ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2209/2009

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 16/F/2009 din 6 februarie 2009, pronunțată în dosarul nr. 374/112/2007 al Tribunalului Bistrița Năsăud, a fost condamnat inculpatul U.I., la o pedeapsă de 20 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen. și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 8 ani după executarea pedepsei principale. S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.

Conform art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului. S-a dedus din pedeapsa aplicată, reținerea și arestarea preventivă a inculpatului, începând cu 6 decembrie 2006 la zi. A fost obligat inculpatul să plătească părții civile A.V. suma de 100.000 lei, cu titlu de daune morale, cererea de despăgubiri materiale formulată de partea civilă fiind respinsă ca neîntemeiată. A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 4.220 lei, iar părții civile A.V. suma de 3.300 lei, ambele cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele: În seara zilei de 30 noiembrie 2006, inculpatul U.I. a efectuat diferite lucruri gospodărești, în special fasonat de scânduri, consumând între timp și băuturi alcoolice.

În jurul orelor 21,30, ajungând acasă, a luat o sticlă cu țuică tare și a consumat de unul singur băutura, după care a ieșit și s-a plimbat pe calea ferată, spre ieșirea din satul Maieru, în direcția Sângeorz-Băi, pe fondul avansatei stări de ebrietate, dorind să întrețină relații sexuale cu o femeie (conform declarației sale, dată în faza de urmărire penală și conform declarației dată cu ocazia intervievării sale de către consilierul de probațiune din cadrul Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud). Văzând pe drumul din apropierea căii ferate o siluetă de femeie, inculpatul a ieșit în întâmpinarea acesteia și, fără să-i adreseze vreun cuvânt, a imobilizat-o cu mâna la spate, a împins-o din drum peste calea ferată, unde, folosind forța, a dezbrăcat-o de pantaloni și, ținând-o de gură pentru a nu striga după ajutor, a trântit-o la pământ, întreținând, mai întâi, cu aceasta un act sexual anal, iar ulterior un raport sexual complet, normal.

În timpul desfășurării acestor violențe, inculpatul a ținut-o pe victimă imobilizată la sol, cu genunchiul, iar cu o mână a strâns-o de gât, sugrumând-o, astfel că, în momentul în care a terminat cel de-al doilea act sexual, aceasta a rămas la pământ, iar la scurt timp a decedat. Inculpatul și-a dat seama la un moment dat, în timpul desfășurării violului, când i-a supraarcuit victimei coloana vertebrală și când a strâns-o mai tare de gât, că aceasta a gemut de două ori și că și-a pierdut cunoștința, dar a crezut că a leșinat. Inculpatul a lăsat-o pe victimă în aceeași poziție, în genunchi și cu fața la pământ, a acoperit-o cu fusta, după care a plecat la râul din apropiere, unde s-a spălat pe mâini, pe față, pe corp și pe cizme, iar apoi a plecat la locuința sa, culcându-se, fără să stea de vorbă cu membrii familiei sale.

Cercetările efectuate în cauză au stabilit că persoana violată de inculpat a fost victima A.M., în vârstă de 56 de ani, care suferea de epilepsie și era membră a Cultului P. (cult a căror sesiuni de rugăciune aceasta le-a frecventat, inclusiv în seara zilei de 30 noiembrie 2006, până la orele 21,00, după care a trecut pe la locuința familiei inculpatului, de unde se aproviziona săptămânal cu lapte). În timp ce se îndrepta spre ieșirea din localitatea Maieru, înspre Sângeorz-Băi, victima locuind la o distanță apreciabilă, în afara localității, s-a întâlnit cu inculpatul U.I., care a exercitat asupra acesteia violențele descrise mai sus. În cursul cercetărilor, inculpatul a susținut că nu a recunoscut-o pe victimă, nedându-și seama nici de vârsta acesteia, declarând că i s-a părut a fi o persoană tânără și datorită acestui fapt, cât și stării de ebrietate avansată în care se afla, a acostat-o.

Raportul de constatare medico-legală a concluzionat că moartea victimei A.M. a fost violentă și s-a datorat unei insuficiențe respiratorii acute, consecutivă unei asfixii mecanice, prin comprimarea căilor respiratorii superioare cu mâna (sugrumare), examenul genital efectuat relevând leziuni vaginale și himenale, care s-au putut produce în cursul unui raport sexual vaginal, fapt atestat și de prezența spermatozoizilor în frotiul din secreția vaginală. Examenul anal a relevat leziuni ale mucoasei anale, care s-au putut produce în cursul unui raport sexual anal, stabilindu-se totodată că, leziunile pot data din cursul nopții de 30 noiembrie spre 1 decembrie 2006, între orele 23,00-01,00, cel mai probabil în jurul orei 0,00.

Raportul de expertiză biocriminalistică A.D.N. efectuat în cauză de Institutul de Criminalistică al I.G.P.R. a stabilit că „în secreția vaginală recoltată de la victimă a existat material biologic provenit de la numitul U.I. sau de la o altă persoană de sex masculin, provenită din ascendența/ descendența genetică pe linie paternă a acestuia”. Întrucât inculpatul este în vârstă de 25 de ani și nu are copii, iar tatăl său biologic este decedat, acesta a rămas astfel singura persoană compatibilă cu concluzia raportului de expertiză biocriminalistică . Aceste concluzii se coroborează și cu cele ale raportului de constatare medico-legală nr. 2792/II/2/86/7 decembrie 2006 întocmit de S.M.L.

Bistrița-Năsăud, care au stabilit că inculpatul a prezentat hiperemie la nivelul glandului penian, posibilă a se datora unui raport sexual recent (în urmă cu 2-4 zile față de data examinării, respectiv 4 decembrie 2006). Situația de fapt descrisă mai sus a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: declarația inculpatului dată în faza de urmărire penală, referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, raportul de constatare medico-legală întocmit de S.M.L. Bistrița-Năsăud, raportul de expertiză biocriminalistică nr. 21.1517/2007 întocmit de Institutul de Criminalistică – serviciul IV al I.G.P.R., raportul de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit de I.M.L.

Prof. Dr. Mina Minovici, raportul de constatare tehnico-științifică asupra comportamentului simulat întocmit de S.C.I.P.J. Cluj, coroborate cu declarațiile martorilor O.L., O.V., H.R., V.V., R.I., B.V.D., C.V.G., B.P., B.A., R.M., R.V., R.C. Având în vedere această stare de fapt, prima instanță a apreciat că inculpatul U.I. se face vinovat de comiterea infracțiunii de viol urmat de moartea victimei, prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel inculpatul U.I., care, în principal, a solicitat să se dispună achitarea sa, în baza prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât nu este autorul faptei pentru care a fost condamnat, iar în subsidiar să-i fie reținute circumstanțe atenuante, față de datele care caracterizează persoana sa.

Prin decizia penală nr. 35/ A din 8 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul U.I. împotriva sentinței penale nr. 16/ F din 6 februarie 2009 a Tribunalului Bistrița Năsăud. A fost menținută starea de arest a inculpatului. Potrivit art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive a acestuia, începând cu data de 6 decembrie 2006 la zi. A fost obligat inculpatul apelant să plătească în favoarea statului suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel Cluj a reținut că, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și în faza de judecată, judicios analizate și interpretate, prima instanță a stabilit o stare de fapt corespunzătoare realității, constând în aceea că, în noaptea de 30 noiembrie 2006 2006, prin constrângere, inculpatul a întreținut două raporturi sexuale (unul anal și unul vaginal) cu victima A.M., în vârstă de 56 ani, la ieșirea din satul Maieru, județul Bistrița-Năsăud, în direcția Sângeorz-Băi, în urma violențelor exercitate în timpul actelor sexuale, victima decedând. S-a apreciat că, în mod corect, prima instanță a răspuns criticilor formulate de inculpat, prin apărător, privind intervalul orar reținut ca fiind cel al comiterii faptei, deși martorii propuși în apărare au încercat să-l plaseze pe acesta în afara locului săvârșirii faptei.

De asemenea, s-a considerat că, în mod corect, prima instanță a reținut ca mijloc de probă concludent în cauză, expertiza biocriminalistică A.D.N., concluziile acesteia fiind foarte clare. în secreția vaginală recoltată de la victimă a existat material biologic provenit de la inculpat sau de la o altă persoană de sex masculin, provenită din ascendența/descendența genetică pe linia paternă a acestuia. Întrucât inculpatul nu are copii, iar tatăl biologic este decedat, prima instanță, în mod corect, a concluzionat că inculpatul este singura persoană de la care poate proveni materialul biologic supus examinării.

Imposibilitatea refacerii acestei expertize, datorită lipsei materialului biologic (consumat în cursul efectuării examinării), s-a apreciat că nu poate atrage nulitatea expertizei inițiale, atât timp cât concluziile acesteia sunt clare, nu necesită lămuriri suplimentare și nu există îndoieli cu privire la exactitatea acestora, pentru a fi necesară o nouă expertiză în cauză, doar pentru motivul că apărătorul inculpatului a arătat că nu există certitudinea că plicul în care au fost transportate probele provenind de la inculpat a ajuns intact la Institutul de Criminalistică, dat fiind faptul că nu a fost fotografiat. S-a mai apreciat că și concluziile raportului de constatare tehnico-științifică asupra comportamentului simulat nr. 850.919 din 6 decembrie 2006, în sensul că inculpatul U.I.

a prezentat reacții psihocomportamentale specifice comportamentului simulat, în ceea ce privește chestiunile asupra cărora a fost interpelat, legate de cauză (chiar dacă testul poligraf nu este consacrat de legislația în vigoare ca având valoare probatorie de sine stătătoare), în mod corect, au fost luate în considerare de prima instanță, dat fiind faptul că s-au coroborat cu celelalte probe administrate în cauză, toate demonstrând vinovăția inculpatului în comiterea faptei. Totodată, instanța de apel a considerat că, în cauză s-a realizat o încadrare juridică corectă a faptei în infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen., după care, valorificându-se eficient criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., s-a aplicat inculpatului o pedeapsă judicios individualizată, ca și cuantum și modalitate de executare.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul U.I. care, prin apărătorul ales, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., solicitând reindividualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată, în sensul reducerii cuantumului acesteia, prin reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., întrucât a avut o bună conduită anterior săvârșirii faptei, cât și a dispozițiilor art. 49 alin. (2) C. pen., referitoare la starea de beție completă în care a fost comisă infracțiunea. Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., combinat cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 C. proc. pen., constată că prima instanță a reținut, în mod corect, situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptei comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare. De asemenea, instanța de fond a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. Potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ce privește comportamentul făptuitorului. Ca atare, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia, trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și să evite în viitor săvârșirea de fapte penale. Înalta Curte apreciază că nu este justificată solicitarea recurentului inculpat de reducere a pedepsei aplicate de prima instanță, prin reținerea ca circumstanțe atenuante a împrejurărilor prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., respectiv atitudinea sa sinceră, precum și conduita bună avută înainte de săvârșirea infracțiunii.

Aceasta deoarece prima instanță a valorificat eficient criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., considerând justificat că doar o pedeapsă, într-un cuantum ridicat, va asigura realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen. Împrejurările referitoare la lipsa antecedentelor penale, la faptul că inculpatul este cunoscut în comunitate ca o persoană liniștită, harnică, că a recunoscut fapta, sunt într-adevăr circumstanțe personale favorabile acestuia, pe care însă instanța le-a avut în vedere la momentul dozării sancțiunii.

Nu trebuie ignorat faptul că, astfel de conduite sunt atitudini normale, firești, ale oricărui om care respectă legea și normele de conduită și nu trebuie să se constituie într-un „titlu de glorie” pentru cel în favoarea căruia se rețin, rămânând la aprecierea instanței (fiind o facultate a acesteia și nu o obligație) de a le califica sau nu ca circumstanțe atenuante, în funcție de specificul cauzei, de natura și gravitatea faptei, de consecințele produse. În cauză, fapta dedusă judecății este una foarte gravă, care, numai din raționamente și argumente de ordin juridic, se constituie într-o singură infracțiune, practic, regăsindu-se în acțiunile întreprinse de inculpat, elementele a două infracțiuni extrem de grave, omor și viol.

Poziția sinceră pe care inculpatul a susținut că a avut-o pe parcursul cercetărilor, a fost, în realitate, o atitudine oscilantă, inițial inculpatul nerecunoscând fapta pentru ca, ulterior, în fața probelor evidente, să recunoască că este autorul infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată. Totodată, Înalta Curte apreciază că nu este întemeiată nici solicitarea recurentului inculpat de a-i fi recunoscută ca o circumstanță atenuantă, în condițiile art. 49 alin. (2) C. pen., starea de beție în care s-a aflat la momentul comiterii faptei. Potrivit dispoziției legale mai sus invocate, starea de beție voluntară completă poate constitui, după caz, o circumstanță atenuantă sau agravantă. În doctrina penală se face deosebirea între diferite forme de beție, de care sunt legate și consecințe juridice distincte.

Se face astfel distincție între beția accidentală și beția voluntară, după cum cel care a ajuns în această stare a voit sau nu acest lucru. Beția voluntară este starea în care ajunge o persoană care consumă voit băuturi alcoolice, ori substanțe al căror efect ebriant îl cunoaște. În doctrina penală beția voluntară este cunoscută sub două forme: beție voluntară simplă și beție voluntară preordinată. Importanța acestei distincții constă în consecințele juridice pe care le poate avea asupra răspunderii penale. Beția preordinată sau premeditată este întotdeauna o circumstanță agravantă a răspunderii penale, deoarece persoana și-a provocat anume această stare pentru a avea mai mult curaj în săvârșirea faptei ori pentru a o invoca drept scuză a săvârșirii faptei.

Beția simplă poate fi dimpotrivă și o circumstanță atenuantă căci făptuitorul, în momentul când și-a provocat această stare, nu avea intenția să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală. După gradul de intoxicație cu alcool ori alte substanțe, beția poate fi: completă sau incompletă. Beția incompletă, după cum arată și denumirea, se caracterizează prin aceea că intoxicația cu alcool ori alte substanțe ebriante este într-o fază incipientă, manifestată de regulă, prin excitabilitate și impulsivitate. În această stare, capacitatea persoanei de a înțelege și de a voi nu este abolită, ci doar slăbită.

Starea de beție este completă doar atunci când procesul de intoxicare cu alcool sau alte substanțe este atât de avansat încât a dus la paralizarea energiei fizice și la totala întunecare a facultăților psihice ale persoanei, aceasta nemaifiind stăpână pe mișcările ei fizice și neavând capacitatea de a înțelege și a voi, aflându-se, în mod obiectiv, la limita stării de iresponsabilitate. Înalta Curte constată în cauză că inculpatul U.I. nu s-a aflat într-o astfel de stare de beție, respectiv în stare de beție voluntară completă.

Este adevărat că la originea stării de anormalitate psiho-fizică în care s-a aflat inculpatul în seara respectivă a stat acțiunea sa conștientă de consumare a băuturilor alcoolice, într-o cantitate destul de mare, însă acest fapt i-a afectat doar și nu i-a paralizat capacitatea de înțelegere, de stăpânire a propriilor reacții, dovadă în acest sens fiind întreținerea a două acte sexuale, unul anal și unul normal, cu consecințe atât de grave, moartea victimei, astfel încât nu se justifică reținerea în favoarea sa a stării de beție voluntară ca o circumstanță atenuantă, cu consecința coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de textul sancționator. Față de considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul U.I. împotriva deciziei penale nr. 35/ A din 8 aprilie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. Potrivit art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 383 alin. (2) combinat cu art. 381 alin. (1) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive de la 6 decembrie 2006 la 11 iunie 2009. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 850 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul U.I. împotriva deciziei penale nr. 35/ A din 8 aprilie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. Deduce din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive de la 6 decembrie 2006 la 11 iunie 2009. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 850 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 iunie 2009.