ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1724/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1724/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul acțiunii
Prin acțiunea în contencios administrativ
înregistrată la Curtea de Apel București, la data de 1 ianuarie 2008,
reclamanta X.L., cetățean chinez a solicitat în contradictoriu cu pârâtul O.R.I.,
obligarea pârâtului să-i acorde dreptul de ședere permanentă în România și
anularea actului administrativ nr. 32124/TC din 5 decembrie 2007 emis de pârât.
Motivele de fapt și de drept care au
stat la baza formulării acțiunii
Reclamanta a arătat că a solicitat
pârâtului să-i acorde drept de ședere permanentă în România, cerere respinsă de
pârât prin decizia nr. 32124/TC din 5 decembrie 2007 pe motiv că, nu a avut
reglementat un drept de ședere temporară.
Reclamanta a mai arătat că, a venit în România
din anul 2002 cu viză eliberată de Ambasada României din China, pentru
desfășurarea de activității comerciale și că are o ședere continuă și legală pe
teritoriul României în ultimii 5 ani, în sensul dispozițiilor art. 70 alin. (1)
lit. a) pct. i și ii din O.U.G. nr. 194/2002, republicată, modificată prin
O.U.G. nr. 55/2007, fiindu-i acordat și regimul tolerării.
Apărările pârâtului O.R.I.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat
respingerea acțiunii ca neîntemeiată, deoarece la data formulării cererii de
aprobare a stabilirii domiciliului în România, reclamanta era beneficiara regimului
tolerării rămânerii pe teritoriul României.
Regimul tolerării nu este echivalent
dreptului de ședere pe teritoriul României, astfel cum prevăd dispozițiile art.
69 alin. (1) și art. 70, art. 71 din O.U.G. nr. 194/2002 modificată și
completată, reclamanta nu poate beneficia de acordarea dreptului de ședere
permanentă în România.
Hotărârea instanței de fond
Curtea de Apel București, secția a VIII-a
de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1786 din 11
iunie 2008 a respins acțiunea formulată de reclamanta X.L. în contradictoriu cu
O.R.I., ca neîntemeiată.
Motivele de fapt și de drept care au
format convingerea instanței de fond
O.U.G. nr. 194/2002 prevede în art. 69
alin. (1) că, dreptul de ședere permanentă se acordă străinilor titulari ai
unui drept de ședere, iar art. 98 din același act normativ, definește tolerarea
rămânerii pe teritoriul României ca fiind permisiunea de a rămâne pe teritoriul
țării acordată străinilor care nu au drept de ședere și din motive obiective nu
părăsesc teritoriul României. În consecință, permisiunea acordată reclamantei
de a rămâne pe teritoriul României pentru perioada 2003-2007 s-a datorat
faptului că nu a avut drept de ședere, neputându-se confunda sintagma legală
„drept de ședere” cu sintagma „permisiunea de a rămâne pe teritoriul României”.
Recursul formulat de reclamantă
împotriva sentinței civile nr. 1786 din 11 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.
6.1. Recurenta-reclamantă critică
hotărârea instanței de fond din perspectiva aprecierii greșite a faptului că
regimul tolerării nu ar duce la dobândirea de către străin a dreptului de
ședere pe teritoriul României.
6.2. Recurenta arată că din definiția
tolerării cuprinsă în dispozițiile art. 98 din O.U.G. nr. 194/2002 modificată
și completată, aceasta este „permisiunea de a rămâne pe teritoriul țării
acordată de O.I.S. care nu au drept de ședere și, din motive obiective, nu
părăsesc teritoriul României”.
Interpretând acest text, recurenta ajunge
la concluzia că străinii, care nu au drept de ședere la momentul solicitării
regimului tolerării, obțin după acordarea acestui regim, un drept de a ședea pe
teritoriul României.
6.3. Se mai arată că străinii pot fi
titulari ai mai multor tipuri de drept de ședere, astfel : drept de ședere
pentru desfășurarea de activități comerciale, drept de ședere pentru angajarea
în muncă, drept de ședere pentru studii, drept de ședere pentru reîntregirea
familiei, drept de ședere pentru solicitanții de azil, drept de ședere pentru beneficiarii
statutului de refugiat, drept de ședere pentru beneficiarii protecției subsidiare,
drept de ședere pentru beneficiarii tolerării, cazul recurentei.
6.4. Tolerații sunt în aceeași situație
cu beneficiarii statutului de refugiat, iar art. 69 alin. (2) din O.U.G. nr. 194/2002
modificată și completată nu îi exceptează de la acordarea dreptului de ședere
permanentă.
Apărările formulate de intimatul-pârât
O.R.I.
7.1. Intimatul susține respingerea
recursului ca nefondat, deoarece nu se poate face confuzie între sintagma „un
drept de a ședea” folosită recurentă cu instituția „dreptului de ședere”
reglementată de dispozițiile O.U.G. nr. 194/2002 modificată și completată.
7.2. Tolerarea se acordă străinilor care
nu au dreptul de ședere și, din motive obiective, nu părăsesc teritoriul
României.
7.3. Dreptul de ședere permanentă se
acordă, la cerere, pe perioadă nedeterminată, străinilor titulari ai unui drept
de ședere.
7.4.Recurenta este titulara unei
permisiuni de a rămâne pe teritoriul țării și nu este posesoarea unui drept de
ședere.
II. Considerentele instanței de recurs
Recursul este nefondat
Dreptul de ședere este „dreptul
acordat străinului de către autoritățile competente, de a rămâne pe teritoriul
României pentru o perioadă determinată, în condițiile legii” – art. 2 lit. f)
din O.U.G. nr. 194/2002 modificată și completată.
Tolerarea este „permisiunea de a
rămâne pe teritoriul țării acordată de O.R.I.S. care nu au dreptul de ședere
și, din motive obiective, nu părăsea teritoriul României” – art. 98 alin. (1)
din O.U.G. nr. 194/2002 modificată și completată.
Din definiția tolerării rezultă că
aceasta se acordă străinilor care nu au un drept de ședere pe teritoriul
României și, din motive obiective, nu pot părăsi țara.
Se pune întrebarea dacă permisiunea de
ședere obținut în urma acordării regimului tolerării poate fi luată în
considerare la acordarea dreptului de ședere permanentă reglementat de art. 69
din O.U.G. nr. 194/2002 modificată și completată.
Răspunsul este negativ, deoarece art. 69
sus-menționat vorbește de străinii titulari ai unui drept de ședere, iar persoanele
tolerate nu dețin un asemenea drept.
În mod firesc, art. 69 alin. (2) din
O.U.G. nr. 194/2002 modificată și completată nu prevede expres printre
excepțiile de la acordarea dreptului de ședere permanentă și situația
toleraților, având în vedere că textul se referă la străinii deținători ai unui
drept de ședere, în timp ce tolerarea nu conferă străinului acest drept.
Față de acestea, nefiind întrunite
motivele de recurs invocate, urmează ca în temeiul art. 312 alin. (1) teza a
II-a C. proc. civ., să se dispună respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de X.L.
împotriva sentinței civile nr. 1786 din 11 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26
martie 2009.