ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2209/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2209/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului penal de

față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 16/F/2009

din 6 februarie 2009, pronunțată în dosarul nr. 374/112/2007 al Tribunalului

Bistrița Năsăud, a fost condamnat inculpatul U.I., la o pedeapsă de 20 ani

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin.

(3) C. pen. și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 8 ani după executarea pedepsei

principale.

S-a aplicat inculpatului

pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a) și b) C. pen., pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.

Conform art. 350 C. proc.

pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului.

S-a dedus din pedeapsa

aplicată, reținerea și arestarea preventivă a inculpatului, începând cu 6

decembrie 2006 la zi.

A fost obligat inculpatul să

plătească părții civile A.V. suma de 100.000 lei, cu titlu de daune morale,

cererea de despăgubiri materiale formulată de partea civilă fiind respinsă ca

neîntemeiată.

A fost obligat inculpatul să

plătească statului suma de 4.220 lei, iar părții civile A.V. suma de 3.300 lei,

ambele cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

În seara zilei de 30

noiembrie 2006, inculpatul U.I. a efectuat diferite lucruri gospodărești, în

special fasonat de scânduri, consumând între timp și băuturi alcoolice. În

jurul orelor 21,30, ajungând acasă, a luat o sticlă cu țuică tare și a consumat

de unul singur băutura, după care a ieșit și s-a plimbat pe calea ferată, spre

ieșirea din satul Maieru, în direcția Sângeorz-Băi, pe fondul avansatei stări

de ebrietate, dorind să întrețină relații sexuale cu o femeie (conform

declarației sale, dată în faza de urmărire penală și conform declarației dată

cu ocazia intervievării sale de către consilierul de probațiune din cadrul

Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud).

Văzând pe drumul din

apropierea căii ferate o siluetă de femeie, inculpatul a ieșit în întâmpinarea

acesteia și, fără să-i adreseze vreun cuvânt, a imobilizat-o cu mâna la spate,

a împins-o din drum peste calea ferată, unde, folosind forța, a dezbrăcat-o de

pantaloni și, ținând-o de gură pentru a nu striga după ajutor, a trântit-o la

pământ, întreținând, mai întâi, cu aceasta un act sexual anal, iar ulterior un

raport sexual complet, normal.

În timpul desfășurării

acestor violențe, inculpatul a ținut-o pe victimă imobilizată la sol, cu

genunchiul, iar cu o mână a strâns-o de gât, sugrumând-o, astfel că, în

momentul în care a terminat cel de-al doilea act sexual, aceasta a rămas la

pământ, iar la scurt timp a decedat.

Inculpatul și-a dat seama la

un moment dat, în timpul desfășurării violului, când i-a supraarcuit victimei

coloana vertebrală și când a strâns-o mai tare de gât, că aceasta a gemut de

două ori și că și-a pierdut cunoștința, dar a crezut că a leșinat.

Inculpatul a lăsat-o pe

victimă în aceeași poziție, în genunchi și cu fața la pământ, a acoperit-o cu

fusta, după care a plecat la râul din apropiere, unde s-a spălat pe mâini, pe

față, pe corp și pe cizme, iar apoi a plecat la locuința sa, culcându-se, fără

să stea de vorbă cu membrii familiei sale.

Cercetările efectuate în

cauză au stabilit că persoana violată de inculpat a fost victima A.M., în

vârstă de 56 de ani, care suferea de epilepsie și era membră a Cultului P.

(cult a căror sesiuni de rugăciune aceasta le-a frecventat, inclusiv în seara

zilei de 30 noiembrie 2006, până la orele 21,00, după care a trecut pe la

locuința familiei inculpatului, de unde se aproviziona săptămânal cu lapte). În

timp ce se îndrepta spre ieșirea din localitatea Maieru, înspre Sângeorz-Băi,

victima locuind la o distanță apreciabilă, în afara localității, s-a întâlnit

cu inculpatul U.I., care a exercitat asupra acesteia violențele descrise mai

sus.

În cursul cercetărilor,

inculpatul a susținut că nu a recunoscut-o pe victimă, nedându-și seama nici de

vârsta acesteia, declarând că i s-a părut a fi o persoană tânără și datorită

acestui fapt, cât și stării de ebrietate avansată în care se afla, a acostat-o.

Raportul de constatare

medico-legală a concluzionat că moartea victimei A.M. a fost violentă și s-a

datorat unei insuficiențe respiratorii acute, consecutivă unei asfixii

mecanice, prin comprimarea căilor respiratorii superioare cu mâna (sugrumare),

examenul genital efectuat relevând leziuni vaginale și himenale, care s-au

putut produce în cursul unui raport sexual vaginal, fapt atestat și de prezența

spermatozoizilor în frotiul din secreția vaginală. Examenul anal a relevat

leziuni ale mucoasei anale, care s-au putut produce în cursul unui raport

sexual anal, stabilindu-se totodată că, leziunile pot data din cursul nopții de

30 noiembrie spre 1 decembrie 2006, între orele 23,00-01,00, cel mai probabil

în jurul orei 0,00.

Raportul

de expertiză biocriminalistică A.D.N. efectuat în cauză de Institutul de

Criminalistică al I.G.P.R. a stabilit că „în secreția vaginală recoltată de la

victimă a existat material biologic provenit de la numitul U.I. sau de la o

altă persoană de sex masculin, provenită din ascendența/ descendența genetică

pe linie paternă a acestuia”. Întrucât inculpatul este în vârstă de 25 de ani

și nu are copii, iar tatăl său biologic este decedat, acesta a rămas astfel

singura persoană compatibilă cu concluzia raportului de expertiză biocriminalistică

.

Aceste concluzii se

coroborează și cu cele ale raportului de constatare medico-legală nr. 2792/II/2/86/7

decembrie 2006 întocmit de S.M.L. Bistrița-Năsăud, care au stabilit că

inculpatul a prezentat hiperemie la nivelul glandului penian, posibilă a se

datora unui raport sexual recent (în urmă cu 2-4 zile față de data examinării,

respectiv 4 decembrie 2006).

Situația de fapt descrisă

mai sus a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: declarația

inculpatului dată în faza de urmărire penală, referatul de evaluare întocmit de

Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, raportul de

constatare medico-legală întocmit de S.M.L. Bistrița-Năsăud, raportul de

expertiză biocriminalistică nr. 21.1517/2007 întocmit de Institutul de Criminalistică

– serviciul IV al I.G.P.R., raportul de expertiză medico-legală psihiatrică

întocmit de I.M.L. Prof. Dr. Mina Minovici, raportul de constatare

tehnico-științifică asupra comportamentului simulat întocmit de S.C.I.P.J. Cluj,

coroborate cu declarațiile martorilor O.L., O.V., H.R., V.V., R.I., B.V.D., C.V.G.,

B.P., B.A., R.M., R.V., R.C.

Având în vedere această

stare de fapt, prima instanță a apreciat că inculpatul U.I. se face vinovat de

comiterea infracțiunii de viol urmat de moartea victimei, prevăzută de art. 197

alin. (3) C. pen.

Împotriva acestei hotărâri,

în termen legal, a declarat apel inculpatul U.I., care, în principal, a

solicitat să se dispună achitarea sa, în baza prevederilor art. 11 pct. 2 lit.

a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât nu este autorul faptei

pentru care a fost condamnat, iar în subsidiar să-i fie reținute circumstanțe

atenuante, față de datele care caracterizează persoana sa.

Prin decizia penală nr. 35/ A

din 8 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori,

a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul U.I. împotriva

sentinței penale nr. 16/ F din 6 februarie 2009 a Tribunalului Bistrița Năsăud.

A fost menținută starea de

arest a inculpatului.

Potrivit art. 88 C. pen.,

s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive a

acestuia, începând cu data de 6 decembrie 2006 la zi.

A fost obligat inculpatul

apelant să plătească în favoarea statului suma de 200 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această

decizie, Curtea de Apel Cluj a reținut că, pe baza probelor administrate în

cursul urmăririi penale și în faza de judecată, judicios analizate și

interpretate, prima instanță a stabilit o stare de fapt corespunzătoare

realității, constând în aceea că, în noaptea de 30 noiembrie 2006 2006, prin

constrângere, inculpatul a întreținut două raporturi sexuale (unul anal și unul

vaginal) cu victima A.M., în vârstă de 56 ani, la ieșirea din satul Maieru,

județul Bistrița-Năsăud, în direcția Sângeorz-Băi, în urma violențelor

exercitate în timpul actelor sexuale, victima decedând.

S-a apreciat că, în mod

corect, prima instanță a răspuns criticilor formulate de inculpat, prin

apărător, privind intervalul orar reținut ca fiind cel al comiterii faptei,

deși martorii propuși în apărare au încercat să-l plaseze pe acesta în afara

locului săvârșirii faptei.

De asemenea, s-a considerat

că, în mod corect, prima instanță a reținut ca mijloc de probă concludent în

cauză, expertiza biocriminalistică A.D.N., concluziile acesteia fiind foarte

clare. în secreția vaginală recoltată de la victimă a existat material biologic

provenit de la inculpat sau de la o altă persoană de sex masculin, provenită

din ascendența/descendența genetică pe linia paternă a acestuia. Întrucât

inculpatul nu are copii, iar tatăl biologic este decedat, prima instanță, în

mod corect, a concluzionat că inculpatul este singura persoană de la care poate

proveni materialul biologic supus examinării. Imposibilitatea refacerii acestei

expertize, datorită lipsei materialului biologic (consumat în cursul efectuării

examinării), s-a apreciat că nu poate atrage nulitatea expertizei inițiale,

atât timp cât concluziile acesteia sunt clare, nu necesită lămuriri

suplimentare și nu există îndoieli cu privire la exactitatea acestora, pentru a

fi necesară o nouă expertiză în cauză, doar pentru motivul că apărătorul

inculpatului a arătat că nu există certitudinea că plicul în care au fost

transportate probele provenind de la inculpat a ajuns intact la Institutul de

Criminalistică, dat fiind faptul că nu a fost fotografiat.

S-a mai apreciat că și

concluziile raportului de constatare tehnico-științifică asupra

comportamentului simulat nr. 850.919 din 6 decembrie 2006, în sensul că inculpatul

U.I. a prezentat reacții psihocomportamentale specifice comportamentului

simulat, în ceea ce privește chestiunile asupra cărora a fost interpelat,

legate de cauză (chiar dacă testul poligraf nu este consacrat de legislația în

vigoare ca având valoare probatorie de sine stătătoare), în mod corect, au fost

luate în considerare de prima instanță, dat fiind faptul că s-au coroborat cu

celelalte probe administrate în cauză, toate demonstrând vinovăția inculpatului

în comiterea faptei.

Totodată, instanța de apel a

considerat că, în cauză s-a realizat o încadrare juridică corectă a faptei în

infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen., după care,

valorificându-se eficient criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., s-a aplicat

inculpatului o pedeapsă judicios individualizată, ca și cuantum și modalitate

de executare.

Împotriva acestei hotărâri,

în termen legal, a declarat recurs inculpatul U.I. care, prin apărătorul ales,

a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc.

pen., solicitând reindividualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată, în sensul

reducerii cuantumului acesteia, prin reținerea în favoarea sa a circumstanțelor

atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., întrucât a avut

o bună conduită anterior săvârșirii faptei, cât și a dispozițiilor art. 49 alin.

(2) C. pen., referitoare la starea de beție completă în care a fost comisă

infracțiunea.

Înalta Curte, examinând

motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform

prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

C. proc. pen., constată că prima instanță a

reținut, în mod corect, situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului,

pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptei

comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.

De asemenea, instanța de

fond a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, atât

sub aspectul naturii și al cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de

executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.

Potrivit art. 52 C. pen.,

pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a

condamnatului, în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni.

Ca măsură de constrângere,

pedeapsa are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea

concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta

penală săvârșită, cât și în ce privește comportamentul făptuitorului.

Ca atare, pedeapsa și

modalitatea de executare a acesteia, trebuie individualizate în așa fel încât

inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și să evite

în viitor săvârșirea de fapte penale.

Înalta Curte apreciază că nu

este justificată solicitarea recurentului inculpat de reducere a pedepsei

aplicate de prima instanță, prin reținerea ca circumstanțe atenuante a

împrejurărilor prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., respectiv

atitudinea sa sinceră, precum și conduita bună avută înainte de săvârșirea infracțiunii.

Aceasta deoarece prima

instanță a valorificat eficient criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.,

considerând justificat că doar o pedeapsă, într-un cuantum ridicat, va asigura

realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen. Împrejurările referitoare la

lipsa antecedentelor penale, la faptul că inculpatul este cunoscut în

comunitate ca o persoană liniștită, harnică, că a recunoscut fapta, sunt

într-adevăr circumstanțe personale favorabile acestuia, pe care însă instanța

le-a avut în vedere la momentul dozării sancțiunii. Nu trebuie ignorat faptul

că, astfel de conduite sunt atitudini normale, firești, ale oricărui om care

respectă legea și normele de conduită și nu trebuie să se constituie într-un

„titlu de glorie” pentru cel în favoarea căruia se rețin, rămânând la

aprecierea instanței (fiind o facultate a acesteia și nu o obligație) de a le

califica sau nu ca circumstanțe atenuante, în funcție de specificul cauzei, de

natura și gravitatea faptei, de consecințele produse.

În cauză, fapta dedusă judecății

este una foarte gravă, care, numai din raționamente și argumente de ordin

juridic, se constituie într-o singură infracțiune, practic, regăsindu-se în

acțiunile întreprinse de inculpat, elementele a două infracțiuni extrem de

grave, omor și viol.

Poziția sinceră pe care

inculpatul a susținut că a avut-o pe parcursul cercetărilor, a fost, în

realitate, o atitudine oscilantă, inițial inculpatul nerecunoscând fapta pentru

ca, ulterior, în fața probelor evidente, să recunoască că este autorul

infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.

Totodată, Înalta Curte

apreciază că nu este întemeiată nici solicitarea recurentului inculpat de a-i

fi recunoscută ca o circumstanță atenuantă, în condițiile art. 49 alin. (2) C.

pen., starea de beție în care s-a aflat la momentul comiterii faptei.

Potrivit dispoziției legale

mai sus invocate, starea de beție voluntară completă poate constitui, după caz,

o circumstanță atenuantă sau agravantă.

În doctrina penală se face

deosebirea între diferite forme de beție, de care sunt legate și consecințe

juridice distincte.

Se face astfel distincție

între beția accidentală și beția voluntară, după cum cel care a ajuns în

această stare a voit sau nu acest lucru.

Beția voluntară este starea

în care ajunge o persoană care consumă voit băuturi alcoolice, ori substanțe al

căror efect ebriant îl cunoaște. În doctrina penală beția voluntară este

cunoscută sub două forme: beție voluntară simplă și beție voluntară

preordinată. Importanța acestei distincții constă în consecințele juridice pe

care le poate avea asupra răspunderii penale.

Beția preordinată sau

premeditată este întotdeauna o circumstanță agravantă a răspunderii penale,

deoarece persoana și-a provocat anume această stare pentru a avea mai mult

curaj în săvârșirea faptei ori pentru a o invoca drept scuză a săvârșirii

faptei.

Beția simplă poate fi

dimpotrivă și o circumstanță atenuantă căci făptuitorul, în momentul când și-a

provocat această stare, nu avea intenția să săvârșească o faptă prevăzută de

legea penală.

După gradul de intoxicație

cu alcool ori alte substanțe, beția poate fi: completă sau incompletă.

Beția incompletă, după cum

arată și denumirea, se caracterizează prin aceea că intoxicația cu alcool ori

alte substanțe ebriante este într-o fază incipientă, manifestată de regulă,

prin excitabilitate și impulsivitate. În această stare, capacitatea persoanei

de a înțelege și de a voi nu este abolită, ci doar slăbită.

Starea de beție este completă

doar atunci când procesul de intoxicare cu alcool sau alte substanțe este atât

de avansat încât a dus la paralizarea energiei fizice și la totala întunecare a

facultăților psihice ale persoanei, aceasta nemaifiind stăpână pe mișcările ei

fizice și neavând capacitatea de a înțelege și a voi, aflându-se, în mod

obiectiv, la limita stării de iresponsabilitate.

Înalta Curte constată în

cauză că inculpatul U.I. nu s-a aflat într-o astfel de stare de beție,

respectiv în stare de beție voluntară completă.

Este adevărat că la originea

stării de anormalitate psiho-fizică în care s-a aflat inculpatul în seara

respectivă a stat acțiunea sa conștientă de consumare a băuturilor alcoolice, într-o

cantitate destul de mare, însă acest fapt i-a afectat doar și nu i-a paralizat

capacitatea de înțelegere, de stăpânire a propriilor reacții, dovadă în acest

sens fiind întreținerea a două acte sexuale, unul anal și unul normal, cu

consecințe atât de grave, moartea victimei, astfel încât nu se justifică

reținerea în favoarea sa a stării de beție voluntară ca o circumstanță

atenuantă, cu consecința coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de

textul sancționator.

Față de considerentele

expuse mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul U.I. împotriva deciziei penale nr. 35/ A din 8 aprilie

2009 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Potrivit art. 385

17

alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 383 alin. (2) combinat cu art. 381 alin.

(1) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată, durata reținerii și

arestării preventive de la 6 decembrie 2006 la 11 iunie 2009.

În baza art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 850 lei cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul U.I. împotriva deciziei penale nr. 35/ A din 8

aprilie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Deduce din pedeapsa

aplicată, durata reținerii și arestării preventive de la 6 decembrie 2006 la 11

iunie 2009.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 850 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50

lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la

prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției

și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 11 iunie 2009.