ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1738/2008

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 116/F-C din 5 decembrie 2007, Curtea de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanții P.I., G.C., C.V. și C.M.D., în contradictoriu cu pârâții M.E.F., prin D.G.F.P. Argeș, C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., I.N.E.P., I.G.P.R. și M.I.R.A. Pe cale de consecință, au fost obligați pârâții I.N.E.P., I.G.P.R. și M.I.R.A. la plata către reclamanți a primei de vacanță pentru perioada 2004-2006, actualizată în funcție de coeficientul de inflație, la data plății, calculată în raport de perioada efectiv lucrată de fiecare reclamant și de perioada în care a avut calitatea de polițist în cadrul autorităților pârâte, precum și a sporului de fidelitate pentru anul 2005, la valoarea actualizată în funcție de coeficientul de inflație, în raport cu data efectuării plății.

De asemenea, aceiași trei pârâți, precum și pârâtul M.E.F., prin D.G.F.P. Argeș, au fost obligați să asigure fondurile bănești necesare plății drepturilor acordate reclamanților. Prin aceeași sentință, instanța de judecată a respins cererea reclamanților, prin care solicitau obligarea pârâtei C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. la restituirea contribuției de 7% la bugetul asigurărilor sociale și a disjuns cererea de intervenție formulată de intervenientul S.I., înaintând-o spre competentă soluționare Tribunalului Argeș. Totodată, au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale pasive a M.E.F. și prescripției dreptului la acțiune. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în ceea ce privește excepțiile, că: M.E.F.

are calitate procesuală pasivă, având competențe privind elaborarea bugetelor, modificarea și execuția acestora, în temeiul mai multor acte normative cum ar fi: Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice și Normele de aplicare a acesteia, H.G. nr. 386/2007 privind organizarea și funcționare a acestei autorități etc; - drepturile solicitate de reclamanți nu s-au prescris, câtă vreme acestea au fost suspendate prin legi succesive. Cu privire la cererea de intervenție, instanța de judecată, constatând că intervenientul este salariatul I.P.J. Argeș, a reținut că, fată de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, competența materială de soluționare a cauzei revine Tribunalului Argeș. Pe fond, prima instanță a reținut, în ceea ce privește cererea reclamanților prin care au solicitat obligarea pârâtei C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

la restituirea contribuției de 7% la bugetul asigurărilor sociale, că aceasta este neîntemeiată, reglementarea din Legea nr. 360/2002 art. 28 pct. 1 lit. c), potrivit căreia polițiștii beneficiază de asistență medicală, medicamente și proteze medicale în mod gratuit,nescutind pe reclamanți de plata contribuției la bugetul asigurărilor sociale de sănătate. De altfel, reține instanța de fond, obligația de plată a contribuției la bugetul asigurărilor sociale de sănătate, în cazul reclamanților, a fost dezlegată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. III/2006, pronunțată în recursul în interesul legii. Referitor la prima de vacanță, instanța de judecată a reținut, în esență, că acest drept este reglementat, pentru categoria de personal din care fac parte reclamanții, de art. 37 alin. (2) din O.G.

nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, raportat la art. 33 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, iar suspendarea în mod succesiv, prin legile anuale de aprobare a bugetului de stat, a plății primei de concediu contravine dispozițiilor art. 53 din Constituția României și principiului protecției juridice a drepturilor omului. În ceea ce privește perioada pentru care prima de vacanță este datorată, prima instanță a constat și reținut că această chestiune a fost dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. XII din 5 februarie 2007, potrivit căreia prima de vacanță se cuvine polițiștilor pe perioada 2004-2006. Referitor la sporul de fidelitate, instanța de fond a reținut, în esență, că dreptul reclamanților la acest spor este reglementat de art. 6 din O.G.

nr. 38/2003 și se cuvine a fi acordat acestora pentru anul 2005, pentru aceleași considerente arătate cu privire la dreptul la primă de vacanță. În ceea ce privește anul 2006, s-a reținut că acordarea sporului de fidelitate a fost reluată în acest an, reclamanților fiindu-le plătite deja aceste drepturi pe anul respectiv. Referitor la modul de calcul al primei de vacanță, se arată în considerentele hotărârii recurate, urmează a se avea în vedere, pentru fiecare reclamant, perioada lucrată în anul pentru care se acordă, ținându-se seama, după caz, de data angajării sau a încetării raporturilor de serviciu, de dreptul la concediu avut și dacă acesta a fost efectuat. Împotriva acestei soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs pârâții I.G.P.R.

și M.E.F. , prin D.G.F.P. Argeș . I.G.P.R. a solicitat modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului P.I. cu privire la plata sporului de fidelitate și a primei de concediu pentru perioada anterioară datei de 1 iunie 2006, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar cu privire la restul reclamanților ca fiind neîntemeiată. În motivarea recursului s-a apreciat că soluția de respingere, fără nici o motivație, a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului-recurent în ceea ce privește acțiunea reclamantului P.I. este greșită, întrucât acest reclamant a solicitat, prin cererea precizatoare depusă la 2 iulie 2007, sporul de fidelitate pentru anul 2005 și prima de concediu aferentă perioadei 1 ianuarie 2004-1 iunie 2006, perioadă în care nu a fost salariatul I.G.P.R., fiind angajatul I.P.J.

Argeș în perioadele 1 ianuarie 2004-20 iulie 2004, 1 mai 2006-31 mai 2006 și respectiv, al I.P.J. Satu-Mare de la 31 iulie 2004 până la 1 ianuarie 2006. În opinia acestui recurent, plata drepturilor solicitate cade în sarcina serviciilor financiare ale inspectoratelor județene, în temeiul art. 12 alin. (2) din Legea nr. 218/2002, privind organizarea și funcționarea Poliției Române, potrivit cărora inspectoratele județene au personalitate juridică distinctă, iar conducătorul acestora este ordonator terțiar de credite și, respectiv, art. 21 alin. (3) și (4) din Legea nr. 500/2002, privind Finanțele Publice care reglementează condițiile de utilizare de către ordonatorii terțiari a creditelor bugetare ce le-au fost repartizate.

Pe fondul cauzei, s-a susținut că neacordarea primei de concediu și a sporului de fidelitate a fost întemeiată, fiind determinată de obligativitatea respectării dispozițiilor legale aplicabile la acel moment, inclusiv a celor ale art. 57 din O.G. nr. 38/2003 potrivit cărora acordarea drepturilor bănești reglementate prin acest act normativ se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual. M.E.F. a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii excepției lipsei calității sale procesuale pasive și respingerii pe acest considerent a acțiunii reclamanților față de acest pârât-recurent. Dezvoltând motivul de nelegalitate invocat, acest recurent a susținut că hotărârea atacată a fost dată cu nesocotirea dispozițiilor art. 25 din Decretul nr. 31/1954 și art. 3 (56) din H.G.

nr. 208 din 17 martie 2005, potrivit cărora M.E.F. reprezintă statul, ca subiect de drepturi și obligații, în fața organelor de justiție, numai în acele situații în care acesta participă nemijlocit, în nume propriu, în raporturile juridice, dacă legea nu a stabilit alte organe în acest sens și, respectiv a dispozițiilor Legii nr. 500/2002 privind Finanțele Publice. Astfel, susține recurentul, acest minister răspunde doar de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, precum și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată prin art. 19-35 din această lege, obligația realizării prevederilor bugetare și repartizării sumelor de la bugetul de stat către ordonatorii principali de credite revenind Guvernului.

Or, M.E.F. este ordonator principal de credite numai pentru instituțiile din subordinea sa și nu poate fi obligat la asigurarea fondurilor pentru plata salariaților altor instituții, întrucât se încalcă prevederile art. 47 alin. (2) din Legea nr. 500/2002, în speță ordonator principal de credite fiind M.I.R.A., căruia îi revin obligațiile prevăzute de art. 21 alin. (1) din aceeași lege. Recursurile sunt fondate. Examinând actele dosarului și criticile recurenților prin prisma dispozițiilor art. 304, art. 304 1 C. proc. civ. și a prevederilor legale aplicabile în materie, Înalta Curte constată că în ceea ce privește soluționarea excepțiilor privind lipsa calității procesuale pasive invocate de pârâții-recurenți este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., pentru considerentele în continuare arătate. Pentru a reține calitatea procesuală pasivă a M.E.F., prima instanță a avut în vedere competențele date acestuia prin dispozițiile art. 15 alin. (1) lit. a)-d), art. 48 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea 500/2002 și respectiv, art. 3 pct. 10, 12 și 14 din H.G. nr. 386/2007, al căror conținut a fost redat în considerentele hotărârii. Or, modalitatea de executare a obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii este reglementată prin O.G. nr. 22/2002, obligarea acestui pârât la asigurarea fondurilor necesare plății drepturilor solicitate, în baza respectivelor texte de lege, fiind eronată. Astfel, potrivit art. 1 din acest act normativ, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la capitolul cheltuielilor în care se încadrează obligația de plată respectivă.

În conformitate cu dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile care se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii. Prin urmare, în cauză, obligațiile de plată stabilite printr-un titlu executoriu în sarcina celorlalți pârâți, în ceea ce privește pe reclamanții C.C., C.V. și C.M.D., se realizează din sumele aprobate fiecăruia dintre pârâți, fără nici o legătură cu competențele M.E.F. în materie de buget, situația reclamantului P.I.

urmând a fi expusă distinct, în examinarea recursului declarat de pârâtul-recurent I.G.P.R. Faptul că M.E.F.

elaborează proiectul bugetului de stat și competențele acestuia la care a făcut referire prima instanță, constând în întocmirea fișei financiare care se atașează la expunerea de motive sau nota de fundamentare în cazurile în care se fac propuneri de elaborare a unor proiecte de acte normative a căror aplicare atrage micșorarea veniturilor și majorarea cheltuielilor bugetare, repartizarea pe trimestre a veniturilor și cheltuielilor bugetare, deschiderea creditelor necesare pentru cheltuielile fiecărui ordonator principal de credite în cadrul fiecărui exercițiu bugetar, etc., nu prezintă nici o relevanță în speță, atâta timp cât potrivit prevederilor art. 28 lit. d)-e) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, art. 15 alin. (1) și art. 48 alin. (2) din aceeași lege, acestea se realizează pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite și, respectiv, la propunerea acestora.

Întrucât acest pârât-recurent nu este nici parte în raportul de drept material dedus judecății în mod greșit curtea de apel a stabilit în sarcina sa obligația de a asigura fondurile necesare pentru efectuarea plății drepturilor solicitate, în absența calității procesuale pasive a respectivei autorități. Pentru considerentele expuse, acest recurs va fi admis, modificându-se hotărârea atacată, în parte, în sensul respingerii acțiunii formulate de toți cei patru reclamanți ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Calitatea procesuală pasivă a tuturor celorlalți pârâți, inclusiv I.G.P.R., a fost reținută prin raportare la calitatea lor de ordonatori de credite, care implică obligația de a întocmi proiecte de buget și de a achita drepturile bănești ale reclamanților, fără a se face vreo referire la aspectele invocate de acest din urmă pârât circumscrise situației speciale a reclamantului P.I., respectiv traseului său profesional.

Pentru a se reține această calitate, este necesară existența identității între persoana pârâtului, în speță a I.G.P.R., care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale cu privire la acțiunea acestui reclamant și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății. Din actele dosarului rezultă că instanța care a pronunțat hotărârea atacată a fost sesizată prin declinare de competență, ca urmare a disjungerii acțiunii celor patru reclamanți dispusă în dosarul nr. 613/109/2007 al Tribunalului Argeș, motivat de faptul că aceștia sunt angajați ai unor instituții centrale. Prin cererea precizatoare depusă la 2 iulie 2007, în dosarul nr. 613/109/2007, reclamantul P.I.

a solicitat acordarea primei de vacanță și a sporului de fidelitate pentru perioada 1 ianuarie 2004-1 iunie 2006, iar la termenul din 28 noiembrie 2007, prin scriptul atașat la dosarul nr. 1844/109/2007, a precizat că solicită obligarea I.G.P.R. la plata respectivelor drepturi, iar a pârâților M.I.R.A și M.E.F. la asigurarea fondurilor necesare efectuării plății. În perioada astfel indicată, reclamantul P.I. nu a avut raporturi de muncă cu pârâtul-recurent I.G.P.R., fiind angajat al I.P.J Argeș și I.P.J Satu-Mare, împrejurare necontestată în speță.

Raportat la această situație de fapt, în considerarea dispozițiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 218/2002, obligația de plată a drepturilor solicitate de acest reclamant revin inspectoratelor județene de poliție în cadrul cărora a activat în perioada respectivă, inspectorate care au personalitate juridică distinctă și ai căror conducători sunt ordonatori terțiari de credite, calitate în care sunt cei abilitați să utilizeze credite bugetare repartizate, în condițiile prevăzute de art. 21 alin. (3) din Legea nr. 500/2002. În consecință, dată fiind neîndeplinirea condiției privind existența identității între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății, se impune modificarea, în parte, a hotărârii atacate în sensul admiterii excepției invocate de I.G.P.R., cu consecința respingerii acțiunii reclamantului P.I.

și față de acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, aceeași soluție impunându-se în privința pârâtului, M.I.R.A. în condițiile în are s-a solicitat obligarea acestuia la asigurarea fondurilor necesare efectuării plății respectivelor drepturi de către pârâtul-recurent căruia nu-i revenea nici o obligație legală în acest sens. Pe fondul cauzei, în adoptarea soluției de admitere a acțiunii celorlalți reclamanți față de instituțiile la care au fost încadrați în perioada în discuție, prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în speță, hotărârea atacată fiind în concordanță și cu jurisprudența unitară a Înaltei Curți în această materie.

De altfel, problema de drept ce vizează aplicarea dispozițiilor art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003 și acordarea primelor de concediu pentru perioada în care a operat suspendarea acestui drept, în baza unor acte normative succesive contrare dispozițiilor art. 53 din Constituția revizuită și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.E.D.O., a format obiectul recursului în interesul legii soluționat prin Decizia nr. XII din 5 februarie 2007, pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, dezlegarea dată acesteia fiind obligatorie pentru instanțe. Argumentele reținute în adoptarea respectivei soluții justifică și pretențiile acelorași reclamanți privind acordarea sporului de fidelitate pentru anul 2005, suspendarea exercitării dreptului reglementat prin art. 6 din O.G.

nr. 38/2003 fiind dispusă în condiții similare. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3), coroborate cu art. 304 pct.9 C. proc. civ., va admite ambele recursuri, modificând în parte hotărârea atacată în modalitățile anterior arătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de M.E.F. și M.I.R.A., I.G.P.R. împotriva sentinței nr. 116/F-C din 5 decembrie 2007 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică, în parte, hotărârea atacată. Admite excepția lipsei calității procesuale-pasive invocată de pârâții M.E.F. și I.G.P.R. Respinge acțiunea formulată de reclamanții P.I., C.C., C.V. și C.M.D. împotriva pârâtului M.E.F., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală. Respinge acțiunea reclamantului P.I. împotriva pârâților I.G.P.R. și M.I.R.A., pentru lipsa calității procesuale pasive a acestora. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 aprilie 2008.