sau inexistența vreunui drept de proprietate.

Totodată, a constatat că actul intitulat „Protocol” are caracter declarativ și nu constitutiv de drepturi. Un ultim motiv de apel vizează împrejurarea că instanța de fond nu și-a exercitat rolul activ, contrar prevederilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. Totodată, instanța a respins o probă esențială – expertiza în construcții speciale căi ferate. Prin această probă reclamanta a încercat să dovedească că la efectuarea celor două expertize din cauza anterioară (contabilă și topo), partea adversă s-a folosit doar de înscrisuri cu o vechime cuprinsă între 30 și 100 de ani. Or, liniile ferate în discuție au o vechime de maximum 20 de ani. Analizând temeinicia și legalitatea sentinței prin decizia nr. 48/A din 16 mai 2008, a respins apelul ca nefondat, pentru următoarele considerente: Contrar celor susținute prin motivele de apel, instanța de fond s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere din acțiunea introductivă de instanță.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat să se constate că pârâta nu este proprietara a 4 linii de cale ferată și să fie obligată pârâta să îi lase în deplină proprietate și pașnică folosință aceste linii de cale ferată. Instanța de fond, prin dispozitiv, a respins acțiunea (cu cele două capete de cerere), ca nefondată. În considerente, a reținut că operează puterea de lucru judecat a sentinței nr. 224 din 12 februarie 2003 a Tribunalului Brăila, în raport cu ambele capete de cerere. De altfel, capătul de cerere „în constatare negatorie” era inadmisibil, față de dispozițiile art. 111 C. proc. civ., care consacră caracterul subsidiar al acțiunii în constatare, în raport cu acțiunea în realizarea dreptului.

Acțiunea în constatare este deschisă proprietarului care se găsește în posesia bunului, atunci când acestuia îi este necesară o hotărâre judecătorească prin care să i se recunoască dreptul, dacă dovedește că acest drept îi este contestat de pârât. În speță, însă reclamanta nu este în posesia celor 4 linii de cale ferată. Așa fiind, se constată nu numai faptul că reclamanta are calea acțiunii în realizarea dreptului (în revendicare) ci și împrejurarea că a uzat de acțiunea în realizare (capătul al doilea de cerere). Însă, atâta vreme cât reclamantei i s-a respins capătul de cerere în constatare negatorie, ca nefondat, instanța de apel nu se va pronunța asupra inadmisibilității acestuia, conform art. 111 C. proc.

civ. Aceasta întrucât, în condițiile art. 296 C. proc. civ., apelantei nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată. Cât privește cel de-al doilea motiv de apel referitor la greșita aplicare a dispozițiilor art. 163 C. proc. civ., referitoare la excepția puterii de lucru judecat, constată următoarele: Prin cererea ce a făcut obiectul dosarului nr. 624/2001 al Tribunalului Brăila, reclamanta din prezenta cauză a solicitat anularea înscrisului intitulat „Protocol” încheiat la data de 8 februarie 2000, susținând că acest act încalcă prevederile legale sub două aspecte: lipsa calității de reprezentanți a persoanelor ce au încheiat actul în raport cu persoana juridică și lipsa dreptului de proprietate al pârâtei asupra unora din imobilele ce au făcut obiectul actului.

Prin sentința nr. 224 din 12 februarie 2003 a Tribunalului Brăila, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului, instanța de fond, prin considerente, nu s-a mărginit să verifice condițiile de formă și calitatea de reprezentanți a persoanelor ce au încheiat actul, ci a examinat „dacă cele două părți fac dovada că au fost înainte de încheierea „Protocolului” proprietarele liniilor partajate prin acest act. Pe baza probatoriilor administrate în acea cauză, instanța de fond a concluzionat că „pârâta este proprietara liniilor menționate la pct. 2 lit. a) – b)”. Față de cele mai sus arătate, în mod corect s-a reținut, prin sentința apelată că hotărârea anterioară, deși nu are autoritate de lucru judecat în raport cu prezenta cauză, în sensul existenței triplei identități, prevăzută de art. 1201 C. civ., nu poate fi contrazisă printr-o hotărâre ulterioară.

Concret, prin hotărârea anterioară, instanța a reținut că înscrisul intitulat „Protocol” întrunește toate condițiile de validitate, întrucât printre altele, pârâta SC H. SA este într-adevăr proprietara liniilor de cale ferată partajate prin acel act. Or, reclamanta, prin acțiunea de față, a solicitat să se constate că pârâta nu este proprietara acelor bunuri imobile și, pe cale de consecință, să fie obligată să i le lase în deplină proprietate și pașnică folosință. Instanța de fond a reținut, în mod corect, că în situația în care, statuând asupra obiectului unei cereri, judecătorul ar putea contrazice cele statornicite printr-o hotărâre anterioară, afirmând un drept negat sau negând un drept afirmat, există identitate de raport juridic.

Este esențial să nu se ajungă la două hotărâri contradictorii, astfel că judecătorul fondului a verificat dacă prin noua acțiune reclamanta nu urmărește același scop ca în primul proces și, în mod corect, a reținut identitatea scopului în cele două cauze, dispunând în consecință. Împotriva acestei decizii, în termen legal a introdus recurs, reclamanta, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În susținerea acestuia, recurenta a precizat că instanțele au făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 1201 C. civ., datorită lipsei rolului activ în aflarea adevărului. Astfel greșit s-a reținut în apel că, prin sentința comercială nr. 732/R/2003 pronunțată de Curtea de Apel Galați s-a constatat cu putere de lucru judecat că liniile de cale ferată din Portul Brăila, au fost partajate prin actul încheiat de părți, situație ce nu poate fi reanalizată printr-o hotărâre anterioară.

Or, instanțele nu au verificat dacă persoanele care au semnat Protocolul aveau această competență dată de societate situație în care nu s-a făcut nicio cercetare judecătorească pentru aflarea adevărului, respingându-se nejustificat proba prin care s-a solicitat efectuarea unei expertize. Recursul este nefondat. În cauză nu se mai punea problema unei cercetări judecătorești, pe fondul cauzei pentru că s-a dat relevanță situație de fapt în raport de care s-au lămurit raporturile juridice dintre părți cu privire la chestiunile în litigiu, așa cum ea rezultă din sentința nr. 224 din 12 februarie 2003 a Tribunalului Brăila, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului. Așa fiind s-a stabilit în litigiul respectiv, cu caracter irevocabil că pârâta este proprietara liniilor partajate prin Protocolul încheiat de pârâtă.

Instanța de apel, nu a reținut că în cauză există autoritate de lucru judecat conform art. 1201 C. civ., dar ceea ce s-a stabilit irevocabil cu privire la dreptul de proprietate privind bunurile în litigiu, nu mai poate fi pus în discuție în acest litigiu, deoarece prin cele două acțiuni s-a urmărit același scop privind constatarea aceluiași drept de proprietate. Cum instanța de apel, a menținut sentința, fără a reține că în cauză există autoritate de lucru judecat, fără a face o aplicare greșită a textului legal mai sus menționat, aceasta a pronunțat o decizie legală. Așa fiind reținând că în cauză nu se poate reține că decizia atacată este afectată de nelegalitatea invocată, pentru cele ce preced în baza art. 312 C. proc.

civ., urmează ca recursul să fie respins ca nefondat, cu obligarea recurentei la cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta CNCF C.F.R. SA, sucursala Regională C.F.R. Galați împotriva deciziei nr. 48/A din 16 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, ca nefondat. Obligă recurenta la 7.140 lei cheltuieli de judecată către intimata - pârâtă SC H. SA Brăila. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 8 aprilie 2009.