ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1211/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1211/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial la Judecătoria

Brăila, reclamanta CNCF C.F.R. SA București, sucursala Regională C.F.R. Galați,

a chemat în judecată pe SC H. SA Brăila pentru a se constata că pârâta nu este

proprietara liniilor de cale ferată „C.V”, „H.V.”, „N.F.R.”, și „D.”, linii

notate în Cartea Funciară a localității Brăila.

A mai solicitat reclamanta

ca pârâta să fie obligată să lase în deplină proprietate și posesie aceste

linii de cale ferată.

Judecătoria Brăila, prin

sentința civilă nr. 3283 din 9 iunie 2006 a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila.

Împotriva sentinței de

declinare a formulat recurs reclamanta, recurs ce a fost respins prin decizia nr.

241 din 19 octombrie 2006.

Cauza a fost înregistrată la

Tribunalul Brăila.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că pârâta s-a înființat în anul 1991 în baza H.G. nr.

19/1991 în urma reorganizării fostei N.F.R. Brăila. În momentul înființării,

singurul acționar era Statul Român și ulterior a fost privatizată.

Pârâta a intrat fără drept

în proprietatea și posesia liniilor de cale ferată revendicate. Aceasta s-a

folosit de un document intitulat „Protocol” încheiat între reprezentanții

reclamantei și ai pârâtei la nivel de șef Divizie Linii din cadrul regionalei C.F.R.

Galați și Șef Secție L2 C.F.R. Brăila.

Documentul încheiat de cei

doi angajați ai reclamantei nu are bază legală deoarece aceștia nu puteau

reprezenta la acea dată Regionala C.F.R. Galați. Liniile de cale ferată pe care

le revendică reclamanta au fost construite în perioada anilor 1985 – 1986 când

s-a construit în Portul Brăila un depozit frigorific de pește al fostei Î.P.

Brăila. Vechimea liniilor de cale ferată revendicate este de peste 20 de ani.

În baza Protocolului din 8

februarie 2000 s-a trecut în mod nelegal la intabularea liniilor de cale ferată

și astfel s-a creat o aparență de drept în favoarea pârâtei.

Pârâta a solicitat

respingerea acțiunii deoarece liniile de cale ferată revendicate sunt

proprietatea sa, fiind intabulate în Cartea Funciară iar cu privire la

proprietatea acestora s-a mai purtat un proces, acesta având ca obiect anularea

Protocolului din 8 februarie 2000. Acțiunea în anularea protocolului a făcut

obiectul dosarului nr. 6241/2001 al Tribunalului Brăila, în care s-a pronunțat

sentința civilă nr. 224 din 12 februarie 2003.

Sentința civilă nr. 224 din 12

februarie 2003 a devenit irevocabilă în urma respingerii recursului declarat de

reclamanta de față prin decizia civilă nr. 732/R/2003 pronunțată de Curtea de

Apel Galați.

În dovedirea acțiunii și în

apărare a fost admisă și administrată proba cu acte și interogatoriul pârâtei.

Reclamanta a depus un

memoriu justificativ din anul 1986 privind sistematizarea liniilor de cale

ferată în Portul Brăila, un memoriu tehnic, memoriu economic și corespondența

purtată cu fosta Î.P. Brăila.

Pârâta a solicitat proba cu

actele ce au fost deja depuse în dosarul nr. 1219/2006.

Tribunalul Brăila, prin

sentința nr. 928/FCOM din 12 decembrie 2007, a respins acțiunea, ca nefondată.

A obligat reclamanta către

pârâtă la plata sumei de 1.190 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, a reținut,

în esență, următoarele:

Părțile din prezenta cauză

au încheiat, la data de 8 februarie 2000, o înțelegere consemnată într-un

„Protocol”, privind proprietatea liniilor de cale ferată aflate pe Platforma

Portuară Brăila. În acest document sunt cuprinse, la pct. 2, și cele 4 linii de

cale ferată ce fac obiectul litigiului de față.

Actul intitulat „Protocol” a

făcut obiectul unei acțiuni în anulare (dosarul nr. 6241/2002 al Tribunalului

Brăila).

Prin sentința civilă nr. 224

din 12 februarie 2003 a Tribunalului Brăila, rămasă irevocabilă prin decizia nr.

732/R/2003 a Curții de Apel Galați, s-a constatat, cu putere de lucru judecat,

că liniile de cale ferată din Portul Brăila au fost partajate în mod legal, în baza

actului încheiat de părți.

A mai constatat instanța de

fond că prezenta acțiune în revendicare poartă între aceleași părți, cu același

obiect, dar o cauză juridică diferită în raport cu aceea care a făcut obiectul

dosarului nr. 6241/2002 al Tribunalului Brăila. Însă, în speță, operează

efectul pozitiv al lucrului judecat în ce privește sentința nr. 224 din 12

februarie 2003 a Tribunalului Brăila, astfel că aceea ce s-a constatat în

sentința mai sus arătată nu poate fi contrazis printr-o hotărâre ulterioară.

Împotriva acestei hotărâri,

în termen legal a declarat apel reclamanta CNCF C.F.R. SA București, sucursala Regională

CFR Galați, înregistrat pe rolul Curții de Apel Galați, secția comercială,

maritimă și fluvială.

Sentința apelată a fost

criticată sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, pentru următoarele

motive:

Instanța nu s-a pronunțat

asupra ambelor capete de cerere ale acțiunii introductive de instanță. Astfel

reclamanta a formulat un capăt de cerere în constatare negatorie, și un altul

în revendicare, iar instanța nu s-a pronunțat decât asupra celui de-al doilea

capăt de cerere (în revendicare).

Instanța de fond a făcut o

greșită aplicare a prevederilor art. 163 C. proc. civ., referitoare la excepția

puterii de lucru judecat.

Astfel, nu se poate reține

puterea de lucru judecat câtă vreme nu există triplă identitate de părți,

obiect și cauză. Or, însuși judecătorul fondului a reținut, în considerente,

cauza diferită în prezenta cauză, în raport cu acțiunea ce a făcut obiectul

dosarului nr. 6241/2001 al Tribunalului Brăila.

Mai mult, în dosarul nr. 6241/2001,

reclamanta din cauza de față a investit instanța cu o cerere în anularea

actului numit „Protocol” cu motivarea că respectivul document a fost întocmit

și semnat de persoane care nu aveau calitatea de reprezentanți ai părții, iar

instanța s-a pronunțat în sensul respingerii acțiunii în anulare, fără a

constata existența sau inexistența vreunui drept de proprietate. Totodată, a

constatat că actul intitulat „Protocol” are caracter declarativ și nu

constitutiv de drepturi.

Un ultim motiv de apel

vizează împrejurarea că instanța de fond nu și-a exercitat rolul activ, contrar

prevederilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

Totodată, instanța a respins

o probă esențială – expertiza în construcții speciale căi ferate. Prin această

probă reclamanta a încercat să dovedească că la efectuarea celor două expertize

din cauza anterioară (contabilă și topo), partea adversă s-a folosit doar de

înscrisuri cu o vechime cuprinsă între 30 și 100 de ani. Or, liniile ferate în

discuție au o vechime de maximum 20 de ani.

Analizând temeinicia și

legalitatea sentinței prin decizia nr. 48/A din 16 mai 2008, a respins apelul

ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Contrar celor susținute prin

motivele de apel, instanța de fond s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de

cerere din acțiunea introductivă de instanță. Astfel, prin cererea de chemare

în judecată, reclamanta a solicitat să se constate că pârâta nu este proprietara

a 4 linii de cale ferată și să fie obligată pârâta să îi lase în deplină

proprietate și pașnică folosință aceste linii de cale ferată.

Instanța de fond, prin

dispozitiv, a respins acțiunea (cu cele două capete de cerere), ca nefondată.

În considerente, a reținut că operează puterea de lucru judecat a sentinței nr.

224 din 12 februarie 2003 a Tribunalului Brăila, în raport cu ambele capete de

cerere.

De altfel, capătul de cerere

„în constatare negatorie” era inadmisibil, față de dispozițiile art. 111 C.

proc. civ., care consacră caracterul subsidiar al acțiunii în constatare, în

raport cu acțiunea în realizarea dreptului.

Acțiunea în constatare este

deschisă proprietarului care se găsește în posesia bunului, atunci când

acestuia îi este necesară o hotărâre judecătorească prin care să i se

recunoască dreptul, dacă dovedește că acest drept îi este contestat de pârât.

În speță, însă reclamanta nu

este în posesia celor 4 linii de cale ferată. Așa fiind, se constată nu numai

faptul că reclamanta are calea acțiunii în realizarea dreptului (în

revendicare) ci și împrejurarea că a uzat de acțiunea în realizare (capătul al

doilea de cerere).

Însă, atâta vreme cât

reclamantei i s-a respins capătul de cerere în constatare negatorie, ca

nefondat, instanța de apel nu se va pronunța asupra inadmisibilității acestuia,

conform art. 111 C. proc. civ. Aceasta întrucât, în condițiile art. 296 C.

proc. civ., apelantei nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai

grea decât aceea din hotărârea atacată.

Cât privește cel de-al

doilea motiv de apel referitor la greșita aplicare a dispozițiilor art. 163 C.

proc. civ., referitoare la excepția puterii de lucru judecat, constată

următoarele:

Prin cererea ce a făcut

obiectul dosarului nr. 624/2001 al Tribunalului Brăila, reclamanta din prezenta

cauză a solicitat anularea înscrisului intitulat „Protocol” încheiat la data de

8 februarie 2000, susținând că acest act încalcă prevederile legale sub două

aspecte: lipsa calității de reprezentanți a persoanelor ce au încheiat actul în

raport cu persoana juridică și lipsa dreptului de proprietate al pârâtei asupra

unora din imobilele ce au făcut obiectul actului.

Prin sentința nr. 224 din 12

februarie 2003 a Tribunalului Brăila, rămasă irevocabilă prin respingerea

recursului, instanța de fond, prin considerente, nu s-a mărginit să verifice

condițiile de formă și calitatea de reprezentanți a persoanelor ce au încheiat

actul, ci a examinat „dacă cele două părți fac dovada că au fost înainte de

încheierea „Protocolului” proprietarele liniilor partajate prin acest act.

Pe baza probatoriilor

administrate în acea cauză, instanța de fond a concluzionat că „pârâta este

proprietara liniilor menționate la pct. 2 lit. a) – b)”.

Față de cele mai sus

arătate, în mod corect s-a reținut, prin sentința apelată că hotărârea

anterioară, deși nu are autoritate de lucru judecat în raport cu prezenta

cauză, în sensul existenței triplei identități, prevăzută de art. 1201 C. civ.,

nu poate fi contrazisă printr-o hotărâre ulterioară.

Concret, prin hotărârea

anterioară, instanța a reținut că înscrisul intitulat „Protocol” întrunește

toate condițiile de validitate, întrucât printre altele, pârâta SC H. SA este

într-adevăr proprietara liniilor de cale ferată partajate prin acel act.

Or, reclamanta, prin acțiunea

de față, a solicitat să se constate că pârâta nu este proprietara acelor bunuri

imobile și, pe cale de consecință, să fie obligată să i le lase în deplină proprietate

și pașnică folosință.

Instanța de fond a reținut,

în mod corect, că în situația în care, statuând asupra obiectului unei cereri,

judecătorul ar putea contrazice cele statornicite printr-o hotărâre anterioară,

afirmând un drept negat sau negând un drept afirmat, există identitate de

raport juridic. Este esențial să nu se ajungă la două hotărâri contradictorii,

astfel că judecătorul fondului a verificat dacă prin noua acțiune reclamanta nu

urmărește același scop ca în primul proces și, în mod corect, a reținut

identitatea scopului în cele două cauze, dispunând în consecință.

Împotriva acestei decizii,

în termen legal a introdus recurs, reclamanta, invocând în drept dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

În susținerea acestuia,

recurenta a precizat că instanțele au făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art.

1201 C. civ., datorită lipsei rolului activ în aflarea adevărului.

Astfel greșit s-a reținut în

apel că, prin sentința comercială nr. 732/R/2003 pronunțată de Curtea de Apel

Galați s-a constatat cu putere de lucru judecat că liniile de cale ferată din

Portul Brăila, au fost partajate prin actul încheiat de părți, situație ce nu

poate fi reanalizată printr-o hotărâre anterioară.

Or, instanțele nu au

verificat dacă persoanele care au semnat Protocolul aveau această competență

dată de societate situație în care nu s-a făcut nicio cercetare judecătorească

pentru aflarea adevărului, respingându-se nejustificat proba prin care s-a

solicitat efectuarea unei expertize.

Recursul este nefondat.

În cauză nu se mai punea

problema unei cercetări judecătorești, pe fondul cauzei pentru că s-a dat relevanță

situație de fapt în raport de care s-au lămurit raporturile juridice dintre

părți cu privire la chestiunile în litigiu, așa cum ea rezultă din sentința nr.

224 din 12 februarie 2003 a Tribunalului Brăila, rămasă irevocabilă prin

respingerea recursului.

Așa fiind s-a stabilit în

litigiul respectiv, cu caracter irevocabil că pârâta este proprietara liniilor

partajate prin Protocolul încheiat de pârâtă.

Instanța de apel, nu a

reținut că în cauză există autoritate de lucru judecat conform art. 1201 C. civ.,

dar ceea ce s-a stabilit irevocabil cu privire la dreptul de proprietate

privind bunurile în litigiu, nu mai poate fi pus în discuție în acest litigiu,

deoarece prin cele două acțiuni s-a urmărit același scop privind constatarea

aceluiași drept de proprietate.

Cum instanța de apel, a

menținut sentința, fără a reține că în cauză există autoritate de lucru

judecat, fără a face o aplicare greșită a textului legal mai sus menționat,

aceasta a pronunțat o decizie legală.

Așa fiind reținând că în

cauză nu se poate reține că decizia atacată este afectată de nelegalitatea

invocată, pentru cele ce preced în baza art. 312 C. proc. civ., urmează ca

recursul să fie respins ca nefondat, cu obligarea recurentei la cheltuieli de

judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta CNCF C.F.R. SA, sucursala Regională C.F.R. Galați împotriva

deciziei nr. 48/A din 16 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția

comercială, maritimă și fluvială, ca nefondat.

Obligă recurenta la 7.140

lei cheltuieli de judecată către intimata - pârâtă SC H. SA Brăila.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința

publică, astăzi 8 aprilie 2009.