ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1738/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1738/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 116/F-C din 5 decembrie

2007, Curtea de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanții P.I., G.C., C.V.

și C.M.D., în contradictoriu cu pârâții M.E.F., prin D.G.F.P. Argeș, C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.,

I.N.E.P., I.G.P.R. și M.I.R.A.

Pe cale de consecință, au fost obligați

pârâții I.N.E.P., I.G.P.R. și M.I.R.A. la plata către reclamanți a primei de

vacanță pentru perioada 2004-2006, actualizată în funcție de coeficientul de

inflație, la data plății, calculată în raport de perioada efectiv lucrată de

fiecare reclamant și de perioada în care a avut calitatea de polițist în cadrul

autorităților pârâte, precum și a sporului de fidelitate pentru anul 2005, la

valoarea actualizată în funcție de coeficientul de inflație, în raport cu data

efectuării plății.

De asemenea, aceiași trei pârâți, precum

și pârâtul M.E.F., prin D.G.F.P. Argeș, au fost obligați să asigure fondurile

bănești necesare plății drepturilor acordate reclamanților.

Prin aceeași sentință, instanța de

judecată a respins cererea reclamanților, prin care solicitau obligarea pârâtei

C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

la restituirea

contribuției de 7% la bugetul asigurărilor sociale și a disjuns cererea de

intervenție formulată de intervenientul S.I., înaintând-o spre competentă

soluționare Tribunalului Argeș.

Totodată, au fost

respinse excepțiile lipsei calității procesuale pasive a

M.E.F. și

prescripției dreptului la acțiune.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în ceea ce

privește excepțiile, că: M.E.F. are

calitate procesuală pasivă, având competențe privind elaborarea bugetelor,

modificarea și execuția

acestora, în temeiul

mai multor acte normative cum ar fi: Legea nr. 500/2002

privind

finanțele publice și Normele de aplicare a acesteia, H.G. nr. 386/2007 privind

organizarea și funcționare a acestei autorități etc;

- drepturile solicitate de reclamanți nu

s-au prescris, câtă vreme acestea au fost suspendate prin legi succesive.

Cu privire la cererea de intervenție,

instanța de judecată,

constatând că intervenientul este salariatul I.P.J. Argeș, a reținut că, fată

de prevederile

art. 10 din Legea nr. 554/2004,

competența materială de soluționare a cauzei

revine Tribunalului Argeș.

Pe fond, prima instanță a reținut, în

ceea ce privește cererea reclamanților prin care au solicitat obligarea pârâtei

C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. la restituirea contribuției de 7% la bugetul asigurărilor

sociale, că aceasta este neîntemeiată, reglementarea din Legea nr. 360/2002

art. 28 pct. 1 lit. c), potrivit căreia polițiștii beneficiază de asistență

medicală, medicamente și proteze medicale în mod gratuit,nescutind pe

reclamanți de plata contribuției la bugetul asigurărilor sociale de sănătate. De

altfel, reține instanța de fond, obligația de plată a contribuției la bugetul

asigurărilor sociale de sănătate, în cazul reclamanților, a fost dezlegată de

către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. III/2006,

pronunțată în recursul în interesul legii.

Referitor la

prima de vacanță, instanța de judecată a reținut, în esență,

că acest drept este

reglementat, pentru categoria de personal din care fac

parte reclamanții, de art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003

privind

salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, raportat la art. 33 din Legea

nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, iar suspendarea în mod

succesiv, prin legile anuale de aprobare a bugetului de stat, a plății primei

de concediu contravine dispozițiilor art. 53 din Constituția României și

principiului protecției juridice a drepturilor omului.

În ceea ce privește perioada pentru care

prima de vacanță este datorată, prima instanță a constat și reținut că această

chestiune a fost

dezlegată de Înalta Curte

de Casație și Justiție prin decizia nr. XII din 5 februarie 2007,

potrivit

căreia prima de vacanță se cuvine polițiștilor pe perioada 2004-2006.

Referitor la sporul de fidelitate,

instanța de fond a reținut, în esență, că dreptul reclamanților la acest spor

este reglementat de art. 6 din O.G. nr. 38/2003 și se cuvine a fi acordat

acestora pentru

anul 2005, pentru aceleași

considerente arătate cu privire la dreptul la primă

de vacanță. În ceea

ce privește anul 2006, s-a reținut că acordarea sporului de fidelitate a fost

reluată în acest an, reclamanților fiindu-le plătite deja aceste drepturi pe

anul respectiv.

Referitor la modul de calcul al primei de

vacanță, se arată în

considerentele

hotărârii recurate, urmează a se avea în vedere, pentru fiecare

reclamant, perioada lucrată în anul pentru care se

acordă, ținându-se seama, după caz, de data angajării sau a încetării

raporturilor de serviciu, de dreptul

la concediu avut și dacă acesta a

fost efectuat.

Împotriva acestei

soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, au

declarat

recurs pârâții I.G.P.R. și M.E.F.

, prin D.G.F.P. Argeș

.

I.G.P.R. a

solicitat modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii

reclamantului P.I. cu privire la plata sporului de fidelitate și a primei de concediu

pentru perioada anterioară datei de 1 iunie 2006, ca fiind îndreptată împotriva

unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar cu privire la restul

reclamanților ca fiind neîntemeiată.

În motivarea recursului

s-a apreciat că soluția de respingere, fără nici o motivație, a excepției

lipsei calității procesuale pasive a pârâtului-recurent în ceea ce privește

acțiunea reclamantului P.I. este greșită, întrucât acest reclamant a solicitat,

prin cererea precizatoare depusă la 2 iulie 2007, sporul de fidelitate pentru anul

2005 și prima de concediu aferentă perioadei 1 ianuarie 2004-1 iunie 2006,

perioadă în care nu a fost salariatul I.G.P.R., fiind angajatul I.P.J. Argeș în

perioadele 1 ianuarie 2004-20 iulie 2004, 1 mai 2006-31 mai 2006 și respectiv,

al I.P.J. Satu-Mare de la 31 iulie 2004 până la 1 ianuarie 2006.

În opinia acestui

recurent, plata drepturilor solicitate cade în sarcina serviciilor financiare ale

inspectoratelor județene, în temeiul art. 12 alin. (2) din Legea nr. 218/2002,

privind organizarea și funcționarea Poliției Române, potrivit cărora inspectoratele

județene au personalitate juridică distinctă, iar conducătorul acestora este

ordonator terțiar de credite și, respectiv, art. 21 alin. (3) și (4) din Legea

nr. 500/2002, privind Finanțele Publice care reglementează condițiile de

utilizare de către ordonatorii terțiari a creditelor bugetare ce le-au fost

repartizate.

Pe fondul cauzei,

s-a susținut că neacordarea primei de concediu și a sporului de fidelitate a

fost întemeiată, fiind determinată de obligativitatea respectării dispozițiilor

legale aplicabile la acel moment, inclusiv a celor ale art. 57 din O.G. nr. 38/2003

potrivit cărora acordarea drepturilor bănești reglementate prin acest act normativ

se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual.

M.E.F. a invocat motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând modificarea hotărârii

atacate în sensul admiterii excepției lipsei calității sale procesuale pasive și

respingerii pe acest considerent a acțiunii reclamanților față de acest pârât-recurent.

Dezvoltând motivul

de nelegalitate invocat, acest recurent a susținut că hotărârea atacată a fost

dată cu nesocotirea dispozițiilor art. 25 din Decretul nr. 31/1954 și art. 3 (56)

din H.G. nr. 208 din 17 martie 2005, potrivit cărora

M.E.F. reprezintă statul, ca subiect

de drepturi și obligații, în fața organelor de justiție, numai în acele

situații în care acesta participă nemijlocit, în nume propriu, în raporturile juridice,

dacă legea nu a stabilit alte organe în acest sens și, respectiv a

dispozițiilor Legii nr. 500/2002 privind Finanțele Publice.

Astfel, susține recurentul, acest

minister răspunde doar de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza

proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget,

precum și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată

prin art. 19-35 din această lege, obligația realizării prevederilor bugetare și

repartizării sumelor de la bugetul de stat către ordonatorii principali de

credite revenind Guvernului.

Or, M.E.F. este ordonator principal de

credite numai pentru instituțiile din subordinea sa și nu poate fi obligat la asigurarea

fondurilor pentru plata salariaților altor instituții, întrucât se încalcă

prevederile art. 47 alin. (2) din Legea nr. 500/2002, în speță ordonator

principal de credite fiind M.I.R.A., căruia îi revin obligațiile prevăzute de art.

21 alin. (1) din aceeași lege.

Recursurile sunt fondate.

Examinând actele dosarului și criticile

recurenților prin prisma dispozițiilor art. 304, art. 304

1

C. proc.

civ. și a prevederilor legale aplicabile în materie, Înalta Curte constată că

în ceea ce privește soluționarea excepțiilor privind lipsa calității procesuale

pasive invocate de pârâții-recurenți este incident motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru considerentele în continuare

arătate.

Pentru a reține calitatea

procesuală pasivă a

M.E.F., prima instanță a avut în vedere competențele date acestuia prin

dispozițiile art. 15 alin. (1) lit. a)-d), art. 48 alin. (1) și (2) lit. a) din

Legea 500/2002 și respectiv, art. 3 pct. 10, 12 și 14 din H.G. nr. 386/2007, al

căror conținut a fost redat în considerentele hotărârii.

Or, modalitatea de executare a

obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri

executorii este reglementată prin O.G. nr. 22/2002, obligarea acestui pârât la

asigurarea fondurilor necesare plății drepturilor solicitate, în baza respectivelor

texte de lege, fiind eronată.

Astfel, potrivit art. 1 din acest act

normativ, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul

titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la

capitolul cheltuielilor în care se încadrează obligația de plată respectivă.

În conformitate cu dispozițiile art. 2

din O.G. nr. 22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să

dispună toate măsurile care se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în

condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din

subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor

stabilite prin titluri executorii.

Prin urmare, în cauză, obligațiile de

plată stabilite printr-un titlu executoriu în sarcina celorlalți pârâți, în

ceea ce privește pe reclamanții C.C., C.V. și C.M.D., se realizează din sumele

aprobate fiecăruia dintre pârâți, fără nici o legătură cu competențele M.E.F.

în materie de buget, situația reclamantului P.I. urmând a fi expusă distinct,

în examinarea recursului declarat de pârâtul-recurent I.G.P.R.

Faptul că M.E.F. elaborează proiectul

bugetului de stat și competențele acestuia la care a făcut referire prima

instanță, constând în întocmirea fișei financiare care se atașează la expunerea

de motive sau nota de fundamentare în cazurile în care se fac propuneri de elaborare

a unor proiecte de acte normative a căror aplicare atrage micșorarea veniturilor

și majorarea cheltuielilor bugetare, repartizarea pe trimestre a veniturilor și

cheltuielilor bugetare, deschiderea creditelor necesare pentru cheltuielile

fiecărui ordonator principal de credite în cadrul fiecărui exercițiu bugetar,

etc., nu prezintă nici o relevanță în speță, atâta timp cât potrivit prevederilor

art. 28 lit. d)-e) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, art. 15

alin. (1) și art. 48 alin. (2) din aceeași lege, acestea se realizează pe baza

proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite și, respectiv, la

propunerea acestora.

Întrucât acest pârât-recurent nu este

nici parte în raportul de drept material dedus judecății în mod greșit curtea

de apel a stabilit în sarcina sa obligația de a asigura fondurile necesare

pentru efectuarea plății drepturilor solicitate, în absența calității

procesuale pasive a respectivei autorități.

Pentru considerentele expuse, acest

recurs va fi admis, modificându-se hotărârea atacată, în parte, în sensul

respingerii acțiunii formulate de toți cei patru reclamanți ca fiind introdusă

împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Calitatea procesuală pasivă a tuturor

celorlalți pârâți, inclusiv I.G.P.R., a fost reținută prin raportare la

calitatea lor de ordonatori de credite, care implică obligația de a întocmi

proiecte de buget și de a achita drepturile bănești ale reclamanților, fără a se

face vreo referire la aspectele invocate de acest din urmă pârât circumscrise

situației speciale a reclamantului P.I., respectiv traseului său profesional.

Pentru a se reține această calitate, este

necesară existența identității între persoana pârâtului, în speță a I.G.P.R.,

care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale cu privire la acțiunea

acestui reclamant și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul

juridic dedus judecății.

Din actele dosarului rezultă că instanța

care a pronunțat hotărârea atacată a fost sesizată prin declinare de

competență, ca urmare a disjungerii acțiunii celor patru reclamanți dispusă în

dosarul nr. 613/109/2007 al Tribunalului Argeș, motivat de faptul că aceștia

sunt angajați ai unor instituții centrale.

Prin cererea precizatoare depusă la 2 iulie

2007, în dosarul nr. 613/109/2007, reclamantul P.I. a solicitat acordarea

primei de vacanță și a sporului de fidelitate pentru perioada 1 ianuarie 2004-1

iunie 2006, iar la termenul din 28 noiembrie 2007, prin scriptul atașat la

dosarul nr. 1844/109/2007, a precizat că solicită obligarea I.G.P.R. la plata

respectivelor drepturi, iar a pârâților M.I.R.A și M.E.F. la asigurarea

fondurilor necesare efectuării plății.

În perioada astfel indicată, reclamantul P.I.

nu a avut raporturi de muncă cu pârâtul-recurent I.G.P.R., fiind angajat al

I.P.J Argeș și I.P.J Satu-Mare, împrejurare necontestată în speță.

Raportat la această situație de fapt, în considerarea

dispozițiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 218/2002, obligația de plată a

drepturilor solicitate de acest reclamant revin inspectoratelor județene de

poliție în cadrul cărora a activat în perioada respectivă, inspectorate care au

personalitate juridică distinctă și ai căror conducători sunt ordonatori

terțiari de credite, calitate în care sunt cei abilitați să utilizeze credite

bugetare repartizate, în condițiile prevăzute de art. 21 alin. (3) din Legea

nr. 500/2002.

În consecință, dată fiind neîndeplinirea condiției

privind existența identității între persoana pârâtului și cel despre care se

pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății, se impune modificarea,

în parte, a hotărârii atacate în sensul admiterii excepției invocate de I.G.P.R.,

cu consecința respingerii acțiunii reclamantului P.I. și față de acest pârât ca

fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă,

aceeași soluție impunându-se în privința pârâtului, M.I.R.A. în condițiile în

are s-a solicitat obligarea acestuia la asigurarea fondurilor necesare

efectuării plății respectivelor drepturi de către pârâtul-recurent căruia nu-i

revenea nici o obligație legală în acest sens.

Pe fondul cauzei, în adoptarea soluției

de admitere a acțiunii celorlalți reclamanți față de instituțiile la care au

fost încadrați în perioada în discuție, prima instanță a făcut o corectă aplicare

a dispozițiilor legale incidente în speță, hotărârea atacată fiind în

concordanță și cu jurisprudența unitară a Înaltei Curți în această materie.

De altfel, problema de drept ce vizează

aplicarea dispozițiilor art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003 și acordarea

primelor de concediu pentru perioada în care a operat suspendarea acestui

drept, în baza unor acte normative succesive contrare dispozițiilor art. 53 din

Constituția revizuită și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.E.D.O., a format

obiectul recursului în interesul legii soluționat prin Decizia nr. XII din 5 februarie

2007, pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție,

dezlegarea dată acesteia fiind obligatorie pentru instanțe.

Argumentele reținute în adoptarea

respectivei soluții justifică și pretențiile acelorași reclamanți privind acordarea

sporului de fidelitate pentru anul 2005, suspendarea exercitării dreptului

reglementat prin art. 6 din O.G. nr. 38/2003 fiind dispusă în condiții similare.

Pentru toate aceste considerente, Înalta

Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3), coroborate cu art. 304 pct.9 C.

proc. civ., va admite ambele recursuri, modificând în parte hotărârea atacată

în modalitățile anterior arătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de M.E.F. și

M.I.R.A., I.G.P.R. împotriva sentinței nr. 116/F-C din 5 decembrie 2007 a

Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal.

Modifică, în parte, hotărârea atacată.

Admite excepția lipsei calității

procesuale-pasive invocată de pârâții M.E.F. și I.G.P.R.

Respinge acțiunea formulată de reclamanții

P.I., C.C., C.V. și C.M.D. împotriva pârâtului M.E.F., ca fiind introdusă

împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

Respinge acțiunea reclamantului P.I.

împotriva pârâților I.G.P.R. și M.I.R.A., pentru lipsa calității procesuale pasive

a acestora.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței

atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21

aprilie 2008.